Muntii bucegi - pozitia geografica si limite, clima, vegetatie si fauna, hidrografia

„Pe plaiurile lor de sus am uitat de grijile traiului, cele mai senine ore le-am petrecut pe branele lor, pe piscurile lor semete incununate cu nouri am pretuit minunile Firei si in sufletu-mi am simtit palpaind cate-o scanteie din divina bunatate a Celui de Sus!'

Nestor Urechia, Vraja Bucegilor.

POZITIA GEOGRAFICA SI LIMITE:

MUNTII BUCEGI fac parte din Carpatii Meridionali, sunt situati la capatul rasaritean al acestora si au o suprafata de aproximativ 300 km patrati.

Limitele geografice ale Bucegilor sunt: Valea Prahovei la est, ii desparte de Muntii Baiului (Garbova); Valea Cerbului si Valea Glajariei, tot la est, ii separa de muntii Predealului; Tara Barsei la nord; culoarul Bran - Rucar la vest, catre Piatra Craiului; Valea Brateiului si Valea Ialomitei in sud-vest catre Muntii Leaota; Valea Ialomicioarei in sud-est catre Gurguiatul.

GENEZA(MODUL DE FORMARE):

Baza masivului Bucegi o constituie sisturile cristaline, in speta cristalinul de Leaota care apare in sud-vest (muntii Lucacila, Deleanu, Tatarul) precum si in abruptul vestic de la Strunga pana la Ciubotea; in Cheile Tatarului, Plaiul Mircii, Cheile Zanoagei, Scropoasa, Valea Horoabei. Cristalinul este acoperit in cea mai mare parte de roci sedimentare din perioadele jurasic si cretacic. Astfel, calcare jurasice intalnim pe culmea Strunga si Valea Ialomitei, dar mai putin in versantul prahovean. Mentionam muntii Strungile Mari, Grohotisu, Tataru, Zanoaga, Ciubotea, Gaura, Gutanu, Batrana (Horoaba-Turnul Seciului), iar pe Valea Ialomitei: Cheile Orzei, Zanoagei, Tatarului, Pesterii, Ursilor si Mecetul Turcesc. Local, calcarele apar in Valea Zgarburei (Piatra Rosie) si Valea Pelesului (Sf. Ana).

Cretacicul este reprezentat in special prin conglomerate si gresii constituind roca cea mai caracteristica a muntilor Bucegi. Astfel, abruptul prahovean, cu marii pereti ai Costilei, Caraimanului si Jepilor Mici, este constituit din conglomerate cu intercalatii de gresie. Acestea din urma, cu o rezistenta mai slaba la eroziune decat conglomeratele, au dat nastere branelor si marilor surplombe si tavane. Pe Platoul Bucegilor, prin eroziunea diferentiata a gresiilor si conglomeratelor au aparut formele interesante ale Babelor si Sfinxului.

Tot cretacicului apartin gresiile micacee, care apar in partea centrala si sudica a Platoului, in straturi subtiri, intre conglomerate. In fine mentionam flisul de pe versantul prahovean, reprezentat pe de o parte de stratele de Sinaia si pe de alta parte de complexul de gresii si marne asociate cu recife de calcar - de exemplu Stanca Sf. Ana, stancile Franz Josef. Aceste straturi de gresii si marne pot fi intalnite in Valea Izvorul Dorului, Valea Jepilor, Valea Seaca a Caraimanului.

In cuaternar Muntii Bucegi au fost acoperiti de ghetari. In urma topirii lor au ramas caldarile glaciare (catunuri) si vaile glaciare caracteristice, cu profil longitudinal in trepte succesive si profil transversal in forma de U. In partea inferioara, vaile se ingusteaza si trec de la profilul in forma de U la profil in forma de V.

Eroziunea torentiala produsa de scurgerea apelor a modelat puternic Bucegii. Astfel, zonele de abrupt formeaza numeroase vai, valcele, sistoace cu caracter torential, cu profil in forma de V. Tot datorita eroziunii apelor apar fenomenele carstice, din zona calcarelor jurasice.

CLIMA:

Temperatura medie anuala este functie de altitudine. Astfel, in Valea Prahovei, intre Sinaia si Busteni, este de +6°C in timp ce la Varful Omul este de -2,6°C. Izoterma de 0°C este teoretic situata la 1910 m, corespunzand altitudinii maxime de vegetatie a arborilor. Gradientul termic vertical mediu este de 0,54°C iar izotermele anuale sunt etajate la diferente de nivel de 185 m.

