DEALURILE TRANSILVANIEI (DEPRESIUNEA COLINARA A TRANSILVANIEI)

1. ASEZAREA GEOGRAFICA SI LIMITELE

Asezarea. Dealurile Transilvaniei ocupa o suprafata de 26.675 km² (11,25% din suprafata Romaniei), fiind situate in centrul tarii. Sunt bine incadrate de ramurile carpatice (N,E,S,V); doar in NV trecerea se face la Dealurile Silvanei. In cuprinsul lor se includ parti importante din bazinele vailor Somes, Mures, Olt la care se adauga un areal mic la obarsia Crisului Repede. Pozitia geografica (incadrata aproape circular de catre Carpati) a avut un rol insemnat in dezvoltarea caracteristicilor naturale in geneza si evolutia poporului roman. Culoarele vailor, trecatorile si pasurile din munti au facilitat legaturi stranse si permanente intre romanii aflati de o parte si de alta a Carpatilor.

Denumirea „Transilvania” este foarte veche. Apare in documente la 1195 sub forme adjective (ultransiluanus, transiluanus, transilvaniensis) sau substantivale (Transiluanae, Terra ulsiluas) cu sensul de tara (regiune) aflata dincolo de marile paduri (Silvania). Toponimul „Ardeal” este de origine daco-latin (Ardil din care a derivat Ardalia, Ardelia) si are sens de spatiu deluros (del), inalt (ard) care se margineste cu tari axate pe depresiuni (P.Tanciulescu, 1985). Gr.Ureche in cronica sa spunea „Tara Ardealului nu este numai o tara insusi ci si Ardealul se cheama mijlocul tarii … iar pe marginile ei sunt alte tari mai mici”. Termenul a fost preluat de maghiari care, in scrierile din secolele XIV-XVIII, i-au schimbat nu numai literele (Erdeli), dar si sensul (tara bogata in aur, tara dincolo de padure).

Denumirea geografica a aparut in sec. XX sub diferite forme: Colinele Transilvaniei, Podisul Transilvaniei, Depresiunea Transilvaniei, Depresiunea colinara a Transilvaniei etc.

S-a impus in ultimile decenii ultima forma, ea referindu-se atat la spatiul jos, creat tectonic, dintre ramurile carpatice, cat si la infatisarea dominanta a reliefului acestuia.

Mult mai indreptatita ni se pare denumirea „Dealurile Transilvaiei” intrucat si geologii folosesc termenul de „Depresiunea Transilvaniei” pentru un bazin tectonic nascut la inceputul neozoicului si care se intindea pana la ramurile cristaline carpatice, apoi relieful si peisajul dezvoltate sunt dominant deluroase; sectoarele de podis sunt mici si disparate. Totodata s-ar evita unele exprimari de genul „Depresiunea Fagaras se afla in sudul Depresiunii Transilvaniei”.

Limitele. Stabilirea lor este usurata, in mare masura, de faptul ca la periferia acestei unitati, la contactul cu muntii, tectonica si mai ales eroziunea au creat depresiuni si prin acestea discontinuitati evidente in peisaj (diferente de altitudine de sute de metri, unitati structurale si petrografice deosebite, caracteristici morfologice, biopedogeografice, demografice si de valorificare economica aparte).

Limita de est se realizeaza la contactul cu muntii dintre Somesul Mare si Olt, pe aliniamentul Ilva Mica (E) – Mijlocenii Bargaului (Bistrita) – Cusma-Sebis (E) – Bistra (Mures) – Eremitu (Niraj) – Sovata-Praid (Tarnava Mica) – Bradesti (Tarnava Mare) – Comanesti (Homorodul Mare) – Lueta (Homorodul Mic) – Racos (Olt). Este sustinuta de: diferenta de nivel peste 250 m intre culmile si platourile vulcanice (la 1000 m) alcatuite din prioclastite si lave in est si depresiunile si culmile joase din vest (sedimentar panonic); prezenta padurilor bine inchegate in munte comparativ cu extensiunea pasunilor, fanetelor si a asezarilor bine inchegate in munte comparativ cu extensiunea pasunilor, fanetelor si a asezarilor din depresiuni. Limita descrie o linie cu patrunderi spre est, in dreptul vailor principale si cu unele retrageri spre vest, in dreptul culmilor mai inalte care au la partea superioara aglomerate vulcanice groase. In spatiul strict al Subcarpatilor Transilvaniei, I.Mac (1972) a inclus si unele maguri cu aglomerate vulcanice explicand astfel regresul spre est si limitei dintre Dealurile Transilvaniei si platoul vulcanic montan pe masura fragmentarii acestuia si a crearii de depresiuni de contact.

Limita de sud-est si sud se realizeaza printr-un culoar format din cateva depresiuni cu desfasurare mare, Fagaras-Sibiu-Saliste si Apold. Daca in dreptul Muntilor Perisani contactul este dat de o diferenta de nivel de numai 200-300 m, in sud, ultimile culmi ale muntilor Fagaras si Cindrel se termina prin abrupturi mai mari de 400 m. Limita urmareste traseul: Hoghiz-Cuciulata-Comana de Sus – Venetia de Sus – Turnu Rosu-Rasinari-Orlat-Sibiel-Saliste-Carpinis- Sasciori-Pianu de Sus. El se realizeaza la altitudinea de 600-700 m la contactul dintre cristalinul carpatic si sedimentarul mio-pliocen din bazinul transilvan.

In sud-vest, intre Pianu de Sus si Blandiana, limita este conventionala aici trecandu-se spre vest de la un peisaj de depresiune la unul caracteristic culoarele de vale (Culoarul Orastie), cu nivele de vale si terase (dezvoltate pe stanga Muresului) si care se leaga mai mult de ansamblul depresionar din bazinul Streiului.

Limita de vest are o desfasurare complexa si aceasta datorita modului variat de realizare a contactului dintre sedimentarul mio-pliocen din bazinul transilvan. Raurile care traverseaza aceste formatiuni au creat bazinete depresionare; in alte locuri, formatiunile mai dure din munte (indeosebi calcarele si ofiolitele) apar sub forma unor abrupturi petrografice ce domina cu 100-200 m glacisuri de la baza lor.

Aceste aspecte apar clar la sud de Tureni, limita fiind pe aliniamentul dat de asezarile Sandulesti-Cheia (pe la vest de pintenul calcaros in care sunt taiate Cheile Turzii), Livezile – Geoagiu de Sus – Inghiel – Ampoita – Blandiana.

Intre Tureni si Capus, limita se desfasoara aproximativ SE-NV si are numeroase patrunderi spre munte in depresiunile de contact Iara – Baisoara – Hasdate (V) – Vlaha – Luna de Sus. Urmareste apoi un contact mai putin evident fata de M. Gilau pe valea Capusului si in continuare in bazinul Calatei (coboara spre sud la Calatele si Margau). De la Margau si pana la valea Crisului Repede, limita fata de Muntii Vladeasa este neta (contactul structural si petrografic accentuat prin diferente de nivel de 300-400 m, prin deosebiri in modul de folosinta a terenului si in caracteristicile asezarilor).

Limita de nord-vest se desfasoara mai intai sub versantul din estul Culmii Meses pana la Jibou, portiune in care formatiunile paleogene si miocene din podis iau contact cu cristalinul muntelui. Eroziunea selectiva n-a ajuns sa creeze depresiuni de contact extinse si nici versanti cristalini pe diferente de nivel mari. Altitudinea redusa a Culmii Meses n-a favorizat realizarea acestui lucru. De la Jibou spre NE pana in Depresiunea Lapus, limita cu Dealurile de Vest se inscrie pe la baza abruptului (100-300 m) taiat de Somes si afluentii sai, la contactul dintre rocile paleogene si cristaline ale Podisului Boiului si cele panoniene din Depresiunea Guruslau si dealurile din sudul si estul Depresiunii Baia Mare.

Limita de nord se realizeaza fata de muntii Lapusului, Tiblesului, Rodnei si Bargaului intre vaile Lapus si Ilva. Limita este mai dificil de trasat intrucat, in mare parte, lipsesc depresiunile mari si diferentele de peisaj. Mai intai, ea se afla in nordul Depresiunii Lapus (pe la baza masivului Satra) de unde in continuare parcurge un aliniament ce urmareste bazinetele depresionare (frecvent cu caracter subsecvent si de eroziune selectiva) de pe vaile principale prin seile de eroziune diferentiala de pe culmile principale. Trece pe la Suciu de Sus (estul Depresiunii Lapus), la Tarlisaua (pe valea Ilisua), Cosbuc (valea Salauta), Parva (pe valea Rebra), Sangeoz-Bai (Somesul Mare) – Ilva Mica.

2. CADRUL FIZICO-GEOGRAFIC

2.1. ALCATUIREA GEOLOGICA SI EVOLUTIA PALEOGEOGRAFICA

Dealurile Transilvaniei se desfasoara pe cea mai mare parte a unitatii structurale numita de geologi Depresiunea Transilvaniei (Bazinul Transilvaniei). Aceasta se schiteaza in mezozoicul superior prin dezvoltarea unor linii de fractura profunde care au fragmentat o masa cristalina (blocul transilvan) cu caracteristici similare celor din Carpati. Sunt sisturi epimetamorfice (est) si mezometamorfice (vest) care au fost interceptate in foraje la adancimi diferite, acoperite cu formatiuni mezozoice (conglomerate, calcare) cu caracter epicontinental (interceptate doar in cateva locuri). Miscarile tectonice de la finele cretacicului si din paleogen au fragmentat blocul cristalin in mai multe subunitati care in paleogen-miocen inferior au suferit subsidente slabe si chiar ridicari pentru ca din miocenul mijlociu toate sa coboare, cu intensitati diferite. Acest lucru a avut cateva consecinte: pozitia altimetrica deosebita a blocurilor din fundament (se disting trei compartimente mai ridicate: Blaj-Pogaceanu la – 3000 m; Fagaras-Persani la – 1200-3000 m; Podisul Somesan-Prisnel pana la – 2000 m) separate de trei compartimente mult mai coborate (Turda-Beclean la – 6000 m; Tarnavele la – 8000 m; Odorhei-Deva la – 6500 m dupa V.Mutihac); grosimi si chiar faciesuri sedimentare deosebite; realizarea propriu-zisa a depresiunii tectonice cu areal foarte larg. De abia, in pliocen superior-pleistocen, prin ridicarea muntilor vecini si formarea lantului vulcanic, s-a ajuns la individualizarea spatiului in sens geografic.

2.1.1.Suprastructura sedimentara este alcatuita din depozite paleogene, miocene si partial pliocene

Paleogenul apare larg dezvoltat in nord-vest (intre Iara si Meses unde a fost si cel mai mult studiat), apoi in sud-vest (sector Alba Iulia) si in sud (la intrarea Oltului in defileu). Alterneaza faciesuri continentale, lacustre, marine ceea ce indica oscilatii pe verticala ale uscatului limitrof.

In cadrul eocenului apar argile vargate inferioare; marnele vargate inferioare; marnele vargate superioare; calcarul grosier superior; marnocalcarele cu numuliti; marnele cu briozoare. In zona Oltului sunt microconglomerate, gresii, calcare etc., cu afinitati cu eocenul din Depresiunea Getica.

Oligocenul (faciesuri continentale, marine, salamastre) are o dezvoltare larga in NV si SV (la Alba Iulia). Este reprezentat prin stratele de Hoia (nisipuri, calcare grezoase si coraligene); stratele de Tic (argile rosii, intercalatii de carbuni); stratele de Cetatuia (gresii grosiere, microconglomerate cu satisfactie torentiala); stratele de Zimbor (gresii, nisipuri, intercalatii de argile rosii).

Miocenul este alcatuit in cea mai mare parte din depozite marine si salmastre; catre final trece in regim lacustru. Daca in nord-vest are o dezvoltare completa in restul bazinului apare doar incepand cu tortonianul (badenian) ca urmare a unei subsidente active generalizata.

Acvitanianul este reprezentat prin stratele de Sanmihai (argile rosii urmate de gresii cu carbuni).

Burdigalianul este legat de o transgresiune insemnata. Incepe cu Stratele de Corus (conglomerate, gresii, nisipuri care lateral trec in pelite) si se incheie cu Stratele de Chechis (argile, argile marnoase, marne).

Helvetianul are caracter de molasa (conglomerate, microconglomerate, gresii, nisipuri) depuse in conditiile ridicarii regiunilor limitrofe.

Tortonianul (badenianul) este marcat de transgresiune puternica pe fondul unei subsidente active si de eruptii vulcanice puternice ce au avut loc in estul bazinului. Ca urmare, in componenta lui intra: complexul tufului de Dej (piroclastite cu intercalatii de marno-argile si gresii argiloase), un facies conglomeratic (in sud) si recifal in vest, peste care urmeaza formatiunea cu sare care are o larga dezvoltare si cea mai mare grosime intre Mures si Tarnava Mare unde suporta depozite sarmato-pliocene (4000 m). Presiunea mare exercitata de acestea au determinat impingerea laterala a sarii, proces care a dus, pe de o parte, la dezvoltarea de cute diapire cu pozitie periferica (Ocna Dejului – Sic – Cojocna – Turda – Ocna Muresului; Aiud – Ocnisoara, Pauca – Ocna Sibiului;Sieu – Odorhei – Sovata – Praid; Lueta – Rupea), iar, pe de alta parte, prin ingrosarea locala a blocurilor de sare s-a ajuns la domuri si brahianticlinale (la nord de Mures, structurile Ludus, Sanger – Uties – Sincai – Madaras, Sarmasel – Craesti, Bozed; in zona centrala structurile Deleni – Cetatea de Balta – Copsa Mica, Sangeorgiu de Padure; in zona sudica structurile Cristur-Telina) separate de sinclinale. La partea superioara sunt sisturile cu radiolari (argile brune, marne cu radiolari) si marnele cu Spiralis (marne, argile, nisipuri, tufuri subtiri).

Sarmatianul inferior-mediu (buglovianul si volhinianul) are dezvoltare in tot bazinul cand a rezultat o molasa cu depozite argilo-marnoase si nisipuri cu intercalatii de cinerite (tuful de Hadareni si tuful de Ghiris); lateral (mai des in est) apar pietrisuri dintr-un piemont

Sarmato-pliocenul. Dupa basarabianul inferior, ca efect al ridicarii Carpatilor si probabil al unei lansari active in centrul bazinului (Pauca M., 1972), se intrerup legaturile cu bazinul panonic si cu bazinele extracarpatice. Au loc acumulari in sectorul Mures-Tarnave (marne cu intercalatii de nisipuri, marne, calcare, tuful andezitic de Bazna). Dupa intreruperea legaturilor cu exteriorul, a existat un moment de regresiune urmat de o extindere treptata a lacului. In pontian, depresiunea se colmateaza.

2.2.Relieful

2.2.1. Caracteristici morfografice si morfometrice. Urmarind, in amanunt, fizionomia reliefului se poate conchide ca numai in sectoare restranse are caracteristici de podis (la vest de Somesul Mic si la sud de Tarnava Mare). In rest, apare evident aspectul tipic regiunilor de deal cu interfluvii rotunjite incadrate de vai foarte largi.

Structura orografica actuala are cateva caracteristici importante:

existenta unor interfluvii majore cu desfasurare de la E la V sau NE-SV in lungul

carora se pot delimita si cumpenele de apa principale;

desfasurarea celor mai extinse arii depresionare pe latura de sud si de sud-vest:

vaile, cu exceptia celor torentiale, sunt foarte largi, adesea capatand infatisarea

unor culoare cu lunci si terase extinse;

pe ansamblu, la nivelul macrounitatii, relieful prezinta o cadere generala catre

regiunea centrala (axa Mures); la nivelul interfluviilor principale caderea, in cele mai multe situatii, este de la est la vest; doar in Podisul Somesan ea este orientata spre axa Soemsului; la nivelul interfluviilor secundare caderea variaza mult, dar se impune ca directie cea de nord-sud sau sud-nord;

desfasurarea vailor principale este in concordanta cu directiile inclinarii diferitelor

sectoare ale campiei fluvio-lacustre daciene; directia vailor secundare a fost legata insa de alti factori la exteriorul regiunii, a intervenit panta rezultata prin inaltarea fasiei de podis limitrofa muntilor concomitent cu ridicarea in cuaternar a cestora, in interiorul podisului dezvoltarea unor bombari locale corespunzatoare domurilor si de producere a unor captari.

Relieful are o altitudine medie de 425 m. Cele mai mari valori se intalnesc in nord in

Culmea Breaza (975 m), iar in est in cateva varfuri din Subcaraptii Transilvaniei (Biches 1080 m, Firtus 1060 m, Siclod 1028 m, Rez 932 m) toate prezente pe roci mai dure. Ele constituie exceptii intrucat valorile altimetrice maxime au frecventa intre 750 si 800 m. De altfel, inaltimile din aceasta regiune, care depasesc 750 m, reprezinta sub 1% din suprafata ei. Sectoarele cele mai joase se afla in culoarele vailor Somes si Mures fiind cuprinse intre 200 si 300 m (mai coborat pe Somes); le revin circa 14% din suprafata regiunii. Cea mai mare extensiune (peste 56%) o au culmile si culoarele de vale cu inaltimi desfasurate intre 300 si 500 m. Ele precumpanesc intre Tarnava Mare si Somes. Circa 29% reprezinta culmile situate intre 500 si 750 m, ele avand o desfasurare mai larga (chiar domina intervalul hipsometric anterior) in Podisul Hartibaciului, la contactul cu rama montana (mai ales in rasarit).

Fragmentarea data de reteaua hidrografica are valori de 1,5-2 km/km² in regiunile inalte, unde precumpanesc faciesurile nisipoase si 0,5-1km/km² in depresiuni, pe versantii marno-argilosi si in culoarele vailor principale.

Energia de relief inregistreaza valorile cele mai ridicate (peste 300 m) in lungul culoarelor vailor Mures, Somes, Tarnave, Hartibaci, Niraj, in sectoarele in care acestea taie dealuri cu inaltimi de peste 500 m. In vaile secundare si pe afluentii torentiali, ea este sub 100 m.

2.2.2.Treptele de relief. Paleogeografic catre finele sarmatianului, miscarile care au loc in spatiul montan limitrof intrerup culoarul marin de legatura al bazinului cu regiunea panonica. In bazin, va ramane un lac ale carui limite vor oscila insa pe ansamblu; acesta se va restrange treptat. Pozitia limitelor actuale dintre depozitele helvetiene si cele toroniene, dintre acestea si cele sarmatiene sau dintre ultimile si cele panoniene reflecta aceste oscilatii. Analizandu-le se deduce ca uscatul s-a realizat treptat de la nord-vest si nord catre centru debutand cu sarmatianul superior si incheind cu inceputul dacianului, cand intreaga regiune a devenit o campie fluvio-lacustra. Inaltarea sacadata a acestuia in pliocenul superior-cuaternar a dus la fragmentarea ei si la crearea in etape lungi a unui relief cu trepte ce au caracteristici genetice si varste diferite.

Problema suprafetelor de eroziune. O sinteza referitoare la suprafetele de nivelare din Dealurile Transilvaniei s-a realizat de abia in 1974, in „Relieful Romaniei” (Gr. Posea si colab.). Pana atunci au fost doar studii partiale, pe unitati.

In Geografia Romaniei, vol. III (1983), sunt mentionate in Campia Transilvaniei o suprafata de nivelare la 550-650 m (dezvoltare mare in NV) si doua nivele de eroziune la 400-500 m si 300-350 m (I.Mac), iar in Podisul Secaselor doua suprafete (Amnas 550-620 m si Secase la 450-550 m) si un nivel de eroziune la 400-430 m (N.Raboca, 1996).

Studiile realizate au pus in evidenta cateva trepte cu caracteristici diferite.

Suprafata de eroziune superioara (peritransilvana, circumtransilvana) modelata in

regiunile periferice exhumate dupa sarmatianul inferior. Exondarea a fost se pare mai timpurie in nord (Lapus) si mai intarziata in rest. In intervalul de modelare a ei, in centrul bazinului era un lac. Climatul era subtropical-mediteraneean. A rezultat o suprafata de eroziune care se pastreaza pe marginea muntilor (Suprafata de bordura) la circa 950-1000 m, dar si pe dealurile de la marginea bazinului Transilvaniei. In nord, in regiunea Feleac si in Lapus, are o dezvoltare mai mare, pe cand in est corespunde desfasurarii unor martori piemontani si unor nivele fosilizate. In general, ea se desfasoara la 700-800 m.

Suprafata medie este intalnita la circa 600 m pe podurile de pe interfluviile

principale (in nord, nord-vest si la sud-est de Mures) unde urca spre periferie la 700 m. Catre sud-vest apare ca martori la ± 500 m sau lipseste, absenta ei fiind pusa pe seama eroziunii exercitata de Mures si afluentii sai in romanian-cuaternar. La contactul cu unitatile montane s-a dezvoltat fie ca suprafata piemontana mixta, fie ca pedimente, fie ca glacisuri erozivo-acumulative. Este considerata ca apartinand intervalului dacian-romanian.

