Istoriografia romaneasca - Istoriografia in Moldova

Istoriografia romaneasca

In Europa inceputurile umanismului si ale Renasterii in Tarile Romane se dezvolta, in sec. al XIV-lea si al XVI-lea, o ampla miscare culturala, cunoscuta sub numele de Renastere. Redescoperind valorile culturale ale antivhitatii greco-latine, europa intra in aceste secole intr-un proces de renastere active, care s-a caracterizat prin marile inventii si descoperiri geografice, prin inflorirea stiintelor si artelor.

Renasterea a promovat o conceptie sociala si filozofica umanista, adica a pus in centrul preocuparilor omului, ideea increderii in valoarea si in posibilitatile lui de perfectionare, a militat pentru egalitatea in drepturi a oamenilor. Din aceasta cauza s-a vorbit despre Renastere ca despre un curent umanist.

In Tarile Romane, datorita unor cinditii istorice vitrege, curentul umanist se dezvolta incepand cu sec. al XVII-lea, cand apar primii carturari cunoscatori ai culturii clasice si a limbilor greaca si latina. In ciuda acestei intatzieri, se poate vorbi totusi de o circulatie a ideilor si realizarilor Renasterii inca din sec. al XV-lea si al XVI-lea, prin contactul permanent al Tarilor Romane cu centrul si apusul Europei.

Exista unele manifestari tipice Renasterii, cum ar fi tendinta unor voievozi (Mircea cel Batran, Iancu de Hunedoara, Stefan cel Mare, Neagoe Basarab) de a edifica o cultura romaneasca, de a dezvolta arhitectura, pictura, istoriografia. In acelasi sens trebuie subliniat si faptul ca Tara Romaneasca se numara printre cele dintai centre ale tiparului din Europa Rasariteana; la sase decenii dupa celebra inventie a lui Gutenberg (1440) incep sa se tipareasca la Targoviste primele carti de cult in limba slavona, atat pentru romani, cat si pentru popoarele slave vecine, ceea ce a avut profunde urmari asupra culturii est-europene.

Specificul umanismului romanesc se cristalizeaza insa in sec. al XVII-lea prin activitatea si scrierile unor carturari ca Udriste Nasturel, Varlaam, Simion Stefanescu, Dosoftei, Nicolae Milescu, apoi ale marilor cronicari Grigore Ureche, Miron Costin, ale stolnicului Constantin Cantacuzino ai ale altora, urmati de personalitati ca Ion Neculce si Dimitrie Cantemir, acesta din urma fiind cel mai important umanist roman. Ei au determinat aparitia unui umanism specific romanesc, in care se regasesc si insusiri ale celui general european (folosind scrierile vechi ca principal izvor de cultura sau intensificarea constiintei originii romanice), dar si insusiri caracteristice cum ai fi elogiul luptei Tarilor Romane impotriva expansionismului otoman.

Istoriografia:

In tara noastra, principalele forme de cultura au fost: traducerea si tiparirea de tezte religioase, publicarea de carti populare, scrierea de cronici. Aceasta ultima activitate se intinde de la sfarsitul sec. al XV-lea pana la inceputul sec. al XIX-lea.

Din enumerarea acestor ani, se pot observa cum au fost salvate de uitare cateva secole din istoria romanilor si numai vitregia timpurilor i-a impiedicat pe unii sa nu-si inceapa relatarea de la descalecatul cel dintai*.

Aparitia si dezvoltarea scrisului cronicaresc se exprima printr-o necesitate adanca. Tarile Romane parcursesera un drum lung in timp, avea o istorie care risca sa fie inecata in uitare. Prima intentie a cronicarilor, a fost aceea a recuperarii trecutului. In conceptia cronicarilor, istoria era purtatoarea unor valori educative. Ureche vrea ca lucrarea lui „ sa ramaie feciorilor si nepotilor, sa le fie de invatatura, despre cele rele sa se fereasca ti sa socoteasca, iar despre cele bune sa urmeze si sa invete si sa indirepteze”.

1.Istoriografia in Moldova

A. Grigore Ureche

G. Calinescu : Adevarata istoriografie moldoveana incepe cu Grigore Ureche , fiu la unui Nestor Ureche , boier refugiat o vreme inPolonia ( prilej pentru Grigore de a invata in scolile lesesti ) . Spatar sub Alexandru Ilias , mar spatar si apoi vornic al Tarii de jos sub Vasile Lupu , nu mai era in viata la 3 mai 1647 , cand i se impartea averea .

Cum Ureche n-a scris cronica vremurilor sale ( letopisetul lui merge abia pana la 1594 , la a doua domnie a lui Aron – voda ) , nu putem cauta la el perceptia lumii in care se misca . Slujindu-se de izvoadele sarace , el e un cronicar in intelesul larg al cuvantului , in felul boierului ce-si inseamna pe scoarta unui ceaslov ivirea unei comete si a calugarului compilator , cu toate ca in Polonia a trebuit neaparat sa cunoasca miscare umanista si ca , intelectual vorbind , el e un om cu invatatura de izvor occidental si in marginile clasei lui un spirit cu vederi inaintate . Fundamental ramane totusi boier bun cu dragoste de tara . Tot ce se poate astepta de la un astfel de scriitor este mireasma automatismului ,harul cuvantului , care la Ureche sunt tari ca aloia . Dar gasesti la el intelepciune si acea desfacere de lucruri in duhul Bibliei , dupa care este rasplata si pedeapsa .are sensul obiectivitatii si nu foloseste stirile care nu “se tocmesc “ , precum banuiest conceptul de traditie , de vreme ce socoteste ca o natie fara istorie s-ar asemana “ fieralor si dobitoacelor celor multe su fara minte “ . este evolutionist in istorie , in sensul biologic , admitind ca orice natie (azi am zice civilizatie ) are o “ incepatura “ , “ un adaos “ si o “ scadere “ . Bineinteles , e providentialist . Ii descoperim chiar idei politice . “ Tocmala “ si  “ obiceiele tarii “ nu i se par bine asezate . Domnul judeca fara legi si dupa capul lui si “ unde nu-s pravile , din voia domnilor , multe strimbatati se fac “ . Puterile in stat sunt amestecate : “ In Moldova ieste acest obiceiu de pier far’ de numar , far ‘ de judecata , far ‘ de leac de vina , insas piraste , insasi umple legea “ . Violenta in carmuire o socoteste o greseala : “ Crezu , mai bine pentru dragostea decat de frica sa-i slujeasca “ . Natura e mai inteleapta , dupa el , decat omul , caci niste ganganii fara minte ne invata cum se tine domnia : “ cum ieste albina , ca toate-si apara cascioara si hrana lor cu acile si cu veninul sau . Iara domnul lor , ce sa chiiama matca , pre niminea nu vatama “ . Iata niste idei foarte cuminti : tara crestina cu intocmire de legi , ferita de bunul – plac al voievodului , care trebuie sa-si tempereze trufia prin invatatura providentialei istorii .

