Razboiul Civil American

Razboiul Civil American, deseori denumit Razboiul de secesiune (in engleza War of Secession), Razboiul dintre state (in engleza War Between the States), sau Razboiul dintre Nord si Sud a fost un conflict politic si militar de patru ani (1861-1865) dintre Uniunea sau Statele din Nord ale Statelor Unite ale Americii (care si-a pastrat neschimbata denumirea sa oficiala adoptata cu ocazia scrierii Constitutiei SUA, Statele Unite ale Americii) si Statele din Sud ale acesteia, si anume sapte, mai apoi unsprezece state, care au parasit pe rand Uniunea in 1860-1861, alcatuind entitatea statala federala denumita Statele Confederate ale Americii (in engleza Confederate States of America).

In timpul alegerilor prezidentiale din anul 1860, Partidul Republican, in frunte cu Abraham Lincoln, a purtat o campanie politica impotriva expansiunii sclaviei in afara statelor in care aceasta exista deja. Victoria republicana in alegeri a avut ca rezultat declaratia de secesiune din partea a sapte state din Sud, chiar inainte de investitura lui Lincoln, care a avut loc la 4 martie 1861. Atat administratia aflata la finalul mandatului, cea a presedintelui James Buchanan, cat si cea noua, a presedintelui ales, Abraham Lincoln, au respins secesiunea, privind-o ca pe un act de rebeliune.

Ostilitatile au inceput la 12 aprilie 1861, cand fortele confederate au atacat postul militar federal de la Fort Sumter, din Carolina de Sud. Lincoln a raspuns chemand o armata de voluntari din fiecare stat si ordonand mobilizarea generala, ceea ce a condus la declararea secesiunii a inca patru state sclavagiste din Sud. Ambele parti si-au constituit armate de razboi, iar Uniunea a preluat controlul statelor de granita inca din prima perioada a razboiului si a efectuat o severa si eficienta blocada navala de-a lungul intregului conflict.

In septembrie 1862, Proclamatia de emancipare a lui Lincoln a transformat desfiintarea sclaviei din Sud intr-un scop al razboiului si i-a determinat pe britanici sa nu intervina. Comandantul confederat Robert E. Lee a repurtat cateva victorii pe frontul estic, dar in 1863 inaintarea sa spre nord a fost oprita la Gettysburg, iar pe frontul vestic Uniunea a preluat controlul raului Mississippi dupa Batalia de la Vicksburg, separand Confederatia in doua. Avantajele materiale si numerice ale Nordului s-au concretizat in 1864 cand Ulysses S. Grant a macinat armata lui Lee in mai multe batalii de uzura, iar generalul unionist William Sherman a ocupat orasul Atlanta, capitala statului Georgia, pentru ca apoi sa se deplaseze spre Oceanul Atlantic. Rezistenta Confederatiei s-a prabusit dupa ce Lee s-a predat lui Grant la Appomattox pe 9 aprilie 1865.

Razboiul, care este conflagratia cu cele mai multe victime din istoria Statelor Unite, s-a soldat cu moartea a peste 620.000 de soldati, a unui numar de peste 325.000 de combatanti dati disparuti si al unui numar nedeterminat de civili, a pus capat sclaviei in Statele Unite, a restaurat Uniunea si a intarit rolul guvernului federal in cadrul acesteia. Aspectele sociale, politice, economice si rasiale ale razboiului au marcat perioada de reconstructie care a durat pana in 1877 si au continuat sa se manifeste si de-a lungul secolului al XX-lea.

Cauzele razboiului

Statele Unite la 1856, cu putin timp inaintea izbucnirii razboiului civil.

 Statele libere

 Statele sclavagiste

 Teritoriile organizate

Coexistenta unui Sud sclavagist cu un Nord din ce in ce mai puternic abolitionist a marit posibilitatea conflictului. Lincoln nu a propus legi federale impotriva sclaviei acolo unde ea exista deja, dar, in 1858, prin discursul "Casa dezbinata", si-a exprimat dorinta de a "limita raspandirea sa, si a o pune acolo unde constiinta publica va putea pastra credinta ca este pe calea spre disparitia totala".^[1] Mare parte din lupta politica a anilor 1850 s-a concentrat pe extinderea sclaviei in teritoriile nou create.^[2][3][4] Toate teritoriile organizate aveau mari sanse sa devina state libere, ceea ce a crescut miscarea secesionista din Sud. Atat Nordul cat si Sudul presupuneau ca, daca sclavia nu se putea extinde, ea va disparea treptat ^5][6][7]

Temerile Sudului de a pierde controlul guvernului federal in fata fortelor antisclavie, si temerile Nordului ca fortele sclavagiste controlau guvernul, a adus criza la culme spre sfarsitul anilor 1850. Unele dispute privind moralitatea sclaviei, dimensiunea democratiei si meritele economice ale muncii libere in raport cu plantatiile de sclavi au determinat prabusirea partidului Whig si a miscarii Know Nothing, si aparitia unor partide noi, regionale (Partidul Free Soil in 1848, cel Republican in 1854, Uniunea Constitutionala in 1860). In 1860, ultimul partid national ramas, Partidul Democrat, s-a rupt pe linii teritoriale.

Atat Nordul, cat si Sudul erau influentate de ideile politice ale lui Thomas Jefferson. Sudistii puneau accent, in ce priveste cu sclavia, pe drepturile statelor in raport cu guvernul federal,^[8][9][10] idei mentionate in Rezolutiile Kentucky si Virginia ale lui Jefferson. Nordistii, de la abolitionistul William Lloyd Garrison pana la liderul republican moderat Abraham Lincoln^[11] puneau accent pe declaratia lui Jefferson ca toti oamenii sunt creati egali. Lincoln a mentionat aceasta propozitie in Discursul de la Gettysburg.

