|
|
|
SEMINTE
MUSTARUL
Mustarul se cultiva pentru semintele sale bogate in ulei (31-40%).
Uleiul se foloseste in industria conservelor, a margarinei s.a. Turtele macinate se folosesc la prepararea mustarului alimentar si in medicina. Are tehnologie simpla si este complet mecanizabila.
Mustarul are probabil originea in zona Mediteranei, dar diverse varietati se cultiva in Europa de nord, centrala si de est.
Planta erbacee anuala. Varietatea alba (Brassicaceae alba) este rezistenta, crescand pana la 80 cm, cu tulpini paroase si frunze lobate. Florile galben-aprins produc pastai paroase, lungi de 2,5 – 5 cm, fiecare continand aproximativ 6 seminte.Pastaile de mustar trebuiesc recoltate inainte de a exploda, adica atunci cand sunt aproape complet dezvoltate, dar nu coapte.
Semintele (1 - 2 mm diametru). Desi este numit mustar alb, semintele sunt galbene, pana la cafeniu deschis. Boabele de mustar se folosesc la conservarea castravetilor, pentru a le da aroma. In combinatie cu apa calda, mustarul creste tensiunea arteriala si duce la o mai buna circulatie a sangelui. Nu este recomandat acest lucru celor care au probleme cu tensiunea.
In majoritatea
mirodeniilor pentru muraturi se includ semintele intregi. De asemenea,
semintele se pot praji intregi, pentru a fi folosite in anumite mancaruri.
Pudra de mustar este de obicei facuta din seminte de mustar alb, si deseori
numita faina de mustar.
Se pot face bai de mustar in caz de raceala si tuse, avand efect benefic si pentru tratarea migrenelor (aplicand, pe ceafa, pasta de mustar). Pe de alta parte, semintele au actiune laxativa (1 lingurita de seminte de 2-3 ori pe zi, cu apa).
RODIA
Interiorul fructului de rodie este compus din multe boabe carnoase, fiecare continand o samanta. Aceste boabe sunt de obicei numite, usor inadecvat, “boabe de rodie”.
Semintele au un gust placut, proaspat, dulce-acrisor. Semintele de rodie au astazi importanta culinara numai in nordul Indiei, unde sunt uscate si folosite pentru a aromatiza mancarea. In acest scop, semintele de rodie salbatica se recolteaza cand sunt prea acre pentru a fi mancate proaspete. Acest condiment are un gust subtil, dulce-acrisor, si in acelasi timp caustic.
Planta este o tufa, de obicei cu multe ramificatii, care creste intre 1,8 si 4,5 m inaltime. Ramurile subtiri cresc la inceput drept, apoi se indoaie gratios. Tufele netaiate au aspect de salcie plangatoare sau de umbrela. Frunzele sunt lucioase, lungi de aproximativ 7 – 8 cm. Florile sunt rosii-portocalii, in forma de trompeta, cu petale ciufulite. Florile au lungimea de aproximativ 5 cm, deseori sunt duble, si infloresc aproape toata vara. Fructul este aproape sferic, cu diametrul de 5 – 7,5 cm, iar la maturitate capata culoare rosu-stralucitor sau verde-galbui.
MACUL
Partea folosita : semintele coapte.
In general se crede ca macul provine din Asia de vest, desi mai de curand s-a sugerat o origine vest-mediteraneana. In orice caz, macul se cultiva in Europa inca din neolitic; este probabil una din primele plante cultivate de om in aceasta regiune. Anticii apreciau macul pentru uleiul obtinut din semintele sale. Astazi, uleiul de mac este o specialitate neobisnuita, si se produce numai in cantitati mici; de cele mai multe ori este obtinut prin presare la rece, si de o calitate potrivita pentru salate.
Acestea mai erau folosite si pentru bomboanele cu miere sau prajituri, deseori impreuna cu migdalele sau susanul, pentru a se obtine produse asemanatoare cu baclavaua greceasca.
In Europa, semintele de mac sunt in general folosite pentru produsele de cofetarie, la fel ca susanul si cernusca in Orientul Apropiat. Umpluturile pe baza de mac se pot uneori gasi in croissant-uri si in desertul traditional austriac, strudelul.
Opiul (drogul) se prepara din capsulele necoapte.Atinge inaltimi de pana la 1,2 m. Poate avea flori albe, roz, rosii sau violet. Semintele pot avea culori de la alb la gri-albastrui.Semintele de mac au gust de nuca, placut. Puterile narcotice si analgezice ale opiului erau bine cunoscute medicinei antice grecesti. Cu toate acestea, opiul ca drog ilegal care creaza dependenta este un fenomen relativ recent in Europa.
DOVLEACUL
Partea folosita:semintele, uscate si prajite si uleiul extras din ele.
Dovleacul este o planta anuala cu tulpina cu 5 muchii (in sectiune este un pentagon), puternic striata, culcata, putand atinge 10 m lungime. Frunzele de dovleac au cate 5 lobi, puternic evidentiati si sunt acoperite cu peri aspri. Floarea de dovleac este mare, cu diametrul de peste 10 cm, de culoaregalbena-portocalie. Fructele de dovleac sunt foarte diferite ca forma si dimensiuni. Semintele sunt de forma ovala, turtite, lungi de cca. 2 cm. Din ele se extrage un ulei comestibil.
Dovleacul este originar din America de Sud, probabil din Mexic, unde este cultivat de multe mii de ani. Dupa ce spaniolii au descoperit America, dovleacul a fost importat in Europa si Asia unde a fost bine primit, fiind o vegetala ieftina si hranitoare.
Uleiul din seminte de dovleac a inceput sa fie produs pe scara mare doar din secolul al XX-lea.Inainte de folosire, semintele sunt prajite putin pentru a-si dezvolta aroma caracteristica.
Mai este folosit si la prepararea painii sau branzeturilor aromate.
