|
|
|
Cecenia este o regiune in nordul Caucazului in care populatia locala a luptat neintrerupt impotriva dominatiei straine, incepand cu Imperiul Otoman in secolul al XV-lea. Pana in cele din urma, cecenii s-au convertit la islam si tensiunile lor cu turcii au inceput sa scada, dar s-au acutizat cele cu vecinii lor crestini: georgienii si cazacii, dar si cu calmicii budisti. Armata cazacilor de pe raul Terek a fost asezata in tinuturile de campie ale Ceceniei in 1557. Rezistenta activa impotriva dominatiei rusesti a inceput in timpul secolului al XVIII-lea (1785 – 1791) ca rezultat al expansiunii Imperiului Tarist in teritoriile dominate pana in acel moment de Persia, sub conducerea lui Mansur Ushurma, un seic cecen naqshbandi (seic sufi), care s-a bucurat de sprijinul schimbator ale diferitelor triburi nord-caucaziene. Nu era un lucru neobisnuit pentru hanii tribali sa schimbe taberele in timpul unui conflict, chiar de mai multe ori intr-un an. Mansur a sperat sa puna bazele unui stat islamic transcaucazian, avand ca lege de baza saria. El a esuat in incercarea sa, atat datorita rezistentei Rusiei, cat si datorita opozitiei multor ceceni, (anume a acelora care nu se convertisera pana la acea data la islam). Idealurile sale au fost reinviate de avarul Imam Shamil, care a luptat impotriva rusilor din 1834 pana in 1859.
Rebeliunile cecene au reizbucnit de fiecare data cand statul rus a trecut prin perioade de instabilitate interna. Rascoalele au aparut in timpul razboiului ruso-turc din 1877-1878, a revolutiei din 1917, a razboiului civil si a colectivizarii agriculturii. In timpul guvernarii sovietice, la sfarsitul deceniului al patrulea, Cecenia a fost unita cu Ingusetia pentru a forma republica autonoma Ceceno-Ingusetia. Cecenii s-au mai ridicat la lupta impotriva sovieticilor in perioada celui de-al doilea razboi mondial, ceea ce a dus la deportarea in masa a populatiei bastinase in RSS Kazaha (actualul Kazahstan) si in Siberia. Stalin si colaboratorii lui au argumentat ca era strict necesar sa deporteze cecenii pentru a-i impiedica sa acorde ajutor germanilor in timpul razboiului. Desi frontul german nu a ajuns niciodata in preajma granitelor cecene, o miscare locala de gherila foarte activa ameninta spatele frontului sovietic din Caucaz. Scriitorul sovietic Valentin Pikul pretinde in povestirea istorica Barbarossa ca, in timpul pregatirii pentru asediu al orasului Groznii din anul 1942, toate bombardierele stationate pe frontul caucazian au trebuit sa fie folosite in lupta cu insurectia cecena, in loc sa sprijine apararea Stalingradului. De asemenea, au exista parasutari ale germanilor in Cecenia ca si comunicari radio germano-cecene interceptate de sovietici. Cecenilor li s-a permis sa se intoarca pe pamanturile stramosesti abia dupa 1956, in timpul destalinizarii promovata de Nikita Hrusciov.
Politica de rusificare a Ceceniei a continuat si dupa 1956, cunoasterea limbii ruse fiind obligatorie pentru a avansa profesional sau in sistemul politic sovietic. Multi etnici ceceni au reusit sa acceada la functii guvernamentale si militare de frunte in URSS, (printre acestia numarandu-se Ruslan Hasbulatov presedinte al Sovietului Suprem), generalul Djohar Dudaev, Doku Zavgaev (presedinte al RSSA Ceceno-Ingusa) si Aslambek Aslahanov (legiuitor sovietic/rus). Cecenii au ramas pasnici si relativ loiali statului sovietic pana la introducerea Glasnostului de catre Mihail Gorbachev.
Odata cu iminenta disparitie a Uniunii Sovietice, a aparut o miscare pentru independenta, cunoscuta la inceput cu numele de Congresul National Cecen, formata in 1990. Federatia Rusa, sub conducerea lui Boris Eltin, s-a opus independentistilor ceceni, avand ca argumente urmatoarele fapte:
Pe 6 septembrie 1991, demonstrantii Congresului National al Poporului Cecen, au luat cu asalt Parlamentul RASS Ceceno-Inguse. Altercatiile violente intre fortele de ordine loiale vechiului regim sovietic si demonstranti au dus la moartea catorva persoane, inclusiv a secretrului Partidului Comunist al RASS Ceceno-Inguse, Vitali Kutenko, iar alte cateva, inclusive cativa parlamentari, au fost ranite. Acest eveniment a dizolvat in mod practic guvernul RSSA Ceceno-Ingusa, desi parlamentul si-a continuat in zilele si lunile viitoare lucrarile, procedand la separarea Ceceniei si Ingusetiei, si la declararea independentei primeia.
