Banat si interculturalitate

Interculturalitatea, interpretata ca intalnirea dintre culturi este adesea utilizata ca o categorie ce nu are nevoie de nici o baza conceptuala sau istorica. Sensul potrivit de coabitare acopera o arie mai larga decat sfera culturii, interactiunea comunitatilor nu este suficienta din punct de vedere teoretic si trimite la o realitate fizica, diversitatea culturala indica un proces inchis, in timp ce intalnirea culturilor trebuie sa tina cont de raspunsurile permanente la zilnicele fenomene politice, economice si sociale. Uneori, lucrari care prin titlul lor sunt dedicate interculturalitatii sunt in intregime preocupate de descrierea diversitatii entice, exemplificata prin date culturale si demografice in diverse situatii si se opresc in momentul in care ar trebui sa inceapa analiza si interpretarea.

In cele ce urmeaza vom aborda interculturalitatea legata de o regiune: Banatul. Dupa cateva consideratii referitoare la acest tinut istoric prezentam rezultatele unei cercetari si, in fine, vom desprinde cateva concluzii.

Avand in vedere ca spatiul post-totalitar Banatul, locul de unde a pornit, din fata unei parohii si biserici reformate (maghiare) din Timisoara, revolta ce a dus la abolirea dictaturii, are un statut special, acest spatiu poate fi unul preferat pentru cercetarea relatiilor interetnice si a interculturalitatii. In oferta politica a elitei de dupa 1989, se regaseste, sub forma unei forte morale ce ar trebui sa concure determinant la solutionarea problemelor sociale existente, la ora actuala, in Romania, toleranta etnica banateana respectiv spiritul Timisoarei. Toleranta etnica din Banat poate fi considerata, in conditiile aparitiei unor nationalisme cu implicatii politice in spatiul post-totalitar, un semnal social privind adevarata dorinta a cetateanului, in numele caruia s-au intreprins, nu o data, demersuri caracterizate prin intoleranta si refuzul alteritatii.

Data de nastere a Banatului se cunoaste: 1716. Banatul se defineste clar si teritorial: spatiul incadrat de raurile Mures-Tisa-Dunare, respectiv la est de lantul Carpatilor de la Mures pana acestia intersecteaza cursul Dunarii. Numele de Banat provine de la austrieci, in numele carora Eugen de Savoya a eliberat Timisoara de sub dominatia otomana. Dupa 1778 Banatul iese de sub tutela directa a curtii de la Viena, se traseaza judete dupa modelul administrativ ungar. Limba administratiei ramane exclusiv germana, pana la 1830, cand se produce prima incercare de introducere a limbii maghiare in administratie. Dupa 1848 urmeaza o perioada zbuciumata, este de mentionat scurta perioada a Voivodinei Sarbesti, ce dureaza pana la aparitia Diplomei din Octombrie in 1860. Dupa instaurarea dualismului austro-ungar din 1867, Banatul tine administrativ de Budapesta. Prin Tratatul de la Trianon, Banatul este impartit intre trei tari: partea romana este cea mai mare, cca. 30 la suta din teritoriul istoric revine Iugoslaviei, o mica parte Ungariei.

Cand se afirma existenta unei asa-numite identitati locale banatene, se face referire la cateva specificitati ale acestei zone: in primul rand la faptul ca sporul demografic - in special - al Banatului romanesc provine, in mare parte, din miscari de populatie[1]. La inceputul secolului 18, Banatul era una din cele mai depopulate zone[2] ale Europei Centrale, o regiune mult mai mica ca teritoriu, Crisana avea, la aceea data, o populatie mai mare. Crisana nici inainte, nici dupa colonizarile intreprinse de curtea de la Viena, nu avea populatie mai mare ca Banatul. Pentru demografi si istorici este o tema generoasa studiul cauzelor pentru care regiunea, mai intotdeauna, a fost un spatiu receptor, de atractie, pentru cei care nu s-au putut multumi cu situatia in care s-au aflat. Chiar si in anii dictaturii, cand orice miscare de populatie se dorea controlata de putere, oameni si grupuri veneau in continuu in spatiul banatean in cautarea unei posibilitati, ce sa le ofere, fata de existentul de atunci, ceva mai mult. Fluxul spre Banat al cautatorilor unor sanse mai bune se explica prin caracterul aparte al acestei regiuni – ceea ce constituie a doua specificitate a ei. Acest tinut a devenit, in decursul unui secol si jumatate, datorita puterii sale economice si prin cadrul civilizatoric ce s-a realizat in timp, una din regiunile cu cel mai inalt potential de modernizare, avand, ca element definitoriu, economicul si nu culturalul, cum se intampla in foarte multe cazuri.

