|
|
|
Asezarea barbarilor in Imperiu s-a facut in conformitate cu sistemul de incartiruire a soldatilor romani, numit al ospitalitatii. Potrivit acestuia, proprietarii romani erau obligati sa puna la dispozitia barbarilor intre o treime si doua treimi din pamint, locuinta, sclavi. In unele cazuri se pare insa ca n-a fost vorba de o preluare a pamintului, ci doar de incasarea unei cote-parti din veniturile aferente acelui pamint. Vandalii au confiscat pe scara larga pamintul proprietarilor romani, iar anglo-saxonii i-au izgonit din tinuturile lor pe celtii romanizati. Astfel, asezarea neamurilor germanice pe teritoriile romane a avut ca urmare un anumit transfer de proprietate. In unele zone, germanicii au adus cu ei organizarea de marca sau obste sateasca (longobarzii), dar, in general, au adoptat sistemul roman al proprietatii private asupra pamintului.
2. Regalitatea
In momentul in care se aseaza pe teritoriul Imperiului, neamurile germanice sint conduse de sefi militari, care, din punctul de vedere al poporului lor, poarta numele de regi, dar care, din punctul de vedere al Imperiului, sint considerati generali sau functionari romani. Regii barbari respectau in mod teoretic drepturile imparatului din rasarit si se proclamau drept reprezentanti ai acestuia, in general in virtutea unui foedus, tratat de alianta militara.
Conceptia despre autoritatea monarhica ramine, in esenta, una de tip roman. Suveranul tinde sa aiba o putere absoluta, pe care vechile institutii tribale n-o mai pot controla. Se contura si o anumita conceptie despre stat vazut ca patrimoniul unei familii, care poate fi impartit urmasilor, ca in cazul francilor. Regalitatea barbara incearca sa pastreze aparenta imperiala, regii preluind o serie de prerogative ale imparatului roman. Functiei lor prioritar militare, acestia ii adauga si calitatea de legislatori, impartitori de dreptate, sefi ai administratiei si aparatori ai bisericii.
In statele barbare intemeiate pe continent a existat regimul personalitatii legilor, potrivit caruia un om era judecat dupa legea neamului sau: romanii dupa dreptul scris roman, iar barbarii dupa cutumele lor. Regii reprezentau si instanta suprema de judecata, fiind usor de contactat de cei care doreau sa faca apel la ei (ultimii regi merovingieni umblau prin teritoriu in care lente, trase de boi, pentru ca toti cei care doreau sa le vorbeasca sa se poata apropia, si sa fie ascultati).
Ca sefi ai administratiei, regii barbari din Italia, Galia, Spania, pastreaza in mare parte aparatul de stat roman, pe care nu aveau cu ce sa-l inlocuiasca. O situatie deosebita se intilneste doar in Britania anglo-saxona, unde structurile romane s-au prabusit total, si unde migratorii germanici nu au mai gasit elemente de administratie pe care sa le preia direct. Aici, institutiile impuse au fost in prima instanta cele specifice sefiilor barbare de pe continent.
Grigore din Tours Istoria francilor- Clovis si potirul de la Soissons (486)
Dupa moartea lui Childeric[1] a domnit fiul
sau
In
vremea aceea multe biserici au fost pradate de oastea lui
Dupa
trecerea unui an, el porunci sa se adune pe cimpul din martie cu alai
intreaga oaste in arme spre a vedea cit de curat erau acestea ingrijite. Dar
cum apucase sa treaca prin fata fiecaruia, ajunse la cel ce
lovise potirul, spunindu-i: 'Nici unul nu si-a adus armele atit de
neingrijite ca tine, caci nici lancea, nici sabia si nici securea ta
nu sint in buna stare'. Si smulgindu-i securea, a trintit-o la
pamint. Iar cind acela se inclina putin ca s-o culeaga de
pe jos, regele, ridicind cu amindoua miinile securea sa, i-o implinta
in cap; 'Astfel', spunea regele, 'ai facut tu cu acel potir
la
(Francisc Pall, coord., Crestomatie de istorie universala medie, Bucuresti, 1970, p. 64-65)
Cum
evolueaza puterea unui rege barbar instalat pe teritoriul roman, in
conditiile erodarii structurilor traditionale si ale
colaborarii cu Biserica?
Merita mentionat, in problema organizarii bisericii, cazul special al episcopilor, care, foarte frecvent, in cazul in care disparea administratia laica de sorginte romana, preluau unele din atributiile vechilor functionari imperiali, mai ales la nivelul oraselor, carora le asigurau apararea.
Regii barbari ii imita pe imparati si in ceea ce priveste functia de aparatori ai bisericii. Un caz aparte il constituie Clovis, regele francilor, care trece de la paginism direct la ortodoxie, fara a mai parcurge o etapa ariana, ca alti regi germanici. Convertirea lui la crestinism (496 sau 508) a creat premisele sintezei rapide dintre franci si populatia galo-romana, conditie a soliditatii statului franc. In 589 se converteau si vizigotii de la arianism la drepta credinta, si pe la mijlocul secolului al VII-lea arianismul disparea si din statul longobard. In 597 incepea convertirea anglo-saxonilor, prin botezul regelui Aethelbert din Kent. Pretutindeni se instaurau relatii foarte bune de colaborare intre stat si biserica, regalitatea oferind acesteia surse de venit (mai ales danii de paminturi) si protectie, iar biserica punind la dispozitia regilor mijloace de legitimare ideologica (ungerea apare pentru prima data in Spania vizigota) si cadre pregatite pentru indeplinirea functiilor administrative. Colaborarea regilor cu episcopii si abatii este o caracteristica a regatelor succesoare europene.
