Aspecte privind distinctia dintre incetarea raporturilor de munca si raporturile de serviciu

ASPECTE PRIVIND DISTINCTIA DINTRE INCETAREA RAPORTURILOR DE MUNCA SI RAPORTURILE DE SERVICIU

1. Asemanari si deosebiri dintre incetarea raporturilor de munca si raporturile de serviciu

Pentru a putea compara cele doua tipuri de raporturi de serviciu trebuie sa studiem indeaproape pe fiecare dintre ele pentru a evidentia trasaturile particulare ale fiecarui tip de raport de serviciu, apoi prin suprapunere sa evidentiem asemanarile si deosebirile dintre ele.

Plecand de la regimul juridic specific fiecarui raport de serviciu, apar deosebiri majore privind caracteristicile si principiile pe care se bazeaza fiecare dintre ele.

Trebuie sa distingem intre salariatii obisnuiti din aparatul organelor de stat care desfasoara o activitate in baza unui regim al dreptului muncii, bazat pe contractul individual de munca si functionarii publici care sunt titularii unei functii publice, regim de drept public, adica intre dreptul muncii dreptul functiei publice.

Spre deosebire de continutul raportului de munca, care nu poate fi modificat decat prin consensul ambelor parti, in cazul functionarilor publici contractul de munca poate fi modificat pe cale unilaterala.

Contractul de munca al salariatilor, fiind incheiat in considerarea persoanei inceteaza prin decesul persoanei fizice, declararea judecatoreasca a mortii, punerea sub interdictie. Se observa similitudinea conditiilor incetarii contractului de munca de drept a functionarului public cu cel al salariatului.

Este si normal sa fie asa deoarece una din partile raportului de serviciu, indiferent ca este functionar public sau salariat o reprezinta persoana fizica. Ori atunci cand acesteia ii inceteaza intr-un fel sau altul capacitatea de exercitiu, care este de esenta contractului de munca, inceteaza si acesta. In plus, pentru functionarul public, mai sunt prevazute de lege si cazuri de nedemnitate, situatii incompatibile cu functia publica.

Aceste situatii sunt atunci cand functionarul public a fost condamnat printr-o hotarare judecatoreasca definitiva pentru o fapta ce il face nedemn de ocuparea unei functii publice sau prin care s-a dispus aplicarea unei sanctiuni privative de libertate, la data ramanerii definitive a hotararii de condamnare, sau ca urmare a interzicerii exercitarii profesiei sau a functiei ca masura de siguranta sau ca pedeapsa complementara, de la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti prin care s-a dispus interdictia.

In cazul contractelor de munca incheiate pe durata determinata, expirarea termenului pentru care a fost incheiat contractul atrage incetarea raportului juridic.

Deoarece data incetarii raportului de munca a fost prevazuta la incheierea contractului pentru salariat, sau decizia de numire pentru functionarul public, si se intemeiaza pe acordul partilor, nu mai este necesara emiterea unei decizii sau dispozitii de catre conducerea unitatii.

Trasatura esentiala a functiei publice, a raportului de serviciu al functionarului public, este realizarea puterii publice.

De aici se desprind si conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca o persoana pentru a deveni functionar public. Numirea unei persoane intr-o functie publica se va face in urma promovarii concursului, fiind vorba de conditia aptitudinilor intelectuale.

O functie publica poate sa fie conditionata de anumite cerinte speciale cum ar fi cele referitoare la varsta, aptitudini ori efectuarea unui stadiu de specialitate.

O cerinta obligatorie o constituie declararea averii, declaratie care se depune anual, in scris, pe propria raspundere.

Functionarul public este instrument prin care se indeplinesc anumite prerogative prevazute de lege, avand obligatia de a se abtine de la exprimarea opiniilor personale sau politice, trebuie sa se abtina sa comenteze activitatea autoritatilor publice.

Spre deosebire de raportul de serviciu al functionarului public, raportul de serviciu reglementat de codul muncii ia nastere prin incheierea unui contract individual[1] de munca in care fiecare parte isi negociaza clauzele contractuale.

Acest raport se poate stabili intre o persoana fizica si una juridica, intre doua persoane fizice, dar niciodata intre doua persoane juridice.