Fapt confirmat de istorie, Banatul a jucat, dupa afirmarea sa ca tinut, un rol preponderent de opozant. Sa luam, drept exemple, doua momente cruciale: 1848 si 1989. Ar fi interesanta analiza comportamentului svabilor din Timisoara si Banat, care, la vestea izbucnirii revolutiei de la Pesta, s-au alaturat celor care s-au ridicat impotriva curtii de la Viena. Un astfel de demers ar depasi, totusi, cadrul prezentei abordari. Legat de momentul 1989 se cere subliniat, puterea totalitarista a urmarit tot timpul indeaproape si plina de banuieli, evenimentele de aici. Timp de decenii, din cauza neincrederii generale fata de regiune, reprezentanti ai Banatului nu prea patrund in primul esalon al conducerii comuniste. Statutul de opozant al Banatului este lesne de explicat: desi era cea mai dezvoltata zona a tarii, potentialul ce-l avea nu s-a putut afirma niciodata liber. S-au luat de aici, in anii comunismului, invocand interese nationale, utilaje, linii de fabricatie, s-au directionat in alta parte relatii economice internationale, au fost siliti oameni sa se mute in alte zone ale tarii, pentru a fi purtatorii unor informatii tehnice si de organizare, pentru implementarea noului. Aici nu s-a adus, de aici s-a luat.

Apare, astfel, o dihotomie interesanta: puterea dorea o reducere a importantei Banatului, avand pentru realizarea acestui scop, o gama larga de mijloace politico-administrative, in conditiile economiei hipercentralizate. Cu toate acestea Banatul a ramas un fel de speranta pentru alte zone din tara, existand, in ciuda controluluii miscarilor interne de populatie, un flux continuu catre acest tinut.

%ntalnirea stimulativa a culturilor, acea interculturalitate specifica, ar trebui sa plece de la premise cum ar fi lipsa de prejudecati si deschiderea. %n relatia majoritate nationala - minoritate etnica trebuie observat ca orice tip de afiliere sau calitate de membru la natiunea majoritara, de exemplu, nu poate aduce avantaje celorlati membrii ai grupului.

%n Banat exista doua tipuri de discursuri referitoare la coabitarea etnica, fiecare cu subspecii. Majoritarii, romanii sau autoritatile si institutile abordeaza un discurs permisiv cu un continut tolerant. Grupurile minoritare, in ciuda asemanarii importante a situatiei lor, au individualizat un discurs manierat, caracterizat prin respectul fata de autoritati si retinere.

Minoritatile folosesc rar expresii agresive impotriva textelor amicale si linistite ale statutului puternic, cu sensul de majoritate demografica, controlul resurselor, etc. Acest lucru este specific Banatului si se explica prin istoria regiunii: exista un decalaj intre perioada otomana si urmatoarea perioada, prin instaurarea dependentei fata de Viena, avand doar perioada moderna. Regiunea a fost creata sub semnul eficientei si doar cei care se puteau integra prin realizari economice, puteau spera sa castige aprecierea comunitatilor locale.

