|
|
|
DEZVOLTAREA PSIHICA
Rezumat : Dezvoltarea se produce sub influenta unor factori interni si externi, ea nefiind nici exclusiv predeterminata genetic, nici categoric impusa din afara. Principalii factori ai dezvoltarii psihice sunt ereditatea, mediul, educatia. Dezvoltarea pihica se sprijina pe terenul ereditatii, isi extrage continutul din datele furnizate de mediul socio – cultural si este dirijata de educatie. Cei trei factori sunt considerati fundamentali pentru ca lipsa oricaruia dintre ei compromite dezvoltarea psihica .Ce va selecta individul din variatele influente de mediu si nivelul pe care il va atinge dezvoltarea diverselor sale structuri psihocomportamentale, tine de educatie. Dotatia ereditara si conditiile de mediu constituie mai degraba niste oferte pe care individul le va valorifica doar cu ajutorul unui instrument specfic societatii umane – educatia.
Educatia reprezinta un ansamblu de actiuni si influente care se desfasoara sistematic si organizat, care sunt fundamentate stiintific si utilizate constient in scopul formarii individului ca personalitate, urmarind o directie clar conturata .
Cuvinte cheie : ereditatea , mediul, educatia .
Notiuni introductive
Activitatea psihica a omului adult nu este gata constituita in momentul nasterii sale. Ea este produsul unui complex proces evolutiv, de-a lungul vietii individului (dezvoltare ontogenetica). Fiinta cu desavarsire neajutorata in momentul nasterii, copilul se dezvolta neincetat, parcurgand o serie de etape, cu particularitati anatomo-fiziologice si psihologice distincte. Dezvoltarea organismului uman se desfasoara pe mai multe paliere, dar cu toate acestea este unitara, determinand evolutia individului in ansamblul sau. Astfel putem vorbi despre o:
- dezvoltare fizica, ce reuneste modificarile in lungime, greutate, modificarile structurii si functiei creierului, inimii, altor organe interne; modificarile scheletului si musculaturii, care afecteaza abilitatile motorii; aceste modificari exercita o influenta majora atat asupra intelectului cat si asupra personalitatii de exemplu: un copil cu handicap auditiv sufera de intarziere in dezvoltarea limbajului.
- dezvoltare psihica, cu accent pe dezvoltarea cognitiva apar modificari la nivelul perceptiei, invatarii, memoriei, rationamentului, limbajului etc.
- dezvoltare psihosociala: cuprinde modificarile ce apar la nivelul personalitatii ca urmare a interactiunii individului cu ceilalti.
Unii cercetatori reduc dezvoltarea psihica la simple acumulari graduale si continue; copilul apare in aceasta optica un adult in miniatura. Programele de instruire si educare sunt gandite astfel, prin simpla reducere de scara. In realitate procesul dezvoltarii trebuie privit dialectic: pante rapide de evolutie alterneaza cu paliere de echilibru (J. Bruner, 1970), acumulari graduale duc cu timpul la schimbari calitative. Primul pas independent, primul cuvant rostit, prima operatie mintala sau primul rationament verbal sunt pregatite prin progrese cantitative lente, dar odata aparute ele marcheaza adevarate noduri in evolutia ascendenta a copilului.
Dezvoltarea psihica consta in ansamblul schimbarilor succesive si coerente, al transformarilor cantitativ-calitative implicate in procesul de formare a functiilor psihice si al trasaturilor de personalitate de-a lungul perioadei copilariei si adolescentei. Dezvoltarea in plan psihologic, inseamna formarea proceselor si insusirilor psihice, precum si restructurarea lor pe parcursul intregii vieti la nivele functionale tot mai inalte.
