|
|
|
RETELELE CONDUCTELOR MAGISTRALE DE TITEI DIN EUROPA IN PREZENT SI IN PERSPECTIVa
Inceputurile transportului titeiului prin conducte se situeaza in secolul XIX. Unii spun ca transportul prin conducte a fost deschis de Vladimir Shukhov si compania Branobel la sfarsitul secolului al XIX-lea. Altii prezinta originile conductelor de titei ca fiind atunci cand Asociatia Transportului de Titei a construit pentru prima data o conducta de fier forjat de 5 cm, cu o lungime de 10 Km, de la un zacamant de titei la gara din Oil Creek, Pennsylvania, in anii 1860.
Oricum, conductele sunt, in general, cel mai economic mod de a transporta cantitati mari de titei si gaze naturale pe uscat. Comparativ cu transportul feroviar, costul este mai mic si, de asemenea, conductele au capacitate mai mare. Desi conductele pot fi si subacvatice, acest procedeu este costisitor din punct de vedere tehnico-economic. De aceea, titeiul se transporta pe mare prin tancuri petroliere.
Pe teritoriul Europei exista reteaua de conducte de titei Druzhba, cea mai lunga din lume, care transporta titeiul pe o distanta de 4000 Km. Conducta incepe din sud-estul Rusiei din Almetyevsk, in Tatarstan, unde aduna titei din Siberia de Vest, muntii Urali si Marea Caspica. Ajunge la Mozyr in partea de sud a Belarusului, unde se imparte intr-o ramura nordica si o ramura sudica.
Ramura nordica traverseaza Belarusul si Polonia si ajunge in Germania, la Schwedt. Ramura nordica este legata de conducta Plock-Gdansk prin terminalul Naftoport din Gdansk. In Schwedt, conducta Druzhba se uneste cu conducta MVL spre Rostock si Spergau.
Ramura sudica ajunge in Ucraina, unde se uneste, in Brody, cu conducta Odessa-Brody, care este folosita in prezent pentru a transporta titei spre Marea Neagra. In orasul Uzhgorod, conducta se imparte in linii catre Slovacia (Druzhba-1) si Ungaria (Druzhba-2).
Conducta Druzhba are o capacitate de 1,2-1,4 milioane de barili pe zi, cu ajutorul a douazeci de statii de pompare. In prezent se lucreaza la extinderea capacitatii conductei intre Belarus si Polonia.
Reteaua europeana de conducte existente si propuse
Cele trei tari din sud-estul Europei sunt toate importatoare nete de titei, aprovizionandu-se in special din Rusia. Romania, cu rezerve de titei estimate la 956 de milioane de barili – comparabil cu Danemarca, exportatorul net de titei – este cel mai mare producator de titei din Europa Centrala si de Est. Totusi, productia romaneasca de titei a scazut semnificativ in ultimele decenii, de la 252000 de barili pe zi, in 1980, la 125000 de barili pe zi in 2002, o scadere de aproximativ 50%. Bulgaria si Moldova nu detin si nu produc cantitati semnificative de titei.
Romania domina de asemenea partea de downstream in sud-estul Europei, cu 10 rafinarii din 11 in aceasta regiune. Capacitatea de rafinare a Romaniei depaseste cu mult cererea interna de produse petroliere rafinate, ceea ce permite tarii sa exporte o gama larga de produse petroliere si petrochimicale, precum lubrifianti, bitum, ingrasaminte.
Totusi, aproape toate rafinariile din Romania nu functioneaza la capacitatea maxima din cauza cantitatilor insuficiente de titei. Anii in care s-au facut putine investitii au slabit mult industria de rafinare a tarii, care necesita investitii mari de capital pentru modernizare si cresterea productivitatii.
