|
|
|
TRIANGULATIA GEODEZICA
Densitatea punctelor geodezice este, in general, cuprinsa intre 1 si 60 km dar nu toate punctele retelei fac parte din aceeasi categorie. Ele se grupeaza in cinci “ordine”, din care primele trei (I, II, III) sunt numite “ordine superioare”, iar ultimele doua (IV, V) sunt numite “ordine inferioare”.
Fiecare din aceste ordine grupeaza puncte care se afla la aceeasi departare, adica: retelele de ordin I sunt alcatuite din puncte aflate la distante de circa 20 – 60 km, retelele de ordin I sunt alcatuite din puncte aflate la distante de circa 20 – 60 km, retelele de ordin II sunt alcatuite din puncte aflate la distante de circa 10 – 20 km, retelele de ordin I sunt alcatuite din puncte aflate la distante de circa 20 – 60 km, retelele de ordin III sunt alcatuite din puncte aflate la distante de circa 3 – 10 km, iar retelele de ordine inferioare IV si V, grupeaza puncte aflate la distante de 1 – 2 km respectiv 500 – 1000 m.
In figura 7 se poate vecea triunghiul I-II-III din reteaua de ordin I, apoi punctele A, B si C de ordin II si punctele a, b, c, d, e, … de ordin III. Asa se prezinta schematic complexul celor trei retele de ordin superior, in interiorul carora se plaseaza retelele de ordin inferior IV si V.
Fig. 7
Configuratia retelei de triangulatie
O prima caracteristica a acestor retele, este ca fiecare din ele (in afara de ordinul I), completeaza pe cea de ordin imediat superior. A doua caracteristica este aceea ca retelele de ordin I se determina primele, apoi din acestea cele de ordin II, cele de ordin II se determina din ordinele I si II, cele de ordin IV se determina din ordinele I, II si III si in sfarsit, cele de ordin V, din toate ordinele precedente.
Dat fiind slaba densitate a punctelor de ordinul I, II si chiar III, ridicarile topografice nu se fac, in general pe puncte din retele de ordin superior. Desigur, daca un asemenea punct exista pe zona care trebuie ridicata el va fi folosit, dar acest punct, sau chiar doua – trei nu pot oferi o constrangere utila. In schimb punctele de ordin inferior IV si V, au tocmai densitatea optima pentru o buna constrangere si cu posibilitati de efectuare a ridicarilor de detalii.
Indesirea triangulatiei geodezice
Daca pe un teritoriu nu exista “retea geodezica completa”, dezvoltata pana la ordinul IV sau V inclusiv, trebuie facute toate operatiile de indesire succesiva a retelelor de ordinul I, prin cearea retelelor de ordin II, apoi de indesire a retelei de ordin II prin crearea retelei de ordin III etc., pentru a se ajunge la densitatea de puncte necesare unei ridicari topografice. Densitatea care in medie se considera optima daca este de un punct pe km2 in terenuri cu putine detalii si doua puncte pe km2, in terenuri cu detalii multe, adica tocmai densitatea retelelor de ordinul IV si respectiv V.
Realizarea retelelor de ordin inferior
Prima operatie care se faca pentru determinarea retelei de ordin IV, este recunoasterea terenului, pentru identificarea naturii lui (relief, accidentatie, cai de comunicatie, etc.) adica elementele caracteristice care determina alegerea pozitiei si a numarului punctelor necesare fi pozitionate. Este bine ca operatia de recunoastere sa fie facuta avand la dispozitie o harta la scara mare (1:25000). Pe aceasta harta se va face, chiar in birou, un anteproiect de amplasare a punctelor, alegand locuri dominate si urmarind sa se asigure densitatea corespunzatoare accidentatiei, acoperirilor si detaliilor zonei respective, in general 1-3 puncte pe km2. Pe teren se va verifica daca aceasta densitate si pozitia proiectata a punctelor este corecta.
Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca un punct pe teren pentru a fi ales ca punct de ordin IV sunt urmatoarele:
sa fie accesibil si stationabil;
sa fie pe un teren stabil;
sa aiba vizibilitatile necesare pentru ca punctul sa poata fi determinat;
sa aiba vizibilitatile necesare pentru a putea ajuta la determinarea a cat mai multor puncte de ordinul IV si V din jur;
sa poata asigura in conditii optime ridicarile de detalii din jur.
Prin punct accesibil si stationabil se intelege faptul ca se poate ajunge la punct si se poate instala acolo un aparat pntru a masura unghiuri sau distante in conditii normale. Teren stabil inseamna nemlastinos, nenisipos, etc., de asemenea inseamna ca nu este pe o margine de rapa sau pe un mal de apa etc.
Schita vizelor
Se va intocmi pe teren in timpul recunoasterii, o scita a vizibilitatilor fiecarui punct in parte, numita schta vizelor.
Fig. 8
Indesirea retelei de triangulatie
Cu ajutorul aceste schite se va sctabili ordinea de determinare a punctelor de ordinul IV, apoi a celor de ordinul V (Fig.7).
Primul punct ales pe teren pentru determinare va fi un punct cat mai central, de ordinul III, situat in interiorul trunghiului ABC, format din puncte de ordinul III (Fig.8). Acest punct se determina exclusiv din puncte de ordin superior, deci va avea vizibilitati la cel putin trei asemenea puncte. De asemenea el trebuie sa asigure vize pentru determinarea cat mai multor puncte vecine, de ordinul IV si V.
