Formarea limbii si a poporului roman

Formarea limbii si a poporului roman

Partea mai mare a Peninsulei Balcanice a apartinut timp de aproximativ 600 de ani (pana in anul 600 d.Chr.) Imperiului Roman. In 106 d.Chr. imparatul Traian i-a invins pe dacii de la nordul cursului inferior al Dunarii si pana in anul 275 Oltenia de astazi si partea mai mare a Ardealului a fost sub stapanire romana (Dacia Traiana). Populatie provinciei se recruta in mare parte din colonisti veniti din alte provincii. Arheologii au constatat, ca in orasele romane din Dacia viata de tip roman a disparut in jurul anului 275. S-au golit de locuitori si cele mai multe asezari rurale, si nici in cimitire nu se mai gasesc morminte dupa aceasta data (Protase 1980, 252).

Dupa romani provincia a fost ocupata de daci liberi si goti, care au fost izgoniti in jurul anului 380 d.Chr. de huni; fosta provincie fiind locuita mai tarziu de gepizi, apoi de avari, iar pana la urma de slavi.

Pe Peninsula Balcanica insa viata de tip roman a continuat dupa aceasta data inca mai mult de trei secole. Spre sfarsitul secolului al VI-lea slavii au inceput sa migreze, de pe locurile lor de bastina, aflate pe teritoriului Ucrainei de astazi, spre Peninsula Balcanica. Populatia fostelor orase romane s-a inlocuit, deja la mijlocul secolului al VII-lea, cu slavi. Afara de greci si slavi au mai trait in Balcani si alte doua popoare: albanezi si vlahi. Cronicari bizantini amintesc in secolul al VIII-lea in regiunea Salonicului blahorechinos-i, apoi in 976, intre Kastoria si lacul Prespa (in zona centrala a Peninsulei Balcanice), vlahi. In veacurile urmatoare se vorbeste tot mai mult despre vlahi in diferite regiuni ale Peninsulei Balcanice.

In cronici nu intalnim date referitoare la locul unde a trait inainte acest popor, cum a ajuns acolo, etc. Nici arheologia nu ne furnizeaza date legate de aceste probleme.

O explicatie ne dau calatori italieni, care, trecand in secolul al XV-lea prin voievodatele romane, si-au dat seama de asemanarea limbii romane cu cea italiana. Cunoscand si faptul, ca marea parte a Olteniei si a Ardealului a fost o perioada provincie romana, au considerat firesc, ca romanii care locuiesc acolo sa fie descendenti ai populatiei romane din Dacia Traiana.

Teoria continuitatii daco-romane este inca si astazi general acceptata in Romania, desi unii istorici si mai ales lingvisti o pun sub semnul intrebarii. Teoria a fost elaborata mai in amanuntime de reprezentantii Scolii Ardelene (Petru Maior, Gheorghe Sincai, Samuil Micu-Klein), in secolul al XVIII-lea. Alaturi de descoperire a originii latine a limbii romane, teoria continuitatii a constituit baza ideologica a desteptarii nationale si a formarii constiintei nationale romane. ─ In ultimele decenii arheologii romani au descoperit pe intregul teritoriu al Romaniei ─ printr-o munca asidua si considerabila si sub aspect cantitativ ─ ramasitele materiale ale antichitatii si ale evului mediu. Aceste relicte constituie nucleul de argumente ale teoriei. “Elemente ale culturii materiale de factura romana”, sau de “factura romana provinciala” (Protase, 2000), monede romane, se gasesc insa in marea parte a Europei pana in secolul al VI-lea, chiar si acolo, unde nu a trait niciodata populatie romana. Relictele arheologice nu adevaresc deci prezenta unui popor neolatin la nord de cursul inferior al Dunarii, dupa secolul al III-lea d.Chr. ─ Dupa prabusirea imperiului roman, inceteaza influenta romana asupra culturii materiale si spirituale europene. Aceasta este situatia si pe teritoriul fostei Dacii romane, in loc de dezvoltarea unei civilizatiei de factura romana:“Mai tarziu, incepand din secolul V, traditiile romane se pierd, iar cultura materiala in ansamblu, ´barbarizandu-se´, imbraca haina uniformizarii in spatiul larg nord-danubian” (Protase 2000, 70).

Problema formarii poporului roman este de fapt problema formarii limbii romane (Boia, 1997, 140); intrebarea care se pune este deci: cum si unde s-a format aceasta limba?