In ultima analiza toata mierea cronicii lui Ureche se reduce la cuvant , la acel dar fonetic de a sugera faptele prin fosnitura si aroma graiului . La drept vorbind , nici nu trebuie sa vorbim de Ureche , ci de limba literara de dialect moldav care apare dintr-o data . In locul retoricei comparatii , misuna metafora bine pitita . Cronicarii se cade sa fie “ fierbinti “ pentru trecut , ca sa scape ( imagini de alterare ) “lucruri vechi si de demult de s-au rasuflat atata vreme de ani “ . Graiul nostru “ din multe limbi “ este facut ( fascicol fabulos de organe animale ) . Obiceiele tarii ( vazute ca un strat geologic in racire ) “ nu-s legate “ . Turcii “ ca o negura , toata lumea acoperea “ . “ Ce sa va fi lucratu “ in zilele unor domni nu se stie ( aparitie himerica ) “ uriciune “ . Iuga “ au descalecat orase pren tara “, “ au ales sate si le-au facut ocoale “ ( scene de calarie cu opriri , de imparteala si de tirla ) . Clucerul mare este ispravnic “ pre unt si pre miere si pre colacii , adeca , pocloanele ce vin de la orasa “ , medelnicerul taie “ fripturile ce sa aduc in masa “ ( tablouri olandeze de ospaturi ) . Tara e “ miscatoare si neasezata “ . Stefan a luat Radului ( viziune de tabara ) “ toata avutia lui si toate vesmintile lui cele scumpe si visteriile si toate steagurile lui “ si “ pre fiica sa Voichita “ . Moldovenii au “ picat “ “cat au nalbit poiana “ (tablou floral ) . “ Si fu [ gest acut de dezgust ] scirba mare a toata teara . “ A fost odata “ iarna grea si georasa “ si vara cu “ploi grele si povoaie de ape si multa inecare de apa s-au facut “ (cuvintele au apasare de plumb si lichiditati ) . La anul 1588 “ fost-au iarna grea , mare , si friguroasa , de au inghietat dobitoace si heri pin paduri “ . In vremea lui Petru Schiopul a fost seceta “ si unde mai nainte prindea peste , acolo ara “ . “ Copacii au secat de secita , dobitoacele n-au fostu avindu ce paste vara , ci le-au fostu daramand frunza . Si atata prafu au fostu  candu sa stirnea vintu , catu s-au fostu stringindu troieni la garduri si la gropi de pulbere ca de omat . Iar dinspre toamna deaca s-au pornitu ploi , au apucat de au crescut mohoara si cu acelea s-au fostu oprind saracimea foamea. “ Sub Aron Tiranul  “ teara scirsca “ . “ Dupa al noaolea an al domnii lui Alixandru – voda Lapusneanu s-au ivit Dispot “ ( ca o cometa , ca un semn ceresc ) “ carile fiind italian au fostu stiind multe limbi “ ( minune ) . Pe Despot , Tomsa il lovi cu buzduganul “ si decii toata oastea s-au lasat la dansul acoperindu-l multimea “ (imagini de gloata ) . Acestea nu sunt propriu-zis figuri , ci notiuni in clipa aceea cand se desfac din concrete , cand ideile nu si-au pierdut pieile . Adauge-se harul de a gandi prin simturi , de a imita prin sunetefosnitoare , horaitoare , clinchetitoare lovirea , invalmasirea , vechimea chiar a faptelor . Frazele cad ca niste brocarturi grele sau in felii ca mierea . Vorbirea cronicarului e dulce scrunta , cuminte si plina de ascutisuri ironice . Inventie epica Ureche nu are si sa povesteasca propriu-zis nu stie . Dar limba ridica pe spatii mici scene epice , repezi ca niste nuri ce se desfac . Iata tabloul in negru si rosu , ca scenele de razboi ale lui Paolo Uccello , al luptei de la Podul – Inalt : “ i-au coprinsu pre turci negura , de mu sa vedea unul cu altul . Si Stefan – voda tocmisa putini oameni preste lunca Birladului , ca sa-i amageasca cu buciune si cu trambite , dandu semnu de razboiu . Atuncea oastea turceasca intorcandu-se la glasul buciunelor si impiedicandu-i si apa si lunca si negura acoperindu-lu-i , taindu lunca si sfaramandu .” Iata o simpla gravura : Bogdan –voda “ au lovit cu sulita in poarta Livului “. Lupta oamenilor lui Ioan Armeanul e o invalmaseala gafaita , asundata : “ Nu era loc a calca pre pamantu , ci pre trupuri de om . Asa mai apoi sa batiia de aproape , cat si mainile le obosisa si armile-i scapa . Acela praf sa facusa , cat nu sa cunostiia care de care ieste , de saneate si de tresnetul puscilor nu sa auziia dispre amindoao partile “ .

