Transilvania, descriere generala intercultularitate

Voi prezenta in paginile urmatoare o sinteza factuala a multi– si interculturalitatii in Transilvania, dintr-o perspectiva istorico-demografica impletita cu unele consideratii sociologice, spre deosebire de alt studiu prezent in acest volum in care accentul l-am pus pe analiza conditiilor care au facut posibila constituirea sociologiei romanesti ca stiinta si directiile principale de cunoastere ce s-au dezvoltat in acest cadru.

Dorim sa precizam de la inceput faptul ca, aceasta comunitate transilvana (aceste comunitati transilvane) pe care o/le avem noi astazi in vedere si-a/si-au produs caracterul comunitar si constiinta propriei identitatii pe parcursul propriei istorii. Cu alte cuvinte si in spiritul conceptiei lui N. Luhmann (1984): Transilvania este un sistem social autoreferential si autopoietic, adica se refera mereu la sine si se construiest si reconstruieste pe sine din elementele din care se compune. Aceste elemente nu au existat de la “inceputul” istoriei pe teritoriul actual al Transilvaniei asa cum sunt ele observabile acum, sau interpretate si interpretabile in maniera romantico-nationalista tipica istoriografiei secolului al XIX-lea. Constituirea sistemului social transilvan este un proces de lunga durata, conditionat de relatiile acestui sistem, aflat el insusi in constituire, cu mediul. Nu trebuie sa uitam nici apartenenta politico-statala diferita a Transilvaniei de-a lungul istoriei. Transilvania, ca sistem social, a avut drept mediu sistemul coroanei maghiare, imperiul otoman, voivodatul Transilvaniei, imperiul austro-ungar, Romania. De fiecare data provocarile mediului au necesitat generarea unor mecanisme de raspuns specifice sistemelor sociale si diferitelor societati din aceasta zona pentru a-si mentine stabilitatea si echilibrul.

Societatea transilvana a fost cea mai lunga perioda de timp din istoria ei o societate de tip medieval. Societatea transilvana medievala poate fi descrisa, utilizand terminologia lui N. Luhmann, ca a societate diferentiata functional in straturi/stari sociale.

Societatea diferentiata in straturi sociale a fost cea mai semnificativa, din punctul de vedere al duratei existentei ei si prin consecintele istorice pe care le-a produs. Principiul de diferentiere care a functionat in acest tip de societate a fost diferentierea societatii in stari (categorii, straturi) sociale inegale. Pentru Europa premoderna starile sociale au fost: clerul, nobilimea, burghezia, taranimea. Ordinea sociala specifica acestui tip de societate este ordinea strict ierarhica. Semanticile specifice acestui tip de sisteme sociale au la baza codificarea binara sus-jos, inferior-superior. Comunicarea dintre sisteme si subsisteme sociale se orienteaza exclusiv in functie de eventualele consecinte ale gandirii, comportamentului, actiunilor indivizilor asupra ordinii ierarhice existente. Legatura dintre subsistemele sociale, diferentiate si segmentate la randul lor in familii, este asigurata prin intermediul simbolismului global (social global) al ierarhiei si reciprocitatii directe. Ierarhia este interpretata primar-religios. In cadrul acestei existente sociale fiecare ocupa locul destinat lui prin hotarare divina.

Cresterea gradului de diferentiere sociala pe verticala determina cresterea gradului de complexitate a societatii. Cu toate acestea, determinarea pozitiei individului in interiorul sistemului social este relativ simpla si inca transparenta. Aceasta determinare se bazeaza pe schematismul sus-jos si pe interpretarea lumii ca o creatie divina. Oricare individ este obligat sa se comporte pios in acest sistem social, indiferent de pozitia ierarhica pe care o ocupa. Comunicarea intre subsisteme, precum si conferirea unui “sens” sistemului social global se realizeaza functional prin generalizarea moralei, mai ales a moralei religioase. Complexitatea sistemului social este mai mare decat in societatea diferentiata segmentar, ea este totusi limitata. Limitele ei sunt legate de invincibilitatea ordinii ierarhice si de transcenderea ei prin atribuirea unui sens universal existentei. In cadrul social global fiecare subsistem isi cunoaste locul, enunt valabil si pentru persoane. Individualitatea personala nu este asumata in sensul unei delimitari fata de mediul social. Acest lucru ar insemna prabusirea, expulzarea din cadrul social ordonat si ierarhic. Privatus semnifica inordinatus.

Spre deosebire de societatea diferentiata segmentar, in care identitatea se atribuie prin referire la societatea globala, prin apartenenta fara alternative la un anumit grup, in sistemele diferentiate in stari sociale unitatea de referinta pentru definirea identitatii nu mai este societatea globala ci subsistemul din care face parte, in mod nemijlocit, individul - si din nou fara alternativa. In asemenea cazuri Luhmann vorbeste de incluziune. Identitatea individuala este conferita de si prin incluziunea intr-o anumite stare sociala. Apartenenta la o anumita stare sociala este stabilizata prin morala, care la randul ei este legitimata printr-o codificare religioasa. Codificarea religioasa este, in ultima instanta, cea care garanteaza “sensul” universal al existentei si asigura “determinabilitatea lumii”.

