Documente noi - cercetari, esee, comentariu, compunere, document
Referate categorii

CIUBOTELELE OGARULUI dupa Calin Gruia - dramatizare -

CIUBOTELELE OGARULUI dupa Calin Gruia - dramatizare -


PERSONAJE:

Iepurele

Ogarul

Mos Martin

Povestitorii – 4 copii


POVESTITOR 1: De unde avea Iepurele doi galbeni, nici eu nu stiu! Dar povestea spune ca, intr-un sfarsit de toamna, el porni spre un iarmaroc vestit. De mult se gandea Iepurele ca i-ar sta bine cu o palarie alba cu pana de paun si cu o scurteica verde, dar nu pentru asta se grabea el spre iarmaroc, ci ca sa-si cumpere ceva de incaltat, caci era descult, iar iarna era e-aproape.

Si, cum mergea Iepurele uitandu-se cand in stanga, cand in dreapta, ciulind urechile la orice fosnet, iata ca mai spre seara se intalni pe o poteca cu Ogarul. Ogarul era gras, imbracat intr-o suba calduroasa si purta in picioare niste ciubotele nou-noute.




OGARUL: Buna ziua, mai Iepure!

IEPURELE: Multumesc dumitale, Ogarule! Mmm, da’ ce ciubotele frumoase mai ai! Cat ai dat pe ele?

O: (mandru) Doi galbeni, cat sa dau?

I: Ma duc si eu la tarmaroc sa-mi cumpar ciubotele

O: Pai, tot acolo merg si eu Am treaba cu un negustor Ciubotele se gasesc cate vrei, numai bani sa ai!

I:  Am doi galbeni!


POVESTITOR 1: Ogarul nu spuse nimic, ci doar isi rasuci varful mustatilor, ca si cum lui nu i-ar fi pasat cati bani are Iepurele.

Si au mers ei asa, au mers, pana s-a intunecat de-a binelea. O ploaie rece si deasa se abatu in calea lor, de-i dardaiau bietului Iepure dintii de frig.


O: Uite ce zic eu cumetre! Te vad descult Si-apoi, e noapte si frig Mai ai si bani la dumneata Bani am si eu si cine stie cu cine ne putem intalni, ca padurea e plina de talhari

I: Bine, bine si ce-i de facut atunci?

O: Pai de ce sunt pe lume hanuri? Pentru vreme de noapte, pentru adapost. E pe-aproape Hanul Ursului. Eu zic sa ne oprim la el, dormim si pornim maine dimineata. Poate pana atunci mai sta si ploaia

I : Pai, hai sa ne oprim, daca socotesti dumneata ca asa-i mai bine

(Cei doi bat la usa hanului.)

I: Buna seara, Ursule! Ne primesti si pe noi la dumneata?

URSUL: Buna seara, buna seara! Ce vreme rea! Nu te-ar lasa inima sa lasi pe cineva afara! Hai.. si dumneata mai esti si descult Treci colea, langa foc, sa-ti mai incalzesti picioarele!

I: Multumesc, Ursule, ca sunt tare inghetat!

(Cei doi se aseaza langa soba sa se incalzeasca.)



O: Eu zic sa cerem ceva de mancare si niste udatura

I: (sfios) Cere dumneata, cumetre. Mie nu mi-e foame. Si-apoi, nu am nici maruntis. Ca, daca schimb un galben, raman toata iarna descult.

O: Hei, ca ciudat mai esti, cumetre! Dar cine ti-a cerut, ma rog, sa-ti schimbi galbenii? Pentru plata am eu bani destui. Ca doar nu ma voi lacomi la un sarac ca tine

I: Cum zici dumneata, Ogarule


O: (catre urs): Ei, Mos Martine, da-ne ceva de imbucat si de baut!

U: Am niste placintele..

O: Ooo, as manca si eu din ele

U: Am friptura, faguri de miere si vin de stafide

O: (frecandu-se nerabdator pe burta): Da-ne de toate si din toate, cumetre, ca tare mi-e foame!


POVESTITOR 2: Mos Martin isi puse sortul pe dinainte, ca un hangiu adevarat ce era, si incepu a aduce bunatatile. Ogarul incepu sa inghita cu lacomie, bucata dupa bucata. Iepurele se rusina si abia-abia gusta si el o bucatica de placinta cu varza. Si poate n-ar fi gustat deloc daca nu l-ar fi poftit Ogarul:


O: Mananca, cumetre, mananca, ca de la dumneata mananci!