Adevaratul dar la lui Ureche este insa portretul moral . Aci el creeaza , sintetizeaza , fiindca izvoadele nu-i dadeau nici un model . Omul e privit sub o insusire capitala sau un vitiu sub care se aseaza faptele lui memorabile , intr-o cadenta tipica . Stefan e un sanguinar leonin :

“ Fost-au acestu Stefan voda om nu mare de statu , manios si de grabu varsatoriu de sage nevinovat ; de multe ori la ospete omorea fara judetu . Almintrilea era om intreg la fire , nelenesu . si lucru sau il stiia a-l acoperi si unde nu gandiiai , acolo il aflai . La lucruri de razboaie mester , unde era nevoie insusi se viriia , ca vazandu-l ai sai sa nu sa indarapteaze si pentru aceia , raru razboiu de nu biruia . Si unde-l biruia altii , nu pierdea nadejdea , ca stiindu-sa cazut jos , sa ridica deasupra biruitorilor . “

Bogdan-voda e o aratare de gravurile lui Callot : “ca au fostu grozav la fata si orbu de un ochiu “ . Stefanita e o copie juvenila a mosului . Rares e omul politic cumpatat si iscusit : “ Tara si mosia sa ca un pastor bun o socotiia , judecata pre direptate facea . Almintrilea de sfat era om cuvios si la toate lucrurile indraznetu , si la cuvantu gata , de-l cunostea toti ca ieste harnic sa domneasca tara .” Ilias-voda “ dinafara sa vedea pom inflorit , iara dinlauntru lac imputit “ , avan sfetnici tineri turci “ cu carii zioa petrecea si sa dezmierda , iar noaptea cu turcoaice curvind “ . Bogdan Lapusneanu e un copil fara minte : “ Numai ce era mai di treaba domnii lipsiia , ca nu cerca batranii la sfat , ci de la acei tineri din casa lua invatatura , iubia glumile si mascariile si jocuri copilaresti “. Iancu Sasul e un eretic bizar (umbla vara cu sanie de os ) si nerusinat : “ era om curvariu preste sama , ca nu numai afara ,ce nice de curtea sa nu sa fariia , ca giupanesele boierilor de la masa doamnii sale le scotea , di le faciia sila “ . Petru Schiopul era un om de treaba : “ cum sa cade , cu di toate podoabile cate trebuiesc unui domnu de cinste , ca boierilor le era parinte ; pre carii la cinste mare-i tinea si din sfatul lor nu iesiia . Tatii era aparatoriu , spre saraci milostivu , pre calugari si pre manastiri intariia si-i miluia , cu vecinii de prinprejur vietuia bine “ . Aron –voda este un dement pimejdios : “ nu se satura de curvie , de jocuri , de cimpoiasi , carii iitinea de mascarii Pe boieri pentru avutie ii omora ; jupinesele lorle liliia si domnind , nu alta , ci ciudese si minuni facea . “

Ureche n-a avut ragaz decat sa prefaca izvoadele . Daca ar fi dus cronica pana la vremea lui Vasile Lupu, prin domniile Movilestilor , a lui Graziani si a celorlalti pe cari ii va descrie Miron Costin , cu toata experienta vietii si cu acea vecinica scrutare morala , abia atunci cronica ar fi fost extraordinara . N. Cartojan : Cronica lu Grigore Ureche deschide pentru literatura noastra veche , alcatuita din texte religioase , din legende apocrife , din romane populare si din cronografe , o era noua ; dar acest inceput al unui nou gen literar , singurul in care s-a afirmat originalitatea neamului nostru in veacurile trecute , costituie inca astazi o problema complicata .

Cronica lui Ureche in forma ei primitiva , asa cum a incercat Kogalniceanu sa ne-o dea in colectia sa de Letopisete , nu exista . Nu numai ca s-a pierdut originalul cronicii , dar nu avem nici macar o copie directa dupa ea . Toate manuscrisele care au ajuns pana la noi infatisaza textul lui Ureche intretesut cu interpolarile adaugate ulterior de Eustratie Logofatul , de Simion Dascalul si de Misail Calugarul . Dupa parerea raposatului Giurescu , aceste adause ale lui Simion Dascalul sunt asa de numeroase si asa de fel imbinate in urzeala lui Ureche , incat ar fi peste putinta sa se delimiteze precis ceea ce constituie fondul primitiv al cronicarului boier de ceea ce este transpus de Simion Dascalul si de ceilalti .

Impletind stirile aflate in izvoarele interne cu informatiile pe care le gasea in Bielski si in cosmografia nedescoperita inca , Ureche si-a scris cronica pana la a doua domnie a lui Aron – voda ( 1595 ) . Ultimul capitol din cronica ramasa neterminata expune imprejurarile pribrgiei lui Nestor Ureche , inainte de sosirea la Iasi a lui Aron – voda , cu atatea amanunte dramatice si in acelasi timp precise , incat nu incape indoiala ca scriitorul lor le cunostea din amintirile batranului boier .

Cronica lui Grigore Ureche , scrisa se pare intre 1642 , data cand el ajunge vornic mare , cum semneaza predoslovia , si 1647 , data mortii , a intrat insa de timpuriu in mana lui Simion Dascalul . In ce imprejurari nu stim . Campul este aci deschis ipotezelor .

Am spus mai sus ca Ureche a murit fara sa vada sfarsitul domniei lui Vasile Lupu . Se poate ca putin timp inaintea mortii , sa fi imprumutat cronica neterminata inca lui Eustratie Logofatul , care era al treilea logofat in divanul lui Vasile Lupu si cu care cronicarul era in stranse legaturi de prietenie – “ frate si prieten “ , cum il numeste , impreuna cu alti boieri din divan , intr-un document din 1641 . Eustratie Logofatul a adaogat si el cateva stiri si apoi cronica a fost incredintata lui Simion Dascalul , ca s-o transcrie ; Simion Dascalul a copiat-o , a amplificat-o si apoi , nu se stie cum , originalul lui Ureche a disparut . A disparut de timpuriu , fara sa lase nici o urma , fiindca nici Miron Costin , care scrie la cateva decenii dupa Ureche , nu are la indemana decat tot compilatia interpolatorului .

B. Miron Costin

Nicolae Iorga : informatiile cele mai multe le avea Miron Costin de la tatal sau.