RETELE DE TRIANGULATIE LOCALA
Se executa in zone in care reteaua geodezica nu exista sau nu asigura cerintele de precizie necesare efectuarii lucrarulor topografice. Daca suprafata de ridicat este mai mare de 200-250 km2, reteaua de triangulatie locala se realizeaza prin extinderea retelei geodezice, la determinare luandu-se in calcul efectul curburii Pamantului. Daca suprafata de ridicat este mai mica de 200 km2, reteaua de triangulatie locala se realizeaza prin metode topografice.
Retele de triangulatie locala se proiecteaza si se executa atunci cand:
triangulatia geodezica nu exista pe suprafata de ridicat;
conditiile de precizie asigurate de reteaua geodezica de stat nu sunt indeplinite;
este necesara o densitate de puncte de sprijin mai mare, determinate cu precizie ridicata.
Triangulatia locala poate fi privita ca o triangulatie geodezica pe o in tindere redusa (laturi de lungime maxima de 3 km).
Realizarea unei retele de triangualtie locala comporta in principal 3 etape:
operatii preliminare;
operatii de teren;
operatii de calcul.
Operatii preliminare
Operatiile preliminare constau in:
intocmirea formalitatilor pentru inceperea lucrarii;
procurarea instrumentelor, materialelor si datelor necesare executarii lucrarii;
proiectarea pe harta a triangulatiei locale.
Operatii de teren
Materializarea pe teren a punctelor topografice poarta denumirea de marcare. Punctele topografice se materializeaza pe teren prin borne, care raman pe teren si dupa terminarea masuratorilor; la fel se materializeaza si unele puncte de detaliu importante.
Bornele cu care se face marcarea de durata a punctelor topografice sunt din beton armat, beton sau piatra naturala si pot avea diferite forme si marimi.
Fig. 9
Tip de borna
Pentru a fixa cu precizie poncutl topografic, pe axa verticala centrala a bornei se graveaza un semn in forma de X in centrul fetei superioare, sua se introduce un reper metalic.
Bornele se ingroapa in pamant, lasandu-se afara circa 5 cm din partea superioara pentru a fi usor de gasit.
Pentru asigurarea pozitiei juste a bornei, transmiterea punctului matematic in groapa bornei se face cu ajutorul a partu tarusi, care se aseaza deasupra gropii, astfel ca doua sfori intinse intre tarusi (Fig. 10), sa defineasca, la intersectia lor, verticala punctului topografic pe teren. Aceasta operatie se poate realiza si cu ajutorul dispozitivului de centrare optic al teodolitului.
Pentru a avea o siguranta in plus asupra regasirii punctelor, se folosesc martori, care se introduc sub borna, fiind semnalizati cu ajutorul unui strat de nisip sau caramida.
Fig. 10
Transmiterea pe verticala a punctului matematic
Punctele topografice de detaliu, se marcheaza cu tarusi. Tarusii se fac din lemn de esenta tare (fag, stejar, carpen, ulm etc), de sectiune partrata sau rotunda si au urmatoarele dimensiuni: lungime 30-40 cm iar latime (diametru) 4-5 cm (Fig. 11). Se folosesc in terenurile cu consistenta scazuta cum ar fi: terenuri agricole, pasuni, fanete etc.
In terenuri de consistenta mare (trotuare de beton, platforme betonate) sau pietroase si stancoase se folosesc tarusi metalici.
Partea inferioara a tarusilor se va ascuti pentru a se usura introducerea lor in pamant, partea superioara a tarusilor (2-3 cm) se va lasa deasupra terenului pentru a fi usor de gasit; pe fata superioara se va insemna, cu un cui sau cu o gaura facuta cu un dorn, centrul tarusului, care va constitui punctul matematic al punctului topografic.
Fig. 11
Tarus de lemn
Semnalizarea punctelor
Pentru ca punctele topografice de planimetrie marcate pe teren sa fie vizibile de la distante mari, cat si pentru a putea fi vizate, deasupra marcilor sau alaturi de ele, se construiesc semnale, a caror inaltime trebuie sa asigure vizibilitatea reciproca cu punctele vecine, pe deasupra obstacolelor din teren.
Operatia de insemnare a punctelor, cu semnale deasupra solului, se numeste semnalizarea punctelor.
In afara jaloanelor din lemn (Fig.12), care sunt cele mai simple si uzuale semnale topografice, se mai folosesc si jaloane cu fanion sau heliotrop, care au la varf un fanion din panza colorata, sau globuri de sticla de asemenea colorate in culori vii pentru a fi usor de identificat.
Odata cu cinstruirea semnalului se face si descrierea lui topografica, impreuna cu o schita, cuprinzand dimensiunile exacte ale semnalului, materialui din care a fost executat precum si data efectuarii lucrarii.
Jalon de lemnBaliza topografa
Fig. 12
Semnalizarea punctelor topografice
Conditiile ce trebuie sa le indeplineasca semnalele topografice sunt:
o sa apara simetrice din orice directie s-ar privi;
o sa fie bine fixate si rigide pentru a nu fi rasturnate de vant
o sa fie construite din materiale rezistente;
o sa fie vizibile de la distante mari;
o culoarea sa fie in contrast fata de mediul inconjurator;
o picioarele semnalului trebuie asezate astfel incat sa nu impiedice vizele.
