ELEMENTE DE DEONTOLOGIE

Capitolul 1 (Unitatea de curs 1): Conceptul de deontologie - etimologie, definitii, evolutii

Capitolul 2 (Unitatea de curs 2): Etica muncii si morala profesionala

Capitolul 3 (Unitatea de curs 3): Problematica deontologiei profesionale

Capitolul 4 (Unitatea de curs 4): Repere pentru un cod de deontologie profesionala

Concepte de baza

Deontologie, dileme standard, etica muncii, profesie, autonomie, bunastare generala, paternalism, actiune dreapta, cod de deontologie, profesionalism.

Obiective urmarite

1.     Definirea conceptului de deontologie;

2.     Identificarea conceptelor centrale ale eticii profesionale;

3.     Descrierea conceptelor de autonomie, bunastare generala, paternalism, drepturi si actiune dreapta;

4.     Analiza caracteristicilor ideale ale profesiilor;

5.     Caracterizarea profesionalismului.

Recomandari privind studiul

Parcurgerea bibliografiei prevazute si analiza tematicii legate de deontologie, ca urmare a recomandarilor oferite de tutori. De asemenea, consideram extrem de utila studierea a cat mai multor coduri deontologice elaborate de organizatii profesionale.

Rezultate asteptate

Intelegerea conceptului de deontologie;

Recunoasterea importantei pe care o au bunele relatii dintre profesionist si client;

Insusirea caracteristicilor ideale ale profesiilor.

Sinteza

Omul, in cursul evolutiei sale, a parcurs stadii diverse de configuratie sociala si economica, raporturile sale cu natura au imbracat forme variate, dupa cum procesul de exploatare a naturii genera o anumita forma de asezare sociala si, in consecinta o anumita structura mentala. Nevoit sa-si duca viata intr-o lume ostila, in care nu numai natura, dar si seamanul sau era lup pentru el, omul a trebuit sa-si organizeze spatiul in care traia, gandirea, limbajul, munca ajutandu-l la aceasta. Gandirea prelogica se transforma in gandire logica, limbajul poate lua forme abstracte, munca duce la aparitia claselor: vanatori, militari, preoti, agricultori, fiecare cu normele si regulile sale in interiorul grupului din care faceau parte. Descoperirea tehnicilor vanatorii, agriculturii, metalului nu a modificat doar viata materiala a omului, ea a imbogatit, poate intr-o masura mai mare, spiritualitatea umana. Apartenenta unui membru la grup era data de masura in care acesta respecta sau nu normele grupului referitoare la comportament, imbracaminte, obiceiuri, interdictii si tabu-uri, de felul in care se conforma la obiceiurile grupului.

Maturizarea cere ea insasi o raportare la ceva – la nivelul cerintelor muncii si vietii. Munca si viata sunt, deci, termenul de referinta in raport cu care masuram educatia, stadiul de adult sau maturizare. Munca si viata noastra, fiind sisteme deschise, din perspectiva sociala si chiar individuala, inseamna ca nu ramane decat o invatare, o educare si deci motivare intr-un proces de adecvare permanenta.

Intr-un context mai larg, efortul educatiei, al invatarii la adult, corelat cu celelalte eforturi ale sale, vizeaza construirea de catre acesta a drumului propriu in viata, gasirea fericirii in activitatea pe care o desfasoara. Dintr-o astfel de perspectiva, judecata de cunoastere si apreciere, sentimentele si vointa de actiune sociala joaca un rol important, deoarece asigura atat insusirea noilor cunostinte despre munca si viata, modelul nou de functionare a relatiilor umane, cat si interiorizarea a ceea ce este de pret in relatiile dintre om-natura-societate, in munca, in viata cotidiana.

Un rol important in educatia adultilor il joaca, de asemenea, atasamentul la mijloacele institutionale de participare culturala, relevand apartenenta la comunitatea data si perceperea conflictului dintre valorile grupului si opusul acestora.

Capitolul 1 (Unitatea de curs 1): Conceptul de deontologie : etimologie, definitii, evolutii

Sinteza

Din punct de vedere etimologic, 'deontologie' provine de la cuvintele grecesti: „DEON- DEONTOS”, care inseamna, ceea ce trebuie facut si „LOGOS”, adica, stiinta.

Deontologia, avand ca obiect de studiu datoriile, obligatiile morale, este considerata un studiu particular al moralei si moralitatii, in timp ce etica este un studiu general al acesteia. Deontologia este o ramura a eticii generale a muncii.

