Psihosomatica glandelor endocrine

Psihosomatica glandelor endocrine

Ideea unei influente humorale a vietii psihice o gasim inca din epoca hipocratica, dar sfirsitul secolului al XlX-lea si inceputul secolului XX a constituit o epoca in care s-au acu­mulat numeroase fapte si date in acest domeniu. De secole, spune Harris, se considera ca relatia dintre psihic si functiile somatice se exercita fie direct, fie prin intermediul glandelor endocrine. Actiunea sistemului nervos este exercitata asupra glandelor endocrine, care si ele, la rindul lor, prin intermediul hormonilor influenteaza psihicul si comportamentul uman. Parry in 1825 (citat de Harris) mentiona ca socul emotiv poate conditiona o gusa exoftalmica. Totusi, astazi corelatia dintre psihic si sistemul endocrin este privita mult mai complex, si acest lucru a dus la aparitia unei noi ramuri medicale — en-docrinopsihiatria. Bleuler a introdus notiunea de psihosindrom endocrin, subliniind prin aceasta legatura care exista intre sistemul endocrin si reactivitatea psihica a individului. S-a pus astfel intrebarea in ce masura glandele endocrine influen­teaza viata psihica a individului, personalitatea sa. La om se stie ca constitutia endocrina influenteaza personalitatea, reac­tivitatea individului, diferite functii psihice, ca: perceptia, ca­pacitatea de invatare si, mai ales, afectivitatea si motivatia. Este un fapt bine cunoscut astazi ca printre primele lucrari privind endocrinopsihiatria se numara acelea ale lui C. I. Parhon, cercetator de renume mondial in domeniul endo­crinologiei si considerat intemeietorul endocrinologiei moderne (autorul primului tratat de endocrinologie din lume). Milcu arata ca desi Bleuler neaga orice specificitate tulburarilor psi­hice din cadrul bolilor endocrine, totusi scoala romaneasca, ca urmare a traditiei, in special traditia legata de numele lui Parhon, are o pozitie oarecum diferita. Parhon arata, de exem­plu, ca in psihoza maniacodepresiva, tulburarile psihice s-ar datora disfunctiei tiroidiene, pentru ca ulterior sa ajunga la concluzia ca functiile psihice sint influentate si reglate in mare parte de activitatea glandei tiroide. Si alti autori sustin ideea specificitatii. Astfel, autorii englezi vorbesc de o psihoza mixedematoasa, in timp ce scoala franceza sustine ca relatiile dintre hipertiroidie si tulburarile psihice trebuie studiate in contextul medicinei psihosomatice. Parhon, intr-o expunere la Congresul de endocrinologie de la Gand, 1923 (Belgia), face o sinteza asupra raportului dintre glandele cu secretie in­terna, psihologie si patologia mintala. A. Marie si C. I. Parhon, studiind histologia glandelor endocrine la bolnavii psihici, arata ca alterarile lor pot sa preceada aparitia psihozelor, creind astfel un teren favorabil pentru aparitia ei. Acest lucru poate demonstra fie o cauza comuna, fie ca maladia psihica poate influenta in mod secundar asupra morfologiei glandelor endo­crine. In acest sens trebuie amintit ca insusi Freud considera hormonii ca alcatuind principala baza materiala pentru ener­gia pulsionala, in timp ce alti autori (Dunbar, Selye) considera ca nu exista stari emotive sau afective fara participarea glan­delor edocrine. Parhon si Goldstein arata pentru prima oara importanta glandelor endocrine in formarea personalitatii uma­ne, dar si a structurii lui fizice si a comportamentului. In acest sens autorii au facut numeroase experiente (mai ales pe ani­male) urmarind influenta diferitelor glande asupra unor afecte, a starii de liniste sau agitatie, a comportamentului instinctual. Dupa Racamier nu exista hormon care prin intermediul efec­telor sale metabolice sau tisulare sau prin actiunea directa asupra diferitelor structuri nervoase sa nu afecteze pulsiunile, starea afectelor sau comportamentul la om sau animal. Intrucit in acest domeniu s-a acumulat o bogata literatura, vom prezenta principalele manifestari psihosomatice in functie de fiecare glanda luata in parte.

1. Bolile hipofizei

Gr. Popa (citat de Harris) a remarcat ca lobul anterior al hipofizei este unit la nivelul tijei pituitare cu hipotalamusul (la nivelul eminentei mediane) printr-un sistem port in miniatura. impreuna cu Fielding el a descris sistemul port hipo-talamopituitar. in acest fel hipotalamusul are capacitatea unei influente directe asupra lobului anterior al hipofizei printr-un mecanism neurohumoral (fibrele nervoase hipotalamice se ter­mina in sistemul port si elibereaza agenti humorali in capilare, care apoi sint transportate spre glanda reglindu-i activitatea). Microscopul electronic a demonstrat o legatura strinsa intre terminatiile nervoase si capilare, precum si faptul ca aceste terminatii contin numeroase incluziuni neurosecretorii, in timp ce endoteliul capilar prezinta „ferestre' caracteristice pentru vasele care sint teatrul unui proces de secretie activa.

In gigantism Meng descrie fenomene de labilitate emo­tionala si iritabilitate. Milcu arata ca forta si vigoarea din perioada initiala a gigantismului fac cu timpul loc lentorii si apatiei. Tot el arata ca uneori gigantii pot face crize de furie si de violenta. C. I. Parhon si Stocker intr-un caz de acromegalie-gigantism descrie o psihoza maniacala, iar Parhon si Constan-tinescu descriu de asemenea un caz de gigantism la care apare o excitatie maniacala. Parhon mai observa la persoanele cu constitutie hiperhipofizara o energie si o vointa superioara mediei, precum si o dispozitie mai buna. Parhon si colab. descriu stari maniacale sau depresive la bolnavii cu acrome-galie, gigantism sau distrofie adiposogenitala, notind si consti­tutia hiperhipofizara la delirantii cronici.

