BANATUL. Descrierea generala

Teritoriul cuprins intre Mures, Tisa, Dunare si Muntii Cernei poarta indeobste numirea de „Banat'. Aceasta denumire isi trage originea dela vechea organizatie politica a „Banatului Severinului', inglobat mai tarziu partial in „Banatul Timisan', sau simplu „Banat'. Situatia geografica a acestui tinut, — incins la nord, vest si sud de braul a trei ape, iar la est sprijinit pe muchile sudvestice ale Carpatilor Cristalini, — a facut sa se formeze aci o provincie cu caracter unitar si de mare insemnatate in trecut, caci fiind situata la intretaierea celor doua mari drumuri cari legau Parisul de Ierusalim si Roma de Urali, timp indelungat ea a insemnat cheia Europei.

Solul acestei provincii prezinta o bogata varietate de aspecte. La rasarit munti inalti dau o infatisare alpina tinutului, inaltand spre cer piscuri aride amintind peisagiile carstice, sau culmi intinse cu bogate pasuni, cu coastele coborand impadurite spre vai cu izvoare cristaline. Inspre apus muntii descresc asemenea unor magnifice trepte, devenind dealuri cu suisuri blande, ca dintr'odata apoi sa se piarda cu totul in marele ses banatan intins cat e zarea, in care, pe arsita, fala morgana isi joaca apele-i vrajite.

Muntii Banatului formeaza ultimele prelungiri sudvestice ale Carpatilor Cristalini. Cel mai puternic masiv este acel al Godeanului cu varfurile „Godeanul' (2229 m.), Gugu (2294 m), Tarcu (2190 m.) si Muntele-Mic (1806 m.), formand spre rasarit linia de limita a provinciei. Culmile a-ceslui masiv sunt formate mai muli din podisuri netede, bogate in pasuni. Spre nord se intinde masivul Poiana Rusca cu varfurile Rusca (1359 m.) si Padesul (1380 m.), avand acelas aspect ca si masivul Godeanului, doar ceva mai sfasiat de ape. La sud de Godeanu incepe masivul Muntii Cernii cu Domogledul, coborand pana la Dunare. La nordvest de aci se intinde masivul Semenicului, iar la sudvest Muntii Almajului. Varfurile niciunuia dintre acestia doi nu ating 1500 m. inaltime. Mergand spre a-pus apoi intram in regiunea deluroasa, cu coline intretaiate de campii intinse cari treptat se pierd in marele ses banatan, numit al Torontalului.

Atat regiunea muntoasa, cat si cea deluroasa, sunt bogate in paduri, minereuri si carbuni. Solul campiilor si in special al marelui ses, este de o fertilitate care suporta comparatia cu a oricarui tinut de pe continent. Exceptie fac nisipurile miscatoare ale pustei Deliblatei, cari vara dau acestui tinut un aspect de desert saharian.

Pe langa cele trei mari rauri, Dunarea, Tisa si Muresul, cari il incercuesc de trei parti, pamantul Banatului mai e udat de o multime de rauri mai mici, cari izvorasc din muntii banateni si taind campiile, sau chiar marele ses, se varsa in Dunare sau Tisa. Cel mai important, din punct de vedere economic, este Begheiul, care izvoraste din Poiana-Rusca si legat printr'un canal de alimentare cu Timisul in apropiere de Costeiu, a fost facut navigabil dela Timisoara pana la Perlas, unde se varsa in Tisa, legand astfel metropola Banatului cu Dunarea, si deschizandu-i astfel drumul pe apa, in acelas timp spre Viena si spre Marea Neagra. Dintre cei 48 de afluenti amintim doar Beregsaul.

Din Mures in apropiere de Felnac se desface canalul Aranca, merge paralel cu Muresul si se varsa cu 50 km mai jos ca el in Tisa.

Timisul izvoraste din partea nordvestica a Semenicului, trece pe la Caransebes si Lugoj, si se varsa la Panciova in Dunare. Are aproape 100 de afluenti, dintre cari cei mai de seama sunt Bistra, Barza va, Nadragul, Temesel, Joraga, Poganici si Chizdia.

Carasul izvoraste din „Izvorul Tamaduirii' („Baia Vulturilor') de pe Semenic si taind frumoasa campie numita „Valea Carasului', se varsa in Dunare la Palanca. Tot la Palanca se varsa si un al doilea rau care izvoraste tot din Semenic, anume Nera.

Cerna izvoraste din masivul Godeanu, aproape de Baile Herculane primeste afluentii Bela Reca, Mehadica si Ohaba, apoi se varsa in Dunare la Orsova. Clima Banatului, — in afara de regiunea muntilor mari, unde clima este aceia obisnuita a inaltimilor, — este cat se poate de blanda. Iernile sunt in general scurte si fara geruri prea mari, iar vara temperatura rar atinge maximul de 40°. Toamnele sunt lungi si foarte frumoase, mai ales in regiunea dealurilor.

Teritoriul intreg al Banatului este de 28.502 km. Din acest teritoriu 18.543 km sunt in patrimoniul Romaniei, iar restul de 9.959 km, deci ceva mai bine ca o treime, a fost cedat Jugoslaviei prin tratatul de pace dela Trianon. In felul acesta granita de vest a Banatului Romaniei o formeaza acum o linie trasata dela Beba Veche, — punctul cel mai apusean al Banatului Rom. si al Tarii, la intretaierea a trei granite: romana, iugoslava si ungara, — pe langa Valcani, Comlosul Mare, Jimbolea, Cruceni, Moravita, Jamul-Mare, incovoindu-se spre est pentru a incunjura tinutul Varsetului si al Bisericii-Albe, si esind la Dunare aproape de Bazias.

Din punct de vedere administrativ Banatul Rom. este impartit in trei judete: Carasul cu un teritoriu de 4808 km².  cu resedinta Oravita, Severinul cu teritoriu de 6422 km² cu resedinta Lugoj, si Timis-Torontalul cu teritoriu de 7313 km², cu resedinta Timisoara.

Judetul Caras cuprinde teritoriul aproximativ al vechiului comitat Caras, care a existat pana prin sec. XV.-lea cu resedinta in cetatea Carasovei si a fost reinfiintat in anul 1927 prin desfacerea judetului Caras-Severin, in doua. Partea nordvestica, aceia care a apartinut candva Banatului Severin, a formal jud. Severin. Judetul Timis-Torontal este alcatuit din imbinarea celor doua judete vechi de ses, a Timisului si Torontalului, ambele micsorate prin trecerea partii apusene a Banatului la Jugoslavia.

Partea de vest a teritoriului de azi al Banatului intr'o departata epoca geologica a fost acoperita de ape, facand parte din asanumita „Mare Pannonica'. Dupa scurgerea apelor prin spartura facuta la Cazane, uscatul proaspat format a fost repede impanzit de vegetatie si cuprins de paduri, in mijlocul carora nu au intarziat sa apara, in era quaternara, marile animale preistorice, mamutul, elefantul, etc., ale caror urme au fost gasite pe vaile raurilor Nera, Caras, Moravita, Beregsau si altele.

Urmele omului apar foarte de timpuriu pe pamantul banatan. S'au gasit obiecte din epoca paleolitica, neolitica si a bronzului, ca in eneolitica sa intalnim deja urme de civilizatie superioara. (Cele mai insemnate descoperiri s'au facut tot in apropierea raurilor, si anume la Baile Erculane, Beba-Veche, Biserica-Alba, Cuvin, Dejan, Denta, Deta, Parta, Vlaicovat, Varadia, Varset, Vatina, etc.)

Creatorii civilizatiei eneolitice, care are un caracter unitar in intreg sudvestul european, se crede ca au fost Tracii, a caror ramura nordica au fost Getii, numiti si Daci. In orice caz Getii au locuit in tinuturile noastre cu circa 18 veacuri inainte de Christos. Pe la anul 1000 a. Ch. n. navalesc Scitii in aceste tinuturi si le stapanesc aproape doua veacuri, pana cand sunt asimilati complect de marea masa getica.

Cea mai veche stire istorica despre Geti o avem din anul 512 a. Ch. n., dela istoricul grec Herodot. Agathirsii amintiti de el ca locuind atunci in tinuturile noastre banatene se pare ca au fost tot de neam traco-getic. Pe la anul 300 a. Ch. incepe navalirea Celtilor dinspre nordvest, cari se aseaza aci, dar vesnic in lupta cu Getii, sunt respinsi definitiv de acestia peste doua veacuri, cand marele rege getic Boirebista isi intinde stapanirea pe ambele maluri ale Dunarii pana la mare.

Incurand insa acesti Geti, numiti Daci de catre Romani, ajung in atingere si apoi in conflict cu tendintele de expansiune ale Romei imperialiste. Conflictul e provocat de catre Dacii, cari au in fruntea lor acum pe unul dintre cei mai mareti regi ai acelei epoci, pe Decebal. In anul 85 p. Ch. n. Dacii fac o incursiune in Moesia si sfarama o armata romana. O infrangere si mai grozava, catastrofala, sufera in anul urmator si armata romana de represiune, comandata de Fuscus. Ceva mai mult noroc pare a fi avut Tettius Julianus, care la 89 da o lupta cu Decebal la Tapae in Banat si repercuteaza o victorie. Dar pacea se incheie in favorul invinsilor.

In primavara anului 101 insusi imparatul cel nou, Traianus, porneste cu legiunile sale spre Dacia, imparatul trece Dunarea la Lederata si inaintand in Banat pe un drum ce trecea pe la Berzovia de azi, se izbeste cu Decebal tot la Tapae. Decebal este infrant si trebue sa accepte conditiunile de pace impuse de invingator. Nu sunt deloc usoare aceste conditiuni, inseamna aproape o cucerire. De aceia Decebal nici nu se gandeste sa le respecte. Dar si Traian este botarat sa termine cu amenintarea daca o-data pentru tot-deuna. La 105 razboiul izbucneste din nou, Traian trece Dunarea pe podul construit in-tretimp de catre arhitectul Apolodor la Dobreta (Turnu-Severin, unde se vad si azi urmele podului), inainteaza pana in inima Daciei si dupa lupte grele ocupa capitala Sarmisegetuza. Decebal isi strapunge pieptul cu spada, dupa ce capeteniile sale se otravisera, ca sa nu ajunga vii in manile Romanilor.

Cu aceasta mareata jertfa eroica, asemenea unui crepuscul al Zeilor, se incheie propriuzis istoria Getilor, numiti si Daci. Dacia este prefacuta in provincie romana si Traian incepe imediat colonizarea ei, care va continua mereu timp de aproape un secol si jumatate.

O desvoltare extraordinar de rapida ia aceasta provincie si in curand ea se va bucura de o epoca de inflorire cum n'a cunoscut niciodata inca. O multime de drumuri romane taie acum toata Dacia si un sir intreg de cetati, colonii si orase infig adanc radacinile romanitatii in pamantul ei. Populatia autohtona, daca, se amesteca cu noii veniti, le insuseste limba si in curand pe tot cuprinsul provinciei locueste un nou neam, de origine dacic, dar dupa limba si obiceiuri romanic.

Aceasta transformare se face poate mai repede ca in oricare parte in tinutul Banatului de azi, care fiind partea cea mai apropiata de Roma a provinciei, poarta ei am putea spune, era si cea mai des impanzita cu drumuri, localitati si cetati romane.

In curand se intuneca insa zarile Daciei romane. La portile ei incep sa bata navalitorii barbari. Legiunile Romei se izbesc mereu cu ei la hotarele provinciei.

La 272 imparatul Aurelianus e nevoit sa retraga legiunile din Ardeal mai spre sud, iar la 275 cedeaza si teritoriul Banatului si Olteniei de azi Gotilor. Legiunile cu intreg aparatul de stat roman parasesc pentru totdeuna Dacia Traiana.

Dar pe vaile raurilor si pe culmile muntilor Daciei ramane o populatie de plugari si pastori daco-romani. Aceasta populatie e legata de pamant, nu are unde sa plece. Se retrage spre locuri mai ferite si se supune noilor veniti fara impotrivire. De aci incolo Insa ea singura ramane sa construiasca istoria adevarata, continua, a acestui pamant, pana in zilele noastre. Multi stapanitori se schimba in cursul veacurilor. Dar toti acestia nu sunt decat valuri, pe cari vanturile istoriei le alunga mereu, in timp ce adancul, aceasta masa anonima de plugari si pastori, ramane mereu pe loc. Fiecare cuceritor nou o gaseste tot pe ea aci, neclintita. Candva va razbate si ea la suprafata, dar pana atunci vor trebui sa se scurga aproape doua milenii.

Dupa Goti vin alti barbari. Hunii ocupa si se aseaza in pusta Panonica, iar regele lor Atila isi situeaza resedinta undeva prin Banat. Dupa acestia vin Vandalii, Gepizii, apoi Avarii sunt stapanii tinutului, pana spre sfarsitul veacului VIII-lea cand Carol Magnu, regele franc, ii sfarama.

Dupa ei vin Slavii, tot in calitate de cuceritori. Acestia insa se aranjeaza aci pentru lunga sedere. Ei se constituie un fel de clasa stapanitoare, avand ca supusi toata populatia daco-romana, care le munceste pamanturile si le plateste dijma. Ei impun desigur si organizarea lor sociala si chiar toponimia lor.

Dar aceasta situatie nu dainuesle multa vreme, incetul cu incetul barierele dintre cele doua stari etnice cedeaza, elementut slav se disolva in masa daco-romana. Se pastreaza insa diferentierile de stare sociala, pe deoparte starea celor liberi, a luptatorilor, a stapanilor pamanturilor, pe de alta parte starea supusa a muncitorilor pe ogor, cu drepturi reduse si tributari.

Dar aceste stari sociale nu mai sunt diferentiate etniceste, nu mai sunt una slava, cealalta daco-romana, ci ambele sunt romanesti. Prin asimilarea elementului slav procesul de formatie al poporului roman s'a desavarsit si de-acum incolo el isi va continua istoria sub acest nume nou.

Acest proces este in curgere inca in vremea inflorirei proaspatului stat bulgar, care pe la anul 800 isi intinde stapanirea si asupra Banatului, si se desavarseste abia in epoca venirii si asezarii Ungurilor in aceste tinuturi, cand cele doua stari sociale sunt nivelate, cu oarecare deosebire, la una si aceiasi stare supusa de catre noii cuceritori.

La venirea lor in Panonia, Ungurii gasesc in regiunea dintre Mures-Tisa-Dunare o organizatie de stat slavo-romana, sub carmuirea principelui Glad, care isi avea resedinta pe Mures, la Morissena, (in locul Cenadului de azi). Glad este infrant de armatele vizirilor lui Arpad si se inchina acestuia devenind supusul lui. Urmasii lui Glad intra in randul nobilimei maghiare, pe atunci la inceputul procesului ei de formatie, si se maghiarizeaza. Mai tarziu unul dintre acesti urmasi ai lui Glad, Ahtum, se rascoala impotriva regelui Sf. Stefan, e invins insa si ucis in lupta, iar locul lui il ia vizirul Csanad.

Ungurii, in calitatea lor de cuceritori, alcatuesc o noua clasa sociala stapanitoare, luand pentru dansii proprietatea pamanturilor. Din aceasta stare sociala se desvolta nobilimea maghiara. Din populatia autohtona o mica parte reuseste sa-si mentina o ramasita de drepturi, intra in randurile nobilimei maghiare, insa pe masura ce se ridica in rang, trece si din punct de vedere etnic la cuceritori: se maghiarizeaza. Acest proces de maghiarizare al nobilimei romanesti din Banat continua veacuri de-a randul. Cnezii se pastreaza inca romani. Dar imediat ce un cnez este facut nobil, el intra in randul unei alte natiuni si peste cateva generatii isi pierde cu totul caracterul etnic original.

Singura starea de jos, aceia a muncitorilor de pamant deveniti iobagi, isi pastreaza caracterul etnic tot timpul. Ramane una si aceiasi peste veacuri, sub toti cuceritorii cari se succed.

In prima epoca a statului maghiar, sub regii arpadieni, Banatul nu se bucura de prea multa liniste. Pe la anul 1070 Beseneii, adusi in Banat inca de Sf. Stefan, se rascoala, insa sunt batuti de regele Solomon. La 1091 Cumanii navalesc si pustiesc Banatul, iar in timp ce se retrag, sunt atacati si batuti la Poganesti de catre regele Ladislau cel Sfant.