Temperatura medie lunara cea mai scazuta este in ianuarie cand izoterma de - 6°C se afla la 1250 m iar cea de -10°C la 2250 m. Temperatura medie lunara maxima este in iulie, cand izoterma de +10°C se afla la altitudinea de 1800 m. Temperaturile maxime si minime absolute variaza intre +32 °C si -27 °C la Sinaia, +22 °C si -38 °C pe Varful Omul.

Media anuala a intensitatii vantului pe Varful Omul este de 7 m/s, vantul puternic cu taria de 10-15 m/s bate timp de 8 luni iar uraganele reprezinta ¼ din totalul observatiilor in lunile de iarna.

Ceata este prezenta 23 zile pe an la Sinaia si 258 zile la Varful Omul. Precipitatiile anuale se situeaza intre 808 mm/mp la Sinaia si 1346 mm/mp la Omul, luna cea mai bogata in precipitatii fiind iunie iar cea mai saraca octombrie.

Zapada acopera solul timp de 78 zile pe an la Sinaia, 153 zile la Pestera (1610 m), si 208 zile la Omul. Prima zapada de schi poate sa se aseze in octombrie la Varful cu Dor, iar ultima in luna mai la Omul, in timp ce in Valea Alba „La Verdeata' se poate schia uneori pana in iulie.

VEGETATIE SI FAUNA :

„Din aprilie pana in octombrie Bucegii sunt un rai de flori'. Cu aceste cuvinte citate din Cartea Muntilor a Bucurei Dumbrava isi incepe profesorul si alpinistul Alexandru Beldie lucrarea sa de referinta „Flora si vegetatia muntilor Bucegi' In care prezinta 1185 de specii de plante. Inspirat din cartea sa „Flori din muntii nostri' citez cateva dintre florile mai reprezentative ale Bucegilor.

Plante de primavara: brandusa (crocus heuffelianus), piciorul cocosului (ranunculus montanus), deditei (pulsatilla alba), degetarut (soldanella), ochiul gainii (primula minima), stanjenel (iris ruthenica), anghelina (primula longiflora), ciubotica cucului (primula elatior).

Plante de pajisti: sangele voinicului (nigritella nigra si rubra), garofita pitica (dianthus gelidus), garofita (dianthus tennifolius), cornut (cerastium arvense), smirdar (rhododendron kotschyi), floarea reginei (leontopodium alpinum), clopotel de munte (campanula alpina) etc.

Plante de stanci, bolovanisuri, grohotisuri, pietrisuri: iarba rosioara (silene acaulis), garofita alba de stanci (dianthus spiculifolius), mierluta pitica (minuartia sedoides), mac galben (papaver pyrenaicum), saxifraga rosie (saxifraga oppositifolia), galbinele (doronicum carpaticum), vulturica de stanci (hieracium villosum) etc.

Vegetatia muntilor Bucegi cuprinde doua zone: zona forestiera si zona alpina.

FAUNA: Din bogata fauna a muntilor Bucegi citam doar cateva mamifere si pasari mai reprezentative.

In zona forestiera traiesc cerbul, caprioara, mistretul, ursul, lupul, vulpea, veverita, parsul, iar in zona abrupta subalpina se intalneste capra neagra. Dintre pasari amintim: cocosul de munte, acvila, sorecarul, corbul, bufnita, mierla, cojoaica de stanca (fluturele de piatra) etc.

FLORA:

Din aprilie pana in octombrie Bucegii sunt un rai de flori'. Cu aceste cuvinte citate din Cartea Muntilor a Bucurei Dumbrava isi incepe profesorul si alpinistul Alexandru Beldie lucrarea sa de referinta „Flora si vegetatia muntilor Bucegi' In care prezinta 1185 de specii de plante. Inspirat din cartea sa „Flori din muntii nostri' citez cateva dintre florile mai reprezentative ale Bucegilor.

Plante de primavara: brandusa (crocus heuffelianus), piciorul cocosului (ranunculus montanus), deditei (pulsatilla alba), degetarut (soldanella), ochiul gainii (primula minima), stanjenel (iris ruthenica), anghelina (primula longiflora), ciubotica cucului (primula elatior).