De la acesti martori oculari ai istoriei Moldovei in prima jumatate a secolului sau stie Miron Costin multimea de amanunte precise , de cea mai mare insemnatate suma de fapte marunte de o naivitate atat de colorata sau de un adevar atat de zguduitor , pe care le amesteca intruna , nu fara dibacie si totdeauna cu masura , printre stirile date de conducatorul polon . In aceasta categorie intra spusele lui despre lupta lui Ieremia cu Razvan in decembrie 1595 – lupta povestita asa de scurt si de bine - , despre slujitorii lui Mihai Viteazul , despre locul unde se da lupta intre munteni si domnul impus lor , Simion .

Cu mult mai lesne scrie Miron la evenimentele din 1653 – “ cu mult mai bine o scriere de aceste vremi , in care mai la toate ne-am prilejit singur “ . De aici inainte , in adevar , avem a face cu memorii , care se deosebesc prin imbelsugarea amanuntimilor , sinceritatea si nepartinirea judecatii se caldura discreta a formei . Acest boier de odinioara avea o inalta idee de mestesugul sau de istoric : persoana sa se perde aproape in importanta evenimentelor descrise , sentimentele sale proprii sunt jertfite pentru a ni se da o apreciere fara “ fatarie “ , prietenii si dusmanii sai sint prietenii si dusmanii tarii sale si ai binelui . Om pasionat , mandru de invatatura sa , indaratnic in ideile sale politice , el are constiinta , cand ia in mana pana cronicarului , povestirea sa trebuie sa urmareasca numai adevarul , iar pretuirea sa trebuie sa  atarne nuami de dreptate . “ Letopisetele nu sint sa le ceteasca omul , sa stie numai ce-au fost vremurile trecute , ce mai mult sa fie de invatatura ce este bine si ce este rau si de ce sa se fereasca si ce va urma fie cine “.

Personalitatea lui Miron Costin se dovedeste a fi total deosebita de a lui Ureche . Nu are principii de stat , nu face filozofie politica , nu se gandeste la relatiile care exista sau care trebuie sa existe intre suveran si intre supusii lui si nici nu a meditate asupra misiunii pe care o are in socieatatea contemporana , clasa nobila careia ii apartine . Toatea acestea sunt lucruri pe care el le simte , darn u le spune , pentru ca pe dansul nu-l intereseaza istoria in sensul Renasterii celeilalte , care , tarziu patrunse in Polonia si mai tarziu inca la noi ; pe dansul il preocupa ceea ce se intampla cu el si cu familia lui. 

Atunci cand scrie povestea vremii sale , Miron Costin cauta a spune ce a stiut el , si atata . Cate lucruri nu ar fi putut adaugi din izvoarele polone care-i stateau la indemana , asa precum au facut Simion Dascalul si vreun Mihail Calugarul , cari au alcatuit cronica , intr-o forma mai ampla , cu o aplecare mai mult spre imprumuturi dese din izvoarele pe care Ureche nu le cunoscuse , izvoare unguresti , si izvoare polone ! Putea sa faca si Miron Logofatul o astfel de opera de compilatie , cum o va face si fiul lui , Nicolae Costin , care, acesta , se gaseste intr-o alta vreme , in epoca de eruditie .

Adaug ca Miron Costin este mai intotdeauna induiosat ; el se simte dator , aproape , sa se induioseze . Pe cand Grigore Ureche abia tresare de mandrie nationala , in sensul restrans al mandriei moldovenesti , dupa cate o victorie , urmasul scalda in lacrimi scena uciderii la Constantinopol a lui Voda Bamovschi , binefacatorul Costinestilor , de la care el isi tragea numele . Ceea ce atrage la Miron Costin mai e simpatico dezordine , capricioasa innodare , si desfacere , si impletire , si reluare a siruui povestirii . Libera alearga fraza lui ; incepe prin a spune un lucru , pe urma trece la altul , intercaleaza o idee , se intoarce inapoi , si jocul acesta facut din bucatele de fraze el il intrebuinteaza pentru a forma un mosaic pe atat de fermecator , pe cat este de nedisciplinat .

George Calinescu : Miron observa sistematic , compune , si ceea ce iese de sub pana lui , mult mai putzin spontan , este rodul unei arte . El are lunga respiratie epica , simtul sublime al destinului uman , mestesugul patetic de a se opri din cand in cand sa rasulfe de greutaatea faptelor si sa le contemple de sus . Desi abstracta , material e impartita in acte cu teieturi savante pe gestu cel mai dramatic . Nu mai avem de a face cu o cronica , ci cu desfasurarea organica a unei epoce , in valuri mari , vestite si sustinute cu expresii de popas si trimitere ( “ precum vei afla “ , “ noi san e intoarcem la ale noastre “ ). Lungimea valului epic e simbolizata prin capatul insusi al frazei puse la nesfarsirea imperfectului ( “ Nu dormea Ieremia Voda … “ ; “ Era intr-o duminica , cand …“ ) . Descriptia este atenta , constructiva .

Cronicarul are viziune apocaliptica . Pagina in care descrie navala lacustelor este cea mai puternica transfigurare biblica a realitatii din literatura  romana , un maret episod dantesc.

Asa cum sunt descrise cometele , eclipsele . lacustele , ca niste plagi , sunt povestie domniile.

