|
|
|
Derularea relatiilor financiare din economie si continua lor modificare de continut au loc in virtutea actiunii unor legi economice obiective, care guverneaza functionarea mecanismului financiar in ansamblul sau si a structurilor sale componente. Rolul finantelor publice in cadrul mecanismului de functionare a economiei se realizeaza printr-o serie de functii ce se manifesta prin politicile economice ale statului.
In literatura de specialitate exista mai multe puncte de vedere privind functiile finantelor publice. In ceea ce ne priveste, noi optam pentru urmatoarele functii ale finantelor:
- functia de repartitie sau de alocare;
- functia de control;
- functia de interventie a statului in viata economico-sociala.
Functia de repartitie a finantelor publice este o functie fiscala si are ca obiect formarea veniturilor bugetului de stat si utilizarea lor, respectiv efectuarea cheltuielilor prevazute in acesta.
Functia de repartitie sau de alocare cunoaste doua faze distincte, insa legate organic intre ele:
constituirea fondurilor;
distribuirea fondurilor.
Constituirea fondurilor consta in formarea fondurilor publice de resurse banesti, care se poate realiza pe mai multe cai: impozite, taxe, contributii pentru asigurari sociale, amenzi, penalitati, varsaminte din venitul institutiilor publice, varsaminte din profitul regiilor autonome, redevente, chirii din concesiuni si inchirieri ale unor bunuri apartinand statului etc.
La constituirea fondurilor publice participa:
a) intreprinderile, indiferent de forma de proprietate asupra capitalului social si de forma juridica de organizare a acestora;
b) institutiile publice si unitatile din subordinea acestora;
c) populatia;
d) persoane juridice si fizice romane rezidente in strainatate.
Cele mai multe resurse financiare sunt mobilizate la fondurile publice cu titlu definitiv si fara contraprestatie.
Asadar, constituirea fondurilor publice se realizeaza in procesul distribuirii si redistribuirii produsului intern brut, intre diverse persoane juridice si fizice, pe de o parte, si stat, pe de alta [24;67].
Cea de-a doua faza a functiei de repartitie a finantelor publice consta in distribuirea fondurilor de resurse financiare publice pe beneficiari – persoane juridice si fizice. Utilizarea veniturilor si respectiv efectuarea cheltuielilor au la baza metodologii si norme de cheltuieli stabilite prin lege, cat si responsabilitati si competente in legatura cu acestea. Utilizarea veniturilor, si implicit, efectuarea cheltuielilor presupun urmatoarele procese:
1. inventarierea nevoilor sociale existente in perioada de referinta (de regula anual, dar si pe termen mediu);
2. cuantificarea nevoilor;
3. ierarhizarea nevoilor sociale si stabilirea unor prioritati in functie de conditiile concrete ale fiecarei etape;
4. esalonarea in timp a nevoilor.
Inventarierea nevoilor se face pornind de la functiile statului (interna, externa, de aparare, social-culturala etc.) si de la dimensiunea si sensurile interventiei statului in activitatea economico-sociala in general.
Cuantificarea nevoilor este o activitate ce prezinta atat caracter prospectiv, cat si normativ. Ea trebuie sa tina cont ca, pentru fiecare nevoie sociala trebuie avute in vedere caracteristici, indicatori si unitati de masura. Cuantificarea prospectiva permite determinarea cat mai aproape de realitate a nevoii in cauza si pe aceasta baza luarea unor decizii in cunostinta de cauza. Cuantificarea normativa reflecta optiunea politica a cualitiei aflate la guvernare referitoare la interventia statului in economie si in viata sociala.
Ierarhizarea nevoilor se face pe baza unor criterii cum sunt: importanta, urgenta si disponibilitatile de fonduri existente. Ea are un caracter subiectiv, intrucat aprecierea si selectia apartine in practica factorului politic, care de cele mai multe ori tine cont de grupurile de interese (clientii politici), dar si de cele de presiune (patronatele, sindicatele etc.). In felul acesta nevoile publice importante la un moment dat au fost devansate de cele urgente datorita intereselor politice ale partidelor aflate la putere.
Esalonarea in timp a nevoilor este o decizie rezultata din raportul resurse-nevoi, respectiv din faptul ca dinamica nevoilor, dar si dimensiunea lor o devanseaza intotdeauna pe cea a resurselor si implicit a volumului lor. Practic nevoile sunt nelimitate si in continua crestere si diversificare, in timp ce resursele sunt limitate, cunoscand stagnare sau chiar scadere in anumite perioade (in functie de evolutia ciclica a economiei).
