Ecologia vitei de vie

ECOLOGIA VITEI DE VIE

1. FACTORII CLIMATICI

1.1. Radiatia solara

Reprezinta principala sursa de energie, pentru plante si constituie un important factor agrometeorologic cu influente asupra proceselor de fotosinteza si transpiratie.

Intensitatea radiatiei solare este exprimata, in wati / unitatea de suprafata, in ergi sau j/sec/cm² sau in calorii/sec/cm Se poate exprima de asemenea prin unitatile fotometrice, respectiv in lucsi/m In lucrarile de specialitate recente se foloseste din ce in ce mai des unitatea de masura mEinstein/m² sau /sec. (1 mEinstein corespunde la 1/4,7 W).

Un plus de 15-20 % radiatie globala influenteaza pozitiv declansarea mai timpurie a unor fenofaze ale vitei de vie (dezmuguritul, infloritul, maturarea strugurilor si maturarea lemnului etc.), iar o diminuare a radiatiei globale cu 21-30% din total are efecte negative prin reducerea concentratiei de zaharuri (cu aproximativ 30-40%) si o crestere in aceeasi proportie a aciditatii totale.

1. Temperatura

Procesele vitale ale plantelor sunt determinate si influentate de energia termica, exprimate prin nivelul si suma gradelor de temperatura.

Pentru declansarea „plansului” la vita de vie, pragul biologic inferior este de 4⁰C. Pentru inceputul si sfarsitul infloritului, pragul biologic inferior este de 14-18⁰C. Deoarece germinarea polenului are loc la temperaturi mai mari de 15⁰C, acest nivel trebuie luat in considerare ca prag biologic inferior si pentru inflorit Martin, 1967

Pentru cresterea boabelor, pragul inferior de temperatura este de 20⁰C, pentru coacerea strugurilor 17⁰C, iar pentru maturarea lemnului 12⁰C. Intocmai ca si pragurile inferioare de temperatura, cele superioare stanjenesc sau opresc procesele biologice ale vitei de vie. Astfel, temperatura de 36⁰C constituie prag biologic superior in faza cresterii boabelor, cand poate aparea fenomenul de „opareala” a frunzelor, dupa cum temperaturi de 32-34⁰C constituie pragul superior pentru maturarea boabelor.

Depasirea pragurilor biologice  nu are efecte negative ireversibile, ci doar o stagnare a unor procese biologice, care sunt reluate odata cu revenirea in limitele normale ale pragului respectiv. Cel mai important prag biologic inferior pentru vita de vie este temperatura de 10⁰C, considerat ca fiind zero de crestere sau zero biologic.

Pragul inferior al vitei de vie delimiteaza lungimea perioadei bioactive a aerului, care in conditiile climatului temperat-continental este de 180-220 zile. In acest interval se incadreaza perioada de vegetatie propriu-zisa, care incepe cu dezmuguritul si se termina cu caderea frunzelor si maturarea lemnului. In conditiile tarii noastre, numarul zilelor cu temperatura activa (peste 10⁰C) din perioada de vegetatie variaza, in functie de ani si podgorie, de la 165 la 189 zile, fiind mai mare de 150 de zile, considerat ca minim pentru cultura vitei de vie.

Nivelul temperaturii poate avea si valori minime sau valori maxime letale, care au influente negative ireversibile. Astfel, in perioada repausului relativ, mugurii de iarna ingheata la -16⁰C; lemnul de un an este necrozat la vitele asiatice rezistente la ger
(Vitis amurensis) la -40⁰C, la vitele americane la -30⁰C, iar la vitele europene la -21⁰C; sistemul radicular ingheata la -22-24⁰C la vitele asiatice, la -10-11⁰C la cele americane si la -5,7⁰C la vitele europene. In perioada de vegetatie varful lastarilor, frunzele tinere si inflorescentele sunt afectate la -0,2-0,3⁰C, frunzele mature la -0,5-0,7⁰C, iar boabele la
-2 -5⁰C, in functie de faza lor de crestere sau maturare (T. Martin, 1968).