Cabinetul lui Dudaev avea printre membrii sai pe multi membri ai organizatiei sale tribale, multi dintre ei fiind, conform afirmatiilor rusesti, implicati in activitati criminale, cativa dintre ei avand si condamnari pentru incalcari grave ale legii. Datorita incapacitatii mentinerii controlului asupra tarii, Cecenia s-a prabusit in haos si coruptie generalizata. Din 1991 pana in 1994, 300.000 de persoane ne-cecene, in special rusi, au parasit republica, iar un numar greu de precizat, (estimarile rusesti apreciaza ca ar fi vorba de 50.000 de persoane), au fost ucisi sau au disparut. In conformitate cu afirmatiile autoritatilor federale, in aceasta perioada a reaparut in zona comertul cu sclavi, (primul caz cunoscut ar fi fost cel al lui Vladimir Episin, rapit in 1989 si eliberat in 2002, care a pretins ca are cunostinta sau a cunoscut alti sclavi rapiti de ceceni la mijlocul deceniului al noualea ). Sursele cecene afirma ca ne-cecenii sunt victime ale infractorilor de drept comun si care au nimic in comun cu miscarea de independenta. Marturiile refugiatilor ceceni din aceasta perioada contrazic aceasta concluzie. Lucru cert este ca discursul xenofob al lui Dudaev si al colaboratorilor sai a jucat un anumit rol evenimentele acelor ani. In 1994, Presedintele Rusiei Boris Eltin a ordonat armatei sa-si mobilizeze fortele (40.000 de militari) si sa recucereasca Cecenia. Se pare ca se dorea o victorie care sa fie folosita in lupta electorala pentru cucerirea unui nou mandat de presedinte, in conditiile in care contracandidatii sai era din randurile Partidului Comunist sau a nationalistilor, candidati de care Eltin era despartit de foarte putin in sondajele de opinie.
Armata rusa a intrat in Cecenia pe 10 decembrie 1994, dupa numai cateva saptamani de preparative si fara o planificare sau munca informativa corespunzatoare, avand misiunea oficiala de a restaura ordinea constitutionala. Nepregatiti si fara sa se astepte la o rezistenta semnificativa, fortele rusesti au suferit pierderi umilitoare dupa ce au intrat in Groznii, unde armata cecena si voluntarii fortificasera orasul in asteptarea invaziei. Trupele rusesti nu au reusit punerea sub control a orasului pana la sfarsitul anului, reusind acest lucru doar in februarie 1995, dupa lupte grele si cu pierderi mari. Dupa cateva luni, cei mai multi luptatori ceceni au fost respinsi si alungati in munti. Ca raspuns, luptatorii ceceni au lansat o serie de atacuri teroriste pe pamant rusesc. Cel mai ucigator dintre aceste atacuri, condus de comandantul militar si mai apoi prim-ministru cecen Samil Basaev, a fost Criza ostaticilor de la spitalul din Budionnovsk din iunie 1995. Unitatea militara condusa de Samil Basaev a preluat controlul, pentru mai multe zile, asupra spitalului si a celor 1.600 de oameni aflati in el la acea ora. In timpul luptelor, 129 de oameni au fost ucisi si 415 raniti. Desi nu a reusit sa obtina ce a dorit, anume incetarea razboiului din Cecenia, Basaev si oamenii lui au reusit sa se retraga inapoi in bazele lor sub acoperirea ostaticilor. Basaev a fost propulsat peste noapte de media ruseasca in rolul celui mai faimos erou national cecen. Incercand sa rivalizeze cu Basaev si cu 'succesul' lui, ginerele lui Dudaev, Salman Raduev, a condus un raid similar impotriva spitalului din Kizlar in ianuarie 1996. 76 de ostatici si militieni si cei mai multi dintre cei 300 de luptatori ai lui Raduev au murit in acea criza a ostaticilor.
