Cazurile de incetare a contractului individual de munca

Cazurile de incetare a contractului individual de munca

Cauzele care determina incetarea contractului de munca, pot fi impartite astfel:

Dupa natura lor juridica:

- actiuni care la randul lor pot fi acte juridice( acordul partilor, manifestarea unilaterala de vointa a uneia dintre parti) si fapte juridice (arestarea);

- evenimente (expirarea duratei contractului, decesul persoanei incadrate in munca, etc.).

Dupa imprejurarea care determina incetarea contractului individual de munca:

- de drept ( expirarea duratei pentru care a fost incheiat contractul individual de munca),

- din vointa unei parti contractante ( chiar si in cazul incetarii contractului de munca prin acordul partilor, solicitarea de stingere a raportului juridic de munca, apartine persoanei incadrate)[1].

1. Incetarea de drept a contractului individual de munca

Contractul individual de munca inceteaza de drept[2]:

a) la data decesului salariatului sau angajatorului persoana fizica;

b) la data ramanerii irevocabile a hotararii judecatoresti de declarare a mortii sau a punerii sub interdictie a salariatului ori a angajatorului persoana fizica, daca aceasta antreneaza lichidarea afacerii;

c) ca urmare a dizolvarii angajatorului persoana juridica, de la data la care persoana juridica isi inceteaza existenta;

d) la data indeplinirii cumulative a conditiilor de varsta standard si a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, dupa caz, la datacomunicarii deciziei de pensionare pentru limita de varsta ori invaliditate a salariatului, potrivit legii;

e) ca urmare a constatarii nulitatii absolute a contractului individual demunca, de la data la care nulitatea a fost constatata prin acordul partilor sau prin hotarare judecatoreasca definitiva;

f) ca urmare a admiterii cererii de reintegrare in functia ocupata de salariat a unei persoane concediate nelegal sau pentru motive neintemeiate, de la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti de reintegrare;

g) ca urmare a condamnarii penale cu executarea pedepsei la locul de munca, de la data emiterii mandatului de executare;

h) de la data retragerii de catre autoritatile sau organismele competente a avizelor, autorizatiilor ori atestarilor necesare pentru exercitarea profesiei;

i) ca urmare a interzicerii exercitarii unei profesii sau a unei functii, ca masura de siguranta ori pedeapsa complementara, de la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti prin care s-a dispus interdictia;

j) la data expirarii termenului contractului individual de munca incheiat pe durata determinata;

k) retragerea acordului parintilor sau al reprezentantilor legali, in cazul salariatilor cu varsta cuprinsa intre 15 si 16 ani.

Nerespectarea oricareia dintre conditiile legale necesare pentru incheierea valabila a contractului individual de munca atrage nulitatea acestuia.

Constatarea nulitatii contractului individual de munca produce efecte pentru viitor[3].

Desi art.57 din Codul muncii se refera numai la nulitatea absoluta, el este deopotriva aplicabil si in cazul nulitatii relative. Ca si in dreptul civil, criteriul de impartire al nulitatii este aceleasi si anume natura dispozitiei legale incalcate la incheierea actului juridic.

2. Incetarea contractului individual de munca prin acordul partilor

In temeiul principiului simetriei formei actelor juridice, incetarea contractului individual de munca prin acordul partilor reprezinta un act juridic consensual, la fel ca si incheierea acestuia.

Codul muncii, nu contine dispozitii privind conditiile si procedura incetarii contractului, inca este evident ca astfel pot inceta nu numai contractele individuale incheiata pe durata nedeterminata, ci si cele incheiate pe durata determinata, precum si contractele cu timp partial de muncp, contractele de munca temporata sau cele de munca la domiciliu.

Manifestarea de vointa in sensul incetarii contractului de munca trebuie sa fie neechivoca, ceea ce inseamna ca nu se poate deduce existenta unui astfel de acord de vointa in cazul in care salariatul absenteaza, iar angajatorul nu ii mai plateste salariul[4].

Actul prin care partile pun capat raportului de munca trebuie sa indeplineasca conditiile de fond stabilite de lege pentru validitatea oricarui act juridic si mai cu seama este necesar ca ele sa isi materializeze acordul de vointa printr-un consimtamant care sa intruneasca cerintele unui act juridic.

Intr-o atare situatie, pentru a proceda la incetarea contractului de munca prin acordul partilor, angajatorul trebuie sa aibe in vedere o eventuala cerere ori alta manifestare neindoielnica, din care sa rezulte intentia clara a salariatului de a parasi unitate.

In acest sens, vom expune o speta a instantei constantene[5]:

Desfacerea contractului individual de munca; demisie; constrangere; caracter.

Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Tribunalului

Constanta sub nr.456/2004, contestatoarea L.M. in contradictoriu cu intimata S.C. “O.M.” SRL a investit instanta pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna anularea cererii de incetare a raporturilor de munca prin demisie, constatarea faptului ca incapacitatea de munca a contestatoarei din perioada 28.12.2003 – 15.03.2004 s-a datorat unui accident de munca, reintegrarea acesteia in postul detinut anterior si obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata.

