Criza dominatiei coloniale

CRIZA DOMINATIEI COLONIALE

Intre cele doua razboaie mondiale, evolutia colonialismului era acceptata fara prea mari probleme de majoritatea populatiei. Ascensiunea si cresterea popularitatii fortelor politice nationale din cadrul dominioanelor au condus la punerea sub semnul intrebarii a sistemului colonial.

Evolutia imperiului britanic spre formarea " Commanwealth-ului natiunilor" a fost marcata de slabirea relatiilor politice cu dominioanele si de o tentativa de restringere a legaturilor economice in cea mai mare colonie a Coroanei britanice, insa, Londra a intimpinat rezistenta unui puternic curent nationalist condus de Gandlu. Franta a fost mai preocupata sa-si mentina autoritatea asupra imperiului fara sa intreprinda reforme care sa vina in intimpinarea revendicarilor nationaliste.

Primul razboi mondial nu a provocat o declansare a discutiilor pe marginea temeiurilor dominatiei coloniale asupra popoarelor de peste mari. Acestea erau convinse ca sunt insarcinate cu o misiune umanitara si civilizatoare. Aspiratiile nationale ale popoarelor colonizate erau puse sub semnul indoielii si negate. Pentru omul politic britanic, de exemplu, militantul nationalist indian Gandhi nu era decit un "factor pe jumatate dezbracat" (2;288). In aceasta perioada prin scrierile politice, sociologice si chiar literare s-a elaborat o adevarata doctrina a colonizarii care justifica pe temeiuri economice, istorice si morale, dominatia europeana asupra altor continente.

Daca aceasta a fost dominanta gindirii europene la nivelul elitelor trebuie aratat totusi ca dupa incheierea primei conflagratii mondiale apar voci care pun in discutie termenele dominatiei coloniale. Andre Gide denunta abuzurile coloniale in cartea sa Calatorie in Cango (1928).

Ideile lansate de presedintele american W. Wilson, crearea Societatii Natiunilor care a inscris in Charta sa principii generoase, destramarea imperiilor austro ungar, otoman, tarist si deservirea procesului de afirmare nationala in Europa au favorizat aparitia miscarilor de eliberare nationala in colonii.

La originea acestor miscari s-au aflat intelectuali, functionari si oameni de afaceri formati cu universitati europene : Gandhi, Nehru in India; Bourguiba in Tunisia; Soekarno in Indonezia, Ferhat Abbas in Algeria. In prima faza aceste miscari nu si-au propus sa rupa total legaturile cu metropola ci doar reforme de esenta in domeniul economic si social.

Supunind imperiul britanic la un efort de razboi caruia i - a facut cu greu fata prima mare conflagratie a secolului XX a subliniat eroziunea acestuia. Metropola a fost obligata sa-si asocieze dominioanele la efortul de razboi. Pentru a obtine participarea lor, cu aproape 2 milioane de combatabti, Londra a trebuit sa efectueze, o reajustare a relatiilor constitutionale intre partile componente ale imperiului (2; 290).

Asfel ca la Conferinta de Pace dominioanele vor face figura de state aproape independente. Unele dintre ele vor lua atitudini care faceau nota aparte fata de Foreign Office. la Conferinta imperiala din 1926 lordul Balfour a gasit o formula acceptabila - British Commonwealth of Nations - prin care se stabilesc noi raporturi intre Metropola si Canada, Noua Zeelanda, Australia, Irlanda si Uniunea Sud Africana. Legaturile care se vor mentine vor fi aproape simbolice.

Nu acelasi statut il va primii India. Prin "India Act" din 1919 aceasta a primit o mica autonomie la nivelul conditiilor provinciale desi in 1917, s-au promis institutii capabile sa realizeze o guvernare responsabila.

Deasemenea, indienii care participasera la efortul de razboi cu aproape un milion de oameni, vor intensifica miscarea de eliberare nationala, marcata prin actiuni de nesupunere civica si de protest.

In Franta tema imperiala, dupa incheierea primului razboi mondial, este exaltata constant in mass media. Dealtfel imperiul colonial francez atinge extinderea maxima acum: 12 milioane de km.p si peste 70 de milioane de locuitori. Metropola a stabilit peste tot un regim de administrare decenta ce puneau sa tina in adormire nationalismele din imperiul sau.

