|
|
|
PRINCIPALELE FUNCTII ALE FINANTELOR PUBLICE
In afara caracterului istoric, trebuie avut in vedere si caracterul obiectiv al finantelor publice, in sensul ca aceasta categorie de relatii social-economice functioneaza independent de vointa sau decizia individuala, dar pentru sarcini si obiective direct legate de interesul general al societatii.
Finantele publice opereaza ca mediatori intre autoritatea publica si cetateni, prin functiile pe care acestea le exercita, ca manifestare directa si comensurabila a continutului si finalitatii lor in procesul de reproductie sociala.
Doua motive explica actiunea celor doua functii:
1) necesitatea constituirii unor fonduri financiare pe surse diferentiate de provenienta, pentru finantarea unor cheltuieli alocate pe destinatii, conform prioritatilor selectate la un moment dat de managementul guvernamental; aceasta sustine functia de repartitie;
2) necesitatea exercitarii unui control riguros asupra randamentului social si economic al ambelor operatiuni, control exercitat de catre stat, in numele si pentru intreaga natiune; aceasta sustine functia de control. Ambele functii opereaza concomitent si se interconditioneaza.
Cuvinte cheie
functia de repartitie
constituire si repartizare
instrumente financiare
instrumente bancare
parghii economico-financiare
fond de acumulare (dezvoltare)
fond de consum
functia de control
Cuprins:
1. Functia de repartitie
Functia de control
Abordari teoretice privind interventionismul statal
1. FUNCTIA DE REPARTITIE
Sustinand amploarea interventionismului statal din perioada contemporana, teoriile moderne ale finantelor publice opereaza o nuantare a rolului pe care il are autoritatea publica in satisfacerea cerintelor sociale. De pilda, o concurenta imperfecta, dublata de risc, incertitudine sau de informatii incomplete, amplifica imperfectiunile pietei si necesita corectii in alocarea resurselor, astfel impunandu-se, rolul alocativ al guvernului. Repartizarea veniturilor si a bunastarii se realizeaza de pe premize care, in mod logic si legic, genereaza inechitati, chiar dezechilibre, facand oportuna manifestarea rolului distributiv al guvernului. Intreaga activitate social-economica se desfasoara dupa reguli si norme impuse prin rolul de reglator al guvernului, iar coordonarea politicilor sectoriale cu masurile de politica macroeconomica are loc prin exercitarea rolului stabilizator al guvernului. Oricare din aceste roluri sunt atributii care se exercita de catre
autoritatea publica prin administratia centrala si locala si consta in vanzarea de bunuri si prestarea de servicii, a caror utilitate este acoperirea multiplelor cerinte sociale. "Economia publica1 cuprinde fluxuri de venituri repartizate in cadrul procesului de distribuire a veniturilor din economia reala stabilite prin decizie publica." si "in urma redistribuirii veniturilor publice pe destinatii.".
Tot mai variatele bunuri si servicii pe care statul este obligat sa le ofere potrivit normelor moderne de functionare ale unui stat democratic implica o laborioasa activitate de colectare si, ulterior - sau chiar concomitent, de dirijare a resurselor financiare publice. Aceasta activitate genereaza fluxuri financiare complexe, al caror continut economic este pertinent in toate fazele ciclului economic, in sensul ca include productia, circulatia - schimbul, consumul. Repartitia este faza cu cea mai manifesta forma de exercitare a unor fenomene financiare cu impact covarsitor asupra tuturor sectoarelor vietii social-economice. Desi comporta doua faze separate cu o anumita ordonare, constituirea de resurse financiare publice si repartizarea acestora pe destinatii - trebuie subliniata intrepatrunderea, interconditionarea lor.
1.1.Constituirea resurselor financiare publice se realizeaza cu participarea diferentiata a tuturor subiectilor economici: firme cu activitati lucrative indiferent de forma de proprietate asupra capitalului social si de forma juridica de organizare, institutii publice si unitatile subordonate, populatia, persoane juridice si fizice rezidente in strainatate, dar care obtin venituri in tara avuta in vedere.