Deontologia poate fi definita ca fiind disciplina care include normele de conduita si obligatiile etice ale unei profesii bine definite; un studiu al moralelor profesionale; un ansamblul de reguli care reglementeaza o profesiune, conduita celor care o exercita, rapoartele dinte acestia si clientii lor, dintre ei si public.

In ultimele decenii ale secolului XX, s-a pledat pentru o 'morala profesionala', pentru prescrierea clara a obligatiilor sau normelor de actiune, in contextul real al individului (interactiuni, conflicte, distorsiuni, evolutii diferentiate, etc). Morala este chemata sa exprime prin intermediul normelor, a regulilor si perceptiilor, conditiile fundamentale ale diviziunii sociale a muncii, solidaritatii sociale, etc.

Dileme standard in etica profesionala intervin mai ales in situatii cruciale intre starea de fapt a unei societati in care se exercita o profesie si valorile morale ale acelei profesii.

Cele mai dificile probleme etice survin in cadrul regimurilor totalitare sau autoritare. Legile sunt legi, dar, multe dintre ele nu sunt drepte. De exemplu, medicii erau obligati, in regimul totalitar romanesc, sa cheme procuratura atunci cand venea o pacienta cu iminenta de avort. Adesea, din acest motiv, femeile ramaneau acasa, faceau septicemii si mureau. Functionarii publici erau supusii statului; intr-un proces cu statul, cetateanul era aproape intotdeauna perdant.

Chiar si in practica curenta a tarilor cu regimuri democratice exista dileme de etica profesionala greu de surclasat (un avocat isi apara clientul, chiar si impotriva ideii de dreptate). Psihologii pot sa-i faca pe pacienti si mai dependenti de ei insisi prin terapia pe care le-o aplica, desi rolul lor moral este acela de a ajuta pacientii sa revina la autonomie, sa poata trai din nou 'pe picioarele lor'.

Singura valoare dupa care trebuie sa se conduca un om de stiinta este adevarul.

Trebuie mentionata contributia in timp a teologiei in promovarea valorii morale a unui comportament, determinat de consecintele sale. Esenta teoriei utilitarismului teologic este definita de notiunea “cel mai bine, pentru cel mai mare numar”. Aceasta teorie filozofica este contrapusa teoriei deontologice dezvoltata, peste ani, de I. Kant care stabileste regula de aur a deontologiei: “omul ar trebui sa considere legi universale numai acele actiuni care vor fi aplicate in mod egal pentru sine ca si pentru altii”.

Capitolul 2 (Unitatea de curs 2): Etica muncii si morala profesionala

Sinteza

Domeniu al Eticii, morala profesionala vizeazeza ansamblul ideilor si sentimentelor, al convingerilor, atitudinilor si deprinderilor, al valorilor, normelor si idealurilor care privesc relatiile dintre indivizi cu o ocupatie creatoare comuna, constiinta valorizatoare a propriei profesiuni in raport cu altele.[1]

Orice profesie este o relatie intre profesionist si client. Profesionistilor li se cere sa faca ceea ce este normal si platit ca atare de catre client (direct sau indirect), adica sa-si faca datoria. Profesionistii isi urmaresc propriul succes (veniturile si prestigiul profesional). Orientarea pe succes este una de tip utilitarist.

Etica virtutii, venita din traditia aristotelica, inaugurata de Etica nicomahica, a recapatat un important teren in discutiile actuale.[2] Ea incearca sa raspunda, in cazul nostru, la intrebarea: ce fel de profesionist ar trebui sa fiu? Care sunt virtutile necesare unui politician, profesor, functionar public, ziarist, medic, om de afaceri? Aceasta problema deriva din faptul ca implinirea profesionala este cotata ca o componenta importanta a implinirii si dezvoltarii personale (human flourishing). Implinirea profesionala trece drept una din conditiile prin care o persoana poate sa devina fericita sau cel putin utila, sa simta ca are o viata cu sens si sa-i creasca stima de sine. Profesionistii isi urmaresc deopotriva succesul financiar propriu si competenta. Uneori aceste doua valori devin conflictuale.[3] Daca succesul se poate masura in bani, uneori o corecta practicare a profesiei poate sa fie in detrimentul succesului. Unii pun mare accent pe idealul profesional si poate sa aiba succes ca practicieni, dar adesea se poate intampla sa castige prost. El se concentreaza pe excelenta si pe client si prea putin pe bani si imagine.