Totusi intre cele doua razboaie miscari nationaliste apar si se dezvolta si la imperiul colonial francez. Ideile liderului nationalist chinex Sun Yat- Sen au o mare influenta in Indochina. In 1927 a fost creat un partid national vietnamez dupa modelul celui chinez. In 1930 Nguyen Al Quae (viitorul lider comunist cunoscut sub numele Ho Si Min ) a fontat partidul comunist vietnamez care avea ca obiectiv lupta pentru eliberare de sub dominatia franceza si obtinerea independentei.

In Maroc in 1919 miscarea nationalista isi va lua simbolic denumirea de Destour (Constitutia). In Maroc nationalistii vor intreprinde o serie de revolte impotriva dominatiei Coloniale: contra spaniolilor (1920-1924) si apoi impotriva francezilor (1925-1926). la fel de activa va fi si miscarea nationalista condusa de ferhat Abbas in Algeria.

Nemultumirile din Liban si Siria au imbracat forme violente. In august 1925 au avut loc revolte care au fost reprimate sever de catre generalul Sarrail si ordinea a fost restabilita abia in anul 1927 (4; 121). Siria si Libanul vor primi, in urma acestor miscari constitutii care vor reglementa viata publica si politica in aceste tari si promisiunea ca vor obtine independenta in urmatorii trei ani.

Caderea Frontului popular de la putere in Franta a facut ca aceste promisiuni sa nu se materializeze.

Daca in perioada interbelica imperiul colonial francez parca bine articulat si aparent calm nu aceasi situatie s-a intimplat cu imperiul britanic care a fost obligat sa accepte, in cele din urma, independenta unor colonii. Dupa evenimentele din 1919 cind Afganistanul a atacat India Britanica, Londra pierde controlul asupra acestei tari.

In urma unei negocieri foarte dificile, Londra face o declaratie prin care proclama sfirsitul protectoratului britanic asupra Egiptului (febr.1922). Acesta nu a insemnat si independenta tarii dar s-au pus bazele unui acord care va reglementa viata politica a Egiptului si natura raporturilor cu Marea Britanie.

Aceasta va fi obtinuta in 1936 prin tratatul semnat la Londra in schimbul prezentei trupelor britanice de-a lungul Canalului de Suez , punct strategic de interes vital pentru marea Britanica.

Arabia Saudita, in schimb, si-a obtinut independenta prin tratatele semnate la 20 mai 1927.

In ceea ce priveste Irakul, englezii s-au confruntat cu o mare rascoala in regiunea Eufratului izbucnita ca urmare a impunerii pe tronul tarii a regelui Faisal alungat de francezi din Siria. In urma negocierilor guvernul Irakian a acceptat pe Faisal in schimbul creerii unui regat ereditar. In 1929 inaltul comisar britanic pentru Irak Sir Girlbert a propus guvernului Irakian un tratat prin care tara devenea independenta si putea sa adere la Liga Natiunilor. Tratatul a fost semnat in 1930 insa prin acesta Anglia isi mentinea controlul si influenta, deoarece avea permisiunea de a mentine baze militare iar in timp de razboi putea folosi teritoriul Irakian. In plus avea si controlul asupra exploatarii petrolului Irakian.

Transiordania regiune cu aproximativ 200.000 de locuitori detasata de Palestina de guvernul britanic in anul 1922 obtine independenta prin acordul semnat la 20 februarie 1928 cu conditia de a instaura un regim politic constitutional si de a urma Londra in politica externa si economica.

Interesele petroliere cunosc in perioada interbelica o crestere rapida in orientul Mujlociu. Lungii dominatii turcesti si mai scurtei tutele franco-britanice le va succede o noua forma de imperialism: cel al marilor companii petroliere engleze si americane care isi vor imparti prospectarea si exploatarea aurului negru din regiune. Acest fapt va cunoaste o intensitate si mai mare dupa cel de-al doilea razboi mondial cind practic forma clasica a colonialismului dispare dar este inlocuita cu una noua.