|
|
|
Parteneriatul public-privat in realizarea si gestionarea serviciilor publice
Inca de la inceputul anilor 1990, principiul parteneriatului public-privat a beneficiat in lumea intreaga de un interes crescut. Numerosi factori explica acest lucru, dar principalele cauze sunt, fara indoiala, nevoia crescuta de servicii publice, de investitii in sectorul public asociata cu necesitatea de a limita cheltuirea de resurse publice, pe de o parte, si pe de alta parte, o optimizare a repartizarii rolurilor intre puterea publica si organizatiile private. De asemenea, s-a conturat o abordare pragmatica, care asigura convergenta intereselor a doua sfere pentru a moderniza si ameliora serviciile publice, transferand o parte a costurilor lor de la contribuabili catre utilizatori.
Apelarea la parteneriatul public-privat isi gaseste legitimitatea in rolurile respective ale puterii publice si ale organizatiilor private. Prima are responsabilitatea sa procedeze astfel incat serviciile importante catre populatie sa fie realizate conform nevoilor exprimate de societate. Organizatiile private au responsabilitatea de a realiza prestatii la un raport optim, cost-beneficiu.
In aceste conditii, parteneriatul public-privat a devenit una din mizele majore ale gestiunii publice in lume la inceputul celui de al treilea mileniu.
Cuvantul parteneriat provine din englezescul ,,partner" ceea ce inseamna ,,persoana cu care dansezi" apoi ,, persoana cu care esti asociat contra altora intr-un joc" si in fine ,,persoana sau grup cu care te asociezi pentru rezolvarea unui proiect" ultima descriere fiind foarte aproape de interesul nostru.
De o mare utilitate pentru modernizarea serviciilor publice si prezentand numeroase avantaje pentru autoritatea publica-privata, aceasta forma de parteneriat nu trebuie inteleasa ca un panaceu ideal si lipsit de orice risc. O prima utopie ar fi sa credem ca un parteneriat de acest fel reprezinta un ,,echilibru perfect", al unei armonii gasite intre parteneri. Chiar la dans avem mereu un leader, fiind acela care impune ritmul, pasul.
Cea de-a doua utopie este de a crede sau a face sa se creada ca parteneriatul public-privat ar fi un fel de ,,stare de gratie" la care participantii din domeniul public sau privat ar fi ajuns oricum datorita moderatiei, experientei, etc.
Acest lucru presupune faptul ca fiecare parteneriat public-privat trebuie sa fie conceput si proiectat cu grija, ca una din solutiile cele mai avantajoase, la o problema complexa, de realizare a unei investitii sau a unui serviciu public cu o constrangere financiara, insa punerea ei in practica necesita vointa cu implicare importanta si durabila a celor doi parteneri.
Mai este o problema si anume impartirea riscurilor. Timpul si banii reprezinta factori esentiali in procesul de decizie si cel de negociere in cadrul parteneriatului. Impartirea riscurilor este ceea ce defineste un parteneriat public-privat in raport cu piata publica clasica. Aceasta impartire nu trebuie sa reprezinte un transfer gratuit de la colectivitate spre partenerul privat, ci mai degraba o alocare mai buna a riscurilor catre partenerii capabili sa le suporte mai bine .
Despre riscuri vom mai prezenta si in finalul cursului.