Suprafata inferioara se desfasoara in una sau doua trepte care in regiunea centrala

si vestica se afla la 400 – 550 m si 350-400 m. Cea mai larga dezvoltare o are in regiunea Secaselor si in Campia Transilvaniei. Este considerata ca romanian-cuaternar inferioara. .

2.2.3.Terasele sunt in numar de opt daca se include si treapta de lunca inalta de 2-3 m.

Cu exceptia unor mici variatii, inaltimea acestora este de: t₁ = 2-3 m; t₂ = 6-12 m; t₃ = 15-22 m; t₄ = 30-40 m; t₅ = 50-55 m; t₆ = 70-75 m; t₇ = 90-110 m; t₈ = 130-140 m. La acestea se adauga in culoarele vailor Mures si Somes, un nivel de eroziune la 160-200 m (T.Morariu, V.Garbacea, 1960). Pe afluenti apar doar 2-5 nivele, frecvente cele inferioare.

Terasele sunt paralele intre ele, dar si cu talvegul relevand importanta factorului climatic in geneza si evolutia lor. Terasele mai inalte de 50-55 m sunt mai slab conturate si au caracter mixt, tectonic si climatic; terasele inferioare au poduri extinse, aluviuni groase; sunt legate indeosebi de variatia conditiilor climatice. Varsta teraselor inferioare este pleistocen superior-holocen, iar a celorlalte pleistocen inferior-mediu. Se disting ca terase reper nivelele de 30-35 m, 50-60 m si 90-125 m (Gr. Posea si colab. 1974). Deformari locale apar in sectorul cutelor diapire si in cele usor subsidente. Boltirile au dus la deplasari laterale si de aici la desfasurarea uneori monolaterala a lor.

2.2.4. Luncile au trasaturi aparte pentru cele doua categorii de vai. La vaile mari (Olt, Mures, Somes) se remarca prin: latimi mari (depasesc frecvent 1 km), panta foarte mica (0,7 – 1,2 m/km), grosimea mare a depozitului (6-10 m; in sectoarele usor subsidente – la Someseni, dupa Gr.Posea, depaseste 15 m), prezenta a 2-3 trepte si a unei micromorfologii variate. Vaile autohtone cu obarsii in rama montana au lunci bine exprimate in culoarele de vale, uneori chiar de la obarsie; latimea variaza de la cateva sute de metri pana la 1 km, iar panta este de 0,4 – 1 m/km. Lateral prezinta glacisuri proluvio-coluviale extinse care uneori au fost retezate aparand ca trepte. Grosimea aluviului este de cativa metri (2-4 m la cele mici, 5-8m la cele mai mari). La raurile mai mari (Tarnave, Bistrita etc.) apar grinduri, meandre parasite, trepte etc.

2.2.5. Relieful structural si petrografic. Sunt caracteristice trei tipuri de structuri (monoclinala, cutata si in domuri), o litologie cu mai multe situatii impuse de modul de asociere a stratelor de marne, argile, tufuri, nisipuri, diferite cimentate si o neotectonica cu cateva areale cu miscari subsidente sau cu bombari. Toate acestea au determinat aparitia si dezvoltarea unor forme de relief specific.

Structura monoclinala apare in Podisul Somesan si in Dealurile Nasaudului. In

prima unitate ies in evidenta fronturile cuestice (mai ales cele de pe stanga vailor Capus, Nades, Nadasel) care alcatuiesc uneori 2-3 siruri (Gr.Posea) a caror etajare este favorizata de existenta unor orizonturi de roci mai rezistente (gresii si microconglomerate). Tot aici se mai dezvolta bazinete si depresiuni de contact de tip subsecvent. In Dealurile Nasaudului si Dejului frontul de cueste se dezvolta spre nord si apare la contactul dintre formatiunile monoclinale si cele cutate. Vaile raurilor afluente Somesului Mare au in majoritate caracter consecvent iar depresiunile care apar pe acestea au mai mult specific de depresiuni de contact.

- Structura cutata este in buna parte determinata de tectonica sarii, care prin migrare din centru spre est si vest a impus sistemul de cute diapire. Ea este mai simpla in vest si ceva mai complicata in est unde a fost acoperita de aglomerate vulcanice. Inlaturarea unor mari parti din acestea a dus la degajarea structurii cutate. Aici apar mai multe cute (frecvent 2-4) paralele cu muntele. Eroziunea a dus, pe de o parte, la individualizarea unor forme de concordanta directa, pe de alta la forme derivate. Astfel, in vest, la contactul cu Podisul Tarnavelor, apar bazinete depresionare mici axate pe sinclinale; ele comunica prin sei. Urmeaza spre est un sir de culmi deluroase cu inaltimi deluroase cu inaltimi variabile (in functie de roca), dezvoltate pe anticiclinalul marginal. Ele inchid o vasta arie sinclinala, in lungul careia s-au individualizat fie depresiuni si bazinete, fie dealuri (roci mai dure) cu functie de interfluviu intre vaile principale. Aici apar si dealurile cu inaltimile cele mai mari (peste 1000 m). Ele sunt legate de prezenta mai groasa a paturii de aglomerate vulcanice existente in zona sinclinala in raport cu cea anticlinala vecina unde au fost complet inlaturate. Catre est urmeaza anticlinalul subcarpatic in care la Sovata, Praid etc. eroziunea a creat depresiuni (prin golire); in alte sectoare exista dealuri-deci concordanta directa.

Structura in domuri este caracteristica celei mai mari parti din centrul

Transilvaniei. Prin bombare stratele au capatat caderi de 1-10⁰; ele sunt separate de sinclinale. In dezvoltarea reliefului structural un rol deosebit l-au avut alternantele de strate cu duritate si consecinta diferita. Apar cueste, suprafete structurale, vai subsecvente etc. rezultate din intersectarea domurilor de catre reteaua de vai. De aici diversitatea de aspecte care ies in evidenta indeosebi pe cueste.

Rolul litologiei. In ceea ce priveste influenta rocilor in configuratia vailor si dealurilor

se pot separa trei situatii:

predominarea stratelor argiloase sau marnoase in care s-au dezvoltat vai largi,

sectoare mlastinoase si interfluvii cu versanti tesiti; aici pe versanti domina spalarea in suprafata si alunecarile;

predomina faciesurilor nisipoase usor cimentate in care s-au format vai ceva mai

inguste cu versanti cu panta accentuata, cu polite structurale, intens afectati de eroziunea torentiala; interfluviile sunt rotunjite si apar adesea ca promontorii, varfurile sunt tuguiate si separate de sei;

prezenta unor eroziuni de roca dura in alternanta cu roci friabile; in profilul

vailor, ca si al dealurilor apar numeroase trepte; pe culmi sunt varfuri si sei adanci, iar pe versanti se produc: siroire, torentialitate, alunecari cu dimensiuni diferite.

2. 3. Clima

Dealurile Transilvaniei au un climat continental moderat, specific inaltimilor pana la 800 m. Caracteristicile parametrilor climatici, regimul de manifestare al lor sunt determinate de cativa factori.

Larga deschidere spre sud-vest ce asigura o circulatie a maselor de aer predominant din vestul si nord-vestul continentului. In anotimpul rece, frecventa mai mare o au masele de aer de natura maritima – polara sau arctica legate de activitatea centrilor barici islandez si scandinav; sunt mase de aer reci si umede. In anotimpul calduros patrund si mase de aer din vestul si nordul Mediteranei legate de circulatia sud-vestica; ele aduc precipitatii, dar asigura si un regim termic moderat.

Prezenta lantului carpatic (aproape inconjoara regiunea), determina, pe de o parte, stagnarea maselor de aer vestice, dar si impiedica patrunderea maselor reci continentale estice iarna sau a celor fierbinti din sud, in timpul verii.

Desfasurarea unor masive montane, care se termina prin versanti povarniti (dezvolta diferente altimetrice de ordinul mai multor sute de metri) pe laturile de sud si de vest ale regiunii, favorizeaza producerea unor efecte foehnale, in depresiunile si dealurile limitrofe contactului, prin descendenta maselor de aer ce vin din exterior. Aceasta se resimte in cresterea brusca a temperaturilor la inceputul primaverii, topirea rapida a zapezii, vanturi intense, un numar mai mare de zile cu cer senin etc.; se produc mai ales in depresiunile Alba Iulia si Turda, Fagaras, Sibiu.

Existenta unor culoare de vale /largi la partea superioara – Olt, Mures, Somes) sau a unor pasuri montane joase, care asigura intr-o anumita masura patrunderea maselor de aer din exteriorul Carpatilor, contribuie la diversificarea locala a valorilor de temperatura, precipitatii, umiditate etc.

Relieful cu altitudini frecvent intre 350 si 550 m asigura o relativa uniformitate in desfasurarea valorilor elementelor climatice. Totusi, inaltimile mai mari (indeosebi in sud-est, est si nord-vest) si culoarele de vale largi impun deosebiri la toti parametri. Acest factor de altfel, determina si diferentierea a doua subtipuri climatice.

Climatul dealurilor si podisurilor inalte. Este specific Podisului Hartibaci, Subcarpatilor Transilvaniei si unei parti din Podisul Somesan. Inaltimile de peste 600 m determina un climat mai umed, mai racoros.

Cantitatea medie de radiatie solara este de 110-115 kcal/cm²/an, ea fiind realizata in conditiile unei durate medii de stralucire a Soarelui de 1900-1950 ore. Potentialul termic este definit de temperaturi medii anuale in jur de 7⁰ C, in lunile de iarna de – 2⁰ C ….- 4⁰ C (ianuarie - 4⁰ C), iar in cele de vara 14…18⁰ C (18⁰ C in iulie), amplitudini termice medii anuale in jur de 22-23⁰ C, 110-130 de zile cu inghet si peste 150 de zile fara inghet si circa 60-70 de zile de vara; in lunile iulie-august se produc pana la 10 zile tropicale (mai mult de jumatate in august ).

Anual, in circa 125 de zile cu precipitatii, cad peste 700 mm din care cea mai mare parte in intervalul mai iunie, iar cele mai scazute in sezonul rece cand stratul de zapada se mentine pe circa 30-35 zile. Ploile torentiale sunt putine, iar cantitatile maxime cazute in 24 ore nu depasesc 100 mm. In aceste conditii umiditatea relativa medie se ridica la 70-75%, fiind mai ridicata in lunile de iarna (peste 80%) si mai scazuta vara (65-70%). Nu se inregistreaza deficit de umiditate. Nebulozitatea, cu o medie anuala de 5,5-6 zecimi, este maxima in decembrie (7-8 zecimi) si minima in august-septembrie (sub 5 zecimi). Seninul (sub 3,5 zecimi) se inregistreaza in aproape 120 zile, iar cerul este complet acoperit in mai mult de 140 zile. Dintre fenomenele meteorologice frecventa mare o au roua, bruma.

Climatul dealurilor si podisurilor joase. Este caracteristic in centru si vest unde dealurile au inaltimi sub 550 m. Diferentierile topoclimatice sunt impuse mai ales de existenta culoarelor de vale largi care adesea au caracter depresionar si apoi de manifestarile de tip foehnal din sud-vestul si sudul Transilvaniei. Pe ansamblu este un climat cu nuante mai uscate in comparatie cu cel din dealurile inalte.

Aici radiatia solara, anual, ajunge la o valoare medie de 115-117 kcal/cm² (peste 80 kcal/cm²/an in sezonul cald). Durata de stralucire a Soarelui depaseste 2050 ore/an. Regimul termic prezinta valori medii care depasesc cu circa 1-2⁰ C pe cele din dealurile inalte. Astfel media anuala urca de la 8⁰C la nivelul dealurilor din est la 9⁰ pe culoarele vailor Mures, Tarnave atingand maximum de 9,5⁰ la Alba Iulia. In timpul iernii, in ianuarie, cea mai mare parte a regiunii se incadreaza in spatiul izotermei de –4⁰C (mai coborata in culoarele de vale din centru unde masele stagnand se racesc creand inversiuni termice=, iar in SV, in Culoarul Muresului in aval de Teius, se ajunge la –3⁰C. Vara, in iulie, media termica urca la 18⁰ in centru si 20⁰ C in SV. Aceleasi tendinte se remarca in numarul zilelor cu temperaturi caracteristice: 160-170 (175 in SV) zile fara inghet, 110-120 (106la Ighiu) zile cu inghet, 60-80 zile de vara (Ighiu 84), 10-20 zile tropicale (Ighiu 19,5 si Sebes 19,8 zile).

Valorile nebulozitatii medii anuale se pastreaza in jur de 5,5 iar ale umiditatii relative la 70-75% (mai ridicate in lungul luncilor extinse ale raurilor mari). Zilele senine propriu-zise oscileaza intre 55-60, iar cele cu cer complet acoperit ajung la 100-120.

Precipitatiile scad cantitativ din centru si est (650-700 mm) spre Culoarul Muresului (550 mm –). Aceasta face ca in conditiile evapotranspiratiei puternice in sectorul de SV sa se inregistreze un deficit de umiditate de 80-100 mm (indeosebi in lunile iulie si august cand se ridica la aproape 45% din valoarea anuala). In regimul de cadere al precipitatiilor, proces care are loc in circa 120-130 de zile, valorile maxime se produc in intervalul mai-iulie (iunie fiind luna cu caderile cele mai bogate, in jur de 80 mm), iar cele mai reduse in sezonul rece (februarie si martie cu circa 40-50 mm in centru si est si 20-30 mm in Culoarul Muresului). Cantitati maxime de precipitatii cazute in 24 ore variaza in sud-vest intre 50-60 mm, iar in centru si est intre 65 si 100 mm, fiind in majoritatea situatiilor de natura convectiva. In Transilvania, in anii 1970 si 1975, s-au produs cele mai mari inundatii din secolul nostru. Ninsorile au loc in circa 20-30 zile, dar stratul de zapada se pastreaza 40-50 de zile; in SV durata este mai mica (la Ighiu 32,9 zile).

2.4. Apele

Dealurile Transilvaniei se incadreaza in bazinele hidrografice ale Somesului (35%), Muresului (48,5%), Oltului (16%) si Crisului Repede (0,5%). Reteaua hidrografica este formata din vai alohtone care reprezinta colectorii principali (in primul rand Somesul, Muresul, Oltul, apoi Sieul, Tarnavelor, Ariesul etc.) si dintr-o bogata retea autohtona cu rauri mici, cu scurgere cu mari fluctuatii. Ele asigura o densitate de 0,6-1 km/km², valorile fiind mai reduse in Campia Transilvaniei (0,5-0,6 km/km²).

2.4.1. Apele subterane. Apele freatice cantonate in diferite formatiuni geologice, au debite variabile si grad de mineralizare si duritate deosebite. Astfel, in structurile paleogene din NV si V predomina apele sulfatate cu duritate medie, in regiunile unde sarea din cutele diapire se afla aproape de suprafata apa este clorurata si are duritatea mare, in formatiunile sarmatiene si panoniene cu structura in domuri, apele contin carbonati si sulfati, iar duritatea este medie (local apar si izvoare cu apa magneziana, iodurata la Bazna). Apele de adancime sunt cantonate la nivele diferite, au caracter artezian sau ascensional, sunt puternic mineralizate, nepotabile. In cea mai mare masura sunt cloruro-sodice, sulfatate, bromurate, iodurate. Unele dintre acestea sunt utilizate in scop balnear.

2.4.2. Apele de la suprafata. Scurgerea medie este diferita ca regim de manifestare la cele doua categorii de vai, situatie care l-a determinat pe I.Ujvári sa separe doua tipuri.

Tipul carpato-transilvan cuprinde raurile cu obarsii in Carpati si care strabate o mare parte din regiune. Alimentarea pluvio-nivala bogata le asigura o scurgere ridicata cu predominarea valorilor mari in timpul primaverii (43-44% din totalul scurgerii); de regula, luna cu cea mai bogata scurgere este aprilie (20-25% din scurgerea totala). Valorile scurgerii din timpul iernii sunt apropiate de cele din sezonul cald (19-20%), iar cele mai scazute se produc toamna (septembrie). Aceste rauri strabat pe distante mari Dealurile Transilvaniei. Debitele medii multianuale la raurile mari cresc foarte mult intre punctele de intrarea si iesire din regiunea deluroasa (Somesul Mare de la 17 m³/s la 75 m³/s; Muresul de la 11 m³/s la 120 m³/s; Oltul de la 75 m³/s la 110 m³/s). Cresteri se produc si la afluentii mai insemnati ai acestora dar cu obarsia in regiunea montana, ei inregistrand la varsare valori de 15-25 m³/s. Ele transporta si un volum insemnat de aluviuni in suspensie – apreciate la circa 20 kg/s la Olt, 20-65 kg/s la Mures si 55 kg/s la Somes (I.Ujvári; Enciclopedia Geografica a Romaniei). In luna mai 1970 s-au inregistrat cele mai mari debite ca urmare a caderii unei cantitati insemnate de precipitatii intr-un interval cu umiditate accentuata. Viitura a durat circa 10 zile si a dat debite maxime de 2300 m³s la Somes si 1600 m³/s la Mures, volumul de apa scurs pe acestea fiind de 740 mil.m³ si respectiv 800 mil.m³.

Tipul transilvan este specific raurilor autohtone; au alimentare pluvio-nivala moderata datorita evapotranspiratiei bogate (mai ales in jumatatea de vest); multe din ele au caracter semipermanent. Scurgerea este majoritara primavara (44-50%), luna cu valorile cele mai ridicate este martie (17-20%) dupa care urmeaza aprilie si mai. Iarna raurile din NV si SV, scurgerea este mai ridicata decat in timpul verii (17-20%); se produc viituri in februarie (pondere de 13-14%) din scurgerea anuala. La toate raurile, scurgerea cea mai saraca se inregistreaza intr-un interval lung (august-noiembrie, uneori si in decembrie) cand lunar valorile se mentin intre 3% si 4%. Debitele medii multianuale ale raurilor autohtone variaza foarte mult. Astfel, la cele mijlocii de tipul Almasului ele se ridica la 1,5-2,5 m³/s, iar la cele mai mari (Hartibaci) la 3,3 m³/s (I.Ujvári; Enciclopedia Geografica a Romaniei).

2.4.3. Lacurile sunt numeroase. Dupa originea cuvetei se impart in antropice si naturale. In prima grupa se includ lacurile din fostele exploatari de sare. Sunt peste 70, cel mai mare este Ursu (peste 4 ha), cel mai adanc Avram Iancu 132,5 m; salinitatea apei creste de la suprafata spre fund unde ajunge la 200-300 g/l. La cele mai mari fenomenul de heliotermie este frecvent. Se gasesc 15 lacuri la Ocna Sibiului (Avram Iancu, Brancoveanu, Ocnita etc.), la Ocna Mures, apoi, 31 la Turda (Ocnei, Dulce, Rotund, Durgau, Sulfuros etc.), 4 la Cojocna, 4 la Sic, 11 la Ocna Dejului, 8 la Sovata (Ursu, Negru, Sarat, Verde, Rosu etc.). Unele dintre acestea au rezultat si prin procese naturale (Ursu).

Cele mai multe lacuri s-au format prin tasari si barari naturale, dar au fost mentinute prin diguri suplimente. Ele formeaza iazurile care au o frecventa deosebita in Campia Transilvaniei (pe Paraul de Campie-Bujor 1 si Bujor 2, Zau de Campie, Taureni; in bazinul Fizesului-Catina, Popii 1, Popii 2, Geaca, Sucutard, Taga Mare, Taga Mica, Stiucii, Santejude, Legii etc.). Varsta unora este apreciata pe baza de analize la 7000-8000 de ani in urma (B.Diaconeasa) .

In afara acestora, exista lacuri in spatele unor valuri de alunecare (Tau fara Fund, lacurile de la Bagau etc.).

2.5. Vegetatia si fauna

Patru factori au influentat structura actuala a vegetatiei si faunei din Dealurile Transilvaniei. Mai intai, pozitia acestei regiuni intre lanturile carpatice si desfasurarea intre 250 si 1000 m inaltime care au imprimat diferentieri notabile in conditiile climatice, in functie de care a rezultat o etajare a asociatiilor vegetale. Oscilatiile importante ale limitelor diferitelor formatiuni pe fondul evolutiei generale a climatului in tardiglaciar-holocen au determinat prezenta unor specii caracteristice regiunilor din sud si vest, dar care s-au pastrat datorita gradului mai ridicat de uscaciune din regiunilor mai joase. In sfarsit, interventia omului a avut un rol hotarator; o mare parte din padurile ce acopereau dealurile si terasele din regiune au fost defrisate, locul lor fiind luat de culturi sau de pajisti secundare.

Intreaga regiune se include in provincia dacica in cadrul a trei etaje – unul superior al padurilor de fag, unul intermediar al gorunului si altul jos al stejarului .

