|
|
|
Scurt istoric al victimologiei
A. Victimologia preocupare moderna a psihologiei judiciare.
In culturile antice victima unor acte oprite sau a unor omisiuni a fost intotdeauna in atentia celor care administrau justitia chiar si in forma ei cea mai primitiva. Compensatiile si rascumpararea erau mijloacele cu care in acele vremuri comunitatea umana restabilea echilibrul rasturnat de infractori. In fapt, aceste mijloace erau uneori menite sa despagubeasca un individ sau o colectivitate care pierduse partial (prin incapacitate) sau total (prin deces) un element al fortei de munca. Odata cu evolutia societatii, justitia isi pierde caracterul privat (razbunari individuale, compensari sau restituiri fortate) si formatiile de stat, mereu mai tari, iau in propriile maini si justitia. Odata cu aceasta, figura centrala a dramei juridice devine infractorul, lasand din ce in ce mai mult marginalizata persoana victimei. In timpurile moderne, cele mai grave infractiuni sunt urmarite din oficiu, iar victima are doar dreptul sa se constituie parte civila, situatia sa fiind despartita de situatia infractorului. Aceasta stare de lucruri va suferi o schimbare sensibila incepand cu anul 1948 cand apare lucrarea fundamentala a lui Hans von Hentig 'The criminal and his victim'.
In secolul nostru - asa cum arata A. Lupan - din motive istorice lesne de inteles autori ca F. Kaffka, S. Beckett, D. Brecht, J. Genett si altii au analizat cu instrumentul literar situatia victimelor.
Unul din biografii lui Hans von Hentig, anume elvetianul M. Hess atrage atentia asupra faptului ca fondatorul victimologiei a fost adanc impresionat de doua lucrari literare interbelice. Este vorba de nuvelele scriitorului austriac Fr. Werfel: 'Nicht der Mörder, der Ermordete ist Schulding' (Nu criminalul, ci victima este de vina) (1922) si romanul lui Ludwing Lewinsohn 'Der FCH Herbert Crip' (Cazul Herbert Crip) (1928).
Prelucrarea stiintifica a acestor impresii venite pe cale literar-beletristica o va face Hans Hentig in 'The criminal and his victim', ca si in cele patru volume dedicate diferitelor spete infractionale 'Zur Psichologie der Einseldelikte' (1954-1959).
Indiferent daca impulsul pentru studierea victimei a venit sau nu din beletristica interbelica, cert este ca la 14 septembrie 1934, Hentig scrie un articol in 'Kölner Zeitung' care trateaza rolul victimei in infractiune.
Dupa aceasta deschidere a problematicii, in 1938 apare un studiu al lui E. Roesner care trateaza unele aspecte extra-juridice destul de interesante referitoare la victima.
Pentru comunitatea stiintifica a criminologiei, fondatorul victimologiei ramane incontestabil germanul Hans von Hentig.
Teoria lui Hentig despre victima nu apare numai in lucrarea mai sus citata, 'The Criminal and his Victim', ci in forme noi cristalizate si in subtextele lucrarii de mare anvergura 'Zur Psychologie der Einzeldelikte', unde in patru volume prezinta o cazuistica de o deosebita valoare pentru teoreticienii si practicienii justitiei si totodata ofera analize victimologice de o rara adancime. Intr-o lucrare ulterioara 'Infractiunea' (1962) revine din nou asupra problemei victimei si arata ca 'prin victima trebuie sa intelegem un element al mediului infractorului'. Asa cum interpreteaza Armand Mergen (1986) 'victima este deci in relatie dinamica cu faptasul si cu fapta'.
Momentul istoric in care apare si infloreste victimologia este anul 1948 cand apare lucrarea fundamentala a lui von Hentig, moment in care multi oameni de stiinta au fost preocupati de problema victimizarii, mai ales a victimizarilor in masa asa cum le-a generat ce de-al doilea razboi mondial. O seama de criminologi - desi formati la scoala lui H. Eross, F. von List sau E. Wulffen - isi indreapta preocuparile nu numai spre criminal cum faceau dascalii lor pe la inceputul veacului nostru.
Asa de pilda, pot fi amintiti Ernest Seeling, Armand Mergen care inca din 1947 la Universitatea din Mainz isi reia cercetarile criminologice, iar unul dintre elevii sai, Karl Siegfried, in lucrarea sa 'Problemele criminalitatii postbelice' (1949), in mod sensibil este direct influentat de spiritul lucrarilor lui von Hentig.
Cronologic urmeaza o serie de lucrari dedicate aceluiasi subiect. Printre ele amintim studiul criminologului belgian P. Cornil (Contribution de la victimologie aux sciences criminologiques, 1959); lucrarea criminologilor americani Sellis Thorsten si Morvin E. Wolfgand ('The Measarement of selinquency', 1964), cea a canadianului Henri Ellenberger ('Relation psychologiques éntre le criminel et la victime'), ca si cartea reputatului criminolog american Stephen Schafer: 'Victimology, The Victim and his Criminal'.
