Adam Smith (1723-1790)

Adam Smith, nascut in Kirkcaldy, Scotia, la data de 5 iunie 1723, a murit la data de 17 iulie 1790, a fost filosof si teoretician al economiei politice, fiind considerat tatal economiei moderne si a capitalismului.

Smith a studiat filosofie moralǎ la University of Glasgow cu Profesorul Francis Hutcherson. Aici, Smith si-a dezvoltat pasiunea sa pentru libertate, motivatie si exprimare liberǎ. In 1740, a primit o bursa „Snell exhibition” pentru a studia filosofia la Balliol College, Oxford. Dupǎ 4 ani de studiu, Smith a intrerupt cursurile datoritǎ nemultumirii sale legatǎ de metodele de predare din cadrul universitǎtii. Acesta a considerat cǎ prin modul de predare din cadrul universitǎtilor scotiene, sunt superioare universitǎtilor englezesti. 'In the University of Oxford, the greater part of the public professors have, for these many years, given up altogether even the pretence of teaching.' ( Cartea V, capitolul II - Wealth of nations, 1776).

Adam Smith a predat la University of Glasgow, logica (1751), iar apoi filosofia moralǎ (1752). Subiectele sale preferate de curs, in ordinea preferintelor, fiind: teologia naturalǎ, etica, jurisprudenta si economia, dupǎ spusele lui John Millar, elevul lui Smith la momentul respectiv.

In anul 1759, Adam Smith a publicat  “The Theory of Moral Sentiments”, lucrare ce cuprinde o parte din prelegerile tinute de el la universitate. Aceasta lucrare a tratat modul in care depinde moralitatea omului de simpatia intre agent si spectator, sau, intre individ si ceilalti membrii ai societatii.  Smith a definit 'simpatia' ca senzatia de sentimente morale. El nu isi bazeaza explicatia pe un 'simt moral' special ci, pe simpatie. In urma publicarii “Teoriei sentimentelor morale”, Smith a devenit atat de cunoscut incat multi studenti bogati au pǎrǎsit scolile din strǎinatate sa se inscrie la Glasgow pentru a studia sub indrumarea lui Smith.

Dupa publicarea “Teoriei sentimentelor morale”, Smith a inceput sa dea mai multa atentie jurisprudentei si economiei in cursurile sale si mai putina teoriilor sale de moravuri. De exemplu, Smith sustinea cauza cresterii avutiei nationale ca fiind munca, mai degraba decat cantitatea de aur sau argint a natiunii, aceasta bogǎtie in aur si argint fiind bazǎ pentru mercantilism, teoria economica care domina politicile economice ale Europei de vest la momentul respectiv. Adam Smith a lansat teoria “mainii invizibile”. In contextul acestei lucrari, Smith se referǎ la distributia in mod egal a bunurilor necesare vietii (“the gluttony of the rich helps the poor as the stomach of rich is so limited that they have to spend their fortune on servants.”)

In anul 1762, University of Glasgow ii conferǎ lui Adam Smith titlu de Doctor in stiinte juridice.

El a parasit mediul academic in 1764, pentru a fi profesorul particular al Ducelui de Buccleuch, Hanry Scott. Pentru mai mult de doi ani au calatorit prin Franta si prin Elvetia. In acest interval de timp, Smith intrǎ in contact cu contemporanii sǎi: Voltaire, Jean-Jacques Rousseau, François Quesnay si Anne-Robert-Jacques Turgot.

Cu banii castigati in serviciul ducelui, Smith sa retras in orasul  sǎu natal, Kirkcaldy, pentru a scrie lucrarea “An Inquiry into the Nature and Causes of the Wealth of Nations”, pe care o va publica in anul 1776.

In „Avutia Natiunilor”, publicatǎ ca o serie de cinci cǎrti, Smith a cautat sa dezvaluie natura si cauza prosperitatii unei natiuni. Cele 5 cǎrti din care este alcatuita “Avutia Natiunilor” sunt:

Cartea I. Despre cauzele perfectionarii fortelor productive ale muncii si despre ordinea potrivit careia produsul acesteia este in mod natural distribuit intre diferitele clase sociale

Cartea a II-a. Despre natura, acumularea si intrebuintarile capitalului

Cartea a III-a. Despre cresterea in mod diferentiat a belsugului la diferite natiuni

Cartea a IV-a. Despre sistemele de Economie politica

Cartea a V-a. Despre venitul suveranului sau al statului

In “Wealth of Nations” Smith dǎ un nou sens teoriei “mainii invizibile”: “Cand cineva isi investeste capitalul in sprijinirea industriei o face pentru propriul sǎu beneficiu; de aceea, intotdeauna va incerca sǎ-l foloseasca in industria al carei produs va avea o mai mare valoare sau in schimb pentru o mai mare cantitate de bani sau alte bunuri in asta constǎ, ca in multe alte cazuri, ghidat de o manǎ invizibilǎ pentru a atinge un scop ce nu era in intentia sa. Si nici pentru societate nu este rǎu cǎ s-a procedat in acest sens. In cautarea propriului sǎu interes, omul favorizeaza adeseori pe cel al societǎtii mai bine decat atunci cand intr-adevar vrea s-o facǎ.” Smith foloseste termenul de „mana invizibilǎ” ca o metaforǎ pentru a explica cum se realizeazǎ bunastarea generalǎ, aceasta fiind legatǎ de circumstantele in care un individ isi urmareste propriul interes.