Temperaturile maxime pot avea, de asemenea, influente nocive, in functie de perioada de vegetatie, fenofaza etc. Astfel, temperaturile de peste 40⁰C sunt nocive pentru cresterea lastarilor, nivel care poate fi modificat in minus cu 5⁰C, in caz de seceta, sau in plus cu 5⁰C, la umiditate atmosferica ridicata.

Raportul dintre suma temperaturilor active si numarul zilelor din perioada de vegetatie se numeste coeficient termic. In conditiile din tara noastra, coeficientul termic inregistreaza valori cuprinse intre 16-20.

Un alt indicator al temperaturii este exprimat de temperatura medie din luna cea mai calda (iulie sau august). Valoarea acestuia poate da indicatii cu privire la directia principala de productie dintr-o podgorie sau zona viticola. De exemplu, daca temperatura medie din zona cea mai calda este mai mare de 17⁰C se pot realiza, in principal, vinuri de consum curent; peste 19⁰C- vinuri de calitate superioara; peste 21⁰C- vinuri cu denumire de origine controlata (DOC) si trepte de calitate (DOCC).

Temperaturile medii din lunile iulie, august si septembrie, perioada in care are loc maturarea strugurilor, ne furnizeaza date mai complete asupra favorabilitatii aerului pentru o anumita directie de productie. Astfel, de exemplu, reusita soiurilor de struguri de masa cu bobul mare, in conditiile din Romania sunt asigurate cand in lunile sus mentionate se realizeaza temperaturi mai mari de 22⁰C; 21,5⁰C si respectiv 17,5⁰C (Oslobeanu si colab., 1980).

Suma gradelor de temperatura sau bilantul termic se calculeaza pe ani, anotimpuri sau decade lunare, cand este nevoie sa se stabileasca necesitatile biologice pentru declansarea unor fenofaze, se calculeaza si pe perioade sau faze de vegetatie.

Bilantul termic poate fi global, atunci cand se insumeaza temperaturile medii zilnice, activ, atunci cand se insumeaza temperaturile din zilele cu medii diurne peste 10⁰C sau util cand se insumeaza diferentele de temperatura care depasesc pragul biologic de 10⁰C.

Evaluarea resurselor de temperatura ale diferitelor podgorii sau centre viticole, precum si cerintele fiecarui soi sau grup de soiuri, se fac cu ajutorul bilantului termic. El poate fi determinat pentru fiecare podgorie sau soi prin insumarea temperaturilor (globale, active si utile). Bilantul termic poate fi calculat pentru fiecare fenofaza in parte sau pentru mai multe fenofaze, precum si pentru intreaga perioada de vegetatie cuprinsa intre inceputul dezmuguritului si maturarea lemnului sau a strugurilor.

1.3. Lumina

Vita de vie face parte din grupa plantelor iubitoare de lumina (heliofile) si de aceea, cultura ei nu reuseste decat pe terenuri bine insorite. Pe parcursul perioadei de vegetatie cerintele vitei de vie fata de lumina sunt diferite, fiind mai mari in timpul infloritului si maturarii strugurilor si mai mici la cules.

Resursele luminoase ale unei zone viticole se apreciaza prin suma orelor de stralucire a soarelui (insolatie) din perioada de vegetatie. Aceasta poate fi: globala sau potentiala, cand se considera ca toate orele de la rasaritul pana la apusul soarelui sunt senine, reala sau efectiva, cand din insolatia globala se scad orele cu cer acoperit. Suma orelor de stralucire globala din perioada de vegetatie este relativ constanta, variind in limite restranse in functie de latitudine: in conditiile din tara noastra, in perioada aprilie-octombrie se inregistreaza valori 2900-2985 ore.

Insolatia reala variaza in limite mult mai largi, in functie de conditiile anului. Pentru tara noastra, durata efectiva de stralucire a anului este de 1000-1800 ore, in functie de asezarea geografica si latitudine.

