|
|
|
Cadrul geografic. Asiria propriu-zisa este o regiune bine delimitata –in partea de nord a Mesopotamiei- din punct de vedere geografic: o parte din bazinul Tigrului cuprinsa intre intrarea fluviului in actualul teritoriu irakian si confluenta lui cu Micul Zab. Asiria este o regiune de coline scunde, nu prea fertile, dar unde precipitatiile, pana aproape de Kirkuk, sunt destul de abundente pentru ca agricultura sa nu reclame lucrari de irigatie. Mai la sud vegetatia devine tributara apelor fluviului si, astazi, acesta curge adesea prin mijlocul unui pustiu de noroi uscat. Regiunile colinare, bogate in material lemnos, piatra si zacaminte minerale, au fost populate din cele mai vechi timpuri de subareeni –tara se numea Subartu- care in decursul timpului s-au amestecat cu diferite triburi semite venite din stepa siriana. Subareenii sunt, probabil, identici cu hurritii mentionati de izvoare.
In a doua jumatate a mileniului III a. Chr. se constituie orasele-state asiriene Assur, Ninive si Arbailu. Cuvantul Asiria este o denumire greceasca atestata de pe vremea lui Herodot. Asirienii isi numeau tara Assur si numai dupa ce orasul acesta a devenit un important centru politic –dupa caderea dinastiei a III-a din Ur- putem vorbi de Asiria ca entitate politica. Pentru epocile anterioare lui Sargon cel Mare nu cunoastem decat listele unor regi nomazi, dupa care urmeaza o lunga perioada de supunere fata de imperiile din Akkad si de a III-a dinastie din Ur.
Prima dinastie asiriana a fost intemeiata la inceputul sec. XIX a. Chr. de catre Puzur Assur I. Catre 1830 a. Chr. regele asirian Ilu-suma ataca Babilonul. Cel mai important suveran al Vechiului Imperiu asirian a fost Samsiadad I (cca. 1815-1782 a. Chr.) care a incercat sa restaureze in propriul sau avantaj imperiul akkadian. A cucerit orasul Mari, unde l-a numit ca vicerege pe fiul sau Iasmah-Adad; primul sau nascut, Isme-Dagan era guvernator la Ekallatum. Corespondenta purtata de Samsiadad I cu cei doi fii ai sai este o splendida marturie a preocuparilor unui rege de tip patriarhal din epoca babiloniana: dorinta de a desavarsi educatia fiilor sai, chemati sa-i urmeze la tron; preocuparea pentru bunastarea supusilor si mai cu seama a soldatilor; vointa de a ameliora situatia economica a tarii, mai ales prin dezvoltarea agriculturii, apar laolalta cu sfaturile privitoare la conduita fata de nomazi.
Fiul si succesorul lui Samsiadad I, Isme-Dagan, nu poate face fata atacurilor babiloniene. Cucerita de Hammurabi catre 1760 a. Chr., Asiria dispare temporar ca entitate politica. Dupa moartea lui Hammurabi, Asiria devine tributara unui regat hurrit. Abia dupa distrugerea Imperiului Mitanni de catre hittiti, in jurul a. 1375/1370 a. Chr., Asiria si-a redobandit independenta.
A fost intemeiat de Assuruballit I (1365-1330 a. Chr.) care a restabilit puterea Assurului. In timpul decadentei babiloniene, in a doua jumatate a mileniului II a. Chr. incepe sa se afirme tot mai pregnant superioritatea Asiriei –putere de esenta militara, mai putin civilizata decat Babilonia, datorandu-si succesul si prestigiul tocmai organizarii si disciplinei armatei sale. Expansiunea asiriana se desfasoara in faze succesive, intrerupte de perioade de stagnare.
Asiria se angajeaza, impreuna cu Imperiul hittit, in disputa pentru suprematie in Orientul Mijlociu. Siria de Nord, placa turnanta a intregului comert oriental, avea sa constituie miza acestui indelungat conflict. Prin urmare, imperialismul asirian din epoca Imperiului de Mijloc a fost dictat de considerente de ordin economic.
Pe de alta parte, Imperiul asirian nu semana deloc -nici in privinta originilor si nici in a conceptiei lui- cu vechile imperii din sudul Mesopotamiei care reuneau intr-un tot omogen diferite regiuni ale caror populatii tindeau sa se asimileze, indeosebi din punct de vedere lingvistic si religios. Daca suveranii din Ur si cei din Babilon n-au domnit numai spre folosul exclusiv a unei minuscule fractiuni din imperiul lor, Assur si orasele din imediata lui vecinatate au fost singurele beneficiare ale expansiunii asiriene. Principala lor preocupare era de a exploata la maximum teritoriile cucerite, ale caror populatii apartineau unor grupuri etnice sensibil diferite. Dupa tendinta de unificare a vechilor imperii mesopotamiene a urmat o politica de colonizare. Baza esentiala a dominatiei asiriene era tributul.