Spiritul utilitatii a aparut ab ovo intr-un anume mediu, creat de colonizarile politice in secolul XVIII, cand aici au sosit svabi, alsacieni, francezi si austrieci. Din descendentii lor amestecati s-au format svabii banateni cu o identitate distincta. Cea mai dinamica regiune in ceea ce priveste dezvoltarea din Europa Centrala a fost caracterizata de acceptabilitate. Constiinta cetateneasca a purtat aceasta valoare, care a realizat lucruri extraordinare: in 1848, svabii s-au ridicat impotriva Vienei, liderii romani locali impotriva liderilor romani importanti. Este adevarat ca aceasta realitate istorica este interpretata diferit de majoritate si minoritati.

Potrivit recensamantului national, in judetul Timis in 1991, din 703.000 de oameni, 276.000 erau locuitori nascuti in alte judete ale tarii. Migratia in directia opusa a fost mult mai scazuta: 56.000 de oameni nascuti in judetul Timis au parasit judetul. Datorita faptului ca in ultimii 40 de ani, in ciuda infuziunii mari de populatie, populatia judetului a crescut intr-un ritm mai scazut decat media pe tara, justificand intrebarea: ce a devenit traditia locala? Care va fi soarta traditiilor cetatenesti?

Mai exista inca astazi interculturalitatea caracteristica Banatului care duce la deschiderea spre toleranta, la acceptarea influentelor si valorilor externe? Exista si o diferentiere romani-romani, intre cei nascuti aici si cei care au venit odata cu valul socialist, a celor mai putin “urbanizati”. Aceasta diferenta este deseori indeajuns si prioritar exprimata, de aceea diferentele dintre discursurile minoritatilor etnice nu pot identificate in mod clar. Este adevarat ca aici minoritatea se poate simti in siguranta, nu gasim manifestari asemanatoare cu cele din anii ’90 in Cluj-Napoca sau cu Martie Negru de la Targu Mures, dar trebuie sa ne dam seama ca aceste lucruri nu influenteaza construirea identitatii entice.

Interculturalitatea este un subiect la moda, ni-l asumam cu placere, dar atat politicienii locali, cat si cetatenii, culeg doar laurii si se mandresc cu prezenta sa. Ar trebui, insa, sa fie un semnal de alarma faptul ca la ultima noastra conferinta in Timisoara, nici unul dintre participanti nu a stiut toate cele patru limbi principale vorbite in aceasta zona. Este clar ca invatarea limbilor de circulatie internationala este mai importanta in comparatie cu a cunoaste limbile vorbite in zona. Aceasta referire la multilingvism este importanta pentru ca, potrivit recensamantului din 1910, maghiarii vorbeau cu cateva procente mai mult limbile celorlalte grupuri etnice decat vorbeau acestia din urma limba maghiara - asa cum se poate vedea in figuri. Ne putem lauda in publicatiile de propaganda ca la noi “cainele latra in patru limbi”, dar este mult mai important sa ne punem intrebarea: in ce masura populatia din Banat stie si vorbeste limbile locale/zonale. Datele de la ultimul recensamant referitoare la aceasta chestiune nu sunt inca disponibile, vom mentiona, deci, rezultatele chestionarelor aplicate in cadrul unui studiu. %n timp ce 94% din maghiarii din Transilvania si Banat considera cunoasterea limbii romane esentiala pentru ei, doar 19% dintre romani cred ca nu este deajuns doar cunoasterea limbii materne. 70% dintre maghiari considera ca a cunoaste limbile grupurilor coabitante constituie rezolvarea conflictelor lingvistice, in timp ce, doar 26% dintre reprezentantii majoritatii romane gandesc la fel.

Fundatia Diaspora din Timisoara a realizat in anul 1997, in regiunea istorica Banat, respectiv in judetele Timis (Romania), Békés (Ungaria) si Voivodina (Iugoslavia) programul numit Identitate Locala si Regionalism.