Dupa aceia timp de aproape jumatate de veac regii maghiari se incurca in razboaie cu imparatii bizantini. Armatele bizantine in mai multe randuri fac incursiuni in Banat, alunga nobilimea maghiara si in locul ei aseaza slapanitori slavi. Insfarsit Bela III. pune capat acestor razboaie si reinscauneaza ordinea si aci. Aceasta provincie creste mereu in importanta, astfel ca sub domnia regelui Andrei II. (1205—1235) comitele timisan are putere si autoritate egale cu voevodul Ardealului.

In aceasta epoca se lamureste si geografia politica a tinutului dintre Mures, Tisa si Dunare. Parlea apuseana cuprinde comitatele Timisului, cu resedinta desigur in cetatea Timisorii, si al Carasului, avand cetatile Sumigul, Horomul si Carasova, supuse mai tot timpul jurisdictiunei si puterii militare a comitelui timisan. La rasarit avem Banatul Severinului, cuprinzand teritoriul dintre Mures, Cerna si Olt, deci teritoriul judetelor Severin, o parte din Caras si Mehedinti. Acest Banat al Severinului a fost o organizatie politica izvorata din necesitatile militare ale Ungariei si teritoriul lui a varia! inconlinu, dupa imprejurari. In fruntea acestui tinut stetea un ban, care din punct de vedere militar era mai intotdeuna subordonat comitelui timisan, la fel cu districtele valahe.

Districtele valahe, sapte, uneori opt la numar, formeaza in aceasta epoca o organizatie politica cu un aspect de autonomie in cadrele statului maghiar. Districtele, numite uneori la inceput si comitate, se administreaza dupa „o lege veche si aprobata a tuturor districtelor valahe.' Sunt organizate dupa comune si cercuri, avand in frunte cnezi si obercnezi, cari impreuna cu nobilimea sunt subordonati comitilor districtuali. Aceste districte sunt indivizibile, nobilii lor fac parte din nobilimea tarii, nici insusi regele nu poate instraina pamantul tinuturilor lor, nu poate face donatii in cuprinsul lor, decat nobililor sau cnezilor din districte. Ele stau sub jurisdictiunea banului de Severin.

In anii 1241—42 Banatul, ca intreaga Ungaria, e pustiit de navalirea Tatarilor. Dupa retragerea acestora tinutul avea un aspect dintre cele mai jalnice. Satele arse, pustiite, cetatile cele mai multe facute una cu pamantul. Populatia in buna parte ucisa, sau dusa in robie. O mica parte a scapat numai de urgia tatareasca, gasind refugiu prin paduri si in munti. Dar si dintre acestia a mai secerat multi foametea, ce a urmat imediat dezastrului provocat de navalitori.

Regele Bela IV reface atunci printre altele si cetatile Timisoara, Mehadia, Lugojul, Fagetul, Carasova, Lipova, Jdioara si Sebesul. Pentru apararea granitelor sudestice aduce ordinul cavalerilor loaniti, carora le da Banatul Severin. Dar acestia nu raman decat vre-o 15 ani in Banat, si dupa plecarea lor sarcina apararii granitelor revine iar organizatiilor valahe.

Pentru a spori populatia atat de rarita a tarii, Bela aduce in tara Cumanii si ii aseaza in partea de vest a Banatului de azi. Dar acesti nomazi provoaca mereu dezordini si tin in permanenta agitatie si amenintare provincia. Pentru a pune capat acestei stari regele convoaca Adunarea Tarii la Foeni. Dar situatia nu se imbunatateste mult nici dupa aceia, dimpotriva este agravata de a doua navalire a Tatarilor, in anul 1285.

Ordinea se restabileste deplin abia cand Carol Robert de Anjou, urcat pe tronul Ungariei dupa stingerea casei domnitoare arpadiene, pentru a nu fi in centrul intrigelor dela Buda, isi muta resedinta la Timisoara. El intareste cetatea, zideste aci un frumos palat regal (in locul actualului palat Huniadi), tine curte mare, luxoasa, ceia ce contribue mult la desvoltarea cetatii. Dupa opt ani insa se muta indarat la Buda.

Dar provincia aceasta e sortita sa nu se bucure niciodata prea mult timp de liniste. La sudest apare si din zi in zi creste tot mai amenintatoare primejdia noilor navalitori, Turcii. Veacuri lungi Banatul nu va mai cunoaste linistea si foarte de multe ori va fi teatrul luptelor. Regii Ungariei a-corda o deosebita atentie acestui tinut, fiindca ei stiu bine ca aci e cheia intregii Ungarii. Si a intregii Europe crestine.

Prima data calca Turcii pe pamantul Banalului la 1396, dupa infrangerea suferita de armatele crestine la Nicopole.

La 1429 Sigismund incredinteaza paza Banatului cavalerilor teutoni, dandu-le Banatul Severinului, insa acestia nu pot face fata fortelor superioare si peste cativa ani sunt nevoiti sa paraseasca cetatea Severinului, lasand-o in mainile lui Dan, domnul Tarii Romanesti.

Armatele turcesti ameninta tot mai aprig hotarele Banatului. Dar acum, pentru a intarzia dezastrul, care inevitabil se va produce mai tarziu, in istoria Ungariei apare un om providential: Ion Huniadi. Una dintre cele mai nobile, cele mai marete figuri ale istoriei.

Roman de origine, el s'a ridicat din randurile modeste ale nobilimei valahe pana la cele mai inalte trepte ale organizatiei de stat. Niciodata insa nu si-a pierdut capul, niciodata nu s'a lasat tarat de ambitie. O viata intreaga s'a luptat pentru a opri in loc expansiunea Islamului si cat a trait Turcii nu au putut inainta peste bariera ridicata de dansul la Dunare.

Primele lupte impotriva Turcilor si le-a castigat cu armate formate mai mult din iobagii de pe mosiile sale din Banat, in cea mai mare parte valahi, si nici in timpul cand a fost guvernator al Ungariei nu a invatat sa-i dispretuiasca pe acesti umili luptatori, ca ceilalti nobili din vremea sa. Pana la moarte a ramas acelas luptator modest si vesnic acolo, unde primejdia a amenintat mai mult.

Cea mai mare parte a vietii si-a petrecut-o in Banat, fie la Timisoara, al carei comite a fost, fie Ia mosiile sale din Timis sau Severin, fiind in acelas timp si ban al Severinului, functiune, pe care o indeplineste impreuna cu fratele sau, tot Ion.

A murit la 11 Aug. 1456, la cateva zile dupa stralucita victorie repurtata asupra Turcilor sub zidurile Belgradului, incununare demna a unei vieti luptate maret pana la capat. Dupa moartea sa, fiul sau mai mare, Vladislav, indeplineste functiunea de comite timisan, dar nu mult timp, caci incurand cade prada uneltirilor dela Curte si este decapitat de catre regele Ladislau V.

Al doilea fiu al sau insa, Matei Corvin, e ales rege al Ungariei si epoca domniei lui este una dintre cele mai marete din toata istoria acestei tari. In prima epoca a domniei lui, Matei fiind ocupat cu razboiul cu Cehii, Turcii fac mai multe incursiuni in Banat, ajungand uneori pana la Timisoara. La 1478 Matei incredinteaza functiunea de comite timisan lui Paul Chinezul, nobil din partile timisene, roman de origine, om viteaz, dar crud si neindurat chiar fata de supusii sai. Reuseste insa sa asigure securitatea granitelor.

Starea iobagimei, a multimei muncitoare si supuse, e cat se poate de trista in aceasta epoca. Razboaiele continui cer cheltueli tot mai mari si acest lucru il resimte mai ales patura de jos. Iobagul duce o viata de animal aproape. Nimic, nici o lege, nici o autoritate nu-l apara fata de pretentiunile tot mai mari ale nobilului. Sarcini noi si noi i se arunca mereu pe umeri, pana cand se prabuseste sub greutatea lor. Jos, in adanc, apele se tulbura. Mizeria si disperarea sunt sfetnici rai.

La 1514, sub domnia lui Vladislav II, mitropolitul primat dela Strigoniu anunta bula papala pentru strangerea oastei cruciate impotriva Turcilor. Sub steagurile lui George Doja, numit comandant al acestei osti, se strang mai ales iobagii, cari nu mai pot suporta mizeria si tratamentul de acasa. Nobilii incearca sa impiedece prin cele mai aspre mijloace plecarea iobagilor lor in oastea cruciata, ceia ce indarjeste si mai mult spiritele. Si Doja porneste cu armata sa de iobagi, dar nu impotriva Turcilor, ci impotriva nobilimei. Pe iobagi razbunarea clocita in disperarea anilor lungi ii indeamna la cruzimi extraordinare. Pustiind totul in calea ei trece oastea lui Doja peste pusta ungara, se indreapta spre sud, ocupa Cenadul, apoi porneste spre Timisoara. Cetatea insa e bine intarita si rezista asediului. Armata de iobagi nu e pregatita pentru asediul cetatilor. Intretimp soseste si Ioan Zapolya, voevodul Ardealului, cu armatele nobiliare. Lupta se da sub zidurile Timisorii si e crancena, caci de ambele parti lupta ultima disperare. Armata de iobagi e infranta, imprastiata, Doja si comandantii sunt prinsi.

Si atunci urmeaza o scena de o cruzime revoltatoare, cum putine cunoaste istoria. Tovarasii lui Doja sunt tinuti saptamani intregi fara hrana, apoi sunt scosi la locul de executie. Doja, desbracat, este asezat pe un tron de fier incins, pe cap i-se pune coroana de fier inrosita in foc. Tovarasii lui sunt pusi sa-i smulga cu dintii bucati de carne din trup si sa le manance, cei cari refuza sunt ucisi pe loc. Doja indura cu barbatie chinurile pana la capat. Se stinge fara vaier.

Dar razbunarea nobilimei nu se termina aci. Fugarii sunt urmariti si ucisi fara mila. Si femeile si copii lor. In locul fiului fugit plateste capul tatalui. Sau al fratelui. Sau al amandurora.

In acelas an Adunarea Tarii constituita la Buda ia si ultimile ramasite de drepturi umane iobagilor, ii scoate aproape din randul oamenilor. Atunci li-se ia, printre altele, si dreptul de a se muta de pe o mosie pe alta.

Aceasta pana la dementa nechibzuita razbunare a nobilimei nici nu intarzie sa-si aduca roadele. La 1526 pe campia dela Mohaci Turcii sfarama complect armata maghiara si isi incep stapanirea si asupra nordului Dunarii. Regatul maghiar se destrama. Niciodata provinciile componente nu se sudasera complect intr'un tot unitar. Banatul Severinului cu districtele valahe aveau uneori mai mult caracter de vasali, decat de supusi. Ardealul abia daca renuntase la tendintele lui de a se administra ca principat desinestatator, fiind numai in raport de vasalitate fata de regele Ungariei.

Cum Ludovic II a murit la Mohaci, fara a lasa urmasi, voevodul Ardealului convocand o adunare la Alba Iulia se incoroneaza rege al Ungariei. Dar in anul urmator nobilimea adunata la Bratislava declara nula alegerea lui si il proclama ca rege al Ungariei pe principele Ferdinand de Austria. Timp de 12 ani se razboesc cei doi regi, pana la 1538, cand incheie pace, conform careia  Banatul ramane sub stapanirea lui Ioan Zapolya. Dupa moartea acestuia, pentru a nu ceda domnia Ardealului si Banatului lui Ferdinand, vaduva lui proclama pe fiul sau minor ca rege, fiind sprijinita de Sultanul Soliman, care se foloseste de aceste frecaturi pentru a-si aseza garnizoanele in Buda. Izabella, vaduva lui Zapolya, isi muta resedinta in cetalea Lipovei, si dupa zece ani de guvernare plina de greutati cedeaza domnia lui Ferdinand.

Dar Sultanul nu vrea sa stie de asta si la anul 1551 trimite o armata de 80.000 de oameni, care ocupa cetatile Cenad, Lipova, Soimosul si altele, iar in anul urmator pasa Ahmet dupa o lupta apriga intra biruilor pe portile Timisorii. Aparatorii impreuna cu comandantul Stefan Losonczy sunt ucisi.

Timp de 160 de ani incheiati vor flutura semilunele pe turnurile Timisoarei. Banatul se imparte in doua de-acum. Partea apuseana, aceia de sub jurisdictiunea comitelui timisan, este in stapanirea Turcilor. E transformata in pasalic si impartita in patru sangeacuri: ale Timisorii, Cenadului, Becicherecului si Lipovei. In fruntea pasalicului sta beglerbeiul din Timisoara, iar cetatile Ciacova, Cuvin, Panciova, Varset, Orsova, Mehadia si celelalte sunt puse sub comanda cate unui pasa. Tot in Timisoara isi are sediul si mufti-ul (capul justitiei), precum si chasinedar-ul (vistiernicul provinciei).

Partea rasariteana a provinciei cuprinzand tinuturile nordvestice ale fostului Banat al Severinului deci o buna din teritoriile districtelor valahe, formeaza timp de peste 100 de ani o organizatie politica separata, sub denumirea de „Banatul Lugojului si Caransebesului', al carui ban era intotdeuna voevodul Ardealului. La 1658 insa si aceste tinuturi intra sub stapanirea turceasca, fiind atasate pasalicului timisan.

Cei 150 de ani de stapanire turceasca au adus mari schimbari in organizatia sociala a Banatului. In primul rand dispare complect nobilimea. Dupa introducerea administratiei turcesti, se curma toate privilegiile vechi de clasa. Nu mai exista nici nobil, nici iobag. Toti sunt pe aceiasi treapta, supusi necredinciosi ai Sultanului. Pamantul este al Padisahului, care il da cui vrea. Nobilimea pleaca, se refugiaza parte in Ungaria, parte in Ardeal, irosindu-se cu vremea. Dispare complect din istoria Banatului.

Dar iobagimea, marea masa, in cea mai mare parte valaha, a plugarilor legati de pamant, ramane pe loc si de data asta, ca de atatea ori inca in istoria acestei provincii. Situatia ei nu poate sa devina mai rea ca pana aci. Birurile ce i-se cer de noii stapanitori nu sunt nici mai mari, nici mai grele de suportat de cat pana aci. Dimpotriva, sistemele de rascumparare a diverselor taxe si biruri, sisteme introduse de noii stapani turci pentru o mai usoara administrare a mosiilor lor usureaza mult soarta taranimei. Iar cand Turcii pe la sfarsitul secolului XVII.-lea simt nevoia de a se consolida bine in Banat, ei aduc o ameliorare serioasa in situatia taranimei, prin introducerea unui sistem de improprietarire, neuzitat in Ungaria si care ridica taranimea din Banat mult deasupra celei din partile unguresti. Populatia din apropierea hotarelor incepe chiar sa se refugieze in Banat sub stapanire turceasca.

Aceasta este situatia in Banat, cand Apusul incepe marea ofensiva impotriva Islamului. Austria isi da seama ca tendintele ei imperialiste numai spre orient se pot validita. De aceia isi concentreaza toate fortele pentru a impinge tot mai spre est pe Turci. Armatele Sultanului sunt batute una dupa alta. Si se apropie momentul cand Turcii vor scapa din maini si cheia Europei: Banatul.

La 1667 comandant al armatelor austriece e numit un tanar general, care abia implinise 33 de ani. Dar e unul dintre cele mai de seama capetenii militare ale vremii aceleia. E latin de origine si print de Savoya. Si prima lupta a acestui tanar comandant, printul Eugen, cum il numiau toti, este o victorie decisiva: la Zenta sfarama complect armata comandata de insusi Sultanul.

Pacea incheiata dupa aceasta batalie, e rupta peste 7 ani si la 1716 marele vizir porneste cu o armata de 100.000 de oameni impotriva Austriei. Dar Eugen de Savoya il ataca la Petrovaradin si ii nimiceste armata. In acelas an el porneste impotriva Timisorii. Iar la 18 Octomvrie 1716, dupa un asediu de 48 de zile, Printul Eugen de Savoya isi serbeaza a 43-a aniversare de nastere intrand victorios in cetatea Timisorii. Cu aceasta data de fapt se incheie stapanirea turceasca in Banat.