Ponderea resurselor financiare care constituie banul public provine din produsul intern brut dintr-o perioada determinata, secondata intr-o oarecare masura de preluarile din avutia nationala si diferite transferuri primite din strainatate. Concret, nomenclatorul surselor de alimentare a fondurilor publice include impozitele si taxele, contributiile obligatorii la asigurarile sociale si la diverse fonduri speciale, amenzi, penalitati, redevente din concesiuni si inchirieri, imprumuturi de pe piata interna sau externa de capital, donatii si alte sume cu titlu incidental si nerambursabil etc. In functie de criterii specifice care se bazeaza pe o anumita capacitate de plata, subiectii economici provin din toate sectoarele sociale, inclusiv
din randurile populatiei. Prin urmare, resursele financiare publice se constituie prin distribuirea si redistribuirea produsului intern brut, ca proces unitar care antreneaza statul, pe de o parte, si diferitele persoane fizice si juridice - pe de alta parte.
1. Repartizarea resurselor financiare publice este precedata in mod firesc de o evaluare si ordonare a nevoilor colective din perioada considerata, ierarhizate la randul lor dupa prioritatile acelei perioade. Este un truism afirmatia ca cererea de bunuri si servicii collective se afla intr-o fireasca evolutie, in timp ce oferta lor este indeobste limitata la un plafon determinat de resurse de finantare.
Faza de selectare a destinatiilor pe care sa le urmeze resursele disponibile genereaza fluxuri financiare de forma cheltuielilor publice cu diferite obiective: educatie si invatamant, sanatate si cultura, asistenta si
protectie sociala, constructii de locuinte sociale, aparare nationala si ordine publica, administratie si relatii internationale, actiuni cu character economic si altele. De remarcat este modul diferit de alocare a resurselor financiare in tarile capitaliste dezvoltate, in care se acorda prioritate domeniilor socialculturale,
fata de tarile in dezvoltare unde, o insemnata pondere din aceste resurse, are ca destinatie sustinerea economiei, sau a ordinii publice, si abia apoi acoperirea cerintelor social-culturale.
Finalitatile concrete ale cheltuielilor publice includ plati pentru salariile angajatilor si a diferitelor drepturi de personal, achizitii de materiale si servicii, subventii si transferuri pentru diferite categorii de persoane fizice
si juridice, investitii si fonduri de rezerva etc. Legat de redistribuirea veniturilor, doua directii mari sunt respectate in astfel de demers:
a) repartitia sau distribuirea primara a veniturilor, care vizeaza persoanele cu un aport comensurabil si direct productiv in munca si capital, iar acest aport este si unitate de masura, si
b) redistribuirea veniturilor, care vizeaza persoane ce nu au avut un astfel de aport; este vorba de someri, bolnavi, pensionari etc., precum si de persoane cu venituri primare reduse, astfel incat devine necesar a sprijinirea financiara din partea statului. Ponderea semnificativa a autorilor de reper din literatura de specialitate considera ca suportul statului pentru categoriile aflate la sau sub pragul de pauperitate isi are explicatia in conceptiile Keynesiste. Potrivit acestei doctrine, antrenarea persoanelor defavorizate in reparti tia veniturilor stimuleaza consumul si cererea globala, marirea gradului de ocupare si, in final, impulsioneaza toate activitatile economice.
Distribuirea si redistribuirea produsului brut ocazionate de repartizarea
resurselor financiare publice reprezinta rezultatul unor relatii care, intocmai
ca anterior, antreneaza statul si diferitele categorii de persoane fizice si
juridice.
Atat ca volum, cat si ca provenienta si directii de alocare, resursele
financiare la dispozitia statului se afla intr-o continua si fireasca modificare
sub actiunea conjugata a numerosi factori legati de marimea produsului
intern brut, de raportul intre acumulare si consum, de prioritatile avute in
vedere de catre managementul guvernamental privind stabilirea si
realizarea obiectivelor de politica generala si sectoriala.
Functia de repartitie a finantelor are o dubla manifestare, atat pe plan
intern, cat si pe plan international, de reala importanta in contextul actual
de vertiginoasa propagare a interdependentelor. Ca forme concrete, aici
intra in discutie mai multe operatii de procurare a unor resurse financiare
din exterior pentru completarea disponibilitatilor interne, cum ar fi: creditele
contractate pe piata financiara internationala, sumele primite ca ajutoare,
donatii sau alte titulaturi pe baza de nerambursabilitate, diverse redevente,
chirii, dobanzi sau comisioane incasate de stat pentru valorificarea in
strainatate a bunurilor sale.