T. Airaksinen sintetizeaza cateva dintre valorile profesionale in modul urmator[4]:

Aceste valori sunt considerate obiective mai ales fiindca sunt inevitabile, oamenii nu le resping si se asteapta ca, recurgand la serviciile unei profesii, sa le poata atinge.

Conceptele centrale in etica profesionala sunt:

autonomia,

bunastarea generala

paternalismul

drepturi si actiune dreapta.

1. Autonomia

Autonomia semnifica posibilitatea de a alege cursul pe care dorim sa il ia actiunile noastre, in baza faptului ca avem discernamant, ne cunoastem interesele si stim care ne este binele propriu.

Autonomia personala este un concept de baza in privinta deciziilor de natura etica.

Uneori termenul folosit in locul celui de autonomie este cel de autoguvernare.

Etimologic  cuvantul autonomie inseamna capacitatea de a fi propriul legiuitor ( in greaca 'nomos' inseamna lege). Acceptarea autonomiei trebuie sa aiba caracter universal: o recunoastem tuturor persoanelor. Interventia nepermisa a cuiva in planurile noastre de viata ne afecteaza ca oameni fiindca ne lezeaza autonomia. Din acest motiv, regimurile totalitare sau autoritare, formele de discriminare pe baza de sex, de rasa, de etnie, creeaza grupuri de exclusi sau de marginalizati, tocmai fiindca, de obicei, nu li se recunoaste discernamantul oamenilor care nu detin puterea normativa (nu sunt subiecti ai moralei). Binele lor este conceput in afara vointei lor.

Autonomia presupune anumite grade de libertate negativa: 'sa fim eliberati de' anumite constrangeri, si anumite grade de libertate pozitiva: 'sa fim liberi sa' facem anumite lucruri, adica sa avem putinta sa exercitam aceste libertati. De exemplu, in principiu nimeni nu obliga o persoana sa mearga la un anumit loc de munca, dar este posibil ca acel post sa fie singura oferta viabila din zona respectiva, iar mutarea in alta zona sa fie aproape imposibila.

Prin urmare, sintetic, autonomia presupune urmatoarele:

Eliberarea sau libertatea fata de constrangeri. In mod obisnuit suntem constransi de nenumarati factori, legea fiind cel mai evident, tot asa cum o alta limita evidenta o reprezinta si propriile noastre capacitati intelectuale sau fizice. Conditia sa ne pastram autonomia este lipsa interventiei nelegitime, a amestecului fortat in propria viata. Autonomia nu se poate exercita in comunitati care nu respecta liberul arbitru al fiecarei persoane. In general, autonomia nu se poate exercita in comunitatile in care drepturile omului se opresc la usa casei, a institutiei, firmei sau a statului.

Libertatea de a alege. Trebuie sa avem la dispozitie un minimum de conditii pentru luarea unei decizii si mai ales pentru a-i da curs.

Informatia si alegerea in cunostinta de cauza. Primii doi factori sunt de ordin extern (lipsa constrangerilor si libertatea de a alege) si nu depind preponderent de noi, de vointa noastra. De data aceasta, insa, avem de-a face cu factori interni. Pentru a alege in cunostinta de cauza avem nevoie de un minimum de informatii. In acelasi timp, ceea ce dorim trebuie sa fie rezonabil. De exemplu, daca alegem cariera de functionar public, trebuie sa stim care sunt avantajele si constrangerile si, sa nu ne asteptam, de exemplu, la salariul unui functionar public german. Pentru ca alegerea sa fie deplin rezonabila (ceea ce este un simplu ideal), exista cateva conditii:

identificarea obiectivelor valoroase,

capacitatea de a alege prioritatile,

capacitatea de a gasi mijloacele pentru atingerea obiectivelor,

- capacitatea de adaptare a prioritatilor,scopurilor si mijloacelor la schimbarile ce se impun. Aceasta conditie a autonomiei poate sa fie subminata de lipsa de informatii, de manipulare, de incapacitati proprii, de sansele reduse la educatie pe care le-a avut o persoana, de boala, suferinta sau chiar de epuizare din cauza suprasolicitarii.