Plante de pajisti: sangele voinicului (nigritella nigra si rubra), garofita pitica (dianthus gelidus), garofita (dianthus tennifolius), cornut (cerastium arvense), smirdar (rhododendron kotschyi), floarea reginei (leontopodium alpinum), clopotel de munte (campanula alpina) etc.

Plante de stanci, bolovanisuri, grohotisuri, pietrisuri: iarba rosioara (silene acaulis), garofita alba de stanci (dianthus spiculifolius), mierluta pitica (minuartia sedoides), mac galben (papaver pyrenaicum), saxifraga rosie (saxifraga oppositifolia), galbinele (doronicum carpaticum), vulturica de stanci (hieracium villosum) etc.

Vegetatia muntilor Bucegi cuprinde doua zone: zona forestiera si zona alpina.

Zona forestiera este formata din: etajul montan inferior (500 - 700 m) reprezentat prin fagete pure sau cu carpen; etajul montan mijlociu (700 - 1400) m format din amestecuri de fag, brad si molid; etajul montan superior (1400 - 1650) m format din molidisuri; etajul subalpin 1650 - 1800 m format din raristi de limita si tufarisuri.

Zona alpina cuprinde: etajul alpin inferior (1800 - 2250 m) format de tufarisuri de jnepeni (pinus mugo), pajisti cu teposica (nardus stricta), pajisti de brane cu festuca (amethystina); etajul alpin superior (2250 - 2500 m) format de tundra alpina (asociatii pionier) si pajisti cu carvex curvula.

FLORA PROTEJATA:

Citam numai cele mai cunoscute flori protejate de lege: floarea reginei (leontopodium alpinum), smirdarul (rhododendron kotschyi), sangele voinicului (nigritella-rubra si nigra), bulbuci de munte (trollius europaeus), ghintura galbena (gentiana Iutea), cupele (gentiana kochiana), ciurul zanelor (daphne blagayana).

HIDROGRAFIA:

Apele cu obarsia in Muntii Bucegi curg spre nord si spre sud fata de cumpana principala de ape ce trece pe la Strunga, Omul, Pichetul Rosu si Pasul sipote.

Astfel, la sud se afla bazinul Ialomitei (care cuprinde si Prahova). Raul Ialomita isi culege apele la obarsie din trei caldari glaciare aflate la sud de Varful Omul: Sugarile, Obarsia si Doamnele. In aval, afluentii principali pe stanga (dinspre est) sunt paraiele Cocora, Blana, Nucetul, Oboarele, Scropoasa, Ialomicioara; iar pe dreapta (dinspre vest) paraiele Horoaba, Tatarul, Mircea, Bolboci, Lucacila, Bratei si Ratei.

Pe Valea Ialomitei s-au construit trei baraje care au dat nastere lacurilor de acumulare Bolboci, Scropoasa si Dobresti. Acestea completeaza frumusetea si spectaculozitatea vaii data de Cascada Obarsiei, Pestera Ialomitei, Cheile Ursilor, Pesterii, Coteanului, Tatarului, Zanoagei Mici si Mari, Orzei.

Bazinul hidrografic al Prahovei cuprinde vaile Cerbului, Alba, Jepilor, Urlatorilor, Babei, Pelesului, Zgarburei, Izvorul Dorului. Afluentii acestor vai principale, situati in abruptul prahovean, sunt in general seci, debitul ocazional de apa provenind din topirea zapezilor si ploile torentiale de vara.

Spre nord, apele muntilor Bucegi sunt drenate de doi afluenti ai Oltului: Ghimbavul si Barsa. Ghimbavul este format din paraiele Ghimbavul Mare, cu afluenti paraiele Glajariei, Malaiesti si Tiganesti, si Ghimbavul Mic avand afluent Paraul Pietris cu izvorul Cracanel.

Spre Barsa, apele Bucegilor sunt adunate de Raul Turcu si afluentii sai: Valea Grohotisului - Bangaleasa - Moieciu; Valea Gaura - Catunului - simon; Valea Ciubotea - Urlatoarea Mica - Urlatoarea Mare - Poarta.

