ACTIVITATEA DE AUDIT - Consideratii etimologice si evolutioniste privind auditul

ACTIVITATEA DE AUDIT

1. Consideratii etimologice si evolutioniste privind auditul  

2. Definitii

1. Consideratii etimologice si evolutioniste privind auditul

Desi cuvantul audit a patruns in limbajul cotidian al societatii romanesti in forma sa englezeasca, se pare ca originile acestuia se gasesc in latinescul auditus, care inseamna a asculta, a audia. Acest termen avea chiar o conotatie financiara, in Roma antica fiind practicata verificarea verbala a fondurilor sau ascultarea fondurilor.

Exista, asadar o prima semnificatie a activitatii de audit – aceea de verificare; sensul acesteia s-a imbogatit pe masura ce activitatea economica a devenit din ce in ce mai complexa, in conditii de risc amplificat. Astfel, in timp, nu a mai fost suficient controlul asupra unor anumite domenii, inregistrari sau evidente, ci asupra intregii contabilitati si gestiuni; a fost facut saltul de la aprecierile cantitative la cele calitative, de la constatari la consultanta; nu a mai fost suficienta verificarea post factum, ci a devenit importanta prevenirea manifestarii riscurilor, iar greutatea s-a deplasat de la auditul extern la cel intern. In acelasi timp, aria activitatii de audit s-a extins de la administrarea banilor publici catre intreprinderile private. Atat procesul acesta evolutiv, cat si consideratiile filosofice (de exemplu, chiar contabilitatea poate fi considerata forma a auditului, in masura in care metoda evidentei in partida dubla reprezinta o forma intrinseca de verificare, nu?) explica multiplele valente conferite auditului in zilele noastre.

1. Definitii

Exista o multitudine de definitii date auditului, dar nu in acceptiunea sa generala, ci pe componente ale sale.

Astfel, Compania Nationala a Comisarilor de Conturi din Franta da definitia auditului financiar: examinarea realizata de un profesionist competent si independent de organizatie, in vederea exprimarii unei opinii motivate asupra regularitatii, sinceritatii si imaginii fidele a conturilor anuale ale intreprinderii.

Institutul American al Contabililor Publici Autorizati (AICPA) prezinta auditul ca pe o examinare ordinara a situatiilor financiare, efectuata de un contabil public autorizat, in vederea exprimarii unei opinii cu privire la corectitudinea cu care aceste documente prezinta situatia financiara, rezultatele operatiunilor efectuate si schimbarile intervenite in situatia financiara a organizatiei, in conformitate cu principiile contabile general acceptate (Standardul de Audit nr. 1).

In Romania, Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar (cu modificarile ulterioare)[1] prezinta auditul financiar ca “activitatea de examinare, in vederea exprimarii de catre auditorii financiari, a unei opinii asupra situatiilor financiare, in conformitate cu standardele de audit, armonizate cu standardele internationale de audit si adoptate de Camera Auditorilor Financiari din Romania”.

Exista, asadar, trei definitii date auditului financiar din care razbate un filon comun, si anume ca acesta reprezinta o activitate de examinare a situatiilor financiare, de catre o persoana competenta sau autorizata (francezii nu au dat masura “competentei”), pentru formularea unei opinii asupra corectitudinii cu care aceste documente prezinta situatia financiara a organizatiei, atat static, cat si in dinamica. Si pentru ca aceasta opinie sa fie “motivata”, se folosesc si reperele in functie de care se fac aprecierile: “principiile contabile general acceptate” sau standardele de audit.

In afara diferentelor stilistice date, probabil, de trasaturile nationale (unii fiind mai rigurosi in exprimare, iar altii mai lirici), transpare si o alta diferenta: in Franta s-ar parea ca aceasta activitate este incredintata “comisarilor de conturi” (persoane abilitate sa efectueze controlul legal al conturilor societatilor comerciale), in SUA numai contabilii publici autorizati pot sa desfasoare activitati de audit, iar in Romania - auditorii financiari. Astfel, primele doua definitii vadesc apropierea dintre audit financiar si controlul contabil. In schimb, in a treia definitie apare o categorie distincta de specialisti, iar pentru a intelege la ce se refera aceasta categorie este necesara analiza activitatilor pe care acestia le pot desfasura, prezentate in acelasi act normativ: activitatea de audit financiar, de audit intern, de consultanta financiar – contabila si fiscala, de asigurare a managementului financiar – contabil, de expertiza contabila, de evaluare, activitati de reorganizare judiciara si lichidare. Prin urmare, este vorba de un super-specialist, care ar trebui sa se numeasca auditor, dat fiind faptul ca aria lui de expertiza depaseste auditul financiar, iar o definitie posibila a auditului ar putea fi data prin enumerarea activitatilor desfasurate de acesti specialisti.