Etajul superior (al fagului) se desfasoara pe culmile cele mai inalte, la peste 700 m, in vecinatatea culmilor montane. Apare insular in nordul Dealurilor Nasaudului, Culmei Breaza, in partile cele mai inalte din Podisul Somesan si ceva mai extins pe culmile ce incadreaza depresiunile Subcarpatilor dintre Mures si Olt. La altitudini mici este in amestec cu gorunul, iar in estul Podisului Hartibaci, intra in combinatie cu carpenul (se intinde pe un areal extrem de larg la limita superioara a culmilor). Pajistile secundare de aici au pir si faneata (R.Calinescu si colab.).

Etajul intermediar al gorunului, se dezvolta intre 400 si 700 m in limitele sale incluzandu-se cea mai mare parte din regiunea Dealurilor Transilvaniei. Prezinta o extensiune mai larga in Podisul Hartibaci, Podisul Somesan, pe dealurile si glacisurile de la marginea Muntilor Apuseni, pe culmile mai inalte din Dealurile Bistritei, nord-vestul Campiei Transilvaniei, Dealurile Nasaudului, pe rama vestica a Subcarpatilor Transilvaniei. La partea superioara apar paduri de gorun cu fag, gorunul fiind in expansiune. Sub 650 m predomina padurile de gorun in alcatuirea carora in afara de Quercus petraea (elementul central european cu larga dezvoltare) intra gorunul balcanic (Quercus dalechampii) si mai rar Q. Polycarpa, specii ale caror areal se intinde din sudul tarii pana in partea centrala a Transilvaniei. In padurile de gorun mai apar si alte esente (carpen, tei, garnita), apoi ca subarboret – alunul, cornul, sangerul, lemnul cainesc, porumbarul, macesul. Pajistile secundare au ierburi mezofite cu Agrostis tenuis (R.Calinescu si colab.).

Etajul inferior, sub 500 m, apartine stejaretelor. Se dezvolta predominant pe Mures si Somes si in culoarele vailor principale (in special Culoarul Muresului si sud-vestul Transilvaniei). Padurile sunt formate din stejar (Quercus robur) la care se adauga cerul si garnita. In sud-vestul Transilvaniei, in Culoarul Muresului (pana la Aiud), pe Tarnava Mare (pana la Sighisoara) exista si elemente de stejar pufos. Langa Targu Mures (Platoul Cornesti) si Sighisoara (D.Stejeris), Depresiunea Sibiului exista palcuri de padure cu stejari seculari care au fost pusi sub ocrotire. Cea mai mare parte din padurile de cvercinee au fost defrisate si inlocuite cu culturi agricole, cu fanete si pasuni secundare (pir, firuta etc.). conditiile climatice caracterizate prin temperaturi mai ridicate, uscaciune (accentuata datorita foehnizarii) au permis pastrarea unor specii mezofile si xerofile, cu elemente de origine daco-balcanica si continentala. Ele au caracter relict, sunt mai bine dezvoltate la Rapa Rosie, Rapa Lancramului. Tot un relict il reprezinta si bujorul romanesc (Paeonia tenuifolia) intalnit pe valea Bota Mare in localitatea Zau de Campie.

Vegetatia intrazonala este bine dezvoltata in lungul luncilor raurilor fiind alcatuita din salcii, plopi si fanete higrofile. Multe din lacurile existente in secolul trecut in luncile unor rauri au disparut prin inmlastinire; la altele, fenomenul este in faza avansata aici deosebindu-se centurile de vegetatie caracteristice cu stuf, papura si rogoz. Pe terenurile saraturoase (Fanetele Clujului, Somesului, Dezmir, Cojocna, Apahida, Gherla, Dej, Ocna Dejului, Turda, Sovata, Corund, Jabenita, Ideciu de Jos, Ocna Sibiului etc.) exista specii halofile (Salicornia herbacea, Suaeda maritima, specii de Aster).

Fauna padurilor este diversa: mai importante sunt insa cervideele, mistretul, lupul, foarte multe pasari, insecte etc. La inaltimile mai mici, exista multe rozatoare (iepurele, parsul, nevastuica), multe specii de pasari (ciocanitoarele, gaita, turturica, cucul, cinteza etc.). In ultimele decenii au fost colonizati fazani.

Solurile. In distributia solurilor din Dealurile Transilvaniei un rol deosebit l-au avut: variatiile conditiilor climatice, desfasurarea pe verticala a reliefului, diferentierile locale ale rocii de solificare, activitatea umana si gradul de umiditate. Toti acesti factori au permis individualizarea unei regiuni pedogeografice aparte (Transilvania), in cuprinsul careia exista 17 tipuri de soluri din care cele mai multe sunt soluri zonale (molisoluri, soluri argilo-iluviale, soluri cambice), intrazonale (hidromorfe si halomorfe) si slab formate (aluviale si erodisoluri).

Urmarirea desfasurarii tipurilor de sol scoate in evidenta cateva aspecte:

caracterul mozaicat al distributiei lor;

marimea extrem de diferita a arealelor – de la sub 10 km² la peste 2500 km²;

desfasurarea principalelor tipuri de soluri zonale, sub forma unor domenii largi

care se succed da la periferia regiunii spre Culoarul Muresului. In nord si in est, in Subcarpatii Transilvaniei si in sud, in Depresiunea Fagaras se diferentiaza larg domeniul solurilor cambice-brune si mezobaice, brun acide, in asociatii uneori cu soluri podzolice argiloiluviale. Din aceasta grupa apar cateva areale mai mici si in dealurile din estul Apusenilor (Feleac). Au potential pentru silvicultura si pasuni; cand sunt luate in cultura necesita masuri de crestere a fertilizarii si combaterea eroziunii.

Catre interior, ocupand jumatatea nordica a Podisului Somesan, Dealurile Nasaudului, partea de est a Campiei Transilvaniei, Dealurile Tarnavei Mici, cea mai mare parte a Podisului Hartibaciului, o buna parte din Culoarul Fagaras-Sibiu-Apold si o fasie ce pleaca de la Alba Iulia spre Feleac se intinde domeniul solurilor argiloiluviale. La ele se remarca individualizarea orizontului Bt prin iluvionarea argilei din orizonturile superioare si lipsa carbonatilor. Au fertilitate buna pentru pasuni, fanete, pomicultura dar si pentru culturi cerealiere. Necesita fertilizarea, amendamente cu calcar, iar uneori masuri de combatere a excesului de umiditate in depresiuni si pe suprafete orizontale. Cea mai mare extensiune o au solurile brune podzolite in est si nord, apoi solurile argiloiluviale la vestul si sud-vestul acestora (Podisul Hartibaci, Depresiunea Sibiului), precum si in Dealurile Feleac. Arealele mai mici au luvisolurile pseudogleizate (Depresiunea Fagaras), solurile brun-roscate si brun-roscate luvice (in aria formatiunilor argiloase rosii paleogene din Podisul Somesan) si brune argiloiluviale (in Centrul Campiei Transilvaniei). Se remarca o diferentiere pe verticala cu luvisoluri in baza, brune luvice pe pantele mici si brune argilo-luvice pe pante mai mari.

Cel de-al treilea domeniu il formeaza solurile molice care au un areal larg in centrul si vestul Campiei Transilvaniei, dar se extinde si la nord-vest de Somesu Mic, in Podisul Somesan si la sud de Aries pe terasele Muresului. Predomina cernoziomurile argiloiluviale si cambice. Sunt soluri determinate de conditiile bioclimatice. In Depresiunea Apoldului apar si cernoziomuri argiloiluviale in asociere cu vertisoluri. Sunt soluri cu un continut bogat in humus, bine structurate si cu fertilitate buna pentru culturile agricole.

Legat de prezenta calcarelor si a marnelor s-au dezvoltat soluri molice de tipul rendzinelor si pseudorendzinelor. Primele sunt in cateva areale mici in vestul Podisului Somesan si in Dealurile Ciceului, iar in celelalte in arealele foarte largi in Dealurile Ciceului, iar celelalte in areale foarte largi in Dealurile Tarnavei Mici, in dealurile din bazinele vailor Hartibaci si Homoroade, Visa si Secas. Sunt utilizate atat pentru pasuni, fanete, cat si in culturi cerealiere, pomicultura; necesita insa ingrasaminte si afanare adanca.

Dintre solurile hidromorfe cea mai larga dezvoltare o au solurile negre de faneata care se asociaza frecvent cu cernoziomurile cambice si pseudorendzinele mai ales in bazinele vailor Secas (aici acopera aproape 50% din Podisul Secaselor), Hartibaci (in amonte de Agnita), pe versantii unor vai afluente Somesului Mic si de pe stanga Tarnavei Mici. Utilizarea lor presupune si realizarea unui drenaj adecvat. Solonceacurile se dezvolta in areale mici (pe argile si marne saraturoase) din aria cutelor diapire. Nu sunt utilizate decat ca pasuni. Dintre solurile neevoluate sunt de retinut solurile aluviale din luncile vailor mari.

Dealurile Transilvaniei se remarca prin existenta unor areale cu soluri aflate in diferite grade de degradare pricinuite de eroziune, spalare in suprafata si alunecari (erodisoluri). Acestea sunt intalnite aproape peste tot, dar mai ales in Campia Transilvaniei si in Podisul Tarnavelor.

3. POPULATIA SI ASEZARILE

3.1. Consideratii de geografie istorica

In spatiul deluros al Transilvaniei, descoperirile arheologice au indicat numeroase puncte de locuire inca din paleolitic. Asezari mult mai multe (de tip „deschis” sau de tip „intarit”) au fost identificat pentru epoca neolitica. Perioada de intensa populare si dezvoltare de asezari au fost epocile dacica si daco-romana.

Au aparut asezari mari, intarite, nu numai in vecinatatea muntelui, dar si in lungul drumurilor de legatura care urmarea frecvent arterele hidrografice principale. Multe asezari erau legate de exploatarile de sare (Dej, Sic, Cojocna, Ocna Sibiului), altele de mestesugul prelucrarii pietrei, de drumurile romane din depresiunile din sud si vest etc. Se impun pentru perioada romana orasele Napoca, Potaissa, Apulum la care se adauga un numar mare de castre si sate (se practica cultura plantelor si cresterea animalelor). Cele mai insemnate se aflau in lungul drumurilor de la Turnu Rosu la Apulum, Potaissa si Napoca-Porolissum, apoi prin Subcarpatii Transilvaniei de la Odorhei spre Orheiu Bistritei.

Secolele III-X e.n. constituie o etapa deosebita de importanta in istoria Transilvaniei cand elementul autohton a asimilat elemente apartinand popoarelor migratoare. Exista descoperiri arheologice care indica prezenta gotilor, slavilor, pecenegilor etc., care au convietuit cu populatia locala si s-au contopit (cei care au ramas) cu acestia. In acest proces istoric al etnogenezei poporului roman un rol important l-a avut realizarea primelor forme de organizare prefeudale de tipul cnezatelor si voievodatelor. Pe o mare parte din Transilvania a fost voievodatul lui Gelu; in sud, in secolul XIII existau Tara Fagarasului, Tara Armasului etc. In cadrul acestora se aflau asezari numeroase cu economie axata pe cresterea animalelor si diverse culturi.

Un eveniment deosebit de important in evolutia populatiei si asezarilor l-a reprezentat colonizarea de catre regii unguri a sasilor si secuilor in secolele XII-XIII (se vor stabili initial in parte de est si de sud). Apar astfel, noi asezari alaturi de cele existente.

In secolele XIII-XV sunt consemnate cele mai multe sate si orase din Transilvania. Orasele s-au dezvoltat foarte mult si au capatat dreptul de a-si construi ziduri de aparare. Ulterior, acest privilegiu l-au obtinut si unele asezari satesti. Se dezvolta foarte mult mestesugurile si schimburile comerciale.

In secolele XVI-XX, importanta prezinta nu aparitia de asezari noi (acestea sunt in general putine), cat mai mult dezvoltarea celor existente (numar de importanta au prezentat noile culturi introduse – porumbul (sec. XVII), cartoful si inceputul secolului XX productia manufacturiera cedeaza in fata celei industriale; sunt realizate primele linii de cale ferata, iar drumurile din lungul Muresului, Tarnavelor, Someselor devin axe principale de comunicatie.

In perioada interbelica s-au adaugat exploatarile de gaz, largirea celor de sare, dezvoltarea industriei alimentare si usoare etc. Toate acestea au dus la dezvoltarea asezarilor din Dealurile Transilvaniei si mai ales a principalelor orase. Dupa 1950, s-a completat reteaua asezarilor urbane, unele orase printr-o puternica dezvoltare industriala si-au dublat, triplat populatia, s-au nascut unele probleme demografice in lumea satului etc.

3.2. Caracteristici demografice

Dealurile Transilvaniei sunt cuprinse in limitele a noua judete: Brasov, Sibiu, Alba, Mures, Cluj, Bistrita-Nasaud, Maramures, Salaj, Harghita. In cuprinsul lor exista 38 de orase si peste 350 de comune.

Numarul de locuitori. Transilvania ofera conditii extrem de favorabile locuirii si desfasurarii unor activitati economice complexe. De aceea, ea a fost si este o provincie bine populata. La nivelul anului 1996 existau peste 4.200.000 de locuitori reprezentand circa 18,9% din populatia tarii. Fata de situatia de la inceputul secolului (cca. 1,8 mil. loc.), se constata o crestere caracterizata prin faze in care numarul populatiei a sporit mai mult si faze cu un ritm mai lent (1910-1920; 1940-1948 legat de pierderile umane importante din perioadele celor doua razboaie mondiale). Regional apar deosebiri: pana in 1948 in zona Clujului s-au inregistrat cresteri cu peste 30%, pe cand in Podisul Somesan, Subcarpatii Transilvaniei, Podisul Hartibaciului si Podisul Secaselor doar cu 5-10%; intre 1948 si 1966 se remarca o crestere oarecum generala cu 10-20% ca urmare a unei natalitati mai ridicate. Dupa 1966, in cea mai mare parte a asezarilor rurale cresterea a fost mica uneori inregistrandu-se scaderi (sporul migrator ridicat cu plecari definitive spre centrele industriale si o populatie ramasa imbatranita). A crescut foarte mult numarul populatiei in orase, in comunele din lungul cailor de comunicatie principale ce permiteau naveta si in asezarile rurale cu profil economic complex (pe Somes, Mures, bazinul Tarnavelor, in depresiunile din sud).

Natalitatea, pe ansamblu, inregistra la nivelul anului 1992 o valoare in jurul celei pe tara (11,9%), osciland intre 10,7 si 14,7%. Pe medii situatia este diferita. Daca pana in 1989 in orase ea depaseste cu 1-2% valoarea pe tara, ulterior ea s-a situat la limita ei (mai putin in judetele Salaj, Cluj, Mures). Valori mai mari se inregistreaza in satele din vecinatate oraselor, din lungul culoarelor de vale, cailor de comunicatie principale si in depresiuni (asezari cu economie complexa si, unde naveta, inca se practica). Valorile sunt scazute in satele din interiorul unitatilor deluroase (aici precumpanesc populatia in varsta). Dupa 192, valorile peste tot au oscilat in jur de 10% (intre 8,8 % in judetul Cluj si 12,6% in judetul Bistrita-Nasaud in 1996).

Mortalitatea este mai mica, fata de perioada interbelica fiind, in 1992, intre 9,1% (Sibiu) si 10,9% (Mures), deci ceva mai mica decat valoarea medie pe tara (11,6%). Pe medii este ceva mai redusa in orase, dar depaseste cu 0,5 – 5% in sate. In asezarile departate de caile de comunicatie principale si unde exista populatie in varsta (Campia Transilvaniei, Podisul Somesan etc.) valorile sunt mai mari. Ulterior marimile mortalitatii au crescut (in 1996 intre 10 si 12,4%).

Sporul natural este in general putin mai ridicat fata de cel de la nivelul tarii. In 1996 se pot distinge cateva situatii: Judetul Bistrita-Nasaud are valoarea cea mai mare (2,6%), in celelalte judete aceasta oscileaza intre – 0,2% (Sibiu) si –3,2% (Cluj). In mediul urban, valoarea este intre media pe tara (extremele Salaj 4,6 % si –0,4% Alba; in comunele din culoarele de vale, din jurul oraselor si in cele cu economie complexa valoarea depaseste media pe tara cu 0,5-1%; in multe asezari din Subcarpatii Transilvaniei, Campia Transilvaniei, Dealurile Tarnavei Mici, Podisul Somesan etc., sporul natural este negativ; pe judete, in mediul rural, valorile negative sunt in Alba (-5,3%), Cluj (-7,5%), Mures (-4%) etc.

Miscarea migratorie reprezinta un proces complex care s-a manifestat diferit in timp.

Pana in 1948, in conditiile unei economii slab dezvoltate in care se impuneau cateva centre urbane (Cluj, Targu Mures, Sibiu), miscarea migratorie definitiva era redusa. Existau insa deplasari sezoniere, ale unei parti din forta de munca din sate catre regiunile agricole principale din tara.

Intre 1948 si 1969 (1970) in contextul afirmarii unor centre industriale nu numai in Transilvania, dar si in regiunile vecine plecarile definitive se accentueaza. Ca urmare, creste mult populatia din orasele mari paralel cu scaderea ei in comune. Principalii curenti au fost din asezarile din Podisul Somesan, Dealurile Nasaudului, Dealurile Bistritei, nordul Campiei Transilvaniei spre Cluj, centrele de minerit din Maramures si catre Turda. Apoi din Dealurile Tarnavei Mici si Campia Transilvaniei spre Targu Mures, din Podisul Hartibaci spre Sibiu, din Culoarul Muresului si Pdisul Secaselor spre Alba Iulia. La acestea se adauga deplasari spre centre aflate in afara Transilvaniei (Hunedoara, Brasov, Bucuresti, Oradea etc.).

Dupa 1970, paralel cu dezvoltarea, in continuare, a industriei si constructiilor in orasele mari, incep sa fie amplasate unitati industriale in orasele mai mici, inclusiv in cele care au luat fiinta dupa 1966.

Densitatea populatiei. Transilvania a reprezentat o provincie cu asezari din cele mai vechi timpuri si cu un numar mare de locuitori. La inceputul secolului XX, in afara oraselor Cluj, Sibiu unde densitatea populatiei depaseste 100 loc./km², in rest precumpaneau valorile de 40-80 loc./km² (orase mici si asezarile mari din depresiuni si culoarele vailor) si sub 40 loc./km² in Campia Transilvaniei, Subcarpatii Transilvaniei, Podisul Somesan, Podisul Secas. In prezent, densitatea pe ansamblul regiunii este de cca. 90 loc./km² fiind cu putin sub valoarea calculata la nivelul tarii. Valorile variaza foarte mult in teritoriu. Cele mai mari, peste 400 loc./km² sunt legate de orasele principale Sibiu, Cluj-Napoca, Fagaras, Alba Iulia, Targu Mures, Odorheiu Secuiesc etc. Intre 100 si 300 loc./km² sunt densitatile din celelalte orase (Bistrita, Nasaud, Beclean, Dej, Medias, Sighisoara etc.), precum si din unele asezari din lungul vailor Tarnave, Somes. Intre 50 si 100 loc./km² sunt areale largi in culoarele vailor principale, in depresiunile din sud si vest, in depresiunile din est, Dealurile Tarnavei Mici, la nord de Mures. Valorile cele mai reduse (sub 25 loc./km²) se desfasoara in sectoarele mai fragmentate si inalte din Subcarpatii Transilvaniei, Podisul Hartibaci etc.

Populatia activa in mediul rural este dominant ocupata in agricultura (70-90%), dar diversificat teritorial (in culturile cerealiere, plante tehnice, in viticultura si cresterea animalelor in centru, vest si in depresiunile din sud; cresterea animalelor, pomicultura in est). In satele in care se realizeaza exploatari de gaze naturale, sare (Praid) unde exista amenajari balneare (Bazna, Miercurea Sibiului, la Cojocna, Ocna Dej etc.) sau noduri de cale ferata o parte din forta de munca, este folosita in industrie, cat si servicii etc.

In orase, pana in 1989, populatia activa era precumpanitor ocupata in industrie, constructii, servicii. Dupa 1990, ponderea celor din servicii a crescut mult paralel cu micsorarea rapida a celei din industrie. Importanta este problema somajului, rata fiind in jur de 10% (maximum de 15,3% in judetul Bistrita-Nasaud), dar mai ridicata in randul populatiei feminine.

3.3. Caracteristicile asezarilor

Reteaua de asezari este formata din 353 de comune si 38 de orase. Ea s-a realizat treptat intr-un indelungat proces de evolutie social-istorica.

Pana in sec. I i.e.n. existau asezari mici deschise sau cu un inceput de fortificatie, (pe terasele raurilor mari, in depresiuni si la contactul muntelui cu dealul).

Intre secolul I i.e.n. si secolul III e.n. sunt numeroase asezari dacice (multe din ele intarite), apoi asezari daco-romane (orase, carste, sate in punctele de exploatare a sarii si a calcarului). Se formeaza un prim schelet de asezari axat pe drumurile principale de legatura dintre diferite parti ale Daciei romane, dar si in lungul drumurilor ce asigurau legaturile cu regiunile de la exteriorul Carpatilor pe Olt, spre Depresiunea Brasov, pe Mures, Somes etc.