Totodata, adica in paralel cu aceste fluxuri financiare de intrare,
repartitia se efectueaza si pentru sustinerea unor fluxuri financiare de
iesire, asa cum ar fi: plata cotizatiilor si contributiilor statului respectiv
pentru participarea la diferite organisme internationale, acordarea de
ajutoare externe la solicitarea altor guverne sau organizatii
guvernamentale din alte tari, sprijin financiar nerambursabil pentru
anihilarea efectelor negative ale unor calamitati naturale etc.
Distribuirea si redistribuirea de resurse financiare la nivel international
se desfasoara in baza prevederilor stabilite si acceptate prin acorduri si
tratate bi - si multilaterale, ce contin clauze explicite privitoare la cote,
echivalent, scadenta sau nerambursabilitate, dupa caz.
1.3 Instrumentarul repartitiei prin finantele publice
genereaza si influenteaza fluxurile financiare care compun si sustin
economia publica, in baza complexelor raporturi economico-sociale
dezvoltate in interiorul unei tari si pe plan international. "Economia publica2
sau economia alocarilor are ca obiectiv satisfacerea nevoilor publice
prin proceduri de prelevare si alocare de resurse financiare fiind
situata in afara fortelor pietei, . iar alegerea mijloacelor si procedurilor de
obtinere a resurselor de alocare a acestora se realizeaza in mod
autoritar prin puterea de decizie a autoritatii publice (s.n.)".
Asadar, imperativul constituirii de resurse financiare la dispozi tia
statului opereaza in toate tarile, indiferent de gradul lor de dezvoltare
economica sau de regim politic, fapt care explica si demonstreaza
caracterul obiectiv al finantelor publice
Procesul de redistribuire si alocare a acestor fonduri depinde insa de
perceptia particulara a decidentilor de politica generala, de interesele
grupurilor sociale reprezentate de partidul sau coali tia de partide, aflate la
guvernare, argumente care indica si sustin caracterul subiectiv al
finantelor publice
Caracterul dual al finantelor publice transpare din distinctia
instrumentarului folosit pentru a mobiliza si a dirija resursele financiare
publice, functie de durata si conditii de restituire sau nu.
Instrumentele financiare se folosesc in cazurile de repartitie
definitiva si cu schimbarea titularului dreptului de proprietate asupra
fondurilor mobilizate sau/si alocate; aici intra prelevarile si alocarile
nerambursabile din categoria impozitelor, taxelor, contributiilor la
asigurarile sociale si fondurile speciale, precum si alocatiile, bursele,
pensiile, indemnizatiile de somaj etc, adica instrumente cu regim
obligatoriu de prelevare si alocare definitiva.
Instrumentele bancare se folosesc pentru a mobiliza si a dirija
resurse financiare pe o durata limitata, determinata, cu obligatia sau
aranjamentul de rambursare si fara a schimba titularul dreptului de
proprietate asupra lor; aici intra sumele cu care se opereaza in conturile
curente ale agentilor economici, depozitele bancare ale persoanelor fizice
si/sau juridice, creditele, ratele scadente si comisioanele aferente acestor
operatiuni, dobanzile si orice alte sume dislocate cu caracter facultativ si
temporar.
Literatura de specialitate atribuie acestui complex instrumentar
calitatea de parghii economico-financiare3 intrucat influenteaza pozitiv
anumite laturi ale activitatii economice in diverse faze ale procesului
reproductiei sociale.
Ele sunt ".instrumentele cu ajutorul carora statul actioneaza
pentru stimularea interesului economic al unei colectivitatii
determinate (ramura sau subramura economica, grup socio-profesional,
zona geografica etc.) sau al membrilor acesteia luati in mod individual
(producatori, consumatori, salariati, locuitori ai unei anumite zone
geografice etc.) pentru realizarea unui anumit obiectiv", ". dar si pentru
sanctionarea materiala a acestora (membrii respectivei colectivitati -
obs. ns.), in cazul nerespectarii unor obligatii legale sau
contractuale
1.4. Repartitia produsului intern brut exprima, in sinteza,
succesiunea fazelor de distribuire si redistribuire a resurselor financiare
publice si, totodata, exprima coordonatele majore de stabilire si aplicare a
politicilor guvernamentale.