Provincia trece acum sub administratie austriaca sub numirea de „Banalul Timisan', cuprinzand intreg teritoriul dintre Mures, Tisa si Dunare, cu unele exceptii la intervalurile cand o parte din tinuturile sudestice sunt reocupate, pentru scurta vreme, de Turci.

Comanda militara si guvernarea provinciei Eugen de Savoya le incredinteaza lui Florimund Claudius Mercy d'Argenteau, sau cum se semneaza el si i-se spune in general: Le Comte de Mercy. Un alt latin, un francez, in slujba Habsburgilor. De numele acestui general se leaga opera de reorganizare a Banatului.

Un rol frumos, dar foarte greu il asteapta.

Cand intra armatele austriece in Banat, provincia are o infatisare de pustietate. O parte a populatiei s'a retras cu Turcii pe malul drept al Dunarii, lasand pustii satele si nemuncite pamanturile. Apele crescusera nezagazuite si impanzisera cu mocirle mai tot tinutul sudvestic.

Rari printre imasuri si mocirle, tot mai dese spre munte, imprastiate si saracite, steteau inca cele mai multe sate valahe. Iarasi ei, acesti umili plugari si pastori, au ramas. Se intuneca zarile, vijelii aspre rascolesc muntele si sesul, sgudue pamantul din adancuri, ei se pleaca la pamant si asteapta. Iar cand furtuna trece, noii cuceritori ii gasesc tot aci. Indisolubil legati de pamant. De bine de rau, noua stapanire trebuie sa tina cont de ei. Mai ales ca sunt un rezistent si docil element de munca.

Cu acesti anonimi construeste Mercy drumuri, intareste cetati, sapa caneluri si deseaca balti, cultiva pamanturile paraginite, cu robotul lor, cu vlaguirea trupurilor lor incordate in munca neplatita, schimba fata provinciei, o reda civilizatiei.

Se aduc colonisti, se desvolta orasele, se creiaza industria, se desfunda minele, dar folosul nu e al anonimilor valahi. A lor e numai robotul, si munca, si birurile, stoarse cu clestele de catre functionarii corupti ai administratiei austriece.

Mercy incearca inca sa aduca oarecare imbunatatire. Dar la 1733 imparatul ii da comanda armatei sale din Italia. Mercy pleaca si nici nu se mai intoarce de-acolo. La Parma il ajunge destinul inaintasilor sai, morti toti in lupta.

Guvernatorii Banatului se schimba des dupa el. Baronul Francisc Engelshofen, contele A Hamilton, contele W. Neipperg, contele Succow, apoi iarasi Fr. Engelshofen. Generali toti.

Colonizarea svabilor in Banat, inceputa inca din timpul lui Mercy, continua tot timpul. Colonistii sunt adusi din toate provinciile Austriei, dar in aceasta prima epoca a colonizarii, mai ales din Alsacia, Lorena, Bavaria, Luxemburg si Tirol. Dar in acelas timp au fost adusi si spanioli, italieni si cehi. Colonistii au fost asezati parte in satele existente, parte in sate noi infiintate. Li-s'a acordat o multime de favoruri si unele in detrimentul populatiei bastinase chiar.

Administratia ramane mai tot timpul, cu exceptia unor mici modificari, aceia data de Mercy cu aprobarea Camerii Aulice. Si anume provincia este impartita in 11 districte (Becicherec, Ciacova, Faget, Lipova, Lugoj, Orsova, Palanca, San-andrei, Sannicolau si Varset), in fruntea carora sta cate-un prefect erarial. Comunele au in frunte cate-un chinez, avand ca for superior pe obarchinez. Starea generala a provinciei in aceasta prima epoca a carmuirei austriece, adeca in prima jumatate a sec. XVIII.-lea, nu poate fi numita multumitoare. Situatia economica extraordinar de slaba, populatia saracita de continuele razboaie, muncile obligatorii la construirea drumurilor, cetatilor, canalurilor, etc., acordarea unor avantaje noilor colonisti in detrimentul populatiei vechi, birurile grele si pe deasupra extraordinara coruptie a administratiei, a functionarilor de toate categoriile, au creiat o situatie aproape insuportabila. Nu e de mirare, deci, ca multi au cautat refugiu in haiducie. Bande intregi cutreerau tinuturile, drumurile nu mai erau sigure si administratia se dovedise incapabila fata de acesti harambasi, cum erau numiti pe timpul acela.

Situatia se agraveaza asa de mult, incat la anul 1738, in cursul razboiului isbucnit din nou intre Austrieci si Turci, satele romanesti din tinuturile estice, sprijinite de Turci, incearca o rascoala impotriva Austriecilor, incercarea e inabusita in sange de armata represiva a generalului Lentulus.

Tot in 1738 populatia din Banat e decimata de ciuma, adusa de catre soldati din Ardeal. La 1753 administratia politica e separata de cea militara, inscaunandu-se Administratia Camerala Provinciala, avand in frunte un presedinte civil.

Tot in aceasta epoca, cu scopul de a creia un sistem de paza permanenta la granita cu Turcii, se organizeaza prin inglobarea organizatiilor militarizate de pe Mures, si confiniile militare graniceresti de la sud. In felul acesta tinuturile Pan-ciovei, Mehadiei, Bisericii-Albe, Caransebesului, etc. raman si pe mai departe sub administratie militara, formand doua regimente, si anume regimentul german-banatic, si regimentul illyro-valahic primul cu sediul in Panciova, iar al doilea in Biserica-Alba. Odata cu infiintarea regimentelor de granita se introduce in aceste regiuni si sistemul comuniunilor familiare (zadruga).

Odata cu aceasta imparateasa Maria Teresia reincepe in stil mare si dupa un plan bine stabilit, colonizarea Banatului cu germani. Peste 25.000 de suflete sunt aduse in timpul domniei ei in Banat, creiandu-se pentru acesti noi veniti o multime de sate si colonii, in regiunile cele mai avantajoase si mai prielnice, mutand locuitorii romani din aceste regiuni in alte parti.

Cand la 1767 Iosif II-lea vine in Banat, gaseste aci o situatie mizerabila. Coruptiunea forurilor administrative nu mai cunostea margini, populatia, indeosebi cea romaneasca, era despoiata fara mila, pretutindeni, pe unde trece, e intampinat de plangeri si proteste. Raportul facut de dansul e un rechizitoriu aspru la adresa administratiei austriece.

Iosif incepe imediat curatirea administratiei si e pe cale sa aduca o serie de reale imbunatatiri situatiei din Banat. Dar la 1777, Maria Teresia, asaltata mereu de insistentele nobilimei maghiare cedeaza in sfarsit — si cu exceptia regiunei confiniilor militare, — alipeste Banatul Ungariei.

La 1779 se reinfiinteaza comitatele Timis, Torontal si Caras (acesta din urma cuprinzand si aproape intreg teritoriul jud. Severin de azi), cum insa organizatia comitatelor se baza pe institutia nobilimei, iar in Banat nobilime nu exista, caci aceasta se irosise in epoca turceasca, functionarea comitatelor trece printr'o perioada de greutati. Sunt adusi nobili din toate partile Ungariei, pentru a complini posturile din administratia comitatelor, inaugurand astfel prima epoca de reinfiltratiune maghiara in Banat.

Imparatul Iosif II-lea incearca o serie intreaga de inovari, dintre cari unele conduse de cel mai inalt idealism, ca acelea pentru emanciparea iobagimei si a paturei taranesti in general. Toate incercarile lui insa s'au izbit de opozitia nobilimei maghiare, care acum, dupa isgonirea Turcilor, incepea sa-si reocupe toate pozitiile pierdute.

In ultimii ani ai domniei sale Iosif se incurca intr'un razboi cu Turcii, care duce imperiul la o criza economica foarte grava. Neinteles, hartuit continu de nobilimea maghiara, obosit si desgustat de domnie, Iosif II-lea inaintea mortii sale isi revoaca toate edictele de reforme, in afara de acel despre toleranta religioasa si cel despre drepturile iobagilor de a se muta de pe o mosie pe alta, de a se casatori fara a mai cere invoirea nobilului si de a dispune de averea lor mobiliara.

In timpul domniei urmasului sau Leopold II-lea Sarbii, cu aprobare imperiala, tin un congres national la Timisoara, si aduc hotararea, pe care o supun sub forma de dorinta imparatului, ca teritoriul Banatului sa fie transformat din nou in provincie separata, si anume in voevodat sarbesc. Aceasta pretentie a lor nu a fost satisfacuta, in schimb dieta maghiara a trebuit sa acorde dreptul de cetatenie si locuitorilor de rit greco-oriental.

Aceasta pretentie a Sarbilor de a avea ei rolul conducator in Banat, a dus la o serie intreaga de conflicte cu toate neamurile conlocuitoare, printre cari mai ales cu Romanii. Sarbii, veniti si asezati aci la diferite intervale, prin serviciile aduse Austriei la diferite ocazii si mai ales fiindca Habsburgii ii puteau manevra usor in vederea politicei lor, au ajuns la o situatie privilegiata in Banat, situatie de care s'au folosit si impotriva Romanilor, incercand si reusind chiar sa-i supuna pe acestia dominatiunii lor religioase si culturale. Timp de mai bine de un veac trebue sa lupte Romanii pentru emanciparea lor religioasa de sub Sarbi. Intreaga jumatatea a doua a secolului al XVIII-lea si mai bine de sase decenii din secolul urmator istoria romanismului din Banat este un nesfarsit sir de incercari, de straduinte, de lupte, pentru a se elibera de sub tutela sarbeasca, ce devenise o reala si mare primejdie pentru spiritualitatea romaneasca a acestui tinut.

Insfarsit anul 1848 readuce razboiul cu toate consecintele lui dezastruoase pe pamantul Banalului. Croatii si Sarbii se rascoala impotriva lui Kossuth. si proclama voivodina sarbeasca a Bana-tuli pana la hotarul Ardealului. Armatele unguresti pornesc impotriva lor si intreg sudvestul Banatului e transformat in camp de batalie.

La 15 Iunie 1848 Romanii banateni crezand ca acum au ocazia binevenita de a se elibera de sub tutela sarbeasca, tin o mare intrunire la Lugoj sub presidentia lui Eftimie Murgu si iau pozitie fatis impotriva Sarbilor.

Dupa infrangerea rascoalei maghiare, — prin ajutorul armatei rusesti, — imparatul Francisc Iosif I. aproba functionarea voevodinei, sub denumirea de „Voivodina sarbeasca si Banatul timisan' ca provincie separata, titlul de mare voevod revenind imparatului. In fruntea voevodinei a fost pusa o locotonenta cu un guvernator militar si un loctiitor. Limba oficiala a fost cea germana si nu cea sarbeasca, cum pretinsesera Sarbii.

La 1860 voivodina e desfiintata si Banatul atasat din nou Ungariei. Peste patru ani, dupa enorme straduinte depuse de conducatorii lor, in frunte cu episcopul Andrei Saguna, Mocioni, Popea, Babes si altii, Romanii reusesc sa obtina despartirea ierarhica de Sarbi, eliberandu-se astfel de sub tutela acestora.

De aci incolo istoria romanismului din Banat se construeste din straduintele si luptele desteptarii nationale, din continuele sfortari, cari au consumat atatea energii si au inaltat in randurile eroilor atatia barbati politici, eroi intr'o lupta mai grea ca aceia a armelor, o lupta dusa zi la zi cu toate fibrele spiritului, o lupta naprasnica de rezistenta pana la ultimele ramasite de energie. Privatiuni, schingiuiri si temniti nu i-au descurajat si nu i-au infricat pe luptatori. Dimpotriva, i-au indarjit si mai mult. Aceasta „revolutie fara sange” (desi a curs si sange nu odata) a Romanilor din Ardeal si Banal impotriva oprimarii guvernelor maghiare a fost poate cea mai mareata dintre toate rascoalele lor. A durat decenii lungi si a necesitat contopirea intru un singur ideal a intregii populatii romanesti si a tuluror claselor ei sociale. Lupta spirilului care vrea sa se desvolte liber impotriva legii de fier care vrea sa-l suprime. Grea si mareata lupta. A reusit.

In toamna anului 1918 Puterile Centrale sunt sfaramate, armatele lor imprastiate, Ungaria se destrama, nationalitatile rasufla libere.

Alba Iulia, l Decemvrie 1918

Banatul trece si el, insfarsit, in patrimoniul indivizibil al Regatului Romaniei, sub domnia glorioasa a regelui Ferdinand I.

Populatia Banatului Romaniei dupa ultimele date statistice (publicate de catre dl. Dr. Sabin Manuila) este de 939.437 locuitori, dintre cari 772.118 rurali, iar 167.319 urbani. (Din totalul locuitorilor urbani Timisoara singura detine un numar de 91.960 suflete.) Pe judete populatia se imparte astfel: Timis-Torontal are o populatie de 503.408 locuitori, Severinul 240.715, iar Carasul 195.314 locuitori.

In privinta nationalitatii populatia Banatului prezinta o mare eterogeneitate, datorita multelor colonizari ce s'au facut in cursul veacurilor in aceasta provincie. Din totalul populatiei Banatului Romani sunt 510.825, Germani 223.130, Maghiari 97.803, Sarbi 40.500, Tigani 17.910, Evrei 11.256, Bulgari 10.012, Rusi si Ruteni 5922, si diverse alte nationalitati 22.079.

Dupa religie in Banat sunt: Ortodocsi 527,020; Greco-catolici 33.660; Romano-catolici 321.394; Reformati 20.922; Luterani 13.978; Unitari 149; Evrei 14.049; alte religiuni 8.259.

Dupa ocupatie populatia Banatului se imparte: din exploatarea solului traesc 615.145 locuitori; a subsolului 13.235; industria metalurgica 40.713; industria forestiera 15.383; santiere de constructii 15.740, industria textila si de manufactura 32.411; industria alimentara si a tutunului 15.664; industria chimica, a hartiei si imprimariei 5598; diverse intreprinderi industriale 1648; institutii de credit, reprezentante si agentii comerciale 3918; comert 26.898; transporturi 25.848; institutii publice (functionari) 40.088; diverse profesiuni nespecificate (profesiuni libere, etc.) 87.148.

Cercetand acum aceste cifre vedem ca in privinta ocupatiei agricultura ocupa locul intai cu un total de 615.145 locuitori, deci mai bine de jumatate din totalul populatiei; In randul al doilea vine industria (inclusiv minieritul) cu un total de 140.392 locuitori; in randul al treilea vin toate categoriile de functionari si amploiati (de stat, judet, comuna si particulari) cu un total de 96.752 de persoane; iar in ultimul rand profesiunile libere si altele diverse inglobate toate in totalul de 87.148. Din totalul populatiei un numar de 584.887 persoane depun munca activ-productiva, iar 354.550 insi sunt intretinuti (copii, batrani, femei etc.)

Romanii

Formeaza populatia veche, bastinasa a provinciei. Toate celelalte neamuri conlocuitoare i-au gasit aci cand au venit in Banat. Locuesc in mase compacte, — doar in unele tinuturi miniere si industriale intrerupte de mici insule streine, — mai ales in regiunea muntoasa, aceasta fiind regiunea mai ferita din calea navalitorilor si a cuceritorilor. Aci s'a putut pastra mai nealterat caracterul etnic al provinciei, unde timp mai indelungat s'au pastrat si privilegiile vechi ale locuitorilor, privilegii preconizate in organizatia districtelor valahe. Aci a fost tinutul de rezistenta al poporului romanesc din Banat, aci s'a retras din fata navalirilor si de aci s'a estins spre ses cand vremile s'au linistit. In acelas timp noii veniti au fost atrasi mai mult de sesul manos din vestul provinciei si s'au ferit de partea muntoasa, unde conditiunile de trai sunt mai grele. De aceia cele mai multe colonizari s'au facut la ses, de multe ori chiar prin stramutarea populatiei romanesti in alta parte a provinciei.

Asa se explica faptul ca in timp ce in judetul Timis-Torontal populatia romaneasca constituie numai o majoritate relativa de doua cincimi, in judetele Caras si Severin, deci in regiunea muntoasa, la un total de 436.029 de locuitori avem 318.694 Romani.