POVESTITOR 2: Ogarul parca nu mancase de-o luna, asa-i trosneau falcile si-i umbla limba in gura! Pana sa-si fumeze Mos Martin luleaua, Ogarul manca toata mancarea din han. La urma ceru si o cana cu vin de stafide, pe care o bau pe nerasuflate. Iepurele se uita mirat. Se minuna si Mos Martin.


U: (mirat) Mai, mai, inca n-am vazut un drumet mai flamand ca dumneata! Sa-ti fie de bine, Ogarule!

O: Multumesc, Ursule, ca tare gustoase au mai fost toate!



U: Si-acuma, vorba ceea: “Frate-frate, da’ branza-i pe bani!” Ati mancat si baut numai bine de doi galbeni!


POVESTITOR 2: Ogarul prinse a se cauta prin buzunare. Cauta prin buzunare la pantaloni, cauta la suba, dar degeaba cauta: nu avea niciun ban! In cele din urma, ii zise Iepurelui:


O: Plateste dumneata, cumetre!

I: Cum sa platesc? Asa ne-a fost vorba?

O: Plateste, ca am uitat punga acasa. Iti dau eu banii la iarmaroc. Am sa ma imprumut de la un prieten negustor

U: Mie sa nu-mi umblati cu d-astea! Platiti, sau altfel am eu ac de cojocul vostru!

I : (necajit)  Cum, vai, ce ma fac ? Sa raman descult toata iarna ?

O: El m-a poftit la han, el m-a poftit la masa el sa plateasca!

I: Nu-i adevarat, Mos Martine! Eu n-am mancat mai nimic! Vine iarna, si, daca platesc, raman descult

U : (manios) Ei, ca doar n-oi incalta eu toti descultii din lume Ca a mancat si baut Ogarul, e drept, dar lucru curat aicea nu-i Acum imi dau eu seama ce fel de musterii imi sunteti! V-ati sfatuit sa-mi faceti paguba


POVESTITOR 3: Si Mos Martin apuca un ciomag, pe care-l tinea pitit dupa usa pentru astfel de calatori, si-l indrepta spre Ogar. Ogarul insa il arata pe Iepure. Iepurele, vazand ciomagul, incepu sa tremure de frica, si, de voie, de nevoie, scoase din buzunar basmaluta in care avea legati cei doi galbeni si plati Ursului.

Mos Martin se uita la ciubotelele Ogarului, apoi la picioarele goale ale Iepurelui, marai ceva si lua galbenii.

Ogarul isi sterse mustatile, apoi se culca si adormi fara grija.




U: Ei, ca tarziu s-a mai facut! Ma duc sa ma culc Culca-te si dumneata, cumetre!

I: Sa dorm? Cum crezi c-as putea dormi? Am ramas fara bani, ciubotelele s-au dus

(ramas, apoi, singur)

Of, cum de m-am lasat pacalit oare? In curand vine iarna… va fi tare frig, iar eu voi umbla zgribulit si descult…


POVESTITOR 3: Si a stat Iepurele, a stat pana la miezul noptii. Si s-a tot gandit si razgandit ce sa faca, ce sa dreaga? Parca vedea cum desfacuse basmaluta si-i daduse lui Mos Martin banii Cum Ursul statuse o clipa pe ganduri, uitandu-se cand la ciubotelele Ogarului, cand la picioarele lui, de parca ar fi vrut sa spuna ceva. Dar ce oare? Deodata, in mintea Iepurelui se facu lumina. Isi sterse lacrimile si intra in odaia Ogarului. Ciubotelele erau puse langa soba, sa se usuce.


I: Daca le-am platit eu, sunt ale mele. Doi galbeni fac, doi galbeni mi-a mancat Ogarul!


POVESTITOR 4:A doua zi de dimineata, cand Ogarul se trezi, ia ciubotelele de unde nu-s!


O: (nedumerit) Mos Martine, nu mi-ai vazut cumva ciubotelele?


POVESTITOR 4: Dar Mos Martin dadu din umeri nepasator.

Ogarul nu mai zabovi la han, ci porni pe urmele Iepurelui, care erau inca proaspete. La inceput ii venea tare greu, ca era gras, dar, incetul cu incetul, incepu a slabi de-atata alergatura.

Trecu toamna, trecu si iarna, veni primavara, apoi veni si vara, dar fuga lor nu mai contenea.

Se zice ca pe Iepure Ogarul nu l-a putut prinde niciodata. Dar, de atunci, cum vede Ogarul un Iepure, cum se ia dupa el, cu gand sa-l prinda si sa-l descalte!