Principala divizare a produsului intern brut separa fondul de
acumulare (dezvoltare) de fondul de consum.
Alocarile pe seama fondului de acumulare (sau dezvoltare), sunt
orientate pentru finantarea investitiilor, constituirea stocurilor si a fondului
de asigurare necesar intregii economii, adica - pentru sprijinirea
potentialului de reluare a procesului de reproductie sociala in toate
sectoarele economiei
Cu sumele constituite si alocate din fondul de consum se asigura in
fapt acoperirea tuturor trebuintelor social-economice ale cetatenilor
unei tari. Impactul dimensiunilor si utilitatii finale pentru acest fond devine
mai evident prin divizarea sa dupa semnificatia sociala sau individuala a
consumului. Astfel:
fondul de consum social este stabilit centralizat pentru acoperirea
sarcinilor traditionale ale autoritatii publice care tin de: administratie,
aparare nationala si ordine publica, activitati de ordin social, cultural si
educativ etc.; intrebuintarea acestui fond nu are la baza aportul
individual al cetatenilor la constituirea sa, ci prioritatile sectoriale avute
in vedere la un moment dat de catre decidentii de politica
macroeconomica;
fondul de consum individual reprezinta cea mai importanta si mai
relevanta parte a intregului consum, fiind repartizat direct intre
membrii societatii, ca remunerare si stimulare a efortului individual al
fiecaruia.
Problema cardinala a politicii si strategiei managementului
guvernamental consta in determinarea si realizarea unui raport optim4intre
acumulare (dezvoltare) si consum, ca premisa fundamentala a unei
judicioase administrari a resurselor si a unei viabile evolutii in perspectiva.
FUNCTIA DE CONTROL
Intrucat fondurile de resurse financiare publice constituite la dispozi tia
statului apartin intregii natiuni, functia de control este justificata si
necesara, astfel punandu-se in lumina randamentul, si eficienta procesului
final de valorificare a resurselor.
Fondurile de resurse financiare reprezinta o considerabila parte din
produsul intern brut obtinut la nivelul intregii natiuni, iar apartenenta
fondurilor publice la dispozitia intregii societati indreptateste statul, ca
mandatar al acesteia, sa actioneze prin toate mijloacele pentru
conservarea patrimoniului public. Corecta administrare a banilor si a
tuturor valorilor publice insemna evitarea, combaterea risipei si fraudei,
evitarea alocarilor inoportune, sau ineficiente, precum si recuperarea si
sanctionarea in situatii de prejudiciere a avutului public.
Functia de control a finantelor publice . "urmareste legalitatea,
necesitatea, oportunitatea si eficienta cu care institutiile publice si
agentii economici cu capital de stat utilizeaza in concret resursele
banesti de care dispun, fie proprii sau imprumutate 5
Pentru aceste ratiuni majore, controlul financiar isi dezvolta o serie de
functii6 cumulativ importante in atingerea unor obiective specifice:
a) functia de evaluare consta in estimarea unei situatii la un moment
dat, ca apreciere exacta si concreta a realitatii, iar sugestiile pe care le
implica sunt menite sa completeze rezultatele si sa elimine cauzele
perturbatoare;
b) functia preventiva se manifesta prin control anticipat destinat sa
evite si sa preintampine tendintele care ar necesita decizii corective; din
aceasta perspectiva se urmareste nu doar legalitatea, ci si oportunitatea,
necesitatea si economicitatea actelor si operatiilor;
c) functia de documentare asigura cunoasterea cantitativa si calitativa
a problematicii pe care o implica actul conducerii;
d) functia pedagogica semnifica latura formativa a controlului asa cum
se degaja din popularizarea si generalizarea experientei pozitive sau din
sanctionarea nuantata a disfunctiilor si abaterilor constatate.