ALTITUDINE MAXIMA:  Varful Omul (2505 m) este punctul de altitudine maxima al muntilor Bucegi si In acelasi timp un nod orografic din care se resfira cele cinci culmi mai importante ale masivului: culmea principala, culmea Strunga, culmea Scara-Gaura, culmea Bucsoiului si culmea Morarului.

Culmea principala, desprinsa spre sud din Varful Omul, desparte Valea Prahovei de Valea Ialomitei si prin culmea Surlele-Brandusa ajunge pana la Moroieni, avand o lungime de cca 24 km. In partea centrala, culmea se lateste formand un platou (Platoul Bucegilor) cu o lungime de 10 km si o latime de pana la 3 km. De la Varful Omul spre sud culmea cuprinde: Varful Bucura Dumbrava (2503 m); Varful Gavanele (2472 m); Coltii Obarsiei (2405 m); saua Sugarilor (2360 m); coama lata a muntelui Costila; Platoul Bucegilor adancit la mijloc si marginit la rasarit si la apus de cate un sir de inaltimi: primul, sirul prahovean, al doilea, sirul ialomitean. sirul prahovean cuprinde muntii: Costila (2490 m), Caraiman (2384 m), Jepii Mici (2143 m), Jepii Mari (2075 m), Piatra Arsa (2044 m), Furnica (2103 m), Varful cu Dor (2030 m), Vanturis (1942 m) si Paduchiosu. sirul ialomitean cuprinde muntii: Babele, cu Varful Baba Mare (2294 m), Cocora (2191 m), Pietrosul (1931 m), Laptici (1872 m), Blana (1875 m), Nucetul (1861 m), Oboarele (1707 m), Dichiu (1713 m), intre Babele si Caraiman se adanceste valcelul de la obarsia vaii Jepilor; de la Babele spre sud, cele doua siruri de munti sunt despartite de Valea Izvorul Dorului, avand un curs de la nord la sud; la nord de Muntele Vanturis, valea coteste brusc spre est, formeaza Cascada Vanturisului si se varsa in Valea Prahovei. Muntele Paduchiosu incheie sirul prahovean la sud de Muntele Vanturis. sirul ialomitean continua inca peste 10 km prin culmea Surlele-Brandusa.

Culmea Strunga porneste din Varful Gavanele initial spre vest dar dupa un scurt segment se orienteaza spre sud si formeaza impreuna cu culmea principala o uriasa potcoava deschisa spre sud. Culmea Strunga cuprinde muntii: Doamnele (2402 m). Gutanul (2246 m), Batrana (2181 m), Coltii Tapului (2168 m), Strungile Mari (2089 m), saua Strunga (1909 m), Strungulita (1968 m), Tatarul (1998 m), Deleanu (1904 m) Lucacila (1895 m), Lespezi (1686 m). Lungimea totala a culmii Strunga este de cca 18 km. Culmea Bucsa, desprinsa spre vest din Muntele Strungulita, face legatura cu masivul Leaota. Cele doua culmi mari ale masivului prezinta spre Valea Ialomitei culmi secundare scurte.

Creasta Morarului se desprinde din Varful Omul spre est, incepe cu un varf putin pronuntat, Capu Morarului (2501 m) si sfarseste cu Acele sau Coltii Morarului.

Culmea Bucsoiului se desprinde din Varful Omul spre nord, formeaza doua sei: a Morarului si Bucsoiului dupa care se inalta in Varful Bucsoiul (2492 m). Din acesta pornesc doua ramificatii: creasta Bucsoiului Mare spre nord si creasta Bucsoiului Mic sau Creasta Balaurului spre est, aceasta sfarsind in saua larga de la Pichetul Rosu.

Fig 02

Culmea Scara-Gaura se desprinde din Varful Omul spre vest formand varfurile Scara (2421 m) si Lancia (2288 m). Din culmea Scara se ramifica spre nord creasta Padina Crucii intre vaile Malaiesti (est) si Tiganesti (vest). Varful Scara este punctul de ramificatie al cuhnilor Gaura (vest) si Tiganesti (nord). Culmea Tiganesti prezinta varfurile Tiganesti (2019 m) si Velicanul (1902 m) si culmile secundare Ciubotea si Clincea orientate spre nord-vest.

Culmile Morarului, Bucsoiului si Scara-Gaura cu ramificatiile Padina Crucii. Tiganesti, Ciubotea si Clincea sunt denumite de geografi „culmile nordice' ale masivului.