Bleuler desi considera ca acromegalia prin ea insusi nu duce la psihoza, totusi, dupa acest autor, ea este regulat acom­paniata de modificari ale personalitatii (lipsa de initiativa si spontaneitate, schimbari ale dispozitiei). Tot Bleuer vorbeste la acesti bolnavi de o stare emotionala bizara. Blickensterfer (citat de Constanta Stefanescu-Parhon) pe 51 de bolnavi cu acromega-lie constata o stare de violenta si agresivitate accentuata, iar Zublin la un asemenea bolnav aflat la pubertate citeaza apa­ritia unei agitatii cu excitabilitate crescuta sexuala. Si Meng observa la acromegali si giganti excitabilitate sau, din contra, apatie. Ioanitiu si Ionescu indica la 5Oo/_o din lotul studiat de acromegali prezenta unei importante stari depresive, dar si a altor modificari afectivovolitive. Si Parhon vorbeste de -marea agresivitate a bolnavilor cu acromegalie, accentuind mai ales asupra tulburarilor de ordin impulsiv asupra vietii sexuale (a descris la acesti bolnavi fenomene de inversiune sexuala sau intersexualitate). Ioanitiu si Ionescu au mai descris la bol­navii cu acromegalie si forme astenice, obsesionale si chiar confuzionale. Abely arata ca in acromegalie se gaseste in faza initiala o stare de buna dispozitie, urmata apoi de stare de­presiva, iar Bleuler, asa cum am mai aratat, vorbeste de sen­timentul instrainarii trairilor emotive, de impresia ca senti­mentele sint impuse. Aita descrie pe acromegali cu modificari ale personalitatii, cu oscilatii ale dispozitiei, neliniste, depresie, impulsiuni insuportabile, lentoarea gindirii, apatie, indiferenta, superficialitate. Anorexia poate alterna cu voracitatea, iar unii bolnavi manifesta periodic impulsiuni la vagabondaj. Kolb considera ca in acromegalie nu exista o scadere a intelectului, cu exceptia apatiei si bradipsihiei. Pacientii devin egocentrici, manifesta nerabdare, iritabilitate si hipersensibilitate in timpul contactului social.

In nanismul hipofizar comportamentul emotional este adesea copilaros, desi inteligenta este normala (Milcu). S-a descris uneori incetinirea gindirii, torpiditate, depresie, ca­racter infantil. Pende s-a oprit asupra agitatiilor maniacale, in timp ce Bleuler a observat o serie de bolnavi cu stari con-fuzionale, halucinatii, idei delirante. Parhon si Cahana noteaza in hipopituitarism uneori stari schizofreniforme, iar Parhon gaseste in epilepsie uneori alterari ale glandei hipofizare. O serie de femei cu hipopituitarism pot fi confundate cu per­soane nevrotice sau cu psihoze de menopauza (Aita).

In cazurile cu leziuni intracraniene si in nanismul hipo­fizar pot apare fenomene de intirziere mintala. Personal am studiat un caz cu nanism hipofizar si care prezenta stari ma­niacale si depresive, apropiindu-se, astfel, de evolutia unei psihoze maniacodepresive. Accesele insa erau mai scurte si raspundeau rapid la tratament. O importanta parte a delirului megaloman era centrat pe fenomene sexuale, precum si pe compensarea sentimentelor de inferioritate (genialitate, inte­ligenta etc).

In insuficienta hipofizara (boala lui Simonds) bradipsi-hia, lentoarea, starea depresiv-anxioasa cu tendinte melanco­lice, puerilismul emotiv sint simptoame caracteristice acestei boli. Pende descrie in cadrul acestei boli stari de agitatie ma­niacala, iar Bleuler sindroame confuzionale, halucinatii, idei delirante etc.

Insuficienta hipofizara a fost constatata in cadrul schizo­freniei de catre Cahana, in timp ce Urechia socotea ca in psihoza maniacodepresiva hipofiza nu are nici un rol. Parhon noteaza leziuni ale hipofizei in cadrul schizofreniei, in timp ce Milcu la aceiasi bolnavi constata scaderea gonadotropilor hipofizari. Milcu arata ca tulburarile grave psihice se pot constata chiar in afara formelor casectice. Pacientii sint foarte sensibili la stresurile psihice, ajungind, astfel, foarte usor la crize functionale.

In diabetul insipid s-au descris stari de iritabilitate si anxietate. Pe linga alte simptoame Milcu descrie si o simp­tomatologie maniacodepresiva. Tot el constata la un grup de cazuri aparitia bolii dupa socuri emotionale sau tensiunea nervoasa.

2. Bolile epifizei

Parhon publica un caz de criptorhidie cu manifestari psihice de aspect schizofreniform. Tot Parhon a tratat bolnavi psihici cu extract epifizar, obtinind mai ales in schizofrenie rezultate incurajatoare. Tot extractul epifizar a mai fost uti­lizat de Parhon in psihoza maniacodepresiva, mai ales in for­mele asociate cu hiperexcitabilitate sexuala. Dealtfel si astazi extractul epifizar (epifizan) se utilizeaza in stari de hiperexci­tabilitate sexuala, de diferite etiologii.

3. Bolile tiroidei

Tiroida este una dintre .glandele cele mai des incriminate in reglarea functiilor psihice si cel mai des incriminata in studiile psihosomatice. Se stie ca ablatia glandei tiroide deter­mina importante tulburari psihice. Dupa Racamier hormonul tiroidian stimuleaza activitatea si creativitatea. Douglas arata ca hormonul tiroidian influenteaza formarea reflexelor con­ditionate. Injectarea hormonilor tiroidieni scade raspunsul reflex-conditionat, apare agitatia, anxietatea, instabilitatea emotiva, apar tremuraturile.

Hormonii tiroidieni au o serie de actiuni importante in metabolismul general al organismului. Astfel, tiroxina stimu­leaza -metabolismul celular (accelereaza schimburile ionice, in­tervine in metabolismul glucidic). Coirault arata ca sistemul hipotalamohipofizotiroidian poate declansa o criza de decom-pensare corticoviscerala, cu focalizarea preferentiala pe glanda tiroida.

in ceea ce priveste legaturile dintre bolile psihice si ti­roida, Obreja a fost primul autor care a remarcat alteratiile tiroidei in paralizia generala progresiva (citat de Parhon). Par-hon si elevii sai au publicat numeroase lucrari privind influ­enta glandei tiroide (mai ales a hiperfunctiei) in cadrul psiho­zelor afective. S-au descris numeroase leziuni caracteristice ale tiroidei in psihoza maniacodepresiva, incit Parhon si Marbe emit ipoteza naturii tiroidiene a acestei boli. Parhon a obtinut rezultate bune prin tiroidectomie in manie, lucru confirmat si de Constanta Stefanescu-Parhon si Vrejan nu numai in ma­nie, dar si in melancolie. Constanta Stefanescu-Parhon mai re­marca faptul ca hipertiroidia poate avea uneori un continut maniacal sau poate da un aspect maniacal unor boli ca para­noia sau alte deliruri. S-a constatat, de asemenea, ca iodemia este mai scazuta in melancolie si mai mare in manie, dar nu exista diferente intre melancoliile reactive si cele endogene.

