NOTIUNI DE BIOLOGIA LOCOMOTIEI UMANE

Definitia locomotiei: este o deplasare a corpului in totalitate sau a segmentelor sale, dintr-un punct in altul (fata de un punct de referinta). Este realizata cu ajutorul aparatului locomotor (oase, muschi, articulatii).

Miscarea este forma de existenta fundamentala a materiei vii, in afara careia nu exista viata. Ea este vesnica, absoluta, iar repausul ii da masura, fiind opusul miscarii.

Principalele forme de miscare: miscarea microparticulelor, miscarea mecanica, miscarea fizica, chimica, biologica etc. Intre ele exista o legatura reciproca, astfel incat se poate inregistra o permanenta trecere a unei forme de miscare in alta. Formele superioare ale miscarilor nu pot fi explicate complet, prin legile formelor inferioare. Acestea din urma nu sunt fundamentale ci numai auxiliare si de aceea in intelegerea si interpretarea miscarii biologice este necesara mai mult decat cunoasterea legilor fizicii sau chimiei.

Contractilitatea este modul de raspuns specific al muschiului la actiunea factorilor externi.

Reflectivitatea este realizarea unor miscari automate ca raspuns la stimuli externi. In dezvoltarea acestei calitati esentiale superioare exista 3 etape: reflectivitatea aneurogena, neuroida si nervoasa.

Tipurile de statica si de locomotie: statica si locomotia reptiliana, cvadrupedia (pozitia “in 4 labe”) brahiatia (locomotia primatelor) si

Pozitia si deplasarea bipeda (caracteristica omului). Aceasta difera de cea ocazionala bipeda de la alte specii. Membrele inferioare se intind din genunchi si din solduri, iar curburile compensatoare apar la nivelul coloanei vertebrale. Rezulta modificari functionale iimportante fata de alte tipuri de statica/locomotie:

1.     Eliberarea membrelor superioare

2.     Verticalizarea coloanei vertebrale, cu 24 de vertebre

mobile deasupra sacrului (care este segmentul de sustinere al coloanei, fiind parte integranta a bazinului). Rezulta o curbura principala (cifoza toracala) si doua curburi compensatorii, situate deasupra si dedesubt (lordoza cervicala si lordoza lombara), aspectul global din profil al coloanei fiind sinusoidal.

3.     Orizontalizarea gaurii occipitale, care permite o mare

dezvoltare a cavitatii craniene

4.     Echilibrarea centrului de greutate care necesita multa

energie, si intrarea in actiune a unor reflexe de postura cu milioane de receptori si circuite nervoase si interesarea a zeci de mii de centri nervosi care coordoneaza muschii posturali. Centrul de greutate oscileaza continuu intre inainte si inapoi, respectiv stanga-dreapta si sus-jos.

5.     Largirea campului visual contribuie la marirea creierului

si evolutia omului.

6.     Modificarea lungimi membrelor (scurtarea membrelor

superioare, care ajung la 158,6% fata de trunchi) si lungirea celor inferioare (care ating 172% fata de trunchi). Astfel axa longitudinala a trunchiului in pozitie bipeda este orientata cranio-caudal si de jos in sus (invers ca la patrupede sau primate).

Evolutia ontogenetica a miscarilor la om

Embriogeneza aparatului locomotor este strans legata de evolutia miscarilor de la o varsta la alta. Dezvoltarea motorie a omului, prezentata pe etape de varsta, este urmatoarea:

1. In prima luna copilul prezinta o postura simetrica, cu

predominanta tonusului flexorilor. Pozitia este intins.

2. Din luna 1 – 4 se dezvolta tonusul extensorilor, incepand cu

capul, coloana, apoi soldurile.

3. La 4 luni face miscari simetrice cu mainile si poate urmarii obiectele in

miscare.

4. Intre 4 – 6 luni apar primele  reactii de echilibru.
5. La 6 luni ridica capul si incepe sa se foloseasca mai mult de o

mana (stanga sau dreapta).

6. Intre 7 si 8 luni se intoarce pe o parte, sta in genunchi si pe

maini.

7. Intre 8 si 10 luni se ridica in picioare.
8. La un an sta in picioare, perfectioneaza miscarea de apucare,

merge tinut.

9. Intre un an si un jumatate merge singur cu o baza mare de

sustinere, nu se poate intoarce decat mergand in cerc.

10. La 2 ani alearga, urca scarile, tine creionul.
11. La 3 ani sare inapoi.
12. La 3 ani si 6 luni sta pe un picior.
13. La 5 ani scrie, deseneaza, coase, canta, etc.

Corpul omenesc ca un tot unitar

Este un concept larg intalnit in medicina si in anatomie, implicit, ca o sinteza a structurilor si functiilor sale, care vor fi prezentate pe larg in cursurile urmatoare. Rezultat al evolutiei organismelor vii si al speciei, corpul uman este organismul cel mai complex si mai performant din natura.

Factorii morfo-functionali si interdependenta lor

La baza miscarii stau mecanismele rezultate din interdependenta structura – functie a aparatului locomotor. Organismul in miscare este tot un intreg, miscarea prezentand: o etapa de initiere, faze intermediare si repaus. La un moment dat anumite miscari se automatizeaza si devin stereotipuri dinamice. Este important sa cunoastem factorii externi care influenteaza miscarea: elasticitatea solului, acceleratia gravitationala, etc.

Influenta exercitiilor fizice asupra formarii corpului uman:

Urmand preceptul “functia creeaza organul”, putem spune ca actiunile fiziologice sunt procese complexe desfasurate in timp si spatiu, care au ca efect modelarea structurilor. Forma si functia pot fi private, deci, ca doua fatete ale aceluiasi fenomen, care se conditioneaza reciproc. Locomotia, este dezvoltata prin exercitii fizice, fie in cazul activitatilor de munca sau in diferite sporturi.

Structura tesuturilor si organelor sub influenta factorilor mecanici

Exercitiile fizice actioneaza asupra tesuturilor si organelor prin declansarea unor forte mecanice: de compresiune, de incovoiere, de torsiune, de forfecare, de tractiune. Toate aceste forte rezulta mai ales din actiunea gravitatiei. In afara fortelor mecanice externe asupra structurilor actioneaza si forte interne rezultate din: dezvoltarea si cresterea lor, presiunea vasculara, procesele metabolice etc. Actiunea fortelor asupra structurilor este uramata de reactiunea acestora, care consta in aparitia starilor: de tensiune, de eforturi unitare sau stare de stress (intre o valoare minima si una maxima). Starea de tensiune modeleaza, si ea, structurile, astfel incat cu minim de material sa se dezvolte cu un efect maxim de rezistenta la solicitari (constructii minime absolute). Acest fenomen este rezultatul adaptarii mecanice la factorii externi, de–a lungul evolutiei filogenetice si ontogenetice. Unul din scopurile educatiei fizice este de a intretine aceste mecanisme in conditii normale, si de a le imbunatati.

Schema raporturilor de interdependenta

Raporturile de interdependenta dintre factorii morfo – functionali care executa miscarea (SNC fiind pupitrul de comanda al miscarii) sunt reprezentate de interrelatia intre mediu si exercitiile fizice adaptative. Organismul, ca tot unitar, prezinta structuri morfo–functionale pentru realizarea miscarilor, a caror interdependenta este realizata prin mecanisme nervoase. Coordonarea tuturor factorilor implicati in miscare duce la realizarea corecta a acesteia si, implicit, la performanta sportiva.