Adevarata contributie a lui Costin la scrisul romanesc este sintaxa . Cunoscator al frazei latine , el a desfasurat-o in spiritul si cu ajutorul limbii noastre , pastrandu-i toate registrele si toate fluierele . Cu el sintaxa literara apare inceputa si cu desavarsire incheiata , in stare de a exprima orice gand . tipul sintactic al epocei arhaice este coordonarea in acord cu stilistica graiului vorbit , care o complica marind volumul emisiunei periodice prin agregari monotone de propozitii scurte cu ajutorul unui singur fel de conjunctie ( si , deci ) . Intai de toate , Miron face unitati de gandire in metri feluriti , de la cei mai scurti pana la cei mai lungi : ” Nu dormea Ieremia voda ” ; ” Dupa razboiu , oastea , care incotro i-a fost calea , s-a risipit ” ; ”A doua zi , mai sumet Zamoiskii decat Mihai voda , au trimis de au cercetat mai sus pre apa , despre munte , si au aflat vad ” . Apoi volumul lor este sporit prin paranteze ce devin cateodata un corp sintactic cu totul deosebit , reprezentand planul contemplativ al gandirii : ” Vasile voda , in teara cazaceasca vazandu-se cazut de domnie , despartit de Doamna sa si de coconi si de avere ( cauta la ce aduce roata lumei mari case ; ca ce poate fi mai greu decat aceste ? zic , ca nice moartea ) , si nice o nadejde nu i-au mai ramas in prietesugul Cazacului , singur s-au tras cu Hanul sa mearga la Crim ” . Combinand coordonarea vorbirii orale cu subordonarea frazei latine , spargand fluviul periodic prin multe insule parentetice , introducand grupuri de feluriti metri , Miron creeaza un corp sintactic cu fraze inegale si cezuri asimetrice , asemeni unei melodii. Structura clasica a sintaxei costiniene este invederata si foarte adesea translatiunea textului roman in limba latina se poate face pe loc . Ordinea fireasca a cuvintelor in propozitia romana este subiect – verb – complement ; la Miron foarte des complement - verb - subiect : ” inceputul terilor acestora si al neamului moldovensc si muntenesc in tarile unguresti cu acest nume romani , pana astazi , de unde sint veniti intru aceste parti de pamant , a scrie multa vreme la cumpana au statut cugetul nostru .

Sa incep osteneala aceasta duap atate veacuri , de la descalecatul terilor de-ntiiu , de la Traian imparatul Ramului cu cateva sute de ani preste mine trecute , se sperie gandul ” . Asa in fraza ideologica . In cea narativa ordinea poate fi verb-subiect-comlement ( ” Fost-au acest Domn , Radu-voda deplin la toate ” ) . Nici acest mod nu-i strain de sintaxa latina , al carei itinerar se recunoaste usor . Imperfectul ori perfectul ( erat , aderat , fuierit , fuerunt ) la nevoie cu negatie inainte ( neque ) asezate la inceput , circumstantialitatea prescurtata gerundival , produsa printr-un demonstrativ ( ” Aceste intelegand Papa ” ) , legarea celor doua grupuri sintactice printr-un pronume relativ ( carii ) inceperea cu adverbul asa , simetrizarea lui si ( ” si deprinzand pe tatari , si vazand ca se tem ” ) , acestea si altele sunt ale constructiei latine ( Quintus rebus cognitis , Qui , At , sic etc. ) invatata prin biografii de tipul Cornelius Nepos .

Nicolae Cartojan : Vremurile pe care Miron Costin ni le infatiseaza , cu un rar talent de povestitor , reprezinta in istoria Moldovei , panta de decadere , epoca de agonie a ultimelor ramasite de autonomie . Rareori se petrece in istorie , intr-un timp asa de restrans si pe un petec de pamant asa de mic , mai multa invalmaseala de evenimente , de oameni , de popoare , ca in Moldova din vremea lui Miron Costin.

Aceasta epoca furtunatica , pe care cronicarul insusi o caracterizeaza : ” cumplite vremi , de nu stam de scrisori , ce de griji si de suspine cumpana mare pamantului nostru – si parca printr-o tainica presimtire – si noua ” ; aceasta epoca zbuciumata oferea , prin diversitatea aspectelor , prin dramele pe care le scotea la iveala , un materialuman dinte cele mai interesante – si Miron Costin , care avea o viziune limpede a lucrurilor , o imaginatie calda si un mare talent de evocare , a stiut sa prinda si sa fixeze in cronica sa , pentru toate vremurile , o fresca istorica plina de viata .

Sunt in cronica pagini in care , cu toata intorsatura limbii , nuantata dupa sintaxa latina , palpita inca pana astazi fiorul tragediilor , care zguduiau viata tulbure a Moldovei din jumatatea a doua a veacului al XVII-lea .

Iata de pilda domnia sangeroasa a lui Stefan Tomsa care , dupa ce a decapitat pe toti boierii si slugile din cala lui Ieremia Movila – intre care si pe hatmanul Balica , cumnatul lui Grigore Ureche – n-a vrut sa crute , cu toata rugaminta boierilor sai , nici macar pe un biet diac , ” foarte de treaba de scrisoare ” , ci a raspuns hohotind : ”Ha ! ha ! ha ! Mai carturar decat dracul nu este altul !” . Dupa aceste asasinate , nimic nu evoca mai limpede domnia tiranica si caracterul sangeros al lui Stefan Tomsa , decat familiaritatea dinte domn si calau , pe care cu atata simplitate si concizie ne-o infatiseaza cronicarul : ” Avea un tigan calau , adeca perzator de oameni , gros si mare de trup ” . Acela striga de multe ori inaintea lui , aratand la boieri : ” Doamne . s-au ingrasat berbecii , buni sint de inunghiat ? ” , ” Stefan voda , la aceste cuvinte , radea si daruia bani tiganului ” .

Risipa si ruina casei lui Ieremia Movila este zguduita precis , in dramatica scena de pe campula de lupta de la Dracsani . Nelinistita si abitioasa sotie a decedatului voevod care avea sa-si incheie zilele intr-un harem turcesc , trece cu carul prin tabara insangerata si , zarind pe batranii sfetnici ai sotului sau , cu lacrimi in ochi suspina : ” Boieri , boieri , rusinatu-m-a paginul ” .

Trecand peste cotidianul banal , cronicarul stie sa utilizeze cu dibacie amanuntul anecdotic , care scoate la suprafata esentialul omenesc , viabil peste timp si peste loc .

Plina de detalii de senzatie , povestirea lui Miron Costin mai este inviorata prin numeroase descrieri si portrete , in care cronicarul nostru , care invatase in scolile Poloniei mestesugul compozitiei – in manuscrisele lui s-a gasit un tratat de retorica – se vadeste a fi un artist neintrecut intre contemporanii sai  .