Printre cuceririle importante ale psihologiei moderne se numara si sublinierea dimensiunii genetice (evolutive) a psihicului. Fiecare secventa a dezvoltarii psihice trebuie privita concomitent ca rezultanta a etapelor anterioare si ca premisa a celor viitoare. De altfel, fara cadrul oferit de ideea evolutiei si de procesul evolutiv, constiinta umana ar aparea drept un miracol. La nivel individual, psihogeneza se inscrie intr-un cadru socio-cultural in care sunt rezumate, selectate si condensate rezultatele intregii dezvoltari istorice. Dezvoltarea ontogenetica beneficiaza astfel de mostenirea social-istorica in masura sa accelereze procesul formativ.
Stadiile dezvoltarii psihice
Cel care este considerat ca psihologul cel mai centrat pe psihologia varstelor
(mai ales cele adulte) este Carl Gustav Jung. Sugereaza idee unei dezvoltari
continue in care viata sociala si institutiile, religia si miturile ocupa un
loc de seama. El a sesizat faptul ca in jurul varstei de 40 ani are loc un
evident proces de individuatie.
O interesanta descriere a ciclurilor umane a efectuat-o E. Erikson. El
considera ca dupa stadiile freudiene de dezvoltare (oral, anal, falic si
genital) exista stadiile psihosociale ale dezvoltarii eului. A emis ideea
existentei unor componente duale (pozitive si negative) aflate in opozitie in
fiecare din cele 8 stadii sau cicluri ale vietii.
Primul an de viata (stadiul oral) – incredere versus neincredere (dependenta
copilului de calitatea ingrijirii paterne).
Stadiul 1 – 3 ani – autonomia si emanciparea versus simtul rusinii si al
indoielii.
Stadiul 4 – 5 ani – constituirea initiativei versus vinovatia. In cazul in care
initiativa nu este ingradita, ea devine caracteristica psihica.
Stadiul 6 – 11 ani – sarguinta versus inferiorizarea.
Stadiul 12 – 18 ani – constientizarea identitatii eului versus confuzia rolurilor.
Varsta mijlocie – intimitate versus izolare.
Varsta adulta mijlocie – altruism versus egocentrism.
Anii batranetii – realizare versus disperare.
Ciclurile si stadiile dezvoltarii psihice
Pregnanta a 3 mari cicluri ale vietii:
Ciclul de crestere si dezvoltare – primii 20 de ani de viata. Substadii:
copilaria (aproximativ 10 ani) si perioada adolescentei (pubertatea,
adolescenta de la 10 la 20 ani). Exista adolescenta prelungita (20 –24 ani).
Etapa sau ciclul adult ce prelungeste dezvoltarea psihologica a omului, se
extinde pana la 65 ani. Cuprinde: tineretea (25 – 35 ani), varsta adulta
precoce (35 – 44 ani), varsta adulta mijlocie (45 – 55 ani), varsta adulta
tardiva (55 – 65 ani).
Ciclul al treilea sau etapele varstelor de regresie ce se extind de la 65 ani
pana la moarte. Perioade: de trecere (65 – 70 ani), prima batranete (70 – 80
ani), a doua batranete (80 – 90 ani), marea batranete – peste 90 ani.
Inca inainte de nastere, fiinta umana parcurge un lung proces de crestere,
formare, aceasta influentand dezvoltarea ulterioara a sa. Perioada intrauterina
- cea mai intensa crestere si dezvoltare a fiintei umane.
Flagelul spermatozoidului, patrunzand in peretii ovulului, se elibereaza
aproape instantaneu 23 de cromozomi constituind zestrea ereditara masculina. In
acelasi timp, nucleul ovulului emite tot 23 de particule cromozomi – zestrea
ereditara feminina. Cei 23 de cromozomi de la tata cu cei 23 cromozomi de la
mama formeaza materialul genetic care are 46 cromozomi si este unic pentru
fiecare individ. Exista o infinitate de combinatii posibile intre 2 posibili
parinti. Procesul de fertilizare poarta numele de misotis. Cromozomii sunt
formati din gene. Genele sunt particule complexe continand codul genetic.