Continuele hartueli si tulburari din epocile razboaielor diferite, precum si oprimarile exercitate de diversele stapaniri, cari s'au succedat in cursul veacurilor, au avut desigur o puternica influenta asupra desvoltarii numerice si mai ales economice si culturale a poporului romanesc din Banat. In afara de nobilimea si taranimea libera din districtele valahe si celelalte regiuni, cari stari alcatuiau numai o mica parte a populatiei romanesti, si aceia redusa enorm in timpul stapanirei turcesti, marea majoritate a stat in stare de iobagie pana in secolul XIX-lea, ceia ce desigur nu a constituit un avantaj pentru evolutia ei spre civilizare.

Cu toate acestea populatia romaneasca din Banat sta azi la un nivel de civilizatie absolut apusean si putem afirma cu drept cuvant ca in privinta aceasta ocupa locul intai in Romania. Gospodariile romanesti din Banat prezinta un aspect de ordine, de curatenie, de ingrijire, care le aseaza in randul celor din apus.

Neam de agricultori legat de pamant, Romanii s'au obisnuit devreme sa pretuiasca pamantul si sa nu-l scape usor din maini. Foarte rar s'a intamplat ca sate de streini sa cumpere pamant din sate romanesti. Invers s'a petrecut de nenumarate ori.

Popor cuminte, chibzuit, inteligent, adaptabil, fiind pus in fata concurentei colonistilor svabi inzestrati si sprijiniti de toate carmuirile, Romanii nu au cedat terenul, ci prin munca, prin perseverenta, prin inteligenta lor vioaie au reusit sa tina pas si sa intreaca in unele privinte celelalte neamuri. Satele romanesti nici intr'o privinta nu stau mai prejos de cele svabesti acolo unde conditiunile sunt egale. Si la acest nivel Romanii nu au ajuns prin sprijinul carmuirilor, ci mai adesea in pofida acestora, prin munca dusa cu pricepere timp de decenii.

Astazi cel care vrea sa cunoasca o gospodarie romaneasca rationala in Banat trebue sa vina.

Bunastarea economica, produsa de munca rationala, a facut ca taranul roman din Banat sa traiasca azi la un standard de viata superior celor din alte tinuturi. In afara de unele regiuni sarace din partile muntoase, cum este regiunea Almajului si unele regiuni din Severin, mamaliga a incetat de a mai constitui asanumita mancare nationala. Ea a fost de mult inlocuita cu painea si tarancile banatene s'au dovedit gospodine demne de admiratie.

Tipul banatanului e acel al romanului in general, tenul ceva mai deschis poate, statura mai mult inalta, corpul bine zidit dar nu greoi, fata ovala fara a fi lungareata, fruntea de obicei inalta, latina. Spiritul vioi, obsearva repede defectele si le stie ironiza, fara a jigni insa. Foarte sociabil. Femeile sunt vestite pentru frumusetea lor, au boiul inalt, mersul lent si leganat.

Portul, sub influenta civilizatiei, a suferit de sigur schimbari. Rar de tot mai intalnim azi „oprege' sau „chitalii' atat de frumos inflorite. Materiile de pravalie le-au luat locul, dupa cum au luat si pantofii locul opincilor. Barbatii au pastrat inca lunga camasa de in sau bumbac incinsa peste mijloc cu „praschia', dar in timpul iernii sau al muncilor poarta tot mai des pantaloni din stofa de fabrica. La batoza camasa lunga incurca miscarile si drumetul sesurilor banatene va vedea adesea cate un taran pe tractor, iar camasii albe de in sau de bumbac i-ar sta rau cu pete de ulei pe ea.

Procesul de civilizare a facut sa dispara si o multime de traditii si vechi obiceiuri frumoase ale poporului romanesc din Banat. Obiceiurile la nastere, la casatorie, la moarte si altele, aproape au disparut sau sunt pe cale de disparitie. Minunatele incantatii, bocete cu splendide texte bogate in imagini poetice, tot mai rar se aud. Desigur ca aceasta inseamna o mare pierdere pentru folklorul nostru, dar iarasi nu trebue sa uitam ca multe din acele vechi obiceiuri fumoase in realitate nu sunt decat superstitii sau ramasite de superstitii. Iar eliberarea de ele inseamna un pas inainte pe calea civilizatiei superioare.

Scopul spre care tinde azi taranul banatan.

Svabii

Cu toate ca numai o mica parte din colonistii germani au fost adusi din tinuturile Suabiei, locuitorii germani din Banat sunt numiti in general svabi. Ca forta numerica ei vin in al doilea rand in Banat si acelas loc li-se cuvine si in privinta situatiei economice si culturale.

Au inceput sa vina si sa se aseze in Banat odata cu inscaunarea administratiei austriece dupa isgonirea Turcilor, Le Comte de Mercy inaugurand primele colonizari sistematice. Urmasii acestuia le-au continuat, insa de pe la inceputul celui de al treilea deceniu de stapanire austriaca miscarile nelinistitoare ale populatiei bastinase au impiedecat, ba chiar au si suspendat temporar, colonizarile. Intrun interval de timp destul de lung Banatul a fost considerat chiar un fel de loc de deportatiune pentru delicventii imperiului, fiind aduse aci numai elemente de proasta conditie morala. Abia Maria Terezia si Iosif II-lea reintroduc colonizarile sistematice si dupa plan bine chibzuit, aducand elemente de ordine si de munca din provinciile Austriei.

Colonistii fiind veniti din diferite parti ale imperiului, foarte multi chiar de nationalitate negermana, francezi, spanioli, italieni, ulterior, aci in Banat, germanizati, este firesc ca infatisarea, limba si caracterul populatiei svabesti sa prezinte oarecare lipsa de omegeneitate, cu toate ca multe din deosebirile de la origine in aproape doua secole de convietuire s'au sters.

La venirea lor aci, in special primii colonisti, nu au fost tocmai familiarizati cu agricultura, insa in urma insistentelor si mai ales a indrumarilor si sprijinului rational dat de carmuirea austriaca, in cateva decenii au ajuns cei mai de seama agricultori ai provinciei.

Neam foarte harnic si foarte econom in scurt timp si-au creiat o stare materiala dintre cele mai bune, pe care si-o pastreaza si azi inca. Sunt admirabili gospodari, cea mai mare mandrie a lor o constituie belsugul holdelor si frumusetea animalelor de munca. Cu toate ca sunt foarte economi traesc la un standard de viata ridicat, ceia ce influenteaza desigur si infatisarea lor: corpolenta, indeosebi dela o anumita varsta, e o caracteristica generala, atat la barbati cat si la femei.

In general sunt o populatie linistita, muncitoare, cu respect pentru ordine si legalitate, in politica constituind un element de oportonuitate, miscarile nationaliste abia acum, sub influenta si propaganda hitlerismului german, au prins intrucatva, temporar, teren. Sunt un popor cu judecata rece, cu ambitiile canalizate mai mult in directie economica.

Portul national este si la ei in disparitie, si prezinta aceiasi varietate a amanuntelor ca si infatisarea, dupa felul regiunilor originare. Limba este o germana, am indrazni sa spunem vulgarizata si amestecata cu oarecari elemente lexice streine.

Fara a fi prea religiosi, isi respecta biserica si traditiile, sarbatorile le tin cu tot fastul impus de vechile lor obiceiuri traditionale. Cea mai fastuoasa sarbatoare a fiecarei comune este „ruga', care se desfasoara in cadrul unor ceremonii si obiceiuri pitoresti si vesele.

Maghiarii

Din totalul de 97.803 locuitori maghiari din Banat 23.709, adeca circa o patrime, traesc in Timisoara. Acest fapt nu e intamplator, el isi are explicatia lui lamurita si constituie un bun indiciu pentru caracterul de populatiune artificial plantata intr'o regiune cu infatisare etnica absolut deosebita.

Inainte de epoca stapanirei turcesti nobilimea din Banat a fost in cea mai mare parte maghiara, fie ca a fost maghiara la origine, fie ca a devenit maghiara prin desnationalizare. Nobilimea de neam strein, cea slava si cea romaneasca, a fost mai redusa la numar, ca stare economica inferioara si in consecinta si ca insemnatate si influenta politica. Iobagimea insa in cea mai mare parte, am putea spune ca in majoritate sdrobitoare chiar, a fost romaneasca si in masura mai mica slava.

Dovada ca atunci, cand prin inscaunarea stapanirei turcesti nobilimea dispare din Banat, in acelas timp dispare si populatia maghiara din aceasta provincie. Fiindca populatia maghiara a Banatului o alcatuia nobilimea maghiara, iobagimea si taranimea in general fiind aceia, care a ramas si sub stapanirea turceasca si dupa aceia, adeca cea valaha.

Dupa alungarea Turcilor din Banat administratia nu a favorizat deloc asezarea elementului maghiar aci, abia dupa 1779, dupa realipirea Banatului la Ungaria, incepe procesul de infiltratiune al maghiarilor in aceasta provincie si in primul rand pentru nevoile administratiei. Atunci se reinscauneaza nobilimea la conducerea provinciei, insa aceasta nobilime in cea mai mare parte e de foarte recenta origine maghiara, ca si nobila. Grosul populatiei maghiare aduse in Banat l-au format functionarii si amploiatii de toate categoriile, pe cari statul maghiar i-a recrutat din toate partile regatului si i-a adus aci. Dar si acestia au fost in cea mai mare de origine maghiara recenta. Sa nu uitam ca diferenta ce exista intre cei 14.049 evrei dupa religie si 11.256 evrei dupa nationalitate, este trecuta in favorul maghiarilor, ceia ce constituie un indiciu si pentru trecut.

Astfel se explica masarea populatiunei maghiare din Banat in centrele mari, la orase.

Abia in ultimele decenii ale stapanirei maghiare au fost adusi in Banat si colonisti agricultori, dar putini ca tarani independenti, cei mai multi ca muncitori agricoli, „birisi', pe mosiile latifundiarilor. Acestia, abia sunt cateva sate, au pastrat infatisarea, limba, portul si obiceiurile regiunilor din cari sunt originari. In general sunt bune elemente de munca, harnici, insa greu adaptabili si de aceia prea putini au putut sa prinda radacini aici. Ca situatie economica nu se compara nici cu Romanii, nici cu Svabii; in schimb sunt aproape singurul neam din Banat care nu e deficitar, ci sporeste ca numar.

Sarbii

au inceput sa vina in Banat de prin secolul al XV-lea, refugiinduse din fata primejdiei turcesti, care se eslindea tot mai mult asupra teritoriului din dreapta Dunarii. Prima colonizare in masa se face pe la 1440, cand Gheorghe Brancovici venind in Ungaria, aduce pe mosiile sale o multime de Sarbi. Alte grupuri vin sub domnia regilor maghiari Albert si Vladislav I, asezandu-se mai ales in regiunea lenopolei. Pela 1450 nepotii lui Gheorghe Brancovici aduc o multime de familii sarbesti in Banat, ca la scurt timp dupa aceia Paul Chinezul sa stramute deodata un grup de circa 50.000 de insi din dreapta in stanga Dunarii. Alte grupuri vin intre anii 1509—1525, apoi la 1538. La 1690 patriarhul Arsenie Cernojevici conduce un respectabil grup de circa 40.000 de familii in Banat. Ultima colonizare a lor in aceasta provincie se petrece pe la sfarsitul secolului XVIII-lea.

Fiind sprijiniti tot timpul de conducatorii lor politici din dreapta Dunarii in relatiuni continui cu regii Ungariei, precum si de inaltii lor demnitari bisericesti sub carmuirea carora au venit mai adesea, pe de alta parte aducand servicii de ordin militar regilor Ungariei, iar mai tarziu Austriei, ei au obtinut o multime de avantaje si au ajuns cu timpul intr'o situatie mult privilegiata, fata de Romanii din Banat mai ales.

Sunt asezati indeosebi in sudvestul provinciei, in Torontal si Timisul de sud. In Banatul romanesc numarul lor e disparent, abia daca sunt 4% din totalul populatiei.

Sunt de o fire iute, indrazneti, se imprietenesc usor, dar se si supara usor, nu prea isi stiu stapani pornirile. Tipul e acela al slavilor sudici, statura mijlocie, mai mult inalta, tenul inchis, liniile fetei marcante. Femeile sunt frumoase, au corpul svelt si mladios, fata ovala, privirea vioaie, parul variind dela castaniu spre negru.

Tiganii

Ca forta numerica ocupa al cincilea loc in structura etnica a Banatului, dar din punct de vedere social, economic si cultural sunt situati la limita cea mai inferioara.

S'au strecurat si s'au imprastiat in Europa, mai ales sudica, inca de prin secolele XIV si XV venind din orient, ca nomazi, si mai pretutindeni au si ramas nomazi, pana acum cativa ani. In partile Banatului tot pe atunci au venit, cutreerand in pitoresti si sdrenturoase caravane peste secole, pe toate drumurile, cari pentru ei nu au avut un capat.

Au trait exercitand diferite mestesuguri, potcovari, caldarari si altele, dar mai ales din muzica, ghicitorie, cersit si furt. Viata lor, neastampar purtat sub nesfarsitul zarilor, a constituit unul dintre subiectele de predilectie ale romantismului.

Neam cu infatisare mandra, cu trasaturi frumoase, culoarea inchisa, aramie, trupul inalt, svelt, parul si ochii negrii, arzand, cu femei vestite pentru frumusetea lor exotica, dotat cu un extraordinar simt muzical, a dat o multime de admirabili violinisti, de „lautari'; muzicele tiganesti au fost fala marilor localuri de distractie din toate orasele Europei pana acum vreo doua decenii, cand jazz-band-urile le-au luat locul, elimindandu-le complect. Acum abia in micile orase de provincie, sau pe la periferia marilor orase mai gasim mici orchestre tiganesti, palide reminiscente ale vechilor lautari.

Sub presiunea organizatiei moderne de stat incetul cu incetul au renuntat la viata nomada si s'au asezat pe la marginea satelor sau periferia oraselor, alcatuind un fel de colonii izolate. Partea cea mai mare au fost improprietariti dupa razboi, insa cu greu se obisnuesc cu viata linistita, masurata a agricultorului.

Sunt un neam pe cale de disparitie.

Evreii

S'au infiltrat la diferite epoci in Banal ca negustori, si s'au asezat aci pe cat le-au permis imprejurarile si toleranta autoritatilor, inca de prin secolul XVIII-lea. Desigur insa ca cei mai multi sunt veniti in timpurile noi, in ultimele 4—5 decenii numai. Numarul lor abia trece de 1% in aceasta provincie.

Popor prin excelenta negustor, detin si aci o buna parte a comertului si industriei in manile lor. Locuesc in cea mai mare parte, am putea spune exclusiv, la orase, ceiace e si firesc luand in considerare felul ocupatiilor lor, legale de miscarea vie si permanenta a marilor centre. Ca infatisare apartin asanumitului tip al evreilor apuseni, modernizati; foarte rar, numai de cativa ani incoaci si numai in centrele mari, au aparut putini de tipul galitian, cu imbracamintea si infatisarea atat de caracteristice.

Bulgarii

S'au refugiat in Banat din fata invaziunilor turcesti la diferite intervale, dar cei mai multi au fost colonizati in timpul stapanire! austriece. Traesc in cea mai mare parte imprastiati prin satele romanesti si svabesti, abia in cateva sale formeaza majoritatea. Centrul lor principal e Vinga, care fusese inlr'un limp ridicala la rangul de oras chiar. O ramura diferentiala a lor suni Crasovenii.

Sunt un popor asezat, muncitor, buni gospodari, cu predilectie pentru gradinarit.

Barocul etnografiei romanesti

de Lucian Blaga

Caul in dictionar un cuvanl potrivit prin care s'ar putea caracteriza aspectul deosebit de ciudat, subt care se infatiseaza cultura Banalului in cadrul larg al culturii romanesti, si marturisesc din capul locului ca in cele zece mii de pagini ale dictionarului nostru scris si nescris mi-e cu neputinta sa gasesc cuvantul, care sa resume lapidar paradoxul banatean despre care voim sa vorbim.