Deoarece nevoile sociale, care exprima cererea de resurse financiare de la fondurile publice, intrec cu mult resursele posibile de procurat pe plan national (adica oferta de resurse financiare), este necesar ca autoritatile publice competente sa trieze cererile formulate de organele centrale si locale abilitate si sa stabileasca optiunile lor in functie de anumite criterii.
Distribuirea resurselor financiare implica stabilirea destinatiilor pentru cheltuielile publice, si anume:
a) invatamant, sanatate, cultura;
b) asigurari sociale si protectie sociala;
c) gospodarie comunala si locuinte;
d) aparare nationala si ordine publica;
e) actiuni economice;
f) alte actiuni;
g) datorie publica.
In cadrul fiecarei destinatii, resursele se defalca pe beneficiari, obiective si actiuni.
Aceste fluxuri de resurse financiare se exprima concret sub forma cheltuielilor pentru:
a) plata salariilor si a altor drepturi de personal;
b) procurari de materiale si plata serviciilor;
c) subventii acordate unor institutii publice si intreprinderi;
d) transferuri catre diverse persoane fizice (pensii, alocatii, burse, ajutoare etc.);
e) investitii si rezerve materiale.
Dirijarea resurselor financiare de la fondurile publice catre diversi beneficiari se realizeaza tot in procesul distribuirii si redistribuirii produsului intern brut care are loc intre stat si diverse persoane juridice si fizice.
Importanta functiei de repartitie a finantelor trebuie apreciata si prin prisma mutatiilor care se produc in economie in urma transferurilor de resurse financiare, a efectelor economice, sociale, demografice, ecologice sau de alta natura, produse de acestea [24;71]. Astfel, procesul de constituire si dirijare a fondurilor de resurse financiare publice da nastere la multiple fluxuri financiare, dintre care unele pornesc de la locurile de creare a resurselor financiare catre cele in care se constituie fondurile publice, iar altele pornesc de la aceste din urma fonduri catre beneficiarii resurselor respective.
Fondul de resurse financiare publice este in continua modificare ca dimensiune, provenienta si destinatie. Pe masura ce creste volumul fondurilor publice, sporesc si posibilitatile autoritatilor publice de a satisface nevoile sociale.
Marimea fondurilor este influentata de o serie de factori:
a) volumul produsului intern brut;
b) rata acumularii si, respectiv, a consumului;
c) raportul dintre consumul individual si cel social;
d) regimul amortizarii capitalului fix;
e) alti factori.
In schimb, procesul propriu-zis de redistribuire a acestor resurse are un caracter subiectiv, depinzand de:
capacitatea autoritatilor, ca factori de decizie, de a percepe si raspunde nevoii sociale la un moment dat;
gradul de dezvoltare economico-sociala a tarii;
optiunile fortelor politice aflate la putere.
Atat procesul de constituire a fondurilor publice, cat si de repartizare a acestora se deruleaza efectiv prin trezoreria publica ce functioneaza la nivel central in cadrul Ministerului Finantelor, iar la nivel local, in cadrul directiilor generale ale finantelor publice judetene si a municipiului Bucuresti si ale administratiilor financiare la nivelul municipiilor si oraselor. In calitate de casier al statului, trezoreria asigura efectuarea operatiunilor de incasari si plati la si de la bugetul statului si bugetele locale. Totodata trezoreria are si calitatea de banca, adica este depozitara a resurselor bugetare.
Functia de control a finantelor publice este strans legata de functia de repartitie, insa are o sfera de manifestare mai larga, deoarece vizeaza atat constituirea si repartizarea fondurilor publice, cat si modul de utilizare a acestora.
Necesitatea functiei de control decurge din faptul ca resursele financiare, puse la dispozitia statului, apartin intregii societati.
Controlul statului are o sfera vasta de manifestare, cuprinzand toate domeniile vietii sociale care tin de sectorul public si anume: activitatea economica, educativa, culturala, sanatatea, protectia sociala, asigurari sociale de stat, mentinerea ordinii publice, apararea tarii, promovarea relatiilor cu alte state etc.
Organele de control financiar ale statului urmaresc incasarea ritmica si in cuantumul prevazut a veniturilor statului, respectarea disciplinei financiare, precum si limitarea evaziunii fiscale.
Totodata, controlul financiar vizeaza si modul in care beneficiarii utilizeaza sumele obtinute de la buget si le consuma pentru obiectivele carora le-au fost destinate, in conditii de eficienta si performanta economica.
In raport cu realizarea actelor economico-sociale cu caracter financiar, exista trei forme principale de control financiar: preventiv, operativ-curent si postoperativ.