Aflate pe tarmul vestic al Marii Negre, artera principala pentru exporturile mondiale de titei, tarile din sud-estul Europei spera sa devina centre de transport al titeiului din Rusia si regiunea Marii Caspice la pietele din Europa. Cateva proiecte de conducte au fost propuse sau sunt in curs de realizare, dintre care amintim pe cele care urmeaza [19]:
1.1. CONDUCTA DE TITEI ALBANIA-MACEDONIA-BULGARIA (AMBO)
Proiectul conductei AMBO vizeaza realizarea unei conducte de 894 de km, cu o capacitate de transport de 35 de milioane de tone de petrol anual (700000 de barili pe zi), care leaga portul bulgar Burgas de la Marea Neagra, de portul albanez Vlore de la Marea Adriatica. AMBO permite exporturilor marine de titei din Rusia si regiunea Marii Caspice sa ajunga pe uscat, intre Marea Neagra si Marea Adriatica, ocolind stramtorile din ce in ce mai aglomerate, Bosfor si Dardanele. Datorita faptului ca exporturile de titei din regiunea Marii Caspice sunt proiectate sa creasca rapid in urmatorul deceniu, propunerea conductei AMBO este una dintre propunerile de ocolire a Bosforului luate in considerare sau in curs de realizare.
Conducta AMBO
In septembrie 2002, americanii au efectuat un studiu de fezabilitate a proiectului AMBO, care a fost incheiat cu succes in septembrie 2002, albanezii acceptand ruta propusa pe teritoriul lor in decembrie 2003. Se estimeaza ca proiectul va costa 1,2 miliarde de dolari, din care 930 de milioane de dolari vor fi furnizati de donatorii internationali, precum Banca Mondiala, Fondul Monetar International, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, Banca Import-Export a Statelor Unite si Corporatia pentru Investitii Private Internationale. Proiectul este administrat de Corporatia privata AMBO, cu sediul in New York.
Pe 31 ianuarie 2007, Albania, Macedonia si Bulgaria au semnat o conventie trilaterala asupra constructiei conductei balcanice. Presedintele AMBO, Ted Ferguson, a declarat ca aceasta ar putea incepe la sfarsitul lui 2008 si va dura circa doi ani si jumatate.
1.2. CONDUCTA BURGAS-ALEXANDROUPOLIS
Pe 15 martie 2007, la Atena, Bulgaria, Grecia si Rusia au semnat acordul prin care sa inceapa constructia acestei conducte, ce va transporta petrol provenit din Marea Caspica, conectand portul bulgar Burgas de la Marea Neagra, de portul grec Alexandroupolis de la Marea Mediterana, ocolind astfel stramtoarea Bosfor, acordul venind la peste zece ani de la inceperea negocierilor. Capacitatea initiala a conductei este de 35 milioane de tone anual, cantitatea putand fi majorata cu 50 milioane de tone pe an. Costul acestei conducte se ridica aproximativ 1 miliard de euro.
Conducta Burgas-Alexandroupolis
Ingrijorarile legate de viabilitatea proiectului, de impartirea controlului, siguranta livrarilor, precum si diferitele probleme financiare au intarziat dezvoltarea acestui proiect. Pe 18 decembrie 2007, la Moscova, s-a stabilit ca trei companii rusesti, Transneft, Rosneft si Gazprom Neft vor detine impreuna o participatie de 51% din consortiul care se ocupa de administrarea acestei conducte, in vreme ce 24,5% din actiuni vor fi detinute de companiile bulgare Bulgargaz si Transexportstroy, iar 24,5% va veni in posesia companiilor grecesti Hellenic Petroleum si Thraki.
Rutele conductelor de petrol au fost stabilite corespunzator intereselor viitorilor lor utilizatori. Traseul lor din portul bulgaresc Burgas pana la portul grecesc Alexandropoulis de pe coasta Mediteranei – o varianta - si pana la portul albanez Valona, la Marea Adriatica – a doua varianta -, sunt avantajoase pentru SUA, in vreme ce Europa sustine ruta Nord Balcanica, din portul romanesc Constanta de la Marea Neagra, traversand Romania si Serbia pana la portul croat Omisalj de pe insula Krk si de aici mai departe pana la Trieste in Italia, unde aceasta conducta s-ar uni cu conducta petroliera alpina (TAL).
Conducte de titei si de produse petroliere in 2006
SUA urmaresc prin alegerea portului Valona sa detina controlul absolut asupra furnizarii tarilor europene cu petrol caspic, in vreme ce, daca punctul final al conductei ar fi portul grec, Grecia fiind membra a UE, SUA nu ar mai putea detine controlul asupra conductei de petrol. Prin crearea conflictului din Kosovo, SUA au generat o situatie de asa maniera incat sa poata detine controlul asupra Albaniei si a viitoarei conducte petroliere.