Principala ipoteza a cercetarii, neconfirmata pana la urma de rezultatele investigarii, se referea la distante sociale: distantele sociale dintre grupurile asa-zise autohtone si ale celor care sunt noi veniti in aceste zone sunt mai mari decat cele dintre grupurile diferitelor etnii stabilizate de mult aici. In alti termeni, clivajele etnice ar fi mai putin pronuntate decat cele legate de mentalitate si comportament cotidian, dintre stabilizatii aici de generatii si noii veniti. Aceasta ipoteza are in vedere natura si structura identitatii locale[3], dar face trimitere, mutatis mutandis, si la renumita analiza politico-sociala realizata de S. Huntington[4], prin care politologul american avanseaza ideea ca cele mai puternice clivaje in viitor vor fi cele dintre civilizatii, caracterizate prin cultura, mentalitati si traditii diferite. Problema reintoarcerii la diversitate[5], fragmentarea tarilor unionale, dupa 1989, din aceasta parte a Europei, constituie argumente de alta natura, pentru structuri in care identitatea nationala este dominanta.

Cercetarea a fost pregatita si derulata de un colectiv format din trei subcolective, con-ducatori fiind prof. dr. F. Albert (Universitatea de stiinte Agricole ale Banatului, Romania), conf. dr. G. Feleky (seful catedrei de sociologie din cadrul Universitatii Jozsef Attila din Szeged, Ungaria) si dr. S. Hodi (seful Centrului de cercetari sociale din localitatea Ada, Iugo-slavia). Din grupul timisorean au mai facut parte: lect. univ. O. Balintfi, politologul M. Bakk, conf. dr. Z. Bogathy, prof. dr. V. Neumann, conf. dr. M. Milin si subsemnatul. Rezultatele cercetarii s-au prezentat intr-o conferinta internationala la care, pe langa specialisti din cele trei tari vecine, au participat, cu comunicari, experti din Anglia, Belgia, SUA. Rezultatele cercetarii s-au publicat in volumul cvadrulingv (romana, maghiara, sarba, engleza) Local Identity and Regionalism.[6]

Un set de intrebari s-a referit la aprecierea situatiei generale actuale din fiecare tara respectiv la perspectivele privind viitorul. Am investigat, in continuare, atasamentul fata de localitatea de domiciliu, regiune si tara, odata punand direct aceasta intrebare, apoi prin intrebarea legata de intentia de a se stabili in alta parte.

Relatia interetnica, existenta si variatia identitatii local-regionale, acceptarea drepturilor minoritatilor au constituit problemele la care am incercat sa gasim raspunsuri atat din partea minoritatii, cat si din partea majoritatii.

Drepturile minoritatii si relatia interetnica

Faptul ca, majoritatea covarsitoare a respondentilor (77,8%) a fost absolut de acord cu ajutorul dat de stat minoritatilor a relevant o atitudine toleranta si pozitiva vis-a-vis de cei care apartin altor nationalitati. In mod firesc, membrii comunitatilor minoritare sustin in proportie mai ridicata (83,6% dintre slovacii din Ungaria, 98% dintre maghiarii din Romania si 98,6% dintre maghiarii din Serbia) acest ajutor. Cat despre opinia majoritatii in aceasta chestiune, cei mai putini care considera important acest suport sunt sarbii din Voivodina (39,2%), si in acelasi timp aici exista o opozitie considerabila (15,5%) a celor care nu sunt de acord cu suportul statului in aceasta privinta.

Poate fi aici relevante raspunsurile in functie de varsta, profilul localitatii, religie si statutul familiei. Astfel, cei care au considerat important acest statut favorizant al ajutorului statului fata de minoritati, sunt cu preponderenta varstnicii, taranii, catolicii, protestantii, precum si persoanele casatorite.