Catre mijlocul sec. XIII a. Chr., Asiria devine prima putere militara din Orientul Mijlociu. Imperiul hittit si Egiptul au reactionat rapid; dupa un indelungat conflict provocat de ambitiile lor rivale in Siria de Nord, in 1269 a. Chr. a fost incheiata o alianta egipteano-hittita menita sa stavileasca expansionismul asirian.
Salmanasar I (1274-1245 a. Chr.), prin numeroasele sale expeditii in Armenia si impotriva hurritilor din Hanigalbat, a inaugurat politica de deportari si masacre ce avea sa caracterizeze de aici inainte razboiul asirian. Salmanasar I a pus un accent si mai puternic decat predecesorii sai pe fundamentarea religioasa a razboiului. In timpul domniei sale a fost intemeiat orasul Kalakh (astazi Nimrud), populat ulterior cu babilonieni deportati.
Sub Tukulti-Ninurta I (1244-1208 a. Chr.) –primul suveran asirian care si-a asumat puterea regala in Babilon- Imperiul asirian de Mijloc atinge apogeul expansiunii sale teritoriale. Dupa cucerirea Babilonului, ca urmare a unei incercari de revolta, orasul a fost in parte nimicit; zeul Marduk a fost „deporatat” in Asiria. O epopee istorica, prima din acest gen literar, relateaza faptele de arme ale regelui. Deportari de populatii la o scara necunoscuta pana atunci (e.g., 28 000 de hittiti au fost deportati in Asiria) aveau sa fie de acum inainte baza politicii asiriene. In acest sens Tukulti-Ninurta I anticipeaza Noul Imperiu si numai asasinarea regelui de catre propriul sau fiu –in imprejurarile unei revolte de palat iscate din cauza distrugerii Babilonului- a amanat cu cateva secole constituirea unui stat complet diferit de vechile imperii asiriene.
Baza puterii asiriene avea sa o constituie orasul extins la dimensiunile unui imperiu. Asasinarea lui Tukulti-Ninurta marcheaza sfarsitul Imperiului de Mijloc si inceputul unei epoci de decadenta a Asiriei.
In intervalul dintre Imperiul de Mijloc si Noul Imperiu, puterea Assurului a fost temporar restaurata de regele Tiglatpilassar (1117-1077 a. Chr.) care in timpul campaniilor sale a ajuns la nord pana la regiunea nairilor si la Marea Neagra, in apus pana la Marea Mediterana, iar in cele din urma a cucerit Babilonul. O cronica orgolioasa ii transmite posteritatii faptele: „Eu sunt Tiglatpilassar, regele legitim, regele lumii, regele Asiriei, regele celor patru parti ale pamantului, eroul puternic calauzit de oracolele lui Assur si Ninurta, marii sai zei si stapani, cel care i-a invins pe dusmani. La porunca stapanului meu Assur, bratul meu si-a intins cucerirea dincolo de fluviul Zab, pana la Marea cea Mare, care se gaseste la apus”. Dupa moartea lui Tiglatpilassar, Asiria traverseaza o noua perioada de eclipsa.
Dupa o perioada de stagnare in expansiunea lor, datorita invaziilor care marcheaza sfarsitul epocii bronzului, asirienii vor relua politica lor de cuceriri. Desavarsirea acesteia isi va gasi expresia in marele imperiu asirian al sargonizilor care se intindea din Armenia si din Taurus pana la Nil si pana in deserturile Arabiei.
Incepand cu ultimele decenii ale sec. X. a. Chr., Asiria a cunoscut, timp de doua secole, o expansiune continua care a dus la crearea celui mai intins si mai puternic imperiu pe care il cunoscuse Vechiul Orient pana atunci. Un imperiu care a fost intemeiat prin razboi, s-a mentinut prin razboi, dar care, in cele din urma s-a naruit epuizat din cauza neintreruptelor razboaie. Pentru a-si edifica imperiul suveranii asirieni au instaurat cei dintai principiul razboiului total. Obiceiurile lor razboinice, de o neintrecuta cruzime, au lasat in istorie o amintire sinistra consemnata si de profetii evrei (Ieremia, VI, 23-24). Prin devastare si moarte asirienii au facut sa domneasca pacea de la Nil la Ararat (R. Grousset).