Intre secolele IV si XII, desi a suferit de pe urma frecventelor invazii, reteaua de asezari se dezvolta dar intr-un ritm mai lent. Din secolul XII e.n. se constata: o crestere treptata a numarului de asezari, atestarea documentara a celor mai multe din localitatile transilvanene, afirmarea economica a principalelor orase. In afara cetatilor de aparare din si in cadrul oraselor, aceste forme vor fi realizate si in jurul unor asezari rurale (cetati taranesti). In secolele XVIII-XIX, paralel cu dezvoltarea oraselor ca importante centre mestesugaresti si de schimb, se definitiveaza intreaga retea de asezari. Pana in 1940, se constata mai intai dezvoltarea oraselor mari, iar ulterior a tuturor localitatilor urbane. Dupa 1990 se produc schimbari profunde in structura economica, administrativ-gospodaresc, in profilul demografic si cultural etc.

Asezarile urbane. Cele 38 de orase au avut o populatie in 1992 de 1.534.581 locuitori. Fata de 1912 (18 orase) populatia urbana a crescut cu peste 1,28 milioane locuitori, in raport cu 1930 (20 orase) cu cca. 1,2 milioane, iar fata de 1966 (32 orase) cu peste 600.000 locuitori. In 1996, ea era de 1.541.629 locuitori. Cele mai multe sunt atestate documentar ca orase in evul mediu (sec. XII-XVI), desi temeliile unora s-au suprapus pe vechile orase daco-romane (Alba Iulia, Cluj Napoca, Turda) etc. Cele mai mici au fost decretate in perioada interbelica sau in Victoria, Ludus, Iernut, Sovata etc.).

Dupa 1969, in marea majoritate a situatiilor, numarul de locuitori a crescut, dar diferentiat teritorial. In orasele mari cresterea a fost foarte mare (peste 130.000 la Cluj-Napoca, peste 50.000 la Sibiu, peste 66.000 la Targu Mures; peste 60.000 la Bistrita, peste 20.000 la Alba Iulia; la celelalte orase sporul a fost mic intre 40 locuitori la Rupea si 18.000 la Odorheiu Secuiesc (frecvent in jur de 6.000-10.000 locuitori).

In acest timp, cresterile cele mai mici au fost la orasele sub 15.000 de locuitori (Beclean, Huedin, Victoria, Dumbraveni, Rupea, Nasaud). In cateva situatii s-a inregistrat si un usor regres (Ocna Mures, Copsa Mica etc.). Comparativ cu situatia de la inceputul secolului (1912) s-au produs cresteri foarte mari, de 5-7 ori in Bistrita, Fagaras, Cluj-Napoca, Targu Mures, Tarnaveni, Alba Iulia, Sibiu.

Dupa functiile economice se distingeau in 1990 cinci orase cu functii complexe (Cluj-Napoca, Sibiu, Targu Mures, Tarnaveni, Alba Iulia, Bistrita), 11 orase cu functie industriala predominant, 7 orase cu functie industriala si de servicii, 15 orase cu functie industriala in formare, agrara, de servicii (amplificate in prezent). Dupa numarul de locuitori (in 1996), 3 orase depaseau 100.000 locuitori (Cluj-Napoca 330.843; Sibiu 170.139; Targu Mures 166.972), 4 au intre 50.000 si 100.000 locuitori (Medias, 63204; Turda 61776; Bistrita 88.199; Alba Iulia 71.254), 24 orase aveau intre 10.000 si 50.000 locuitori si 7 erau sub 10.000 (Dumbraveni 9.356, T 9.367, Talmaciu 9.367, Huedin 9.921, Iernut 9.889, Rupea 6.236, Copsa Mica 5.229, Ocna Sibiului 4.322).

Asezarile rurale. Conditiile naturale din Dealurile Transilvaniei sunt deosebit de favorabile locuirii, dovada asezarile numeroase existente, multe cu o vechime foarte mare. In majoritatea au fost atestate documentar in secolele XI-XV, ele situandu-se pe toate formele de relief. In aceste asezari este concentrata o populatie de peste 800.000 locuitori, ritmul de crestere (pe ansamblu) a fost lent, dar diferentiat in functie de conditiile naturale ale locuirii si de desfasurare a activitatilor economice.

Dupa numarul de locuitori cele mai multe (peste 80%) sunt mici (sub 500 loc.) si mijlocii (pana la 1500 loc.). Ponderea acestora variaza de la o unitate naturala la alta (intre 60 si 80%). In majoritatea se gasesc in regiunile deluroase departate de culoarele de vale principale, n-au putere economica, iar populatia in varsta predomina. Asezarile mari, cu peste 1500 locuitori, se afla in vecinatatea oraselor, pe terasele raurilor principale, in depresiuni. Ele au o economie complexa, sunt legate printr-o retea de cai de comunicatie modernizata.

Dupa functiile economice se pot diferentia doua categorii care au ca element comun primordial activitatile agricole. In prima grupa intra satele in care functia agricola este determinata (incorporeaza peste 90% din populatia activa). In cadrul ei apar deosebiri impuse de ierarhizarea activitatilor agricole. Se separa sate in care ordinea ca importanta a ocupatiilor agricole este: cerealier si cresterea animalelor (Campia Transilvania), cerealier, pomicultura (Dealurile Tarnavei Mici), cresterea animalelor, silvicultura si pomicultura (Dealurile Bistritei, Subcarpatii Trasnsilvaniei etc.), viticole sau pomicole dominant (pe Tarnave, in Culoarul Alba Iulia-Turda, Lechinta etc.), cerealier si piscicol (Taga, Geaca, Zau de Campie).

A doua situatie corespunde satelor in care functia agricola se imbina cu o alta – industriala (exploatarile de gaz metan, sare, piatra de constructie, producerea de energie electrica – Sangeorgiu de Padure, industrie textila si alimentara etc.), de servicii (statiunile balneoclimaterice Cojocna, Ocna Dejului, Sic, Corund etc.), noduri de cale ferata (Vintu de Jos etc.).

Cele mai multe sate sunt de tip adunat. Se adauga cele compacte (in sud), liniare pe vai, rasfirate pe unii versanti din regiunile inalte si fragmentare.

4. ACTIVITATILE ECONOMICE

Regiunea colinara a Transilvaniei dispune de conditii naturale favorabile pentru desfasurarea unei intense activitati economice (relieful de dealuri putin accidentate, cu suprafete plane propice culturilor, numeroase pasuni si fanete pentru cresterea animalelor, resurse ale subsolului suficiente pentru afirmarea anumitor ramuri industriale, culoarele de vale largi care au facilitat o circulatie rapida si o densitate mare a populatiei etc.).

In conditiile dezvoltarii social-istorice a acestei regiuni pana in secolul XVI economia a avut caracter net-agrar. Ulterior, prin dezvoltarea activitatilor mestesugaresti, iar in secolul XIX si in prima jumatatea a secolului XX a celor industriale s-a ajuns la un caracter agrar-industrial cu o agricultura diversificata cu productii limitate; in industrie precumpaneau ramurile usoara si alimentara. Dupa 1950 in conditiile unei industrializari fortate, s-a realizat o modificare a caracterului acesteia (industrial- agrar). Dupa 1990 isi pastreaza caracterul complex, dar mult mai diversificat teritorial.

4.1.Industria

Are la baza o indelungata activitate de breasla mentionata in documente inca din secolul XIV. Ea se desfasoara in orasele si comunele mai importante, avea profil variat, iar produsele serveau schimburilor, nu numai in Transilvania, ci si cu celelalte tari romanesti. Se prelucrau indeosebi lana, piei si blanuri, de ele fiind legate numeroase specializari (tabacari, cizmari, ciubotari, pantofari sau cavafi, cojocari, blanari, curelari, manusari, traistari etc.). Importanta era activitatea acestora in orasele Sibiu, Sighisoara, Cluj, Targu Mures, Cisnadie, dar si unele comune precum Sadu, Rasinari, Gura Raului etc.; in orasele mari erau bresle care produceau arme, obiecte de lux etc. In afara acestora mai existau exploatari de sare (Sic, Turda, Ocna Dejului etc.), sticlarie (Porumbacu de Sus), exploatarea lemnului etc.

Din a doua jumatate a secolului XVIII se afirma treptat activitatea manufacturiera din care va deriva productia de fabrica prezenta dupa 1870.

Intre 1918 si 1950 se dezvolta ramurile vechi traditionale, la care se adauga industria lemnului (Reghin, Talmaciu, Orlat), exploatarea gazului metan (Delenii si Sarmasel) si chimica (Tarnaveni). Existau cateva centre industriale (Cluj, Turda, Dej, Campia Turzii, Alba Iulia, Sibiu, Fagaras, Odorheiul Secuiesc, Targu Mures, Sighisoara etc.) cu intreprinderi mici si un numar redus de muncitori. In structura pe ramuri predominau industriile usoara si alimentara, in timp de constructiile de masini ocupau un loc modest (unelte, articole electrice, electrotehnice, balante si cantare la Sibiu).

In ultimile decenii, in industria Transilvaniei s-au inregistrat: reorganizarea unitatilor existente prin comasarea celor mici; reprofilarea unor intreprinderi in functie de cerinte si de posibilitati de aprovizionare cu materie prima; cresterea treptata a ponderii in productia industriala a unor ramuri si subramuri din industria grea; aparitia unor ramuri noi (ingrasaminte chimice, produse electrotehnice, utilaje pentru industria usoara etc.); cresterea economica a oraselor Cluj Napoca, Turda, Campia Turzii, Sibiu, Medias, Sighisoara, Fagaras, Targu Mures; dezvoltarea unitatilor industriale in orasele mari ajungandu-se la crearea de platforme industriale (Cluj Napoca, Sibiu, Targu Mures, Alba Iulia etc.), amplasarea unor obiective industriale in toate orasele si chiar in asezari rurale (Fantanele, Saliste, Teius etc.); detasarea unor areale industriale cu profil complex in lungul culoarelor de vale (indeosebi pe Mures, Tarnave, Somesul Mic-Aries) si in depresiunile din sud (Sibiu, Fagaras). Ca urmare, se realizeaza schimbari in structura productiei industriale. Pe ansamblu, judetele din Transilvania participa la productia industriala cu ponderi importante la sticla, portelan si ceramica fina, pielarie, materiale de constructii, exploatarea si prelucrarea lemnului, textila, confectii, constructii de masini.

Industria energetica. Folosirea gazului si a carbunilor s-a realizat pana la mijlocul secolului nostru in cantitati mici si predominant sub forma de combustibil (la incalzit, pentru producerea de energie electrica). Dupa 1950 gazele naturale sunt intrebuintate in cantitati mari in industria chimica si in termocentrale cu putere instalata mare.

Carbunii se gasesc in formatiunile paleogene si acvitaniene din nord-vest (in bazinul Almas). Sunt carbuni bruni si huila in strate de 0,2 – 1,2 m grosime la Surduc si Cristoltel.

Gazul metan cunoscut inca din secolele XVII-XVIII (aparitii locale de „focuri vii”) a intrat in exploatarea in 1908 la Saemasel, iar din 1909 la Zau de Campie, Sincai, Saros, Copsa Mica.

In prezent exista peste 50 de locuri de extractie in Campia Transilvaniei si in Podisul Tarnavelor, apartinand la mai multe campuri gazefiere – localizate intre Somese si Hartibaci. Cele mai insemnate campuri sunt in: Podisul Tarnavelor (Delenii, Nades, Sangeorgiu de Padure, Filitelnic, Miercurea Nirajului, Teleac, Gornesti, Bogata de Mures, Dumbravioara, Adamus, Balcaciu, Bazna, Medias, Axente Sever, Nou Sasec, Suplac, Sacel, Simionesti, Jimbor, Slimnic) si Campia Transilvaniei (Taga, Geaca, Sarmasu, Zau de Campie, Ludus, Sanger, Grebenisu de Campie, Balauseri, Delenii, Nou Sasec. Sunt utilizate in industria chimica (Targu Mures, Tarnaveni, Victoria, Fagaras) sau in producerea de energie electrica (Iernut, Fantanele). Gazele sunt transportate prin conducte (7500 km de magistrale) spre regiunile exterioare Carpatilor: de la Sincai la Satu Mare; de la Bazna la Hunedoara si Resita cu o ramificatie la Arad-Timisoara; de la Nades la Onesti-Bacau-Iasi si o ramificatie spre Galati; de la Delenii la Brasov si Bucuresti. Sunt folosite pentru chimizare, la incalzit si in termocentrale (Paroseni, Brazi). Judetul Mures ocupa primul loc in exploatarea gazului metan iar la Medias se afla centrala industriala care dirijeaza intreaga activitate de extractie, transport si distributie a gazului metan.

Energia electrica era produsa pana in 1950 in cateva centrale termoelectrice mici. Mai insemnata era cea de la Aghires (din 1930, folosea lignitul de la Tic) pentru alimentarea Clujului. Dupa 1950, au fost construite termocentralele de la Fantanele (250 MW) si Iernut (800 MW) care folosesc gazul metan; la retea se adauga centrale mici aflate aproape in fiecare centru industrial (Tarnavei, Ocna Mures, Blaj, Sibiu, Cluj Napoca etc.). Necesarul de energie electrica este acoperit din reteaua nationala (in primul rand de la hidrocentralele din Muntii Apuseni si de pe Sebes). Exista si cateva hidrocentrale mici pe Olt in Depresiunea Fagaras.

Industria siderurgica. Prima unitate industriala a aparut in 1920 la Campia Turzii care a fost largita si modernizata dupa anii '50. Ulterior au aparut unitati si in alte localitati. La Campia Turzii sunt: o otelarie electrica si Siemens Martin, laminor de conductori electrici, cabluri de otel, sarma, cuie etc. Pentru combinat, la Turda, s-a amenajat o semicocserie. La Beclean se realizeaza cuie, sarma, la Aiud exista o turnatorie de ligotiere, iar la Alba Iulia o turnatorie de piese de fonta.

Metalurgia neferoasa este reprezentata de unitatea de la Copsa Mica de functiona pe baza materiei prime aduse de la Baia Mare. Se produc zinc (inca din 1940), plumb, cadmiu, diversi acizi etc. In prezent este in reorganizare.

Industria constructiilor de masini si a prelucrarii metalelor. In perioada interbelica erau numeroase unitati cu profil de reparatii. In prezent are subramuri diverse, dar in reorganizare. Industria electronica si electrotehnica produce diverse articole la Targu Mures si Cluj Napoca. Industria de masini si material rulant auto are unitati la Marsa, Medias, Targu Mures, Reghin, Sibiu. Utilajul pentru industria chimica se produce la Fagaras, Bistrita si Sibiu. Masini si utilaje folosite in industria usoara (tesut, tricotaje etc.) se realizeaza la Targu Mures, Sighisoara, Cluj Napoca. Masini si utilaje pentru exploatari forestiere si prelucrarea lemnului se produc la Reghin si Alba Iulia. Utilaje necesare in industria materialelor de constructii sunt obtinute la Reghin (pentru fabrici de tigle si caramizi), Alba Iulia si Bistrita. Utilaje pentru industria alimentara se fabrica la: Cluj Napoca si Odorheiu Secuiesc. Se mai produc: utilaje agricole la Aiud, utilaj minier la Alba Iulia, aparatura tehnico-medicala la Sighisoara (seringi), articole de uz casnic la Medias, Ocna Muresului (cutite) si Nasaud (tacamuri), aparatura de masura si control la Sibiu.

Industria chimica are la dispozitie doua surse de materii prime cu rezerve mari in regiune: gaz metan si sare. Primele fabrici au aparut la sfarsitul secolului la Ocna Mures se obtine negru de fum, iar la Fagaras, din 1941, amoniac. S-au construit combinate chimice pentru diverse produse la Tarnaveni pentru carbid; din 1936 la Copsa Mica se obtine negru de fum, iar la Fagaras, din 1941, amoniac. S-au construit combinate chimice pentru diverse produse la Tarnaveni, Targu Mures, Copsa Mica, Fagaras, Victoria, Turda, Ocna Mures; in prezent sufera transformari esentiale. Industria de medicamente este la Cluj Napoca. La Copsa Mica se mai obtine oxid de zinc, iar la Odorheiu Secuiesc lacuri si vopsele.

Industria materialelor de constructii este o ramura de traditie, care foloseste calcar, nisip si balast dar si roci eruptive (din magurile aflate la contactul cu lantul vulcanic). Extractia calcarului se face in carierele din localitatile din lungul Somesului (Glod, Rastoci, Letca, Caciulata), apoi la Cheile Babei, Sandulesti (pentru Turda), Leghia etc.

Se extrag: nisip caolinos la Cornesti si Aghires, nisip cuartos la Garbau, Aghiures, Fagetu Ierii, Manastireni, bazalt la Rupea si andezite la Iliesti-Sovata. Exista numeroase balastiere in lungul vailor Somesului (Beclean, Uriu, Babeni, Vad), Mures (Deda, Rusii Munti, Alunis, Brancovenesti, Suseni, Gornesti, Ungheni, Vidrasau, Ludus, Teius, Santimbru), Olt (Podu Olt), Niraj (Eremitu), Aries (Hadareni, Gura Ariesului), Tarnava Mica (Sangiorgiu de Padure) etc. Se mai extrage argila la Blaj, Cetate de Balta, Razboieni-Cetate, Santimbru, Vintu de Jos si argila bentonitica la Ocna Muresului. In industria liantilor se obtin: ciment (Turda – prima unitate in 1914), var (Turda), ipsos (Turda – pe baza gipsului de la Cheia de langa Cheile Turzii); Anghires (pe baza gipsului de la Leghia). Industria de caramizi si tigle are unitati la Campia Turzii, Sintimbru, Alba Iulia, Turda, Cluj Napoca, Ocna Mures, Blaj, Vintu de Jos, Cetatea de balta; materiale refractare se produc la Turda, Dej, Alba Iulia (samota, caramizi refractare necesare pentru siderurgie si in termocentrale; foloseste, alumina de la Oradea si Tulcea, iar argila de la Anina si Suncuius); ceramica fina se fabrica la Cluj Napoca (portelan), produse de menaj se obtin la Albesti (Sighisoara) si Alba Iulia, faianta la Tarnaveni, Sighisoara, iar placi de teracota si izolatori termici la Turda. In industria sticlei se produc: geamuri (trase, slefuite, laminate, turnate, securizate, plane si curbe etc.) la Tarnaveni, Medias, Albesti (Sighisoara); produse de sticlarie suflata la Albesti, Targu Mures, Tarnaveni, becuri la Turda, Medias si Avrig, semicristal la Turda, Medias si Avrig. Industria prefabricatelor din beton este dezvoltata in centrele Cluj Napoca, Turda, Dej. La Turda se mai produce si carton asfaltat.

Industria lemnului este o ramura de traditie axata pe prelucrarea lemnului de foioase si de conifere in cadrul unor combinate. Se obtin: cherestea (Reghin, Sovata, Sibiu, Bistrita, Dej, Sebes), placi aglomerate, placaje si furnire (Reghin, Dej, Blaj, Gherla), mobila (Targu Mures, Cluj Napoca, Bistrita, Sibiu, Medias, Targu Mures, Sebes, Dej, Odorhei), instrumente muzicale si ambarcatiuni sportive (Reghin).

Industria celulozei si hartiei are la sorginte moara de hartie de la Talmaciu (1571), a doua din Transilvania si totodata din tara (dupa Brasov 1546); in perioada interbelica exista o unitate mai mare la Cluj. In prezent exista: Combinatul de celuloza si hartie de la Dej (foloseste lemn de rasinoase si deseuri de la unitatile de cherestea; produce celuloza papetara trimisa la fabricile de hartie de la exteriorul Carpatilor, hartie de ambalaj si pungi), fabrica de la Cluj Napoca (cartoane si rechizite scolare), combinatele de la Petresti (hartie velina de scris si tiparit, semivelina) si Prundul Bargaului (carton, carton ondulat).

Industria textila si a confectiilor are radacini in productia casnica si de breasla. Foloseste ca materie prima lana, inul si canepa apoi bumbacul, matasea si firele sintetice.

Industria lanii, cu vechi traditii, este concentrata in zona Sibiului (Sibiu, Orlat, Cisnadie, Saliste), apoi la Medias, Cluj Napoca. Prelucrarea bumbacului se realizeaza la Cisnadie (filatura si tesatorie), Sighisoara (tesatorie), Talmaciu (ata) si Odorheiu Secuiesc (ata). Industria inului si a canepei – are topitorii de in la Beclean, Cristuru Secuiesc, Cartu, Sighisoara (Albesti), topitorii de canepa la Beclean, Ludus, Dumbraveni si o filatura la Cristuru Secuiesc. Industria matasii este reprezentata de tesatoria de la Sibiu. Industria de tricotaje pe baza de bumbac, lana, matase si fibre sintetice este la Cluj Napoca, Agnita (ciorapi), Sebes (ciorapi de dama si tricotaje de bumbac), Sibiu (ciorapi de bumbac, lana etc.). Covoare din lana si fire sintetice se fabrica la Cisnadie, Sibiu, Targu Lupus, Alba Iulia.