Fiecare limba a pastrat multe elemente arhaice ─ categorii importante ale structurii gramaticale, cuvinte, intorsaturi de fraze, etc. Aceste pot fi indicii pretioase cu privire la faptul, cu ce alte popoare au stat in legatura in vremurile stravechi vorbitorii diferitelor limbi. Astfel, de pilda, despre originea fino-ugrica a limbii maghiare ne poate da lamuriri aproape exclusiv insasi limba maghara. Mai multe sute de cuvinte, numele celor mai importante concepte referitoare la om ─ de exemplu, ale partilor corpului, ale numelor de rudenie, ale notiunilor primare legate de locuinta, etc. ─ denota asemanari cu finlandeza, de pilda: kéz ´mana´ - finl. käsi, fej ´cap´ - pää, vér ´sange´ - veri, fészek ´cuib´ - pesä, etc. Si structura gramaticala a limbii este asemanatoare. Aceste coincidente se pot explica doar prin faptul, ca cele doua popoare au avut stramosi comuni.

Prezenta a numeroase cuvinte turcesti stravechi in limba maghiara indica soarta in continuare a acestui popor fino-ugric: au trait impreuna cu popoare turcice, care au influentat in mod decisiv poporul fino-ugric primar, comun, stravechi si inca nediferentiat.

Formarea limbi romane.

Schimbareile petrecute in limba latina in secolele al IV-VII-lea.

Romana este o limba neolatina, ca spaniola, franceza, italiana, etc. Din limba latina ni s-au pastrat, vreme indelungata, multe texte, din care se pot studia modificarile care au avut loc in cursul diferitelor perioade. Astfel, de pilda, forma cel mai des folosita azi a trecutului verbal in limbile neolatine este perfectul compus, care s-a format in latina tarzie, deci in secolele al IV-VII-lea. Cuvinte italiene ca primavera ´primavara´ sau rame ´minereu´ nu existau in latina clasica. Sensul cuvintului latin hostis ´dusman´ s-a modificat in epoca latinei tarzii: in spaniola de azi hoste inseamna ´armata´. Celelalte forme romanesti corespund formelor din limbile neolatine: de ex. it. hai invitato ─ rom. ai invitat, it. primavera ─ rom. primavara, it. rame ─ rom. arama (cu specializarea sensului numai pentru un anumit fel de metal, cupru), si latinescul hostis ´dusman´ inseamna ´armata´ si in romana (oaste; azi invechit), ca in spaniola sau portugheza.

Articolul romanesc

.”a evoluat in mod asemanator cu cel romanic, trecerea de la valoarea de pronume propriu-zis a lui ille la aceea de articol prezentind aproximativ aceleasi faze ca in toata Romania” (Coteanu 1969, 99).

Nu avem aici spatiu suficient pentru a discuta mai pe larg schimbarile care pot fi documentate prin texte sau pasaje si fragmente de texte, care s-au produs deci in epoca latinei tarzii, secolele al IV-VII-lea d.Chr. si exista in italiana, franceza etc., tot asa cum exista si in romana, ─ dovedind faptul ca predecesorii vorbitorilor acestor limbi au trait in Imperiul Roman, intr-o stransa convietuire. O astfel de legatura in epoca in discutie n-a mai fost posibila cu teritoriile de la nord de cursul inferior al Dunarii, acestea nemaiapartinand de Imperiu, de care le despartea un limesroman, o frontiera aparata din punct de vedere militar.^[1][1]

Legaturile cu albaneza

In romana numarul cuvintelor mostenite din latina este de aproximativ 1.500. Exista desigur, ca in orice alta limba, multe cuvinte de origine necunoscuta, dintre care cam o suta exista si in limba albaneza. Cateva exemple:

in romana:                            in albaneza:

buza                                                     buzë ´idem;^[2][2] marginea (a ceva)´

copil                                                      kopil ´idem´

catun                                                    katun ´idem; grup de case´

gard                                                      gard ´idem; parleaz ´

brad                                        brëdh, brad ´idem´

ghimpe                                   gljëmbë ´idem´

termeni ai pastoritului alpin:

baci                                                       bač ´idem; cioban batran´

capusa këpushë ´idem´

cursa                                       kurthë ´idem´

strunga shtrungë ´idem´

tap                                                        cap, cjap ´idem; masculul caprei´

