|
|
|
AVRAM IANCU - CRAIUL MUNTILOR (1824-1872)
Erou legendar al luptei romanilor pentru libertate nationala si sociala, Avram Iancu s-a nascut in 1824 la Vidra de Sus din Muntii Apuseni, ca fiu al judelui dominal Alissandru Iancu. Avand o situatie materiala buna, a urmat clasele elementare la Poiana Vadului si Abrud precum si Gimnaziul din Zlatna. Dupa absolvirea Liceului academic al piaristilor din Cluj, incepand din 1844 a urmat la Facultatea de Drept din Cluj cursuri de pregatire pe langa Curtea de apel a Transilvaniei, devenind avocat in 1848. In preajma izbucnirii Revolutiei, Avram Iancu facea parte dintre fruntasii intelectualitatii romanesti din Ardeal, afirmandu-se ca un entuziast participant la lupta romanilor transilvaneni pentru emancipare nationala si sociala. Alaturi de preotul Balint din Rosia, a desfasurat o intensa activitate de pregatire a Revolutiei in Muntii Apuseni (martie-aprilie 1848), a celei dintai adunari de la Blaj a romanilor, din18-30 aprilie 1848, si a Marii Adunari de la Blaj din 3/15-5/17 mai 1848. Cu acest ultim prilej a fost ales in Comitetul National Roman, organ insarcinat cu implinirea programului de “egala indreptatire a romanilor” cu “natiunile privilegiate”. Dupa ce dieta maghiara din Cluj a proclamat “unirea” Transilvaniei cu Ungaria (29 mai 184 8si, mai ales, dupa represiunea sangeroasa la care s-a dedat reactiunea nobiliara maghiara in partile Aiudului, Avram Iancu a cerut Comitetului National ca romanii sa se opuna cu “lancea lui Horea” tentativelor grofilor maghiari de a pastra si accentuat vechea stare de lucruri in principatul transilvanean. Chemand multimea la lupta, el aratat ca intreaga Europa “se inarmeaza pentru a izbandi libertatea. Romanii sa se pregateasca de asemenea fiindca a sosit timpul sa fie si ei liberi”. Inca de la 17 iunie 1848 cetele motilor, avand asupra lor pusti, lanci si coase, s-au adunat la Campeni, unde Avram Iancu a decretat trecerea bunurilor domeniale ale grofilor in proprietatea fostilor iobagi romani (17-18 iunie 1848). Totodata mai multe mii de moti s-au concentrat in tabara de la Gura Raului (20 iunie 1848), organizati in cete comandate de capitani, intocmai ca in timpul marii rascoale romanesti de la 1784 condusa de Horea. Prezent la cea de-a treia adunare de la Blaj (14/26-16/28 septembrie 1841) in fruntea a 6000 de moti inarmati, Avram Iancu a contribuit la adoptarea unui program de revendicari vitale pentru natiunea romana din Transilvania: schimbarea asezamintelor sociale si politice nedrepte; necesitatea de a se acorda drepturi politice romanilor; respectarea autonomiei Transilvaniei; alegerea unei diete reprezentative; constituirea unui guvern provizoriu; respingerea unirii silite a principatului Transilvaniei cu Ungaria; acceptarea constitutiei liberale adoptata la Viena la 25 aprilie 1848. Din initiativa Comitetului National au luat fiinta in intregul Ardeal 15 legiuni, alcatuite din tribunate si centurii, comandate de tribuni si centurioni. Desemnat prefect al Legiunii “Auraria Gemina” (din Campeni, Bistra si Bucium), Avram Iancu aflat in fruntea motilor sai, bine organizati militar, a respins atacurile detasamentelor nobiliare maghiare si ale regimentelor fidele guvernului din Pesta, pe linia Muresului (octombrie 1848), la Aiud, Turda si Cluj (noiembrie 1848). Patrunderea unei mari armate maghiare de pedepsire in Transilvania, comandata de generalul de origine poloneza, Jozsef Bem, in decembrie1848, a provocat schimbarea raportului de forte in favoarea inamicului; agresorii au executat peste 6000 de romani, pierderile de vieti in randurile taranilor romani ardeleni trecand in timpul Revolutiei de cifra de 40.000. Singuri, motii din Apuseni, condusi de prefectii locali avandu-l in frunte pe “craiul muntilor” - Avram Iancu, s-au dovedit in masura sa intampine adversarul cu “un veritabil razboi national”. Desi duceau un adevarat razboi “de exterminare” impotriva romanilor, trupele maghiare invadatoare au suferit drastice infrangeri: maiorul E. Hatvany a pierdut lupta din defileul dintre Abrud si Campeni, lt. col. F. Kemeny a fost respins pe calea de acces Brad-Abrud-Campeni s.a. Comandantii maghiari nu au intarziat a recunoaste gravul esec al planurilor de infrangere a rezistentei revolutionare romanesti.