Limba materna si drepturile minoritatilor

Familia este un mijloc particular prin care o persoana isi pastreaza mai bine limba materna, in timp ce, atunci cand e in public, foloseste limba oficiala a majoritatii. Datorita acestui lucru, asadar, acei 8,2% dintre maghiari sunt foarte probabil de origine slovaca, care, totusi, nu-si mai asuma statutul lor minoritar. In ceea ce priveste respectul utilizarii limbilor minoritare, procentul este aproximativ egal - 13,8 si, respectiv 13,2 – pentru cei care vorbesc maghiara si, respectiv, romana, in familia de origine printre slovacii din Ungaria si maghiarii din Romania. Acesta poate fi efectul fie a casatoriilor mixte, fie a educatiei in limba majoritara.

Respondentii sustin aproape in unanimitate ca minoritarii ar trebui sa aibe presa scrisa in limba materna (96,5%), media electronica (95,9%), deasemenea ei ar trebui sa aibe acces la educatie in limba materna (92,1%) in scoala elementara si liceu. %n aceasta privinta, nu exista diferente semnificative intre diversele grupuri entice. Dimpotriva, nu exista deloc acest acord in ceea ce priveste drepturile referitoare la studiile universitare in limba materna (72,7%), utilizarea limbii materne in institutiile publice (66,6%) sau existenta scolilor si universitatilor separate (56,1%). Dreptul pentru educatie superioara (universitara) in limba materna a fost cel mai putin sustinut de catre maghiarii din Ungaria (46,5%) si sarbii din Voivodina (47,8%), in timp ce romanii din Romania au fost de accord in proportie de 81,3%.

Distante sociale

Pentru masurarea distantei sociale ne-am folosit de scala Bogardus modificata, prin care se evalueaza caracteristicile contextului pozitiv ale celeilalte natiuni. De remarcat este linia de granita sociala a valorii in acceptarea pentru un post mai bun in plan social, iar in viata particulara ca sotie. In ceea ce priveste caracteristicile nationale pozitive se fac referiri la “deschidere”, “prietenie, cordialitate” care reflecta exact gradul de toleranta si acceptare. Intr-un sondaj referitor la acceptarea pentru un post mai bun, romii au intrunit cel mai scazut nivel de toleranta si acceptare (24,9%) - respondentii din Ungaria (ungurii-slovacii 4,2-2,3%) au manifestat cel mai mare procent de neacceptare in cealalta extrema situandu-se intervievatii din Romania (romani 38,1% si unguri 55,6%). Potrivit esantionului, cei mai tolerantii s-au dovedit a fi ungurii din Romania in timp ce slovacii din Ungaria s-au dovedit a fi cel mai putin toleranti. Cele mai apreciabile distante sociale se manifesta in relatiile dintre slovaci-sarbi, slovaci – romani iar in Ungaria intre unguri-sarbi.

In privinta acceptarii unei partenere de viata, romii au intrunit din nou cel mai mic procentaj in cadrul fiecarui grup intervievat, totalul non-preferintelor a fost din nou cel mai apreciabil printre ungurii si slovacii din Ungaria (0-0%) de cealalta parte situandu-se ungurii din Romania (18,3%). Dintre respondenti cei mai toleranti s-au dovedit a fi romanii si in mod special ungurii din Romania care au manifestat o toleranta remarcabila. Un nivel mediu de toleranta au manifestat slovacii.

Referitor la gradul de deshidere, faptul ca fiecare grup etnic a optat in favoarea lui demonstreaza etnocentrismul dominant (exceptie au facut doar ungurii din Voivodina).

Fiecare natiune primeste calificative inalte de la romani in timp ce calificative proaste se primesc de la sarbi. Acelasi lucru este valabil si pentru „prietenie, cordialitate”.

Caracteristicile subliniate de matricea – distanta sunt:

• un grad inalt de intoleranta si neacceptare a romilor din partea ungurilor si slovacilor din Ungaria
• distante apreciabile intre ungurii, slovacii din Ungaria si sarbi
• distante mari intre slovacii din Ungaria si romani
• tolerarea si acceptarea romanilor si ungurilor din Romania
• gradul inalt de tolerare intre romanii si ungurii din Romania
• deschiderea romanilor fata de alte grupuri etnice
• relatii bune intre ungurii si slovacii din Ungaria precum si intre romanii si ungurii din Romania
• relatii problematice intre sarbii si ungurii din Serbia
• relatii critice slovaci-sarbi, slovaci-romani si intre unguri (Ungaria) si sarbi

Pe baza unor calcule corelate s-a dovedit ca distantele intre natiuni descresc, conditionate de contactele personale cu comunitatile participante.

