Tipuri de medii geografice

TIPURI DE MEDII GEOGRAFICE

TIPURI DE MEDII GEOGRAFICE PE TERRA

Mediul geografic reprezinta un macrosistem alcatuit din mai multe componente (relief, apa, aer, sol, vietuitoare, inclusiv omul cu activitatile sale) intre care s-au statornicit relatii multiple de natura spatiala, temporala, cauzala, evolutiva si care se ofera observatiei prin peisaje

Tipuri de medii pe Terra.

I. MEDIILE DIN ZONA TEMPERATA

Se intind in latitudine intre 40⁰ si 60⁰, in zona temperata, avand o mare dezvoltare in continentele din emisfera nordica. In cadrul lor se includ campii, dealuri, podisuri, dar si importante lanturi de munti, ce determina o varietate mare de medii. Clima este caracterizata prin existenta celor patru anotimpuri, cu o variabilitate accentuata a vremii. Se caracterizeaza prin anotimpuri distincte, cu ierni friguroase si veri calde.

Exista trei tipuri de medii: temperat-oceanic, temperat-continental si mediteranean.

Mediul temperat – oceanic

Mediul temperat-oceanic se afla in spatiile continentale vecine oceanelor, la latitudini de 40s–55⁰, avand o dezvoltare mai mare in regiunile de campie si de dealuri (in Europa de Vest) si mai restransa in dreptul lanturilor de munti (Cordilieri, Anzi) care constituie bariere in calea maselor de aer aduse de circulatia vestica. In Europa si in America, clima blanda cu veri racoroase si ierni placute (circa 800 – 1.000 mm/an precipitatii) asigura, pe de o parte, o vegetatie bogata, cu paduri de foioase, iar pe de alta parte, soluri fertile. In estul Asiei, climatul este dependent de circulatia maselor de aer dinspre ocean, care vara dau precipitatii bogate, si dinspre interiorul continentului, iarna (uscate si reci).

Scurgerea apelor raurilor se caracterizeaza prin debite mari in sezonul cu precipitatii (iarna si primavara in Europa, vara in Asia de Vest) si debite mici in celelalte.

Clima temperat-oceanica este caracteristica partii vestice a continentelor din zona temperata (Europa de Vest – Marea Britanie, V. Frantei, V. Spaniei, Polonia, S.U.A., Chile, Noua Zeelanda), unde sunt predominante masele de aer umed, oceanic, din vest. Verile sunt placute (temperaturi medii lunare intre 16s si 25s C), precipitatiile sunt mai reduse si adesea au caracter de aversa. Iarna este un anotimp mai bland sub raport termic (intre 0s C la latitudini mari si 10s-12s la altitudinea de 400 m, dar cu umiditate, nebulozitate si precipitatii (numarul cel mai mare de zile cu ploi) ridicate. Ninsorile, cu frecventa mai mare la altitudini de peste 500m, nu dau strat de zapada de durata decat pe munti, in rest el reducandu-se la cateva zile in conditiile prezentei unor mase de aer rece polar).
Pe ansamblu, aici cad precipitatii intre 800 si 1 500 mm, cu maximum iarna (ianuarie). Spre centrul si estul continentului survin usoare modificari (scaderea precipitatiilor la sub 800 mm si cresterea amplitudinilor termice). Temperaturile medii anuale au valori de 10s–15⁰ C, iar cantitatile medii precipitatii sunt in jur de 1.000 mm/an si cresc spre latitudinile mari, unde se inregistreaza si caderi mai abundente de zapada in sezonul rece. Precipitatiile sunt repartizate in toate anotimpurile, valorile mari sunt pe versantii vestici ai masivelor montane si scad spre interiorul continentelor; roua, burnita, ceata reprezinta fenomene meteorologice distincte. Precipitatii mari se produc pe unele insule sau pe continente, unde, sezonier, circulatia maselor de aer este tot dinspre ocean, de exemplu: arhipelagul Hawaii, vestul S.U.A., la 45s–60⁰ C , America de Sud la latitudini de 40s–50⁰ C.

Solurile zonei temperat-oceanice s-au dezvoltat in conditiile unei umiditati moderate si sub padure. Mai importante sunt: luvisolurile, formate sub paduri de foioase, paduri de amestec si pajisti; argiluvisolurile, dezvoltate sub paduri de foioase (fag, stejar), de culoare brun-roscata sau bruna; podzolurile corespund unui climat umed si racoros si se dezvolta sub padurile de conifere( in Marea Britanie). Aceste soluri sunt deficitare in calciu, potasiu si magneziu si sunt in general acide. Nu sunt deosebit de productive d.p.d.v. agricol.

Acolo unde relieful o permite, terenurile agricole  sunt folosite pentru culturi si cresterea animalelor.

Padurile de foioase cu frunze cazatoare sunt caracteristice zonei climatice temperat-oceanica si de tranzitie spre climatul continental si au o extindere mai mare in emisfera nordica – Europa de Vest si Centrala, estul Americii de Nord, estul Asiei. In emisfera sudica ocupa spatii mai restranse, in sudul Americii de Sud si in Noua Zeelanda. In sezonul rece, arborii isi pierd frunzele si sunt reprezentati de fag, gorun, stejar, artar, tei, ulm, carpen, frasin, iar arbustii, mai raspanditi sunt cornul, sangerul si lemnul cainesc.

Fauna acestor paduri este formata din cerb, caprioara, mistret, lup, vulpe, urs brun si jder.

Aici mediile naturale ale campiilor si dealurilor au fost in transformate in medii de culturi agricole, portuare, industriale, de asezari de diferite tipuri.

In cea mai mare parte padurile de foioase au fost defrisate, locul lor fiind luat de plantatii, pajisti si terenuri agricole.

In munti, activitatile turistice, caile de comunicatie si asezarile (de exemplu in Franta, Scotia, S.U.A., Canada, etc.) introduc o nota de antropizare, dar aceasta este subordonata mentinerii echilibrelor naturale. Se adauga multe teritorii supuse ocrotirii sub forma de rezervatii si parcuri.