Pentru a caracteriza insolatia se foloseste coeficientul de insolatie, definit ca raport intre suma orelor de insolatie reala si numarul zilelor din perioada de vegetatie. In conditiile tarii noastre variatia acestui coeficient, calculat pentru intreaga perioada de vegetatie, are valori cuprinse intre 7 si 9 insolatie zilnica.

Intensitatea luminii. Vita de vie, fiind o planta heliofila, este puternic influentata de intensitatea luminii in procesul de fotosinteza. Fotosinteza se realizeaza in conditii optime la 30-50 mii lucsi. Asadar, chiar in plantatiile bine insorite, frunzele vitei de vie nu poate folosi mai mult de jumatate din intensitatea luminoasa disponibila.

Fotosinteza vitei de vie se desfasoara cu o viteza limitata. In plantatiile viticole razele luminoase formeaza o multitudine de unghiuri cu suprafetele frunzelor. In aceste conditii, unghiul de incidenta al razelor de soare cu suprafata unei frunze influenteaza considerabil eficacitatea intensitatii luminoase, deci si a fotosintezei. Kriedeman si Smart (1971) au constatat ca intensitatea fotosintezei realizata la o lumina razanta este diminuata la jumatate in raport cu o radiatie perpendiculara. Pentru expunerea cat mai favorabila a suprafetei foliare la radiatia solara, o mare importanta o au formele de conducere a butucilor.

Indicele solar reprezinta produsul dintre coeficientul termic si coeficientul de insolatie. Constantinescu (1945) a determinat indicele solar bazandu-se pe corelatia directa dintre cei doi factori climatici - temperatura si lumina - si procesele de crestere si de fructificare a vitei de vie. In anul 1946, J.Branas si colab. au stabilit o relatie intre temperatura si lumina, calculand indicele heliotermic.

Valorile indicelui heliotermic scad odata cu cresterea latitudinii. Cultura vitei de vie nu este practic posibila decat daca valoarea indicelui heliotermic este superioara lui 2,6 care marcheaza limita nordica pentru aceasta planta in Europa Occidentala si Centrala. Indicele heliotermic poate fi potential si real dupa cum se ia in calcul insolatia potentiala sau cea reala.

In conditiile din Romania, indicele heliotermic are valori cuprinse intre 1,25-1,75 in Transilvania; 1,75-2,25 in Moldova; 2,25-2,75 in Muntenia si Dobrogea; >2,75 pe prima terasa a Dunarii. Rezulta ca, in majoritatea zonelor, sunt disponibilitati heliotermice pentru o buna maturare a strugurilor, iar in sudul tarii chiar pentru cultivarea unor soiuri cu o maturare mai tardiva sau pentru supramaturare.

1.4. Umiditatea

Datorita sistemului sau radicular ramificatputernic, vita de vie este mai rezistenta la seceta decat multe alte plante. Dintre criteriile de apreciere a cerintei vitei de vie fata de umiditate, amintim: suma precipitatiilor, coeficientul precipitatiilor si indicele hidrotermic.

Cultura vitei de vie reuseste in acele locuri unde suma precipitatiilor anuale variaza intre 400-700 mm anual. Din suma anuala a precipitatiilor, o parte (circa 50%) este reprezentata de ploi marunte si care nu sunt utile pentru vita de vie, iar cealalta parte este reprezentata de ploi adevarate sau utile.

Coeficientul precipitatiilor reprezinta media zilnica a precipitatiilor calculata pe fenofaze, epoci de coacere sau pentru intreaga perioada de vegetatie. Coeficientul precipitatiilor reprezinta raportul dintre suma precipitatiilor cazute si numarul zilelor de vegetatie.

Coeficientul hidrotermic, da indicatii mai utile decat suma precipitatiilor anuale sau a celei din perioada de vegetatie. Valoarea coeficientului egala cu 1 indica un regim de silvostepa; la 0,7 cultura vitei de vie reuseste in conditii optime; la 0,5 se atinge limita semidesertului. Valorile cuprinse intre 1 si 2 indica un regim cu umiditate suficienta, intre 3 si4 o umiditate excesiva.