In hipertiroidie Graves si Basedow au mentionat la acesti bolnavi numeroase tulburari de comportament. Bolnavii base-dowieni atrag atentia prin marea lor sensibilitate la socuri emotive, putind ajunge usor la stari de irascibilitate, lipotimii. Ei intra foarte usor in stari coleroase, care creeaza mari greu­tati in relatiile lor cu anturajul. Foarte frecvent pacientii pre­zinta o stare de anxietate, cu sentimentul de insecuritate. An­xietatea este difuza si fara o cauza bine precizata. Un fapt ca­racteristic este acela ca bolnavul este constient de caracterul morbid al tulburarilor psihice, de dezechilibrul sau emotional. in acest fel se poate face deosebirea de starile hipomaniacale, in care constiinta asupra bolii nu exista.

O alta caracteristica a bolnavului cu hipertiroidie este marea lui fatigabilitate. Mai ales in cadrul hipertiroidiei Par­hon remarca o stare de emotivitate si labilitate afectiva, pre­cum si o accelerare a proceselor psihice.

Accentuind asupra faptului ca intre procesele emotionale si metabolice ar exista o strinsa legatura, Kolb subliniaza ca inca inainte de aparitia bolii la viitorii basedowieni se poate vorbi de un tip special de personalitate. Aceste personalitati s-ar caracteriza prin impresionabilitate, cu sentimentul de in­securitate crescut, hiperemotivitate, excitabilitate, tendinta de a merge si a minca rapid, anxietate, iritabilitate. Pacientii hi-pertiroidieni au un nivel crescut de anxietate si iritabilitate si sint frecvent colerosi. Milne subliniaza greutatea relatiilor dintre pacientii hipertiroidieni si medicul lor, precum si ata­samentul anormal fata de mama a acestor bolnavi. Se vorbeste adesea la acesti bolnavi de o constitutie premorbida hiperemo-

tiva.

in criza basedowiana acuta apare adesea o stare confuzio-nala, in timp ce in formele medii apar accese de agitatie cu anxietate, uneori starea bolnavilor putind mima o adevarata forma grava de psihoza maniacodepresiva. Stari maniacale sau depresive la hipertiroidieni au mai fost descrise de numerosi alti autori (Laignel-Lavastine, Escalier, Gallot, Delay, Neveu, Singe etc). Exista si autori care neaga asocierea dintre boala lui Basedow si manie. Nobel, de exemplu, arata ca intoxicatia cu hormon tiroidian duce la stari confuzionale, onirism, dar nu remarca niciodata mania. Parhon si Golstein au aratat ca hiper­tiroidia poate favoriza de asemenea aparitia sindromului obse-sivofobic si tot ei au emis ipoteza ca tiroida ar avea un anumit rol in etiologia delirurilor cronice. Aspecte schizoide, halucina-torii si paranoide in hipertiroida au fost descrise si de Milcu, stari care au disparut dupa tiroidectomie. Si Constanta Stefa­nescu-Parhon a raportat bune rezultate dupa tiroidectomie la citiva bolnavi schizofrenici. impreuna cu Pitis, Milcu constata la schizofreni o mare toleranta la hormonul tiroidian, lucru re­marcat si de alti autori.

in etiologia hipertiroidiei numerosi autori considera emo­tia si mecanismul psihosomatic ca fiind hotaritor in determina­rea bolii. Adam, Mackenzie (citati de Milcu) arata ca dupa pe­rioada emotionala ar avea loc secretia unui hormon „tireosti-mulator', pe care l-ar fi pus in evidenta in singe. Acest hor­mon ar avea si un mare rol in declansarea fazei maniacale a psihozei maniacodepresive, in timp ce alti autori subliniaza rolul tiroxinei in maturatia si functionarea sistemelor enzima-tice cerebrale (Aita). La animalele de experienta s-a constatat dupa stresul afectiv inhibarea functiei tiroidiene Clinicienii au vorbit adesea si de existenta unui sindrom basedowian reac­tiv aparut dupa mari socuri emotive. Gibson aminteste de le­gatura dintre stresul afectiv si tireotoxicoza (conflicte, stari de tensiune), in timp ce alti autori subliniaza mai ales importanta traumelor afective suferite in prima copilarie (cind copilul par­ticipa precoce la conflictele parintilor).

in hipotiroidie si mixedem s-a notat in special o scadere a ritmului de gindire si tendinta spre o dispozitie depresiva. Parhon, Milcu, Copelman au descris bolnavi hipotiroidieni cu sindroame depresive. Milcu arata ca la copiii hipotiroidieni se remarca, mai ales, frica, emotivitatea, iritabilitatea. La adulti tulburarile pot sa creasca treptat in intensitate, ducind pina la aparitia unor adevarate psihoze. Tot Milcu vorbeste de feno­menul pe care il denumeste „imbatrinirea hipotiroidiana'. Cu toate acestea si la hipotiroidieni s-au descris stari maniacale dar si melancolii uneori cu caracter delirant. E. Semen descrie la hipotiroidieni stari psihastenice, iar Benda (citat de Douglas) arata ca ar exista o relatie strinsa intre hipotiroidie si mongo-lism (unde s-au constatat leziuni tiroidiene). Terapia tiroidiana ar avea efect pozitiv in mongolism. Kolb atrage atentia asupra faptului ca o insuficienta tiroidiana medie poate fi lesne intil-nita la persoanele de virsta medie, determinind o serie de simptoame ca: oboseala, dureri diverse sau cefalee, iar uneori prezinta in mod pregnant o atitudine pesimista.

In hipertiroidiile operate (tiroidectomii) s-au descris, mai ales in perioada tardiva, o serie de tulburari psihice. Se pare chiar ca tiroidectomia rezolva problemele legate de tirotoxi-coza, in timp ce pentru tulburarile psihice ea este mai putin eficienta. Howard indica dupa tiroidectomii stari de excitabili­tate crescuta si depresie, in timp ce Constanta Stefanescu-Parhon atrage atentia ca daca prin tiroidectomie dispar multe simptoame, modificarile caracteriale nu numai ca nu dispar, dar ele chiar se accentueaza. Constanta Stefanescu-Parhon, Tomo-rug, Tanasescu au descris la tiroidectomizati urmatoarele tul­burari psihice mai importante: astenie, depresie, anxietate, stari schizoide sau confuzionale, stari delirante. Marchand si Ajura-guerra (citati de Coirault) au notat dupa tiroidectomie auten­tice deliruri acute, deliruri tremens sau psihoze Korsakov. Foarte frecvent la tiroidectomizati apar starile astenice (Con­stanta Stefanescu-Parhon).