In secolul IX a. Chr. in armata asiriana apare cavaleria constituind, putin dupa aceea, elementul de soc cel mai puternic intr-o vreme cand carul de lupta incepuse sa devina greoi. Carul de lupta a fost arma favorita a aristocratiei, ceea ce a facut ca ea sa dobandeasca o primejdioasa superioritate in sanul armatei si a statului. Si pentru a remedia in parte aceasta situatie periculoasa a sprijit Tiglatpilassar III dezvoltarea cavaleriei in detrimentul carelor de lupta. Cavaleria asiriana, organizata dupa modelul nomazilor, era o cavalerie usoara, in stare sa se deplaseze cu mare repeziciune pe orice fel de teren. In general, armata asiriana si-a datorat in buna parte lunga ei invincibilitate excelentei organizari a serviciilor auxiliare. In afara de genisti, care utilizau masini de razboi la asediul oraselor fortificate, asirienii dispuneau de pionieri care construiau drumuri, aruncau poduri de vase peste rauri si montau taberele. Armatele caldeene si persane n-au facut decat sa copieze modelul asirian, asa cum procedase si regele mezilor Cyaxare, atunci cand si-a reorganizat trupele inainte de asaltul hotarator care avea sa doboare puterea Assurului.
Administrarea acestui imperiu ultracentralizat ridica probleme insolubile; pacificarea definitiva a teritoriilor cucerite a ramas mereu un deziderat. Ultimii suverani ai Imperiului de Mijloc inaugurasera politica deportarilor in masa care viza calmarea tendintelor centrifuge ale populatiilor cucerite. In secolul IX a. Chr., suveranii Noului Imperiu au reluat aceeasi politica.
Sub Assurnasirpal II (884-858 a. Chr.), Imperiul asirian se intinde din nou pana la Mediterana. In Siria, orasele neo-hittite, arameene si fenicene au devenit tributare Assurului. Impotriva arameenilor s-a recurs la traditionalele deportari. Assurnasirpal II isi stabileste resedinta regala in orasul Kalakh (actualul Nimrud) pe care-l impodobeste cu palate si temple.
Campaniile lui Salmanasar III (858-824 a. Chr.) anticipeaza politica pe care aveau s-o duca succesorii sai in decursul urmatoarelor doua secole: asirienii vor fi nevoiti sa recurga la ofensiva pentru a asigura supravietuirea unui imperiu a carui coeziune interna si securitate a frontierelor erau tot timpul amenintate. Sub domnia lui Salmanasar III la frontierele nord-estice se profila o noua amenintare, dupa cum atesta prima mentionare a mezilor in textele epocii. Mai presant era pericolul reprezentat de regatul Urartu, care ameninta interesele comerciale ale Assurului in Siria de Nord. O serie de rebeliuni au indoliat ultimii ani ai domniei lui Salmanasar III, care s-a retras la Kalakh.
Prin urmare, in pofida aparentelor, Imperiul asirian s-a aflat adeseori redus la defensiva pana la urcarea pe tron a lui Tiglatpilassar III (745-727 a. Chr.). Armata, unicul element stabil, a fost cea care a salvat imperiul de la ruina, si tot ea a fost cea care, printr-o lovitura de stat, l-a adus pe tron pe Tiglatpilassar.
Domnia lui Tiglatpilassar III a marcat o cotitura in politica imperiala asiriana. Pentru a anhila tendintele centrifuge care agitau teritoriile ce fusesera transformate in provincii asiriene, acestea au fost divizate in mici unitati teritoriale, guvernatorul lor fiind dublat de un comandant militar. Un text descoperit in palatul regal de la Kalakh istorisind una din campaniile lui Tiglapilassar III, releva dura stapanire a Asiriei: „Cat este de intins Bit-Silani, eu l-am facut farame ca pe o ulcica. Marea sa capitala Sarrabanu am distrus-o, aratand ca dupa navala apelor. Apoi am pustiit tot. Pe Nabu-usabsi, regele lor, l-am spanzurat in fata portii orasului sau. Pe oamenii lui, pe sotia sa, pe fiii sai, pe fiicele sale, bunurile si comorile palatului sau le-am luat cu mine”.
In Babilon, de asemenea a fost inaugurata o noua politica. Pana atunci, prestigiul istoric si religios al orasului il ferise de soarta celorlalte state cucerite de asirieni. Dar cum tronul Babilonului fusese uzurpat de un principe arameean, Tiglatpilassar III a cucerit marea metropola, unde s-a proclamat el insusi rege.
Sargon II (722-705 a. Chr.), continuand expansiunea in directia Mediteranei, a supus Israelul (Samaria-cucerita in 721 a. Chr.), regatul Iuda (Iudeea), Ciprul, Karkemisul, Frigia si Urartu (Tuspa-cucerita in 714 a. Chr.). Si-a arogat apoi rolul de protector al babilonienilor si al zeului acestora, Marduk, impotriva principilor caldeeni care se instalasera in Babilon; in 710 a. Chr. asirienii cuceresc Babilonul. Sargon II a incercat sa asigure coeziunea imperiului prin dezvoltarea birocratiei si prin adoptarea unui sistem unic de greutati si masuri bazat pe etalonul de la Karkemis. In sfarsit, Sargon II a intemeiat o noua capitala, la Dur-Sarrukin (actualul Khorsabad), la 25 km nord de Ninive.