In conditiile din tara noastra, cu climat temperat-continental, coeficientul hidrotermic variaza intre 0,6-2,0, furnizand detalii asupra calitatii vinurilor produse. Cand coeficientul hidrotermic inregistreaza valori apropiate de 0,6 (podgoria Murfatlar sau nisipurile din nordul Olteniei), este necesara aplicarea obligatorie a irigatiei.

Umiditatea solului. Este strans legata de regimul precipitatiilor si de regimul termic si de natura solului, textura si structura sa, de nivelul panzei de apa freatica si de lucrarile agrotehnice aplicate. Cresterea si rodirea la vita de vie se desfasoara in conditii optime, cand umiditatea solului este de 60-80% din capacitatea sa maxima de retinere a apei.

Higroscopicitatea aerului (umiditatea relativa). Umiditatea relativa reflecta gradul de saturatie a aerului cu vapori de apa. Umiditatea relativa poate sa scada sau sa creasca in functie de temperatura. Pentru ca asimilatia sa se desfasoare normal, cerintele vitei de vie fata de umiditatea relativa sunt cuprinse intre 50-80%. Pe parcursul perioadei de vegetatie, cerintele vitei de vie fata de umiditatea relativa sunt: 75-80% pentru cresterea lastarilor; peste 55% pentru inflorit; 50-60% pentru maturarea strugurilor etc. valorile de 40% diminueaza procesul de fotosinteza, iar sub 20% fotosinteza inceteaza.

FACTORII GEOGRAFICI

1. Expozitia terenului

In general, resursele heliotermice au cele mai mari valori in cazul orientarii sudice, iar cele mai mici la orientarea nordica. In zonele mai nordice, deficitare in caldura, orientarea sudica sau vestica este obligatorie pentru culturile de vita de vie. In partile sudice ale Europei, cu exces de caldura, se prefera orientarea pantelor spre nord si est.

In Romania se intalnesc situatii cand, de asemenea expozitia nordica se dovedeste mai favorabila. De exemplu, in podgoria Ostrov vita de vie gaseste conditii mai bune pe pantele nordice, deoarece pe pantele cu orientare sudica sau vestica, valurile de caldura excesiva din zona influenteaza negativ procesele fiziologice normale ale vitei de vie.

Influenta reliefului

Viticultura pe glob este tot mai strans legata de terenurile in panta din zonele de deal.

Gradul de inclinare al pantei modifica influenta expozitiei. In zonele nordice cu deficit termic pentru cultura vitei de vie, factorul cel mai important, care determina cantitatea de radiatii primita de o regiune sau alta a scoartei terestre, este unghiul sub care razele solare cad pe sol. Atunci cand razele solare cad perpendicular pe sol, intensitatea lor este maxima si scade direct proportional cu micsorarea unghiului de incidenta.

Inclinarea mare face ca, pe versantii cu expozitie sudica si sud-vestica (care detin 45% din suprafata totala a podgoriei), unghiul de incidenta a razelor solare sa depaseasca in tot cursul anului 40⁰C, putand ajunge in lunile de vara la 80 si chiar 85⁰.

Altitudinea determina, la randul ei, schimbarea conditiilor climatice. In functie de latitudinea locului, cultura vitei de vie poate fi practicata la diferite inaltimi.

Se considera ca intre 300-400 m altitudine, se obtin vinuri de calitate superioara, cu un potential alcoolic de 14-15% volum; de la 400-800 m altitudine vinuri de 13-145 volum, iar peste 900 m altitudine, vinuri cu atat mai acide cu cat viile se afla la altitudini mai mari.

In tara noastra viile sunt situate pana la altitudinea de 400-500 m la Udresti si Arionesti (Dealu Mare), Telna (Alba Iulia); 550 m la Simleul Silvaniei pe dealul Magura; 600 m in comuna Tataru (Prahova).