„Paradoxul banatean?' A, iata: e tocmai expresia dupa care dibuiam prinlre licuricii cu faruri mici ai vocabularului. In adevar cultura Banatului se prezinta ochiului, ce ar voi s'o imbratiseze ca intreg, sub aspectul la inceput cam deconcertant al unui paradox. Inainte de a trece la demonstratie— il formulam, chiar cu riscul de a nu fi pe placul tuturor. Niciuna din provinciile romanesti nu are o cultura etnografica, anonima, populara, atat de diferentiata ca Banatul, dar in acelas timp niciuna din provinciile romanesti n'a dat relativ asa de putine personalitati creatoare ca Banatul. Propozitia aceasta, desi cam fara de manusi oferita cititorului spre cantarire, are totusi meritul de a cuprinde fara reticente un elogiu, cum nu se poate mai frumos, la adresa geniului fara de nume al poporului din regiunea aceasta, si in acelas timp de a sublinia o constatare, de altfel prea evidenta decat sa nu fi fost facuta cu ingrijorare si de altii. Nu vom incerca sa explicam nesimetriile launtrice ale fenomenului despre care vorbim: orice incercare de explicare implica credinta de asta data nejustificata, ca faptul in discutie se datoreste mai mult decat unei simple intamplari si ca ar fi imposibil de indreptat. Ne place insa sa credem ca partea dureroasa a paradoxului banatean nu are o origina iremediabila, si avem chiar convingerea ca din peisajul plin de surprize al acestei provincii se vor ivi inca remarcabili purtatori de destine romanesti. Si cu exprimarea in soapta a acestei convingeri incetam de a mai atinge latura negativa a paradoxului. Ramane cealalta. Cultura Banatului e neaparat o cultura etnografica, anonima, populara. Taranul de aci are un cuvant, prea cunoscut ca sa-l mai amintim, de-o extraordinara mandrie locala. Oricat de „tantos' si de caraghios ar parea taranului de aiurea, banateanul are totusi dreptate sa se socoteasca intr'o anumita privinta „fruncea'. Solul manos, belsugul in pane si vin, un temperament cu multa constiinta de sine, s'au intalnit pentru a creia sub inspiratia continua a unui minunat peisaj o flora culturala de-o bogatie baroca. Aici opregul si cantecul inca nu si-au istovit toate posibilitatile. Inventia formala n'a incremenit in cateva tipare stereotipic, repetate de-o unanima memorie sterila ca in alte parti. In satul banatenesc dai la fiecare pas peste isvoarele unei imaginatii in abundenta isbuc-nire; aci, in ses sau la munte, mai aproape sau mai departe de oras, ai prilejul esceptional de a asista la o prodigioasa „generatie spontanee' de forme: in cantec, in joc, in vers, in port, in obiceiuri — si in vertiginoasa diferentiere dialectala a graiului insusi. Tot ce tine — in sens larg — de etnografie ia proportii pline si intortochiate; e parca o etnografie crescuta din tihna sensuala a unei dumineci fara sfarsit. Femea iubeste cu pasiune podoaba si culoarea; alaturi de munca nu uita decorul, facut nu numai pentru ocazii ci si pentru zilele lipsite de sarbatoare ale vietii. Te repezi in zece sate si gasesti douazeci de variante ale aceluias cantec. In jocuri, de-o structura ritmica pe care greu o poate urmari un intelectual, spontaneitatea acestui popor se arata fara margini. Bogatia pamantului isi trimite reflexele pestrite in banii de aur din salbe, in argintul tesut fara sgarcenie pe solduri, si in strigatul rosu al matasurilor topite in zapada camasilor. Nuntile au un ritual profan neasemanat mai bogat decat cel bisericesc. Sarbatorile mari ale anului nu se reduc numai la cele doua ceasuri de ceremonie mecanica in fata altarului, ele traiesc si in afara, amintind paganatatea prin bucuria obiceiurilor exterioare dogmei. Zeii cu picioare de tap s'ar simti nespus de bine ca privitori barbari ai anumitor datine fantastice din sesul Banatului. Ar trebui desigur sa luam in ajutor fotografia pentru varietatea portului, fonogoraful cu suluri de ceara pentru multimea cantecului, colectiile de poezie, si carti intregi inca nescrise despre datini — pentru ca sa dovedim, fara de a putea fi contrazisi, diferentierea extrema a culturii etnografice din Banat. Uneori e asa de inalta ca ia infatisarea neasteptata si mai putin anonima a culturii intelectuale. (Dovada corurile si fanfarele de sat.) Ardealul are o cultura etnografica incomparabil mai saraca, iar despre celelalte provincii nici nu mai amintim. Un fapt intcontestabil se poate deci preciza: cultura Banatului reprezinta barocul etnografiei romanesti. Vobeste pentru aceasta si felul celor catorva personalitati cari s'au ridicat cu oarecare relief din massa banateana. Poetul Vlad Delamarina e intaiul scriitor roman care indrazneste sa scrie dialectal: lucrul n'ar fi fost cu putinta daca Banatul n'ar fi dat nastere tocmai celui mai diferentiat dialect al Daciei, si daca poetul n'ar fi iesit din constiinta etnografica a acestei regiuni de-o isbitoare mandrie locala. (Dialectul acesta cu consonante muiate in miere e de altfel singurul dialect in care o doamna de inalta intelectualitate isi poate permite sa vorbeasca fara de-a-si pierde frumusetea: ceeace se si intampla destul de des si de fermecator la Timisoara sau Lugoj.) Tiberiu Brediceanu — si acum mai in urma Dragoi, au dovedit prin colectiile lor de muzica populara, si prin creatia lor originala, un interes etnografic cum nu l-a aratat in aceeas masura nimenea in celelalte regiuni. Iata un caz in care teoria mediului se verifica fara de rest.

Nu e caracteristic si faptul ca una din variantele cele mai excesiv complicate ale baladei Miorita a fost gasita in Banat? (Colectia Catena). Dela salbele incarcate de galbeni ale tarancelor, dela jocurile cu vegetatii tropicale de forme — pana la variantele harnic brodate ale baladelor — stilul etnografiei banatene are ceva din caldura, din pasiunea si excesul barocului. Studiul acestui baroc «'ar putea continua dealungul unui volum intreg.

Biserica greco-ortodoxa este cea mai importanta in Banat, atat prin numarul considerabil al credinciosilor sai (527.020), cat si prin vechimea sa in acest tinut. Avand in vedere ca in trecut veacuri dearandul aceasta biserica a fost numai „tolerata' si vesnic amenintata de extensiunea romano-catolica, prea multe date istorice asupra organizarii ei din vechime nu avem. Ceiace stim cu certitudine insa este faptul ca a existat in mod continuu in toate timpurile ca biserica a marilor mase romanesti si a celor sarbesti de mai tarziu, avan-du-si organizatia sa bine intocmita. Episcopii, despre cari stim, au existat la Timisoara, Ienopole, Lipova, mai tarziu la Varset si Caransebes.

Timp indelungat Romanii si Sarbii au stat sub aceiasi ierarhie bisericeasca, pana cand la anul 1864. Romanii dupa indelungi straduinte reusesc sa se separe de Sarbi, ramanand separati si pana astazi, asa ca din punct de vedere al organizatiei biserica gr. ortodoxa din Banatul romanesc este impartita in doua: biserica gr. ort. romana si biserica gr. ort. sarbeasca. Cea dintai are o episcopie la Caransebes, cu jurisdictiunea eslinsa asupra teritoriului judetelor Caras, Severin si sud-vestul Timis-Toronlalului; nord vestul Banatului romanesc apartine episcopiei Aradului. In ultimul timp, ca rezultat al multelor insistente si straduinte depuse de conducatorii romanismului din Banat, s'a ajuns la hotararea de a se infiinta si o a doua episcopie in Banat si anume la Timisoara. Principial a si fost aprobata infiintarea acestei episcopii si de prezent se lucreaza deja la stabilirea amanuntelor de organizare. In felul acesta foarte curand Banatul va cuprinde pe teritoriul sau doua episcopii, una la Timisoara si alta la Caransebes.

Biserica gr. ortodoxa sarba are un vicariat episcopesc la Timisoara.

Biserica greco-catolica fiinteaza in Banat de pe la inceputul secolului al XVIII-lea, primind la 1850 si o episcopie cu resedinta la Lugoj, unde exista si astazi.

Aceasta biserica numara in Banat in total 33.666 credinciosi.

Biserica romano - catolica ocupa al doilea loc in Banat, numarand un total de 321.394 credinciosi pe teritoriul acestei provincii. A fost introdusa in Banat odata cu increstinarea Ungurilor, devenind apoi pentru veacuri multe religia dominanta in acesl tinui. Odata cu inscaunarea stapanirei turcesti si irosirea clasei stapanitoare din Banat dispare si organizatia bisericii romano-catolice din aceasta provincie. Abia dupa izgonirea Turcilor si introducerea administratiei austriece se reorganizeaza aci biserica rom.-catolica, mutandu-se si episcopia Cenadului la Timisoara, unde functioneaza si azi.

Biserica reformata si cea luterana tot de prin secolul al XVIII-lea si-au incepui organizarea in Banal. Prima are azi in total 20.922 credinciosi, iar a doua in total 13.978 credinciosi pe teritoriul acestei provincii.

Nici asupra trecutului ceva mai indepartat al scoalei romanesti din Banat nu avem prea multe date. Ceiace e si firesc, nu fiindca nu ar fi existat sub nici o forma instructia scolara, ci fiindca aceasta se facea aproape exclusiv de catre manastiri sau cler in general, si biserica romaneasca fiind numai „tolerata', nici scolile ei nu prea au fost luate in seama.

Urme sigure despre existenta unor scoale romanesti in Banat avem abia de pe la inceputul secolului al XVIII-lea, cand le gasim amintite in legatura cu manastirile Stredistea-Mare, Morava si Partos. Pe langa aceste scoli, cari erau publice, dupa cum scrie N. Tincu-Velea, mai existau si unele scoli private, „casnice', tinute de protopopi si preoti, „invatand religia, cetirea si socoata'. O atare scoala a tinut si Vasiliu Diacon Loga, venit dela Tismana si asezat la Stredistea. Acesta mai era si zugrav bun, asa ca pe langa altele el a propus si maestria zugravitului, infiintand astfel prima scoala de pictura despre care avem cunostinta in Banat.

In jumatatea a doua a secolului al XVIII-lea apoi, mai ales sub Maria Teresia si Iosif II-lea, numarul scoalelor romanesti, cat si sarbesti si in special germane, creste considerabil, in acelas timp punandu-se pe baze serioase organizarea invatamantului. In aceasta epoca insa scolile romanesti trebue sa lupte mereu impotriva tendintelor de germanizare.

Scolile germane infiintate in timpul stapanirei austriece in cea mai mare parte de catre ordinile religioase romano-catolice, sunt mai bine inzestrate si sustinute, avand sprijinul permanent al carmuirei.

La sfarsitul secolului al XVIII-lea numarul scolilor greco-ortodoxe din Banat, — fara regiunile confiniilor militare, cari erau cele mai bine inzestrate cu scoli, — trece deja de 400, avand in dieceza Timisoarei la 1449 suflete cate-o scoala, iar in dieceza Varsetului la 995 suflete cate una. Desigur ca in aceiasi masura s'au inmultit si scoalele romano-catolice, asa ca la aceasta epoca mai in fiecare sat banatan exista scoala.

Dupa retragerea carmuirei austriece si alipirea Banatului la Ungaria, carmuirea dela Budapesta preia indrumarea organizarii invatamantului. In locul tendintelor de germanizare de pana aci, acum incepe o epoca lunga de maghiarizare a tuturor scoalelor din Banat. In special in a doua jumatate a secolului al XIX-lea si primul deceniu din cel urmator, se accentuiaza aceste tendinte, cand invatamantul de stat din ce in ce mai mult ia locul celui confesional.

Dupa Unire invatamantul din Banat a luat o desvoltare rapida, care e in curs si astazi inca. De prezent avem in Banat un numar de 886 scoli primare, si anume 758 de stat si 128 confesionale. Dintre acestea cu limba de predare romaneasca sunt 567, germana 204, maghiara 60, sarba 38, diverse altele 17.

Scoli secundare sunt in Banat 49, si anume 39 licee si gimnazii, 5 scoli normale si 5 scoli comerciale. Scoli profesionale (arte si meserii, menaj) sunt 4. Din totalul de 53 de scoli secundare (inclusiv profesionale) 29 sunt pentru baeti si 24 pentru fete, 33 sunt de stat, iar 20 confesionale. Dupa limba de predare se impart: romanesti 24, germane 16, maghiare 4, mixte 6, izraelite 3.

Invatamantul superior cuprinde Scoala Politehnica din Timisoara, Scoala de Arte-Frumoase din Timisoara, Academia Teologica gr. ort. din Caransebes si Academia Teologica rom. cat. din Timisoara.

La Timisoara mai functioneaza un Conservator Comunal de Muzica, iar la Lugoj un Conservator Particular.

A vorbi azi despre literatura banatana e si prea tarziu si prea devreme. Este prea tarziu pentru a vorbi despre cea populara, fiindca in cea mai mare parte e disparuta, restul pe cale; prea devreme pentru cea culta: abia se naste. Sau poate ca despre aceasta din urma nici nu se poate vorbi deloc. Nu fiindca nu ar exista un inceput de literatura in aceasta provincie, ci fiindca aceasta literatura in prea mica masura este banatana. Sau cel putin nu este banatana in sensul celei populare. Literatura poporala banatana a crescut din solul banatan si poarta pecetea bine desclinita a acestuia in toata fiinta ei. Este diferentiata de a celorlalte regiuni, in masura in care se diferentiaza si firea, si infatisarea banatanului de a celorlalti romani. Chiar daca nu ar exista decat diferentierea graiului, si inca ar fi destul ca literatura banatana poporala sa capete un aspect aparte, fata de a celorlalte tinuturi. Sa mai adaugam apoi si bogatia baroca, — cum o defineste dl. Blaga, — a formelor, variantelor, a multiplelor podoabe, diferentierilor de amanunte, si vom avea o noua nota de desclinire. Dar diferentierea se obsearva si in in-sasi fondul, in subiectele diverse ale poeziei poporale banatene, pe cari numai aci le gasim. Pe langa vasta literatura poporala religioasa crestina comuna a romanilor de pretutindeni, ca Irozii si altele, Banatul mai cunoaste o serie de colinde cu totul aparte de ale celorlalte regiuni, cari numai aci se aud, si cari sunt specific banatene. O si mai mare diferentiere prezinta apoi nenumaratele crea-tiuni literare poporale cu originea in stravechiul paganism, pastrand reminiscentele unui cult pe cat de bizar, pe atat de viu si poetic, cum sunt oratiile, incantatiile, cantecele de la diferite ocazii, dela anumite imprejurari sau practice, sau atat de minunatele bocete, cari prin bogatia de imagini, prin frumuse-tea stilului, prin cuprinsul lor atat de resemnat-dure-ros si atal de inalt poetic, constituie adevarate capodopere ale genului. Mai toate baladele, cari alca-tuesc patrimoniul atat de pretios al literaturii poporale romanesli au fost gasite si in Banat, si inca in splendide infloriri de variante; dar alaturi de acestea au fost culese si unele cari numai aci, din solul acestui tinut au putut ra-sari, cum este de exemplu a-eeia despre Ni-culcea, (Colectia Hodos), unul din capeteniile rascoalei romanesti dela 1738, ca sa amintim numai una din multele de acest lei.

Azi in cea mai mare parte aceasta nepretuita comoara a Banatului este pierduta. Civilizatia a suprimat cele mai mulle din vechile datini si obiceiuri, cari isi aveau rostul In anumite trebuinte de ordin practic, distrugand astfel si complementele lor literare. Culegerile din trecut, si prea putine, si facute — in afara de cateva exceptii — cu prea putina competenta, nu au reusit sa salveze decat farame. Cele de acum, destul de putine si prea putin grabite, gasesc doar ramasitele disparate ale unui minunat folclor, de o valoare artistica pe care azi abia i-o banuim si pe care nu o vom mai putea cunoaste in intregime niciodata.

Literatura culta, — in afara de o singura si fericita exceptie, despre care vom vorbi, — nu porneste dela cea poporala, nu este o continuare fireasca a ei. Nu are nici acel colorit specific local, pe care il are cea poporala, deci in linii generale nici nu avem a vorbi despre literatura banatana, ci doar despre scriitori banateni, si acestia putini la numar. Dar poate nu tocmai asa de neinsemnati, pentru timpul lor, dupa cum ne-am obisnuit sa credem in general.

