|
|
|
RAPORTUL DINTRE LOCUIRE SI CONSTRUIRE LA MARTIN HEIDEGGER
I. Intentia exprimata de Heidegger, inca de la inceputul Intrebarii cu privire la tehnica, este de a surprinde esenta tehnicii. A surprinde esenta tehnicii este insa imposibil in masura in care ne multumim numai sa avem o relatie exterioara cu tehnica, relatie care poate fi:
1. de reprezentare si practicare a tehnicii (ceea ce este tipic pentru omul de specialitate tehnica, tehnicianul sau inginerul),
2. de acceptare sau contestare a ei (caracteristica filosofilor culturii si celor care reflecteaza asupra conditiilor omului modern),
3. de considerare a tehnicii drept ceva neutru (precum cei care se bucura de rezultatele aplicatiilor tehnice, fara sa-si puna alte probleme).
Ca urmare a acestor relatii exterioare s-a constituit totusi reprezentarea curenta despre tehnica: „tehnica este un mijloc si o activitate umana” (definitia instrumentala si antropologica a tehnicii). Corectitudinea acesteia (recunoscuta de Heidegger) nu este suficienta insa pentru a dezvalui esenta tehnicii, caci ceea ce este corect (das Richtige) nu este echivalent cu ceea ce este adevarat (das Wahre). Definitia instrumentala trebuie la randul ei supusa examinarii, ceea ce conduce la repunerea in discutie a doctrinei aristotelice a celor patru cauze, deoarece, asa cum spune Heidegger, „acolo unde domneste instrumentalul – acolo se intinde imperiul cauzalitatii”.
Rezultatul examinarii doctrinei cauzalitatii il conduce pe Heidegger la formularea unei noi definitii a tehnicii: „Tehnica este o modalitate a scoaterii din ascundere”. Aceasta exprima viziunea greaca cu privire la adevar, potrivit conceptiei lui Heidegger, viziune potrivit careia adevarul este stare de neascundere. Exista insa un specific al starii de neascundere a tehnicii moderne, care o separa de viziunea greaca: tehnica este „o cerere insistenta de livrare prin care naturii i se pretinde, in chip insolent, de a ceda energie, o energie care poate fi extrasa si inmagazinata ca atare”. Constrangerea, care se face vizibila in tehnica, nu aparea in interactiunea dintre om si natura anterioara epocii industrializarii. Constrangerea se exprima in „maxima valorificare cu minimum de efort”. Ca urmare, lucrul este supus comenzii de a sta mereu la dispozitie. Mai mult, chiar omul devine supus acestei sari de a fi „supus comenzii”. Oamenii devin „materialul uman” de care se poate dispune in activitatea industriala. Ei ajung, ca si natura, dominati de tehnica, desi reprezentarea curenta considera ca prin tehnica omul este cel care domina natura. De fapt, tehnica nu este o simpla activitate umana, ci il transforma pe om in instrumentul ei. „Tocmai prin intermediul supunerii-la-comanda experimentam cum omul insusi nu este nici el acceptat decat ca ceva ce poate fi supus comenzii – comportandu-se totodata ca si cum ar fi stapanul absolut al oricarei fiintari, ca si cum ar dori in felul acesta sa faca uitata pierderea pe care o suporta” (W. Biemel, Heidegger, trad. de Th. Kleininger, Edit. Humanitas, Bucuresti, 1996, p. 161).
Pentru a exprima raportul constrangator al tehnicii fata de om si de lume, Heidegger propune un nou termen, Gestell (pentru care s-a propus echivalentul romanesc com-punere, care corespunde lui ge- din limba germana, respectiv lui stellen = a pune ceva ridicat).
In perspectiva contemporanǎ trebuie sǎ notǎm, deopotrivǎ, si criticile aduse atitudinii moholite a lui Heidegger fatǎ de tehnologie.
Acestea constatǎ cǎ tehnologia nu poate fi privitǎ ca o sursǎ perpetuǎ de instrǎinare atata timp cat oamenii au potentialul de a integra „noul si neobisnuitul in structura lor simbolicǎ”.
Trǎim intr-o erǎ tehnologicǎ, ceea ce ne obligǎ la o atitudine mai deschisǎ fatǎ de tehnologie, pe care o vom accepta mai mult, vom ajunge sǎ ne identificǎm cu ea. „Tehnologia ne poate imprumuta un stil de viata, ne poate imprumuta o identitate”.(Neil Leach, Uitati-l pe Heidegger, Edit.Paideia, p.32).
Acelasi Neil Leach afirma perfect justificat cǎ insǎsi existenta noastrǎ a ajuns sǎ fie conditionatǎ de tehnologie. A apǎrut „gandirea non-liniarǎ, stratificatǎ – surf deleuzian, Fractali, rizomi si clone, fluiditate si flux.” Noua generatie le-a adoptat ca pe cuvinte cheie, ca pe o parte esentialǎ a cotidianului.