Impresionanta zona de abrupt a muntilor Bucegi cuprinde versantul prahovean al culmii principale cu muntii Costila, Caraiman si Jepii Mici, culmile nordice si versantul apusean al Culmii Strunga cu muntii Gutanul si Grohotisul, intreaga zona este favorabila practicarii alpinismului.

In contrast cu acest abrupt, versantul prahovean al muntelui Furnica prezinta pante favorabile practicarii schiului.

Vaile. In jurul Varfului Omul se adancesc noua vai glaciare. Trei dintre acestea se afla la originea vaii Ialomitei: Valea Obarsiei, Doamnelor si Sugarilor. Valea Cerbului se adanceste spre est iar celelalte: Valea Morarului, Malaiesti, Tiganesti, Ciubotea si Gaura intre culmile nordice.

Valea Ialomitei, principala vale a muntilor Bucegi, cuprinde in bazinul ei mai multe vai, dintre care cea mai interesanta este Valea Horoabei. Cele mai importante vai din versantul prahovean sunt Valea Cerbului si Valea Morarului, apoi vaile: Alba, Jepilor, Urlatorilor, Babei, Pelesului, Zgarburei.

Un loc aparte il ocupa vaile de abrupt, prapastioase si dificile, parcurgerea lor fiind posibila folosind tehnica alpinismului. Astfel Valea Adanca, Rapa Zapezii, Valcelul Tancurilor, Valea Poienii, Bujorilor si Comorilor din Morar; vaile din abruptul nordic si estic al Costilei: Priponului, Caprelor, Urzicii, Tapului, Seaca a Costilei, Verde, Malinului, Galbenelelor, Costilei, toate afluenti ai Vaii Cerbului; Albisoarele si Valea Seaca a Caraimanului, afluenti ai Vaii Albe; Valea Spumoasa, Seaca dintre Clai si Comorilor din bazinul Urlatorilor.

In partea nordica a masivului se afla Valea Glajariei, Valea Ghimbavului in care debuseaza vaile Bucsoiului, Malaiesti si Tiganesti. La nord-vest masivul este brazdat de vaile Urlatoarea Mare, Mica si a Clincii care formeaza mai jos Valea Portii; la vest de Valea Gaura continuata cu Valea Catunului si a simonului; sub Strunga de Valea Grohotisului urmata de Bangaleasa si Moieciul; Valea Brateiului separa Bucegii de masivul Leaota. In sud Valea Ialomicioarei delimiteaza masivul Bucegi de Gurguiatu.

TIPUL DE RELIEF:

Delimitat de abrupturi, acest masiv inscrie forma unui semicerc dispus in amfiteatru, cu deschidere sudica, catre Valea Ialomitei, purtand in peisajul sau amprenta structurii si a litologiei.Nordul orografic principal il constituie Vf. Omu din care liniile de relief cvasigeometrizate inscriu doua aliniamente de varfuri:
a) in E, abruptul prahovean al Bucegilor dominat de Costila (2.480 m), Caraiman (2.284 m), Jepii Mici (2.143 m), Jepii Mari (2.072 m), Piatra Arsa (2.071 m), Furnica (2.103 m), Varful cu Dor (2.030 m), Vanturisu (1.851 m);
b) in V, abruptul branean marcat de varfurile Doamnele (2.189 m), Tatarul (1.998 m), Lucacila (1.895 m). c Numai “conglomeratele din partea de nord a masivului se inscriu intr-un sinclinal, iar axul acestuia se urmareste spre sud numai pana la Muntele Batrana” (Patrulius D. – 1.969 – “Geologia Masivului Bucegi si a culoarului Dambovicioara”). Pentru partea sudica a Bucegilor sunt caracteristice cutele care complica structura. Reflexul structurii este evident in suprafetele structurale dezvoltate de o parte si de alta a Vaii Ialomitei. Suprafetele structurale au dezvoltarea maxima in partea de est, intre Prahova si Ialomita, aproximativ central, fiind intersectate de Valea Izvorul Dorului. Zona inalta, la peste 1.800 m este supusa actiunii de deflatie, ceea ce face ca invelisul nival sa fie partial inlaturat, iar inghetul si coraziunea sa fie foarte active. Suprafetele structurale de pe stanga Ialomitei, local sunt degradate datorita prezentei formatiunilor marnoase si argiloase.