Ca prima abordare “localnic” poate fi interpretat si ca locul in care s-a nacut persoana. Potrivit studiului, cei mai stabili sunt locuitorii Ungariei si ungurii din Voivodina;

Referitor la cei nascuti in localitate si cei nascuti in judet, cifrele arata unguri 83,3 %, slovaci 92,5%, unguri din Voivodina 86,9%. Procentajul valabil pentru sarbii din Voivodina indica o diferenta semnificativa de 61,5%, pentru romanii din Romania aceasta diferenta este si mai clara: 43,6%. Cel mai mare procentaj il gasim la unguri.

In cazul parintilor am gasit valori similare in Ungaria si la ungurii din Voivodina, un procent mai scazut am intalnit la sarbi (35,2%), romanii din Romania (35,1%) si unguri (27,8%) dar trendul este identic.

Mentiunile de mai sus demonstreaza optimismul informatorilor (39,2%) - pentru imigranti procentajul este mare 66,0%. Cei care si-au parasit locurile natale sunt multumiti, lucru usor de inteles avand in vedere statutul de care se bucura judetul Timis fata de locul de nastere al persoanei respective. Cei care s-au nascut in localitate sunt mai putin optimisti intrunind un procentaj de doar 32,5%.

Am cercetat atasamentul fata de localitatea de resedinta, regiune, tara, folosind la inceput intrebari directe referitoare la atasament si apoi intrebari referitoare la intentia de stabilire in alta parte. Au rezultat doua seturi comparabile de raspunsuri.

La intrebarile legate de atasament fata de localitate, regiune si tara, au existat trei posibile variante de raspuns - slab, mediu, puternic. Va prezentam mai jos un grafic ce etaleaza atasamentul puternic (procente):

Graficul 1

Fenomenul este bine ilustrat in graficul de mai sus iar atasamentul fata de localitate si fata de regiune pot fi tratate impreuna si separat de atasamentul fata de tara. Daca atasamentul fata de localitate a fost puternic, acelasi lucru va fi valabil si pentru atasamentul fata de regiune. Cele mai ridicate valori s-au inregistrat la romanii din Romania 80%, la ungurii din Slovacia si la slovacii din Ungaria.

Sunt necesare urmatoarele remarci:

• in toate cazurile, atasamentul fata de localitate este in exces fata de cel pentru regiune, o situatie relativ normala, daca se ia in vedere statutul regiunii.
• in cazul Iugoslaviei procentele sunt relativ scazute, acest lucru datorandu-se situatiei politico-economice in care se afla tara
• ungurii din Ungaria sunt mai devotati tarii decat localitatii, regiunii – o situatie usor de inteles care se datoreaza statutului de ariegarda detinut de judetul Bekes in ierarhia economica
• fara exceptie valorile maxime s-au intalnit la atasamentul fata de tara la comunitatile majoritare, o situatie normala avand in vedere procesele politice si istoria zonei
• in cazul minoritatilor, atasamentul fata de localitate este mai puternic, bineinteles ca exista si o exceptie - slovacii din Ungaria la care atasamentul fata de tara preveleaza. Este necesara o continuare a investigatiei asupra slovacilor atipici la care ar trebui sa se aiba in vedere situatia politica economica si sociala a tarii in comparatie cu tara mama, pentru minoritati, precum si de cererile legate de cultura si educatia lor.
• Privind intentia de a se stabili in alta parte pe baza raspunsurilor (au existat patru alternative de raspuns: nu, putin probabil, probabil, da) au rezultat doua grupuri; cei constanti si cei inconstanti