Controlul financiar preventiv este forma cea mai importanta de control care se exercita la nivelul tuturor institutiilor statului, regiilor autonome, societatilor comerciale, unitatilor cooperatiste mixte si private etc. Acest control se exercita inainte de efectuarea propriu-zisa a operatiilor economico-financiare. Nici o cheltuiala, indiferent de fondurile din care se suporta, nu se aproba si nu se efectueaza daca nu a fost vizata, in prealabil, potrivit legii, de catre conducatorul compartimentului financiar-contabil sau alte persoane abilitate pentru exercitarea controlului financiar preventiv din institutiile publice si unitatile economice.
Controlul financiar preventiv are un pronuntat caracter intern.
Scopul controlului este de a impiedica efectuarea de operatiuni, cheltuieli sau actiuni ilegale, neeconomicoase, neoportune si nereale, preintampinand imobilizarea fondurilor si pagubirea avutului public si privat.
Controlul financiar preventiv priveste in mod deosebit incheierea si executarea contractelor economice, platile de salarii si orice alte drepturi, constituirea de fonduri prevazute de lege, inregistrarea la cheltuieli a pierderilor, casarea si declasarea bunurilor, cererile de credite, lucrarile de investitii etc.
Controlul financiar preventiv se organizeaza prin grija ordonatorilor principali de credite, ca sefi ai institutiilor publice centrale si locale (ministri, sefi de institutii centrale, altele decat ministerele, presedinti de consilii judetene si primari). De asemenea, se organizeaza si la nivelul institutiilor subordonate ministerelor si altor organisme centrale, consiliilor judetene si primariilor, iar sefii acestor institutii au calitatea de ordonatori secundari de credite, intrucat nu au buget propriu si nu incheie bilant contabil.
Controlul operativ curent (concomitent) se efectueaza in timpul realizarii obiectivelor din programele economice si financiare, adica in acelasi timp cu realizarea operatiunilor care necesita consum de resurse materiale si banesti. El se exercita direct in locurile unde se pastreaza si se gestioneaza valorile materiale. Obiectivele acestui control se refera la gospodarirea mijloacelor materiale si banesti, inventarierea, tinerea contabilitatii etc. El se exercita atat de catre organele cu functii de conducere, cat si de organele financiare interne.
Deci, in general, acest control are un caracter intern. Totusi, el poate fi exercitat si de catre organele financiare externe cum ar fi trezoreria publica sau bancile, cu ocazia efectuarii operatiunilor de incasari si plati in si din contul institutiilor publice.
Controlul postoperativ se efectueaza dupa ce actele economice au fost indeplinite. El poate avea un caracter intern cand se efectueaza prin serviciul audit ce functioneaza la nivelul institutiilor publice. Insa, controlul postoperativ se efectueaza mai ales de catre organele statului, pe care le putem imparti in doua categorii:
a) organe cu atributiuni de control general, centrale si locale: Parlamentul, Guvernul, corpul de control al primului ministru, corpul de control al ministrului, corpul de control al prefectului;
b) organe specializate in controlul financiar de stat: Curtea de Conturi si Ministerul Finantelor prin Directia Generala a Controlului Financiar de Stat si Garda Financiara.
Curtea de Conturi este organul suprem de control financiar si jurisdictie in domeniul financiar, care functioneaza pe langa Parlamentul Romaniei, in mod independent si in conformitate cu Constitutia si legile tarii. Ea decide in mod autonom asupra programului sau de control. Curtea de Conturi are acces neingradit la acte, documente si informatii necesare exercitarii functiilor sale de control si jurisdictionale, oricare ar fi persoanele fizice sau juridice.
Ministerul Finantelor este organismul de specialitate al Guvernului, a carui activitate este consacrata infaptuirii politicii statului in domeniul finantelor publice, inclusiv prin prisma conexiunilor dintre acestea si finantele societatilor comerciale, indiferent de forma de proprietate asupra capitalului social.
O varianta a controlului postoperativ o constituie controlul fiscal, care se exercita de organele de control fiscal din cadrul Ministerului Finantelor Publice si ale unitatilor sale teritoriale, precum si de catre serviciile de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale.
Prin Legea nr.252/2003 se face referire la Registrul unic de control (R.U.C.), conform caruia organele de control au obligatia de a consemna in R.U.C., inaintea inceperii controlului, toate datele de identificare, unitatea de care apartin, obiectivele si perioada controlului, temeiul legal in baza caruia se efectueaza controlul.
Controlul se poate efectua numai dupa consemnarea acestor date in R.U.C.
De asemenea, organele de control sunt obligate, ca inaintea inceperii actiunii de control sa consulte actele de control incheiate anterior, care au legatura cu obiectul lor de activitate, pentru a cunoaste constatarile facute, masurile stabilite si stadiul indeplinirii lor.