In sustinerea contestatiei, s-a aratat de catre contestatoare ca in data de 09.03.2004 a fost chemata de catre patroana intimatei si in prezenta unei rude a acesteia, i s-a cerut sa-si scrie demisia, fiind amenintata ca nu va parasi acel birou pana in momentul redactarii deciziei.

A apreciat ca aceasta modalitate de lucru este o practica a intimatei care astfel beneficiaza de unele sume de bani acordate in baza legii nr.76/2002.

Totodata contestatoarea si-a modificat actiunea in sensul ca a solicitat acordarea indemnizatiei de somaj si a unor despagubiri materiale egale cu salariul de care a fost lipsita in perioada cuprinsa intre momentul incetarii raporturilor de munca si pana la pronuntare.

Intimata, legal reprezentata, nu s-a opus la modificarea actiunii.

Tribunalul Constanta prin sentinta civila nr.886/12.07.2004 a respins contestatia formulata ca nefondata.

Pentru a pronunta astfel, prima instanta a retinut in esenta:

Instanta a fost investita cu solutionarea unui litigiu de munca in sensul dispozitiilor art.5 raportat la art.67 lit.a si art.68 lit.a din Legea nr.168/1999, coroborat cu dispozitiile art.281 din Legea nr.53/2003, avand ca obiect constatarea nulitatii unui act de incetare a raporturilor de munca si obligarea angajatorului la plata unor despagubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin modul de executare si incetare a raporturilor juridice de munca.

Incetarea raporturilor de munca dispusa prin decizia nr.209/12.03.2004, are ca temei juridic dispozitiile art.55 lit.b, respectiv acordul partilor juridice de munca reiesit din continutul inscrisului atasat la fila nr.17 din dosar.

Din analiza acestui inscris a rezultat ca pe de o parte, contestatoarea a formulat cerere de incetare a activitatii, iar pe de alta parte, reprezentantul angajatorului a facut pe cerere mentiunea “de acord”, semnand.

Desi s-a invocat vicierea consimtamantului contestatoarei, prin violenta, nu s-a facut dovada in cauza a elementului obiectiv (amenintarea cu un rau) si nici a elementului subiectiv (temerea insuflata victimei violentei) a viciului de consimtamant invocat.

Critica sentintei prin motivele de recurs a vizitat in esenta, urmatoarele:

Conform art.24 din Legea nr.90/1996 modificata, se considera a fi accident de munca, in timpul procesului de munca sau in indeplinirea indatoririlor de serviciu, evenimentul care provoaca incapacitate temporara de munca cel putin 3 zile.

Art.27 din Legea nr.90/1996 prevede inregistrarea accidentului de munca care a produs incapacitatea de munca de catre persoana juridica, inregistrare ce se face conform procesului – verbal de cercetare intocmit de persoana juridica.

Desi in cauza a fost vorba de un accident de munca produs in incinta unitatii, persoana juridica nu l-a inregistrat ca atare ci ca o imbolnavire curenta pentru care a si aplicat diminuarea salariului cu 25%.

Hotararea este nelegala si prin prisma respingerii capatului de cerere privitor la invocarea lipsei vreunui interes a solicitarii de a se lua act de demisie.

Curtea vazand criticile formulate observa caracterul neintemeiat al acestora pentru urmatoarele considerente:

Art.26 din Legea nr.90/1996 prevede modalitatea de cercetare a accidentelor de munca, atributiile pe care le are Inspectoratul Teritorial al Muncii de pe raza teritoriala unde s-a produs accidentul, caruia i se comunica de indata producerea acestui eveniment.

Cercetarea accidentelor de munca (art.27) se realizeaza de catre inspectoratele teritoriale de munca, iar rezultatul cercetarilor se consemneaza intr-un proces verbal.

Daca persoana juridica este sanctionata contraventional (art.44), poate formula plangere impotriva procesului verbal de constatare a contraventiei in termen de 15 zile de la data comunicarii, la judecatorie.

In alte imprejurari, instanta nu are competenta de a se pronunta asupra cercetarii accidentului de munca, competenta exclusiva apartinand unei alte institutii, astfel cum am aratat mai sus si cum in mod corect a retinut instanta de fond prin incheierea din 24.05.2004.

Cat priveste solicitarea reclamantei de a se constata ca “demisia scrisa a fost obtinuta prin violenta”, in mod corect prima instanta s-a raportat la obiectul judecatii, asa cum a fost precizat.

Astfel, in acord cu realizarea procedurii evenimentelor, s-a retinut ca raporturile de munca au incetat in considerarea dispozitiilor art.65 lit.b din Codul Muncii – fapt ce reiese din cuprinsul deciziei nr.209/12.03.2004, act a carui legalitate nu a fost contestata.

Prin urmare, cata vreme nu a intervenit o modificare a obiectului cererii de chemare in judecata instanta nu era tinuta a analiza modalitatea prin care s-a luat act de demisie.

De altfel, prin raspunsul la intrebarea nr.5 din interogatoriu, contestatoarea a confirmat imprejurarea ca demisia a fost scrisa chiar de fiica acesteia, astfel ca nu se poate discuta de constrangere in luarea consimtamantului.

In consecinta si aceasta critica fiind neintemeiata, in baza art.312 C.Pr.Civ. se va respinge recursul ca nefondat[6].