Uneori descrierea , in care se vadeste un deosebitsimt pentru farmecul idilic al naturii , serveste ca termen de comparatie pentru randuieli omenesti , sugerand , astfel intima legatura dintre natura si viata : “ precum florile si pomii si toata verdeata pamantului stau ovelite si impedecate de raceala brumei , cazuta fara vreme , si apoi dupa öina caldura a soarelui , vin iara la hire si frumusetile sale cele dintiiu , asa si tara , dupa greutatile ce erau Radu voda au venit fara zabava tara la hirea sa si pina la anul s-au imput de oameni si de tot bisugul “ .

Portretele lui Miron Costin sunt simple , dar lucrate cu multa maiestrie . Intre trasaturile care individualizeaza figura , una , doua, scoase mai bine in relief , sunt suficiente ca sa-i dea conturul precis : “ Era la hirea sa Barnovschi voda foarte trufas ; si la portul hainelor mandru , iara la inima – foarte drept , bland si nelacom . Manastiri si biserici cate au facut in asa scurta vreme , nici un domn , n-au facut . Facut-au alti domni si mai multe iara cu mai delungate vremi , unii in cifre 40 de ani , altii in 20 de ani , iara el in trei ani om cu frica lui Dumnezeu de carele marturisia Toma Vornicul , fiind postelnic al doilea la dansul ca in multe nopti l-au zarit pren miezul noptei ingenunchiat inaintea icoanei la ruga cu mare osardie“ .

Pe alocurea , naratiunea cronicarului trece dincolo de hotarele genulu istoric si se apropie , prin gradatia interesului si prin puterea dramatica cu care stie sa infatiseze lucrurile , de nuvela si roman .

Presarata cu amanunte pitoresti , cu portrete bine zugravite , cu descrieri plastice , povestirea lui Miron Costin e limpede , vioaie , captivanta . Comparatii sugestive ( domnii care infrunta urile ca si “ copacii cei mai inalti “ , cari “ mai multe vifore si mari vanturi sprijinesc “ ; Rakoti in cumpana vietii “ ca cel ce se ineaca si de sabie boala se prinde “ ; proverbe plastice ( “ Banii rascolesc in lume imparatiile si mari cetati surpa cum zice un cuvant lesesc : sula de aur zidul patrunde “ ; sau vorbind de rivalitatile dintre Matei Basarab si Vasile Lupu : “ zece dervis pe un covor pot incapea , iara doi imparati intr-o tara nu incap “ ; expresiuni pline de prospetime luate din materialul concret al limbii ( au luat cimpii ; nu era copt in virsta sa ; umbla cu capul a mina ; soarele era mai sus de trei , patru sulite ; pe vremea secerei ) , toate acestea laolalta dau stilului sau un colorit viu si o savoare deosebita .

Chiar intorsaturile frazei , desi modelate dupa sintaxa latina, isi au la Miron Costin un ritm al lor particular  .

Trecand peste confuziile si greselile ce nu sunt atat ale lui , cat ale timpului in care a scris , ceea ce ne intereseaza pe noi , cei de astazi , in opera lui Miron Costin , este claritatea , relieful si mai alea caldura cu care , pentru intaiasi data in cultura noastra , marele boier moldovean pune problema latinitatii neamului .

De la primele randuri cronicarul izbuteste sa ne prinda si sa ne inlantuie atentia prin forma de o rara frumusete literara , in care se infatiseaza motivele care l-au indemnat sa scrie ; greutatea problemei si lupta launtrica prin care a trecut pina cina in cele din urma : “ biruit-a gindul “ ; “ Inceputul tarilor acestora si neamului moldovenesc si muntenesc “.

Este de admirat cu cata arta literara stie sa infranga tiparele obisnuite ale limbii , pentru ca sa adapteze ritmul frazei la framantarea sufleteasca ; cum subliniaza fiecare nuanta a cugetarii , asezand inainte , pe primul plan , motivele cumpanirii , lasand la sfarsit ideea principala ( “ multa vreme la cumpana au statut cugetul nostru se sperie gandul este inimii durere “ ) , pana cand izbucneste deodata descatusata , hotararea : biruit-a gandul .

Miron Costin se vadeste in aceasta opera a lui o fire calda si comunicativa , care pastreaza necontenit contactul cu cititorul sau . Un minunat “ causeur “ , “ dintre toti boierii Modovei cel mai de treaba la voroava  “ – cum ni la prezentat Neculce . Scoborandu-se la nivelul de intelegere al cititorilor sai modoveni , introduce trei capitole initiale pentru a-i lamuri unde vine Italia , care , a fost intinderea si puterea imperiului roman , cine au fost stramosii nostri daci . E un tip vizual , care transforma abstractiunile in imagini concrete .

Orizontul larg de cultura pe care – spre deosebire de contemporanii sai moldoveni - si-l agonisise in anii tineretii , se vede pretutindeni in opera lui : din bogatia de informatii privitoare la tarile invecinate , din reminiscentele literaturii clasice , din citatele si din corespondenta lui latina , din mapele geografice pe care nu odata le utilizeaza , din claritatea cu care pune si discuta problema originii romane  .

Nimeni pana la el nu a fost , si din punctul de vedere al culturii si ca experienta sufleteasca , mai bine pregatit sa patrunda problema unitatii neamului . Si nimeni , dintre toti contemporanii sai nu era in masura sa vada mai bine , cat de falsa si de jignitoare este basna imprumutata dintr-o cronica ungureasca , de bietul Simion Dascalul.