Industria pielariei, blanariei si incaltamintei reprezinta una din ramurile foartw vechi, cu frumoase traditii in Transilvania. Intre primele unitati industriale sunt tabacariile de la Sebes (1843), Sibiu (1863), Medias (1881) si manufactura de incaltaminte de la Cluj (1911), Agnita (1912), Alba Iulia (1931) si fabrica de manusi de la Targu Mures (1931).

In prezent, prelucrarea pieilor se realizeaza in sectii specializate in cadrul unitatilor industriale din Targu Mures, Cluj Napoca, Sibiu, Medias, Agnita. Incaltamintea se produce la Cluj Napoca, Medias, Alba Iulia, Sibiu, Agnita, Reghin (incaltaminte sportiva). Se mai fabrica – posete, serviete, mape la Sibiu (cea mai mare din tara), Sebes, Cluj Napoca, Reghin, materiale sportive, manusi la Targu Mures. Confectii din piele la Sebes, articole artizanale din piele si blana (pieptare, cojoace, serpare, in diferite asezari rurale din jurul Reghinului, apoi la Teius, Galda de Jos, Vintu de Jos).

Industria alimentara s-a conturat ca productie industriala la finele secolului XIX. Foloseste ca materie prima laptele, carnea, produsele cerealiere, sfecla de zahar.

Morarit de panificatie, se fac in toate orasele dar mai ales in Cluj Napoca, Dej, Targu Mures, Sibiu, Medias, Bistrita.

Industria zaharului si produsele zaharoase este la Targu Mures, iar din 1960 la Medias; produse zaharoase se obtin la Cluj Napoca, Sibiu.

Industria laptelui si produsele lactate, se afla in toate centrele urbane (mari consumatoare), dar mai ales la Targu Mures, Cluj Napoca; fabrici de lapte praf sunt la Ludus, Reghin, Cluj Napoca, Alba Iulia, de unt la Medias, Cristuru Secuiesc, branzeturi de Beclean. Industria carnii este reprezentata prin abatoare in toate orasele si prin unitati de preparare si conservare a carnii (Targu Mures, Sibiu).

4.2. Agricultura

Reprezinta ramura de traditie consemnata in documente si prin descoperirile arheologice inca din antichitate.

Pana catre mijlocul mileniului nostru indeletnicirea de baza a reprezentat-o cresterea animalelor (indeosebi oi) datorita conditiilor extrem de favorabile oferite de pasunile montane si fanetele din Dealurile Transilavniei. Culturile de plante (grau, secara, orz, ovaz, in, canepa), se faceau indeosebi in culoarele de vale si in depresiuni (in vecinatatea satelor).

Intre secolele XVI si XIX se inregistreaza modificari esentiale, la inceput insa, intr-un ritm mai lent. Ele sunt legate de introducerea in cultura a porumbului (sec. XVIII), cartofului si tutunului (sec. XVIII), sfecla de zahar (sec. XIX) care au determinat largirea suprafetei arabile in detrimentul padurilor, pasunilor si fanetelor. Daca pana la inceputul secolului XIX in structura productiei agricole pe primul loc se mentine cresterea animalelor, in a doua parte a acestuia productia vegetala va trece treptat pe primul plan. Dezvoltarea oraselor si a productiei industriale va stimula deopotriva catre finele secolului trecut si in prima parte a secolului XX dezvoltarea celor doua subramuri; agriculturii ii vor fi specifice: diversitatea de culturi, productia mica la hectar, gradul redus de mecanizare, folosirea celei mai mari parti a populatiei active. In ultimile cinci decenii accentul s-a pus pe productia cerealier, pe extinderea suprafetelor cu plante tehnice (indeosebi sfecla de zahar) si de furaj, pe realizarea unor plantatii intensiv-pomicole viticole; pe folosirea larga a ingrasamintelor chimice; de cresterea numarului de animale si imbunatatirea soiurilor. Cu toate acestea, pe ansamblu, rezultatele nu au fost favorabile unei agriculturi complexe, intensive de mare productivitate. Dupa 1990, se revine treptat la proprietatea privata, la agricultura organizata pe ferme cu dimensiuni diferite care in conditiile economiei de piata si a aplicarii unei tehnologii moderne va trebui sa relanseze productia agricola.

Modul de folosinta a terenurilor variaza de la o unitate naturala la alta (datorita multitudinii de aspecte impuse de conditiile naturale), de la o comuna la alta. Suprafata agricola este de 70-85% in regiunile deluroase joase, in depresiuni si in culoarele de vale si de numai 10-25% in dealurile inalte. Padurile ocupa areale modeste (8-15%) in cea mai mare parte a regiunii (resturi din padurile de odinioara) situandu-se la obarsiile unor vai secundare, pe platouri, pe versanti cu panta mai mare. La contactul cu muntele si pe dealurile inalte, fragmentate, padurile se desfasoara pe 45-55%. Din suprafata agricola, arabilului ii revin intre 5’ si 85% din Campia Transilvaniei, Dealurile Tarnavei Mici, Podisul Secaselor, in culoarele de vale si in depresiuni si intre 10 si 40% in celelalte subunitati. Pe el se cultiva cereale (20-70%; variabil ca pondere pe comune; graul, porumbul predomina in sectoarele joase si orzul, orzoaica cu importanta mai mare in cele racoroase si umede), plante de nutret (5-20%), cartofi (pana in 8%), sfecla de zahar (in comunele din vecinatatea fabricilor de zahar), inul, canepa, legumele (in luncile raurilor mari) etc. (fog. 52).

Pasunile si fanetele, importante resurse furajere, se mentin la 20-30% in cea mai mare parte a regiunii si urca la aproape 50% in dealurile inalte. Suprafetele cu vii si livezi, pe ansamblul Dealurilor Transilvaniei, nu depasesc 1,5%. Ele variaza mult ca areal in functie de conditiile pedoclimatice (de la cateva procente in comunele ce au bazine pomicole sau viticole bine organizate la sub un procent in rest).

Principalele culturi agricole. Cultura cerealelor este o activitate de traditie prezenta in intreaga regiune. Se cultiva grau de toamna, porumb, orz, orzoaica, secara si ovaz. Acestora le revin in culoarele de vale, depresiuni, dealuri joase, pana la 60% din terenul agricol. Suprafetele cele mai intinse sunt pe terasele raurilor Somes, Mures, Tarnave etc. si in Campia Transilvaniei, unde depasesc frecvent 70%, iar cele mai mici in regiunile deluroase mai inalte (SE, E si NV), unde nu depasesc 30%. Intre culturi precumpanesc porumbul, graul de toamna (intre 33 si 39%), orzul si orzoaica (utilizata in industria berii).

Plantele oleaginoase se cultiva pe suprafete restranse si doar in cateva judete (Alba, Cluj, Mures); la altitudini sub 500 m, predomina soia, apoi inul pentru ulei, iar pe parcele mici floarea-soarelui.

Din celelalte plante tehnice suprafete mari revin sfeclei de zahar (1,5-10% din suprafata agricola) cultivata indeosebi in lungul Muresului si Tarnavelor, sudul Campiei Transilvaniei si in vecinatatea fabricilor de zahar de la Targu Mures si Ludus, apoi in depresiunile Sibiu si Fagaras (pentru fabrica de zahar de la Bod). Se mai cultiva in pentru fuior si canepa in Podisul Tarnavelor si Podisul Somesan, tutun (Podisul Secaselor). In apropiere de Sighisoara, Sebes mai exista plantatii de hamei folosit in industria berii.

Legumicultura. Legumelor li se acorda o insemnatate tot mai mare pentru aprovizionarea oraselor si industriei alimentare. Se practica larg cultura acestora in luncile marilor rauri (Mures, Tarnave, Olt, Somes, Aries) si in jurul oraselor. Dintre acestea predominant este cartoful la care se adauga varza, tomatele, ceapa etc. Se practica si cultura legumelor timpurii in sere si solarii (Dumbraveni, Sibiu, Medias, Cluj Napoca, Targu Mures etc.).

Pomicultura reprezinta o indeletnicire de traditie axata in trecut pe livezi formate indeosebi din pruni si meri. In ultimile decenii s-au realizat culturi in livezi compacte, terasete pe suprafete intinse care adesea contureaza bazine pomicole. In structura predomina marul de calitate superioara, apoi prunul, parul, nucul. In sud, in Depresiunea Sibiu ca si in zona Clujului exista livezi mari de ciresi si visini. Cele mai mari bazine pomicole sunt: in Culoarul Turda-Alba Iulia cu predominarea prunului si marului; Cluj-Somesul Mic (Feleac, Apahida) cu pruni, meri, ciresi; Sibiu-Cisnadie – Orlat-Rasinari cu pruni, meri, visini, ciresi; in depresiunile din dealurile de est (bazinele Dumitra, Bistrita, Vatava) cu dominanta de meri si pruni (langa Bistrita exista o statiune de studierea culturii pomicole); bazinul Agris-Almas cu predominarea prunului si apoi a marului; bazinul Reghin-Targu Mures cu pruni, meri si peri.

Viticultura desi constituie o indeletnicire straveche, nu ocupa suprafete mari. Se practica indeosebi pe versantii cu expunere sudica din bazinul Tarnavelor si pe culmile insorite si foehnizate din sud-vestul Transilvaniei (pana la o altitudine de 500 m). Podisul Tarnavelor are suprafete mari cu vii la Zagar, Biertan, Danes, Seica Mica, Axente Sever etc.; la Bagaciu exista o unitate de vinificatie.

Podgoria din Culoarul Muresului (tara vinurilor) cu masive viticole la Jidvei, Blaj, Garbova, Ighiu, Aiud, Sard; vinificatia se realizeaza la Alba Iulia, Jidvei, Aiud, Blaj. Suprafete cu vii se mai intalnesc in Campia Transilvaniei, Depresiunea Turda, Podisul Somesan, dar nu au dimensiunile si valoarea celor din sud.

Cresterea animalelor a fost si este strans legata de suprafetele intinse cu pasuni si fanete prezente atat in regiunea deluroasa (intre 20 si 40%), cat si culmile montane limitrofe. In ultimile decenii s-au adaugat plantele furajere, concentratele industriale etc.

Ovinele se gasesc in marea majoritatea a localitatilor, dar cu o frecvente mai mari in cele de la contactul cu muntele (indeosebi in sud) si in cele din dealurile inalte (cu putin peste media pe tara). Sunt specii cu lana fina, semifina dar si turcana. Cele mai multe oi sunt in judetul Sibiu, iar ca localitati in Saliste, Cincu, Iernut, Dumitra etc.

Bovinele sunt raspandite mai ales in zona centrala, in lungul Muresului (Lunca Muresului, Iernut-Sancraiu de Mures, Sangeorgiu de Mures, Dumbravicioara), dar si in Dealurile Tarnavei Mici. In bazinul Somesului mai mult sunt in satele dintre Dej si Gherla. In Depresiunea Fagaras o densitate mare o au bubalinele.

Porcinele au raspandire larga, mai ales in satele din vecinatatea oraselor precum si la Sercaia, Sura Mica, Nocrih, Santimbaru, Galda de Jos, Jucu de Sus, Voievodeni, Cornesti etc.

Avicultura este importanta mai ales in satele din lungul vailor mari si din vecinatatea oraselor Targu Mures, Cluj Napoca, Sibiu.

Se mai practica apicultura, floricultura (serele de la Cluj Napoca, Dumbraveni), piscicultura (Campia Transilvaniei).

4.3. Caile de comunicatie si transporturile

Caile ferate si rutiere au o desfasurare si o structura care au fost determinate de mai multi factori:

alcatuirea reliefului in care existenta unor culoare de vale largi cu desfasurarea

predominant est-vest si a unui sir de depresiuni mari la contactul cu muntele au avut un rol deosebit nu numai pentru dispunerea celor mai multe asezari dar si pentru orientarea retelei de drumuri;

existenta unor trasee de comunicatie stravechi care legau asezarile din regiune de

cele din Carpati si de la exteriorul acestora (prin marile porti de legatura – Somes, Mures, Olt, Brasov etc.);

dezvoltarea schimburilor si mai ales impunerea oraselor ca principale centre de

schimb si activitati industriale spre care s-au dirijat nu numai fluxuri mari de materii prime, ci si de forta de munca.

Toti acesti factori au impus atat o varietate de cai de comunicatie, cat mai ales o

densitatea, pe ansamblu, superioara valorii medii pe tara.

Caile ferate insumeaza peste 1300 km de retea normala (peste 1019 km electrificata). La cestea se adauga 225 km de cale ferata ingusta care reprezinta 1/3 din lungimea totala a acestui tip de tara .

Pe ansamblu, densitatea este 49% (fata de 47%, media pe tara), dar ea este mai mare in centrul regiunii si in ariile de convergenta unde s-au impus cateva noduri feroviare mari (Sibiu, Podu Olt, Teius, Razboieni, Cluj Napoca, Dej, Beclean, Vintu de Jos, Copsa Mica).

Aparitia cailor ferate este legata de a doua parte a secolului XIX si inceputul secolului XX. Ea a patruns pe Mures (1868, Arad-Alba Iulia) si Crisul Repede (1870 Oradea-Cluj); in urmatoarele decenii, reteaua s-a dezvoltat pe Mures, Tarnava Mare, in sud de la Sibiu spre Fagaras, iar in nord de la Cluj spre Dej si Bistrita (1884). De abia la 1890 este legat Dejul de Zalau, iar catre finele secolului Sibiul de Alba Iulia. Definitivarea structurii se realizeaza in perioada interbelica. Dupa 1948 s-a refacut intreaga structura, in cea mai mare parte a fost dublata, iar dupa 1970 s-a infaptuit electrificarea ei. In prezent, ea apartine la trei magistrale feroviare (2,3,4) si asigura transportul de calatori, materii prime, materiale, produse finite.

Caile rutiere reprezinta mijlocul cel mai vechi de realizare a legaturilor dintre asezari. In documente sunt mentionate numeroase drumuri care asigurau circulatia inca din perioada daco-romana. Erau axate pe culoarele de vale si prin depresiuni. Drumurile principale romane (imperiale) erau pavate cu dale de piatra mari. Cel mai important venea de la Sarmizegetusa Ulpia Traiana spre Apulum – Potaissa – Napoca – Porplissum.

Ulteriori pe masura inmultirii satelor, reteaua s-a ramificat foarte mult. Primele artere modernizate s-au realizat in perioada interbelica (1931-1938) si legau Bucurestiul si Brasovul cu Sibiul – Sebesul – Alba Iulia, Clujul de Oradea si Aradul de Sebes.

Dupa 1950 s-a refacut reteaua de drumuri, multe din ele si in primul rand cele nationale si judetene au fost modernizate. Ele asigura valori ale densitatii medii, la nivelul de judet, cuprinse intre 20 si peste 36 km/100 km², dar in spatiul strict deluros ea se ridica deasupra valorii medii pe tara.

Se remarca existenta unu inel circumtransilvan, cu numeroase artere principale in lungul vailor mari. Structural insa, se impun cateva artere cu valoare europeana (E 60 –Oradea – Cluj Napoca – Targu Mures – Brasov – Bucuresti; E 81 – Satu Mare – Zalau – Cluj Napoca – Alba Iulia – Sibiu – Bucuresti; E 68 – Arad – Sibiu – Brasov – Bucuresti) pe care se racordeaza numeroase trasee rutiere transcarpatice (Suceava – Bistrita – Cluj Napoca; Piatra Neamt – Gheorgheni – Targu Mures – Alba Iulia) sau din lungul culoarele de vale (Aries, Tarnave, Hartibaci etc.). In aceasta structura marile orase sunt si cele mai insemnate noduri.

Reteaua rutiera asigura transportul unui volum insemnat de marfuri pe distante scurte, precum si cel al fortei de munca din asezarile rurale aflate in vecinatatea oraselor.

Transportul pe cablu si conducte s-a infaptuit mai ales in ultimile doua decenii. Exista o retea de linii de inalta tensiune care leaga Transilvania cu sistemul electroenergetic national in ea fiind cuprinse toate centralele electrice si in primul rand Sangeorgiul de Padure si Ludus-Iernut.

Prin conductele magistrale se transporta gazele naturale in localitatile de la exteriorul Carpatilor unde sunt folosite fie in scop industrial (Onesti-Borzesti, Iasi, Savinesti, Suceava, Galati, Timisoara, Resita etc.), fie pentru incalzit. Primele conducte de gaze au fost realizate in 1914 (Sarmasel – Turda – Ocna Mures), 1917 (Delenii – Tarnaveni) si 1918 (Bazna-Medias). In prezent, exista patru magistrale – spre Bucuresti, Moldova, Banat si nord-vestul tarii.

Transportul aerian. Sunt aeroporturi la Sibiu, Targu Mures si Cluj Napoca (Someseni) care sunt legate prin curse zilnice cu capitala; in perspectiva va functiona aeroportul din Culoarul Muresului (Avram Iancu) ce va servi orasul Alba Iulia.

4.4. Potentialul turistic

Dealurile Transilvaniei se remarca printr-o varietate de peisaje – culmi prelungi acoperite cu palcuri de padure, versanti cu fanete, livezi si vii cu intinse culturi agricole. Spectaculoasa este rezervatia naturala de langa orasul Sebes – Rapa Rosie.

Prabusirea vechilor ocne de sare a dus la individualizarea unor lacuri cu dimensiuni mari (la Sovata, Ocna Sibiului, Ocna Muresului, Turda, Ocna Dejului etc.) unele continand si namol sapropelic. In Campia Transilvaniei, peisajul este intregit de numeroase lacuri (iazuri) cu dimensiuni mari – Geaga, Taga, Catina, Zau de Campie etc. (aici si rezervatia naturala floristica).

In numeroase localitati, descoperirile arheologice au identificat urme materiale din neolitic, din epoca dacica, castre si cetati romane, fragmente din vechile cetati feudale, biserici fortificate, bisericile si castrele din secolele XV-XVIII construite in stiluri diferite, edificii impunatoare din secolele XIX-XX etc. Transilvania se identifica cu existenta unor zone etnofolclorice bine conturate. Sunt renumite prin port, textile, obiceiuri – zonele Nasaud, Bistrita, Saliste-Sibiu-Fagaras etc.

In nord-vestul Transilvaniei, se afla municipiul Cluj-Napoca cel mai mare oras din Transilvania si unul din cele mai importante centre turistice. Cunoscut in antichitate daco-romana el concentreaza cateva fragmente din cetatea medievala, biserici vechi construite in stiluri diferite, edificii mari din secolele XVII-XX, Gradina Botanica si numeroase constructii si amenajari pentru turism.

In bazinul Somesului mai sunt: Nasaud (principalul centru al Tarii Nasaudului, insemnata zona etnofolclorica), Bistrita (urme din cetatea din sec. XV), mai multe biserici din lemn in satele din nord-vest etc.

Cel mai vechi oras din lungul Muresului este Alba Iulia devenit un important centru militar, administrativ si politic al Daciei romane (Apulum), iar in epoca medievala capitala a Principatului Transilvania si a tarilor Romane unite sub Mihai Viteazul. Aici exista o mare parte din cetatea medievala (sec. XVIII), biserici din secolele XIII-XIX, Obeliscul Horia, Closca si Crisan.

Urmarind Muresul in amonte se trece prin cateva orase: Aiud (cetate din secolele XIII-XVI), Ocna Mures (statiune balneoclimaterica), Targu Mures (biserici din secolele XV-XVIII, cladiri construite din sec. XVII), Reghin (renumit pentru constructia instrumentelor muzicale si materiale sportive). Pe Tarnave se impun centrele turistice Blaj, Sighisoara (cetatea medievala), Odorheiu Secuiesc etc.

In asezarile de la nord de Mures sunt biserici din lemn ridicate in secolele XVIII-XIX, iazuri si cateva rezervatii naturale (la Zau de Campie este ocrotit bujorul salbatic). In sudul Transilvaniei, exista municipiul Sibiu (parti din fortificatiile din secolele XIII-XVI, cladiri din secolele XIV-XIX realizate in diferite stiluri arhitectonice intre care palatul Brukenthal) si asezari din Marginimea Sibiului, intre care Cisnadie, Rasinari, Saliste etc.

In tara Oltului, cele mai insemnate elemente de interes turistic se afla in Fagaras (cetatea din secolele XIV-XVII) si la contactul cu muntele (complexul Sambata); langa satul Vad se gaseste o rezervatie floristica „Poiana narciselor”.