In vara anului 1849 luptele au incetat ca urmare a incheierii armistitiului cu generalul J. Bem, dupa ce L. Kossuth a semnat Proiectul de pacificare (2/14 iulie 1849), prin care recunostea, cu mare intarziere, unele drepturi ale romanilor. Cu toate ca Avram Iancu a adoptat o atitudine binevoitoare fata de J. Bem, armata acestuia nu a fost capabila sa faca fata ofensivei armatelor aliate tariste chemate in ajutor de imparatul Franz Joseph si de cele habsburgice; tradata de unii generali si coplesita de armatele ruso-austriece, armata revolutionara maghiara este infranta la Sighisoara si apoi capituleaza la Siria, pe 13 august 1849.
Dezbinarea fortelor revolutionare romane si maghiare a fost folosita de Habsburgi. Ea s-a datorat lipsei de intelegere a revolutionarilor maghiari in rezolvarea problemelor sociale ale taranimii, prin taraganarea desfiintarii iobagiei si prin nerecunoasterea drepturilor politice ale natiunii romane din Transilvania. De asemenea, Avram Iancu a fost inselat de promisiunile mincinoase ale imparatului austriac Franz Joseph de desfiintare a iobagiei si de acordare de drepturi si libertati politice romanilor in 1849 si in anii urmatori. Ca si alti revolutionari romani din Transilvania (S. Barnutiu, G. Baritiu) care se apropiau de conceptia politica a lui Nicolae Balcescu, Avram Iancu considera necesara unirea fortelor revolutionare ale celor doua popoare, roman si maghiar, in lupta impotriva dusmanului comun, absolutismul habsburgic, dar a conditionat-o de satisfacerea revendicarilor nationale si sociale ale romanilor, insa aceasta a venit prea tarziu, cand fortele austro-ruse erau in ofensiva si erau pe punctul de a infrange armata revolutionara maghiara. Dupa infrangerea Revolutiei in 1849, bolnav si adanc indurerat de nedreptatile ce se faceau taranilor romani, a caror eliberare reala nu o putuse vedea infaptuita, Avram Iancu a ramas printre moti, in Muntii Apuseni. In anul 1849, fiind la Viena pentru sustinerea drepturilor nationale romanesti, refuza sa primeasca o decoratie imperiala zicand: “Natiunii sa i se dea drepturile promise, atunci voi primi, alcum nu”. Trei ani mai tarziu, in 1852, refuza sa se intalneasca cu imparatul Austriei, Franz Joseph, aflat in vizita in Transilvania. In acelasi an este arestat si inchis. Dupa eliberarea din inchisoare, isi petrece ultimii ani ai vietii ratacind prin munti, apoi pe valea Ariesului, la Lupsa, dar mai cu seama la Baia de Cris unde se adaposteste la covrigarul Ioan Stupina supranumit Liber. Stand pe prispa casei acestuia, canta serile la fluierul de paltin mestesugit cu multa maiestrie de el, in prezenta multimii de oameni care vine sa-l asculte. In dimineata zilei de 10 septembrie 1872, la Baia de Cris, stapanul casei l-a gasit pe “craisorul muntilor” mort, pe prispa,cu fluierul alaturi…
“Unicul dor al vietii mele e sa-mi vad Natiunea mea fericita, pentru care dupa puteri am si lucrat pana acuma, durere fara mult succes, ba tocma acuma cu intristare vad, ca sperantele mele si jertfa adusa se prefac in nimica. Nu stiu cate zile mai pot avea; un fel de presimtire imi pare ca mi-ar spune, ca viitorul e nesigur. Voiesc dar si hotarat dispun, ca dupa moartea mea, toata averea mea miscatoare si nemiscatoare sa treaca in folosul natiunii, pentru ajutor la infiintarea unei academii de drepturi; tare crezand ca luptatorii cu arma legii vor putea scoate drepturile natiunii mele.” - fragment din testamentul sau, intocmit inca din 20 decembrie 1850.
A fost ingropat la Tebea, pe 13 septembrie 1872, langa gorunul lui Horea…