C. Ion Neculce

Cronicarul s-a nascut la 1672. Sub Antioh Cantemir a inaintat pana la rangul de spatar si, dupa ce a stat retras catava vreme, a fost facut mare hatman de catre Dimitrie Cantemir, la trecerea acestuia de partea lui Petru cel Mare si a luat parte la razboiul rusilor cu turcii. Pierzand rusii razboiul, Neculce a trecut cu Cantemir in Rusia si a stat acolo cativa ani, pana la 1719 si intorcandu-se a trait la mosia sa, ocupand numai o data, sub Constantin Mavrocordat, functiunea de vornic. A murit dupa 1744, lucru ce se dovedeste prin ultimele cuvinte ale cronicii lui, unde spune ca Const. Mavrocordat, fiind scos din domnia Moldovei, nu a stat mazilit nici un an intreg, ci a fost numit in Muntenia, ceea ce s-a intamplat la anul 1744.Neculce a fost un militar distins si Petru cel Mare l-a pretuit mult si i-a aratat o deosebita simpatie. Tot asa era privit si de familia lui Cantemir si de ceilalti boieri; de aceea csnd a voit sa se intoarca in tara, cu multa greutate a scapat de insistentele lor. El insa a tinut cu orice pret sa-si vada tara si nu s-a temut ca i se va intampla vreo nenorocire, vreo persecutie, ci - precum insusi zice - si-a pus nadejdea in Dumnezeu, care din toate l-a scapat. Lucrarea de capetenie a lui Neculce - in afara de compilarea cronicilor anterioare - este Letopisetul tarii Moldovei de la Dabija Voda pana la domnia lui Ion Mavrocordat VV. Cuprinde evenimentele din 1662 pana la 1743, la care a fost mai totdeauna partaa sau le-a cunoscut de aproape.In prefata ne spune ca pana la Duca-Voda s-a slujit de diferitele izvoare ce a aflat pe la unii si altii, 'iar de la Duca-Voda cel batran inainte pana unde s-o vedea, la domnia lui Ion Voda Mavrocordat, nici de pre un izvor a nimanui, ce am scris singur dintru a mea stiinta, cate s-au tamplat de au fost in viata mea. Nu mi-au trebuit istoric strain sa cetesc si sa scriu ca au fost scrise in inima mea'. Letopisetul este precedat de cateva file ce poarta titlul: 'O seama de cuvinte ce sunt auzite din om in om, de oameni vechi si batrani si in letopisete nu sunt scrise'. Aci se cuprind o suma de traditiuni relative la diferiti domni si care au format subiectele legendelor si poemelor din literatura noastra moderna, precum: Daniil Sihastru de Bolintineanu, Aprodul Purice de Negruzzi, Altarul manastirii Putna de Alecsandri, Cupa lui Stefan de Bolintineanul, Dumbrava rosie de Alecsandri, Visul lui Petru Rares de Alecsandri s.a.       Neculce nu era prea invatat, dar era om cu bun simt, cu pricepere de a judeca lucrurile, castigata prin amestecul direct in afacerile statului si cu un deosebit talent de a povesti. Se poate zice ca el e cel mai literat din toti cronicarii Moldovei. El stie foarte adesea sa gaseasca cuvantul just pentru a zugravi o situatie sau pe un om. Stilul lui nu e bombastic, ca al analistilor ce scriau slavoneste, ci dimpotriva simplu si, prin aceasta, foarte atragator. Epitetul bine gasit are cateodata valoare artistica. Cine vrea sa afle modele de stil din cronicarii moldoveni, trebuie sa caute in primul rand in Neculce, apoi in Miron Costin si Grigore Ureche.Aproape toti domnii, despre care vorbeste in cursul cronicii sale, au cate un scurt portret sau cate o caracteristica. De la el aflam ca Dumitrascu Cantacuzino (1684-85), era 'om nestatator la voroava (vorba), amagitor, geambas de cai de la Fanar din Tarigrad', Constantin Cantemir (1685-1693), 'carte nu stia, ci numai iscalitura invatase de o facea; practica buna avea: manca bine si bea bine. La stat nu era mare, era gros, burduhos, ruman la fata, buzat, barba ii era alba ca zapada'. Fiul acestuia, Antioh Voda (1695-1700) era om mare la trup, chipes, la minte asezat, judecator drept; nu prea era carturar, numai nici era prost. Minciunile nu le iubea; la avere nu era lacom; era si credincios la juramant. Manie avea strasnica; de multe ori racnea tare, cam cu graba'. E interesant sa observam impartialitatea cu care vorbeste despre Dimitrie Cantemir, pe care-l iubise intr-atat incat plecase cu dansul din tara. Cand ajunge la domnia acestuia, aminteste purtarea rea ce avusese in timpul domniei lui Antioh. Despre Grigore Ghica prima domnie (1726-1733), aflam de la Neculce ca 'era de stat cam mic si subtire, uscat, numai era cu toane; la unele se arata prea harnic, bun si vrednic, milostiv si rabdator, dar era si cam grabnic la manie, dar apoi curand se intorcea'. Cunoscand aceasta deprindere a lui, sa cautam ce va zice despre Petru cel Mare, caci stim ca la venirea imparatului Rusiei in Iasi el era functionar inalt si legat de aproape cu domnitorul. Vom afla, in adevar, si portretul tarului: 'Om mare, mai inalt decat toti oamenii, iara nu gros, rotund la fata si cam oaches si cam arunca cateodata din cap, fluturand'. Dar nu nu numai pe indivizi ii placea lui Neculce sa-i caracterizeze, ci si grupurile, natiunile (psihologia sociala nu-i era straina). Despre tatari ne spune ca sunt lupi apucatori, iar despre greci are un faimos pasagiu, din care reproducem aci cateva randuri: «La grec mila, sau omenie, sau dreptate, sau neviclesug, sau frica lui Dumnezeu, nici unele de acestea nu sunt. Numai cand nu poate sa faca rau se arata cu blandete, iar inima si firea tot cat ar putea este sa faca rautate». Ceea ce conteaza in cronica lui Neculce este oralitatea extraordinara a autorului, care da o anumita familiaritate evenimentului istoric. Neculce este primul nostru mare povestitor moldovean, anticipand aparitia lui Creanga.