Recunoasterea faptului ca orice persoana este valoroasa din punct de vedere moral. Aceasta conditie face ca autonomia sa capete aspecte etice. Ea reprezinta dimensiunea etica a autonomiei. Recunoastem celorlalti oameni aceleasi drepturi. Prin urmare, trebuie sa ne abtinem de la a le leza propria autonomie si sa promovam, pe cat ne sta in putinta, exercitarea acesteia. Conditia de realizarea a unei astfel de atitudini o reprezinta respectul egal pentru fiecare om ca persoana. Astfel, ne atingem cel mai inalt grad al propriei umanitati: recunoasterea egalitatii morale, respectul fata de altii, actiunea de a-i trata si ca scop in sine.

2. Bunastarea generala (binefacerea)

Bunastarea generala este un concept legat preponderent de grija, altruism, compasiune. Profesionistilor li se cere acest lucru.

Exista asteptari moral legitime ca medicii sa raspunda si unor apeluri ale pacientilor atunci cand sunt in afara serviciului, ca un politist sa raspunda la apeluri de urgenta in afara orelor de program, ca un manager public sau privat sa reactioneze la cerintele ivite in afara obligatiilor sale directe. O astfel de cerinta apare explicit pentru medici in Juramantul lui Hipocrate. Ideea centrala este aceea de a face bine, a acorda grija potrivita si de a te abtine de la a face rau.

De exemplu, un politist nu trebuie sa utilizeze violenta excesiva, un profesor nu trebuie sa descurajeze eforturile elevilor care incearca sa se depaseasca, o asistenta medicala nu trebuie sa administreze un tratament nepotrivit pacientului avut in grija, un jurnalist nu trebuie sa dezinformeze. Neglijenta profesionala este o parte a maleficientei

Binefacerea este o componenta necesara bunastarii oamenilor si trece dincolo de cerintele autonomiei. Binefacerea este meritorie pentru ca este un comportament dincolo de datorie, cum ar fi cel facut de medici pentru pacientii saraci, care nu-si pot plati serviciile medicale, sau pregatirea suplimentara gratuita pentru elevii cu probleme speciale in educatie.

In majoritatea profesiilor nu se cere doar sa-ti faci datoria scrisa in fisa postului, ci sa-ti pese de domeniul si colectivul in care lucrezi, de renumele firmei sau institutiei. Astfel de datorii nu pot sa fie stipulate legal, ci doar moral.

Un sacrificiu rezonabil este cerut oricui se angajeaza in diferite categorii de profesii. Este o conditie a altei valori, a eticii profesionale: devotamentul fata de profesie.[5]

Dreptatea distributiva este categoria etica prin care putem depasi problema binefacerii (caracterul neobligatoriu al asistarii celor nevoiasi) care este mai degraba personala, subiectiva si este invocata mai ales in morala privata.

Dreptatea distributiva vizeaza impartirea echitabila a cheltuielilor si beneficiilor. In acest proces sunt cuprinse politicile legate de venituri, taxe si impozite, educatie, serviciul public. Scopul este acela ca oamenii cu venituri mici sau fara venituri, sa beneficieze de acces la educatie, servicii medicale, protectia politiei, asistenta juridica.

Multi oameni se afla in situatii defavorizate, sunt saraci, apartin unei rase nedreptatite istoric fiind supusi inegalitatii de sanse. Dreptatea distributiva este menita sa corecteze moral si politic aceasta stare de fapt. Cu toate ca in fata normelor si standardelor morale suntem egali, aceste principii nu exclud, insa, ca in situatii diferite, ele pot fi intelese in mod diferit in functie de nevoi, efort, contributie sociala, echitate.

Termenii utilizati in aplicarea egalitatii de sanse sunt cei de actiune afirmativa, discriminare pozitiva sau tratament preferential. Aceste modalitati de corectare a nedreptatii sunt aplicate mai ales prin asigurarea unor locuri speciale la concursurile pentru diferite forme de invatamant la care grupurile marginalizate au avut si au un acces redus la educatie, profesii, sau prin locuri de munca special destinate in profesii greu accesibile celor nedreptatiti istoric prin apartenenta la o anumita categorie.

Paternalismul

Termenul paternalism are conotatii in genere negative. El se aplica preponderent relatiilor de autoritate si putere in care supozitia despre majoritatea oamenilor este aceea ca ei nu au suficient discernamant, pot sa fie mai degraba obiect decat subiect al moralei (nu participa la crearea si negocierea principiilor si normelor, dar trebuie sa se supuna acestora). Regimul comunist din Romania s-a prevalat de acest mod de gandire, restrangand drastic autonomia persoanei si intervenind dramatic in libertatea de alegere. Partidul era socotit prin excelenta 'factorul constient', deci el decidea, prin reprezentantii sai, asupra modului de viata dezirabil sau chiar obligatoriu, asupra a ceea ce era interzis sau permis.