Suprafetele sructurale apar local si cu caracter tipic eroziv, putand fi astfel sincronizate cu cele din restul Carpatilor. In jurul Vf. Omu, la altitudinea de ± 2.450 m, un areal foarte restrans dominat de martori de eroziune corespunde suprafetei Borascu; in lungul Ialomitei nivelele litologice si de eroziune, taiate in formatiuni eterogene la altitudinea de ±1.600 m (Plaiul Mircii) sunt echivalente suprafetei Rau-Ses, iar la bordura sudica, estica si nordica a Bucegilor, sub forma unor pinteni, apare suprafata Gornovita (sau nivelul Predeal).

Cuestele din Masivul Bucegi pot fi impartite in doua mari categorii: cueste tectono-erozive si cueste erozive. Primele descriu sub forma unui semicerc edificiul Bucegilor. Dupa cum arata insasi denumirea, geneza lor este mixta; pe de o parte actiunea de eroziune a primei generatii de vai, iar pe de alta parte tectonica - continua ridicare pe care au suferit-o Bucegii, de la exondare si pana la holocen. Cuestele de la bordura estica si vestica sunt dezvoltate pe seama capetelor de strat ale celor doua flancuri ale sinclinalului, pe cand cele de la bordura nordica sunt legate si de caderea spre sud a intregului edificiu muntos. Bordura vestica a Bucegilor este formata dintr-o linie neintrerupta de cueste, eroziunea fiind impiedicata in desfasurarea ei de rama calcaroasa si de nivelul de baza mult mai stabil pe care-l ofera cristalinul de tip Leaota. Procesul de degradare a cuestelor este pus pe seama diaclazelor, largite ulterior de acumularea zapezilor. Baza lor este imbracata intr-o imensa aglomerare de grohotisuri, care separa cele doua serii de vai: una superioara cu caracter temporar si slab dezvoltata ( nu se poate urmari nici o patrundere in interiorul masivului) si alta inferioara, rezultata din apele acumulate de grohotis. In flancul estic aspectul initial al cuestelor a fost complet modificat prin eroziunea exercitata de afuentii Prahovei. Datorita conglomeratului putin rezistent, vaile au inaintat, detasand o serie de martori din frontul initial de cueste. Strapungerea cuestelor si patrunderea in interiorul masivului constituie trasatura caracteristica pentru bordura estica a masivului. Exemplul cel mai caracteristic il constituie Valea Jepilor, care a captat reteaua hidrografica din spatele cuestelor si anume, valea subsecventa Izvorul Dorului de sub Caraiman.

O patrundere similara, in masiv, o inregistreaza Vaile Urlatoarei si Pelesului.
In cadrul reliefului de cuesta apar si hogbackuri, dezvoltate acolo unde inclinarea stratelor prezinta valori mult mai mari (peste 20 %); ele inscriu un aspect ruiniform – de exemplu, sub varful Pietrei Arse, in bazinul Jepilor si in bazinul vaii Babei.

Intercalarea gresiilor in cadrul conglomeratelor a generat aparitia cuestelor etajate, ca cele de sub Vanturis, Varful cu Dor, Piatra Arsa, Jepi si Caraiman. Gravitatia are un efect covarsitor in acesta regiune in modelarea reliefului de cuesta, astfel incat bordura frontului de cueste estice este formata dintr-o aglomerare proluviala, care estompeaza contactul dintre conglomeratele de Bucegi si stratele de Sinaia. Un alt front intern de cueste se poate urmari de-a lungul unei linii ce trece prin varfurile: Babele, Cocora, Laptici, Blana, Nucet, Oboarele si Dichiul. Geneza lor este legata de cursul subsecvent al vaii Izvorul Dorului, instalata perpendicular pe suprafata structurala a Bucegilor. Seile din Laptici, Blana, Nucet etc. indica directia vechilor linii de drenaj catre Ialomita. Ulterior, prin continua adancire, au aparut o serie de afluenti subsecventi, din sudarea carora, prin fenomenul de captare, a rezultat cursul subsecvent al vaii Izvorul Dorului.