5. UNITATI SI SUBUNITATI GEOGRAFICE

5.1. Dealurile si depresiunile peritransilvane (perimontane)

Se desfasoara in cea mai mare masura la contactul cu Carpatii, avand latimi variabile. Sunt alcatuite la suprafata din formatiuni sedimentare diverse: paleogene (NV, N), miopliocene (dominant); se adauga cateva petice de aglomerate vulcanice (in est). Ele sunt cutate diapir (intre Somes si Homoroade si in sectorul Turda – Ocna Mures; Miercurea Sibiului – Ocna Sibiului) sau au o dispozitie monoclinala (dominant in nord si nord-vest), care se reflecta in trasaturile morfografice ale vailor si interfluviilor.

Relieful este variat. Se impun mai intai depresiunile si interfluviile frecvent cu fizionomie deluroasa, iar in al rand glacisurile la contactul cu muntele, un sistem de terase cu marime diversa pe care se afla cele mai multe asezari si terenuri agricole, luncile, cueste (uneori chiar sub forma de fronturi) etc.

Climatul specific unitatilor deluroase are doua nuante distincte – una mai racoroasa si mai umeda in est si alta mai uscata, cu influente foehnale in vest. Acestea se reflecta in celelalte elemente naturale si, in primul rand, in regimul de scurgere al raurilor mici, in distributia vegetatiei (cvercinee si specii de silvostepa in vest si gorun cu fag, carpen in est), solurile (eu-mezobazice, brune acide, brune luvice in est si cernoziomuri argiloiluviale, brun-roscate etc. in vest) etc. Reprezinta o unitate geografica cu multe asezari, majoritatea fiind atestate documentar in secolele XI-XIV. Satele de marime deosebita se inscriu pe mai multe aliniamente: la contactul cu muntele, pe trasele mai extinse, pe vaile mici ce fragmenteaza dealurile. Cele mai vechi se afla in lungul drumurilor traditionale folosite inca din epoca dacica si daco-romana. De altfel, in culoarele depresionare se afla cele mai multe asezari urbane, unele avand un loc insemnat in istoria, economia, traditiile culturale ale Transilvaniei (Alba Iulia, Sibiu, Bistrita, Odorheiu Secuiesc etc.).

In cadrul acestei mari unitati geografice se pot separa mai multe subunitati care se grupeaza pe cele trei laturi ale Dealurilor Transilvaniei.

Dealurile si depresiunile peritransilvane din nord si est. Se desfasoara la contactul dintre masivele din vestul Carpatilor Orinetali, Podisul Somesan, Campia Transilvaniei si Podisul Tarnavelor. Pentru ea, Gr. Posea foloseste termenul de Subcarpatii Transilvaniei.

Se impun cateva trasaturi caracteristice. O structura geologica complexa in care apar sectoare cutate (cute diapire in est), monoclinale (Nasaud) sau boltite (la contactul cu Podisul Tarnavelor). Alcatuirea petrografica este variata (conglomerate, gresii in strate groase, tufuri vulcanice, argile, marne, nisipuri etc.). Altitudinile cele mai mari apartin mai multor varfuri de peste 900 m (chiar peste 1000 m). Alcatuirea orografica este complexa in care ies in evidenta doua siruri de dealuri care reflecta mai mult sau mai putin structura geologica (bine exprimate sunt intre Mures si Olt), petice de pietrisuri ce au apartinut unor piemonturi pliocene; suprafete, nivele de eroziune, terase ce ilustreaza o evolutie a reliefului incepand cu miocenul superior. Climatul este mai umed si mai racoros cu diferentieri topoclimatice determinate de desfasurarea reliefului pe verticala. Reteaua hidrografica este deasa, cu obarsii in munti; are debite bogate; in relief marturii ale unor remanieri hidrografice in cuaternar (V.Mihailescu, V.Garbacea, Gr.Posea, I.Mac).

Cea mai mare parte a dealurilor sunt acoperite de paduri de gorun in amestec cu fag; doar pe varfuri domina fagul. In depresiuni si la baza versantilor, padurile au fost inlocuite cu pasuni si fanete.

Asezarile, in marea lor majoritate sunt mici si mijlocii cu o economie dominant silvo-pastorala. Doar in depresiunile mai mari se fac culturi agricole (cerealiere pe terase, livezi si chiar vii pe versantii cu expozitii favorabile). Exista cateva orase, frecvent in culoarele vailor principale, care reprezinta centre insemnate de polarizare a activitatilor economice, de schimb, culturale din areale largi si totodata factori determinati in dinamica proceselor demografice de aici (Targu Lapus, Beclean, Nasaud, Bistrita, Reghin, Sovata, Odorheiu Secuiesc, Cristuru Secuiesc).

Regiunea este traversata de mai multe sosele modernizate si cai ferate desfasurate in culoarele vailor mari (Mures, Tarnave, Somesul Mare etc.) ce constituie nu numai axe vechi de legatura intre asezarile din Dealurile Transilvaniei si cele din Carpati, dar si elementul pe care se racordeaza numeroase denumiri ce duc la satele din vecinatate.

In cadrul acestei regiuni se disting mai multe subunitati cu caracteristici geografice aparte.

Subcarpatii Lapusului. Denumire data de Gr. Posea. Includ: Tara Lapusului – o arie depresionara cu structuri cutate miocene si un relief de piemonturi si terase si Culmea Breaza – un sinclinal suspendat, alcatuit din conglomerate si un relief de masiv deluros ce domina regiunile vecine prin versantii cu panta mare si diferente de nivel de peste 200 m. Daca in depresiune domina satele mijlocii cu economie agricola diversificata, in Culmea Breaza, care este inca bine impadurita, sunt cateva sate mici in care ocupatia este dominant cresterea animalelor. Orasul Targu Lupus (14.387 locuitori in 1996) este o asezare veche, atestata documentar la 1291; este principalul centru economic, comercial si cultural al Tarii Lapusului; are cateva unitati industriale (alimentara, prelucrarea lemnului, textile).

Muscelele (Dealurile) Nasaudului. Se afla la vest de Somesul mare si sud de culmile muntilor Tibles si Rodnei (contactul este mai putin relevant; trece printr-o serie de bazinete depresionare si sei de altitudine). Sunt alcatuite in depozite oligocene (gresii) si miocene (conglomerate, gresii) ce alcatuiesc o structura monoclinala (cade de la N la S) ce a favorizat dezvoltarea de vai consecvente, subsecvente, obsecvente si interfluvii inalte cu sei de contact (tip muscel). Dealurile cu inaltimi ce scad de la ± 950 m in N la ± 500 m in S sunt inca bine impadurite. Satele (mici si mijlocii) se afla pe vai, in bazinetele depresionare si pe terasele Somesului Mare. Au o economie silvo-pastorala. Doar la Pavra se exploateaza caolin. Pe seama izvoarelor minerale, orasul Sangeorz-Bai (10.568 locuitori in 1996) s-a dezvoltat ca statiune balneoclimaterica.

Culoarul Somesului Mare este asimetric avand caracter subsecvent. Pe terase exista majoritatea asezarilor mari si caile de comunicatie ce duc in Moldova. In vestul culoarului este orasul Beclean (11.962 locuitori in 1996), atestat documentar in sec. XIV, targ important in evul mediu; are o topitorie de in si cateva unitati industriale (alimentara, textila). In partea centrala se afla municipiul Nasaud atestat documentar la 1264. In prezent, are peste 11731 locuitori, fiind principalul centru economic, comercial, turistic al regiunii. Sunt mai multe unitati industriale de tesaturi, alimentare, mase plastice etc.

Dealurile Bistritei. Se afla in nord-est desfasurandu-se intre vaile Somesul Mare (N) si Dipsa (V), muntii Bargau si Caliman (E) si obarsia Sieului (SE). Sunt alcatuite predominant din formatiuni argiloase, marnoase, tufuri (sarmatiene si panoniene) prinse intr-un sistem de cute orientate NV-SE si N-S. Peste ele, in vecinatatea muntelui se afla petice dintr-un piemont pliocen superior-cuaternar (pietrisuri, nisipuri) cu grosime mica; in vest apare formatiunea salifera. Relieful (V.Garbacea) este reprezentat de un ansamblu de depresiuni, culoare de vale largi separate de interfluvii. In est, la contactul cu muntele, se afla Piemontul Calimanului, format in principal din interfluvii netede (la 700-750 m altitudine dominat de cateva varfuri (aglomerate vulcanice) ce ating 900-950 m, separate de vai inguste. Cea mai mare parte a regiunii este alcatuita din depresiunile Budac (lasare tectonica si eroziune; la 400-450 m), Bistritei (de eroziune, terasele joase au extensiune; la 350-400 m), Dumitra (de eroziune, culmi separate de vai largi la ± 400 m altitudine, Sieu (culoar de vale cu terase) separate de dealuri la 500-600 m (inaltimi mai mari sunt pe gresii, conglomerate). In extremitatea vestica se afla Dealurile Sieului axate in principal pe o structura anticlinala faliata, cu depozite sarmatiene (pe conglomerate, inaltimi de peste 650 m) si cu samburi de sare badenieni (V.Garbacea).

Clima prezinta diferente intre dealurile inalte la peste 700 m, cu temperaturi medii mai mici (7⁰C anual, - 5⁰C ianuarie, 16-18⁰C iulie) si precipitatii mai multe (800 mm; in SE chiar 1000 mm) si dealurile joase si depresiuni cu temperaturi medii de 8⁰C anual, -4⁰C ianuarie, 19⁰C iulie, cu precipitatii moderate (sub 700 mm); precipitatii abundente in mai-iunie si reduse toamna si iarna. Reteaua hidrografica apartine bazinului Sieu (debit mediu 13,4 m³/s) care are ca influenti principali pe Bistrita (7,3 m³/s), Dipsa, Budac. Apele freatice potabile se afla in depozitele de terasa. Pe versanti apar izvoare sarate, sulfurate.

Vegetatia apartine domeniului forestier si este reprezentata la contactul cu muntele de paduri de fag ce trec spre vest in fag in amestec cu gorun, gorun si stejar pedunculat. Ele apar la partea superioara a dealurilor si pe versantii cu panta mare sau supusi spre nord. In rest au fost inlocuite cu fanete, pajisti si terenuri de cultura (livezi pe versanti, cereale pe terase). Izvoarele sarate, rocile saraturoase au impus o vegetatie halofila. Pe cea mai mare parte a depresiunii se afla soluri argiloiluviale favorabile culturilor, local in sectoarele cu exces de umiditate sunt soluri humicogleice, iar pe saraturi solonceacuri.

Regiunea a oferit conditii bune pentru locuire, urmele de cultura materiala atesta vechimea (din neolitic si bronz in majoritatea situatiilor) si continuitatea asezarilor. Cele mai vechi apar in documente in secolele XIII-XIV. Densitatea populatiei variaza de la sub 50 locuitori/km² in est, la contactul cu muntele, la peste 100 locuitori/km² in depresiuni. Bilantul demografic este ridicat in depresiuni (indeosebi Bistrita) si mai scazut in est si la contactul cu Campia Transilavniei. Majoritatea asezarilor rurale sunt mici (sub 500 locuitori; concentrate pe dealuri) si mijlocii (sub 1500 locuitori), au profil agricol (cerealier si cresterea animalelor, pomicol si cresterea animalelor si local legumicol sau viticol). In Piemontul Calimanilor si pe dealurile inalte din vest, padurile ocupa peste 50% din suprafata, pe versanti domina pasunile si fanetele, iar pe terasele raurilor sipe treimea inferioara a versantilor-culturile (50-60% arabil). In culturi se impun porumbul, graul, livezile de meri cu soiuri superioare, iar in zootehnie bovinele de rasa si ovinele. Exista doua cai ferate (pe Sieu si Bistrita) si mai multe artere rutiere 8cea de pe Bistrita asigura legatura cu Moldova peste pasul Tihuta).

Orasul Bistrita, municipiu si resedinta de judet, are 88.199 de locuitori (1996). Sunt urme de cultura materiala din neolitic; este atestat documentar in sec.XIII; a fost o insemnata localitate in evul mediu. In perioada interbelica avea cca.14.000 locuitori si era un centru comercial cu cateva unitati industriale mici. S-a dezvoltat mult dupa 1971, de cand a devenit resedinta de judet; au fost construite mai multe unitati industriale in nord si sud-vest cu profil diferit (constructii de masini, prelucrarea lemnului, textile, preparate din carne si fructe etc.). este un insemnat centru cultural, turistic si nod rutier.

Subcarpatii Transilvaniei. Sistem de depresiuni si dealuri, in cea mai mare parte in bazinul Muresului, care prin geneza, evolutie si peisaj se apropie de unitatile naturale subcarpatice de la exteriorul Carpatilor. Limita fata de munte este sinuaoasa cu patrunderi spre est pe vaile principale (I.Mac, 1972).

Sunt alcatuiti din depozite mio-pliocene cutate (mai multe sinclinale si anticlinale paralele cu muntii vulcanici) acoperite local de aglomerate vulcanice sau formatiuni piemontane (Gurghiu). Cutele de langa munte sunt deformate prin ascensiunea blocurilor de sare. Spre Podisul Transilvaniei cutele au suferit ridicari sau coborari locale capatand configuratie de brahianticlinale. Depozitele sunt reprezentate de marne, nisipuri, conglomerate, tufuri.

Relieful major reflecta alcatuirea structurala si evolutia. De la est la vest I.Mac distinge:

depresiuni subcarpatice, submontane (Hoghiz-Homoroade, Odorheiu Secuiesc,

Praid-Sovata, Valenii de Mures) pe structura anticlinala;

dealuri subcarpatice cu cele mai mari altitudini (Rez, 932 m; Plopis, 1050 m;

Siclod, 1025 m; Biches, 1080 m) dezvoltate pe anticlinal, pe sinclinal sau pe flancurile acestora; pe unele se pastreaza resturi de aglomerate din fostul platou vulcanic;

depresiuni intracolinare – un uluc ingust (Reghin, Magherani-Atid, Archita, Beia,

Rupea);

dealuri scunde de 400-600 m cu poduri extinse.

Morfologic sunt regiuni de dealuri la 600-1000 m, cu energie de relief de 200-500 m

si convergente hidrografice in depresiuni etc. a spart carapacea de aglomerate vulcanice creand un relief subcarpatic in structurile neogene. Rezultatul evolutiei este marcat de suprafata de eroziune Lueta la 600-900 m altitudine si pedimentele de vale pe marginile depresiunilor (I.Mac).

Regiunea este bine populata, urmele de cultura materiala cele mai vechi datand din neolitic; bronz. Continuitatea este marcata in majoritatea asezarilor care au fost atestate documentar in secolele XII-XV. In secolele XII-XIII aici au fost colonizati sasi si secui. Cresterea populatiei a inregistrat in secolul XX un ritm continuu, mai accentuat dupa 1960. A fost mai rapid in mediu urban unde atat sporul natural cat si cel migratoriu au fost pozitive si mai mica in cel rural (plecari masive spre 250 locuitori/km² in orase, la 60-80 locuitori/km² in depresiuni si sub 40 locuitori/km² pe vaile secundare.

Exista patru orase. Reghin (39.265 locuitori) atestat documentar in 1228; vechi targ si centru mestesugaresc. Sunt mai multe unitati industriale (instrumente muzicale, articole sportive, mobila, incaltaminte etc.). Sovata (12.078 locuitori in 1996), statiune balneoclimaterica organizata in jurul lacului sarat Ursus; industria romana, targ in evul mediu si insemnat centru economic (industrie textila, confectii, alimentara, materiale de constructie). Cristuru Secuiesc (11.212 locuitori in 1996) atestat documentar in secolul XIII, centru agro-industrial (textila, alimentara). Asezarile rurale precumpanesc. Sunt sate mici si mijlocii situate predominant pe vaile principale si in depresiuni. Au functii variate – pastorale, forestiere, pomicole, cerealiere.

Terenul agricol depaseste 50% din suprafata unitatii, iar padurile 39%. Mai mult de 50% din agricol apartine pasunilor si fanetelor. Se practica culturi in depresiuni si mai ales pe terasele raurilor principale (orz, ovaz, cartofi, livezi de pruni, meri). Industria este concentrata in orase. In rest se exploateaza sare (Praid), andezite (Zetea), aragonit (Corund); se practica olaritul (Corund, Sancraieni, Atid), cusaturi, dantelari. Caile de comunicatie (indeosebi sosele) se desfasoara pe vaile principale din care se desprind unele drumuri modernizate ce strabat depresiunile de la nord la sud. In cadrul Subcarpatilor Transilvaniei se disting trei subunitati (I.Mac).

Subcarpatii Odorheiului si Homoroadelor au ca elemente centrale cele doua depresiuni cu intinse suprafete de culturi, pasuni, fanete, iar pe dealuri paduri. Concentreaza numeroase sate mici si mijlocii cu structura rasfirata sau adunata si orasele Cristuru Secuiesc si Odorheiu Secuiesc.

Subcarpatii Tarnavei Mici – cu ulucul depresionar Praid-Sovata pe o cuta diapira, dealurile subcarpatice cu inaltimile cele mai mari, depresiuni intracolinare si dealuri pe brahianticiclinale cu inaltimi de 500-600 m; numeroase asezari mari in lungul Tarnavei Mici si pe afluenti.

Subcarpatii Muresului si Gurghiului – in nord cu doua depresiuni (Reghin si Valenii de Mures), un relief de terase intinse pe care se afla asezari mari si se practica culturi diverse, cu o retea de cai de comunicatie majore.

Depresiunile peritransilvane sudice. Se desfasoara de la Muntii Perisani (E) la Culoarul Muresului (V) fiind dominate in sud de versantii cu panta mare ai muntilor Fagaras si Cibin, iar in nord de fronturile de cuesta cu care se termina unitatile de podis (Hartibaci, Secase). Sunt depresiuni realizate prin eroziunea fluviatila (Olt, Cibin, Secasa Mare) in sectorul de contact dintre formatiunile miocene ale podisului si cristalinul muntelui. Au un relief ce cade in trepte spre nord (dealuri miocene cu intense degradari; partial impadurite; glacisuri piemontane si cateva terase pe raurile principale). In climat ies in evidenta cateva aspecte – inversiuni termice iarna si manifestari foehnale la inceputul primaverii (Vantul Mare). Exista o retea hidrografica bogata (densitate in jur de 1 km/km²), cu obarsii in circurile glaciare, colectata in cea mai mare masura de Olt si care are debite in circurile glaciare, colectata in cea mai mare masura inlocuita de pasuni, fanete (predomina in portiunile inalte) in sectoarele joase, netede, din vecinatatea satelor. Reprezinta o regiune cu asezari vechi si foarte vechi, la populatia romaneasca adaugandu-se, din sec. XII, sasii. Satele se dispun pe mai multe aliniamente din care doua sunt principale in vecinatatea muntelui si in lungul cailor de comunicatii importante (de la Turnu Rosu la Sibiu si Sercaia). Sunt sate mijlocii, mari, cu economie agricola diversificata (se impun la cele de sub munte cresterea animalelor, iar la celelalte diferite culturi si cresterea animalelor). Exista opt orase si cateva sate mari cu rol polarizator al activitatilor economice.

In lungul culoarului se disting patru depresiuni cu caracteristici aparte.

Depresiunea Fagaras. Este foarte bine delimitata de munti si de Podisul Hartibaci. A rezultat printr-o actiune concomitenta de eroziune a Oltului si a afluentilor fagaraseni in formatiunile miopliocene si de crearea a trei generatii de terase si de glacisuri piemontane ce se succed spre nord (N.Popescu). Relieful coboara spre nord in trepte. Astfel, la contactul cu muntele sunt mai multe dealuri (600-800) acoperite de paduri foioase. Urmeaza glacisurile piemontane si terasele Oltului pe care se afla soluri brune si palcuri de padure de cvercinee (peste 80% sunt pasuni si suprafete agricole) si la baza Podisului Hartibaci lunca larga a Oltului in care revarsarile sunt frecvente.

Configuratia depresiunii favorizeaza inversiunile de temperatura si gerurile iarna, iar pozitia la baza Muntilor Fagaras producerea efectelor foehnale primavara (Vantul Mare) in nord. Reprezinta o regiune bine populata, cu sate cu un numar variabil de locuitori, desfasurate pe 2-3 aliniamente (cele vechi pe terasele Oltului, iar cele mai noi in apropierea muntelui) si cu o economie predominant agricola (cresterea animalelor, culturi cerealiere, sfecla de zahar si cartofi). In unele exista si unitati industriale (constructii de masini la Marsa, hidrocentrale pe Olt), iar la Sambata de Sus o statiune climaterica.

Exista trei orase care in 1996 insumau aproape 40% din populatie. Municipiul Fagaras (44.426 locuitori in 1996) este atestat documentar l a1291, un important targ in secolul XV cand a inceput si ridicarea cetatii. Este un insemnat centru al industriei chimice avand si numeroase obiective turistice. Victoria este oras din 1950, in 1996 avea 10.831 locuitori; este centru al industriei chimice. Avrig (15.618 locuitori), oras din 1989; traditie in industria sticlei.

Depresiunea Sibiu. Este incadrata in Muntii Cibinului in sud si de dealuri la nord si est. Relieful coboara in trepte de la sud spre nord: dealuri piemontane la 500-650 m sub munte, cu paduri de gorun, pajiste si multe sate, trei terase ale Cibinului, cu asezari si suprafete agricole si lunca Cibinului (M.Sandu, 1982).