Paternalismul a devenit un subiect important de analiza teoretica in lucrarea lui John Stuart Mill, Despre libertate, aparuta in 1859.

Singurul scop in care puterea coercitiva poate sa fie exercitata in mod drept asupra unui membru al unei comunitati civilizate, impotriva vointei sale, este acela de a preveni lezarea altor oameni.[6]

Punctul de vedere paternalist sustine ideea ca exista situatii in care oamenii au un discernamant mai slab, sunt vulnerabili, lipsiti de putere, nu au mijloace necesare sa-si urmeze scopurile.

Critica individualismului autonomist survine si din alte perspective contemporane, in special din cele feministe. Se considera ca etica moderna a luat in considerare ca subiecti ai moralei doar adultii sanatosi si in putere, omitand faptul ca, o buna parte din viata depindem de ingrijirea altora si de protectia pe care ei ne-o acorda ca sa ne dezvoltam si sa supravietuim. Din experientele autorilor teoriilor morale, a lipsit interesul pentru un tip de practica: cea a ingrijirii copiilor, batranilor, a persoanelor aflate in dificultate.

Paternalismul ca problema intervine frecvent in etica profesionala. Un sens tolerabil al acestuia se refera la recunoasterea autoritatii profesionale. De multe ori acceptarea paternalismului vine din faptul ca profesionistii cu care intram in contact nu ne dau informatii accesibile, ca sa putem alege pentru noi insine (de exemplu, despre propria boala si alternativele de tratament). Exista chiar tentatia de a 'proteja' pacientii sau clientii de aflarea adevarului pe motiv ca acesta le-ar face rau. Astfel de cazuri sunt, indiferent de bunele lor intentii, incalcari ale autonomiei.

Paternalismul poate sa intervina si sub forma autoritatii normative.

4. Drepturi si actiune dreapta

Conditia eticii, in acest context, este pluralismul opiniilor despre ceea ce este obligatoriu, permis, interzis, dezirabil, despre drepturi, datorii, exceptii, excluderi, indreptatiri.

Problema drepturilor intervine in situatii profesionale in mod contextual. Insa, indiferent de contexte, exista cadre normative acceptate de tipul Declaratiei Universale a Drepturilor Omului. In contextul respectarii lor se elaboreaza si norme pentru practicarea profesiilor care cuprind drepturile celor afectati de ele: drepturile pacientilor, contribuabililor, clientilor, elevilor sau ale celor angajati in diverse profesii (de exemplu, drepturi sindicale).

Un drept releva libertatea de actiune sau libertatea de a nu fi supus anumitor acte. Drepturile au forma negativa (ceea ce nu trebuie sa facem) sau pozitiva (ceea ce putem sa facem).

Principiile enuntate mai sus intervin in contextul tuturor eticilor profesionale. Ele constituie repere pentru constructia codurilor etice in sensul principiilor, valorilor si normelor care se cer respectate in spiritul coerentei intre democratie si etica oricarei profesii exercitate intr-un regim democratic.

Capitolul 3 (Unitatea de curs 3): Problematica deontologiei profesionale

Sinteza

Societatea moderna este alcatuita dintr-o multitudine de societati profesionale. Orice persoana care imbratiseaza o cariera isi doreste sa fie recunoscuta ca profesionista a domeniului.

O profesie este o ocupatie pe care o au mai multe persoane organizate voluntar sa isi castige existenta prin slujirea directa a unui anumit ideal, intr-un mod moral permisibil, dincolo de ceea ce le cere nemijlocit legea, piata si morala comuna.[7]

Sfera Deontologiei poate fi abordata din doua unghiuri[8]:

1.         Dinspre oferta unor principii generale, a unor reguli consacrate ca fundamentale pentru viata morala, si care conduc la judecati si decizii (ca derivate). Astfel, teoria se dezvolta in baza unui comandament superior (de ordin religios sau laic) ori in baza regulilor si principiilor moralitatii ca repere (spre exemplu, Decalogul);

2.         Prin considerarea, propriu-zis, a praxis-ului cu situatiile concrete, particulare; deci dinspre oferta cazuisticii, functie de care se pot extrage judecati, se iau decizii.

Deontologia profesionala este o particularizare a moralei la diversele profesii.