Genele au aranjamente specifice lineare in cromozomi si contin ADN si ARN.Oul
incepe sa se divida in progresie geometrica la trei ore din momentul in care a
avut loc fecundatia. Creste in volum si avanseaza spre uter, se hraneste 2-3
zile din rezervele proprii pe care le epuizeaza cand ajunge in cavitatea
uterina.
Se fixeaza in uter prin intermediul unor radacini embrionare ce se implanteaza
in celulele uterului, luand contact cu vasele sangvine din uter.
Embrionul se dezvolta foarte repede – volumul lui creste de 8000 ori, iar
diametrul de 20 de ori.Faza germinala (0-3 luni) – crestere masiva a masei
celulare prin producerea a doua tipuri de celule: germinale si celule
exterioare (de protectie). Se formeaza sistemul nervos, la 3 saptamani se
formeaza maduva spinarii.
In primul an de viata exista o organizare complexa atitudinala de ordin primar
a afectelor ce apare in adaptarea si reactiile copilului la viata reala.
Freud e de parere ca ele se constituie ca structuri relativ complexe
situationale (efecte psihice nedirijate de constiinta si reglate inconstient
printr-o entitate numita imago).
In galeria primelor complexe ontogenetice se manifesta complexul sevrajului -
fixeaza relatia si situatia de dependenta a alaptarii si este legat de imagoul
matern.
Sevrajul se fundamenteaza pe emotiile arhaice si stabile ce unesc copilul cu
mama sa si se constituie in primele luni, persistand mai intens sau mai slab in
toate conduitele de dependenta ca un fel de cerinta continua de “lactatie”.
Tot in ontogeneza timpurie se constituie complexul de intruziune care se
manifesta in variantele de gelozie.
De la 2 luni la 2 ani, copilul se confrunta cu cuplul si cu grupul fratreriei
in atasamentul dintre el si mama.
Complexul exprima implicatia introducerii unui al treilea personaj intr-o
relatie afectiva duala intensa. Acest complex are un rol important in
identificarea si intuirea fortei lui alter si a lui ego. Pentru acesta din
urma, are loc la 7 luni “gasirea in oglinda”, moment de trecere spre un
nivel de inteligenta instrumentala, dar si de constituire a structurii narcisiste
a sinelui.Separatia de mama pe o perioada mai mare de o luna, la 7 luni, duce
la o adevarata depresie.Plansul copiilor sanatosi are o evolutie specifica.
Astfel, in primele luni, majoritatea copiilor plang fara lacrimi, cu tipete
concomitente. Intre 3-6 luni, plansul este insotit de miscari si agitatie. Dupa
6 luni copiii plang fara sa se agite.
Presiunea structurilor sociale culturale, absorbtia copilului in institutiile prescolare solicita toate posibilitatile lui de adaptare, deci contradictiile dintre solicitarile externe si posibilitatile interne devin mai active.
1. Perioada prescolara mica (3-4 ani) se caracterizeaza printr-o crestere a intereselor, a aspiratiilor si a aptitudinilor marunte implicate in satisfacerea de placerii de explorare a mediului. Spre 4 ani, copilul devine mai puternic, dar si mai neindemanatic. Miscarile sale devin mai brutale.
2. Perioada prescolara mijlocie (4-5 ani) este caracterizata printr-un usor puseu de crestere. Se intensifica dezvoltarea limbajului (intre 3 si 5 ani se castiga cam 50 de cuvinte pe luna), se dezvolta autonomia, constiinta de sine, curiozitatea devine mai ampla si abordeaza mai pregnant relatiile dintre fenomene. Creste fragilitatea afectiva (crize de prestigiu).
3. Prescolarul mare (5-6 ani) manifesta in ansamblu o mai mare forta, agilitate, inteligenta, reticente in situatii penibile. Campul atentiei este dominat de o intelegere mai profunda a situatiilor. Exista o oarecare opozitie fata de adult manifestata spontan ca atare, urmata de dorinte vadite de reconciliere.