tarc                                                       cark ´idem; ocolul oilor la stana´

urda                                                      urdhë ´idem´

Du Nay, 1996, 74-83 enumera in total 89 de astfel de cuvinte, din care este reprezentata cel mai prodigios si marcant terminologia pastoritului, cu 24 de cuvinte. Daca adaugam la acestea termeni denotand nume de plante si animale, termeni referitori la o locuinta rudimentara si termeni geografici, tin de categoria termenilor folositi de pastorii plaiurilor alpine in total 60 de cuvinte. Aceste cuvinte sunt, toate, elemente ale fondului lexical esential al terminologiei pastoritului romanesc alpin.

Stramosii celor doua popoare se ocupau deci de pastorit si trebuiau sa fi trait candva impreuna sau in vecinatatea imediata, nemijlocita unul altuia. Limba lor a fost sau indentica sau inrudita indeaproape.

Regiunile in care au locuit stramosii albanezilor

Pe baza toponimelor si a altor fapte de limba s-a constatat, ca albanezii au trait in epoca romana, in linii mari, pe teritoriul Macedoniei si (poate) al partii de nord a Albaniei de astazi.

In consecinta, si stramosii romanilor au trait in epoca romana in Macedonia si teritoriile invecinate.

Dialectele romanesti din Peninsula Balcanica

Astazi traiesc pe Peninsula Balcanica aromanii, meglenoromanii (megleniti), iar pe Peninsula Istria ─ azi doar in cateva sate ─ istroromanii. Cel mai mare dialect de la nord de cursul inferior al Dunarii este romana de nord (“daco-romana”), vorbita in Romania de astazi, Basarabia, Bucovina, Banatul sarbesc si pe valea raului Timok (in Serbia). In Ungaria traiesc cca 15.000 romani.

Pana in anul 1000 d.Chr, aproximativ, nu au existat dialecte, toti vorbitorii romanei traind impreuna, in aceeasi colectivitate. Faptul este cunoscut printre altele de pe urma considerentului, ca elementele slave vechi si alte cca 70 de cuvinte, pe care romanii, pe baza aspectului lor fonetic, le puteau prelua numai inainte de 900 – 1000 d.Chr., exista in dacoromana si celelalte trei subdialectele sud-dunarene in egala masura.

Comunitatea lingvistica balcanica

In romana exista elemente comune nu numai cu albaneza, ci si cu celelalte limbi balcanice: greaca, bulgara, si sarba; mai multe sute de expresii, de pilda, adesea traduse din greaca.

Influenta slava asupra limbii romane

“Dialectul slav (plasarea acestuia in sudul Dunarii este un fapt admis in general de slavisti) din care romana a imprumutat primele elemente slave trebuie sa se fi asemanat cu idiomul cunoscut din vechile monumente de limba religioasa (´Altkirchenslavisch´)” (V. Rusu, in: Densusianu 1975, note, 866).

Trebuie retinuta din aceasta constatare partea a doua a frazei: dupa parerea unanima a specialistilor care se ocupa de influenta slava, influenta slava veche (inainte de cca. 900 – 1000 d.Chr.) s-a exercitat asupra limbii romane pe Peninsula Balcanica. Faptul defineste deja in sine locul unde traiau in vremea respectiva stramosii romanilor.

In romana vorbita la nord de cursul inferior al Dunarii exista insa mai multe elemente slave, care provin dintr-o epoca mai tarzie: din limba bulgara vorbita in secolele al XI-XIII-lea. Ramanand doar la cuvinte: Macrea (Transilvania 73, 1942), a gasit dintre 24.311 de cuvinte 20.7% de origine latina si 16.4% de origine slava. ─ Cuvintele-baza, din care se formeaza derivatele, le-a examinat I.I. Russu (Dacoromania I, 1973, p. 196): 1550 sunt de origine latina, iar cele preluate din slava sunt in numar de peste 2.000.

Despre profunzimea influentei slave ne ofera o imagine doar simpla insirare a catorva cuvinte: obraz ´fata´, nevasta ´sotie tanara´, drag ´idem´, iubi ´idem´, bastina ´pamant natal, loc de origine´, obste ´colectivitate´, da ´idem´, ─ toate cuvinte romanesti preluate din slava. Alaturi de cuvinte de origine greaca si latina, o buna parte a terminologiei religioase din romana vorbita la nord de cursul inferior al Dunarii este deasemenea imprumutata din slava. Mihaila (Studii 1973, 126-132) insira 79 astfel de cuvinte, de exemplu duh ´suflet´, rai ´eden, paradis´,sobor ´sinod´, episcop, manastire, jertfa, idol.