II. Ideile formulate de Heidegger in Intrebarea cu privire la tehnica sunt de ajutor pentru intelegerea mai detaliata a celor din Construire, locuire, gandire si „…in chip poetic locuieste omul”. Precum in primul caz, interogatia heideggeriana se indreapta in directia esentei, inaintand de la esenta construirii catre esenta a ceea ce este in genere (ontologie). Nu avem de-a face asadar cu o serie de recomandari facute specialistilor (tehnicieni), ci cu un efort de a intelege mai bine o trasatura fundamentala a omului – aceea de a-fi-in-lume (In-der-Welt-sein).
In Construire, locuire, gandire, punctul de plecare al reflectiei cu privire la raportul dintre locuire si construire il constituie limba („Omul se poarta ca si cum el ar fi fauritorul si dascalul limbii, cand de fapt, ea ramane stapana omului”). Nu conditiile fizice ale locuirii si construirii ne furnizeaza esenta acestora, ci modalitatea in care noi exprimam locuirea si construirea, tinand cont de specificul raportului dintre limba si om.
Analiza evolutiei termenului vechi germanic buan, devenit in limba germana bauen (a construi) dezvaluie faptul ca intre a locui si a construi exista o relatie profunda, mediata de insusi faptul de a fi: „A fi om inseamna: a fi, ca muritor, pe pamant (Erde), adica a locui”. Sunt detasate, pornind de la vechiul inteles al lui Buan (locuirea) doua modalitati ale construirii:
1. construirea ca ingrijire, cultivare si
2. construirea ca edificare;
ambele tin de locuire. Cel de-al doilea sens al construirii il impinge pe cel dintai in uitare.
Recunoasterea faptului ca orice construire este o locuire, arata Heidegger, conduce, pe firul sensurilor vechilor idiomuri germanice, catre asocierea locuirii cu ocrotirea. Ocrotirea apare ca trasatura fundamentala a locuirii.
Geviert (Tetrada): „lumea este tetrada in care sunt cuprinsi pamantul si cerul, divinii si muritorii” (O. Pöggeler, Drumul gandirii lui Martin Heidegger, trad. de C. Cioaba, Edit. Humanitas, Bucuresti, 1998, p. 203). Este propriu muritorilor faptul ca „sunt in tetrada atunci cand locuiesc”. Locuind, muritorii ocrotesc tetrada: salveaza pamantul (salvarea avand aici sensul de a elibera ceva intru esenta proprie), nu se multumesc doar sa profite de el, sa-l exploateze. De asemenea, raportul muritorilor cu cerul si cu divinii este un raport de acceptare a celui dintai ca atare si de asteptare a divinilor.
Dar Heidegger face diferente intre adǎpostul – ustensil edificat si spatiul ocrotitor al locuirii, echivalat cu opera de artǎ in domeniul zidirii („ceea ce ne conduce la un concept complex de functiune!”)
Conceptul de „locuire” (Heidegger), „domus” (Lyotard) sunt considerate de critica contemporanǎ ca depǎsite, nostalgice, in conditiile in care insǎsi tehnologia, ca o parte a cadrului de viata, a schimbat profund domeniul relatiilor interpersonale, fǎcand ca spatiul fizic sǎ cedeze loc spatiului virtual.
Acelasi Neil Leach ne propune conceptul de apartenentǎ ca model mereu provizoriu si rizomatic al atasamentului fatǎ de loc.
Acest concept „oferǎ o paradigmǎ viabilǎ pentru a inlocui modelul oarecum demodat al locuirii care domina odinioarǎ discursul arhitectural” (Neil Leach, Apartenenta, Edit.Paideia, p.26) si pe care il intemeiazǎ Heidegger in discursul sǎu filozofic.
Bibliografie:
Martin Heidegger, Originea operei de arta, trad. de G. Liiceanu si Th. Kleininger, Editura Humanitas, Bucuresti, 1995.
W. Biemel, Heidegger, trad. de Th. Kleininger, Editura Humanitas, Bucuresti, 1996.
O. Pöggeler, Drumul gandirii lui Martin Heidegger, trad. de C. Cioaba, Edit. Humanitas, Bucuresti, 1998.
R. Safranski, Un maestru din Germania, Hiedegger si epoca lui, trad. de I. Snagoveanu-Spiegelberg, Editura Humanitas, Bucuresti, 2004.
Neil Leach, Uitati-l pe Heidegger,trad. Magda Teodorescu si Dana Vais, Edit.Paideia, Bucuresti, 2006.