Analiza
Un rol de seama in dezvoltarea planului perceptiv si al activarii reprezentarilor poate fi atribuit jocului. Acesta solicita si antreneaza vigoarea, forta fizica, rapiditatea, supletea si coordonarea, echilibrul, evaluarea spatialitatii, abilitatea in folosirea diferitelor parti ale corpului, mainii si membrelor.
Deosebit de activ se manifesta dupa 4 ani capacitatea de memorare. Datorita vorbirii, memoria capata caracteristici psihice si sociale importante. Totusi, el uita repede, fiindca fixarea este fluctuanta si adeseori superficiala.
Pana la 6 ani, gandirea dobandeste o operativitate generala (nespecifica) relativ complexa cu o oarecare viteza ce pune in evidenta constituirea unor operatori de baza pe acest plan, figurile logice.
Marea frecventa a intrebarii “de ce?” la 4 ani constituie un indiciu pentru marea foame de realitate si de sesizare de relatii a gandirii copilului prescolar.
Comunicarea si formele ei. Exista diferente sesizabile intre comunicarea dintre copii, dintre copii si adulti, copii si mama. Spre 6 ani se manifesta diferente de comunicare intre acestia si copiii mici (reducere a lungimii propozitiei, evitarea cuvintelor dificil de pronuntat, limbaj mic folosit pe alocuri). In comunicarea cu copiii mai mari, se manifesta reticente, ceva mai reduse decat in cazul comunicarii cu adultul mai putin cunoscut. In comunicarea cu educatoarea din gradinita, eforturile principale ale copilului se orienteaza spre alcatuirea de propozitii complete si usor stereotipe. In comunicarea cu mama se manifesta cea mai libera forma de exprimare ca topica.
Caracteristicile afectivitatii intre 3 si 6 ani. Dezvoltarea emotionala in ansamblul sau trebuie raportata la procesul identificarii.
Acest proces trece prin cateva faze. In jurul varstei de 3 ani, identificarea se manifesta prin cresterea starilor afective difuze in care copilul plange cu lacrimi si rade cu hohote, in exploziile lui de afectiune, de abandon sau de manie (furie alba), dupa care se simte vinovat. In toate aceste imprejurari, exprimarea spontana este treptat influentata de conduitele admise si respinse din viata de toate zilele.
Problemele cele mai complexe se manifesta in perioada prescolara in ceea ce priveste negativismul si constituirea minciunii intentionate. Negativismul poate sa se manifeste ca forma de dezadaptare sau ca forma de inadaptare. Negativismul ca forma de dezadaptare se manifesta mai ales ca reactie la neconcordanta dintre inflatia de dorinte ce apare la copii si cresterea situatiilor de frustrare si interdictie de manifestare si satisfacere a majoritatii lor. Inflatia de dorinte este o expresie a personalitatii in formare si este animata de curiozitate, de dezvoltarea de interese, de descoperirea de situatii, activitati de joc ce absorb copilul si il antreneaza pana la uitarea de sine. Pe acest fond, parintii intervin cu temperari, cu intreruperi bruste si neindemanatice dorind sa impuna un regim de viata mai ordonat. Ostilitatile se insumeaza si copilul manifesta crize de refuz, negativism, incapatanare, adesea agresive, dar uneori cu tente depresive.
Negativismul de inadaptare este mai putin zgomotos, se manifesta ca dificultate de a participa la activitati distincte din alt mediu decat cel din casa. Nu numai ca nu se incadreaza in activitatile cu alti copii, dar uneori realizeaza mici escapade, fug de la gradinita sau refuza total orice, plasandu-se intr-o atitudine indiferenta usor ostentativa.