3. FACTORII EDAFICI

Viticultura poate fi practicata pe aproape toate tipurile de sol, cu exceptia lacovistilor si a solurilor saraturate. Cele mai potrivite  soluri sunt cernoziomurile (tipic, cambic, vermic, argilo-iluvial etc.), pe care se gasesc amplasate cele mai importante podgorii din Romania (Cotnari, Husi, Odobesti, Cotesti, Panciu, Pietroasele, Tarnavele, Dealu Mare etc.).

Influenta solului asupra vitei de vie este complexa, fiind determinata de structura fizica, compozitia chimica si reactia solului.

3.1. Structura fizica a solului

Structura fizica a solului se refera la:

elementele constituente (nisip, argila, calcar, humus), care determina natura, capacitatea solului si usurinta de penetrare a sistemului radicular in diferite orizonturi;

grosimea stratului arabil, care permite sistemului radicular sa exploreze un volum mai mare sau mai mic de sol.

Textura solului reprezinta o insusire de care depind majoritatea insusirilor fizice, chimice si chiar biologice ale solului. Partea minerala a solului este alcatuita, de obicei din particule elementare de sol, denumite fractiuni granulometrice.

In functie de continutul de fractiuni granulometrice exprimate procentual, solurile se impart in clase sau specii texturale, denumite dupa fractiunea predominanta astfel: nisipoasa, nisipo-lutoasa, luto-nisipoasa, luto-nisipo-argiloasa, lutoasa, luto-argiloasa si argiloasa.

Vita de vie se adapteaza la o gama larga de categorii texturale, de la argile pana la nisipuri, cele mai bune rezultate fiind obtinute in cazul unor texturi medii (lutoase). Solurile cu textura usoara (nisipurile) imprima precocitate unor soiuri de struguri pentru masa, datorita unui regim termic mai favorabil. In schimb, soiurile pentru vin cultivate pe astfel de soluri au un potential alcoolic si o aciditate mai reduse.

Pe solurile argiloase productiile sunt mai mari, dar maturarea strugurilor este intarziata. Pe solurile scheletice, cu o permeabilitate mai buna, regimul termic al solului este imbunatatit, aerarea mai buna, iar excesul de umiditate considerabil redus. Aceste conditii se rasfrang pozitiv asupra calitatii productiei (podgoriile Cotnari, Murfatlar, Pietroasele, Minis etc.). Solurile care contin pietre si prundis sunt permeabile si bine aerisite. Ele sunt insa sarace in coloizi, avand o capacitate redusa de retinere a apei si sarurilor, astfel incat vigoarea vitelor este mai slaba, iar productiile sunt mai mici. Daca nu depasesc o anumita limita, prezenta pietrelor si prundisului din sol este apreciata ca favorabila. Vestitele podgorii Pietroasele, Minis din Romania sau Sauternes din Franta se afla amplasate pe terenuri pietroase.

3. Compozitia chimica a solului

Compoziția chimica a solului influenteaza cultura vitei de vie prin substantele minerale necesare cresterii si dezvoltarii vitelor.

Soiurile de portaltoi manifesta, in general, o rezistenta redusa la calciu; de aceea, pe baza comportarii la calciu activ din sol, se face alegerea soiurilor de portaltoi. Prezenta calcarului este favorabila calitatii vinului; el contribuie direct sau indirect la formarea zaharurilor si a substantelor aromate. Cele mai celebre vinuri se obtin pe terenurile cu un continut ridicat in calciu (Murfatlar, Cotnari, Dealu Mare, Lechita, Alba-Iulia – in Romania sau Chablis, Champagne – in Franta).

3.3. Reactia solului

Vita de vie se manifesta ca o planta toleranta la reactia solului, ea gasindu-se frecvent pe soluri alcaline (solurile calcaroase cu pH-ul intre 8 si 8,5) ca si pe solurile acide.