Printre deschizatorii de drum ai literaturii romanesti bisericesti gasim si doi banateni: pe „Stefan Herce propovaduitorul evangheliei lui Hristos in orasul Cavaransebesului' si pe „Pestesel Moisi propovaduitorul evangheliei in orasul Lugos', traducand in romaneste cele „Cinci Carti ale lui Moisi' tiparite la 1582 la Orastie.

La 1674 Haliciu din Caransebes scrie unele poezii elegice, cu litere latine, iar in anul urmator traduce in romaneste si tipareste, tot cu litere latine, la Alba Iulia preotul luteran din Lugoj, Stefan Fogarasi, un catechism.

Acestea sunt datele pe cari le avem despre literatura romaneasca din Banat dinainte de secolul al XVIII-lea.

Incepand de pe la anul 1750, odata cu inviorarea aspiratiunilor de toate ordinele a romanilor din Banat si literatura incepe sa ia avant si o serie intreaga de nume de carturari participa la jalonarea drumului parcurs de cultura romaneasca, nu numai din Banat, ci de pretutindeni, in epoca grea a inceputurilor.

Mihai Rosu Martinovici (1750—1822) dascal si carturar, Paul lorgovici (1764—1808) avocat, profesor si publicist, Constantin Diaconovici Loga (1770—1850) luptator nationalist impotriva dominatiunii spirituale sarbesti, alaturi de minunatul preot si dascal, fabulistul cu o limba atat de frumos romaneasca, Dimitrie Tichindeal (1775 —1818), apoi Eftimie Murgu (1805—1870) profesor la Academia Mihaileana, Nicolae Tincu - Velea (1814—1867) parintele istoriografiei romanesti banatene, Vicentiu Babes (1814—1907), unul dintre cei mai eruditi carturari ai acelei epoci, dr Atanasie Marienescu, (1830—1915) avocat si magistrat, istoric cu vaste preocupari si erudit folclorist, impreuna cu altii multi, alcatuesc o splendida garda de precursori, harnici si vigurosi, ai culturii romanesti moderne.

Dintre toate ramurile literaturii istoriografia are cei mai puternici reprezentanti si in timpurile mai noi. Primul dintre acesti istorici de seama ai Banatului a fost Patriciu Dragalina (1849—1917) profesor si director al Institutului pedagogic din Caransebes, care ne-a dat in „Istoria Banatului Severin' o lucrare de inalta valoare istorica, nici pana azi depasita.

Al doilea istoriograf banatean de seama a fost Dr. Gheorghe Popovici (1862—1927), protopop al Lugojului, care a scris „Istoria Banatului', o vasta si complecta lucrare, tiparita la Buda in 1904.

In urma acestei lucrari a fost ales membru corespondent al Academiei-Romane. Spirit dinamic, in vesnic neastampar, creator in adevaratul inteles al cuvantului, cu o vasta conceptie istorica, a fost Dr. Ioan Sarbu (1865—1922) profesor la Bucuresti, iar mai tarziu preot in satul sau natal Rudaria din Almaj, indrazneata sa opera „Istoria lui Mihai Voda-Viteazul' a fost premiala de catre Academia Romana cu premiul Nasturel pe 1905 (12.000 lei).

In beletristica se remarca Coriolan Bre-diceanu (1849—1909), si mai ales Ion Popovici-Banateanu, care prin volumul sau de nuvele cu subiecte luate din viata micilor orase banatene» si-a facut loc printre cei mai de seama scriitori ai literaturii romanesti moderne. Dr. Valeriu Bra-nisce, spirit de luptator vajnic, activeaza mai mult in ziaristica, in timp ce protopopul Bocsei Mihail Gaspar (1881—1929) se remarca printr'o serie de nuvele cu subiecte luate din viata satului banatan.

Singur, izolat, unic in felul sau in toata literatura romaneasca, creator si poet adevarat, cu radacinile infipte adanc in solul banatan, continuator direct al literaturii poporale, Victor Vlad Delamarina (1870—1896) a fost cel mai de seama poet al acestei provincii. A fost poetul Banatului in intelesul strict al cuvantului, opera lui fiind o reala expresie a spiritului banatan.

Literaturile germana si maghiara au avut si ele reprezentanti de vaza in Banat. Unul dintre cei mai de seama lirici ai literaturei germane Nikolaus Lenau, este originar din Lenauheim (Jud. Timis-Tor.); in domeniul istoriografiei Banatului Lenhardt Bohm, Joh. H. Schwi-cker, Joh. N. Preyer, B. Milleker, si altii, au creiat opere de inalta valoare stiintifica.

Istoriografia maghiara a numarat o serie intreaga de istorici eruditi in aceasta provincie, ca Barany Ag., Pesty Frigyes, Dr. Ortvay Tiv., Dr. Szentklaray J., Dr. Berkeszi, Baroti si altii; tot in Banat s'a nascut si Revai M. intemeetorul filologiei maghiare moderne. In beletristica s'au remarcat in special Degre AL.Bulla L, Bodo M. si preotul ref, Szabolcska M.

Dintre scriitorii sarbi originari din Banat trebue sa remarcam pe istoricii Eusebiu Fermendjin Bogoljub Alexici, si mai ales pe scriitorul si ministrul de mai tarziu la Belgrad Dositeiu Obradovici.

Daca am fi vrut sa inversam ordinea general consacrata a insiruirei manifestarilor culturale si sa incepem cu aceia care este de mai mare importanta in Banat, desigur ca muzica trebuia sa fie pusa mai la inceputul acestui capitol. Intr'adevar, cultura Banatului este in primul rand o cultura muzicala. Nici intr'un alt domeniu spiritul popular banatan nu a reusit sa dea creatii de valoarea si bogatia creatiilor sale muzicale.

A scrie istoricul cantecului banatan este a incerca sa scrii un istoric al vantului. Caci se naste ca si vantul: din nimic. Din depresiunile sufletesti ale multimei, ale nenumaratilor anonimi. Din durere, din veselie, din dor si din multumire, din tot ce costituie viata ampla, aproape meridionala, de pe aceste plaiuri, din insasi firea banatanului, care isi gaseste expresia cea mai adecuata in cantec. Pentru firea aceasta cantecul e regulatorul absolut necesar, si pentru uzul zilnic, al vietii interioare, sufletesti: descarca sentimentele negative, amplifica pe cele pozitive.

De aceia muzica Banatului este prin excelenta o muzica populara, o muzica a multimei. Cantecul banatan isi pastreaza acelas caracter de creatie spontana si colectiva, fie ca este cantat din gura de-o fata ce trece la izvor, sau din frunza de fag de un flacau plecat la codru, sau din fluer de un cioban ce viseaza sub stele, sau de un lautar tigan si vagabond, sau de un cor in opt voci cu maestrie armonizate, sau de o fanfara cu aspre sunete de alamuri. Ramane pretutindeni cu specificul lui de cantec creiat colectiv de multime, pentru ea insasi. Aceasta extraordinara inclinatie pentru muzica, pentru cantec, a banatanului, a creiat desigur si organele: nu e sat in Banat in care sa nu gasesti cativa cantareti cu voci de o minunata frumusete. Cum azi abia gasesti aci sat romanesc cat de cat mai rasarit sa nu aibe cor si eventual si fanfara.

Aceste coruri au fost de o covarsitoare importanta in viata poporului romanesc de aci in trecut. Ele au pastrat mai mult de cat orice constiinta lui de neam. I-au pastrat limba, i-au pastrat datinile, i-au pastrat toata comoara lui culturala. Erau legate intotdeauna de cercuri de cetire, festivalurile corale erau impreunate cu reprezentatii teatrale, asa ca in cadrele acestor reuniuni de cantari, cum obisnuiau si obisnuesc inca sa se numeasca, se desfasura cel mai serios proces de culturalizare a maselor.

Istoricul corurilor romanesti din Banat inca nu e studiat complect si amanuntit. Cert este ca cele mai vechi la inceput au fost coruri bisericesti. Asa a luat fiinta la 1840 cel mai vechi cor romanesc despre care stim, corul din Lugoj, care a premers „Reuniunei de cantari si muzica' din care s'a desvoltat mai tarziu cel mai vestit cor al Banatului, „Corul Vidu'. Tot dintr'un „Cor bisericesc' infiintat in anul 1857 se desvolla si „Corul Plugarilor din Chizatau', cel mai vechi si mai vestit cor satesc si pana astazi. Din „Cor pur bisericesc' infiintat pe la 1850—1860 se naste si „Reuniunea de citire, cant si muzica' din Vrani, care a dat un cor si o fanfara renumite departe in afara de marginile provinciei.

Intre anii 1870—1880 se infiinteaza o multime de coruri: „Corul din Marcina', „Unirea din Varadia', „Corul din Ictar', „Reuniunea de cantari din Oravita-Romana', corurile romanesti din Varset si Biserica-Alba, corurile bufanilor din Resita, Oravita si Bocsa-Montana, si altele multe, tot mai multe din an in an.

Decenii de-arandul aceste coruri au fost adevaratele focare ale culturii poporale banatene, in acelas timp fiind si purtatoarele de steaguri in lupta dusa pentru revendicarile nationale. Istoria corurilor se integreaza complect in istoria acelor lupte.

Dintre figurile reprezentative ale muzicei romanesti din Banat trebue sa amintim in primul rand pe minunatul dirijor si compozitor Ioan Vidu (1863— 1931), pe marele tenor, mort atat de tanar, Traian Grozavescu (1895—1927), apoi pe dl. Tiberiu Brediceanu, autorul operetei „La sezatoare' si al unei intregi serii de doine, care culegand peste 1000 de melodii populare poate fi considerat ca un deschizator de drum al folclorului banatan.

Tot dela folclor, dela muzica atat de bogata, spontana si colectiva, a nenumaratilor anonimi ai poporului a pornit si dl. Sabin Dragoi, marele compozitor a carui valoare a depasit de mult cadrele provinciale si care prin operele „Napasta' si „Constantin Brancoveanu', precum si multe alte compozitii de seama, si-a asigurat un loc de frunte in muzica romaneasca din toate vremile.

Muzica germana din Banat a inceput sa se desvolte inca de pe la inceputul secolului al XVIII-lea, pornind tot dela corurile bisericesti si a luat un avant deosebit mai ales in Timisoara, unde se formase cu vremea centrul politic si cultural al germanilor din provincia aceasta.

Muzica maghiara se desvolta cu mult mai tarziu, sub influenta celei germane.

Dintre cei mai de seama reprezentanti ai muzicei germane si maghiare din Banat amintim aci pe compositorul german Francisc Limmer (1808—1857), pe violinistul maghiar Mihail Ja-borszky (1805—1884), dar mai ales pe Bela Bartok, originar din Sannicolaul-Mare banatan, azi unul dintre cei mai straluciti compozitori ai Ungariei si care in acelas timp este si unul dintre deschizatorii de drum ai folclorului muzical romanesc. Inca de pe la anul 1894 dansul ademenit de bogatia si frumusetea motivelor muzicei romanesti poporale, a facut mai multe turnee prin regiunile romanesti culegand >o multime de doine, arii de dans, colinde, cantece de nunta, si bocete, pe cari le-a publicat in 1913 sub titlul de „Cantece poporale romanesti', fapt pentru care Academia Romana l-a ales membru corespondent al ei.

Despre inceputurile artelor plastice in Banat stim foarte putin. Desigur ca s'au desvoltat si veacuri de-a randul au existat numai din si pentru necesitatile cultului, in special ale arhitecturii bisericesti.

Urme despre existenta unor preocupari artistice in Banat dinainte de epoca turceasca avem foarte putine. Dar si asa putine cum sunt, dovedesc suficient ca si inainte de aceasta epoca au existat atari preocupari. Desigur ca multe nici nu au putut sa ramana, caci in timpul dominatiunii turcesti de un secol si jumatate mai toale lacasurile de rugaciune crestine mai de seama au fost transformate in moschee sau distruse complect.

Cele mai vechi urme de pictura bisericeasca greco-ortodoxa le avem in cele doua panouri descoperite in biserica gr. ort. romana din Lipova (in despartamantul femeilor) si cari dateaza probabil de prin secolul XV. Fragmente de pictura veche, dinainte de eliberarea Banatului de sub Turci, se mai gasesc la Manastirea Saraca (langa Gataia, jud. Timis-Tor.), Manastirea din Partos (Jud. Timis-Tor.) si probabil cele descoperite la Manastirea Zlatita (Jud. Caras). Nu se stie daca autorii acestor lucrari au fost bastinasi sau nu, dar e foarte probabil ca la aceste manastiri, ca si in alte parti, au existat calugari, cari sa cunoasca zugravitul.

Date sigure asupra picturei bisericesti din-Banat avem abia de pe la inceputul secolului al XVIII-lea, cand gasim amintire si despre prima scoala de zugravi, aceia tinuta de Vasiliu Diacon Loga la manastirea Stredistea-Mare (Banatul iugoslav.). Primul mare zugrav al acestei epoci de inceputuri, al carui nume ni-s'a pastrat, si care a lasat opere de inalta valoare artistica in urma sa, este Zugravul Nedelcu. Nu-i cunoastem datele biografice, insa stim ca intre anii 1735—40 si-a creiat cele mai de seama opere, pictura bisericii gr. ort. romane din Lipova si cele 4 icoane gasite in biserica de lemn din Butin.

Din epoca urmatoare lui, sfarsitul secolului al XVIII si inceputul celui de-al XIX-lea, ni-s'au pastrat o multime de nume de zugravi de biserici. Dar dintre acestia se ridica cu totul aparte, umpland intreaga epoca aceasta cu personalitatea sa, un pictor greco-ortodox, de origine sarb sau poate roman, de o incontestabila valoare artistica moderna, Constantin Daniel (1798—1873). Acesta a lasat in urma sa o serie de opere de o valoare superioara, atat in ce priveste pictura bisericeasca, cat si portretele si compozitiile sale lumesti.

La inceputul celei de a doua jumatati a secolului al XIX-lea isi desvolta activitatea marele pictor banatan Nicolae Popescu (1835—1877). Acesta a invatat pictura la Roma si apare ca un mare reformator al picturei romanesti din Banat, cautand sa o elibereze de traditia bizantina de pana aci, indrumand-o spre Occident. In acest scop a incercat sa infiinteze si o academie de belle-arte la Caransebes.

Continuator al nazuintelor lui Popescu a fost Ion Zaicu (1868—1914), care a invatat la Viena,

si rentors acasa a incercat sa continue opera inceputa de N. Popescu, pentru emanciparea picturei de sub canoanele bizantine. Este ultimul pictor banatan de seama din era dinainte de razboi. A lasat in urma sa cateva opere de reala frumusete artistica.

Pictura germana si cea maghiara au avut si ele cativa reprezentanti de seama in Banat. Dintre acestia trebue sa amintim in mod deosebit pe Carol Brocky (nasc. la 1807 in Timisoara, mort la 1855 la Londra), unul dintre cei mai mari por-tretisti ai vremii aceleia. A plecat tanar din Banat, a trait si a lucrat in apus, in special la Londra, unde s'a bucurat de o apreciere foarte calduroasa. Abia 2—3 lucrari de-ale lui se gasesc in Banat.

Dupa razboi, in noile conditii de viata, artele plastice au luat un mare avant in Banat, avant intensificat si mai mult prin aducerea Scoalei de Arte-Frumoase dela Cluj la Timisoara. Ca profesori la aceasta scoala si in acelas timp ca cei mai de seama reprezentanti ai artei banatene, se remarca pictorii Alexandru Pop, Catul Bogdan, Iuliu Podlipny, si mai ales sculptorul Romul Ladea.

In afara de acestia trebue sa mai amintim aci dintre romani pe pictorul Aurel Ciupe si sculptorul Stefan Gombosiu, iar dintre artistii germani si maghiari pe sculptorul Ferdinand Gallas si pictorii I. Lenhardt si cei trei frati Francisc, Rudolf si Andrei Ferch.