Totodata, legalitatea, oportunitatea, eficienta, economicitatea si
realismul sunt conditii cumulativ necesare pentru fundamentarea si
credibilitatea oricarui act ce tine de controlul administrarii banului public, al
patrimoniului public si privat al statului.
Ampla sfera de manifestare a controlului financiar cuprinde toate
domeniile vietii sociale care tin de sectorul public, motiv pentru care
imbraca forme diferite, se realizeaza de catre organe cu abilitati si
imputerniciri diferite si, ca atare, foloseste instrumente diferite de
exercitare.
Fiecare domeniu de activitate trebuie considerat dintr-o perspectiva
tridimensionala, prin referire simultana la:
a) sarcinile specifice care-i revin spre solutionare intr-o perioada
determinata de timp;
b) efortul financiar al statului, necesitat de desfasurarea activitatii
respective, care efort se exprima in bani;
c) utilitatea activitatii, dupa efectele acesteia masurabile si posibil de
a fi exprimate in bani.
Controlul financiar reprezinta forma concreta a functiei de control a
finantelor publice, prin permanenta evaluare a raportului efort - efect cu
privire la eficienta cu care se utilizeaza resursele constituite pe seama
banului public.
1. Forme curente de control financiar. Dupa modul de
realizare a actelor economico-sociale si financiare, si avand in vedere
momentul efectuarii sale, pot fi mentionate urmatoarele forme de
control financiar:
Control financiar preventiv (anticipat) este cea mai importanta
forma, premergatoare tuturor actelor si operatiunilor economico-financiare
si este exercitata de catre conducatorul compartimentului financiarcontabil
sau prin insarcinatii acestuia; scopul acestui tip de control este
preintampinarea cheltuielilor neeconomicoase si a imobilizarilor de fonduri
banesti; sfera sa de cuprindere include incheierea si executarea
contractelor economice, platile de salarii si a drepturilor asimilate,
constituirea fondurilor prevazute de lege, cererile de credite, lucrarile de
investitii, casarea si declasarea bunurilor, etc.
Controlul operativ - curent (concomitent) se desfasoara in acelasi
timp cu derularea operatiunilor care necesita mijloace materiale si banesti;
se exercita inopinat si direct asupra compartimentelor din imediata
subordine si este deopotriva atributul organelor de conducere si al
organelor cu sarcini in domeniul contabilitate sau financiar; sfera de
cuprindere o reprezinta toate actele si faptele ce tin de disciplina
economica - financiara in general.
Controlul postoperativ (ulterior) se exercita dupa infaptuirea actelor
si operatiunilor economice, financiare si sociale, si, din acest motiv, se
poate exercita cu minutiozitate, fara a stanjeni activitatea curenta a unitatii
controlate; este temeinic si are o puternica latura profilactica, intrucat
serveste ca baza de decizii viitoare in activitate si contribuie la mobilizarea
de noi resurse, dar si la sanctionarea abaterilor si risipei din gestionarea
fondurilor si resurselor existente.
O alta grupare, diferentiaza controlul financiar intern si controlul
financiar preventiv
a) Controlul financiar intern are urmatoarele obiective generale:
- indeplinirea corespunzatoare a atributiilor institutiilor publice,
conform misiunii lor de baza si respectand regularitatea, eficacitatea,
economicitatea si eficienta intregii activitati;
- protejarea fondurilor publice contra actelor si faptelor care
genereaza pierderi, risipa, imobilizari inoportune, fraude ori abuzuri.
Ca autoritate a administratiei centrale de specialitate, Ministerul
Finantelor Publice actioneaza in numele statului si are responsabilitati de
prim rang cu privire la:
- elaborarea si implementarea politicilor financiare;
- indrumarea si coordonarea metodologica in domeniu;
- supravegherea bunei gestionari a fondurilor publice si a corectei
administrari a patrimoniului public.
In structura fiecarei institutii publice functioneaza auditul intern,
organizat ca un compartiment independent si specializat cu un control
specific. Competentele sale cuprind actele si activitatile institutiei in care
opereaza, precum si din institutiile subordonate, dar privesc si utilizarea de
catre terti (oricare ar fi regimul juridic al acestora) a fondurilor publice
gestionate, primite de la institutia publica respectiva prin finantare, sau de
la o alta subordonata a acesteia.