Prin analiza comparativa a tabelelor s-au tras cateva concluzii:

-numarul celor constanti este coplesitor in Romania si in randul slovacilor din Ungaria, ungurii din Ungaria si grupurile din Iugoslavia sunt partial inconstanti

-ungurii din Ungaria si-ar schimba localitatea de resedinta, regiunea dar nu si-au exprimat dorinta de asi parasi tara

-valori minime s-au inregistrat in Iugoslavia, aici dorinta de stabilire in alta parte si de asi parasi tara este foarte mare iar procentajul maxim l-au intrunit chiar sarbii

-minoritatile s-au dovedit a fi mai constante decat grupurile majoritare din fiecare tara

Acum sa aruncam o privire asupra chestiunii atasamentului prin compararea raspunsurilor inregistrate la intrebarile directe si la intentia de a se stabili intr-o alta tara. Privind problema stabilirii intr-o tara straina pe primul loc se situeaza slovacii cu un procent de 95,5% in vreme ce sarbii sunt ocupantii utimului loc cu un procent de 27,5%. Procentele pentru romanii din Romania si pentru unguri sunt similare 58,2% si respectiv 60,5%.

Privind diferentele pe care le-am etalat in graficul nr 2, este clar ca atasamentul si loialitatea, chiar daca reprezinta aceeasi problema, nu pot fi inlocuite una cu cealalta. Datele cuprinse in grafic ne permit sa tragem urmatoarele concluzii:

• Atasamentul caracterizeaza etniile majoritare pe cand minoritatile etnice incearca mai mult sentimentul de loialitate
• Minoritatea etnica – in ciuda resentimentelor pentru maniera in care sunt tratate, este realista experienta si statutul de minoritate o determina sa se stabileasca intr-o alta tara si sa aiba dificultati privind un nou statut de minoritate
• Pentru etniile majoritare aderarea la o tara si dorinta de a o parasi (pentru a schimba mediul politico – economic) in absenta unei astfel de experiente sunt considerate compatibile.
• Se observa diferentele mari (aprox. 30%) intre valorile atasamentului si respectiv cele ale loialitatii, printre majoritatea romanilor si sarbilor, se observa ca raspunsurile la intrebarile privind atasamentul au fost motivate de statutul de majoritate (“tara mea”) si nu de conditiile economice date

Dubla intrebare “sa plecam – sa ramanem?” nu poate fi decuplata de evaluarea regiunii. Cele doua grupuri etnice informatoare din Ungaria au consemnat ca situatia nu s-a schimbat dupa 1989. Unanimitatea exprimata de cei din Voivodina demonstreaza faptul ca acolo situatia s-a deteriorat. Romanii declara ca Romania e in stagnare in timp ce ungurii consemneaza o imbunatatire. Referitor la statutul economic, cele doua grupuri etnice din Ungaria considera ca situatia s-a inrautatit dupa 1989 parerea lor fiind impartasita si de catre cei din Voivodina. %n Romania romanii au constatat o inrautatire a situatiei economice iar ungurii au observat o usoara imbunatatire.

Referitor la cooperarea regionala privind trecerea frontierelor statului, este o parere generala – aceea ca acest lucru este necesar (86,1%) pretentiile in legatura cu acest lucru sunt mai mici in regiunea Ungariei decat in regiunea Banatului. Cea mai mare valoare a fost inregistrata pentru Timisoara.

Preocuparea pentru integrarea europeana este mai mare printre ungurii din Romania si mai mica pentru ungurii din Ungaria.

Concluzii

In Zwischen – Europa de astazi, bazat pe presa zilnica sau pe argumente politologice - sub presiunea unor lipsuri legate de o legitimitate politica, etnoregionalismul atrage dupa sine false conotatii impingand implicatiile socio-economice in plan secund, fiindu-i asociat un inteles politic iar procesele naturale sunt cuantificate ca fiind periculoase pentru tara. Asta fiind situatia, se porneste un mecanism de aparare printre comunitatile minoritare.