Contractul de munca este un contract intuitu personae, munca este prestata de persoana fizica, in considerarea pregatirii, aptitudinilor sale. Aceasta persoana se supune unui regim de subordonare care implica obligatia salariatului de a respecte disciplina muncii, a programului de munca.

Incetarea raporturilor de munca, atat ale functionarilor publici, cat si a personalului contractual este bazat pe legalitate.

Pentru fiecare raport de serviciu in parte, legea reglementeaza conditiile in care poate avea loc incetarea raporturilor juridice de munca.

Pentru functionarii publici sediul materiei il reprezinta Legea nr.188/1999 Statutul functionarului public, iar pentru personalul contractant Legea nr.53/2003 Codul muncii.

Acolo unde Statutul functionarilor publici nu prevede se aplica prevederile Codului muncii ca materie de drept comun a raporturilor de munca, Statutul functionarilor publici fiind legea speciala in raport cu relatiile de serviciu.

O deosebire intre cele doua raporturi juridice apare atunci cand raportul de munca inceteaza cu acordul partilor pe timpul executarii contractului.

Incheierea contractului de munca al salariatului este rezultatul acordului de vointa reciproc, tot acordul lor de vointa poate duce la incetarea raportului de munca.

In schimb, functionarul public nu poate inceta raportul de serviciu cu acordul partilor pe timpul cat isi exercita mandatul.

Functia publica, spre deosebire de contractul individual de munca, are scopul de realizare a legii. Investirea unei persoane fizice de catre lege, si pentru realizarea legii, este supusa principiului continuitatii functiei.

Atat timp cat legea prevede existenta unei anumite functii publice, functionarul public incadrat in acea functie isi duce mandatul cu care a fost investit pana expirarea acestuia.

Incetarea raporturilor de munca in aceasta situatie intervine numai de drept sau din vointa unilaterala a uneia dintre parti.

In functie de partea de la care emana vointa, pentru functionarii publici vorbim de eliberarea din functie, atunci cand nu exista motive imputabile acestuia, sau destituirea functionarului public.

Masura incetarii raportului de serviciu prin destituire poate fi privita si prin prisma unei sanctiuni disciplinare a functionarului public pentru abateri repetate sau deosebit de grave. Atunci cand vointa apartine functionarului public raportul juridic inceteaza prin demisie.

In cazul salariatului, Codul muncii enumera limitativ cazurile in care contractul de munca poate fi desfacut din initiativa unitatii.

Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care tin de persoana salariatului in situatiile in care salariatul a savarsit o abatere grava sau abateri repetate de la regulile de disciplina a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de munca, contractul colectiv de munca aplicabil sau regulamentul intern, ca sanctiune disciplinara; in cazul in care salariatul este arestat preventiv pentru o perioada mai mare de 60 de zile, in conditiile Codului de procedura penala; in cazul in care, prin decizie a organelor competente de expertiza medicala, se constata inaptitudinea fizica si/sau psihica a salariatului, fapt ce nu permite acestuia sa isi indeplineasca atributiile corespunzatoare locului de munca ocupat; in cazul in care salariatul nu corespunde profesional locului de munca in care este incadrat.

Desfacerea contractului individual de munca pentru motive neimputabile salariatului are loc atunci cand unitatea isi inceteaza activitatea, unitatea se muta in alta localitate si persoana incadrata nu accepta sa o urmeze.

In cazul dizolvarii unitatii contractele de munca inceteaza, unitatea avand obligatia de a incadra salariatii in alta munca sau a-i recalifica.

In cazul mutarii unitatii in alta localitate, daca salariatul nu vrea sa o urmeze, unitatea nu mai este obligata sa asigure salariatului trecerea in alta munca sau recalificarea.

In aceasta ultima situatie se observa o similitudine cu cea a incetarii raporturilor de munca a functionarului public si anume eliberarea din functie ca urmare a reorganizarii autoritatii sau institutiei publice, a incetarii activitatii autoritatii sau institutiei publice ori la mutarea ei intr-o alta localitate iar functionarul public nu vrea sa o urmeze. In cazul reorganizarii autoritatii sau institutiei publice, pentru a nu se utiliza aceasta masura pentru a concedia functionarii publici care erau indezirabili, prin Statutul functionarilor publicis-au adus reglementari cu privire la regimul juridic al reorganizarii prin care se specifica ca reorganizarea reprezinta modificarea substantiala a atributiilor autoritatii sau institutiei publice, precum si a structurii organizatorice sau a compartimentelor si ca reducerea unui post se face numai daca atributiile aferente acestuia se modifica in proportie de peste 50% sau daca sunt modificate conditiile specifice de ocupare a postului.