4. Bolile glandelor paratiroide

Importanta metabolismului calciului asupra sistemului nervos este bine cunoscuta in clinica, sarurile de calciu fiind adesea utilizate pentru sedarea unor stari de hiperexcitabilitate. Exista numeroase cauze care pot influenta nivelul calciului din organism, mai ales a celui ionic. Dintre aceste cauze notam:

Absorbtia intestinala care depinde de tulburarile func­
tionale ale tubului digestiv.

Rolul vitaminei D, care faciliteaza absorbtia calciului
si favorizeaza eliminarea fosforului.

O serie de glande endocrine, si mai ales paratiroidele.

Si alti hormoni mai pot interveni in metabolismul calciu­lui (estrogenii, de exemplu, diminueaza ionizarea calciului, testosteronul favorizeaza resorbtia tubulara, tiroxina duce la pierderi de calciu). Lipsa calciului intereseaza dupa Goodman si Gilman diferite portiuni ale nevraxului ca si sinapsa neuro-musculara. Ionii de calciu intervin, asa cum subliniaza autorii de mai sus, in toate tipurile de transmisie sinaptica, celulele ganglionilor vegetativi fiind in mod deosebit stimulate de ionii de calciu, astfel ca celulele se descarca mai repede prin acetil-colina. O serie de lucrari (Brauer) arata importanta calciului in actiunea sa antispastica fata 8e musculatura neteda.

In cadrul bolilor legate de paratiroidie, cele mai frec­vente tulburari psihice apar in hipoparatiroidie. Astfel apar numeroase tulburari afective sau tulburari neurologice (pa-restezii, crampe, depresie, tulburari ale reflexelor, labilitate emotiva). Popeea, Demetrescu, Green, Swanon, Gotta si Odoriz descriu in hipoparatiroidie episoade maniacale, in timp ce Mil­cu vorbeste despre atacuri epileptice care cedeaza la extracte paratiroidiene. Tot Milcu descrie in aceasta boala crize spe­cifice, cu caracter anxios depresiv, uneori sub forma atacurilor de panica sau teroare, iar in cazurile foarte grave chiar me­lancolii delirante. Si Parhon semnalase deja sindroame depre­siv anxioase in tetania cronica, iar, pe de alta parte, s-au mai descris in aceasta boala crize ciclice care cedeaza la opotera-pie. Decourt atrage atentia in hipoparatiroidie asupra atacurilor nocturne de anxietate.

La ciinii paratiroidectomizati, C. I. Parhon a constatat stari catatonice asemanatoare cu cele de la om. in acest sens Cahana arata ca intre catatonie si hipoparatiroidie ar exista uneori o legatura. Parhon, Popeea si altii au descris in cadrul tetaniei stari de confuzie mintala, crize epileptice sau mani­festari psihastenice. Constanta Stefanescu-Parhon atrage aten­tia ca numeroase stari nevrotice apar pe un teren hipoparati-roidian (incurajind in special la acesti bolnavi nevrotici apari­tia halucinatiilor hipnagogice). Dupa Aita tulburarile psihice din hipoparatiroidie au, de obicei, aspectul organic al delirului toxic sau al dementei. Convulsiile pot fi de grand mal, focale, temporale sau de tip minor, constituind adevarate probleme de diagnostic. La EEG pot apare anomalii de tip epileptic, care isi revin lent dupa calciu. Tot Aita enumera printre simptoamele obisnuite ale hipoparatiroidiei anxietatea si uneori crizele te-taniforme.

Studiind un lot de 50 de bolnavi psihici cu hipocalce-mie ionica (psihopati, stari psihopatoide, nevroze, psihoze pe­riodice, schizofrenii), am remarcat la acesti bolnavi, indiferent de boala de fond, in 50% din cazuri aparitia unor sindroame depresivanxioase si anxiosinterpretativ, manifestari psihaste-nice. Manifestarile neurovegetative erau, de asemenea, foarte importante, iar in unele cazuri pacientii prezentau manifestari psihosomatice (varsaturi, dischinezii biliare, pusee de colita sau ulceroase). In unele boli hipocalcemia s-a dovedit foarte frec­venta (50% in psihopatii, 34% in nevroze).

In hiperparatiroidie Boyd vorbeste de o inertie mintala. Dealtfel in hipercalcemiile de orice natura s-au descris stari de astenie, somnolenta, stupoare. Franok descrie in citeva cazuri melancolie cu delir de autoacuzare in cazurile cu evolutie mai indelungata. Kolb subliniaza ca in hiperparatiroidie poate apare un sindrom cerebral acut (delirium) sau modificari ale comportamentului exprimate prin manifestari depresive sau paranoide. Aita enumera printre simptoamele obisnuite ale hi-perparatiroidiei astenie, somnolenta, hipoionie musculara, du­reri difuze musculare si osoase, tulburari gastrointestinale, in timp ce cefaleea, convulsiile si tulburarile psihice apar mai rar. Autorul nu exclude aparitia unor stari depresive, astenie, stari confuzionale, delirul sau starea dementiala.

5. Bolile timusului

Legatura dintre bolile timusului si tulburarile psihice sint mai putin cunoscute. In hiperfunctie Pende a descris aparitia unei personalitati puerile, o serie de inversiuni sexuale, defi­cit de atentie sau a capacitatii de critica.

in hipofunctie s-a vorbit de o stare de astenie cu repulsie pentru efort. Pende gaseste o serie de aplazii timice la oli-gofreni.

6. Bolile glandelor suprarenale

Dintre bolile cele mai importante ale medularei supra­renale feocromocitomul este cel mai important. Pentru feo-cromocitom sint caracteristice crizele de anxietate. Daust si Dorest (citati de Aita) subliniaza caracterul deosebit de intens al anxietatii, precum si asemanarea dintre aceasta anxietate si cea determinata de injectia de adrenalina. De Graeff, Green descriu tabloul clinic al feocromocitomului caracterizat prin cefalee, hipertensiune arteriala paroxistica, dar si permanenta, nervozitate, vertij, greturi, dispnee, anxietate. in caz de evo­lutie nefavorabila, hipertensiunea poate duce la fenomene de encefalopatie, uneori cu aparitia hemoragiilor cerebrale. in cazuri cu evolutie grava, Constanta Stefanescu-Parhon vorbeste de o evolutie rapida spre confuzie mintala. Milcu arata ca in prima faza criza poate fi insotita de anxietate, dispnee, tahi­cardie, paloarea fetei, midriaza, dupa care in perioada de stare apar dureri cu localizari multiple (cefalee, dureri lombare, pa­reze, ameteli, varsaturi, lipotimii, febra, iar la copii convulsii). Dupa criza se semnaleaza o stare de astenie marcata, transpi­ratii, mictiuni imperioase.