Urmand exemplul lui Tiglatpilassar, Sennacherib (705-681 a. Chr.) s-a proclamat rege al Babilonului, care –dupa numeroase revolte si mai multe campanii militare- a fost complet distrus in 689 a. Chr., impreuna cu toate templele sale; cultul lui Marduk a fost stramutat in Asiria. Aceste excese au dus la constituirea, la Ninive, a unei grupari probabiloniene, condusa de fiul regelui, Assarhadon (cu complicitatea mamei sale, regina Nakiya), care in 681 a. Chr. a pus capat prin asasinat uneia dintre cele mai sinistre domnii din istoria asiriana.
Assarhadon (681-669 a. Chr.) -o personalitate chinuita, obsedata de magie si de consultarea oracolelor- a reconstruit Babilonul. A incheiat pace cu Elamul (675 a. Chr.) si, dupa mai multe campanii, cucereste Egiptul in 671 a. Chr.
Suveran instruit si plin de stralucire, Assurbanipal (669-630 a. Chr.), celebrul Sardanapal al legendelor, a intemeiat la Ninive o biblioteca ce continea peste 5 000 de lucrari si care a fost in mare parte regasita. Reliefurile din timpul domniei sale sunt printre cele mai desavarsite pe care ni le-a lasat arta asiriana. Ultimul dintre mari regi asirieni s-a facut cunoscut si printr-o serie de oribile masacre, e.g. distrugerea Tebei in 663 si a Susei in 639 a. Chr.
Cucerirea Egiptului si distrugerea Elamului –care dispare pentru totdeauna de pe scena istoriei- pareau sa puna capat oricaror impotriviri. Flancul de sud al Imperiului asirian era asigurat, iar rivalele din nord si est, Urartu, Frigia si Lydia fusesera anhilate de invaziile cimmerienilor, dislocati din stepele eurasiatice de presiunea scytilor.
In interior, pericolul pe care-l reprezentau arameenii pentru coeziunea imperiului crestea continuu. Deportarile masive ale populatiilor arameene s-au vadit dezastruoase pentru insasi fiinta Imperiului asirian. Prezenta unui mare numar de deportati chiar in capitala imperiului avea sa impregneze civilizatia asiriana cu adanci influente vest-semitice. Inca din timpul lui Assurnasirpal II, la curte a inceput sa fie utilizata limba aramaica, care a inlocuit treptat akkadiana ca limba oficiala. Sargon II a fost nevoit sa recunoasca superioritatea comerciala a oraselor arameene adoptand un sistem unic de masuri si greutati bazat pe etalonul din Karkemis. In ultimele secole ale istoriei asiriene, o clasa carmuitoare incerca sa-si mentina autoritatea precara asupra unui imperiu dominat de elementul arameean.
Desi sub domnia lui Assurbanipal se afla la apogeul puterii sale, Imperiul asirian era de fapt profund minat din interior si incepea sa se descompuna. A fost de ajuns ca, dupa Assurbanipal sa urmeze cativa suverani mediocri, iar pe tronul Mediei si al Babilonului sa se urce doi regi energici si abili, Cyaxare si respectiv Nabopalassar, pentru ca soarta Imperiului asirian sa fie decisa in numai cativa ani.
Atunci cand Imperiul asirian era pe cale sa se prabuseasca, Psammetik I, fidel politicii de echilibru a Egiptului, a incercat zadarnic sa-i vina in ajutor. Nici egiptenii, nici scytii, veniti si ei in ajutorul asirienilor, n-au putut salva Imperiul. Alianta dintre mezi si babilonieni, incheiata in 614 a. Chr., a pecetluit soarta Imperiului asirian. In 614 a. Chr., mezii cuceresc Assurul, iar doi ani mai tarziu Ninive, capitala Imperiului, cadea in mainile mezilor si ale babilonienilor coalizati. Esecul lui Assuruballit II (612-609 a. Chr.) in fata Harranului –cucerit de mezi- marcheaza sfarsitul rezistentei asiriene. Pentru o scurta perioada (609-605 a. Chr.), Palestina si Siria trec sub protectorat egiptean. Dupa infrangerea egiptenilor la Karkemis (605), aceste teritorii sunt incluse in Imperiul neobabilonian.
Asiria si provinciile anatoliene pana la Halys, la frontiera Lydiei, au fost incluse in Imperiul med creat de Cyaxare, iar provinciile occidentale si o parte din Susiana au rvenit Babilonului. Termenul de Asiria a continuat sa fie folosit ca denumire a celei de a IX-a satrapii a Imperiului persan, satrapie care cuprindea cea mai mare parte a Mesopotamiei.