1.3. CONDUCTA PANEUROPEANA CONSTANTA-OMISALJ-TRIESTE
O alta propunere vizeaza dezvoltarea unei linii de transport a titeiului care conecteaza portul romanesc Constanta de la Marea Neagra cu portul croat Omisalj de la Marea Adriatica si apoi cu orasul italian Trieste, cu o lungime de 1360 km, din care pe teritoriul Romaniei 649 km, al Serbiei - 208, al Croatiei - 423, al Sloveniei - 29 si al Italiei - 10 km.
Asa cum a fost propusa in anul 2002, conducta (cunoscuta si ca PEOP sau SEEL – Linia Sud-Est Europeana sau CPOT – conducta Constanta-Pancevo-Omisalj-Trieste) va ajunge la orasul sarb Pancevo (langa Belgrad), unde se va uni cu ramura existenta a retelei adriatice care conecteaza Serbia si Muntenegru de Bosnia si Hertegovina si Croatia si se intinde pana la portul Omisalj. Conducta va fi folosita pentru furnizarea titeiului la rafinariile din sud-estul Europei, Italia, Austria si Bavaria.
Costurile totale pentru constructia conductei PEOP au fost estimate la 2,27 miliarde dolari pentru 40 milioane tone/an, 2,81 miliarde dolari pentru 60 milioane tone/an si 4,26 miliarde dolari pentru capacitatea de 90 milioane tone/an. Desi proiectul a fost amanat in repetate randuri, pe 3 aprilie 2007, in cadrul unui forum energetic, a fost semnat de catre oficialii Croatiei, Serbiei, Romaniei, Italiei si Sloveniei un acord privind inceperea lucrarilor.
Conducta PEOP
Proiectul conductei petroliere pe ruta Constanta-Pancevo-Omisalj ofera importante avantaje, atat pentru tarile al caror teritoriu il traverseaza, cat si intregii regiuni. Transportul petrolului crud prin Bosfor (prin folosirea portului Constanta) este evitat, iar conducta de petrol trece prin tari stabile din punct de vedere politic si ofera o legatura de infrastructura vitala cu coridorul de energie al Europei de Vest.
Conducta este perfect compatibila cu interesele Europei, intrucat va lega resursele de petrol din Asia cu conducta Panalpina (Trieste) si Europa Centrala si de Vest. Deosebit de important este faptul ca o mare parte din aceasta conducta deja exista, fapt care se considera un argument in plus in atragerea investitorilor strategici (Chevron, Exon, Lukoil, Eni, Total, Elf etc.) in sustinerea acestui proiect.
O conducta care sa transporte petrol crud din Marea Caspica pana la rafinariile din Europa Centrala si de Vest traversand teritoriul tarii noastre va beneficia de cea mai scurta ruta, de cea mai buna tehnologie de rafinare si de legaturi fluviale si maritime catre principalele porturi vestice.
Constanta este un terminal petrolier mult mai mare decat Burgas. Constructia conductei petroliere pe insula Krk necesita costuri mult mai reduse (prin utilizarea conductei adriatice deja existente), iar Omisalj este un port mult mai convenabil pentru un terminal petrolier decat portul Valona. In timp ce in portul Omisalj mari tancuri petroliere (cu o capacitate de 80.000 – 100.000 tone) pot fi manevrate cu usurinta, Valona este situat in partea ingusta a Adriaticii, langa stramtoarea Otranto.
Tara noastra a cautat sa-si dezvolte infrastructura pentru a-si spori sansele de a beneficia de productia mare de petrol caspic. Realizarea unui coridor pentru exportul petrolului caspic ar fi de o foarte mare importanta – un coridor care sa constea din prezenta infrastructura prin care se livreaza petrolul crud din Kazakstan pana la Marea Neagra, care apoi sa fie transportat din porturile Subsabadin si Novorossiisk pana in portul romanesc Constanta, de unde petrolul va fi transportat mai departe spre orasul Trieste, asa cum s-a aratat anterior.
In conditiile calitatii titeiurilor disponibile pe piata, din ce in ce mai grele si mai vascoase, lucrarea de fata isi propune sa prezinte problemele tehnice si economice de transport la distanta pe care le ridica titeiurile foarte vascoase.