Odata cu redeschiderea cursurilor de criminologie de la Universitatea din Mainz, in etapa 1947-1961, se fac cercetari concomitente si in domeniul victimologiei. Dar scoala de la Mainz avea in special ca obiectiv cercetarea caracteristicilor victimale. Tot scoala de la Mainz a pornit cercetari privind reintegrarea sociala a victimelor.
In aceasta directie merg si cercetarile italianului Filipo Grammatica ('Principi di difesa Sociale', 1961) care incearca sa elaboreze o profilaxie victimala si un sistem de tratament victimal.
Crimonologul libanez Moussa Prince crede ca este necesara depasirea accentuarii cuplului infractor-victima, fiind oportuna introducerea unui al treilea termen: 'infractor-victima-societate'; ideea fundamentala a lui este ca in fiecare caz de victimizare societatea poarta o parte mai mare sau mai mica de vina, fie ca nu poate preveni victimizarea, fie ca protejeaza insuficient si inadecvat victima potentiala.
Marvin Wolfgang cauta sa acrediteze ideea ca insusi infractorul poate fi considerat ca victima, el devenind victima felului sau de a fi sub aspect biopsihologic, victima ambiantei sociale care isi pune adanc amprenta pe comportamentul sau, considerat de noi ca fiind disocial sau antisocial.
In anul 1976, B. Stephan din Wiesbaden a incercat sa studieze 'cifra neagra' din victimologie, utilizand tehnica 'interogarii victimelor'. Rezultatele obtinute nu au fost deloc multumitoare. Aceasta, printre altele, si din motivul ca cei lezati de-abia in 3/4 din cazuri fac plangere legala.
Tot B. Stephan propune si studierea mai amanuntita a drepturilor si obligatiilor victimei, prin care el intelege nu numai despagubirea materiala a victimei, ci mai ales obligatia ei legal-sociala de a depune marturie in cazul propriei victimizarii.
Lumea stiintifica este din ce in ce mai preocupata de problemele pe care le ridica victimologia. Partia deschisa de Hans von Hentig s-a dovedit prea ingusta in zilele noastre si multiplele probleme ce apar spre rezolvare sunt discutate in simpozioane si congrese internationale de mare prestigiu.
In tara noastra putem sa consideram ca profesorul Mina Minovici a fost pionierul problemelor strans legate de victimologie, desi acest termen nici la editia definitiva a 'Tratatului complet de medicina legala', (1930) nu a fost uzitat. Totusi contributia marelui nostru medic legist, indeosebi la problemele suicidului este substantiala.
B. DEFINITII SI PUNCTE DE VEDERE
Spre sfarsitul celui de-al cincilea deceniu al veacului nostru, nu mult dupa incetarea ostilitatilor celui de-al diolea razboi mondial, in preocuparile criminologilor apare o noua arie de cercetare careia - pe drept sau pe nedrept - i se spune azi victimologie. Pe drept, deoarece are in vedere in mod accentuat victima si rolul acesteia in drama judiciara, pe nedrept deoarece este un cuvant hibrid de origine latino-elina, care supara pe multi juristi clasicizanti.
Intoarcerea spre victima dupa ororile nazismului dar si ale altor beligeranti este lesne de inteles, tot asa cum se intelege usor ca tocmai o victima a nazismului, omul de stiinta geman Hans von Hentig este acela care pune bazele acestui nou teren de cercetare.
Etapa istorica la care s-a facut referire mai exceleaza si prin faptul ca arata o exponentiala crestere a criminalitatii, la adulti si la minori deopotriva, parte din cauza anomiei provocate de bandele de demobilizati, dezertori, orfani de razboi, adolescenti, parte din cauza inexistentei fortelor de ordine, descompuse si ele in urma vicisitudinilor politico-economice postbelice. Toate acestea, precum si multi alti factori au marit numarul victimelor cu noi contingente, ingrosand sensibil statistica jertfelor, adesea inocente, cauzate in mod direct de razboi.
Pe planul cel mai general, victimologia, ca orientare de investigatii stintifice, trebuia sa apara mai devreme sau mai tarziu, deoarece evolutia societatii moderne exclude categoric dreptul individului de a-si face singur dreptate, fara sa fi luat asupra sa si despagubirea ca si reabilitarea victimelor. In felul acesta, atat practica legala, cat si teoria criminologica se aseaza pe studierea si analiza criminologului (extrema forma a deviantei), de unde rezulta un fapt paradoxal, greu de inteles: la finele procesului penal infractorul este pedepsit, statul la randul lui preia sarcina de a interveni in situatia 'socio-educativa' a infractorului prin mijloace de constrangere prevazute de legea penala, in schimb, singurul element neglijabil ramane victima (supravietuitoare) si mostenitorii acesteia (in sensul larg al termanelui) in cazul victimei nesupravietuitoare.
Din punct de vedere etimologic termenul deriva din cuvantul de victimologie latinesc 'victima' si cel grecesc 'logos'. Victima dupa rezulta din dictionarul Oxford, inseamna:
A) o fiinta vie sacrificata unei zeitati ori o performanta (de sacrificare) in cadrul unui rit religios;
B) o persoana sau un obiect lezat sau distrus ca urmare a declansari unei starii emotionale intense;
C) o persoana care sufera din pricina unui eveniment, circumstante, boli, accident, etc.