Dintre caracteristicile ideale ale profesiilor amintim[9]:

a)       Profesia presupune o cunoastere a teoriilor domeniului, deci o pregatire consistenta si indelungata;

b)      Standardele de initiere, mentinere si avansare a unei persoane in competenta profesionala sunt stabilite de catre corpul profesional;

c)       Cea mai dura masura de pedepsire pentru delicte profesionale este eliminarea din comunitatea profesionala (retragerea dreptului de practica);

d)      Rolul profesiilor este sa duca la satisfacerea unor nevoi sociale, deci practica profesionala este legitimata de catre comunitatea care beneficiaza de rezultatele ei;

e)      Membrii unui grup profesional sunt legati printr-un cod etic prin care se stipuleaza, intre scopurile centrale, si cel al slujirii altruiste a societatii;

f)        Membrii unei profesii trebuie sa aiba relatii colegiale iar comportamentul fiecarui membru este monitorizat colegial;

g)       In cazuri de haos si catastrofa, membrii unei profesii trebuie sa fie pregatiti sa se sacrifice, inclusiv sa isi riste viata.

Ocuparea unui rol-status intr-o societate sau grup socio-profesional, prin respectarea normelor si cunoscandu-se aceste norme de catre ceilalti membrii ai societatii, conduce la formarea stereotipurilor. Printr-un proces de categorizare sunt atribuite unui individ sau grup (social, socio-profesional, etnic) trasaturi si caracteristici generale ale acelui grup. Categorizarea, stereotipizarea raspunde nevoii firesti a omului de a intelege , controla si recunoaste mediul inconjurator , de a-si simplifica viata , a se adapta in functie de circumstante si de confortul propriu.

In continuarea evolutiei sale, pe parcursul maturizarii cognitive, omul ia cunostinta de norme secundare, legate de activitatea functionala , rezolvarea sarcinilor, orientarea axiologica, conduita in diverse medii socio-profesionale.

Legitimitatea sau ilegitimitatea unei norme este data de gradul in care ea este institutionalizata si recunoscuta (juridic sau ca norme de convietuire sociala); caracterul ei legic poate fi abrogat sau modificat tot intr-un cadru institutional.

Normele elaborate institutional au valoare legica pentru actiunile sau conduitele pe care le prevad si pentru comunitatea careia i se adreseaza, deci a intregului domeniu de aplicatie a lor. Din punct de vedere al producerii, este necesar ca institutia care emite sau stabileste norma sa fie ea insasi o garantie pentru functionarea, aplicarea si evaluarea normei respective. Conservarea si respectarea normei este obtinuta prin faptul ca institutia care reprezinta comunitatea, dar si un numar suficient de membri ai comunitatii recunosc si accepta acea norma precum si institutia care emite norma.

Normele elaborate neinstitutional au o recunoastere atat legica cat si raspandire spatiala mai redusa. Chiar daca se obiectiveaza pregnant in viata sociala , incalcarea sau nerespectarea lor nu duce la masuri punitive din partea institutiilor sociale.

Capitolul 4 (Unitatea de curs 4): Repere pentru un cod de deontologie profesionala

Sinteza

Profesiilor le sunt necesare coduri etice. Pentru ca aceste coduri sa aiba autoritate morala, ele trebuie sa aiba consimtamantul tacit sau explicit al fiecarui membru. Uneori acest consimtamant este cerut la intrarea intr-o profesie si in lipsa lui persoana nu este acceptata sau, daca ii incalca principiile cadru, este exclus. Exista cazuri in care anumiti practicanti ai unei profesii pun un monopol absolut pe regulile si codul acesteia, ajungandu-se la ceea ce se poate numi 'mafie a prototipului unei profesii'.[10]

Profesionistii unui domeniu care isi exercita rolul in mod responsabil, cat mai aproape de aceste cerinte, dobandesc un statut recunoscut. Aceasta este proba ca ei dau dovada de ceea ce este socotit drept profesionalism.

Profesionalismul este socotit o ideologie relevanta pentru cei care lucreaza in acelasi domeniu. A exercita rolul de a coagula cerintele comune ale unei profesii, intareste identitatea si creste stima de sine a membrilor unui grup profesional.

Profesionalismul este caracterizat prin[11]:

1)     Expertiza in exercitarea unei profesii.

2)     Credinta in autonomia deciziilor profesionale si a exercitarii profesiei.

3)     Identificarea cu profesia si cu cei din acelasi domeniu.

