Documente noi - cercetari, esee, comentariu, compunere, document
Documente categorii

Teama de a fi tata: Studiu asupra depresiei paterne

Teama de a fi tata: Studiu asupra depresiei paterne


Prolog

Un pacient mi-a marturisit intr-una din primele sale sedinte ca dupa divortul de sotia sa a refuzat sa-si accepte fiica, spunand "Intotdeauna am crezut ca nu e a mea.".

Un adolescent nu a putut vorbi la inceput, timp de cateva sedinte, despre tatal sau, iar intr-o zi a spus: "Nu-mi spune nimic, niciodata pot face orice. E ca si cum nu contez pentru el."



O tanara pacienta imi vorbea despre tatal sau ca "marele absent din viata mea".

Sunt cuvinte diferite despre tati diferiti, intotdeuna absenti, intr-un fel sau altul.

Se poate spune ca a fi tata poate insemna o pierdere. Deoarece pentru un barbat a avea un copil este ca o renuntare la propria sa copilarie, este o schimbare de rol, el nu mai este fiu, este tatal. Oedipul revine, conflictualitatea este resuscitata. Copilul care se naste este uneori chiar imaginea propriului sau tata. Un sentiment de neputinta, o angoasa de castrare retrezita subit, o negare a dimensiunii sale feminine: acestea sunt cateva surse ale patologiei paterne dupa nasterea unui copil. Pentru barbat, a (nu) dori un copil inseamna a (nu) dori sa fie tata.


Dificultatile teoretice

Cercetarea dimensiunii psihopatologice a paternitatii este un domeniu nou deoarece, in general, abordarile teoretice sau clinice s-au centrat asupra maternitatii, asupra relatiilor precoce mama-copil, asupra patologiei femeii dupa nastere (psihoza post-partum, "blues"-ul, avortul etc), asupra dificultatilor de a fi mama.

O alta dificultate a cercetarii dimensiunii depresive a paternitatii este ca ea se produce de regula in primul an dupa nasterea copilului, iar tatal nu apeleaza la analist sau psihoterapeut pentru problemele sale legate de relationarea cu copilul sau cu sotia sa.

Un alt aspect: paternitatea contemporana se inscrie intr-un cadru nou de configuratii familiale, caracterizat de scaderea numarului de casatorii, cresterea numarului de divorturi si legaturi libere, diminuarea natalitatii etc. Paternitatea este astfel determinata sa desfasoare noi conduite in cadrul familial, situandu-se in nucleul interactiunilor dintre barbat si femeie. Noi responsabilitati sociale, morale il solocita pe tata in exercitarea rolului sau, precum sunt cele de a raspunde de nasterea copilului, posibilitatea de a alege momentul conceperii copilului, de a determina numarul de copii etc.

In plus, a fost o vreme cand prezenta tatalui la nastere era interzisa, iar pana in epoca clasica nasterea era un fenomen care se petrecea doar in prezenta femeilor. Lucrurile s-au schimba mult dupa anii 1960, cand femeile au luptat pentru drepturile lor, printre care si prezenta tatalui la nastere. In prezent, exista inca maternitati in care asistenta tatalui este interzisa, pentru a nu determina complicatii sau a cauza infectii. Dar sunt si maternitati in care prezenta tatalui este obligatorie, iar cuplul este desconsiderat daca tatal refuza sa asiste la nastere. Ambivalenta personalului medical este de asemenea o expresie a ambivalentei "tatalui"; un medic ce tinde sa-l excluda pe tatal nou-nascutului ca rival in raport cu "tatal ideal", pe care el il reprezinta in fata femeii care naste.

Teorii clasice si actuale asupra paternitatii

Ipoteza freudiana conform careia "tatal ar fi modelul individualizat atat al lui Dumnezeu, cat si al Diavolului" arata ca Freud recunoaste natura ambivalenta a paternitatii. Dimensiunea mitului este esentiala pentru functia pe care Freud o atribuie tatalui.