Exista patru orase ce cuprind peste 80% din populatie. Municipiul Sibiu (170.139 locuitori in 1996), atestat documentar la 1223 si oras din 1241, a fost un important centru comercial, mestesugaresc (textile care au aparut intr-un areal de intersectie de drumuri). In prezent are o industrie axata pe constructii de masini, textile, produse alimentare; este centru universitar si are numeroase obiective turistice (cetatea, Muzeul Brukenthal, Dumbrava, iar in apropiere, statiunile Paltinis si Ocna Sibiului). Cisnadie (17.484 locuitori), atestat documentar la 1323, este un insemnat centru al industriei textile ce isi are traditia in productia de bresla si de manufactura. Ocna Sibiului (4.322 locuitori), cunoscuta asezare de exploatare a sarii inca din perioada romana, atestata documentar la 1417. Pe locul vechilor ocne au luat nastere lacuri sarate folosite terapeutic. Talmaciu (9.367 locuitori) oras din 1989. Centru al industriei lemnului.

Depresiunea Saliste. Aflata intre Podisul Amnas (N) si Muntii Candrel (S) este suspendata fata de Depresiunea Sibiu, intre ele aflandu-se o culme ce se termina prin magura cristalina a Zidului in care Paraul Negru, afluent al Cibinului, taie un defileu epigenetic. Exista la contactul cu muntele, mai multe sate vechi din „Marginimea Sibiului” in care ocupatiile de baza sunt cresterea oilor, unele culturi agricole (in depresiune) si tesutul (Saliste); aici sunt biserici vechi, muzeul de icoane pe sticla de la Sibiel, traditii etnofolclorice.

Depresiunea Apold. Se desfasoara ca un culoar ce coboara, mai intai de la est (450-500 m) la vest (250 m), iar apoi in trepte de la Muntii Candrel spre Podisul Secaselor (Dealurile Garbovei in sud la peste 450 m alcatuite din faciesuri marno-argilo-nisipoase, cu frecvente alunecari si torenti); un glacis la ±400 m acoperite cu livezi, apoi terasele si lunca Secasului cu culturi. Asezarile rurale se dispun pe doua aliniamente principale – in vecinatatea contactului cu muntele (sunt vechi si au economie pastorala de traditie) si in lungul drumului principal (Sibiu-Sebes) pe terase si glacis (sate mari, adunate, culturi cerealiere, pomi-viticole, cresterea animalelor). La Miercurea Sibiului exista o statiune balneara de interes regional. In extremitatea vestica, la contactul cu Culoarul Muresului, se afla orasul Sebes (30 010 locuitori, in 1996). Asezarea straveche, mentionata in documente in 1245, important targ cu cetate (sec. XIV-XV), centru mestesugaresc, are in prezent unitati de prelucrarea lemnului, textile, blanarie, pielarie etc. intre obiectivele turistice insemnate sunt: ruinele din cetate medievala, cladiri din secolele XVIII-XX, rezervatia Rapa Rosie etc.

Depresiunea si dealurile peritransilvane din vest. Se afla cu Muntii Apuseni. Detasarea lor s-a infaptuit la finele pliocenului si mai ales in cuaternar prin adancirea Muresului, care a creat un culoar extins si a afluentilor Somesului si Ariesului, care au tariat bazinete depresionare de contact; sirul acestora este intrerupt intre Somesul Mic si Crisul Repede unde Podisul Paniceni este strans legat de Muntii Gilaului. Ca urmare, relieful este variat, cu glacisuri sub munte, lunci sau terase pe vaile mai mari, dealuri sau martori din podisul initial. Apar si forme de relief structural (indeosebi cueste), vai subsecvente si mai multe alunecari de teren. Au un climat de adapost in care se simt efectele foehnale. Padurile acopera suprafete mai importante pe dealurile inalte si la contactul cu muntele. Asezarile sunt numeroase intrucat depresiunile se insira in lungul unor axe de legatura foarte vechi (pe Mures, Crisul Repede, Almas, Agrij). Aceasta se intersecteaza cu alte drumuri ce vin din munte sau din podis. La fel de importante sunt conditiile naturale favorabile unei economii agricole diversificate. Satele se desfasoara fie la contactul cu muntele (sunt mici si au profil economic silvo-pastoral), fie pe glacisurile si terasele din depresiuni (sate medii si mari cu economie agricola complexa la care se adauga unele servicii, exploatari miniere sau unitati din industria alimentara). Se disting patru subunitati.

Culoarul depresionar Alba Iulia-Turda. Se desfasoara in lungul Muresului si al Ariesului inferior, rauri ce-au avut rol hotarator in crearea reliefului reprezentat prin trei componente; la contactul cu Muntii Apuseni exista un glacis cu latimi variate sectionat de raurile ce vin din munte si pe care se afla podgorii renumite; culoarele celor doua rauri cu terase extinse si lunci (ocupa cea mai mare parte a regiunii; sate mari cu economie agricola diversificata; pe ele se afla cele mai importante cai de comunicatie) si unele dealuri (Bilag, Mahaceni) detasate prin eroziune (palcuri de padure, sate mici; cresterea animalelor si unele culturi). In Dealul Mahaceni si la Turda exista cute diapire; unii samburi de sare au fost exploatati la Turda: pe vechile ocne prabusite s-au dezvoltat lacuri sarate. Efectele foehnale si deschiderea spre sud-vest a Culoarului Muresului favorizeaza climatul mai cald si mai uscat care a impus prezenta solurilor cernoziomice si o diversificare a tipurilor de culturi. Reprezinta o regiune bine populata, cu numeroase asezari care, desi au atestare documentara din secolele XII-XIV, sunt foarte vechi (urme din epoca dacica) fiind situate pe o axa de comunicatie cunoscuta inca din antichitate (de la Apulum la Napoca). Exista cinci orase. Alba Iulia (73.239 locuitori in 1996), capitala a Daciei romane (Apullum), prezenta in documente ca oras la 1097 (Belgrad); este unul din cele mai insemnate orase ale Transilvaniei ca istorie, economie (materiale de constructie, utilaje industriale, produse alimentare, textile, incaltaminte etc.), turism (cetate din sec. XVIII, muzee, monumente arhitectonice, biserici din sec. XIV-XX), nod de comunicatie etc. Aiud (29.191 locuitori, in 1996), cu urme vechi (asezarea daco-romana Brucla), in documente din 1229, cetate din sec. XV, are o economie mixta (industria alimentara, prefabricate din beton si produse agricole). Ocna Mures (16.001 locuitori,, in 1996) pe stanga Muresului, cunoscuta inca din perioada daco-romana pentru exploatarea sarii, in documente din 1202; este in prezent un centru important de produse clorosodice. Campia Turzii (29.929 locuitori, in 1996) este oras din secolul XX, principal centru al industriei siderurgice (laminate din otel si cabluri electrice). Turda (61.776 locuitori, in 1996) este cunoscut inca din antichitate (castrul roman Potaissa si exploatari de sare), prezent in documente la 1197, este un insemnat centru industrial (materiale de constructii, produse chimice, sticlarie etc.), turism (lacuri sarate, stabiliment balnear, case si biserici vechi etc.).

Se adauga unele asezari rurale mari cu functii economice mixte intre care importante sunt: Teius (nod feroviar, ateliere de reparatii, diverse culturi agricole etc.), Vintu de Jos (nod feroviar, materiale de constructii etc.).

Dealurile Feleacului. Includ masivul deluros (cristalin acoperit de sedimentar miocen), cu altitudini de peste 750 m (vf. Pena, 832 m), inca bine impadurit, dar si cu pasuni si culoarul depresionar de la contactul cu muntele (Martinesti-Hasdate-Iara-Vlaha-Savadisla) in care se afla mai multe sate mici si mijlocii cu economie agricola bazata pe cresterea animalelor, livezi si unele culturi de camp. Pentru turism sunt importante ruinele cetatii Lita, biserica (sec. XV) si trovantii din Feleac.

Depresiunea Huedin. Este numita de Gr. Posea,, Podisul Huedin. Aflata la 500-600 m altitudine este dominata, in vest de Muntele Vladeasa ) versanti impaduriti cu diferente de nivel de 200-400 m); in nord, exista o culme ce se dezvolta dinspre Podisul Pancieni (aflat in est) si care domina printr-o cuesta lunca Crisului Repede; in sud se realizeaza o trecere gradata spre Muntii Gilau. A rezultat prin adancirea calatei si a Crisului Repede in cuternar in nivelul general al podisului (600-700 m); in lungul vailor exista lunci si mai multe terase. Climatul racoros a favorizat solurile podzolice si padurile de fag economice silvo- pastorala; unele culturi se practica pe terase. Orasul Huedin (10.286 locuitori, in 1996), atestat documentar la 1332, este principalul centru economic.

Depresiunea Almas-Agrij. Se afla intre Muntii Meses (vest) si Dealurile Clujului si Dealurile Dejului (est). Este sculptata in formatiuni variate ale paleogenului (vest) si miocenului, ceea ce a condus la detasarea de forme de eroziune diferentiala. In relief se impun: culoarele de vale al e Agrijului si Almasului cu lunci largi si mai multe terase pe care se afla sate mici si suprafete cu culturi agricole (cereale si livezi), interfluviul deluros care le separa cu sei de contact sau de remaniere hidrografica (Al.Savu), cu versanti afectati de alunecari masive (Galgau) si torentialitate, cu numeroase palcuri de padure de cvercinee si pajisti, mai multe bazinete depresionare pe afluenti dezvoltate pe contacte petrografice (in ele se afla sate mici cu economie pastorala). Climatul, mai bland in raport cu unitatile vecine (valori termice mai ridicate cu 1-2⁰C si precipitatii cu 100-150 mm mai putine) este legat de descendenta aerului vestic dupa depasirea Muntilor Meses (efecte foehnale, Al.Savu).

Padurile se afla pe dealurile mai inalte, la contactul cu unitatile vecine unde ocupa peste 50% din suprafata acestora. Este traversata de soseaua Cluj Napoca-Zalau si de dupa drumuri relativ modernizate ce urca pe Almas si Agrij de la Somes la Huedin. Exista unele resurse exploatate local. Mai importante sunt: carbunele brun (Ticu, Hida), nisip, ghips etc. Pentru turism valoroase sunt: rezervatia geomorfologica de la Gradina Zmeilor Galgau, numeroasele biserici din lemn cu elemente specifice, urmele castrelor romane din asezarile de pe Agrij, ruinele cetatii Almas etc.

5. 2. Podisul Somesan

Se afla la NV, de la poalele Muntilor Gilau (S) si pana la contactul cu Dealurile de Vest (NV) si Culmea Brezei (NE); culoarul format de Somesul Mic si Somesul Mare (in E) si depresiunile Almas-Agrij (V) il delimiteaza net. Are un fundament cristalin fragmentat in blocuri de pozitie verticala diferita, dar apropiata de suprafata peste care se afla o cuvertura sedimentara. Jocul blocurilor in cuaternar a impus local, unele bombari sau subsidente (Jibou, Someseni). Adancirea retelei hidrografice a dus la conturarea unui ansamblu de subunitati de dealuri si podis dezvoltate pe roci paleogene, in sud si dominant miocene in rest care inclina monoclinal spre Culoarul Somesului dintre Dej si Jibou. Ca urmare, s-a dezvoltat in Podisul Somesan un relief structural tipic. Se impun fronturile de cuesta dezvoltate la nivelul unor strate de gresii, conglomerate (S), tufuri (in centru) si calcare (N), platouri structurale extinse, vai de diferite tipuri in lungul carora s-au format chei epigenetice, bazinete depresionare (multe subsecvete). Se adauga forme de relief petrografic (indeosebi pe calcare) si doua suprafete de eroziune ±650 m si ±550 m (Al.Savu), butonierea de la Leghia etc.

Climatul moderat (7-8⁰ C anual, 600-800 mm) a favorizat dezvoltarea dominanta a padurilor de cvercinee, la care se adauga pe culmile inalte cele de fag, fag si gorun. Sub ele exista argiluvisoluri si local cambisoluri, rendzine etc.

Asezarile sunt concentrate pe vai si aproape lipsesc pe culmi. In majoritate sunt mici, mijlocii si au economie cu caracter silvo-pastoral. Cele din lungul vailor mari au frecvent peste 1500 de locuitori si o economie cu caracter complex (culturi cerealiere, pomicole, cresterea animalelor si unele exploatari de materiale de constructie, carbune, lemn, ghips etc. in lungul Someselor, dar si a unor afluenti sunt mai multe artere de comunicatie importante (pleaca din Dej si Cluj-Napoca) ce asigura legaturi cu asezarile din nordul si nord-vestul tarii. Sunt elemente naturale si sociale cu valoare deosebita pentru turism (ruine de cetati medievale, biserici din lemn, biserici din secolele XIV-XVII in stiluri arhitectonice diferite, rezervatii naturale, pesteri etc.

In cadrul sau sunt separate cinci subunitati: la nord de Somes sunt Podisul Boiului si Dealurile Ciceului, iar la sud Dealurile Clujului si Dealurile Dejului; se adauga culoarele Someselor.

Podisul Boiului. Are altitudini de 400-500 m, este alcatuit din depozite eocene monoclinale (cad de la nord la sud) predominant calcaroase, pe care s-au individualizat cueste (domina depresiunile si vaile din jur 100-150 m), forme de relief carstice (platouri cu lapiezuri, doline, pesteri, chei). Este bine impadurit (gorun), are asezari mici (la periferie sau in bazinetele depresionare de obarsie) cu activitati silvo-pastorale. Se mai practica pomicultura iar local se exploateaza calcar. Este traversat de trei sosele care duc la Baia Mare; pentru turism au importanta Cheile Babei, pestera cu picaturi rupestre de la Cuciulat, biserici din lemn etc.

Dealurile Ciceului.se desfasoara intre vaile Poiana (Galgau) in vest si Ileanda in est, Culmea Breaza (N) si Culoarul Somesului (S). Scad in inaltime de la nord (700 m) la sud (500 m). Sunt alcatuite din formatiuni miocene (argile, marne, tufuri, nisip) cutate (doua aliniamente de cute est-vest de care se leaga unele bazinete depresionare pe sinclinale si culmi plate pe anticlinale). Asezarile mici se afla in lungul vailor (orientare nord-sud) si in bazinetele depresionare, de contact. Se remarca caracterul silvo-pastoral al economiei si unele obiective turistice (ruinele cetatii Ciceu din sec. XVI, muzeul memorial de la Tarlisua, elementele etnofolclorice).

Dealurile Dejului. Se afla intre Somes (N) si Valea Luna (S), sunt alcatuite din formatiuni miocene in care pentru relief (altitudini mari, cueste etc.) prezinta importanta desfasurata orizontului tufului de Dej. Reprezinta un masiv deluros bombat, cu inaltimi peste 600 m, fragmentat de vai cu orientare radiala. Este inca bine impadurit, satele sunt mici si au o economie dominanta silvo-pastorala. Se adauga pe vai unele culturi (cerealiere, cartofi, livezi de meri si pruni), exploatarea locala a sarii (Ocna Dej) sau a tufurilor. Pentru turism de retinut sunt monumentul de la Bobalna, bisericile vechi si statiunea balneara Ocna Dejului.

Dealurile Clujului. Se desfasoara intre vaile Capus-Somesul Mic si Luna, fiind alcatuite din formatiuni monoclinale paleogene in sud (calcare, marne, gipsuri, argile etc.) si miocene in centru si nord (insemnat este orizontul tufurilor de Dej aflat in est). Structura orografica evidentiaza interfluvii lungi orientate NV-SE, V-E cu altitudini de ± 600 m (cele mai mari inaltimi apar pe tufuri, calcare si gresii) separate pe vai asimetrice orientate spre Somesul Mic. Stratele de roci dure au favorizat fronturile de cuesta (dupa Gr.Posea pe stanga Capusului, Nadasului) si mentinerea fizionomiei de podis, pe cand stratele marno-argiloase au stimulat de gradari de teren (alunecari). Padurile de cvercinee au fost, in mare masura, defrisate pentru pasuni, fanete (39% din arabil) si culturi (cereale, livezi). Satele din interior sunt mici avand ca element specific in economie cresterea animalelor. Pe vaile principale si mai ales pe acelea pe care se afla si drumuri importante (Capus, Nadas. Borsa etc.) sunt sate mijlocii cu economie agricola diversificata). Se exploateaza nisipuri caolinoase, silicoase folosite la Aghires. Pentru turism, sunt importante vestigii resedintei voievodului Gelu de la Dabaca si rezervatia Fanatele Clujului.

Culoarele Somesului. Constituie o unite joasa care separa, pe de o parte, Podisul Somesan si Campia Transilvaniei, iar pe de alta parte unitatile din nordul de cele din sudul podisului. El este format din sectoarele:

Culoarul Somesului Mic, intre Gilau si Dej, cu terase extinse, desfasurate monolateral sau bilateral, pe care se afla asezari rurale mijlocii si mari cu profil economic complex (culturi de camp, livezi, cresterea animalelor, balastiere, unitati de morarit, hidrocentrale si lacuri de acumulare – Gilau).

Cluj Napoca este cel mai mare centru urban al Transilvaniei, cu urme de locuire din cele mai vechi timpuri istorice (aici a existat asezarea daca Napuca, cea romana Napoca – capitala a Daciei Porolissensis). Este cunoscut in documente la 1213 (Castrum Clus) si are rang de oras de la 1316. Din secolele XIV-XVI dateaza si urmele cetatii medievale. A fost unul din marile centre mestesugaresti, comerciale, culturale ale Transilvaniei medievale. Din a doua parte a sec.XIX se dezvolta industria. In 1996 avea peste 330.843 locuitori (locul patru pe tara), o industrie complexa (unitati masate in nordul si estul orasului in lungul caii ferate); este unul din marile centre cultural stiintific (una din cele mai vechi universitati din Europa de la 1581), cu numeroase puncte de agrement si turism (Gradina Botanica, complexul etnografic Hoia, Statiunea balneara Someseni etc.). Gherla (peste 24.612 locuitori) este o asezare veche (castru roman in sec. II), cetate medievala si centru comercial si mestesugaresc. Are unitati industriale (lemn, textila, alimentara) si o statiune climaterica locala (Baita). Dej (peste 41.585 locuitori) are urme de locuire straveche, aici a existat un castru roman; este atestat documentar la 1214, oras din sec.XIV; a avut o importanta deosebita prin exploatarea sarii si prin schimburile comerciale. In prezent are un combina de prelucrarea lemnului (celuloza, hartie, mobila etc.) si unitati industriale, alimentare. Langa Dej se afla statiunea balneara Ocna Dejului si intinse livezi.

Culoarul Somesului Mare, in aval de Beclean, prelungit spre vest, cu cel al Somesului, prezinta o latime de mai multi kilometri si opt terase. Pe cele interioare se afla asezari rurale mari in cadrul carora se practica culturi cerealiere, pomicole si se cresc cornute mari. In lunca exista mai multe balastiere; la Bizusa sunt izvoare minerale folosite terapeutic pe plan local.

5.3. Campia Transilvaniei (Dealurile muresano-somesene)

Are o pozitie geografica relativa centrala fiind limitata de culoarele vailor Somesul Mic, Somesul Mare, Mures, Dipsa. Doar in sud-vest limita este trasata in lungul unor vai secundare dezvoltate de contactul Dealului Feleacului si la marginea culoarului Ariesului. S-a introdus termenul „campie” datorita importantei folosintei agricole a terenurilor a situatiei reflectata si in denumirea multor asezari rurale. In realitate, peisajul este deluros. Formatiunile sedimentare, miocene la suprafata (argile, nisipuri, tufuri, gresii etc.), acopera un fundament cristalin in blocuri aflate la adancimi tot mai mari catre sud. Sedimentarul este cutat sub forma de domuri in centru si sud si de cute diapire pe laturile de nord si vest. Relieful deluros atinge inaltimi maxime in jur de 600 m; limita marilor inaltimi se afla la nord de cumpana de ape actuala dovada a unor remanieri hidrografice (I.Mac). Vaile principale dirijate spre Somes si Mures s-au adancit cu 150-350 m, au lunci foarte largi, in raport cu albiile, ca urmare a unor intense retrageri a versantilor in holocen (ele se racordeaza cu versantii prin glacisuri extinse); rar se pastreaza una – doua terase. La nivelul dealurilor exista o suprafata de nivelare (550-660 m) si doua nivele de eroziune (400-500 m) in toata regiunea si 300-350 m ca boturi de deal (I.Mac).

Climatul moderat trece de la o nuanta mai arida in vest (temperaturi anuale de 8-9⁰ C, precipitatii in jur de 500 mm, deficit de umiditate in lunile de vara), la alta mai umeda (700 mm) si mai racoroasa (7-8⁰ C) in est. Ca urmare, pentru cea mai mare parte din reteaua hidrografica fenomenul de secare este caracteristic. Aportul insemnat de materiale spalate de pe versanti a dat nastere la acumulari ce-au barat local albiile creand iazuri. B.Diaconeasa a stabilit varsta unor lacuri la inceputul holocenului, acum 7000-8000 ani). Din cele peste 150 de lacuri existente in secolul XVIII, in prezent sunt doar 17, ele constituind insemnate bazine piscicole.

