Principalele contracte de distribuție

Principalele contracte de distribuție.

§1. Contractul de aprovizionare exclusiva

Definiție. Contractul de aprovizionare exclusiva este cel prin care distribuitor se angajeaza sa nu se aprovizioneze decat de la un furnizor determinat.

Formarea contractului. Acest contract nu este supus nici unei reguli speciale, astfel ca se vor aplica regulile dreptului comercial privind incheierea contractelor.

Conținutul contractului. Regula aprovizionarii exclusive, in sarcina distribuitorului il pune pe acesta in situația de a accepta prețurile fixate de furnizor. El trebuie sa se aprovizioneze, pe toata durata convenita exclusiv de la furnizorul cu care a incheiat contractul. De regula cel din urma se obliga sa nu furnizeze același produs concurentului distribuitorului.

§2. Contractul de distribuție selectiva

Definiție. Contractul de distribuție selectiva este un sistem de distribuție in care furnizorii se angajeaza sa vanda bunuri sau servicii, direct sau indirect, numai distribuitorilor selecționați pe baza criteriilor definite, iar acești distribuitori se angajeaza sa nu vanda aceste bunuri sau servicii la distribuitori neagreați.

Acest tip de contract privește in principal produsele de lux: calitațile specifice produselor aratate explica faptul ca ele nu pot fi distribuite de orice comerciant. Furnizorii incearca prin intermediul distribuțiilor selective de a se asigura ca produsele sale sunt distribuite de o persoana competenta intr-un mediu comercial adecvat. Aceste contracte sunt utilizate de marcile precum Chanel, Dior, Diesel, etc.

Conținutul contractului Furnizorul este ținut de o obligație de aprovizionare a distribuitorilor selectați.

Distribuitorii sunt ținuți de a vinde produsele in locul convenit prin contract și in general de a nu le revinde altor distribuitori neagreați. Respectarea acestor obligații da dreptul furnizorului la a efectua controlul activitații distribuitorului, in limita acestor obligații.

Limitarea acestui contract prin regulile dreptului concurenței. Refuzul furnizorilor de a distribui marfuri altor distribuitori decat cei agreați ii impiedica pe aceștia sa aiba acces la piața produselor furnizorului, ceea ce intra in conflict cu regulile dreptului concurenței, reglementate de art. 81 din Tratatul CE și art. 5 alin. 1 din L. nr. 26/1996, care interzic ințelegerile intre comercianți.

Dreptul nostru admite totuși validitatea de principiu a contractelor de distribuție selectiva sub condiția de a nu impiedica concurența pe piața și sa nu aiba ca obiect sau ca efect de a exclude anumite forme de distribuție. Criteriile de distribuție nu trebuie sa fie discriminatorii

In acest sens, contractele de distribuție sunt admise sub condiția ca furnizorul sa iși selecționeze distribuitorii fara discriminare in funcție de criterii obiective legate de cantitatea de produse, calificarea profesionala a personalului acestora și a distribuitorului și calitatea dotarilor specifice de vanzare.

§3. Contractul de concesiune

Contractul de concesiune este convenția prin care concesionarul pune intreprinderea sa de distribuție in serviciul concedentului pentru a asigura exclusiv, pe un teritoriu determinat, distribuția produselor concedate. Elementul esențial al contractului este exclusivitatea teritoriala.

Formarea contractului. Contractul de concesiune are caracter intuitu personae. Totuși alegerea partenerului nu poate fi abuziva, ci trebuie sa se intemeieze pe criterii economice cantitative și calitative stabilite obiectiv.

Conținutul contractului. Concedentul se obliga sa furnizeze concesionarului produsele convenite și la prețul stabilit. El nu poate furniza același tip de produse pe teritoriul concesionarului.

Restricția legala privind practicarea acestui contract. Normele art. 81 și 82 din Tratatul CE interzic in principiu acest tip de contract pentru ca limiteaza concurența pe o anumita piața.

Dreptul nostru admite totuși contractele de concesiune sub condiția de a nu depași o anumita de cota a pieții prin aceste contracte, de regula pragul de 30%.

Contractele de concesiune a vanzarii automobilelor

O forma foarte des utilizata a contractului de concesiune este cea a concesiunii vanzarii automobilelor. Impactul negativ a acestui contract asupra concurența pe piața automobilelor a determinat Comisia europeana sa adopte Regulamentul nr. 1400/2002 CE al Comisiei din 31 iulie 2002 ce deroga de la Regulamentul nr. 2790/1999/CE din 22 decembrie 1999. Acest Regulament definește trei piețe: piața vehiculelor automobile, piața pieselor de schimb, și piața serviciilor de reparație in materie. Regulamentul confera dreptul la beneficiul excepțiilor la ințelegerilor, fara sa anunțe aceste ințelegeri Comisiei. In consecința, constructorii de automobile pot sa aleaga sistemul lor de distribuție, fie exclusiv fie selectiv sub condiția ca partea de piața ocupata cu de aceste ințelegeri sa nu depașeasca pragul de 30% pentru distribuția exclusiva și 40% pentru distribuția selectiva.

