|
|
|
Dobrogea - Alcatuirea geologica si evolutia paleogeografica
Dobrogea reprezinta o unitate de platforma, realizata treptat din proterozoicul inferior pana la inceputul mezozoicului, prin sudarea a trei subunitati cu pozitie sudica, centrala si nordica.
Limitele sale depasesc cadrul propriu-zis al podisului. Inainteaza spre vest pana dincolo de Dunare (falia Dunarii o separa de platforma Valaha); in est intra sub apele Marii Negre fiind flexurata; in nord falia Sfantu Gheorghe (paralela cu bratul Sfantu Gheorghe) o separa de Depresiunea Nord Dobrogeana; spre sud depaseste limita administrativa a tarii noastre mergand spre Balcani (fig. 2).
Formarea platformei a inceput in proterozoicul inferior, cand in extremitatea sudica functiona un geosinclinal. Dupa orogeneza kareliana, aici rezulta un relief exondat, iar in Dobrogea Centrala si de Nord se dezvolta arii geosinclinale. Miscarile tectonice din orogeneza baikaliana (proterozoicul superior) fragmenteaza unitatea sudica in mai multe blocuri, cuteaza si exondeaza Dobrogea Centrala. La finele proterozoicului existau, ca uscat, unitatea sudica formata din gnaise granitice si sisturi cristaline mezometamorfice si unitatea centrala cu sisturi cristaline mezometamorfice si sisturi verzi. Limita de demarcatie dintre ele este o falie profunda (Falia Palazu) prin care unitatea sudica inainteaza usor peste cea nordica.
In proterozoicul superior-paleozoicul mediu aceste unitati devin rigide, iar aria geosinclinala se pastreaza in nord-vest. Miscarile hercinice produc aici cutarea formatiunilor paleozoice pe directia NV-SE, dezvoltarea de magmatite (in centrul Muntilor Macin ) si granite alcaline (la Turcoaia), separarea a trei subunitati cu evolutie ulterioara diferita: Macin in NV, care devine repede rigida si se alatura platformei din sud; Tulcea, unde functia de bazin se reia in triasic, cand se acumuleaza conglomerate, gresii si mai ales calcare, ce vor fi cutate de miscarile kimmerice vechi si cand se pun in loc diabaze in partea central-estica si porfire la vest; ulterior, energia de orogen se consuma, iar regiunea devine rigida si se alatura celorlalte; Babadag, unde, in jurasicul superior, dar mai ales in cretacicul mediu-superior, se acumuleaza depozite groase de conglomerate si calcare care au fost cutate de miscarile alpine rezultand un sinclinoriu.
Dupa consolidarea fiecarei unitati si subunitati, acestea au devenit rigide, suferind lasari sau ridicari cu amploare diferita. Ca urmare, fazele de exondare si de nivelare au alternat cu faze de inertie, cand s-au acumulat depozite sedimentare. Deci, in cadrul lor structural, se pot separa un fundament cristalin si o suprastructura sedimentara cu deopozite din mai multe cicluri.
Ciclurile de sedimentare din cele trei unitati sunt diferite ca numar.
In Dobrogea de Sud se separa: ciclul paleozoic (silurian-devonian) cu acumulari de curatite si argilite negre; urmeaza exondarea de la finele paleozoicului si triasic produsa de miscarile hercinice si kimmerice vechi; ciclul jurasic-barremian cu depuneri de carbonatite, intrerupt de exondarea aptiana determinata de miscarile mezocretacice; ciclul cretacic cu acumulari de microconglomerate, gresii, calcare maronase, intrerupt de miscarile laramice; ciclul paleogen cand se depun in ocean calcare, iar in oligocen argila si sisturi bituminoase, intrerupt de miscarile savice; ciclul miocen superior cu badenian (argile, gresii, nisipuri, marmo-calcare) si sarmatian (calcare); ciclul pliocen, doar in sud-vestul Dobrogei, cu un facies marnos in pontian, nisipos in dacian si calcare lacustre in romanian.
In Dobrogea Centrala s-au produs doua cicluri: ciclul jurasic cu depozite carbonatice (conglomerate, calcar, marno-calcare, calcare recifale) si ciclul cretacic prin inaintari din Dobrogea de Sud; in general precumpanesc faciesurile litorale cu pietris si nisip.
In Dobrogea de Nord ciclurile s-au inregistrat doar in est si sud. Astfel, in zona Tulcea sunt suprafete restranse de depozite jurasice in unele sinclinale; in zona Babadag apar cicluri din jurasic superior si cretacic.
In aceste conditii, in Dobrogea exista o mare varietate petrografica. Mai importante sunt: rocile cristaline proterozoice, mezo si epimetamorfice; rocile paleozoice (prezente indeosebi in Dobrogea de Nord) formate din sisturi argiloase, cuartite, calcare, conglomerate si magmatite granitice; rocile mezozoice calcaroase, dar si cu conglomerate, gresii in faciesuri litorale, iar in zona Tulcea cu eruptiv de diabaze si porfire; rocile neozoice sunt reprezentate de formatiuni sedimentare variate; se impun in Dobrogea de Sud unde la suprafata apare placa de calcar sarmatian.
La suprafata, pe o mare parte a teritoriului dobrogean, exista loesuri si depozite loesoide. Au grosimi de la cativa metri la aproape 20 m (mai groase pe laturile de vest si est, in depresiuni si pe vai si mai subtiri pe platourile interfluviale). Materialul provine din surse diferite: aluviuni din Lunca Dunarii, materiale fine de platforma continentala, din dezagregarea in loc a rocilor. Transportul prafurilor s-a facut eolian (Dobrogea de Sud) sau complex in rest, prin procese eoliene si deluviale.
In concluzie, in Dobrogea se pot separa un tip de structura a fundamentului si altul a cuverturii sedimentare. (Mihai Ielenicz – Dealurile si podisurile Romaniei, 1999).
In Dobrogea de Sud, socul puternic cutat este fragmentat in mai multe blocuri denivelate; denivelarile s-au infaptuit pana in mezo-cretacic si au antrenat depozitele din ciclurile vechi de sedimentare; sedimentarul neozoic de deasupra are o structura tabulara cu usoare boltiri sau flexuri.
In Dobrogea Centrala, sisturile verzi sunt prinse intr-un sistem de anticlinorii si sinclinorii cu cute stranse simetrice, orientate vest-est. Doar in nord, la contactul cu unitatea Babadag, miscarile hercinice au imprimat cutelor si o orientare NV-SE. Sedimentarul care le ocupa a suferit doar ondulari largi (cute cu orientare oblica fata de cea a fundamentului).
In Dobrogea de Nord ies in evidenta orientarea NV-SE a cutelor date de miscarile hercinice si ondularea sedimentarului mezozoic (indeosebi in Podisul Babadagului).
Neotectonica cuaternara s-a caracterizat prin lasari slabe spre est in jumatatea nordica si o ridicare usoara in cea sud-vestica in holocen. Aceasta s-a reflectat in hipsometria regiunii si in desfasurarea si marimea pe anumite directii a bazinelor hidrografice.