In masivul Bucegi, litologia are o influenta deosebita in peisaj. Cel mai reprezentativ este relieful carstic din lungul Ialomitei unde se desfasoara in calcare cheile: Ursilor, Pesterii, Tatarul Mic, Tatarul Mare, Zanoaga Mica, Zanoaga Mare, Orzei si Dobresti, iar intre ele formatiuni marnoase si argiloase, bazinete. Geneza cheilor este rezultatul asocierii treptate a drenajului de suprafata cu cel de adanc, fapt dovedit de nivelele de umeri, surplombe, tuburi de presiune si dizolvare. Exista si tipuri de vai “Horoabe”, cu rupturi de panta mari, surplombe si marmite conditionate de un drenaj subteran.

Caracteristice sunt si pesterile; ele sunt amplasate in cheile Pesterii Tatarului, Zanoagei si pe Valea Rateiului. In Pestera Ialomitei crustele de concretionare, nivelele de tuburi de presiune si dizolvare, resturile de Ursus spelaeus si blocurile haotice au permis stabilirea a doua oscilatii climatice mari, echivalente cuaternarului. Pestera Ialomitei este amplasata la circa 100 m fata de morena Ialomitei si la altitudinea de 1.660 m, ceea ce i-a permis sa inregistreze fidel oscilatiile climatice. Astfel, in Grota Mare se intalnesc doua cruste de concretionare, formate ca rezultat al unei faze climatice reci, cand apa inmagazineaza o cantitate mai mare de CO2 si un orizont de pietrisuri provenit dintr-o circulatie puternica, echivalenta unei baze interglaciare. Pe conglomeratele si gresiile eterogene din Bucegi, tot ca efect al oscilatiilor climatice, s-au format “Babele” si “Ciupercile”. Initial siroirea a detasat placa mai dura, pe fondul inghetului si dezghetului diferentiat, iar actiunea eoliana a exercitat, concomitent, o puternica coroziune. Acesta evolutie poate fi urmarita pe suprafata structurala din Muntele Babele si Costila unde canalele de scurgere au fost preluate de vant, care le-a accentuat, iar in perioada de calm le-a ingropat, in buna parte, in nisip.

IMPACTUL ANTROPIC:

Intr-o lume in schimbare, puternic afectata de impactul antropic recent si de efectele schimbarilor climatice, cooperarea internationala reprezinta un element cheie al efortului comun, orientat spre reducerea si stoparea declinului biodiversitatii.

Schimbarile climatice si activitatile antropice reprezinta provocari semnificative pentru habitatele din Europa, dar si pentru actualele lor strategii de management. Habitatele si speciile din ariile protejate, adevarate rezerve naturale, au valoare conservativa ridicata si sunt foarte vulnerabile in fata schimbarilor climatice. Ariile protejate se confrunta cu necesitatea monitorizarii schimbarilor si dezvoltarii unui management adaptativ, flexibil care sa sustina existenta lor pe termen lung.

Aria protejata selectata pentru implementarea proiectului in Romania este Parcul Natural Bucegi, parte a Sitului Natura 2000 Bucegi, zona care adaposteste o diversitate de habitate cu valoare conservativa recunoscuta peste 25% dintre plantele vasculare ale Romaniei, o bioflora bogata, numeroase speciide ciuperci si de licheni.

Peisaj:

In lantul Carpati , Bucegii reprezinta un loc aparte , fiind caracterizati de natura rocilor , relieful diferentiat , complexele biogeografice . Arcele de culmi formeaza din Bucegi o potcoava deschisa spre miazazi , din inima careia izvoreste Ialomita .Ramurile ptincipale ale potcoavei se intalnesc in extremitatea nordica chiar in varful OMU -2507 m-.Punct culminant al masivului , unul dintre cele
mai inalte varfuri din Carpati , invaluit in mister si intretinand legendele ce sau tesut in jurul sau.
La poalele sale se intinde , de-a lungul Prahovei , salba de orase : Azuga , Busteni , Sinaia , mici perle in mare verdeata .Tot ceea ce se intampla aici iti creaza impresia ca viata graviteaza in jutul muntelui : asezarea oraselor , ca intr-un sanctuar , cu fata catre versantii impunatori , stradutele inguste si serpuitoare , te conduc fara exceptie ctre intrarile in traseele montane , viata se imparte intre « sus « si « jos » -impartire clara intre cartierele oraselor , iar oamenii incep fiece zi cu o privire fugara spre crestele muntelui , pentru a sti cate ceva despre ziua abia inceputa .

floare de colt(flora): + descriere: Floarea de colt - Leontopodium alpinum a fost declarata monument al naturii si se afla sub ocrotirea legii inca din 1933.