§4. Contractul de franciza [1] [2]

O aplicare a contractului de concesiune este contractul de franciza. Acesta constituie o tehnica contractuala de origine anglo-saxona, ajunsa in Franța in anii 70 ai secoluli trecut, și pe aceasta filiera a fost introdus in legislația noastra in anul 1998

Noțiune. Contractul de franciza este reglementat de Ordonanța Guvernului nr. 52/1997[3], privind regimul juridic al francizei, aprobata, cu modificari, prin Legea nr. 79/1998[4].

Contractul de franciza este «acordul prin care francizorul pune la dispoziția beneficiarului francizei dreptul de a exploata sau de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu» (art. 1 din OG nr. 52/1997.

Dreptul european definește franciza ca fiind un acord prin care o persoana, francizorul acorda unei alte persoane, beneficiarul francizei, in schimbul unei compensații financiare, dreptul de a exploata o franciza, in scopul de a comercializa produse sau servicii determinate.

Acest contract permite structurarea unei rețele coerente și uniforme. Acest tip de contracte se regasește in toate sectoarele: restaurante și hotelier (McDonald’s),  confecții, etc.

Formarea contractului. Contractul de franciza este intuitu personae, personalitatea beneficiarului francizei fiind determinanta pentru incheierea contractului. Contractul nu imbraca forme speciale, fiind suficient acordul de voințe.

Pentru a exista contractul de franciza este necesar ca sub o marca, un nume sau o sigla, sa se organizeze un mod uniform de exploatare a tehnicii de vanzare sau de realizare a serviciilor, stabilite de francizor.

Conținutul contractului. Francizorul se obliga, in schimbul unei redevențe, sa puna la dispoziția beneficiarului francizei a marcii fabricii, produsului sau serviciului, a numelui, a cunoștințelor sale (Know-how-ul) și asistența tehnica permanenta, pentru comercializarea produselor sau serviciilor pe care le-a conceput.

Cunoștințele și tehnicile utilizate de francizor, și transmise beneficiarului sunt considerate secrete comerciale. Contractul este nul daca se constata ca in realitate francizorul nu a furnizat beneficiarului cunoștințele sale (know-how)[5].

In schimbul acestor obligații, beneficiarul francizei trebuie sa colaboreze cu francizorul. El are obligația de a respecta caietul de sarcini ale francizei, de a nu divulga tenicile specifice ale producției sau serviciului, furnizate de francizor, sa utilizeze semnele distinctive ale acestuia, sa vanda produsele sau serviciile, obiect al francizei in condițiile fixate de francizor, de exemplu, trebuie sa respecte prețul fixat de el.

Francizorul are dreptul sa verifice activitatea beneficiarului francizei pentru  a controla modul de executare a acestor obligații. Respectarea acestor sarcini.

Cel mai adesea, contractul de franciza este insoțit de o clauza de exclusivitate pe care francizorul o acorda beneficiarului. In temeiul ei, beneficiarul are dreptul sa utilizeze in mod excusiv marca francizorului pe un teritoriu dat, in schimbul unei taxe proporționale cu taxa de intrare in rețea, și care se adauga acestia.

Dreptul de preemțiune. Dreptul de exclusivitate acordat beneficiarului și avantajele comercial conferite de aceasta exclusivitate (folosirea marcii, a renumelui francizorului), pe de o parte, nevoia de a-și amortiza investițiile specifice ocazionate de intrarea in rețea (echipamente specifice, stocuri, selectarea și pregatirea personalului) determina pe beneficiar sa recurga la mecanismul preemțiune in vederea asigurarii continuitații contractului de franciza in persoana sa[6].

Pentru a ocroti acest interes, legiuitorul a prevazut in textul art. 7 din OG nr. 52/1997, modificata, dreptul beneficiarului francizei de a  prevedea in contract o clauza de preemțiune. O astfel de clauza de preemțiune cu caracter contractual este de fapt un pact de preferința in favoarea beneficiarului francizei prin care acesta iși asigura dreptul la reinnoirea contractului de franciza la data expirarii termenului contractual.

De asemenea, pentru protejarea rețelei, se poate prevede un drept de preemțiune al francizorului, prin care sa se acorde acestuia dreptul de preferința la cumpararea fondului de comerț atunci cand beneficiarul francizei ar decide sa iasa din rețea și sa cedeze fondul sau altui comerciant.