Exista o observatie generala care trebuie specificata si anume: minoritatile nationale nu sunt speriate de manifestarile extreme ale politicii si ale presei. De aceea nu exista un pericol sau o atmosfera incordata – minoritatile se autoguverneaza.

Limba in care se realizeaza educatia este foarte importanta deoarece ar putea servi mai tarziu in procesul de luare a deciziilor aproape in mod reflex ducand la pierderea identitatii. Alegerea unei anumite scoli este pana la un nivel inalt alegerea unei identitati.

Romanii din Romania sunt mai deschisi fata de alte grupuri, decat celelalte natiuni majoritare cuprinse in acest studiu. In ciuda faptului ca aici s-a inregistrat cea mai mare migratie interna, cei care s-au stabilit mai apoi au adoptat toleranta caracteristica Banatului. Este posibil ca si ei sa se simta “diferiti”, bineinteles ca “cei acomodati” - un fel de minoritate. Cele mai putine migratii interne s-au inregistrat in Ungaria

Diferentele privind valorile intre romani si unguri sunt destul de reduse in comparatie cu celelalte doua perechi majoritare.

In Ungaria nu se simte vreo schimbare in relatiile locale chiar daca acolo exista cu adevarat autoguvernare locala. Pentru moment, localul se subordoneaza nationalului. Atasamentul fata de regiune este mai mare decat cel fata de tara in cazul ungurilor din Romania si Voivodina; nu se poate vorbi de o identitate puternica locala in cazul altor grupuri.

Aparent exista un contrast de valori intre atasamentul local si dorinta de migrare. Relativ multe persoane ar parasi Banatul, regiune bine situata, pentru ca nici macar aici nu mai este sau deja nu mai este cu adevarat bine. Notabil este faptul ca dorinta de a pleca in alte tari nu este chiar asa de arzatoare - acest lucru insemnand ca dupa cateva decenii Europa apare ca o necunoscuta, deopotriva atractiva si inspaimantatoare. La sarbii din Voivodina nu exista dorinta de a-si parasi tara, fiind constienti de faptul ca nu ar fi priviti cu simpatie ca imigranti.

In Romania perioada de excludere si neacceptare a ungurilor a luat sfarsit acestia putandu-se lansa in afaceri fiind liberi sa coopereze cu oricine si aproape in orice conditii. Datorita acestei situatii, ei considera mai favorabila situatia aparuta dupa 1989 decat romanii.

Rezultatele cercetarii ne arata ca situatia privind relatiile interetnice (distantele sociale) prezinta diferente considerabile chiar intr-un spatiu care, cu 8 decenii in urma, era unul unitar. Evenimentele politice specifice din aceste tari au condus la stari diferite – Banatul de odinioara poate fi evocat doar in sens civilizatoric si economic.

Interculturalitatea Banatului romanesc, caracteristicile surprinse de cercetarea prezentata ar avea o relevanta mai mare prin comparatie cu situatia din alte regiuni si zone ale tarii. Totusi, chiar si aceasta relatie buna dintre diferitele etnii are limitele ei datorate contextului politic general. Cum ne arata exemple ale politicului cotidian, in Banat, relatia dintre etnii, discursul transcultural poate fi comparat cu toleranta religioasa din evul mediu, cand majoritatea isi aroga dreptul de a fi tolerant in privinta minoritatii. Desi s-ar putea evoca mai multe, aducem un singur exemplu in acest sens: majoritatea nationala refuza acele acte simbolice prin care comunitatea minoritara ar dori sa evidentieze, in conditiile inexistentei unei obligativitati prevazuta de lege, prezenta intr-un spatiu.[7]

Pana cand relatiile interetnice sunt abordate in cadrul teoretic si strategic definit prin conceptul de toleranta, cu greu poate fi vorbi de adevarata interculturalitate, relatie de schimb incompatibila cu orice relatie de subordonare. Respectul pentru autoritate a minoritarului nu poate insemna aservire.