In aceeasi carte, Smith defineste concepte de bazǎ ale economiei, cum ar fi: economia liberǎ, concurenta liberǎ, diviziunea muncii, impozitul, dar si conceptul de comert intern si extern.

Smith, defineste ceea ce este economia liberǎ. In acceptiunea acestuia, economia liberǎ are la bazǎ sistemul de libertate naturalǎ, in care oamenii liberi sunt in mǎsurǎ sǎ-si dezvolte inclinatiile lor naturale, cu consecinte pozitive atat pentru individ, cat si pentru societate. In masura in care fiecare om este lasat sa faca uz de propriile resurse, atunci el va munci pentru a se imbogǎti si, implicit, va imbogǎti societatea. Acest lucru este rezultatul faptului cǎ tendinta naturala a omului este de a-si imbunǎtǎti conditiile de existentǎ, producand bunastare. Dupa Adam Smith, oamenii trebuie lasati sǎ-si gaseasca propria satisfactie, in felul acesta, ei vor face totul pentru ei insusi si, de asemenea pentru toti ceilalti.

Dar, viata demonstreaza cǎ initiativa complet libera duce, insǎ in mod regretabil, la unele abuzuri, la unele inegalitǎti in venituri si la diverse tipuri de practici de monopol. Aceasta, reprezintǎ slǎbiciunea doctrinei economice definitǎ de A. Smith, modul nesatisfacator de distributie a bunastarii. Smith, recunoaste cǎ existǎ slabe sperante ca distribuirea bunastarii intre fabricanti, comercianti, latifundiari, pe de o parte, si masa de muncitori, pe de alta parte, sǎ se poata infaptui si in favoarea oamenilor simpli, de rand.

De asemenea, A. Smith crede ca dezvoltarea economica este cel mai bine promovata intr-un mediu cu concurenta libera, care functioneaza in conformitate cu “legile naturale” universale. Concurenta creatǎ vor asigura maximizarea beneficiilor sociale, interventia statului fiind considerata negativǎ. El a argumentat cǎ piata liberǎ e un mecanism ingenios reglementat de cerere si oferta. Mana invizibilǎ de astǎzi este competitia, care aduce preturi mai mici, servicii mai bune, calitate superioarǎ si o mai mare varietate de bunuri si servicii. Tocmai de aceea Smith a fost considerat “pǎrintele economiei”.

In aceeasi carte, Smith a vazut cauza principala a cresterii prosperitatii ca fiind diviziunea muncii. Folosind exemplul celebru al acelor de gǎmǎlie, Smith a afirmat ca zece lucratori ar putea produce 48000 ace pe zi, daca procesul producerii fiecarui ac ar fi divizat in optsprezece sarcini specializate si fiecare sarcina ar fi atribuitǎ special unui lucrator, productivitatea medie: 4800 ace pe lucrator, pe zi. Dar in absenta diviziunii muncii, un lucrator ar fi norocos dacǎ ar produce chiar si un singur ac de gǎmǎlie pe zi.

Tot in cadrul acestei cǎrti, Smith formuleazǎ 4 maxime ce trebuiesc avute in vedere atunci cand se discutǎ despre impozite:

1.Trebuie ca supusii fiecarui stat sa contribuie, pe cat posibil, la sustinerea statului, in raport cu posibilitatile lor, adicǎ in raport cu venitul fiecaruia.

2.Impozitul pe care fiecare persoana este obligata sǎ-l plateasca trebuie sa fie bine precizat si nu arbitrar. Epoca (adica termenul) de platǎ, modalitatea si suma de platǎ trebuie sa fie clare si evidente, atat pentru contribuabili, cǎt si pentru orice altǎ persoanǎ.

3.Orice impozit trebuie sǎ fie perceput la timpul si modul care reies a fi cele mai convenabile pentru contribuabil ca sǎ-l plateascǎ.

4.Orice impozit trebuie sa fie astfel conceput incat sǎ scoatǎ si sǎ “instrǎineze din buzunarele” populatiei cat mai putin posibil, peste atat cat poate aduce in tezaurul public al statului.

Impozitul poate frana activitatea economica a contribuabililor, asadar toate tarile, tinand cont de aceste principii, au incercat sǎ stabileasca impozite cat mai just repartizate, atat ca termen cat si ca modalitate de platǎ, in functie de venitul populatiei.

Smith introduce in cadrul cǎrti Avutia Natiunilor termenii de comert indigen si comert strain. Fiecare individ isi va investi capitalul cat mai aproape de casa, “pe cat posibil, in sprijinul activitatii economice interne”. Indivizii nu vor apela la comertul strain, decat daca avantajele acestuia le depasesc cu mult pe cele ale comertului indigen. “Atunci cand prefera sa sprijine activitatea indigena, si nu pe cea straina, el urmareste numai propria lui siguranta; iar indrumand acea activitate in asa fel incat sa produca cea mai mare valoare posibila, el este condus de o mana invizibila ca sa promoveze un scop ce nu face parte din intentia lui. Urmarindu-si interesul, el adeseori promoveaza interesul societatii mai eficient decat atunci cand incearca sa-l promoveze.

Studiul lui A. Smith a fost cel mai sistematic si cuprinzator studiu al economiei panǎ in acel moment, modul sau de gandire economica devenind bazǎ pentru economia clasica . Si pentru ca mai multe dintre ideile sale au rezistat testului timpului mai bine decat cele ale oricarui alt economist, unii il privesc pe Adam Smith ca fiind alfa si omega  stiintei economice.