Totodata, pentru imbunatatirea activitatii privind controlul fiscal a luat fiinta cazierul fiscal al contribuabilului (persoane fizice si juridice), care se organizeaza in format electronic astfel:
a) la nivelul Ministerului Finantelor Publice se organizeaza cazierul fiscal national care tine evidenta contribuabililor de pe intreg teritoriu al Romaniei;
b) la nivelul directiilor generale ale finantelor publice judetene si al municipiului Bucuresti se organizeaza cazierul fiscal local, al contribuabililor care au domiciliul, resedinta sau sediul in raza teritoriala a acestora.
In cazierul fiscal se inscriu date si fapte constatate prin acte administrative ale organelor fiscale. El se intocmeste in doua exemplare si se semneaza de conducatorul organului fiscal competent.
Inscrierea si actualizarea datelor in cazierul fiscal se fac numai pe baza de documente justificative, care consta in intocmirea unor fise de inscriere a faptelor in cazierul fiscal. Se completeaza cate o fisa pentru fiecare fapta care se inscrie in cazierul fiscal.
Faptele care se inscriu in cazierul fiscal al contribuabilului pot fi:
1) simple constatari ale organului fiscal;
2) fapte care constituie contraventii;
3) fapte care constituie infractiuni, constatate de organul fiscal (in caz de evaziune fiscala) sau printr-o sentinta judecatoreasca.
In cazul in care datele inscrise in cazierul fiscal nu corespund situatiei reale ori inregistrarea lor nu s-a facut cu respectarea dispozitiilor legale, contribuabilul poate solicita rectificarea acestora prin completarea formularului de cerere de rectificare a datelor inscrise in cazierul fiscal.
1. functia de stabilizare;
2. functia de redistribuire.
Functia de stabilizare presupune interventia statului in activitatea economica urmarind crearea unui context de incurajare, respectiv de descurajare a dezvoltarii anumitor activitati, ramuri economice, zone geografice, in vederea atingerii unor scopuri economice, sociale sau chiar politice. Mijloacele si instrumentele de interventia a statului imbraca forma unor politici, cum ar fi: - politica cheltuielilor publice, politica fiscala, politica vamala, politica valutara. Obiectivul imediat urmarit de catre stat prin aceste interventii poate consta in: favorizarea cresterii economice intr-o anumita zona sau ramura de activitate, incasarea ritmica si in cuantumul prevazut de lege a veniturilor statului, limitarea si diminuarea evaziunii fiscale, evitarea deturnarii de fonduri publice etc.
Functia de redistribuire numita si functie sociala are ca obiect de activitate transferul de putere de cumparare intre diferite domenii ale activitatii economico-sociale sau intre diferitele categorii socio-profesionale. Aceasta functie are un pronuntat caracter de redistribuire intrucat statul intervine asupra resurselor care se formeaza pe baza veniturilor primare obtinute in economia reala si le redistribuie pentru sustinerea unor domenii de activitate ale statului (educatia, sanatatea, cultura, asigurari sociale, apararea si ordinea publica etc.) sau a unor categorii de persoane defavorizate (familii sarace, familii cu multi copii, persoane in varsta, persoane cu handicap, copiii din centrele de plasament sau aflati in intretinerea familiilor sociale etc).
Amortizare = Expresie valorica a uzurii mijloacelor fixe incluse in costul produselor la fabricarea carora ele au participat in vederea crearii conditiilor necesare inlocuirii acestora. Rambursarea unei datorii la scadenta sau anticipat sau a unui imprumut prin tragere la sorti (de obligatiuni pe piata). [5; 82]
Audit = Sistem de control si de verificare a documentelor contabile si financiare ale unui agent economic. Examinare efectuata de un profesionist competent (cenzor, expert contabil autorizat) asupra procedurilor interne stabilite de conducatorul unei unitati economice, precum si asupra patrimoniului, a situatiei financiare si a rezultatelor obtinute de unitatea economica.
Autoritate publica = Organ de specialitate al administratiei publice centrale si locale sau organismul respectiv, reprezentantul acestuia abilitat ca, in exercitiul autoritatii, sa ia masuri obligatorii si sa adopte reglementari in domeniul sau de competenta.
Cambia = Titlu de valoare la ordin, transmisibil si negociabil pe piata, prin care creditorul , numit tragator, da ordin unei alte persoane (sau banci), numita tras, sa plateasca o suma determinata la vedere sau la o anumita data, unei terte persoane numite beneficiar.