Regiunea a fost bine impadurita cu cvercinee. Eliminarea padurilor s-a facut treptat, dar mai ales in ultimile secole, locul ei fiind luat de fanete si pasuni (cca. 30%) si terenuri de cultura (cca.60%) dar de o vegetatie ierboasa si arbustiva xerofila ce evidentiaza in prezent areale mici cu caracter stepic si silvostepic. Ca urmare, alaturi de solurile brune s-au individualizat cernoziomuri.

Exista circa 350 de sate, din care cca.60% sunt atestate documentar pana in sec. XIV (Geografia Romaniei, vol.III, 1987). Aproape 50% sunt sate mici cu profil economic axat pe culturi si cresterea animalelor. Celelalte, situate pe vaile principale (Fizes, Comlod etc.) sau la contactul cu culoarele vailor Mures, Somes, au peste 1000 locuitori si activitati economice variate (exploatarea gazului metan, a sarii etc.). densitatea populatiei este de 80-100 loc/km² in centru si sud si scade la 60-80 loc/km², in nord. Regiunea a reprezentat o importanta arie de plecare definitiva a populatiei spre orasele transilvane. Arterele de comunicatie principale se desfasoara prin culoarele vailor de la periferie (Mures, Somes). Aici sunt doar cateva sosele ce urmaresc vaile Fizesului, Comlodului sau care leaga asezarile de orasele din exterior (Reghin-Cluj Napoca). Se disting doua subunitati.

Dealurile Fizesului. Reprezinta o unitate cu o structura miocena complexa. Pe latura de vest exista cute diapire (Cojocna, Sic, Baile Gherla etc., ascensiunea sarii impune si altitudini mai mari 550-600 m), iar in centru si sud domuri. Relieful se caracterizeaza prin forme structurale (versanti cuestici orientati spre Somesul Mic si Somesul Mare. Cueste locale sunt pe versantii afluentilor subsecventi ai Fizesului, iar cueste semicirculare pe versantii vailor ce taie domurile. Alunecarile de teren au dimensiuni mari (glimee la contactul dintre badenian si sarmatian); torentialitate. Exista vai secundare dezvoltate pe sinclinalele dintre cutele diapire sau care strabat sectoarele mai joase (sinclinalele de compensatie) dintre domuri (I.Mac).

In climat se resimt in vest, influente foehnale care contribuie la o usoara aridizare iar pe vaile principale frecvente inversiuni termice. Doar raurile mari au o scurgere permanenta in regimul careia se manifesta si viituri de iarna. Exista multe iazuri, lacuri dezvoltate in masive de sare prin prabusire si lacuri intre treptele de alunecare (in mare masura inmlastinite). La Suata exista o rezervatie naturala in care abunda speciile pontice xerofile.

Satele mici si mijlocii si au o structura adunata; populatia dominant se ocupa cu culturi cerealiere si cresterea animalelor la care local o oarecare pondere capata si viticultura (Lechinta, Teaca etc.), pomicultura (Branistea), piscicultura (Geaca, Taga), serviciile (Cojocna) si exploatarea gazului metan (Puini, Matei).

Dealurile Sarmasului. Se desfasoara in jumatatea sudica, fiind in cea mai mare masura cuprinse in bazinul acestui rau. Au structura de domuri, sunt alcatuite din faciesuri marno-argiloase. Dealurile au inaltimi sub 500 m, vaile au lunci largi mlastinoase, pe versanti eroziunea aureola, torentialitatea si mai ales alunecarile de teren (glimeele) cunosc o intensitate deosebita. Climatul este mai secetos favorizand dezvoltarea plantelor xerofile dar si a culturilor cerealiere. Paraiele frecvent, seaca, scurgerea dominanta fiind din februarie pana in iunie (peste 55%). Langa Zau de Campie, exista rezervatia naturala de bujor de campie.

Este o regiune bine populata (233 de sate, peste 55% sate mici si 37% mijlocii, au structura variabila – rasfirata, adunata etc.(Geografia Romaniei, vol. III). Functia agricola (cu accent pe culturile cerealiere) este dominanta (arabilul detine 80% din agricol care este de 85% din suprafata). Sunt multe sate la care se adauga exploatarea gazului metan sau a argilelor.

5.4. Podisul Tarnavelor

Reprezinta cea mai extinsa unitate a Dealurilor Transilvaniei, desfasurandu-se de la Culoarul Muresului, in nord si pana la sirul de depresiuni pericarpatice. Contactul cu acestea este net, podisul terminandu-se prin versanti povarniti ce dezvolta o energie de relief de peste 100 m. Dominant, suprafata sedimentara miopliocena are structura in domuri; dar local apar boltiri diapire si o structura monoclinala.

Relieful, in cea mai mare masura, cu caracteristici de podis, are inaltimi mari in est (peste 650 m), si mici in vest (350-400 m); este format din interfluvii majore separate de culoare de vale extinse orientate de la est la vest, are versanti intens degradati prin alunecari si torentialitate. Exista urme ale unei evolutii ciclice pliocen superioare (suprafete si nivel de eroziune) si cuaternare (terase, forme structurale, glimee).

Climatul este moderat cu influente foehnale in vest ti sud, cu inversiuni de temperatura in culoarele vailor mari si cu nuante mai umede in est. Apar diferente evidente in regimul de alimentare si ca urmare de scurgere a raurilor alohtone si autohtone (au o scurgere cu fluctuatii mari, multe din cele mici vara seaca).

Padurile de cvercinee au o distributie variabila ocupand suprafete mai mari in est si pe toti versantii cu panta mai mare si mult mai redusa in culoarele devale, bazinetele depresionare si pe dealurile joase (in SV); in aceste locuri au fost inlocuite de pasuni, fanete si terenuri de cultura.

Conditiile naturale au fost favorabile unei stravechi si continui populari (multe marturii din paleolitic, neolitic, epocile dacica si daco-romana etc.). In secolele XII-XIII au fost colonizati sasii, iar in secolul XIII sunt atestate documentar majoritatea asezarilor rurale, unele devenind targuri, orase, cetati. In prezent, exista 10 orase concentrate in lungul Muresului si Tarnavelor, numeroase sate mici pe vaile secundare din interiorul dealurilor si sate mari cu economie agricola complexa pe terasele si glacisurile din lungul vailor principale. Se extrag gaz metan si materiale de constructii si se prelucreaza produse din agricultura. In orase, industria este mult diversificata (constructii de masini, chimica, textila, materiale de constructii etc.). Daca in asezarile din dealuri, in productia agricola predomina plante tehnice (sfecla de zahar, inul), pomicultura.

In lungul Muresului, Tarnavelor, Hartibaciului sunt principalele artere de comunicatie. Ele se racordeaza cu reteaua din culoarele depresionare peritransilvane. De asemenea este strabatuta de magistrala feroviara „trei”.

Prin caracteristicile geografice se diferentiaza trei subunitati.

Dealurile Tarnavei Mici. Se desfasoara intre Mures, Tarnava Mare si un sir de depresiuni aflate la contactul cu Subcarpatii Transilvaniei.

Fundamentul cristalin (cateva blocuri) este situat la adancimi diferite. Suprastructura sedimentara (3000-8000 m) are la suprafata depozite panoniene (marne, argile, nisipuri) si sarmatiene (marno-argile, gresii, tufuri) prinse in cute diapire in vest (Blaj-Ocna Mures) si 12 domuri, in centru si est. Relieful se impune prin cinci caracteristici majore – culoare de vale foarte largi, orientate NE-SV (Mures, Niraj, Tarnava Mica, Tarnava Mare), in cadrul carora sunt 6-8 terase si lunci extinse (mai ales pe stanga albiilor); interfluvii principale care coboara altimetric de la 600-700 m (E) la 450-500 m (V), ce au un versant abrupt (spre sud) si altul prelung (spre nord) de unde o asimetrie orografica evidenta; un grad ridicat de fragmentare (energie de relief de peste 150 m) care a impus fizionomia de dealuri si o reducere a suprafetelor de eroziune (550-600, 500-550, 480-500 m, N.Josan, 1979) la martori, umeri si interfluvii secundare; cu un relief structural cu cueste simple si in trepte; o dinamica de versant activa cu siroire, torentialitate, curgeri noroioase si alunecari de teren.

Climatul moderat este relevat de valorile medii termice (la Blaj 9⁰C anual, 20,6⁰ C iulie, -3,8⁰ C in ianuarie; la Targu Mures 8,6⁰ C anual, 19,4⁰ C in iulie, - 4,5⁰ C in ianuarie; pe dealurile din est, 8⁰ C anual, - 5⁰ C in ianuarie, 18⁰ C in iulie), pluviale (580 mm La Blaj, 645 mm la Targu Mures si 700 mm pe dealurile din est), in frecventa producerii unor fenomene climatice (inversiuni de temperatura, ceturi in culoarele de vale etc.).

Apar si izvoare minerale clorurate (in aria diapira) sau iodurate, bromurate, sulfuroase (Bazna). Raurile alohtone au scurgere bogata in martie-mai, dar si viituri de vara spre deosebire de cele autohtone (10-20 km lungime) cu scurgere si debite variabile.

Padurile au dezvoltare mai mare pe culmile din est si apartin etajului cvercineelor; se adauga in vest, ca urmare a conditiilor climaterice, specii ierboase xerofite. Aceeasi tranzitie se remarca si in distributia solurilor – de la cernoziomuri levigate, in vest si pe terasele Muresului spre brune de padure in diferite grade de podzolire, in centru si est. Pe marne abunda pseudorendzinele.

Este o regiune bine populata (aproape 500.000 de locuitori) in care valorile densitatii depasesc 100 loc/km in culoarele de vale (peste 300 loc./km² in orase) dar sunt sub 75 loc/km² in bazinele vailor secundare (Geografia Romaniei, vol. III).

Reteaua de asezari este formata din 250 sate mici (cele mai multe pe vaile secundare), mijlocii (in culoarele vailor principale) si mari (in apropierea oraselor). Au functii dominant agricole (cerealiere, cresterea materialelor in est, cerealier-pomicol sau viticol in centru si vest) la care se adauga cele cu functii mixte (exploatari de gaze, energie electrica la Fantanele; industrie alimentara – Jidvei; confectii – Miercurea Nirajului etc.), statiune balneoclimaterica (Bazna) etc.

Se gasesc mai multe orase. Targu Mures, municipiu, resedinta de judet; vestigiile cele mai vechi din neolitic; atestare documentara din 1332; insemnat centru comercial, mestesugaresc si cultural in secolele XIV-XVIII cand aici a functionat si o cetate. Populatia a crescut de la sub 40.000 locuitori, in perioada interbelica, la 166.972 locuitori in 1996. a cunoscut o puternica dezvoltare economia; in ultimile trei decenii au fost construite multe unitati apartinand industriei constructiilor de masini (electronica, electrotehnica, utilaj textil), chimica, textila, alimentara. Este centru universitar, nod de cai de comunicatie si are numeroase obiective turistice (cetate, biserici vechi, Palatul Culturii etc.). Ludus, atesta documentar la 1377, targ din secolul XV, oras din 1960 cu o populatie, in 1996, de 18.969 locuitori; economie mixta industriala (materiale de constructie, alimentara, textila etc.) – agrara. Iernut, oras din 1989, cu o populatie de 9889 locuitori (in 1996), termocentrala, sere, culturi cerealiere si de sfecla de zahar. Blaj, asezare foarte veche (urme din sec.VI i.e.n.); in documente apare al 1271, important targ in secolele XVII-XVIII; unul din cele mai insemnate centre ale spiritualitatii romanesti in secolele XVIII-XIX. In prezent are 22.246 locuitori (4618 locuitori in 1930) si mai multe unitati ale industriei lemnului si alimentara, numeroase obiective turistice (biserici din secolele XVII-XVIII, monumentele de pe Campia Libertatii). Tarnaveni, atestat documentar la 1278, avea in 1996, 30.265 locuitori. Este un important centru industrial (combinat chimic, in care se produce carbit, soda caustica etc.; materiale de constructie etc.).

Dealurile Tarnavei Mici se pot divide in:

• culoarele vailor Mures, Niraj, Tarnava Mica cu latimea mare (de unde aspect

depresionar, cu lunci extinse si multe terase), concentreaza cele mai mari asezari (inclusiv pe cele urbane), principalele artere de comunicatie si arii industriale;

• a doua categorie de subunitati este format din interfluvii dintre aceste culoare, ce cresc

altimetric spre est, sunt fragmentate de o retea scurta de vai pe care se afla asezari mici cu economie dominant agricola. Local se pot face divizari ale acestora.

Podisul Hartibaciului. Este cea mai mare subunitate a Podisului Tarnavelor (peste 4000 km²) fiind situata intre culoarele vailor Tarnava Mare, Olt, Visa, Cibin. Este alcatuita din formatiuni miocene si pliocene cu o structura in domuri sau monoclinala.

Relieful este de podis, podurile interfluviale fiind situate la 600-650 m in vest si 750-800 m in est. Albiile raurilor periferice (Tarnava, Olt) au nivel mai coborat decat Hartibaciu care strabate podisul prin centru. Ca urmare, afluentii acestora au inaintat in detrimentul bazinului Hartibaciu, iar in nord cumpana de ape a fost mult impinsa spre sud de afluentii Tarnavei Mari si nu mai coincide cu linia marilor inaltimi (Florina Grecu, N.Popescu).

Exista o suprafata de eroziune superioara (Amnas) la ± 600 m (V) si ± 700 m (E), daciana, una inferioara (Hartibaci) la ± 500 m (V) si ± 600 m (E), romanian-pleistocen inferior si un nivel de eroziune ce domina cu 90-100 m lunca Hartibaciului (cuaternar inferior). Pe Hartibaci sunt trei terase (10-15 m, 20-35 m, 40-55 m) si lunci si glacisuri extinse. Relieful structural este reprezentat prin fronturi de cuesta si vai asimetrice. Pe versanti predomina alunecarile de teren (au dimensiuni foarte variate; cele mai mari sunt glimeele de la Saes, Movile, Saschiz, Cornatel; Florina Grecu).

Climat cu temperaturi medii anuale ce scad de la 8-9⁰ C (NV) la 7-8⁰ C (E); vara sunt in jur de 18⁰ iar iarna de – 4⁰; precipitatiile cresc de la 600 mm (NV) la 700 mm (E); cele mai multe cad vara sub forma de aversa.

Hartibaciul este principalul rau din podis cu un debit mediu anual de 3,08 m³/s.

Vegetatia de padure (cca 109.000 ha) este alcatuita din fag (pe versantii nordici sau la peste 700 m), fag in amestec cu gorun si stejar pedunculat (sud).

Exista un mozaic de soluri. Predomina cele argiloiluviale (brune luvice, luvisoluri albice, brune si eu-mezobaice) la care se adauga solurile negre de faneata.

In podis (dupa Geografia Romaniei, vol. III) sunt 165 de asezari (cinci orase), marea majoritate atestate documentar in secolele XI-XIV, dar cu numeroase urme de locuire continua incepand cu neoliticul si bronzul. Majoritatea se afla pe vaile mari (pe terase, glacisuri, lunca), dar si pe unele secundare. Numarul locuitorilor este de cca. 280.000 locuitori, de cca. 5-6 ori mai mult decat in 1920, iar densitatea populatiei este de cca 50 loc/km² fiind mai mare in orase si mai redusa in podisul propriu-zis (25-40 loc/km²).

Mediasul (63.204 locuitori, in 1996), cel mai important oras, este atestat documentar la 1267; are cetate din secolele XIV-XVI, este un important centru mestesugaresc si comercial in secolele XV-XVIII; are multe unitati industriale (unele de traditie aparute la finele secolului XIX) de pielarie, incaltaminte, geamuri, vase emailate, tesaturi, alimentara, industria constructiilor de masini. Exista multe obiective turistice.

Sighisoara (36.486 locuitori) este atestat documentar la 1280 (Castrum sex), are o cetate din secolul XIV-XV, a fost un puternic oras-cetate in secolele XVI-XVII cu o buna organizare mestesugareasca si comerciala. In prezent are unitati de industrie textila, confectii, constructii de masini, sticla si faianta, alimentara etc.

Dumbraveni (8.800 locuitori, in 1996) este centru industrial (topitorie de canepa, prelucrarea lemnului, prelucrarea carnii). Copsa Mica (5229 locuitori in 1996) are unitati industriale (metalurgie neferoasa). Agnita (12.342 loc. in 1996), atestat documentar la 1280, oras din 1950, cu unitati in industriile de incaltaminte, manusi, ciorapi, utilaje.

In toate orasele populatia a crescut pana la 1985 fiind de 3-6 ori mai mare ca in 1990. Ulterior a scazut de la cateva sute la 1500 locuitori. Populatia urbana este concentrata pe vaile Tarnava Mare si Hartibaci.

Satele sunt mici si mijlocii (aproape 80%); cele mai mari se afla in culoarele vailor principale si ajung la 3000-4500 locuitori. Sunt sate compacte cu textura neregulata. In multe din ele exista biserici fortificate. Economia acestora este dominant agricola (suprafata agricola depaseste 60%, arabilul ridicandu-se la 25%, pasunile si fanetele la peste 335, viile si livezile in jur de 1%). Se cultiva cereale, plante de nutret, cartofi, sfecla de zahar. Cresterea animalelor ocupa un loc insemnat. Se practica extractia de gaze naturale, materiale de constructie, iar in unele sate sunt ateliere textile si de confectii.

Podisul Secaselor. Este situat la sud-vest, intre Mures, Tarnava, Visa si culoarul depresionar Apold. Sedimentarul miopliocen are o structura cutata sau monoclinala (caderea spre nord). Relieful, format din cateva interfluvii, unde se pastreaza caracterul de podis, intre culoarele largi ale vailor Secasu Mare, Secasu Mic, Tarnava si Visa. Se adauga multe dealuri secundare (Amnasu la 550-600 m in sud-est si Secas la 450-500 m) si un nivel de eroziune la 400 m ce domina culoarele vailor vecine cu cca 100 m. Structura a impus un relief de cueste (uneori cu caracter de front) pe dreapta Secaselor pe care se produc intense alunecari, siroiuri favorizate de lipsa padurii si de roca. Pe Mures si Tarnava sunt 8 terase, iar pe Secase – 6 (de la 9-10 m la 90-120 m) pe care se afla majoritatea asezarilor mari.

Climatul moderat, cu o circulatie dominant vestica, este puternic influentat de descendenta aerului din Muntii Apuseni ce produce efecte foehnale (incalziri timpurii, brusce, timp senin mai indelungat si precipitatii ceva mai reduse).

Temperaturile sunt mai mici in sud si mai ridicate in nord, nord-vest.

Raurile principale (Secasele si Visa) au lungimi in jur de 40 km, debite medii anuale de 0,8 m³/s, o scurgere permanenta dar cu oscilatii foarte mari, fenomenul secarii fiind caracteristic.

Padurile (cca 13%) sunt prezentate la nivelul culmilor si a pantelor abrupte (stejar, gorun, carpen cu diferente in functie de expunere, panta). Pe suprafetele despadurite s-a instalat o vegetatie de pajiste cu multe elemente stepice (xerofile).

Sunt soluri brune argiloiluviale, brune eu-mezobazice, brune luvice, dar si cernoziomuri levigate. Se adauga lacovisti, pseudorendzine si soluri aluviale.

Populatia (cca 63.000 locuitori) apartine la 62 de sate mici si mijlocii situate pe vai; au o structura adunata, profil agricol (dominant cerealier, cresterea animalelor la care se adauga local viticultura, pomicultura); in majoritate sunt atestate documentar in secolele XIII-XIV.

Economia este dominant agricola. Peste 82% este suprafata agricola din care peste 68% este arabil si peste 26% pasuni si fanete (Geografia Romaniei, vol. III). Exista mai multe obiective turistice (Rapa Rosie, Rapa Lancram, in sate biserici vechi din sec. XV-XVI sau din lemn din sec. XVIII).

Teme de control

1. Mentionati cel putin trei denumiri vechi ale Dealurilor Transilvaniei
2. Urmariti caracteristicile reliefului structural
3. Mentionati si exemplificati tipurile genetice de lacuri din Dealurile Transilvaniei
4. Care sunt caracteristicile principalilor parametrii climatici ai Dealurilor Transilvaniei
5. Urmariti istoricul popularii acestei regiuni
6. Mentionati cel putin 10 orase din Dealurile Transilvaniei si caracterizatile din punct de vedere geografic
7. Care sunt cele mai reprezentative industrii in Dealurile Transilvaniei?
8. Care sunt caracteristicile agriculturii in Dealurile Transilvaniei?
9. Mentionati elemente de potential turistic antropic in Dealurile Transilvaniei.