Dupa ce a formulat teoria isteriei despre trauma sexuala in care tatal este aagent provocator, Freud descrie tatal-Oedip, ce modereaza dorinta si interzice juisarea. Complexul Oedip este construit din ansamblul de dorinte amoroase si ostile pe care copilul le simte fata de parintii sai. In forma sa numita pozitiva, complexul presupune dorinta de moarte fata de rivalul reprezentat de parintele de acelasi sex si dorinta sexuala fata de parintele de sex opus. In forma sa negativa, este invers. In declinul perioadei oedipiene, copilul se deturneaza de la mama sa si se intoarce spre tatal sau. El interiorizeaza legea interdictiei incestului. Tatal ocupa acel loc care ii permite copilului sa depaseasca Opedipul si sa dobandeasca astfel Supraeul. Dar atunci cand copilul se indreapta spre tata, el nu o face spre tatal real, ci spre imaginea tatalui, creata de el insusi: un tata puternic, omnipotent, demn de a fi iubit si admirat.



In Totem si tabu, Freud vorbeste de un Tata primordial, care se afla la originea nasterii legii, care traia in hoardele primitive:"Intr-o zi, fratii s-au aliat pentru a-si omori si a-si devora tatal, punand asfel capat hoardei paterne(.). In actul devorarii, ei au realizat identificarea cu el, fiecare din ei apropiindu-si un fragment din forta lui." Toti fiii cuprinsi de gelozie au cazut prada mortii, castrarii sau expulzarii, exceptandu-i pe cei mici, care erau protejati de mama. Acest act comun de paricid i-au determinat sa puna bazele unui fel de contract social, care presupunea renuntarea la pulsional. Aceasta a fost inceputul legii, moralei si dreptului. Tatal implica legea interdictiei incestului. El separa copilul de mama sa, in sensul ca arata acestuia ca trebuie sa renunte la deplina posesie a mamei sale.

Dupa Freud, avatarurile triangularii oedipiene se afla in centrul tuturor intrebarilor asupra destinului uman "normal" sau "patologic, nevrotic sau psihotic", Micul Hans, unul din cazurile princeps ale lui Freud, exprima foarte clar ca printre teoriile sexuale infantile se afla si aceea de a avea copii si a-i aduce pe lume. "Mi-ar placea foarte mult sa am copii", spune Hans, si adauga "As avea o fetita, baietii au fetite, fetitele au baieti". Stim cu totii ca fobia sa de cai era expresia ambivalentei fata de tatal sau si a dorintei de a o poseda pe mama sa. Teama de a fi muscat de cal este o forma a angoasei de castrare.

In Moise si monoteismul, Freud afirma ca "Fata de maternitate, care este o experienta senzoriala, paternitatea rezulta dintr-un proces de gandire". Dupa Freud, paternitatea este o operatie mentala, si nu corporala. Pentru barbat esential este cuvantul, si nu corpul sau, astfel ca accesul la paternitate necesita procesul de adoptie al copilului de catre tatal sau. Acesta operatie esentialmente spirituala trimite in planul secund perceptiile senzoriale directe cu copilul. Cel mai adesea, maternitatea femeii refuleaza la barbat o serie de elemente ale functionarii sale psihice cu privire la situatia de parinte si mai ales cu privire la aceea ce releva maternitatea barbatului.

Am prezentat deci importanta Oedipului si a legii interioare, cu accent pe constiinta morala si culpabilitate. Lucrarile recente - realizate ca urmare a recomandarilor pe care le-a lasat Freud la sfarsitul vietii sale - au studiat cazurile opuse: cele in care transgresarea legii este un aspect esential pentur structura psihica sau personalitatea fiintei umane.

La barbat, dorinta de a avea un copil, precum sublinia Monique Bydlowski in cercetarea sa psihanalitica asupra paternitatii, se dezvolta in cursul evolutiei sale psihoafective, in raport cu atasamentul permanent fata de primul obiect al iubirii (mama), cu dorinta de a fi tata, ca propriul sau tata (deci locul conflictualitatii oedipiene) si avatarurile acestei dezvoltari.

Procesul prin care barbatul devine tata reprezinta o separare de propria sa mama (prima relatie de obiect), deci un travaliu enorm de renuntare si de doliu, o incercare grea prin coerenta organizarii sale psihice, la nivelul economiei sale libidinale. Barbatul este solicitat sa reia intreg travaliul interior, referitor la identitatea sa, identificarile sale, echilibrul sau narcisic. El stia din totdeauna ca nu poate adice pe lume copii, dar acest lucru va suscita totusi in el un travaliu psihic ce atinge radacinile cele mai arhaice, structura sa narcisica de copil, de adolescent, de tanar, de adult, construit in mare parte in jurul registrului falic. Intr-un fel, este pentru prima data in istoria sa libidinala cand se confrunta direct cu propria sa castrare. Si cu realitatea unei sarcini, cu realitatea propriului sau copil, se reactiveaza toate interogatiile arhaice si oedipiene, acutizate de intrebarile fundamentale despre originea vietii, identificandu-se astfel cu acest prunc. Deci, barbatul se confrunta cu trairea unei castrari falice, deoarece realizeaza ca este incapabil sa faca singur copii, sa ii poarte in pantec, ca o femeie. Pruncul fiind ascuns in pantecul sotiei sale, ii aminteste de propriile sale origini, din pantecul mamei sale. Si astfel copilul devine un obiect pentru proiectiile tatalui. Pentru barbat, copilul este un rival (ca si tatal sau, odinioara), pentru ca el ocupa spatiul psihic si corporal al femeii zi si noapte, ceea ce el nu va reusi vreodata.