4)     Dedicatia pentru o lunga parte a vietii fata de profesia aleasa.

5)     Obligatia morala de a lucra in serviciul clientului, evitand implicarea emotionala excesiva, arbitrarul si tratamentul preferential nejustificat prin politicile domeniului.

6)     Credinta  in capacitatea de autoreglare si mentinerea colegiala a standardelor profesionale.

Problema centrala a relatiei intre client si profesionist este cea a alocarii responsabilitatii si autoritatii. La modul ideal, intre cei doi se stabileste un contract. In acest contract, in principiu, alocarea poate sa fie de urmatoarele feluri:

1.      clientul are mai multa responsabilitate si autoritate;

2.      cei doi contractanti sunt aproximativ egali;

3.           responsabilitatea si autoritatea principala revin profesionistului[12]

Prima supozitie, clientul are mai multa autoritate si responsabilitate, este derivata din ideea ca profesionistul este angajat de client si actioneaza pentru acesta. Prin urmare, profesionistul este partizanul scopurilor clientului sau (am angajat un avocat, medic, arhitect, profesor, deci acea persoana nu mai poate sa fie neutra si detasata, ci atasata scopurilor mele in calitate de client).

Insa, exista, limite ale devotamentului fata de client sau ale devizei: Clientul nostru, stapanul nostru.

Profesionistii au obligatia 'celei de-a treia persoane', care limiteaza normativ actiunea clientilor. O astfel de abordare se potriveste mai mult profesiilor in care clientul trebuie aparat (de exemplu, la avocati), dar si in acest caz profesionistii trebuie sa actioneze in limite legal permise si moral corecte. Profesionistii nu sunt simplii executanti ai ordinelor clientilor, ei au expertiza, au autoritate epistemica, discernamant profesional. Cu anumite exceptii (urgente medicale, de exemplu), un profesionist isi poate refuza clientul. Pentru ca profesionistii sa fie responsabili, ei trebuie sa fie liberi moral (autonomi).

A doua supozitie este cea a egalitatii si reciprocitatii contractuale. Contractul cuprinde obligatii si drepturi reciproce, prin urmare, autoritatea si responsabilitatea sunt egal impartite (acest model este utilizat in abordarile liberale ale libertatii si egalitatii de sanse). Dar aplicarea unui astfel de model, desi dezirabila, este dificila. Intre parti exista cel mai adesea inegalitate de negociere, in sensul diferentei de cunoastere, de informatie. Sunt situatii in care profesionistii au mai mult acces la clienti decat clientii la profesionisti (cazurile de monopol profesional sau chiar si cazul functionarilor publici). Sunt situatii in care clientul are mai multa putere decat profesionistul Exista uneori presupunerea ca intre client si profesionist se instaleaza relatii de prietenie si grija. Relatia se bazeaza pe cooperare, incredere reciproca, parteneriat. Totusi, relatia ramane asimetrica. Doar una dintre parti ia grijile celeilalte pe umerii ei (profesionistul). Aceasta grija este de fapt un serviciu platit, nu o gratuitate amicala. Cerinta prieteniei este adesea distorsionanta. Este suficient ca cele doua parti sa se accepte, nu este nevoie, si adesea este daunator, sa se implice emotional

A treia supozitie este cea a responsabilitatii si autoritatii profesionistului in raport cu ale clientului. Profesionistul actioneaza pentru bunastarea clientului, are autoritatea profesionala ca sa cunoasca binele acestuia. Clientul nu are baze pentru un consimtamant deplin, in consecinta, poate sa fie manipulat din lipsa autodeterminarii; clientul nu este suficient de bine informat, nu are experienta si nu poate decide in cunostinta de cauza (analog relatiei parinte-copil).

Valorile democratice ar trebui sa fie in centrul oricarui cod etic al celor care lucreaza pentru public sau pentru clienti. Nesubordonarea este acceptata ca legitima in cazul in care conflictul este derivat din motive de incalcare a principiilor de baza ale democratiei.

Interesul public poate sa devina adeseori o simpla lozinca invocata de complezenta fata de valorile acceptate. Uneori, profesionistii accentueaza excesiv asupra componentei de obiectivitate si neutralitate politica. Alteori, pur si simplu nu isi dau seama ca, politica este o cauza importanta a deciziilor profesionale. In acelasi context, problema centrala a managerilor din diferite comunitati este cum sa utilizeze puterea pe care o au, astfel incat, sa satisfaca: cerintele legale, contribuabilii, clientii, guvernantii, etc.