Guvernul rus, temandu-se de prezentarile negative din presa rusa si dorind o incheiere rapida a luptelor, a oprit inaintarea trupelor rusesti si a inceput o lunga serie de tratative sterile cu separatistii. Cea mai mare parte a trupelor rusesti a fost retrasa, un contingent de numai 3.000 de militari ramanand sa tina sub control orasul Groznii. Eroarea de apreciere a planificatorilor rusi a iesit imediat la iveala, militarii ramasi in capitala devenind tinte ale atacurilor mici dar neincetate de gherila, in ciuda numeroaselor acorduri de incetare a focului semnate in timpul negocierilor. In timpul unei intreruperi in procesul de negociere, Dudaev a fost ucis intr-un atac aerian. Serviciile de contraspionaj rusesti au fost prinse pe picior gresit in august 1996, cand mii de rebeli ceceni condusi de Samil Basaev, organizati in militii populare, au atacat orasul Groznii, gasindu-i total nepregatiti pe soldatii guvernamentali. Avand 3.000 de oameni asediati in Groznii, fara sa aiba timp la dispozitie pentru a-i salva, Eltin a fost fortat sa negocieze in conditiile impuse de ceceni. In mod oficial, primul razboi cecen s-a incheiat prin semnarea acordurilor de la Hasaviurt din 31 august 1996. Acordurile stabileau ca statutul national al Ceceniei urma sa fie decis pana la sfarsitul anului 2001, dar acordau Republicii Icikeria independenta de-facto pana in acel moment. Totusi, ostilitatile nu au incetat odata cu aceste acorduri. Un comandant cecen si-a asumat responsabilitatea pentru explozia unui autobuz in Moscova, la cateva luni dupa semnarea tratatelor, iar la frontiera dintre Cecenia si Stavropol Krai s-au semnalat lupte neintrerupte intre militieni si graniceri pe de-o parte si gherilele cecene. Se apreciaza ca intre 80.000 si 100.000 de rusi si ceceni au murit in urma acestui razboi. Conform statisticilor oficiale, majoritatea victimelor au fost civil etnici rusi.
In ciuda acordurilor de pace, activitatile militare au continuat.
Incursiunea fortelor cecene in Daghestan a dus la plasarea trupelor rusesti de-a lungul frontierei republicii. In septembrie 1999, aruncarea in aer a unor locuinte rusesti a determinat in final armata rusesca sa reintre in Cecenia. Bombe pe baza de hexogen au fost plasate in blocuri din Buinaksk in Daghestan, Moscova si Volgodonsk in Rusia de sud. Guvernul rus a dat vina imediat pe teroristii ceceni, dar nu a reusit sa aduca nici o dovada serioasa care sa probeze afirmatiile facute. S-a pretins in anumite medii ca mai degraba agenti ai FSB-ului, nu teroristii ceceni, ar fi in spatele acestor atacuri. Pana la urma, invazia din Daghestan, combinate cu socul provocat de aceste acte teroriste, au fost justificari suficiente in ochii opiniei publice pentru o actiune ruseasca.
In prezent, separatistii lupta in continuare pentru independenta Ceceniei si au pus la cale mai multe atacuri teroriste chiar in Rusia, facandu-l pe Vladimir Putin sa asocieze, dupa atacurile de la 11 septembrie 2001, conflictul cecen cu razboiul impotriva terorismului. Aceste atacuri au luat forma unor atacuri sinucigase, atacuri asupra statiilor de metrou sau luarea de ostatici. Cele mai cunoscute au fost luarea de ostatici de la teatru din 23 octombrie 2003 si luarea de ostatici de la scoala din Beslan. Dupa un deceniu de razboi, Cecenia este in cea mai mare parte sub controlul guvernului central din Moscova si a fortelor sale militare. Pe 13 octombrie 2005, cladiri din orasul Nalcik, considerate ca apartinand fortelor de securitate rusesti, au fost atacate de un grup mare de barbati inarmati. Atacatorii au fost banuiti ca fiind separatisti din Cecenia invecinata.
Luptele dintre rusi si ceceni au continuat, desi mai mult sub forma atacurilor teroriste, rezistenta separatistilor in Republica Cecenia fiind aproape desfiintata. Aproximativ 100.000 de ceceni si rusi au fost ucisi in Cecenia ca urmare a celui de-al doilea razboi cecen. Rusii si trupele cecene pro-ruse au fost acuzate de incalcarea drepturilor omului de catre organizatia americana Human Rights Watch dar si de grupul rusesc Memorial. Incercarile de a forma un guvern pro-rus nu au fost un succes, asa cum demonstreaza asasinarea lui Ahmad Kadirov din mai 2004.
Grupurile separatiste cecene au devenit din ce in ce mai radicalizate si fragmentate, Samil Basaev si sprijinitorii lui adoptand o pozitie islamist-fundamentalista cerand ajutorul organizatiilor arabe islamiste precum Al-Qaeda. O pozitie diferita a avut Aslan Mashadov, lider cecen ucis de rusi in martie 2005, care a cautat o solutie negociata a conflictului..