Deci, pentru barbat, a deveni tata presupune un dezechilibru narcisic, care il fragilizeaza. El se poate apara prin reactii nevrotice, psihosomatice sau chiar psihotice. Exista de asemenea si pericolul unei depresii, al unei prabusiri a Eului, al regresiei la o dimensiune a pulsiunilor partiale, exista riscul unui clivaj (o parte a Eului integra, acceptand castrarea, o alta care refuza complet aceasta realitate). Miscarea regresiva consta in a redeveni baiatul mamei sale, identificarea masiva cu ea, omniprezenta si omnipotenta si predominanta principiului placerii.


Studiile psihanalitice asupra paternitatii au prezentat momentele principale, carora le corespund simptome specifice, respectiv:


Inainte de sarcina: absenta sau raritatea cererilor masculine de a avea copil

In timpul sarcinii: fuga, depresia (a ramane fiul perpetuu), fobii simple si de ace impulsive

La nastere: identificarea feminina, fenomenul de cuvada, rolul traumatic al nasterii

In primul an: episoade psihanalitice depresive si paranoide.

Monique Bydlowski si E Levy-Loblond, intr-o cercetare asupra paternitatii, in primul an dupa nasterea copilului, au descoperit patru categorii de tati, in functie de discursurile lor referitoare la copil, la identitatea lor sexuala, la propriul lor tata si la familia ascendenta. Ei au distins intre:

1.Barbatii care prezentau in discurs lipsa referirilor la propria linie paternala: ei participau mai usor la activitatile de maternaj, isi traiau bisexualitatea sub forma unei identificari mimetice cu mama care poarta copilul in pantec, il naste si il ingrijeste. Ei fac de regula somatizari si manifestari asemanatoare cuvadei.

2.Barbati care se refereau la o mama "insuficient de buna", prin identificarea cu copilul si in rezonanta cu experientele de abandon real sau imaginar traite in cursul propriei lor copilarii.

3.Barbati care se refereau la tatal lor, ca si cum copilul ar fi reactivat conflictul oedipian. A deveni tata presupunde a-l transforma pe propriul tau tata in bunic.

4.Barbati care prezentau numeroase referinte paterne reale (tata, bunic, etc), punand in scena exclusiv filiatia masculina ascendenta. Referintele feminine lipsesc din discurs. Tatal se simte ca unic creator al copilului.


Despre depresia paternala

Bertrand Cramer si Berry Brazelton in lucrarea Les Premiers Liens, vorbesc despre frica de copii, care este o "expresie a angoasei permanente de a recadea in feminitatea primara" si, dupa parerea lor , "este factorul psihic ce contribuie cel mai puternic la evitarea pe care o manifesta multi barbati in fata implicarii paterne".

E ca si cum dispozitiile de maternaj ar trebui sa resuscite propensiunile lor feminine. Barbatii sunt de acord sa devina tati, dar cu conditia sa fie scutiti de orice asimilare a maternajului. Putem spune ca un barbat nu poate deveni pe deplin tata decat daca acorda un loc mamei sale in sine insusi.

Vorbind despre depresie paterna, inseamna sa vorbesti de doliu. De la Freud, si mai ales de la Abraham, discipolul sau, stim cat sunt de stranse legaturile intre doliu si depresie. Este evident ca in momentul in care devine tata, un barbat isi pune aceleasi intrebari ca atunci cand devine adult, ceea ce necesita o anumita energie psihica. Sa devoo tata pentru prima data inseamna sa renunti cu atat mai mult la dorintele incestuoase, inseamna sa admiti c mai multa usurinta ca nu esti nemuritor, sa spui adio copilariei si sa poti raspunde in sfarsit la nelinistitoarele intrebari ce implica diferenta intre sexe si castrara. Renuntarea la relatia cu mama, separarea de aceasta mama care l-a adus pe lume, il confrunta cu serie de crize emotionale, majoritatea lor inconstiente, in raport cu sentimentul de culpabilitate si angoasa de castrare. "Nu pot fi tata" sau "mi-e teama sa fiu tata" reprezinta de fapt teama de a se separa de propria sa mama. Este de fapt asemenea si persistenta intr-o pozitie pasiva, in raport cu propriul sau tata.