Tot in aceasta perioada se dezvolta minciuna intentionata. Pana la 4 ani, relatarile copilului amesteca realitatea cu intentiile si cu dorintele. La 4 ani, relatarile copilului incep sa contina circumstante atenuante si incearca sa iasa din situatii de culpabilitate prin minciuna pentru a obtine ceva, pentru a scapa de situatii neplacute. Din pacate, copilul intalneste in viata de fiecare zi minciuna conventionala, fapt ce are efectele sale de generare de confuzii. Se dezvolta si emotiile si sentimentele estetice si intelectuale
Tinerele sunt mai sensibile la stimuli vizuali colorati, la sunete si zgomote, au tactul bine dezvoltat, abilitati manuale mai mobile, rapide si coordonate, aptitudini verbale mai pregnante, suporta mai usor stresul.
Baietii – sensibilitati spatio – vizuale mai dezvoltate, aptitudini matematice, capacitati de abstractizare evidente, o mai mare agresivitate si mobilitate.
Tendintele depresive sunt mai frecvente si mai puternice la femei si la tinerele fete.
Tinerele – memorie vizuala buna.
Barbatii – afectivitate mai controlata, realista, mai multa obiectivitate, rezultate mai bune la testele de perceptie in profunzime si de vedere labirintica.
Tinerele – o mai activa intuitie, mai sensibile, superioritate a creativitatii fata de barbati.
Femeile au castigat in initiativa, indrazneala, stapanire de sine, iar tinerii in diferentieri de finete, atitudini mai flexibile…
La 30 ani femeile trec printr-o criza de identitate, barbatii pe la 40 ani.
Educatia permanenta a adultilor optimizeaza conditia de participare a tuturor oamenilor la progresul stiintei si tehnicii .Invatarea permanenta atenueaza inegalitatile existente in pregatire, prelungeste durata participarii la viata activa .Invatarea implicata in educatia permanenta se adreseaza nivelurilor senzorio – motorii si psihomotorii, nivelurilor intelectuale, celor sociale, afective si estetice. Cel mai complex aspect al individualizarii educatiei adultului este implicat in caracteristicile perimarii profesionale. Perimarea este determinata de evolutia in diferite domenii a unor cercetari fundamentale complexe si modificarea pe aceasta baza a unor paradigme ale domeniului.
3 aspecte in legatura cu invatarea la adulti:
Activitatea psihica poarta amprenta experientei de viata si a proceselor de reechilibrare a organismului. Impactul planului senzorial se manifesta in prima etapa ca dominant periferic apoi impactul central(scade functionalitatea ANS), proces lent 65-70 ani, accelerat 70-75, stabilizat la valori reduse 75-85 ani. Ex: degradarea vazului, degradarea auzului, sensibilitatea tactila se degradeaza(dupa 50-55), e.t.c.
Sunt influentate de experienta cultural-intelectuala si de capacitatile functionale. Degradarea memoriei de scurta durata (MSD) e mai pregnanta iar memoria de lunga durata (MLD) e mai rezistenta.
Concomitent are loc o exacerbare a emotionalitatii, nervozitatii, irascibilitatii, tulburarea functiilor psihice-slaba cooperare, anxietate, capricii, e.t.c.
Inteligenta poate sa se mentina relativ activa. Dupa 70-75 ani apar pregnant cazuri de dementa senila si psihoze, trairea in trecut, vidul de idealuri si aspiratii
Se diferentiaza moartea biologica (degradarea proceselor psihologice), moartea psihologica (disolutia comportamentului, a constiintei) si moartea sociala (inregistrarea mortii, inmormantarea, rezolvarea mostenirii, rezolvarea schimbarilor sociale).