Ceea ce scapa acestor definitii este, insa, scopul activitatii de audit; exprimarea unei opinii nu poate fi un scop in sine, poate fi doar un mijloc. Adica, pentru ce este nevoie de audit? La ce foloseste o opinie independenta si competenta privind corectitudinea reflectarii situatiei financiare? Se poate raspunde ca bancile, in analiza de creditare, solicita companiilor o astfel de opinie sau ca bancilor li se solicita, prin lege, auditarea situatiilor financiare sau in alte multe feluri. Dar tipul acesta de raspunsuri nu ar fi reflectarea unei nevoi resimtite si a unei utilitati interne, ci a unor constrangeri si utilizari externe.   Partea aceasta este acoperita de definitia auditului intern data de catre Institutul Auditorilor Interni (IIA): “Auditul intern este o activitate independenta, de asigurare obiectiva si de consultanta menita sa adauge valoare si sa imbunatateasca operatiunile unei organizatii. Acesta sprijina o organizatie sa isi realizeze obiectivele, aducand o abordare sistematica si disciplinata in evaluarea si imbunatatirea eficacitatii procesului de management al riscului, de control si de conducere”. Comitetul de Supraveghere Bancara de la Basel[2] si-a insusit intru totul conceptul lansat de IIA cu privire la auditul intern.[3]

Si legislatia romaneasca in materie[4] preia aceasta definitie, in forme mai concentrate sau mai detaliate. Astfel, in legislatia privind auditul financiar apare urmatoarea definitie: “Auditul intern reprezinta activitatea de examinare obiectiva a ansamblului activitatilor entitatii economice in scopul furnizarii unei evaluari independente a managementului riscului, controlului si proceselor de conducere a acestuia”. Desi pare a castiga in concizie, aceasta omite, de fapt, scopul real al activitatii de audit, comitand aceeasi confuzie intre scop si mijloacele de realizare, si excluzand componenta de consultanta.

Componenta de consultanta apare, insa, desi intr-o formula alternativa, in definitia auditului intern bancar din Norma nr. 17/2003 a Bancii Nationale a Romaniei[5]: “activitate independenta, destinata imbunatatirii activitatii bancilor, fie prin indeplinirea unor angajamente de audit, fie prin acordarea de consultanta structurilor entitatilor auditate”.

Daca se expliciteaza si notiunea de angajament de audit, rezulta urmatoarea definitie a auditului intern bancar: activitate independenta, destinata imbunatatirii activitatii institutiilor de credit, fie printr-o examinare obiectiva a modului de realizare a administrarii riscurilor, sistemului de control intern si proceselor de conducere ale institutiilor de credit, in scopul furnizarii unei asigurari rezonabile ca acestea functioneaza corespunzator si vor permite atingerea obiectivelor institutiilor de credit, precum si in scopul formularii unor recomandari de imbunatatire a activitatii acestora, fie prin acordarea de servicii de consultanta structurilor/entitatilor auditate.

Din cele de mai sus se poate extrage ceea ce poate fi considerata o definitie completa a auditului, aplicabila si domeniului bancar : activitatea, realizata de persoane autorizate, de examinare obiectiva a ansamblului activitatilor entitatii economice, care are ca rezultat formularea unei evaluari independente a managementului riscului, a controlului si proceselor de conducere, si a unor sugestii pentru imbunatatirea eficacitatii operatiunilor, in scopul sprijinirii realizarii obiectivelor entitatii economice.

Dupa cum se observa, aceasta definitie sumarizeaza (poate nu in cea mai buna sintagma) trasaturile auditului (competenta, obiectivitate, independenta), sfera preocuparilor sale (ansamblul activitatilor entitatii economice, nu numai evidenta contabila), materializarea rezultatelor acestuia (evaluare si consultanta), precum si scopul auditului.

In definitia de mai sus a fost omis in mod intentionat caracterul “sistematic si disciplinat” al auditului, deoarece acesta este specific auditului intern, facand deosebirea fata de cel extern. In opinia unor autori, diferenta dintre cele doua categorii de audit ar fi faptul ca cel extern este realizat de o firma specializata, independenta, din afara entitatii economice, iar cel intern de o structura din cadrul organizatiei. In zilele noastre,  cand se vorbeste tot mai mult despre externalizarea auditului intern si despre independenta auditului intern, acest argument nu poate rezista.

In cele ce urmeaza, obiectul expunerii se va restrange la forma cea mai complexa a auditului din domeniul bancar (dat fiind caracterul sau continuu, sistematic) - auditul intern bancar. In ceea ce priveste definitia acestuia, optiunea personala merge catre cea data de IIA, insusita de Comitetul de la Basel, nu catre cea a Bancii Nationale a Romaniei (deoarece consider ca examinarea isi poate gasi finalitatea numai in formularea de sugestii (consultanta), iar consultanta nu poate fi data fara o examinare prealabila a starii de fapt), si cu atat mai putin catre cea data de Institutul Francez de Audit (2000) (care restrange rolul auditului intern la acela de supra-control)[6]. Totusi, singura definitie “legala”, in momentul de fata, aplicabila domeniului bancar se regaseste in norma Bancii Nationale a Romaniei, care este concordanta cu cea din O.U.G. nr. 75/1999, cu modificarile ulterioare.

Cuvinte cheie

Audit           Activitatea de audit

Audit intern

Audit intern bancar

Intrebari

1. Ce este auditul intern bancar?

2. Care este diferenta dintre auditul de tip anglo-saxon si cel francofon?