In boala lui Addison, Laignel-Lavastine descrie forme psihiatrice pure. Meng, Gosset enumera printre simptomele psihice ca cele mai frecvente instabilitatea, iritabilitatea, egois­mul, perioade de anxietate si euforie. Clerhorn, pe 25 de ca­zuri cu boala lui Addison, gaseste in 12 cazuri stari depresive, lucru confirmat si de Milcu, care atrage atentia asupra com­ponentei reactive a acestor depresii (fata de starea lor somatica extrem de precara). Aceste stari depresive reactive sint intre­rupte de stari euforice in functie de ameliorarile somatice. Aita arata ca la 60% dintre bolnavi poate apare o astenie marcata, bolnavii devenind mai inchisi, apatici, inexpresivi. Uneori poate apare o coloratura depresiva sau paranoida. Iri­tabilitatea marcata si nemotivata este descrisa ca o trasatura particulara. Bolnavii pot ajunge la o izolare marcata, negati­vism, pot apare idei delirante, halucinatii, agitatie. Milcu atrage atentia ca multi addisonieni sint tratati timp indelungat ca suferinzi de nevroza, enterocolita, debilitate fizica. Astenia este considerata de Milcu ca fiind prezenta in toate cazurile si este insotita de adinamie, fatigabilitate, hipotensiune arteriala (Milcu denumeste aceasta psihosindromul addisonian). Intelec­tual apare o scadere a ideatiei, cu scaderea sferei preocuparilor, ajungind la dezorientare si confuzie.

Criza addisoniana acuta se caracterizeaza prin astenie marcata, stare de soc, cefalee, dureri abdominale, greata, var­saturi, confuzie si delir (Aita). Modificarile EEG par sa fie legate de starea de deshidratare (apar trasee cu voltaj scazut, uneori descarcari de unde lente).

In hipercorlicismul descris de Milcu in cadrul asa-zisului sindrom suprarenalometabolic, Trethowan si Cobb arata ca tul­burarile psihice apar in aproximativ jumatate din cazuri. Cus-hing, Bland si altii arata ca depresia este cel mai important simptom, fiind urmat apoi de anxietate (euforie, agitatie, irita-bilitate). Euforia ar fi totusi foarte rara, ca, dealtfel, si agita­tia, starile coleroase. Tompson si Eisenhardt (citati de Milcu) descriu la bolnavi tentative de sinucidere, Starr estimind frec­venta suicidului la 11%.

Schleizinger si Horwitz stabilesc un paralelism intre sin­dromul Cushing si melancolia de involutie.

S-au mai descris, de asemenea, in aceasta boala stari con-fuzionale, deficiente de activitate, uneori reactii schizoide (Starr). Tot dupa Starr, 25% din bolnavii cushingoizi pot de­veni psihotici. Milcu arata ca simptoamele psihiatrice din sin­dromul Cushing pot fi deosebite de cele aparute in alte boli endocrine, datorita faptului ca aici se intilneste o predominare a starii depresive, labilitate emotionala, anxietate, scaderea per­formantelor intelectuale, tulburari de atentie si de memorie. La copii, pe acest fond poate apare intirzierea mintala.

In sindromul adiposogenital s-au notat frecvent prezenta unor tendinte homosexuale sau a unor idei de vinovatie dato­rita masturbatiei. Deformarea fizica, subliniaza Kolb, ar duce la o marcata anxietate. Astfel, femeile ar fi preocupate in mod special de masculinizarea lor fizica si se indoiesc de rolul lor sexual, devenind astfel depresive, retrase social.

O serie de cercetari (mai ales datorate scolii romanesti de endocrinologie) au urmarit starea glandelor suprarenale in cadrul unor boli psihice. La bolnavii cu paralizie generala pro­gresiva, Parhon a pus in evidenta o greutate totala mai mare a glandelor suprarenale, in timp ce oligofrenii au o greutate mai mica a acestor glande. In psihozele pelagroase acelasi au­tor a observat, de asemenea, leziuni in cortextul suprarenal. Popeea si Eustatiu au gasit o scadere a lipidelor suprarenale in cazul cind bolnavul a murit in status epileptic, sustinind ca aceasta s-ar putea explica prin substante toxice care se produc in timpul contractiilor musculare. Derevici constata adenoame corticosuprarenale in epilepsie, iar Constanta Stefanescu-Par-hon a gasit modificari ale excretiei 17 cetosteroizilor in neur­astenie.

O problema deosebita a fost ridicata de tulburarile psihice survenite dupa tratamentul cu cortizon si ACTH. Hench (citat de Aita) publica pentru prima oara lucrari in legatura cu aceasta problema. Astfel, spune autorul, in perioada initiala •a corticoterapiei poate apare o stare de euforie, logoree, socia­bilitate crescuta. Intr-un stadiu ulterior apare o stare de ten­siune nervoasa, cu trecere la o stare hipomaniacala cu logoree, bizarerii. Lauras descrie bufee delirante si reactii maniaco-depresive, in timp ce alti autori descriu in faza, tardiva stari depresive, melancolii cu idei de suicid (Pearson si altii). C. Con-stantinescu si colab. descrie la copiii tratati cu cortizon tul­burari psihice, ca: depresiune, irascibilitate, delir halucinator, idei de autoacuzare. Toate aceste fenomene au disparut dupa intreruperea tratamentului.

Importanta reactivitatii glandei suprarenale la factorii stresanti este o constatare foarte veche (Canon, Selye etc). Factorii excitanti duc la stimularea secretiei suprarenalei. Anxietatea, tensiunea nervoasa, diferitele profesii, pot deter-.mina variatii ale secretiei hormonilor glandelor suprarenale.

S-a vorbit de hirsutismul femeilor care au fost supuse timp indelungat la stres. Asa cum am vazut anterior, sistemul neurohipofizosuprarenal constituie baza sindromului de adap­tare Selye, acest sistem participind la toate procesele vietii co­tidiene. Aceasta constituie baza in explicarea numeroaselor boli numite „de adaptare', printre care si nevrozele, bolile psi­hosomatice si chiar unele boli psihice.

7. Bolile pancreasului endocrin

Influenta pe care insulina o are asupra metabolismului face ca in dereglarile secretiei ei sa apara numeroase manifes­tari psihopatologice.