Concluzii
La om, dezvoltarea psihica este un proces dinamic prin care se realizeaza noi structuri functionale, au loc profunde transformari, schimbari cantitative si calitative cu sens ascendent, ce diferentiaza comportamentul individului ducand la o mai buna si eficienta adaptare la conditiile de mediu. In psihologia stiintifica, considerarea existentei psihicului intr-un continuu statu nascendi, constituie un principiu de baza al explicarii si interpretarii fenomenelor psihocomportamentale umane. La dezvoltarea vietii psihice contribuie, in ponderi si valori diferite, factori biologici, genetici, sociali, culturali, educationali si, nemijlocit, spirituali, factori necesari dar nu si suficienti. Fara o ereditare normala si fara conditii favorabile de maturitate somato - organica, nu e posibila o dezvoltare psihica normala; iar in absenta socializarii, enculturatiei , educatiei, nu se pot elabora si perfectiona structurile psihice, constiinta, caracterul si personalitatea omului. Aceasta si pentru faptul ca insasi activitatea mintala constienta si structurile de personalitate contribuie, in virtutea autoorganizarii si autoreglajului, la dezvoltarea psihica a subiectului uman. De asemenea, trebuie precizat faptul ca factorii devenirii fiintei umane, respectiv ereditate, mediu si educatie, nu actioneaza izolat, ci intercorelat si interdependent. Este edificator in acest sens reprosul formulat de H. Wallon lui J.Piaget ca acesta nesocoteste rolul maturizarii organismului in formarea si dezvoltarea psihica. In acelasi context amintim ca a fost de mult timp depasita conceptia lui W. Stern despre dezvoltare ca o endogenie , ca o simpla si treptata exteriorizare a unor structuri ineiste, innascute. L. Vigotski a criticat, la timpul sau, teza pedologica privind independenta dezvoltarii psihice de activitatea de invatare, dar nici nu a acceptat identificarea dezvoltarii cu invatarea, ci doar corelarea lor necesara. Astfel, invatarea bine organizata nu se situeaza la urma dezvoltarii, nu este o simpla beneficiara a conditiilor oferite de aceasta, ci este generatoare de noi conditii interne de dezvoltare psihica. Deci, invatarea rational construita grabeste dezvoltarea, ii largeste posibilitatile si perspectivele, se situeaza in fruntea dezvoltarii, generand noi structuri si procese psihice care, fara invatare si educatie, nu ar fi fost posibile. Mai ales procesele intelectuale si volitionale superioare: gandirea, vointa, atentia, imaginatia etc. nici nu s-ar putea forma numai pe baza unei dezvoltari spontane, naturale, intrucat ele sunt elaborate prin diferite tipuri de invatare (perceptiva, cognitiva, verbala, simbolica, creativa etc.).
Asadar, dezvoltarea psihica, inteleasa ca structurare, formare si perfectionare a diferite procese, functii si insusiri psihice, are loc sub actiunea unor numeroase si variate influente externe si interne, directe si mijlocite, naturale si sociale, apropiate si indepartate, permanente si episodice etc., care determina nivelul si calitatea dezvoltarii psihice la fiecare persoana in parte. Caracterul, valoarea si dinamica dezvoltarii psihice rezida tocmai in confruntarea acestor perechi de contrarii obiective si subiective, generand noi structuri de procese, insusiri si trasaturi psihice. Ca atare, dezvoltarea psihica: a) se sprijina pe terenul ereditatii; b) isi extrage continuturile informationale din datele furnizate de mediul socio-cultural; c) este ghidata si condusa de educatie si instructie; d) se desfasoara prin activitatea proprie de invatare a fiintei umane ca urmare a unor seturi motivationale, declansatoare, orientative si energizante. Rezulta asadar, din aceasta definitie, ca dezvoltarea psihica este un proces bidimensional, fiind prin continut de provenienta externa, prin premise si mod de elaborare –realizare de natura interna. Deci, principalii factori ai dezvoltarii psihice ii constituie ereditatea, mediul si educatia interconectati de activitatea eului subiectului uman.
BIBLIOGRAFIE
1 . Golu P . , Verza E . , Zlate M . ( 1994 ) , Psihologia copilului , Editura Didactica si Pedagogica , Bucuresti
2 . Thordike E . (1983 ) , Invatarea umana , Editura Didactica si Pedagogica , Bucuresti
3 . Golu P. (2001) , Psihologia invatarii si a dezvoltarii , Editura Fundatiei Humanitas , Bucuresti
4 . Www.scritub.com