Calitatile solului banatan au indrumat populatia acestei regiuni inca din cele mai vechi timpuri in spre agricultura si cresterea vitelor. Produsele acestei minunate provincii, incadrata intre Mures, Tisa, Dunare, si Muntii Hategului au fost cautate de comerciantii veniti din mari departari. Produsele solului banatan duc faima bogatiei a-cestei provincii pana in cele mai indepartate colturi ale Europei. Padurile intinse pe o vasta suprafata a estului Banatului, ofera o sursa nesfarsita de material lemnos alimentand industria de cherestea, care formeaza una din cele mai importante izvoare de bogatie a regiunei. Muntii acoperiti cu paduri contin cele mai vaste bogatii naturale, iar subsolul ofera din belsug minereuri, combustibili fosili si diferite roce. Izvoarele de ape minerale se gasesc presarate pe intreg teritoriul Banatului.

Agricultura

Situatia geologica[1] a Banatului se caracterizeaza printr'o compunere a solului din straturi neogene cu argila diluviala pe deasupra si numai in rare cazuri cu eroziuni complect descoperite. Roci eruptive se gasesc numai in partea nord-estica a Banatului pe o intindere de circa 40 km. patrati. Straturi pontiane cu situatie orizontala se afla in partea de sud si sunt compuse din nisip granulos, apoi in regiunea Bencec-Beregsau, sub lutul dilu-vial se gasesc straturi nisipoase pontice cu prundis subtire. In regiunea Recasului acest nisip a iesit la suprafata si e cultivat cu vita de vie. Diluviul care a contribuit la formarea campiei a produs anumite straturi de los, nisip si namol. In partea vestica, tot prin diluvii s'au format anumite podisuri ondulate cu altitudini intre 80—140 m.

Solul Banatului se imparte in: soluri inundabile mai ales in regiunea raurilor Tisa, Mures si Timis, apoi pamant negru spalat si pamant de padure. Patura roditoare a solului variaza dela 25— 100 cm.

Clima Banatului este foarte apta pentru agricultura. Precipitatiunile atmosferice sunt repartizate aproape egal pe intreaga regiune. In judetul Timis-Torontal media precipitatiunilor anuale pe ultimii cinci ani se cifreaza la 542.6 mm.

Vegetatia este pe cat de bogata, pe atat de variata. Esentele predominante in padurile Banatului sunt: stejarul, cerul si carpenul. Teiul argintiu impestriteaza colinele, iar frasinul si jugastrul sunt reprezentati adeseori prin copaci seculari. Datorita varietatii solului, vegetatia difera dela o regiune la alta.

Diversitatea si bogatia vegetatiei a determinat in mare parte si ocupatiunea populatiei rurale. Ele au indrumat banateanul inspre indeletnicirile patriarhale: agricultura si cresterea vilelor.

Natura a favorizat deasemenea mult desvoltarea agriculturei banatene. In ultimul deceniu ea a facut progrese atat de insemnate, incat azi se plaseaza pe primul plan al productiei tarii, produsele banatene fiind de o superioara calitate. Iar in ce priveste calitatea, agricultura banatana se apropie din zi in zi mai mult de randamentul atins deja de agricultura apuseana.

Pana dupa razboiul mondial agricultura Banatului se facea in cea mai mare parte in cadrul marei proprietati, fiind concentrata in mana unei minoritati de proprietari. Numai o mica parte a suprafetei a format proprietatea populatiei rurale. Exploatarea in cadrul marei proprietati, prin utilizarea unor mijloace perfectionate, a reusit sa obtina un randament superior atat cantitativ cat si calitativ. Find sustinuta de capitaluri mobiliare proprii precum si de credite agricole suficiente, si dispunand de inventare agricole moderne, marea proprietate a cunoscut in timpul din urma cea mai infloritoare era din istoria agriculturei banatene. Cerealele din Banat, printre cari: graul, porumbul orzul, lucerna si trifoiul, datorita calitatii lor superioare, au devenit „marca' pe pietele Europei, iar faina produsa din graul banatan sub denumirea de „faina ungara' a patruns pana in cele mai indepartate piete, concurand orice alte produse provenite de peste ocean.

Dupa razboiul mondial, prin punerea in aplicare a reformei agrare, s'a desfiintat aproape complect marea proprietate, dandu-se pamantul in proprietatea acelora cari il cultivau. Acest fapt a redus temporal si randamentul si rentabilitatea agriculturei, realizate sub regimul marei proprietati. Reforma agrara a raspuns in primul rand unei necesitati de ordin national-social, sacrificandu-se pentru o perioada de tranzitie toate avantagiile pe cari le detinea vechiul regim. Prin trecerea vastelor terenuri in sfera de productiune a economiei rudimentare, lipsita complect de capital, de credit, de seminte si inventar agricol, productia s'a resimtit mult, manifestand o accentuata scadere atat cantitativ cat si calitativ. Aceasta transformare brusca a avut consecinte defavorabile pentru economia nationala. Dar gratie unei politici agrare de protectiune inaugurata de stapanirea romaneasca, agricultura Banatului este intr'o continua si foarte imbucuratoare revenire.

Actiunea de stimulare a agriculturei Banatului este condusa de cele doua Camere de Agricultura din Timisoara si Lugoj. Prima masura luata a fost aceia, prin care s'au infiintat in toate centrele de productiune statiuni de selectionarea semintelor. Se organizeaza anual cursuri de prefectionare si indrumare pentru agricultori, cu scopul de a infiltra participantilor cele mai indicate notiuni din domeniul stiintelor agricole. In judetul Timis-Torontal s'au infiintat zece gospodarii model, cu scopul de a intensifica agricultura prin experimentari cu masini, seminte si ingrasaminte chimice. Prin indrumarea agriculturei inspre sistemul de exploatare modern si prin aprovizionarea ei cu seminte si unelte, se va deschide Banatului o noua era de rentabilitate si prosperitate economica.

Prin agricultura sa Banatul cultiva 832.925 ha. teren arabil. Primul loc in aceasta cultura il detine graul cu o suprafata cultivata de 342.326 hectare, ceiace corespunde la 42 la suta din totalul araturilor. In al doilea rand vine porumbul cu 283.859 hectare, ovazul cu 45.093 ha., lucerna si trifoiul cu 38.693 ha., orzul cu 27.454 ha., viile cu 15.231 ha., sfecla de zahar cu 2.562 ha., tutunul cu 1.599 ha., restul terenului fiind cultivat cu diverse alte cereale, plante furajere, leguminoase, oleiginoase, etc.

Productia medie pe hectar este in Timis-To-rontal de 1100 kgr. la grau, 1400 kgr. la porumb, 1000 kgr. la ovaz, 1300 kgr. la orz si 1300 kgr. la secara.

Pana acum patru-cinci ani, agricultura Banatului a fost indreptata inspre o accentuata cultura a graului si a porumbului. In urma scaderii preturilor la aceste produse incepand cu anul 1931 si datorita rentabilitatii care se arata de un timp incoace la ingrasarea porcilor, agricultura din Banat tinde spre o abandonare a culture! graului, indreptandu-se spre o cultura mai intensiva a porumbului si a plantelor industriale. Este de remarcat ca suprafetele insemintate cu lucerna si trifoiu ocupa locul al patrulea in totalul culturei agricole, iar sfecla de zahar care in cei zece ani urmatori razboiului nici nu a contat in agricultura Banatului, azi are o importanta deosebita si se poate considera ca cea mai rentabila ramura a culturei agricole. La cultivarea plantelor industriale a contribuit mult industria timisoreana de zahar, uleiuri si canepa, care isi acopera necesitatile de materii prime din aceasta regiune.

In unele regiuni, in special la Nord, productiunea agricola marcheaza imbucuratoare semne de rationalizare. Ea este indrumata inspre productiu-nea cea mai rentabila. Aceasta indrumare merge atat de departe, incat productiunea agricola devine in nenumarate cazuri o ocupatiune secundara a producatorului agricol, transformandu-se in cultura auxiliara a productiunei principale, cum este cresterea vitelor, industrializarea si valorizarea laptelui, tutunului, etc. Astfel locuitorii comunei Grabati se ocupa cu cresterea vacilor de rasa Siementhal, aceasta producere luand o desvoltare atat de insemnata, incat grabatenii furnizeaza cele mai desavarsite exemplare de vite cornute. In acelasi timp industrializarea laptelui a luat concomitent cu cresterea vitelor o desvolare insemnata. Acesta este motivul pentru care populatia din acest loc a abandonat cultura cerealelor, imbratisand cultura furajerelor. Comunele Comlosul-Mic, Varias si Cetad cresc cei mai frumosi porci de rasa York, iar numarul porcilor ingrasati anual, de exemplu numai in comuna Varias se cifreaza la zece mii bucati. Aceasta indeletnicire indica regiunei o foarte desvoltata productie a porumbului. Alte comune ca Tomnatic si Jimbolia, se ocupa in special cu cresterea cailor de rasa, iar comunele Ortisoara si Mertisoara se ocupa cu cultura liniei, Lovrinul cu cultura zarzavaturilor, Ieremia mare si Nereul cu cultura viilor, Biledui cu cultura tutunului, etc.

Unul din principalele izvoare de castig ale populatiei din Banat il formeaza cresterea vitelor. Datorita sprijinului efectiv pe care crescatorii de vite il au sub diferite forme dela organele lor profesionale, calitatea animalelor domestice se imbunatateste din an in an. Deschiderea recenta a noilor debuseuri pentru vitele cornute si porci grasi in Austria, Cehoslovacia, Italia si Germania, formeaza noui stimulente pentru intensificarea cresterii vitelor. Cifrele ce urmeaza ne arata ca suma totala a vitelor din Banat se prezinta pe anul 1932 astfel:

cai                      vite cornute oi capre porci

152.173 209.981 588.465 29.390 440.143

Aceste cifre au fost in ultimii ani mult depasite, in special in ce priveste rasa porcina.

Dupa cum se poate observa din aceste date, vitele reprezinta cea mai mare valoare in bogatia productiei animalice a Banatului. In partea de nord, cresterea vitelor cornute serveste aproape exclusiv aprovizionarii industriei carnii si a laptelui, agricultura servindu-se numai de forta animalica a cailor. Tocmai pentru acest motiv in aceasta regiune tehnica cresterii vitelor a realizat progrese, necunoscute in restul tarii. Sudul Banatului creste vite in primul rand pentru a le folosi la munca campului. In judetul Timis-Torontal rasa bovinelor care predomina in proportie de 90 la suta este cea Siementhal. Reproducerea se face exclusiv in aceasta rasa. Tendinta generala a impamantenirei acestei rase se justifica prin faptul ca ea s'a adaptat foarte bine conditiunilor locale, productiunea realizand cele mai frumoase rezultate. In scopul reinprospatarii sangelui bovinelor si pentru a se mari si randamentul acestora, se importa anual de catra organele statului reproducatori din Elvetia, cari apoi se distribue comunelor. In regiunea de sud a Banalului si in special in judetul Severin predomina rasa Bern.

Intrucat munca campului se face in partea nordica exclusiv cu cai, s'a dat o deosebita atentie cresterii lor. Banatul produce mai ales rasa Nonius, care reprezinta azi 90 la suta din totalul cailor produsi, restul fiind de rasa „lipitana' si „furioso'. Rasa Nonius este considerata ca cea mai potrivita pentru munca agricola pe ses. Pentru aceste motive se cauta sa i-se mentina bunele insusiri cultivandu-se in hergeliile statului, dintre cari cea mai renumita este aceia dela Parta.

O importanta deosebita a luat in anii din urma cresterea porcilor, care pe zi ce trece preocupa tot mai mult agricultorii din nordvestul Banatului. De unde pana mai acum cativa ani rasa York si Berk nu era cultivata decat in proportie de 20 la suta a totalului, 80% fiind mangulita, astazi se pare ca aceasta rasa este abandonata pentru a se imbratisa in mod general cresterea rasei York. Cresterea porcilor a luat o desvoltare atat de insemnata, incat unele comune cum este de exemplu Variasul, care pana acum doi-trei ani era un mare centru pentru cultivarea si vanzarea porumbului, azi datorita numarului mare de porci pe care ii ingrase, este nevoit sa cumpere porumb din alte parti. Conjuctura actuala si rentabilitatea ingrasarei porcilor, precum si posibilitatile actuale de plasare a produselor pe pietele straine va stimula cresterea porcilor intr'un grad si mai mare.

Cresterea oilor formeaza pentru agricultorii din Banat o indeletnicire de ordin secundar. Oile se cresc doar pentru a asigura agricultorilor un supliment de hrana precum si pentru lana lor, care se foloseste aproape exclusiv in industria casnica pentru imbracaminte. In urma conditiunilor neprielnice, rasele de oi inobilate prin reproducatori importati, se corcesc in putini ani, astfel ca lana produsa nu poale fi utilizata in industria lanei banatene de cat in parte. Inobilarea nu satisface nevoile, din care cauza productia oilor in Banat a cazut pe al doilea plan. Rasele de oi ce se produc in Banat sunt: rasa tigaie, ratca si turcana.

Unul dintre auxiliarele cele mai importante ale agriculturei, si care pana in ultimii ani a fost neglijata, este avicultura. Staruintele oficialitatii sunt pe cale de a complecta si aceasta lacuna.

S'au impartit satenilor mari cantitati de oua, pentru introducerea raselor nobile de paseri. Astfel s'au luat masuri ca in nordul Banatului sa se cultive rasa Plymouth, iar la sud rasa Rhode-Island, considerate ca cele mai adaptabile acelor regiuni. Primele incercari au dat rezultate bune, iar perspectivele pentru viitor sunt excelente.

In lipsa unei statistici economice generale nu avem posibilitatea sa fixam locul Banatului si a Timisorii in industria tarii, in cadrul unui studiu comparativ.

Ne vom multumi deci sa schitam in linii generale aceasta importanta ramura a bogatiei nationale, care este industria Banatului si care se deosebeste de aceia a restului tarii nu numai prin natura ei, ci si prin origina ei. Banatul nu s'a industrializat gratie politicei autentice adaptata deopotriva de toate tarile europene la inceputul secolului nostru. Aceasta indeletnicire este mai veche de cat cunostintele noastre istorice asupra vietii banatene.

Ramasitele de harnasamente, arme si diverse obiecte de bronz, fier, argint si aur gasite in diferitele regiuni ale Banatului fac dovada, ca aci a existai o foarte desvoltata industrie metalica inca in epoca geto-daca, iar imensele cantitati de metale pretioase cucerite de trupele biruitorului Traian dovedesc, ca industria miniera a Daciei si implicit a Banatului nostru a avut epoci de stralucire cu mai multe secole inainte de Christos.

Exploatarea minelor si industria metalelor este indrumata de romani prin o politica oficiala, utilizandu-se zeci de mii de meseriasi si muncitori organizati.

Urmele civilizatiei si ale industriei intemeiate de vechile popoare, organizate si nationalizate de romani, dispar in mare parte odata cu retragerea trupelor romane din Dacia, maiestrii si muncitorii pregatiti in scolile de specialitate romane cei mai multi se refugiaza din calea barbarilor navalitori.

Bogatiile miniere ale Banatului nu sunt insa neglijate nici de popoarele ce s'au perindat in tot cursul evului mediu la stapanirea provinciei noastre. Nu se poale vorbi de o industrie propriu zisa din acele timpuri, dar exploatarile rudimentare ale bogatiilor naturale au existat chiar pana la izgonirea turcilor.

Exploatarile, sau proprietatea, formau un drept regalian a regilor maghiari sau a stapanilor turci, iar dupa isgonirea acestora a curtii imperiale din Viena.

La inceputul secolului XVIII industria Banatului renaste. Importanta ei este recunoscuta de curtea imperiala vieneza, care incredinteaza aci cu refacerea si exploatarea Banatului pe genialul general Mercy.

Generalul Mercy intocmeste un maret plan de reorganizare economica a provinciei. In executarea planului sau Mercy introneaza aci o epoca de munca creatoare. Dupa nesiguranta care a durat cincisprezece secole —, in care timp munca industriala era prostata mai de multe ori de prizonieri sau condamnati, sau in cel mai bun caz de bastinasii manati cu biciul spre a munci pentru altii, — se introneaza spiritul de organizare moderna. Protectia curtii imperiale, genialitatea guvernatorului, munca si perseverenta populatiei, face ca in scurt timp Banatul sa devie cea mai industriala regiune a tarii, iar Timisoara primul oras industrial dupa Capitala.