Hiperinsulinismul

Hiperinsulinismul se datoreste unei secretii excesive a celulelor beta-insulare din pancreas. Aceasta hiperactivitate se poate datora fie unei hiperplazii difuze, fie unor adenoame beta-insulare de natura variata. Hipoglicemia mai poate apare, de asemenea, in urma inanitiei, a unor pierderi excesive hiper-metabolice, dupa alte tulburari endocrine, tulburari hepatice etc. Nu totdeauna excesul de insulina este usor de pus in evidenta si de precizat mecanismele etiologice (pot fi incrimi­nati si factori centrali sau hipofizari). Aita aseamana simptoa-mele hipoglicemiei cu stadiile anesteziei, incepind cu manifes­tarile subiectivafective si vegetative (in faza de debut sau in cazuri usoare), apoi intensificindu-se treptat, pina la aparitia unor manifestari grave. Boudin deosebeste in cadrul hiperinsu-linismului accidente paroxistice (psihice si neurologice) si evo­lutii cronice (psihice si neurologice).

In ceea ce priveste reactiile paroxistice, Wiliams descrie urmatoarele stadii in hipoglicemie:

1.         Stadiul initial (de reactie adrenalinica la hipoglicemie)
caracterizat prin transpiratii, tahicardie, anxietate, tremu-
raturi.

2.         Stadiul interesarii scoartei cerebrale caracterizat prin
somnolenta, tulburari de vedere, cefalee, uneori stari confu-
zionale.

3.         Stadiul cointeresarii subcorticalodiencefalice caracte­
rizat prin agitatie, spasme, midriaza, miscari primitive (sugere),
pierderea constiintei.

4.         Stadiul cointeresarii mezencefalice cu spasme tonice,
Babinski.

5.         Faza diminuarii functionale premieliencefalice, cu rigi­
ditate prin decerebrare, spasme in extensie.

6.         Stadiul cointeresarii bulbare caracterizata prin stare
comatoasa, mioza, abolirea reflexului fotomotor, pierderea re­
flexelor bulbare.

Caracteristica tuturor tulburarilor din cadrul hipoglice­miei este marea lor reversibilitate. Beloiu imparte criza hipo-glicemica intr-o faza constienta si' una inconstienta sau coma­toasa. Este interesant de subliniat ca tulburarile psihice paro­xistice se desfasoara de obicei pe un fond de obnubilare a constiintei, uneori aparind o activitate onirica. Deseori dato­rita tulburarilor psihice predominante bolnavii se pot interna de la inceput in clinici de psihiatrie punind astfel serioase probleme de diagnostic diferential.

Probleme deosebite sint puse de tulburarile psihice cu caracter permanent, care survin intre crize, precum si o serie de crize de mai mica intensitate. La copii, in special, pot apare leziuni cerebrale datorita imaturitatii sistemului nervos.

Aita descrie urmatoarele forme de hipoglicemie cu evo­lutie lenta:

Forma psihofiziologica a hipoglicemiei (denumita si
neurogena vagala sau functionala). Ea apare mai ales dupa mese
si nu depaseste stadiul unei simple suferinte subiective (irita-
bilitate, neliniste psihomotorie, anxietate).

Forma de hipoglicemie postgastrectomie, care este tot
o forma de hipoglicemie alimentara, functionala ca si prima,
dar care survine mult mai precoce (2—3 ore dupa masa) avind
un caracter mai sever (uneori cu pierderi de cunostinta, con­
fuzie).

Hipoglicemia din diferite boli somatice nepancreatice
(hepatogene, din leucoze, din unele neoplasme).

In hiperinsulinismul organic secretia de insulina fiind lenta, apare o stare de somnolenta, imposibilitatea concentrarii, scaderea atentiei si memoriei, neintelegerea notiunilor abstracte, absente, confuzii, dezorientare, apatie, bradipsihie, tulburari de vorbire, incoerenta, nesiguranta in mers, nervozitate, agre­sivitate, crize de violenta, accese de ris nestapinit pina la o adevarata stare hipomaniacala (Beloiu). La aceste fenomene se mai adauga transpiratiile, paloarea, eritemul, midriaza, pal­pitatiile, tahicardia, tremorul, fenomene care se datoresc tul­burarilor neurovegetative. La copii pot apare si convulsiile. Tulburarile psihice interparoxistice pot imbraca si diferite for­me nevrotice sau psihotice. Pot apare aspecte psihopatoide (ca­racter iritabil, nervos, exploziv) sau cu numeroase tulburari afective (anxietate, labilitate afectiva), manifestari histerice, lipotimii, tulburari de somn.

in ceea ce priveste tulburarile psihotice, Aita arata ca pot apare tablouri asemanatoare unor entitati psihiatrice ca delir, psihoza Korsakov, halucinoza, schizofrenie, psihoza ma-niacodepresiva, reactie paranoida, stare de agitatie, crize psi-homotorii epileptice. Pot apare, de asemenea, confuzii mintale, stari dementiale determinate de leziunile cerebrale ireversibile secundare hiperinsulinismului.

In stabilirea diagnosticului Beloiu considera necesar sa atraga atentia asupra triadei simptomatice a lui Wipple:

1. Crizele apar dimineata sau dupa o perioada de inanitie sau efort;

2.         Crizele coincid cu o scadere a glicemiei sub 40 mgr%;

3.         Injectia cu glucoza determina o revenire rapida la nor-

mal.

Diabetul zaharat

Diabetul zaharat este o boala cronica in cadrul careia se dezvolta o gama variata de tulburari psihice. In afara factori­lor fiziopatologici specifici evolutiei bolii si arteroscleroza se mai poate adauga ca factor specific in cadrul diabetului zaharat.

Numeroase reactii psihologice sint legate, pe de alta parte, de limitari impuse de boala, de schimbarea modului de viata si, asa cum subliniaza Haynal, este vorba aici mai mult de o influenta somatopsihica decit de una psihosomatica.

Diabetul creeaza prin tulburarile de metabolism care ii sint specifice un teren favorabil pentru aparitia unei game foarte mari de tulburari psihice. Stresul are adesea rol agra­vant sau declansator, dar, subliniaza Haynal, se poate ca si o situatie stresanta sa amelioreze diabetul. Cronicitatea diabetu­lui determina, insa, manifestari somatopsihice (dependenta de medic, limitarea dietei, resemnarea, denegarea, lipsa de dis­ciplina). Adesea, arata tot Haynal, pentru a-si compensa senti­mentul de inferioritate bolnavii adopta atitudini competitive si isi fac ambitii exagerate avind totodata si o mare fragilitate depresiva in caz de esec.

Legrand du Saule considera astenia si tulburarile afective (mai ales anxietatea si depresia) drept simptoame caracteristice ale diabetului. Tot el descrie in diabet prezenta apatiei, abu­liei, frigiditatii, somnolentei, urii patologice, iritabilitatii, idei­lor ipocondrice de ruina. Dieulafoy observa ca foarte frecvent diabetul apare la personalitati cu ereditate incarcata (psihoze, nevroze). Stroring remarca in cazurile grave de diabet aparitia unor episoade stuporoase-depresive, alternind cu agitatia. Une­ori aceasta desfasurare a fenomenelor afective poate imita o psihoza maniacodepresiva.