Vicepresedintele confederat Alexander Stephens a spus ca sclavia este "piatra de hotar a Confederatiei" dupa secesiunea statelor din Sud. Dupa infrangerea Sudului, Stephens a spus ca razboiul nu a pornit din subiectul sclaviei, ci din drepturile statelor, si a devenit unul din cei mai acerbi aparatori ai Cauzei Pierdute.^[12] Presedintele confederat Jefferson Davis si-a schimbat si el parerile, de la a spune ca razboiul a fost cauzat de sclavie la a spune ca drepturile statelor au reprezentat cauza. In vreme ce sudistii foloseau adesea argumentele bazate pe drepturile statelor in apararea sclaviei, uneori rolurile erau inverse, atunci cand sudisti cereau legi nationale de aparare a intereselor lor in raport cu Interdictia Discutiei si cu Legea Sclavilor Fugari din 1850. In aceste chestiuni, nordistii erau cei care voiau sa apere drepturile statelor lor ^13]

Coperta romanului abolitionist Coliba unchiului Tom, de Harriet Beecher Stowe, carte care a influentat puternic curentul abolitionist din Nord.

Aproape in intregime, criza interregionala a implicat sclavia, incepand cu dezbaterile privind clauza celor trei cincimi si extinderea pe douazeci de ani a comertului cu sclavi africani in Conventia Constitutionala din 1787. Controversele privind admiterea statului sclavagist Missouri in Uniune au condus la Compromisul Missouri din 1820, Criza Anularii privind Taxa din 1828 (desi taxa era scazuta dupa 1846,^[14] chiar problema taxei era legata de sclavie^[15]), Interdictia Discutiei care a interzis discutarea in Congres a petitiilor pentru desfiintarea sclaviei in perioada 1835-1844, acceptarea Texasului ca stat sclavagist in 1845 si Manifestul Destiny ca argument pentru achizitionarea de noi teritorii in care sclavia avea sa devina o problema, in urma razboiului mexicano-american (1846-1848), care a avut ca rezultat Compromisul din 1850.^[16] Proviziunea Wilmot a fost o tentativa a politicienilor din Nord de a exclude sclavia din teritoriile cucerite de la Mexic. Extrem de popularul roman abolitionist Coliba unchiului Tom (1852) de Harriet Beecher Stowe a crescut masiv opozitia in randul Nordului fata de Legea Sclavilor Fugari din 1850 ^17][18]

In 1854, Manifestul Ostend a fost o tentativa nereusita a Sudului de a anexa Cuba ca stat sclavagist. Planurile rivale ale nordului si sudului pentru traseul caii ferate transcontinentale s-au impletit cu controversa Bleeding Kansas privind sclavia. Sistemul Bipartit s-a prabusit dupa adoptarea Legii Kansas-Nebraska din 1854, care a inlocuit Compromisul Missouri cu suveranitatea populara, permitand locuitorilor unui teritoriu sa voteze pentru sau impotriva sclaviei. In 1856 discutiile in cadrul Congersului, privind sclavia, au devenit violente cand reprezentantul Preston Brooks din Carolina de Sud l-a atacat si l-a ranit grav pe senatorul republican Charles Sumner in Senat dupa discursul lui Sumner intitulat 'Crime against Kansas' ("Crima impotriva Kansasului") ^19] Decizia Curtii Supreme de Justitie din 1857 in cazul Dred Scott v. Sandford a permis sclavia in teritorii chiar si daca majoritatea se opusese sclaviei in referendum, inclusiv in Kansas. Constitutia Lecompton din 1857 a fost o tentativa controversata de a admite statul Kansas in Uniune ca stat sclavagist. Dezbaterile Lincoln-Douglas din 1858 au privit si Doctrina Freeport a liderului democrat din nord Stephen Douglas. Aceasta doctrina a reprezentat un argument pentru a ocoli decizia Dred Scott care, combinata cu infrangerea Constitutiei Lecompton a lui Douglas, a divizat Partidul Democrat intre Nord si Sud. Raidul abolitionistului din nord John Brown la Harpers Ferry Armory a fost o tentativa de a incita sclavii la revolta in 1859. ^[20] Ruptura Nord-Sud din 1860 din sanul Partidului Democrat datorata cerintelor Sudului pentru un cod al sclavilor in teritorii a fost emblematica pentru polarizarea natiunii intre Nord si Sud.

Printre alte cauze ale razboiului se numara sectionalismul (cauzat de cresterea sclaviei in Sud, in timp ce ea a disparut incet in Nord) si diferentele economice intre Nord si Sud, desi majoritatea istoricilor moderni sunt in dezacord cu determinismul economic extrem al istoricului Charles Beard si afirma ca economiile Nordului si Sudului erau in mare parte complementare.^[21] Efectul polarizant al sclaviei si controversele cauzate de cruzimile sclaviei (biciuiri, mutilari si despartirea familiilor) au impartit si marile culte religioase (bisericile metodista, baptista si presbiteriana).^[22] Faptul ca sapte din opt imigranti se stabileau in Nord, plus faptul ca de doua ori mai multi albi plecau din Sud in Nord decat invers, au contribuit la comportamentul politic defensiv-agresiv al Sudului.^[23]

Alegerea lui Lincoln in 1860 a fost declansatorul final al secesiunii ^24] Eforturile pentru compromis, inclusiv Amendamentul Corwin si Compromisul Crittenden, au esuat. Liderii din Sud se temeau ca Lincoln va opri expansiunea sclaviei si ca o va duce la disparitie. Statele sclavagiste, care devenisera minoritare in Camera Reprezentantilor, aveau in fata minoritarismul perpetuu in Senat si in Colegiul Electoral in fata unui Nord din ce in ce mai puternic.