Intrebarea care se pune este: unde s-a exercitat aceasta considerabila influenta slava asupra romanei vorbite la nord de cursul inferior al Dunarii? In Bulgaria a avut loc o bogata viata bisericeasca, iar in secolul al XII-lea razvratirea poporului impotriva dominatiei bizantine a fost initiata de pastori vlahi si cumani din Bulgaria, care au creat in 1187, impreuna cu bulgarii, cel de-al doilea tarat bulgar. Bulgaria si-a extins suprematia, in secolul al IX-lea, asupra Munteniei de azi si asupra partilor sudice ale Ardealului de azi, dar deja in secolul al X-lea mare parte a Munteniei a fost ocupata de pecenegi, iar in partile centrale ale Ardealului s-au asezat ungurii. Influenta slava prezentata mai sus asupra romanei vorbite astazi in nordul Dunarii (´dacoromana´) se putea exercita doar in cadrul statului bulgar si in prezenta bisericii acestuia.

Vlahii in actele sarbesti (secolele al XII - XV-lea)

Incepand de pe la sfarsitul secolului al XII-lea, in actele de donatie (hrišov) emise de mosierii si regii sarbi se pot citi date amanuntite referitoare la vlahi care traiau in Sarbia. Pe baza a 40 de astfel de diplome, Silviu Dragomir ne ofera o imagine a conditiilor de viata ale acestei populatii de pastori si carausi (kjelatori).^[3][3] Mai multe hrisoave amintesc ca vlahii si albanezii traiau in vecinatatea unui altuia. Aceasta populatie a disparut mai tarziu, in secolele XIV-XV-lea, dar si-a lasat o buna parte a toponimelor sale, dintre care numeroase se gasesc si in limba sarbeasca, respectiv bulgareasca, de exemplu: Kalja ─ din rom. calea, Valje ─ din valea, Ursule ─ din urs, Durmitor, cel mai
inalt (2528 m) varf de munte in Bosnia, din rom. dormi, etc. Dragomir constata de asemenea, ca vlahii au locuit pe aceste teritorii deja inaintea migrarii slavilor.

Imigrarea vlahilor spre nord a inceput spre sfarsitul
secolului al XII-lea, adesea cu ajutorul cumanilor, care ─ stiut este ─ erau locuitorii teritoriului Munteniei si al Moldovei. In limba romana cuvintele cumane reprezinta primele cuvinte si nume geografice preluate nemijlocit de la o populatie la nord de cursul inferior al Dunarii. Cateva exemple: beci ´pivnita servind drept temnita´, sur ´culoare de cal, apropiata de gri´, toi ´culme´ (astazi in sens figurat in dacoromana); si toponime: Baragan, Teleormandin cum. teli orman, ´padure nebuna, codru intunecat´, Caracal (kara ´negru´, kal ´cetate´), etc.

Nu avem aici spatiu suficient pentru o analiza amanuntita a teoriei continuitatii dacoromane. Amintim doar cu titlu de exemplu o presupusa existenta a cuvintelor de origine dacica: Giurescu 1975, 80, afirma, fara orice rezerva, ca numele romanesc al Dunarii “provine din numele dacic Dunaris”. Cel care citeste numai aceasta constatare, n-are cunostinta de faptul, ca in lucrari de lingvistica (de ex. ILR II, 1969, 367) este prezentata realitatea: *Dunaris sau *Donaris este doar o forma presupusa de lingvisti moderni, dar neatestata, nimeni n-a folosit-o niciodata, nu se gaseste scris nicaieri. ─ Lingvisti romani au incercat sa descopere cuvinte de origine dacica, dar daca citim analizele facute pe aceasta tema ale lui O. Densusianu, I.I. Russu, A. Rosetti, C. Poghirc, putem trage concluzia: nu se poate dovedi despre niciun cuvant romanesc, ca ar fi de origine dacica (vezi Du Nay Compendiu, 1999, 84-89; de altfel, in aceasta lucrare se gaseste si o scurta, dar cuprinzatoare relatare despre originea romanilor).