Pavel considera ca nu exista tulburari psihice care sa nu se manifeste in diabetul zaharat, iar Mauric subliniaza im­portanta emotiilor si supararilor in diabet, deseori rezisten­ta la insulina instalindu-se dupa emotii. Dupa Cotescu, la copii 1/3 din cazurile de diabet are la baza emotii puternice. Menninger arata ca exista 5 feluri de asociere intre diabet si tul­burarile psihice, si anume:

1.        Diabet aparut dupa perturbarile psihologice declansate
de bolile psihice;

2.        Tulburarile psihice aparute dupa un diabet neglijat;

3.        Tulburarile psihice si diabetul recunosc o cauza co­
muna;

4.     Relatiile intre personalitatea bolnavului si faptul ne­
glijarii unui prediabet;

5.     Diabetul si tulburarile psihice sint asociate, dar s-a
ignorat data debutului celor doua categorii de tulburari.

Santor descrie in diabet „deliruri partiale triste', idei de ruina, tentative de suicid.

Datorita frecventei tulburarilor psihice in diabet, Dawson crede ca se poate descrie chiar o psihoza diabetica caracterizata prin exagerarea trasaturilor de caracter (legata de atrofia ce­rebrala prin hipoxie). Copiii diabeticilor prezinta si ei tulbu­rari mintale nete (Cotescu). Astfel, ei au capacitatea de con­centrare diminuata, prezinta stari anxioase si depresive. in perioada precomatoasa pot aparea stari confuzional-delirante.

In ceea ce priveste diabetul in mediul psihiatric Thon-nard-Heumann pe 4 215 bolnavi spitalizati in clinica de psihia­trie gaseste 27 cazuri de diabet cunoscute dinainte si 69 cazuri depistate in spital (2,25% fata de 2% in populatia generala). La copii Bieder si col. arata ca pot sa apara fenomene de frus-tratie, revolta in timp ce Switt si colab. (citati de Bieder) vorbesc de fragilizarea si anxietatea acestor pacienti, tulburari de identificare, disforie, rea adaptare cu parintii. Foarte im­portante la diabetici sint complicatiile iatrogene, primele con­sultatii avind din acest punct de vedere un mare rol.

Encefalopatia diabetica se dezvolta secundar si dupa Jean Lubetzki manifestarile clinice se impart in 2 grupe mari:

1.        Encefalopatia post coma diabetica (explicata prin le­
ziuni anatomice si efectul metabolic al carentei de insulina
asupra creierului).

2.        Encefalopatia datorita arterosclerozei cerebrale gene­
ralizate.

In encefalopatia diabetica Storing descrie episoade stu-poroase, stari depresive alternind cu cele de agitatie.

8. Bolile glandelor ovariene

Foliculina are o mare influenta asupra metabolismului organismului (poate provoca retentia hidrosodica, ionizarea cal­ciului). La animale ritmul sexual depinde in mare masura de mediul ambiant (lumina, temperatura, alimentatie, prezenta sexului opus etc). Aceste elemente intervin in cadrul secre­tiei hormonale pe calea sistemului nervos. La om factorii emo­tionali influenteaza, de asemenea, secretia hormonilor ovarieni, determinind la femei, de exemplu, modificari importante ale ciclului menstrual, aparitia hirsutismului, modificari ale fer­tilitatii etc.

In insuficienta ovariana Milcu arata ca in general pre­domina inhibitia bolnavele, avind adesea din punct de ve­dere clinic o gama variata de stari melancolice si instabilitate, in timp ce Baruk considera ca la bolnavele castrate care pre­zinta tulburari afective ar fi existat un teren psihopat ante­rior. Castrarea la femei, arata tot Milcu, este urmata de modi­ficari clinice ale activitatii nervoase superioare, de regula cres-cind intensitatea procesului de inhibitie cu depresie, complexe de inferioritate sexuala, instabilitatea afectiva, scaderea aten­tiei si memoriei, scaderea capacitatii de munca. Factorii fami­liali si sociali legati de castrare vin sa tulbure si mai mult aceste dereglari. Asa cum subliniaza si Constanta Stefanescu-Parhon, insuficientele ovariene se caracterizeaza, in primul rind, prin tulburari in sfera afectiva, dar pot apare si stari cata-tonice, accese dipsomanice. Retezeanu descrie o incidenta cres­cuta a tulburarilor nevrotice la un numar mare de femei, la care s-a practicat ligatura de trompe in scopul sterilizarii. S-a remarcat la aceste femei ca ele devin foarte agresive si impul­sive, se manifesta adesea ca adevarate caractere epileptoide. Cu toata predominenta tulburarilor afective in insuficienta' ovariana gasim aproape constant un complex simptomatic nev­rotic caracterizat mai ales prin predominenta fenomenelor neurovegetative: transpiratii, valuri de caldura, miini umede, transpiratii. Desi interesul sexual este scazut, pacientele isi fac numeroase complexe de inferioritate, mai ales cum este in eunucoidismul feminin, in care este si o nedezvoltare sexuala evidenta. Adeseori starile depresive sau depresiv anxioase se explica tocmai prin reactivitatea bolnavelor fata de situatia lor.

In hiperfunctia ovariana (hiperfoliculinemia) Labounelie a incercat chiar sa descrie o psihoza specifica. X si P. Abely descriu in tumorile ovariene excitatii sexuale si o stare de excitatie psihica. Baruk vorbeste despre psihoze depresive, ma­niacale si alte forme care ar avea drept explicatie hiperfunc­tia ovariana. La animalele hiperfoliculinizate s-au produs stari de excitatie si agresivitate, dar aceste experiente nu au dat aceleasi rezultate si in experimentarile facute de Constanta Stefanescu-Parhon. Injectiile cu cantitati mari de foliculina la femeile normale cu scop abortiv au dus doar la aparitia unor stari de agitatie, anxietate, nevoie de miscare. Milcu arata ca in hiperfoliculinismul functional apare la aceste bolnave o emotivitate exagerata, anxietate, instabilitate psihomotorie si uneori crize de spasmofilie. Apar, de asemenea, tulburari func­tionale ale vezicii biliare (colici, dischinezii ritmate uneori de ciclul menstrual), sindromul vezical urinar fiind de asemenea caracteristic (polakiurie, disurie, incontenenta urinara, disurie). Hiperestrogenismul tisular sau de receptie reprezinta, dupa Milcu, o forma functionala particulara, datorita hiperreactivi-tatii tisulare la estrogeni.