Studiile lui Abraham asupra depresiei paterne arata ca intreg aparatul psihic al barbatului regreseaza la un stadiu infantil arhaic si functioneaza intr-o dialectica sadic-anala. Barbatii depresivi dupa nasterea copilului lor functioneaza ca si cum au ramas intr-o faza de dezvoltare in care gura si anusul joaca un rol primordial in viata lor libidinala. Deci, un barbat depresic prezinta o fuga regresiva in fata unui conflict psihic, o fuga in care atitudinea inconstienta in fata vietii este un amestec de sadism oral si anal. E ca si cum inconstientul barbatului incorporeaza (prin introiectie) lumea sau persoanele urate si suscita o agresivitate impotriva acestor persoane introiectate. Erotismul genital se intoarce la nivelul anal al dezvoltarii psihosexuale.

In plus, aceste miscari regresive se combina cu sentimentele inconstiente de culpabilitate in raport cu conflictele oedipiene. Aceste trairi se prioecteaza si asupra copilului: in depresia parentala, multi tati spun ca copilul nu este al lor, ca provine dintr-o legatura extraconjugala a sotiei lor, ca acel copil nu le seamana. Cu alte cuvinte, depresia este modalitatea prin care barbatul isi neaga paternitatea. Aceasta negare paranoiaca, pe de o parte, rezolva conflictul dintre tata si copil si presupune, pe de alta parte, un Supraeu agresiv, in raport cu un tata ideal, asa cum el nu va fi vreodata.

In articolul sau "Depressive reactions related to parenthood", Gregory Zilboorg se refera la tati depresivi, care dezvolta tulburari intestinale si somatizari puternice dupa ce li se comunica existenta sarcinii. Dupa Zilboorg, aceste manifestari se datoreaza urii resimtite impotriva sotiilor lor si mai ales impotriva propriilor mame si propriilor dimensiuni feminine. Trebuie sa subliniem de asemenea ca Supraeul parental exercita o presiune maximala asupra Sinelui copilului, prin urmare "in atitudinea lor pozitiva sau negativa fata de copil, parintii isi trateaza copilul in aceeasi maniera in care isi trateaza Id-ul lor".

Putem afirma deci ca reactiile depresive paterne prezinta o simptomatologie clinica diferita de cele feminine. La barbati sunt majoritate defensele paranoide si pulsiunile agresive (uneori infanticide sau suicidare), in timp ce la femei predomina defensele isterice sau depresiile nevrotice. Acesta poate constitui, de altfel, material pentru un studiu ulterior. Alte probleme ridicate de depresia paterna sunt:

daca exista o structura depresiva predispozanta

daca sexul copilului joaca un rol esential in depresia tatalui

daca depresia paterna este legata de nucleul masochist mortifer

care sunt efectele carentei patern asupra dezvoltarii psihice a copilului.

Adaugam si mentiunea ca cercetarea depresiei paterne se poate baza pe trei modalitati clasice principiale: observarea directa a tatilor in timpul nasterii; consultatiile psihanalitice ale tatilor dupa nasterea copilului si reconstructiile dimensiunii paterne, a relatiei tata-copil, pornind de la psihanaliza copilului.

Incheiem aceasta scurta expunere despre depresia paterna si teama de paternitate prin cateva cuvinte ale lui Serge Lebovici:

"In definitiv, trebuie sa insistam asupra faptului ca functia paterna promoveaza Oedipul, care o si fondeaza. Tatal trebuie sa o reprezinte, pentru ca el este cel care, pe parcursul diferentierii sale sexuale de partenera sa, stabileste distanta ce se produce in cadrul diadei, diada - sau monada, dupa cum am vazut -  in care persistenta ar fi mortifera (.) Aceasta este conditia majora pentru ca in copil sa se poata organiza un spatiu mintal viu in care sa se poata dezvolta, printr-o interactiune constatnta, activitatea fantasmatica si gandirea."