Este o planta perena, cu o tulpina dreapta, ce poate ajunge pana la 50 - 80 cm, fara ramificatii. In pamant un rizom cilindric, acoperit cu resturi de frunze negre-brune, iar la suprafata pamantului formeaza o rozeta de frunze, din mijlocul carora se ridica o tulpina scurta de 5 - 20 cm, uneori de 30 cm, ce poarta o inflorescenta numita calatidiu, de forma unui disc, in care sunt grupate, in mod normal, florile. Floarea de colt - Leontopodium alpinum creste pe stanci calcaroase in regiuni alpine si foarte rar in regiunile subalpine.

Mai este cunoscuta si sub numele de floarea reginei, albumeala, flocosele, albumita, flocosica. Ilforescenta este imbracata cu frunze paroase, unele mai mari, altele mai mici si care iau forma unei stelute.

Aceasta este formata din pana la 10 inflorescente cu numeroase si minuscule flori, incadrate de 5 - 15 bactee albe, dipuse radiar, ce dau intregului ansamblu infatisarea unei flori. Planta este acoperita cu peri catifelati, argintii, care ii confera o nota aparte; poate fi vazuta inflorita in lunile iulie-august.

La noi in tara, Floarea de colt - Leontopodium alpinum poate fi intalnita in Muntii Maramuresului, Vrancei, Bucegi, Fagarasului, Capatanii, Tarcu, Retezat, Bihorului, Cozia, Ceahlau, Godeanu.
  Aceasta planta, in traditia populara reprzinta un simbol al dragostei si se spune ca barbatii isi demonstrau dragostea, indemanrea si curajul, culegand o floare de colt de pe stancile ascutite al muntilor si oferind-o iubitelor.Capra neagra (Rupicapra rupicapra), o adevarata mandrie a tarii noastre, salasluieste pe crestele alpine, greu accesibile chiar si celor mai experimentati alpinisti. Mamifer erbivor prin excelenta, capra neagra isi face rareori simtita prezenta. Trebuie sa te consideri nocoros daca ai avut vreodata ocazia sa-i distingi silueta pe vreunul dintre piscurile din Carpati. In timpul lunilor de vara, carduri de capre negre cutreiera pajistile alpine de la altitudini de peste 1800 metrii. Odata cu sosirea iernii, capra neagra coboara la altitudini mai mici (sub 1100 metrii), unde se poate adaposti in padurile montane, dar va ramane aproape de pantele stancoase ale muntilor.

Cocosul de munte Tetrao urogallus: Este o pasare rara.Are culoare inchisa si pare negru, privit de la distanta . De jur imprejurul ochilor are pielea de culoare rosu aprins . Ciocul, care devine din ce in ce mai puternic odata cu varsta, este asemanator cu al pasarilor de prada . Coada desfacuta are forma de evantai si este compusa din 16-18 pene mari, dublate pe dedesubt. Cocosul de munte prefera padurile de rasinoase pure si limita de jos a golului alpin, dar este intalnit si la limita superioara a padurilor de amestec din tot lantul muntos. Fauna nevertebrata din aceste paduri, completeaza hrana vegetala a cocosului de munte, oferind, in zonele neumblate de om, toate conditiile de existenta necesare speciei.
Are numerosi dusmani naturali, din randul mamiferelor si al pasarilor rapitoare, de la jder pana la ras si lup, iar de la acvilele mici pana la cele de stanca. Nici buha nu este inofensiva pentru pui. Cel mai mult este afectat de prezenta omului.
Este una dintre cele mai precaute pasari si din aceasta cauza este greu de vazut. Singura perioada cand poti sa te apropii de el este in timpul rotitului (aprilie-mai). In aceasta perioada, el isi aranjeaza „scena”: pe o ramura de brad el curata toate crengutele mai mici, se infoiaza in pene si incepe sa „roteasca”. Acesta este singurul moment cand, fiind foarte concentrat in a atrage femela, putem sa ne apropiem de el si sa-l observam in liniste.