|
|
|
Realizare uniri din 1859 la romani
Unirea Principatelor Romane a avut loc la jumatatea secolului al XIX-lea si reprezinta unificarea vechilor state Moldova si Tara Romaneasca. Unirea este strans legata de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza si de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 in Moldova si la 24 ianuarie 1859 in Tara Romaneasca. Totusi, unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturala si economica intre cele doua tari. Procesul a inceput in 1848, dupa inabusirea revolutiei, revolutionarii romani au plecat in exil in diferite orase europene, scopul lor principal ramanand unirea Moldovei cu Tara Romaneasca.
Conditiile interne nu erau favorabile unirii deoarece Conventia de la Balta Liman semnata in anul 1859 intre Rusia si Turcia a limitat autonomia Principatelor Romane.
Izbucnirea Razboiului Crimeii ( 1853 – 1856 ) a creat conditii favorabile pe plan extern pentru unirea Principatelor Romane. Problema romaneasca a devenit o problema europeana.
Pe parcursul acestui conflict, teritoriul romanesc a fost ocupat de tarile vecine. Trupele ruse, sosite in 1853 erau obligate sa paraseasca Principatele, in 1854, pentru a fi inlocuite cu trupe otomane si austriece, acestea din urma prelungindu-si sederea pana in 1857.
Conferinta de pace de la Paris s-a desfasurat in perioada 25 februarie – 30 martie 1856.
Problema unirii Moldovei cu Tara Romaneasca a fost ridicata oficial de catre contele Walewski, ministrul de externe al Frantei.
Ca si in cazul italienilor sau polonezilor, sprijinul acordat de Napoleon al III-lea aspiratiilor romanesti era menit sa slujeasca obiective mai largi de politica externa. El incerca sa sporeasca influenta franceza in estul Europei.
Atitudinea Marilor Puteri cu privire la unirea Moldovei cu Tara Romaneasca a fost impartita in doua tabere:
a. puterile unioniste: Franta, Sardinia, Prusia, Rusia, Anglia ( doar la inceput );
b. puterile antiunioniste: Imperiul Otoman si Rusia;
Dupa conferinta de pace de la Paris s-a semnat tratatul de pace la 30 martie 1856 si cuprindea si prevederi referitoare la Principatele Romane:
a. Moldova si Tara Romaneasca raman sub suzeranitate otomana dar protectoratul rusesc este inlocuit cu garantia colectiva a marilor puteri;
b. Convocarea unor Adunari ad-hoc care sa fie formate din reprezentanti ai tuturor categoriilor sociale; aceste adunari trebuiau sa exprime dorintele romanilor in legatura cu viitorul Principatelor;
c. O comisie va cerceta dorintele romanilor exprimate la adunarile ad-hoc iar rezultatele vor fi inaintate unei Conferinte a marilor puteri care va elabora o conventie pentru organizarea Principatelor;
d. Rusia ceda Moldovei partea de sud a Basarabiei unde au fost organizate trei judete ( Cahul, Ismail, Bolgrad );
Miscarea unionista in ambele Principate a luat avand in primele luni ale anului 1857 datorita apropierii alegerilor pentru adunarile ad-hoc. Pana la alegerea noilor domni, conducerea Principatelor a fost incredintata unor caimacami ( loctiitori de domni )
Alegerile pentru Adunarea ad-hoc din Moldova au fost falsificate de noul caimacam Nicolae Vogoride,dar aceasta a fost data in vileag de catre Al. I. Cuza, pe atunci parcalab de Galati. Nicolae Vogoride spera sa faca din Al. I. Cuza un aliat al politicii sale antiunioniste. Dar Al. I. Cuza a ramas fidel convingerilor sale patriotice si unioniste,iar,profund indignat de falsificarea alegerilor, Al. I. Cuza si-a dat demisia.
Problema romaneasca era pe punctul de a provoca un conflict european. Puterile favorabile unirii au rupt relatiile diplomatice cu Poarta la 6 august 1857 .
In august 1857, a avut loc o intalnire la Osborne intre Napoleon al III-lea si regina Victoria a Angliei. S-a ajuns la un compromis prin care Franta renunta la ideea unei uniri complete a Principatelor in favoarea unei uniri administrative, care sa fie realizata prin crearea unor institutii similare in fiecare Principat. Britanicii au cazut de acord sa-l sfatuiasca pe sultan sa anuleze alegerile din Moldova si sa organizeze altele. Astfel, in septembrie 1857, au fost organizate noi alegeri care au fost castigate de unionisti.
Adunarile ad-hoc au purtat discutii in perioada octombrie – noiembrie 1857 iar cele cinci puncte solicitau:
a. unirea Moldovei cu Tara Romaneasca intr-un stat numit Romania;
b. respectarea autonomiei;
c. aducerea unui print strain pe tronul noului stat;
d. respectarea neutralitatii teritoriului romanesc;
e. formarea unei Adunari Legislative din care sa faca parte reprezentantii tuturor categoriilor sociale;
Cererile celor doua Adunari, cuprinse intr-un raport al comisarilor puterilor europene, au fost inaintate reprezentantilor puterilor garante intrunite in Conferinta de la Paris ( mai – august 1858 ).
Conventia de la Paris prevedea doar o unire partiala, legislativa a Moldovei cu Tara Romaneasca. Noul stat urma sa se numeasca “Principatele Unite ale Moldovei si Valahiei”, dar cu exceptia a doua institutii comune, in cele doua tari ar fi trebuit sa functioneze 2 domni, doua adunari, doua guverne, doua capitale, doua armate cu un singur conducator care se puteau uni in caz de mare primejdie pentru tara.
Cele doua institutii comune erau:
a. Comisia Centrala care avea rolul de a elabora legile comune pentru ambele Principate;
b. Inalta Curte de Justitie si Casatie ( tribunalul suprem )
Ambele institutii aveau sediul la Focsani.
Revendicarea principala nu a fost implinita iar dezamagirea romanilor a fost mare. Lupta pentru unire s-a accentuat si s-a axat pe constituirea viitoarelor Adunari elective.
La 24 ianuarie 1859, Adunarea electiva din Bucuresti, desi era alcatuita in majoritate din elemente conservatoare, sub impulsul Partidei Nationale si datorita interventiei directe a maselor adunate pe Dealul Mitropoliei, in jurul cladirii unde aveau loc dezbaterile si manifestand pentru Unire, l-a ales in unanimitate, domn al Tarii Romanesti pe domnul Moldovei, Al. I. Cuza.
Unirea fusese infaptuita ! Poporul roman a pus puterile garante in fata unui fapt implinit – care va deveni de altfel, in anii urmatori, politica de stat ( “politica faptului implinit” ).