Casare = Operatiune economica ce evidentiaza scoaterea din folosinta a mijloacelor fixe care au ajuns la limita lor de exploatare.
Concesiune = Relatie consfintita printr-un contract prin care o persoana fizica sau juridica acorda drepturi si puteri pe care numai ea (singura) le poate exercita, unui tert, si anume: inchirierea unor terenuri, de a construi pe terenuri publice, de a exploata solul si subsolul unor asemenea terenuri, de a executa anumite servicii publice cu respectarea unor conditii – toate acestea, in urma platii unei redevente catre adevaratul proprietar.
Consum individual = Exprima raporturi legate de folosirea bunurilor si serviciilor de catre fiecare membru al societatii in parte (privind produse alimentare, nealimentare, servicii).
Consum social = Exprima raporturile de utilizare colectiva a bunurilor si serviciilor de catre persoane juridice.
Factori de productie = Elemente de intrare in procesul de productie, in activitatile economice in general, reprezentand conditiile necesare si suficiente pentru desfasurarea acestui proces din care rezulta bunuri economice. Factorii de productie se concretizeaza in resurse si disponibilitati aduse in stare activa prin atragerea lor in circuitul economic, alocarea si consumarea lor, corespunzator unor destinatii prestabilite de catre agentii economici producatori. Includem aici atat factori traditionali, respectiv munca, natura si capitalul, cat si neofactori, cum sunt: abilitatea intreprinzatorului, tehnologia, informatia, managementul.
Factoringul = este contractul incheiat intre o parte, denumita aderent, furnizoare de marfuri sau prestatoare de servicii, si o societate bancara sau o institutie financiara specializata, denumita factor, prin care aceasta din urma asigura finantarea, urmarirea creantelor si prezervarea contra riscurilor de credit, iar aderentul cedeaza factorului, cu titlu de vanzare, creantele nascute din vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii pentru terti.
Forfetarea = este contractul prin care un vanzator sau prestator de servicii isi vinde creantele pe care le are asupra unui cumparator sau beneficiar unei societati bancare sau unei institutii financiare specializate, contra unei taxe de forfetare.
GAAP = Principiile Contabile General Acceptate – cuprind conventiile, regulile si procedeele necesare pentru definirea unei practici contabile acceptate la un moment dat. Organizatii care determina direct sau indirect GAAP:
a) FASB = Comisia Standardelor de Contabilitate Financiara (1973) elaboreaza si pune in circulatie normele practicii contabile;
b) AICPA = Institutul American al Contabililor Publici Autorizati;
c) IRS = Serviciul fiscal (legile fiscale ale SUA).
Know-how = Priceperea sau indemanarea de a desfasura o anumita activitate. Ansamblu de notiuni, cunostinte, de experienta, de operatii si procedee necesare fabricarii unui produs.
Nevoi sociale = Nevoile materiale ale populatiei privitoare la hrana, imbracaminte, de locuit, de educatie, sanatate etc. fata de care se proiecteaza produsele si serviciile adecvate cererii pietei.
Operatiuni bancare = Operatiuni asupra sumelor de bani in numerar, a creditelor si titlurilor negociabile. Sunt operatiuni de depozit, de efectuare de plati, de acordare de credite, operatiuni de schimb etc.
Operatiuni la bursa = Cumparari sau vanzari de titulari de valoare (actiuni, obligatiuni etc.) la bursa.
PIB sau Produs final = Reprezinta totalitatea bunurilor economice (produse si servicii etc.) in expresie valorica (valoarea adaugata bruta) obtinute intr-o perioada de timp (de obicei un an) si destinate ultimei utilizari ce li se poate da (adica ajunse in ultimul stadiu al circuitului economic – consumul final). Se determina eliminand consumul intermediar din valoarea bunurilor produse intr-o tara.
PIB = CF + FBCF + VS + (E – I)
CF= consum final
FBCF = formarea bruta de capital fix
VS = variatia stocurilor
E = exporturi
I= importuri
Produs intern net = agregat macroeconomic (indicator sau marime statistica) de rezultate care se calculeaza prin deducerea din PIB a consumului de capital fix (amortizarea).
Rata a consumului = Raportul dintre consum si venit si arata cat reprezinta cheltuielile pentru consum in totalul venitului.
Redeventa = Suma de bani platita periodic de catre persoane care au concesionat anumite bunuri (mine, terenuri agricole sau forestiere, lucrari de drumuri publice sau exploatarea lor), ori au contractat licente prin contracte know-how.
Subventie = Plata, finantare, de regula nerambursabila de la buget sau persoane private, acordata unor firme sau persoane fizice pentru realizarea unor actiuni si obiective anume.