'Logos' in limba greaca clasica inseamna discurs (despre ceva) sau prin extindere 'stiinta despre'.
In acceptia noastra, victimologia in sens larg se refera la o arie de fapte atat de extinsa incat practic fiecare individ poate fi victima. Desi analiza victimelor de toate categoriile este perfect legitima in lucrarea de fata prezinta interes victimele actiunilor, deci acele victime care cad cu deosebire in incidenta activitatii politienesti.
De retinut insa in mod deosebit este faptul ca agentul victimizator nu este neaparat egal cu deviantul
Jeffrey H. Reiman analizeaza mai ales problemele metodologice legate de victimologie. El porneste de la principiul ca victima unei crime este cel care a suferit dupa actiunea criminala, dar ca nu orice persoana care sufera de pe urma unei actiuni criminale este in acelasi timp neaparat si victima. Caci orice pune in actiune un fapt criminal nu poate fi considerata drept victima nici macar in cazul in care si el a suferit de pe urma actiunii pornite. Un spargator prins in flagrant delict si impuscat de un politist nu poate fi numit victima in nici un caz.
In stabilirea conceptului de victima, cercetatorul polonez Lernell Leszer pune si el probleme de natura etica. Dupa ce a subliniat faptul ca victima trebuie sa fie personalizata in sensul ca numai o fiinta umana poate fi considerata victima in intelesul real al conceptului - deci nu obiecte, fiinte subumane, institutii etc. - el a aratat ca 'un om care se sacrifica pentru o idee sau apara cu pretul sanatatii sale sau chiar a vietii avutul obstesc nu intra in categoria logica a victimelor'.
Castro Lolita Aniyar crede ca 'delictul nu este pur si simplu un 'act uman', ci un produs al unei secvente de infractiuni', proces care nu este strain de elaborarea normelor. Si mai departe ea arata ca 'infractorul prins nu se deosebeste cu nimic nici de cel care insa nu a fost prins, ori de acela care face parte din majoritatea celor onesti si linistiti'.
William H. Nagel sustine ca adesea criminologia este considerata ca studiul etiologiei criminale. Dupa el 'victimologia' cade in afara granitelor criminologiei si, ca atare, nu-si are justificarea ca o disciplina aparte'. In conceptia lui Nagel, daca rezolvarea situatiilor conflictuale dintre fapta si victima nu vor putea avansa in domeniul unei politici penale rezonabile.
E limpede ca Nagel exagereaza fara temei, caci o ramura stiintifica - din nefericire inca insuficient dezvoltata - nu poate fi condamnata in 'contumacie'.
Caracterul stiintific al preocuparilor victimologiei - fie ca le consideram sau nu ca facand parte integranta din criminologie - este coroborata prin faptul comensurabilitatii fenomenelor studiate.
Cyril Sung Tai Cho a elaborat o scala de victimizare compusa din SI de item-uri, scala comparabila si contrastanta cu scala My Ionas validata pentru criminalitate.
In cadrul precizarilor terminologice aferente victimologiei, gasim adesea in literatura notiunea de 'inclinare victimala', vehiculat de Walter C. Reckless. Intr-un fel ideea lui Reckless seamana cu 'receptivitatea victimala' propusa de B. Mendelsohn, cu deosebirea ca precizarile lui Reckless sunt mai clare. Este vorba de o categorie de indivizi, care, prin trasaturile lor de personalitate, sunt mai vulnerabili fata de agresiunile infractorilor.
'Complezenta victimala' este un termen introdus de cercetatorul american Varkhan N. Dadarian ce se refera la cazurile binecunoscute din istorie cand un grup dominant (statal) discrimineaza de-a lungul deceniilor un grup minoritar care, in cele din urma, poate fi nimicit chiar fizic.
Apropiat, de inclinarea victimala, introdusa de Reckless, este si 'impresionabilitatea victimala', notiune propusa in victimologie de Gilbert Geis. Acest termen se refera mai ales la victimele infractorilor 'in guler alb', cum i-a denumit celebrul criminolog E. Sutherland pe functionarii de banci, agentii de bursa care prin tinuta lor vestimentara inspira incredere la multi naivi.
In unele cazuri, simptomele patologice ale victimei - cum ar fi masochismul (von Hentig, 1962) - o predispune pe aceasta in mod accentuat la victimizare.
Din studierea autorilor mai sus citati, rezulta un adevar demn de retinut, si anume ca este necesar ca investigatiile victimologice sa nu fie restranse la interactiuni bidimensionale - deci numai la studierea relatiilor infractor si victima - ci ele sa se extinda si la forme tridimensionale si, cand este cazul, la forme multidimensionale.
Niciodata nu trebuie sa uitam ca actul de victimizare nu este redus la o singura persoana, ci pot fi victimizate grupuri umane, organizatii, natiuni, sau chiar societati intregi.