In intelesul Legii finantelor publice, in categoria institutiilor publice
intra: Parlamentul, Presedintia Romaniei, Guvernul, ministerele, organele
de specialitate ale administratiei centrale si locale de stat, diferite autoritati
publice, autoritatea judecatoreasca, precum si orice alte institutii de stat
avand subordonare centrala sau locala si indiferent de modul de finantare
a activitatii lor.
b) Controlul financiar preventiv poate fi de forma controlului
financiar propriu si, respectiv - delegat, cand este infaptuit de controlorii
delegati ai Ministerului Finantelor Publice.
Obiectivele acestui gen de control privesc proiectele unei variet ati de
operatiuni referitoare la:
- angajamentele legale si bugetare;
- deschiderea si repartizarea creditelor bugetare;
- modificarile intervenite la repartizarea pe trimestre si pe
subdiviziuni a clasificatiei bugetare a creditelor aprobate sau/si
virate;
- platile efectuate pe seama incasarilor din fonduri publice;
- vanzarea, gajarea, concesionarea si inchirierea de bunuri din
domeniul privat al statului sau al unitatilor administrativteritoriale;
- concesionarea sau inchirierea de bunuri din domeniul public al
statului si al unitatilor administrativ teritoriale;
- alte variate operatiuni stabilite prin ordin al ministrului finantelor
publice.
Controlul financiar preventiv propriu se certifica prin viza cu aceasta
mentiune, ca atribut al conducatorului compartimentului financiar-contabil,
in speta - contabilul sef. Functie de volumul si complexitatea activitatii din
institutia publica si cu aprobarea expresa a ordonatorului de credite, pot fi
imputernicite cu exercitarea acestui gen de control si alta/alte persoane, in
conditii si limite precis formulate si mentionate.
Ministerul Finantelor Publice organizeaza controlul financiar propriu
pentru proiectele acelor operatiuni legate de bugetul trezoreriei statului,
dinamica datoriei publice si altele.
Controlul financiar preventiv delegat se certifica prin viza cu aceasta
mentiune, care se acorda numai dupa ce exista viza prealabila de control
financiar preventiv propriu. Este un control specific pe care il exercita
Ministerul de Finante prin mijlocirea unor controlori delegati, care sunt
numiti pentru fiecare institutie publica in care se exercita functia de
ordonator principal de credite al bugetului de stat sau al bugetului oric arui
(alt) fond special. Numarul controlorilor delegati variaza in functie de
volumul si complexitatea activitatilor din respectiva institutie publica. In
principal, obiectivele acestora sunt operatiunile derulate prin bugetul
trezoreriei statului, cele privind datoria publica si altele.
Exista si alte forme de control: prin sondaj, partial/total, incrucisat, etc.
In mod necesar controlul financiar trebuie sa vizeze in primul rand
repartitia, intrucat in aceasta faza trebuie sa fie temeinic infaptuite
prevederile legate de provenienta si destinatia resurselor financiare, titlul
cu care acestea se mobilizeaza si, respectiv - se dirijeaza, corecta
distribuire si redistribuire a fondurilor catre diversele sectoare din
activitatea sociala si economica etc. Rezulta ca, prin specificul obiectivelor
propuse si asumate, controlul financiar se extinde asupra tuturor
etapelor de desfasurare a procesului de reproductie sociala, de la
productie si pana la consum.
2 Competente institutionale in controlul financiar.
Sistemul democratiei reprezentative se caracterizeaza, intre altele, printr-o
ierarhizare a tipurilor de control financiar si, in consecinta, a organelor si
institutiilor insarcinate cu acesta. Astfel, distinctia intre controlul politic,
jurisdictional si administrativ determina ordonarea ca atare a institutiilor
specializate din autoritatea legislativa, administrativa sau executiva etc.
1. Parlamentul exercita un control politic odata cu dezbaterea si
aprobarea, precum si executia bugetului national, dar si la examinarea si
votarea legislatiei financiare; Parlamentul activeaza prin comisia sa de
finante, buget, banci, audiaza rapoartele ministrului de finante si ale
primului ministru, dar exercita controlul si prin interpelarea ministrilor.
Presedintele exercita control intr-o anumita masura, in momentul
examinarii si promulgarii legilor.