I.Dimitrie Cantemir

La 26 octombrie 1673 se naste Dimitrie Cantemir, fiul lui Constantin Cantemir, domn al Moldovei. Principala preocupare a tanarului a fost invatatura, ceea ce il va ajuta sa devina un spirit enciclopedic, reprezentant stralucit al umanismului romanesc si prefigurator al iluminismului. Despre cea dintai carte a lui Dimitrie Cantemir 'Divanul sau galcava inteleptului cu lumea', s-a spus ca e mai mult decat un tratat de etica, e intaiul eseu scris in limba romana. A doua lucrare a sa, aparuta in 1700, la Constantinopol in latineste, poarta titlul 'Imaginea stiintei sacre, care nu se poate zugravi'. A fost tradusa, tarziu si doar partial in romaneste su titlul 'Metafizica'. Lucrarea face din autorul ei un precursor in filozofia romaneasca. Urmatoarea carte, 'Logica', este primul manual didactic de acest gen, scris de un roman. Ideile filozofice si politice, extrase din realitatea istorica traita intens de fostul si viitorul domn al Moldovei, sunt prezentate sub forma literar-alegorica in 'Istoria ieroglifica'. Lucrarea a avut ca scop sa realizeze un pamflet politic in care sa demaste puternicele disensiuni dintre familiile boieresti aflate la putere in cele doua tari romanesti si rolul nefast jucat de Poarta Otomana in politica si in viata Moldovei si Tarii Romanesti; toate acestea cu personaje luate din lumea fabulelor. Descrierea Moldovei este scrisa in 1716, in limba latina, la cererea Academiei din Berlin. In alcatuirea sa intra trei parti: a) partea geografica, continand descrierea formelor de relief, a florei, faunei si bogatiilor minerale; si prezentarea targurile si capitalelor tarii de-a lungul timpului. Dimitrie Cantemir elaboreaza prima harta a Moldovei. b) partea politica, infatiseaza organizarea politica si administrativa a tarii, cu referiri detaliate la forma de stat, alegerea sau scoaterea din scaun a domnitorilor, la obiceiurile prilejuite de inscaunarea domnilor sau de mazilirea lor, de logodna, nunti, inmormantari, etc. c) despre cele bisericesti si ale invataturii in Moldova, unde gasim bogate informatii despre graiul moldovenesc, despre slovele folosite, la inceput latinesti, apoi inlocuite cu cele slavonesti; tot aici sunt enumerate intruchipari mitologice, precum: 'Doina', 'Frumoasele', 'Ursitele', 'Sanzienele', 'Zburatorul', etc. Lucrarea prezinta interes nu numai pentru documentata descriere politica si geografica, ci si pentru observatiile etnografice si folclorice, Dimitrie Cantemir fiin primul carturar roman ce a intreprins cercetari in aceste domenii, cat si primul nostru cartograf. Faima mondiala a lui Cantemir se datoreaza realizarii lucrarii 'Cresterea si descresterea Portii Otomane' pentru subiectul ales, pentru tratarea inedita, pentru noutatea unor date cuprinse in carte; dar si datorita traducerii lucrarii in franceza si engleza. Daca lucrarea 'Viata lui Constantin Cantemir' a fost, in conceptia autorului, un capitol anticipat din 'Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor', cum s-a crezut o vreme, o continuare a 'Letopisetului' lui Miron Costin, cum se poate deduce din cronologia anilor 1661-1693 descrisi aici, sau o biografie de sine statatoare despre domnia tatalui sau, asa cum s-a demonstrat de istoricii contemporani, nu se poate spune cu exactitate. Activitatea de savant a lui Dimitrie Cantemir se incheie cu 'Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor', socotit multa vreme opera sa capitala, prima istorie a romanilor de pretutindeni. Scrisa in limba romana, opera este conceputa dupa un plan vast si cu o larga informatie extrasa din lucrari ale istoricilor din cele mai vechi timpuri. Este infatisat trecutul indepartat al poporului nostru, originea comuna a tuturor romanilor. Prin vasta opera pe care a creat-o, prin ideile progresiste si prin spiritul sau enciclopedic, Dimitrie Cantemir este una dintre personalitatile remarcabile ale culturii europene.

IV. Concluzie

Cronicarii moldoveni si munteni au pus bazele procesului de constituire a istoriografiei romanesti, care va face posibila aparitia in epoca pasoptista a primilor istrici romani in acceptia moderna a termenului : Mihail Kogalniceanu si Nicolae Balcescu.

«Inflorirea, cu totul remarcabila, a scriitorilor cu caracter istoriografic pe care o adapostesc sec. al XVII –lea si primele decenii ale veacului urmator, atat in Moldova, cat si in Tara Romaneasca. Nu a reprezentat nicidecum un fenomen conjunctural. Nivelul, diversitatea, varietatea modalitatilor de abordare demonstreaza ca produsele literare ale acestei epoci de varf sunt firesti impliniri ale unor preocupari ce se definesc prin durata si constanta. Sec. al XVI-lea in cultura romaneasca este dominat – dupa parerea noastra – de un acut sentiment al istoriei, care ii anima. La fel de intens, pe oamenii politici, ca si pe carturari. Intoarcerea catre propirul trecut, consolidarea legaturilor cu inaintasii si punerea in valoare a traditiilor nationale sunt forme de masifestare ale ideii de apartenenta a prezentului la un curs al istoriei »

Dan Horia Mazilu, « Marii cronicari ai sec. al XVII-lea »

Imagini reprezentative ale cronicarilor

Dimitrie Cantemir in tinerete

In prima editie a „Descrierii Moldovei” (1716)

Letopisetul Tarii Romanesti

Grigore Ureche, o foaie de hirtie pe care scrie „Letopisetul Tarii Moldovei”, deasupra o pana, inscriptia GRIGORE URECHE, anii 1590 – 1647.

30 mm diametru, 16.5 g, 92.5% argint, margine neteda
valoarea nominala 50 LEI, anul 2005 intre doua mici semne rombice, REPUBLICA MOLDOVA si stema Republicii Moldova.

Statuia lui Miron Costin

Ion Neculce

Stefan cel Mare

BIBLIOGRAFIE

Texte Istorice:

Grigore Ureche - „ Letopisetul Tarii Romanesti”

Miron Costin - „ Letopisetul Tarii Romanesti”

- „ De neamul moldovenilor”

Texte Critice:

George Ivascu - „ Istoria literaturii romane”

George Calinesci - „ Istoria literaturii romane de la origini pana in                             prezent”

Adrian Costache - „ Limba si literatura romana”