Odata cu procesele de modernizare puse in miscare de Revolutia franceza si de miscarile revolutionare de la 1848, societatea transilvana traditionala de tip medieval se vede obligata sa se transforme radical pentru a-si putea mentine identitatea intr-un mediu aflat in convulsii sociale, politice, economice si culturale.

Prin diferentierea functionala, sistemele si subsistemele sociale traditionale cedeaza o parte a atributiilor lor, care sunt preluate de catre alte institutii sociale. Globalitatea vietii comunitare este inlocuita cu fragmentarea trairilor si sensurilor vehiculate. Rezultatul final este descompunerea societatilor traditionale si implicit si a mecanismelor de socializare si de control social verificate de-a lungul secolelor. Viata sociala moderna trece de la caracterul preponderent comunitar (afectiv, traditional) de convietuire la cel societal (bazat pe calculabilitate si interese individuale). Sau, cu alte cuvinte: chestiunile conexe identitatii sociale trec in sfera publica si astfel sunt rupte de contextul lor privat/comunitar traditional.

In procesul de constituire a constiintei nationale si statelor nationale etnia/natiunea, ca temei si folie de legitimare a identitatii sociale prin politic, devine un element cheie al interactiunilor sociale.

De-abia trecerea la modernitate, prin individualismul, liberalismul si autonomia pe care o introduce la nivel individual, dar si la nivelul organizarii sociale, va creea conditiile schimbarii in societatea transilvana. La inceputurile epocii moderne, aceasta schimbare a fost o optiune pentru membrii comunitatilor etnice din Transilvania. Dar si simpla existenta a unei posibilitati, alta decat cea traditionala, a insemnat enorm de mult in viata cotidiana a indivizilor. Pentru prima oara a aparut o situatie in care efectiv se putea alege intre mai multe (cel putin doua) alternative de proiectare a traiectoriei existentiale individuale, fara ca aceasta optiune sa mai pericliteze incluziunea in comunitatile etnice transilvane si functionarea acestora.

In urma impactului modernizarii, sistemul social din Transilvania trece de la un sistem social autonom si autosuficient, in sensul definit de T. Parsons, la un sistem autopoietc si autoreferential, in sensul descris de N. Luhmann.

Teritoriul Transilvaniei din secolul al 12-lea si al 13-lea, a fost structurat, din punct de vedere politico-administrativ-juridic, in regiuni autonome de sine statatoare: Tinuturile secuiesti si comitatele nobilimii maghiare sau Pamanturile nobilare, la care se adauga Proprietatile coroanei, o numeroasa populatie romaneasca lipsita de drepturi conform normativitatii societatii de atunci. Aceasta este ordinea sociala, politica, economica, religioasa, culturala in care se va insera o populatie de imigranti cunoscuti ulterior ca “sasi”. Populatia Transilvaniei medievale a fost, din perspectiva modernitatii noastre, o populatie eterogena etnic: maghiari, secui, sasi, romani, germani, tigani, evrei etc. Dar sa nu uitam: criteriile de diferentiere si functionare sociala au fost in evul mediu: apartenenta la o stare sociala si confesiunea. Cu totul alte criterii decat cele pe care le invocam astazi in discursul despre realtiile interetnice, multiculturalism, interculturalism care toate graviteaza in jurul ideilor si conceptiilor conectate la natiune, nationalism, stat national.

Sunt convins ca dezbaterea legata de interculturalism, relatii interetnice si tot ceea ce se leaga logic, rational dar si emotional de acest nucleu semnificant are sens daca plasam discutia in cadrul conceptual definit de nationalism, stat national, capitalism, democratie, modernizare.

Nu pot intra in amanunte aici si acum[1], dar lecturile si meditatiile mele pe aceasta tema mi-au intarit convingerea ca este necesara o regandire a etnicitatii si nationalismului (vezi si Wicker, Hans-Rudolf (ed.), 1997) si o definire mai clara a interculturalitatii. Deasemenea consider ca experienta interculturalitatii transilvane, exersata in interactiunile sociale cotidiene pe parcursul a cel putin opt secole, este demna de a fi cunoscuta si valorificata in context european, mai cu seama intr-o Europa unita.

Revolutiile burgheze din 1848 au zguduit temeliile societatilor traditioale din Europa, mai cu seama cele din Europa centrala si de est. In grija pentru ordinea sociala de dupa convulsiile revolutionare, monarhii Europei au inceput sa acorde o importanta din ce in ce mai mare evidentei populatiei, inregistrarii si numararii acesteia. Si in Transilvania de pe la mijlocul secolului al XIX-lea recensamintele populatiei au devenit o pocedura standard in politicile guvernelor de pe atunci.