Curtea de conturi, exercita controlul jurisdictional, ca organ
suprem si de jurisdictie in materie, pe langa Parlamentul Romaniei, fiind o
institutie cu functii independente; in stricta conformitate cu prevederile
Constitutiei, aceasta decide autonom asupra propriului program de control.
Curtea de Conturi detine toate prerogativele de a cunoaste modul de
utilizare a banilor publici, actioneaza cu initiere din oficiu, numai
Parlamentul putand sista controlul in cazul depasirii competentelor; de
asemenea, are acces neingradit la orice persoana fizica sau juridica
controlata. La nivelul judetelor, Curtea de Conturi isi exercita functiile prin
camerele judetene de conturi.
3. Guvernul - exercita controlul administrativ, la examinarea si
insusirea proiectelor de legi cu caracter financiar, cu ocazia discutarii
proiectului de buget public pentru anul viitor, si odata cu discutarea si
analizarea conturilor generale anuale de executie a bugetului de stat, a
bugetului de asigurari sociale sau a bugetelor locale pentru anul expirat. In
cadrul Guvernului exista o ierarhizare a responsabilitatilor de control astfel:
Primul ministru, prin Departamentul de Control Economico -
Financiar, asigura controlul financiar preventiv asupra eficientei si
legalitatii cheltuielilor din bugetul de stat a organelor centrale, prefecturilor
si Municipiului Bucuresti, verifica executarea Bugetului Public National si a
balantei de plati externe, verifica legalitatea bilanturilor contabile ale
organelor centrale ale administratiei de stat, prezentand lunar Primului
Ministru concluziile si rapoartele din controalele sale.
Toate cheltuielile bugetare se fac numai cu viza de control preventiv a
imputernicitului Departamentului de Control Economico - Financiar al
Primului Ministru.
Ministerul Finantelor, prin Directia Generala a Controlului
Financiar de Stat, prin Directiile Judetene si a Municipiului Bucuresti, prin
organe anume abilitate din ministere, regii autonome si societati pe actiuni
cu capital majoritar de stat, institutii publice, banci si comisii de cenzori.
Scopul este de a verifica periodic integritatea si corecta folosire a
fondurilor publice, de a analiza respectarea legislatiei financiare; in
numele statului, se verifica respectarea reglementarilor financiare si a
obligatiilor agentilor economici fata de Bugetul Public National, se previn si
se combat fraudele, contraventiile si infractiunile din domeniul vamal, fiscal
si de preturi, dispunand masuri si sanctiuni corespunzatoare.
De retinut:
- organele de control financiar de stat au dreptul sa ceara, si
conducerile institutiilor publice si ale agentilor economici au
obligatia sa puna la dispozitie toate informatiile si datele referitoare
la control, iar nerespectarea acestor obligatii se sanctioneaza dupa
caz;
- pe durata efectuarii acestui control agentii economici au dreptul sa
fie asistati de consilieri, experti si contabili autorizati;
- decizia asupra eventualelor contestatii este emisa de Ministrul
Finantelor si este executorie, dar poate fi atacata in 30 de zile de
la luarea la cunostinta, la instantele judecatoresti competente.
Garda Financiara este corpul inarmat, neincazarmat si militarizat
de control financiar specializat al statului, cu toate prerogativele necesare
activitatii de politie economica si functioneaza in cadrul Ministerului
Finantelor; Garda Financiara are competente de control operativ si
inopinat, in principal legate de impiedicarea evaziunii fiscale; in acest
scop, poate efectua descinderi si perchezitii fara ordin special, in orice
faza a operatiunilor economico-financiare si are dreptul de a confisca
eventuale corpuri delicte si de a stabili sanctiuni, conform legii, pentru
abaterile si fraudele constatate, precum si de a folosi armamentul din
dotare. Personalul controlor este obligat la consemnarea scrisa a
constatarilor sale si la o atitudine civica demna si in afara oricaror
suspiciuni.
Garda Financiara este comandata de un Comisar General, a carui
activitate se afla sub stricta coordonare de catre un secretar sau
subsecretar de stat din Ministerul Finantelor.