Este binecunoscut codul etic al inginerilor (National Society of Professional Engineers) in care sunt expuse principiile fundamentale, regulile obligatorii si obligatiile profesionale in practicarea ingineriei.

Nevoia de control asupra exercitarii unei profesii conduce la solicitarea, din partea autoritatilor, a autorizarilor si acreditarilor profesionale. La randul lor, profesionistii participa la construirea sau influentarea proiectelor de politici publice. Administratorii publici sunt adeseori la randul lor, profesionisti. Daca lucreaza in institutii guvernamentale, ei sunt pusi uneori in situatii in care apare un conflict intre loialitate si valori: ei trebuie simultan sa protejeze interesul public, sa urmeze scopurile organizatiei careia ii apartin, sa urmeze scopurile propriei profesii. Medicii se supun conflictelor de interese intre nevoile pacientilor si finantarea tratamentelor. Jurnalistii intra, uneori, in conflict legat de dorinta de informare corecta a auditoriului si grupul de interese care finanteaza publicatia sau postul respectiv.

In termeni sociologici avem de-a face cu un conflict de roluri. Profesionistii sunt educati sa gandeasca in termenii stiintei lor. De exemplu, un administrator de nivel superior este obisnuit sa gandeasca in termeni de proceduri, resurse si logistica aplicate la cazuri particulare ale organizatiei: cum sa fundamenteze decizii, sa stabileasca prioritati, sa pastreze stabilitatea organizatiei, sa aiba o relatie corecta cu legislatia[13]. Primii sunt orientati spre domeniul propriu in sensul onestitatii profesionale, sunt centrati pe client si doar secundar pe organizatia in care lucreaza. Organizatiile cer loialitate fata de angajator si chiar supunere la deciziile acestuia. Profesionistii sunt educati sa manifeste loialitate fata de cerintele domeniului lor si ale comunitatii lor profesionale, dar adesea pot sa faca parte din institutii in care cele doua loialitati intra in conflict. In aceste conditii apare uneori un refuz al loialitatii si fenomenul de insubordonare.

Test pentru autoevaluare (Modulul V)

1.     Definiti conceptul de deontologie.

2.     Identificati conceptele centrale ale eticii profesionale.

3.     Descrieti conceptele de autonomie, bunastare generala, paternalism, drepturi si actiune dreapta;

4.     Analizati caracteristicile ideale ale profesiilor.

5.     Caracterizati profesionalismului.

Recomandari bibliografice

Baldrige, L. (1997). Codul manierelor in afaceri. Bucuresti: Business Tech International. (p. 154-182)

Certo, S., C. (2002). Managementul modern:diversitate, calitate, etica si mediul global. Bucuresti: Editura Teora. (p.495-527)

Cozma, C. (1997). Elemente de etica si deontologie. Iasi: Editura Univ. „Alexandru Ioan Cuza”. (p. 88-157)

Christians, C.(2001). Etica mass-media. Iasi: Editura Polirom. (p. 81-95)

Hubermas, J.(2000). Constiinta morala si actiune comunicativa. Bucuresti: Editura All. (p. 39-72)

Ionescu, Gh., Gh.(1997). Cultura afacerilor. Modelul american. Bucuresti: Editura Economica. (p. 379-405)

Tierney, E. (1999). Etica in afaceri. Bucuresti: Editura Rentrop&Straton. (p. 62-76)

Bibliografie

Bauman, Z. (2000). Etica postmoderna. Timisoara: Editura Amarcord.

Braileanu, T. (2001). Idealul de viata si constiinta morala. Bucuresti: Editura Eminescu.

Eco, Umberto. (2005). Cinci scrieri morale. Bucuresti: Ed. Humanitas.

Grenier, H. (1995). Marile doctrine morale. Bucuresti: Ed. Humanitas.

Iosifescu, V. (2004). Duplicitate si educatie morala. Bucuresti: Aramis.

Miroiu, A.( 1995). Etica aplicata. Bucuresti: Editura Alternative.

Moldovan, A. (1999). Constiinta morala si educatie morala. Bucuresti: Editura Viata si Sanatate.

Pietkiewicz, E. (1999). Eticheta managerului. Bucuresti: Editura All Educational.

Popa, M. (2006). Etica afacerilor si managementul. Cluj-Napoca: Editura Casa Cartii de Stiinta.

Spinoza, B. (2001). Etica. Bucuresti: Editura Antet.