La recensamantul din 1850 in Transilvania a fost inregistrata urmatoarea structura etnica a populatiei

Structura etnica a populatiei, Transilvania, 1850

Diferenta pana la total o reprezinta alte etnii

Rotariu, Traian, (Coord., 1996, Studia Censualia Transsilvanica. Recensamantul din 1850 Transilvania, Editura Staff, Bucuresti, p. 322/323

Ceea ce este demn de remarcat la datele acestui recensamant este diferentierea identitara foarte marcata intre maghiari si secui pe de o parte si germani si sasi pe de alta parte. Cred ca avem de-a face cu coexistenta identitatii traditionale medievale, conexa starilor sociale si privilegiilor aferente acestora si identitatile “categoriale” construite si legitimate de discursul nationalist, forme identitare rationalizate, subsumate foliei semnatice identitare de “cetatean”. Interersant este faptul ca in recensamintele ulterioare efectuate in Transilvania, in special dupa intrarea in vigoare a dualismului austro-ungar (1867), vor inregistra nu direct apartenenta etnica, ci limba materna a populatiei. Si aceste date sunt argumente in favoarea uneia dintre tezele formulate de Benedict Anderson in sprijinul ideii ca natiunile sunt comunitati imaginare, construite si nu entitati primordiale si esentiale.

Populatia dupa limba materna in Transilvania 1880, 1900, 1910

Diferenta pana la total o reprezinta alte limbi materne

1 Rotariu, Traian, (Coord)., 1997, Studia Censualia Transsilvanica. Recensamantul din 1880 Transilvania, Editura Staff, Bucuresti, p. 360/361

2 Rotariu, Traian, (Coord)., 1999, Studia Censualia Transsilvanica. Recensamantul din 1900 Transilvania, Editura Staff, Bucuresti, p. 614/615

3 Rotariu, Traian, (Coord)., 1999, Studia Censualia Transsilvanica. Recensamantul din 1910 Transilvania, Editura Staff, Bucuresti, p. 596/597

Optiunile pentru preluarea, performarea si asumarea unei identitati sociale specifice sunt limitate de sistemul social din care fac parte indivizii, intr-un fel prescrise in sensul exterioritatii si caracterului lor constrictiv (Durkheim). Ne asumam in mod constient responsabilitatea pentru maniera sociologista a expunerii. Dupa parerea mea, societatea in care se nasc, grupurile sociale din care fac parte - pana la momentul alegerii rationale si responsabile la varsta maturitatii  - nu sunt alese deliberat de indivizi. Este contingent in ce loc si in ce moment te nasti, insa aceste conditionari spatio-temporale devin cadrul de referinta in care are loc socializarea. Si tocmai acesta ni se pare a fi punctul nodal: devii ceea ce esti intr-un context axiologic-normativ concret, intr-un spatiu social (in sensul lui Sorokin) in care posibilitatile de optiune nu sunt infinite, ci reduse la un numar limitat, definite si legitimate in ultima instanta de ceea ce sistemul social respectiv considera ca este dezirabil din punct de vedere social, politic, economic, cultural, etc., la momentul istoric respectiv. Individul devine ceea ce societatea in care traieste, ii permite sa devina. Aceasta permisiune inseamna in primul rand faptul ca, intr-o societate democratica functionala, nu exista nici o instanta care, in mod legitim, legitimat si unanim recunoscut, sa interzica unui individ, de jure si de facto, dreptul de a opta pentru o alternativa sau alta, in orizontul posibilitatilor existente. Libertatea individului intr-o societate, intr-un agregat social, inseamna sa aleaga solutia care i se pare ce-a mai buna, fara ca in aceasta decizie sa fie constrans, prin legi, norme, persuasiune, venite din exterior lui, sau, si aceasta este de fapt regula, daca ele exista totusi, sa fie internalizate prin socializare astfel incat sa devina motivatii interne ale actorului social, in momentul optiunii si ulterior al actiunii sociale.

Populatie statornica (legala) in 1930 dupa neam (nationalitate)

Sursa: Recensamantul general al populatiei din 1930, vol IX, Structura populatiei Romaniei. Tabele selectionate, 1940, Bucuresti, pp. 376

Evolutia pe nationalitati a populatiei din Romania, 1930-2002

Sursa: Recensamantul populatiei si locuintelor din 7 ianuarie 1992, Comisia Nationala pentru Statistica, Bucuresti, 1994, vol. IV, Structura etnica si confesionala, discheta, tabn1, tabn2

*Recensamantul 2002. Date preliminare. Institutul National de Statistica. Apud Ziarul Adevarul, nr. 3742, 5 iulie 2002