Membrii Garzii Financiare sunt functionari publici si, la angajare,
depun un juramant fidel, solemn pentru aplicarea si respectarea normelor
legale.
Comisiile de cenzori exercita controlul financiar la societatile
comerciale cu capital de stat si reprezinta un organ ales de Adunarea
Generala a Actionarilor (cenzorii); ratiunea de a activa a acestor comisii se
motiveaza prin faptul ca, pe durata in care statul ramane actionar unic,
cenzorii reprezinta Ministerul Finantelor. Mandatul de trei ani si-l exercita
personal, legislatia prevazand cadrul de alegere, precum si compatibilitati
si conditii de decadere pentru cenzori.
Banca Nationala a Romaniei este banca centrala a statului roman
si organ unic de emisiune monetara. Aceasta stabileste si conduce politica
monetara si de credit in cadrul politicii economice si financiare a statului si
pentru mentinerea stabilitatii monedei nationale. De asemenea, tine
evidentele contului general al trezoreriei statului si, in conditii expres
prevazute de lege, poate acorda imprumuturi administratiei centrale,
pentru acoperirea decalajului temporar intre venituri si cheltuieli. Mai
raspunde si de elaborarea balantei de plati externe si a balantei
angajamentelor si creantelor externe; ca atare, stabileste si conduce
politica valutara a tarii, totodata - si prin mediatizarea valorilor cursului de
schimb a monedei nationale.
Casa de Economii si Consemnatiuni - CEC este o banca cu
capital de stat, specializata in relatiile cu populatia; in aceasta postura
primeste spre pastrare disponibilitatile banesti temporare ale acesteia si se
implica in practicarea creditelor publice prin achizitionarea bonurilor de
tezaur si a altor titluri emise de catre stat.
ASTRA este o societate de asigurari cu capital de stat care
desfasoara activitati statutare de asigurare-reasigurare.
Ministerele si alte organe ale administratiei publice centrale
functioneaza in domeniul financiar prin compartimentele specializate,
incepand cu elaborarea propriului buget si pana la ample masuri
complexe de asigurare a integritatii patrimoniului public si de respectare a
disciplinei financiare.
Consiliile locale sunt organe ale administratiei publice locale care
implementeaza autonomia locala; ca atributii, acestea reprezinta
autoritatea legislativa la nivel local, in ceea ce priveste aprobarea anuala a
bugetului comunitatii, a contului de incheiere a exercitiului bugetar si a
imprumuturilor contractate de executivul local; de asemenea, mai aprob a
si utilizarea rezervelor bugetare si virarile de credite.
Primarul asigura in general executarea deciziilor Consiliului local,
iar privitor la finantele publice, acesta pregateste proiectul bugetului local
si il depune impreuna cu contul de incheiere a exercitiului bugetar;
periodic elaboreaza si prezinta raportari legate de starea financiara si
economica a localitatii.
Asadar, functia de control urmareste modul de implementare a
Hotararilor Guvernului si are menirea de a apara integritatea proprietatii
publice, depistand din timp cheltuielile nerationale de resurse banesti si
materiale din patrimoniul public.
Prin faptul ca urmareste realizarea indicatorilor cantitativi si calitativi
din programele de productie si financiare, asigura, totodata, si echilibrarea
ramurilor economiei nationale, precum si a diferitelor zone administrativteritoriale.
Controlul urmareste intarirea disciplinei economico - financiare si, de
aceea, are menirea nu doar sa consemneze realitatile, abaterile, ci si sa
indice masurile si/sau sanctiunile pentru lichidarea sau pentru
preintampinarea deficientelor constatate.
Managementul macroeconomic se axeaza intr-o pondere majoritara
pe problemele financiare, iar programele economice si controlul traducerii
in viata a deciziilor financiare constituie domenii de interes in materie de
finante publice. La solutionarea problemelor financiare ca aspecte ale
gestionarii patrimoniului public participa o multitudine de organe, stabilite
si abilitate prin sistemul democratiei reprezentative. Aici se includ organele
puterii centrale si locale. precum si numeroase institutii financiare
specializate.
Preceptele-cadru ale oricarui stat de drept impun respectarea
riguroasa a separatiei puterilor in stat in toate domeniile de activitate, cu
atat mai evident in cel financiar.
