|
|
|
Turcii in istoria romanilor
Armata turceasca a invins, in batalia de la 1389, de pe Campia Mierlei (Kosovopolje) trupele sarbilor si a multor alte popoare europene. Batalia a fost prima mare manifestare izbitoare a expansiunii otomane in Europa.
Iancu de Hunedoara ─ Hunyadi János
La mijlocul secolului al XV-lea Hunyadi János a fost mandantul de faima legendara in intreaga Europa al luptei impotriva turcilor. In literatura istorica romana de specialitate Iancu de Hunedoara figureaza in general ca roman. Tatal sau, Voicu, a fost intr-adevar fiul unui cneaz roman, care a stat in serviciul regelui ungar Sigismund, de la care a primit in 1409 domeniul Hunedorii. Mama lui insa a fost o femeie maghiara. Hunyadi János a fost in serviciul mai multor nobili inalti din sudul Ungariei ─de ex. banul de Macsó ─ in 1428 insa s-a alaturat regelui Sigismund. In acelasi an, a luat-o de nevasta pe Szilágyi Erzsébet de Horogszeg. (Din aceasta casatorie s-a nascut marele rege al ungurilor, Mátyás; 1458 - 1490.) In 1439 a devenit ban de Severin, mai tarziu capitanul Belgradului, iar in 1440 voievodul Ardealului. In 1438 sultanul Murad a atacat, in fruntea unei armate turco-romano-sarbesti (cu participarea domnitorului muntean Vlad Dracul) Ardealul, devastand Sebesul Sasesc, Alba Iulia si Cetatea de Balta. Impotriva atacurilor care se repetau in anii 1440, Hunyadi se apara insa cu succes, faptul avand un puternic rasunet in Europa intreaga.
Hunyadi János a fost favoritul nobilimii maghiare mijlocii si a fost foarte popular si printre popoarele Peninsulei Balcanice. In 1446 a fost ales guvernatorul general al Ungariei, un fel de regent pe langa regele minor. Ca sa poata lupta cu succes impotriva turcilor, s-a straduit sa puna voievozi fideli lui pe scaunul voievodatelor romane. Acesta n-a dat insa totdeauna rezultatele scontate; ─ a pierdut in 1448 cea de-a doua batalie de pe Campia Mierlei in urma tradarii domnitorului Dan. Faptul a facut sa esueze planul aliantei anti-turcesti a popoarelor balcanice.
Pentru meritele sale, regele Ungariei a donat lui Hunyadi domenii uriase, iar el a sustinut din venitul acestora puternica sa armata. Nucleul trupelor sale il constituiau armatele maghiare si secuiesti din Ardeal. Traditiile si legendele istorice ale popoarelor balcanice arata ca in persoana lui Hunyadi sarbii, romanii si bulgarii vedeau mai ales comandantul secuilor. Numele lui este Iancu Sibianul (Szibinyányi Jánk), Ioan Secuiul, in cantece istorice aromanesti Iencio Ungurul sau Iencio Secuiul.
Hunyadi János a construit cetati, a intarit orase, cu sprijinul sau material a fost cladita biserica reformata din strada Kogalniceanu din Cluj, manastirea franciscana din vechea cetate a Clujului si mai multe biserici in alte orase din Ardeal (Garbova de Jos, Santimbru, Teius) (Jancsó 1931, 79).
Ultima mare batalie victorioasa Hunyadi János a repurtat-o in 1456 la Belgrad, unde l-a invins pe sultanul Mohamed al II-lea, care asedia Belgradul. In amintirea acestei mari victorii papa a dispus sa se traga clopotele in fiecare zi la amiazi.
Istoriografia romaneasca unanim acceptata azi prezinta politica lui Hunyadi János fata de voievodatele romane, de parca el ar fi vrut sa unifice "cele trei tari romanesti". Ardealul, ca "tara romaneasca" apare adesea si in alt context, dar acesta este total gresit: sub aspect statal si sub aspectul dreptului constitutional Ardealul a fost parte a regatului maghiar; sub aspect istoric: maghiarii locuiau Ardealul cu trei secole inainte de venirea romanilor, iar populatia sa la mijlocul secolului al XV-lea a fost in majoritate maghiara, secuiasca si saseasca, cu minoritate romaneasca.
Stefan cel Mare a ocupat tronul Moldovei in 1457. A organizat si a inzestrat din belsug cu arme oastea sa, a intarit cetatile. Luptele lui Stefan cu turcii au fost in general victorioase; pe patul sau de moarte (in 1504, dupa o domnie de 47 de ani) a relatat ca a dus 36 de razboaie, dintre care a castigat 34 (IR Compendiu 1970, 138). A facut mare eforturi pentru a-si extinde domnia asupra Munteniei, dar acestea n-au avut rezultate durabile.
Tine de intelegerea corecta a epocii si faptul ca:
"Animozitatea dintre moldoveni si munteni este copios argumentata de ambele parti. Tipice pentru relatiile lui Stefan cu romanii de peste Milcov sunt ingerinta armata si jaful. Stefan ii prada pe romani cu aceleasi sentimente cu care ii jefuieste pe secui, fara sa faca nici o distinctie ´patriotica´ intre ei. Cind relateaza faptul ca Stefan a ordonat ostirii sale sa prada trei zile dupa plac in Tara Romaneasca, Ureche nu pare sa simta incongruenta patriotica a situatiei: dimpotriva, poate fi lesne perceput tonul admirativ si justitiar" (H.R. Patapievici, Politice, 1996, 74).
La sfarsitul secolului al XV-lea comuna sateasca a inceput sa se destrame; taranii, pentru a obtine pamanturi noi, au taiat paduri. In aceasta vreme au trecut la productia de grau, care se putea vinde la un pret bun. In secolul al XVI-lea agricultura s-a dezvoltat atat de mult, incat cele doua tari au aprovizionat cu alimente imperiul otoman. Mosierii au cautat sa acapareze mai mult pamant ─prin cumparare, cu forta─mai ales din pamanturile comunelor satesti. Au luat fiinta marile latifundii, in jurul anului 1600 cate o familie boiereasca posedand chiar si 130 - 160 de sate. Concomitent cu comertul in dezvoltare, marii mosieri ─pentru ca sa castige mai multi bani─ au ridicat cantitatea de prestatii, pe care iobagimea trebuia sa efectueze si robota, ceea ce, devenind insuportabila la un moment dat, a dus la fuga in masa a taranilor. De aceea a fost introdusa legarea de glie a taranilor. In Muntenia actul se leaga de numele lui Mihai Viteazul: "legamantul lui Mihai". Cu taranii legati de pamant boierul putea dispune dupa bunul lui plac: ii putea vinde, schimba, darui (IR Compendiu 159; Bíró 1973, 67).
Boierii, in mare parte de origine straina, n-au purtat nici urma de vreun sentiment de solidaritate cu taranii romani din proprietatea lor. Numele acestora a fost ruman. "In intelesul celor vechi, ruman era aproape tot una cu rob, rumanie insemna tot una cu robie" (Draghicescu, 230).
" faptul ca se afla la noi o clasa a boierilor, straina de sentimentele neamului, de neam si de marile lui interese, a facut ca luptele pentru tron ajunsera atat de sfasietoare la noi si dusera tarile pana in fundul celei mai adanci prapastii morale" (Draghicescu, 232).