Sindromul premenstrual este o grupare de simptoame caracteristice care apar in legatura cu menstruatia. De obicei el apare cu 1—10 zile inainte de menstruatie si dispare odata cu aceasta. Frecventa sindromului premenstrual este foarte di­ferita dupa diversi autori, mergind de la 6% pina la 90% din femei. Ar exista trei tipuri principale de manifestare clinica:

1.         Sindromul premenstrual „psihologic' caracterizat prin
manifestari mai ales in sfera afectiva (nervozitate, iritabilitate
mai mare, labilitate afectiva, gelozie, exaltarea libidoului);

2.         Psihoze premenstruale puse la indoiala de unii autori
(Sutter) mai ales sub forma unor stari maniacale sau depresive;

3.     Exacerbarea in perioada premenstruala a unor tulbu­
rari psihice preexistente. In aceasta perioada la epileptice apar
mai frecvent crizele, frecventa suicidului este mai mare etc.

Tomorug arata ca toate bolnavele studiate prezentau pre­menstrual o hipersensibilitate accentuata. Mouren si Hutter insista asupra periodicitatii starilor depresive minore legate de ciclul menstrual. Dalton constata ca la 46% din femeile in­ternate in spital, accesul survine in perioada premenstruala. Milcu descrie in cadrul sindromului premenstrual neliniste psihomotorie, emotivitate, excitatie, impulsivitate, stari depre­sive, uneori psihoze cu evolutie ciclica. Manifestarile neurovegetative se caracterizeaza prin valuri de caltura, transpiratii, eretism cardiac, palpitatii, anxietate, uneori dispnee mode­rata.

Coirault izoleaza un asa-numit sindrom de tensiune premenstruala caracterizat prin faptul ca pe un fond endocrin se instaleaza o stare neuropsihica cu evolutie ciclica, cu o alura oscilanta, putind duce la veritabile tulburari nevrotice cu evolutie permanenta sau paroxistice. Dupa Frank (citat de Coirault) sindromul de tensiune premenstruala survine in a 2-a parte a ciclului menstrual si se caracterizeaza prin mani­festari somatice, fenomene de turgescenta electiva, ca: con­gestia abdominalopelvina, cresterea in greutate, oligurie. Apa­ritia menstrelor duce la o poliurie masiva. in aceasta perioada pot apare migrene, crize epileptice. Manifestarile psihice se caracterizeaza, dupa acelasi autor, prin tulburari de caracter mai putin grave: iritabilitate, instabilitate, anxietate, angoasa. Uneori pot apare stari psihotice (deliruri erotice, de perse^ cutie, gelozie). Aceste fenomene ar aparea pe un teren pre­dispus, hiperfoliculinemia nefiind decit un factor declansator sau favorizant. Aneta Danila-Muster sustine ca in cadrul hi-perfoliculinemiei caracteristice ar fi hiperemotivitatea, tonu­sul afectiv pozitiv, excesul de activitate, iar Paunescu-Podea-nu arata frecventa asocierii dintre hiperfoliculinemie, tulbu­rari nevrotice si hipocalcemie. Autorii considera ca ar exista o relatie de la cauza la efect in cazul unei nevroze cu hiper-foloculinemie si spasmofilie.

Manifestari psihopatologice se intilnesc si in perioada menopauzei. Abely arata ca datorita declinului secretiei estro-genice a ovarului la menopauza, acesta determina o dereglare hipofizara datorita privarii de frina sa ovariana, ceea ce se face cu pretul unor dereglari neurovegetative, a circulatiei generale si cerebrale. Lipsa de raspuns a ovarului la gonado-stimuline provoaca din partea celorlalte glande o reactie dezor­donata. Dupa acelasi autor 10% dintre femeile la menopauza au tulburari nevrotice usoare sau episodice, 3% tulburari ne­vrotice mai importante si doar 2%₀ manifestari psihopatologice mai serioase.

Tomorug si Vrejan descriu la femeile de la menopauza depresiuni periodice, iar Albert arata ca excitabilitatea si in­stabilitatea sint foarte frecvente in aceasta perioada. Constanta Stefanescu-Parhon vorbeste in aceasta perioada a menopauzei de melancolii cu manifestari anxioase care, apoi, au evoluat spre o melancolie de involutie, stari de excitatie, stari hipomaniacale. Tot Constanta Stefanescu-Parhon a raportat bune rezultate prin tratamentul cu extracte ovariene in cazurile de melancolie legate de menopauza. Kolb subliniaza in spe­cial labilitatea afectiva, transpiratiile, starea de tensiune a dis­pozitiei asociata cu anxietatea, agitatie, exagerarea tuturor mijlocelor psihologice de aparare. Dupa Milcu la perioada menopauzei cefaleea este prezenta intr-o treime din cazuri, avind mai ales o localizare occipitocervicala. Menopauza poate antrena, de asemenea, numeroase modificari ale libidoului (in exces sau minus). Astenia, desi nu foarte marcata, este destul de frecventa.

9. Bolile glandelor testiculare

Legatura dintre secretia testiculara si viata psihica a fost mai putin studiata.

In insuficienta testiculara s-a descris aparitia unei stari de apatie, lipsa de initiativa, izolare, depresie. in insuficienta testiculara, arata Milcu, scad procesele de inhibitie interna. Bolnavii prezinta bradipsihie cu note de puerilism, sint iri­tabili, irascibili, egoisti. Ideatia este mai lenta, iar puterea lor de concentrare scade foarte mult. Se remarca scaderea initiativei, sint apatici, inchisi in sine, retrasi. Interesul social scade tot mai mult, iar comportamentul lor incepe sa devina tot mai feminin. Parhon si Milcu au descris la bolnavii cu schizofrenie alteratii particulare la nivelul testicolelor, glan­delor suprarenale si paratiroidiene, iar Madalena Maicanescu a pus in evidenta la eunucoizi dificultati in fixarea reflexe­lor conditionate, dezvoltarea rapida a unei inhibitii de pro­tectie, in cadrul andropauzei s-au descris stari depresive, oscilatii timice asemanatoare in mare cu cele din cadrul me­nopauzei.

In hiperproductia de testosteron s-a notat un „tempe­rament hipergenital', iar daca aceasta hiperproductie exista inca din copilarie poate apare un sindrom caracteristic (pu­bertate precoce) caracterizat din punct de vedere psihologic printr-o dezvoltare intelectuala precoce cu cresterea initiati­vei, agresivitate si cresterea nevoilor sexuale (Aita).