Gratie spiritului gospodaresc intronat de Mercy si a protectiei curtii imperiale, capitaluri importante se indreapta inspre Timisoara, iar debuseurile oferite de tarile invecinate si acele balcanice, deschid largi perspective industriei banatene.

Industria banatana se face cunoscuta pretutindeni. Aprovizioneaza nu numai piata interna cu articole industriale, dar produsele sale in special: matasa, pielarie, alcool, licheur, produsele industriei moraritului si ale artei grafice sunt raspandite in cele mai indepartate tari ale Europei si Asiei Mici. Tari ca Anglia, Germania, Elvetia, Rusia, Franta, Belgia, pana si Statele Unite ale Americii devin tributarii industriei banatene, care se intareste in asa fel, ca nici crizele provocate de razboaiele secolului al XIX si nici crizele financiare ce le urmeaza, nu o poate dobori. Secolul actual gaseste aceasta industrie in plina desvoltare.

Avantul urias este curmat de izbucnirea razboiului mondial, de pe urma caruia industria ba-natana are mult de suferit. Dar odata cu terminarea razboiului o noua epoca de stralucire se prevesteste pentru industria Banatului Romanesc. Banatul unit cu patria muma, industria sa beneficiaza de regimul binevoitor si protectionist creiat industriei Romaniei inca prin legea pentru incurajarea industriei din 1912. La acest regim se adauga avantajele asigurate industriei prin masurile protectioniste luate de la razboi incoaci, si care culmineaza in politica nationalismului economic inaugurata de toate natiunile europene, si care a fost imbratisata in ultimii ani si de guvernele Romaniei.

Aceste imprejurari deschid industriei banatene noi orizonturi. Sub aripa taxelor vamale protectioniste, industria banatana prezinta azi semne de avant inspre culmi nevisate. Aceste perspective indreapta noi capitaluri inspre industrie, urcandu-i potentialul de pro-ductiune.

Printre diferitele ramuri ale actualei industrii din Banat trebuie sa notam in primul rand industria metalurgica, care constitue chintesenta industriei metalurgice nationale. Uzinele de fier din Resita se plaseaza in fruntea intreprinderilor metalurgice din tara, constituind cea mai importanta uzina de acest fel. Prosperitatea acestei industrii este foarte mult avantajata de propriile ei mine de fer si carbune cari ii permit sa aplice principiile de vertical in materie de productie. Intreprinderea lucreaza cu o forta motrica de 51.486 HP si cu un numar mediu de 7000 muncitori. Dispune de trei furnale inalte, dintre cari doua sunt in permanenta functiune, cu o capacitate anuala de 120.000 tone, precum si de sase cuptoare Martin cu o capacitate de productie de 400 tone fier brut pe zi. Cele opt laminoare au o capacitate de productie anuala in lingouri de 120.000 tone. Printre principalele fabricate ale uzinei notam: sine, traverse, table pentru cazane, rezervoare, bandaje pentru roti de vagoane, si locomotive.

Intensificarea mijloacelor de comunicatie de cale ferata si majorarea comenzilor statului pentru armament au permis uzinei sa-si perfectioneze fabrica de locomotive, si sa satisfaca cea mai mare parte a exigentelor cailor ferate romane. Uzina mai dispune de ateliere pentru constructii de masini, poduri si macazuri, iar la Bocsa are o fabrica de unelte agricole cu o capacitate de productie de 20.000 pluguri pe an.

In cursul anului 1925 s'au facut noui investitii pentru fabricarea materialelor necesare in industria petrolului.

Productia Uzinelor si a Domeniilor din Resita se cifreaza pe ultimii doi ani la urmatoarele cantitati:

1934 1935

Minereuri                       tone 12.000' 20.890'

Carbuni      „ 150.788' 201.272'

Cocs                                „ 30.826' 44.358'

Brichete „ 48.523' 47.326'

Fonta                              ,, 37.007' 48.986'

Otel                                 „ 129.592 164.496'

Produse laminate                      „ 108.562' 143.133'

Energie electrica                        Kw. 46,956.201' 58,338.020'

Rezulta din aceste date ca productia metalurgica este intr'o sensibila urcare, fapt care dovedeste o inbunatatire a conjucturei anului 1935 fata de anul 1934.

Desi industria metalurgica din Banat pentru moment este organizata numai pentru o productie limitata la necesitatile pietii interne, totusi Uzinele din Resita au reusit sa-si fomeze un debuseu pe pietele streine, si in special pe acelea din Balcani exportand in cursul anului 1935 cantitati modeste de produse metalurgice, fapt care in sine este in-bucurator si prezinta perspective frumoase pentru viitor. Aceste produse exportate se repartizeaza pe tari in modul urmator: s'au exportat 5.500 Kg. piese de otel in Iugoslavia, 137.000 Kg. bandaje in Iugoslavia si 22.000 perechi de roti de vagoane si locomotive in Iugoslavia si 22.000 in Bulgaria, 40.000 Kg. materiale pentru macazuri in Iugoslavia, precum si diferite alte produse de valoare mai redusa in Grecia si Turcia.

In ceeace priveste potentialul economic al Uzinelor si Domeniilor din Resita, acesta este reprezentat printr'un capital social de 750 milioane lei, iar capitalurile investite se cifreaza la 1.770 milioane lei, cu o productie anuala evaluata la circa 1.300 milioane lei.

In ordinea importantei in materie de productie metalurgica, imediat dupa Uzinele din Resita se plaseaza intreprinderile metalurgice ale societatii Titan, Nadrag, Calan, cari dispun de valoroase uzine in Banat, printre cari notam in primul rand Uzina din Ferdinand. Aceasta uzina cu un capital investit de 246 milioane lei dispune de o otelarie cu doua cuptoare Siemens-Marlin si un cuptor Heroult, 12 laminoare, 4020 HP, cu o capacitate de productie anuala de 60.000 tone otel, 30.000 tone fier laminat 26.000 tone tabla groasa neagra galvanizata si plumbuita si 25.000 tone platinata. Uzina este datata si cu o sectie pentru fabricarea sarmei si a cuielor. Tot acestei societati ii apartin si Uzinele Conducta electrica (Carasova, U.D.R.) din Nadrag si Gavojdia in cari a investit un capital de 90 milioane lei, dispunand de 6 laminoare si 1156 HP. Capacitatea uzinelor este cifrata la 15.000 tone tabla subtire neagra, 14.000 tone tabla zincata si 1200 tone diverse articole de tabla si fonta printre cari notam sobele de fonta si diferite piese de schimb pentru masini.

In afara de importantele uzine metalurgice si siderurgice din Resita, Ferdinand, Nadrag si Ga-vojdia, cari formeaza cea mai puternica industrie a Banatului, sunt de relevat o serie de intreprinderi metalurgice, cari prin diversitatea materialelor produse au reusit in special in timpul din urma, sa acopere o buna parte din necesitatile consumului intern. Printre acestea se poale nota o fabrica de lanturi in Timisoara cu capacitate de 1.500 tone lanturi, 650 tone cuie si 200 tone piulite si nituri, apoi o fabrica de impletituri de sarma pentru garduri cu o capacitate de 4.200 tone anual. In general productia in aceasta directiune este superioara necesitatilor interne, astfel ca pentru moment se duce o vie concurenta pentru acapararea pietii.

Un deosebit avant a luat in ultimul timp industria uneltelor si instrumentelor agricole. In afara de Uzinele Resita, intreprinderea care a desvoltat cea mai utila activitate pe acest teren, este societatea anonima Schramm, Huttl si Schmidt din Toplita, a carei productie anuala se cifreaza la 1.200 tone sape, lopeti, pluguri, grape si tavalugi, 100 tone batoze, masini de tocat si taiat nutret pentru vite, 1000 tone obiecte turnate din fonta, vase de fonta pentru uz casnic, sobe si masini de gatit, reservoare, butoaie din tabla de fier, vago-nete, robinete, ventile, vane, etc.

Capitala Banatului considerata ca cel mai important centru industrial dupa Bucuresti, dispune de o multime de intreprinderi de mai mica importanta cari prin diversitatea produselor lor, sunt in situatia de a satisface o mare parte a trebuintelor populatiei.

Printre industriile Banatului cari in ordinea importantei se plaseaza imediat dupa industria metalurgica, trebuie notata in primul rand industria textila. De data recenta, aceasta industrie care nu dateaza in Banat de mai mult de 40 de ani, a facut in timpul din urma progrese considerabile, atat in ceiace priveste productia cat si calitatea, despre care se poate afirma ca a atins cele mai remarcabile perfectiuni tehnice. Industria textila, cu centre importante in Timisoara si Lugoj si cu o serie de ramificatii in provincie, ocupa in raport cu suprafata teritoriului Banalului primul loc in industria tarii, in privinta capitalului investii si valoarei productiei, dupa cum se poale constala dealtfel din tabloul de mai jos:

Depozit de carbuni de acetona (Resita)

Din aceste cifre reese, ca pe cand Banatul nu reprezinta ca suprafata decat 5% din totalul teritoriului Romaniei, pana atunci capitalul sau investii In industria textila, evaluata ca numar la circa 50 fabrici mari si mici, este azi de 22 la suta din totalul investit in intreaga tara, iar valoarea produselor sale se ridica la 16 la suta din totalul general. Acest fapt ne arata importanta pe care industria textila a Banatului o reprezinta pentru economia nationala.

Revirimentul in industria textila a Banatului se datoreste in primul rand pietei de desfacere interne, care in urma consecintelor tarifului nostru vamal protectionist, este avizata in cea mai mare parte la achizitia produselor indigene, iar in al doilea rand introducerea la finea anului 1932 a regimului contigentarii importului, nu a facut decat sa stimuleze si mai mult desvoltarea acestei industrii. Miscarea produsa in conjuctura texilelor, a a avut drept rezultat o foarte accentuata urcare a importului materiilor prime si a semifabricatelor cari au atins in anii 1933 si 1934 cifrele cele mai urcate. In anul 1935 insa, in urma restrictiunilor din comertul exterior importul a scazut, influentand in aceasta directie si productia, care pentru moment, si pana la schimbarea regimului importului, va fi nevoita sa se limiteze la cantitatea de materii prime disponibile.

Printre categoriile de productie cele mai Uzina hidroelectrica Timisoara importante ale industriei textile in Banat primeaza industria lanei si a tesaturilor de bumbac. In Timisoara intreprinderea de acesl gen care ocupa un loc important in industria tarii este Industria Lanei S. A. cu un capital social de 100 milioane lei si cu un capital investit de 195 milioane lei, dispunand de o forta motrica de 1300 HP ocupand circa 1700 muncitori, intreprinderea dispune de 6880 fuse, 300 razboaie mecanice, 300 masini de tricotat si 80 masini de impletit, avand o productie anuala de 1500 tone de diferite produse, printre cari relevam stofe de kamgarn, diferite stofe pentru barbati si dame, tricotaje, torturi de lana si panglici de matasa si ata. Dintre intreprinderile de importanta apropiata, notam Industria Textila fost Iosif Weisz, cu o productie anuala de 400 tone, Uzinele Romane Textile S. A. cu o productie de 350 tone anual.

In Industria bumbacului, Banatul dispune de o serie de fabrici specializate in fabricarea panzeturilor, a zefirelor, a postavurilor, a articolelor de moda, ect. printre cari relevam in primul rand Industria Textila S. A. din Lugoj cu un capital investii de 170 milioane lei, dispunand de 2130 fuse, 521 razboaie mecanice, cu productie anuala de 900 tone. In ordinea importantei urmeaza firma Romitex S. A. din Timisoara cu un capital social de 25 milioane lei, dispunand de 192 razboaie mecanice cu o productie anuala de 900 tone. In afara de acestea, in Banat sunt inca o serie de alte intreprinderi de mai mica importanta, al caror potential productiv total se cifreaza la 1800 razboaie mecanice cu o productie anuala de 4500 tone.

Industria tricotajelor si a ciorapilor este foarte desvoltata in Banat si in special in Timisoara, care dispune de un numar foarte insemnat de fabrici si ateliere bine organizate si dotate cu masini din cele mai moderne. Printre intreprinderile cele mai importante se releveaza Industria Lanei si firma Standard S. A. cari singure dispun de 1000 masini moderne de impletit, cu o capacitate de productie anuala de 750 tone de diferite articole tricotate si ciorapi. Aceasta industrie a facut in timpul din urma progrese remarcabile, iar calitatea fabricatelor, cari nu stau cu nimic sub nivelul produselor similare straine, domina piata interna.

Banatul a fost considerat inca din secolul al 18-lea ca un important centru pentru cultura gogosilor de matasa, insa cu toate acestea o industrie propriu zisa a matasei naturale nu s'a putut realiza. La Lugoj exista o uzina pentru ghemuirea gogosilor, insa aceasta industrie fiind monopolizata, pana in prezent nu s'a putut manifesta pe piata comerciala. Deasemenea nici matasa artificiala nu se prelucreaza in Banat, insa cateva uzine se ocupa intensiv cu tesutul firelor, in special pentru confectiuni de cravate si panglici si diferite tricotaje.

Printre industriile textile din Banat cari au reusit in ultimul timp sa se evidentieze atat pe piata interna cat si pe cea externa, trebuie sa amintim industria palariilor, in care Banatul detine primatul pe intreaga tara. Palariile sunt singurele articole din aceasta industrie, cari datorita calitatilor superioare au reusit sa fie plasate si pe pietele straine si in special in Balcani, cari formeaza principalul debuseu extern. Banatul in afara de faptul ca are cele mai mari si moderne fabrici de palarii, dispune, ca numar, de sapte fabrici mari si de numeroase ateliere mai modeste, cu un capital investit de peste o suta de milioane lei si cu o productie anuala de 670 tone de diferite dosuri si 3.400 milioane bucati palarii de fetru si par de iepure. In anii din urma productia s'a ameliorat atat de mult, incat piata interna se aprovizioneaza exclusiv cu produse indigene, importul marginindu-se doar la produse straine de calitate extra fina. Structura agricola a economiei Banatului a favorizat sub imperiul libertatii comertului exterior, crearea unei puternice industrii a moraritului, care azi datorita greutatilor de neinvins ale exportului fainei, nu sunt in situatia de a exploata decat 20—25% din intreaga lor capacitate de productie, care se cifreaza la 160—180 vagoane pe zi. Industria morarilului din Banat este reprezentata prin 149 mori si 25 mori de urluit, revenind in medie pentru o moara o capacitate de productie de 1.20 vagoane la zi. Majoritatea morilor sunt organizate pentru macinis mixt, adica pentru macinis comercial si pe uium. Conform dispozitiunilor din 1935, morile au fost impartite pe categorii, 16 mori comerciale si 133 mori taranesti, primele cu dreptul sa macine faina numai pentru valorificarea in comert, iar secundele numai pentru uium. In general industria moraritului din Banat, in situatia de fata, nu numai ca nu prezinta simptome de prosperitate, dar se resimte enorm de mult si de pe urma restrictiunilor la exportul fainei si de pe urma concurentei pe care si-o fac intre ele numeroasele mori, cari sunt raspandite pe intreg teritoriul tarii.

Pe cat este de fertil solul sesului banatan, pe atat este de bogat subsolul partilor muntoase ale acestei provincii. Cele mai de seama bogatii ale subsolului sunt carbunele, minereurile metalifere, carierele si apele minerale.

Carbuni se gasesc mai peste tot in regiunea estica a Banatului. Cele mai importante zacaminte sunt in regiunea Resitei la Secul, Lupac, Doman, Anina, apoi in regiunea Rusca-Montana la Rusca, in regiunea Dunarii la Bigari, Svinita, Mehadia, Verciorova, in regiunea Almajului la Rudaria, Lapusnic, Valea Bolvasnitei, Bania, precum si in jurul Caransebesului.

Dintre minereurile metalifere in Banat se gasesc minereuri de fier (Ocna de Fier), minereuri de mangan (Delinesti), minereuri de chrom, apoi minereuri de cupru, de plumb, de antimoniu, si pirita.

Din carierele existente si exploatate azi in Banat se extrag roce de marmora, granit, bazalt, pegmatit, gresie, feldspat, talc, etc.

Ape minerale se gasesc la Baile Erculane (cloruro-sodice si sulfatate), Buzias (carbo-feru-ginoase), Lipova (carbo-feruginoase), Ivanda (purgative), etc.