In cazul incetarii activitatii autoritatii sau institutiei publice prin acte normative se dispun si masuri care reglementeaza situatia functionarilor publici, in sensul transferarii lor la alte autoritatii sau institutiei publice, operatiune calificata drept transfer in interes de serviciu.

In cazul mutarii autoritatii sau institutiei publice in alta localitate, masura eliberarii din functie este lasata la alegerea functionarului public, aceasta operand atunci cand acesta refuza sa urmeze autoritatea sau institutia publica in noua localitate.

Privitor la desfacerea contractului de munca din cauza necompetentei profesionale este de subliniat faptul ca aceasta trebuie sa apara pe timpul desfasurarii contractului de munca atat pentru functionarul public cat si pentru personalul contractual. Incadrarea in munca se face de obicei dupa sustinerea unui concurs sau dupa verificarea aptitudinilor specifice locului de munca si ocuparea acestuia demonstreaza calitatile necesare pentru ocuparea acelui post. Dovada capacitatii si corespunderii in munca o constituie rezultatele obtinute in timpul executarii contractului.

Necompetenta trebuie inteleasa sub aspect profesional si se deosebeste de abaterile disciplinare care duc la desfacerea contractului cu titlu de sanctiune.

Aprecierea competentei trebuie sa fie una obiectiva, bazata pe date si criterii concrete si posibil de dovedit.

Ca masura de desfacere a contractului de munca din initiativa salariatului sau functionarului public, demisia reprezinta actul de vointa unilateral din partea persoanei fizice angajate prin care aceasta denunta raportul de serviciu.

Salariatul sau functionarul public trebuie sa notifice aceasta conducerii institutiei in scris iar contractul de munca inceteaza dupa expirarea unui termen de preaviz.

Demisia nu trebuie motivata si nu este conditionata de aprobarea data de institutia angajatoare. In perioada preavizului cel care demisioneaza trebuie sa-si continue activitatea conform programului de lucru. Daca nu respecta aceasta obligatie, unitatea angajatoare poate desface disciplinar contractul de munca.

In cazul in care, inainte de expirarea termenului de preaviz, salariatul sau functionarul public si institutia angajatoare convin sa desfaca contractul de munca, motivul desfacerii este acordul partilor si nu demisia.

Desfacerea contractului de munca are ca efect general si comun incetarea, pentru viitor, a drepturilor si obligatiilor corelative ale partilor ce decurgeau din contract. Pentru lichidarea acestor drepturi si obligatii reciproce sunt necesare restituirea de catre salariat sau functionar public a bunurilor incredintate de unitate, eliberarea cartii de munca, plata drepturilor banesti la zi.

O situatie speciala o au functionarii publici care au fost eliberati din munca din cauze ce nu le sunt imputabile, si anume mentinerea acestora in corpul de rezerva al functionarilor publici.

Corpul functionarilor publici este acel for profesional format din functionari publici care au fost eliberati din functia publica, cu exceptia celor eliberati pentru incompetenta profesionala si pentru motive care privesc starea d sanatate fizica si psihica si este gestionat de Agentia Nationala a Functionarilor Publici.

Functionarii publici parasesc corpul de rezerva si pierd calitatea de functionarii publici,, in urmatoarele situatii:

dupa indeplinirea termenului de 2 ai de la data trecerii in corpul de rezerva;

in cazul cand Agentia Nationala a Functionarilor Publici il redistribuie intr-o functie vacanta corespunzatoare studiilor absolvite si pregatirii profesionale, iar functionarul public o refuza[2];

angajarea pe baza unui contract de munca pe o perioada mai mare de 12 luni;

la cerea functionarului public.

Cei care se considera nedreptatiti de desfacerea contractului de munca se pot adresa instantei de judecata. Instanta competenta est diferita in functie de raportul de munca atacat. Pentru functionarii publici este competenta instanta de contencios administrativ iar pentru salariati, cu contract individual de munca, este competenta instanta de drept comun.

2.Aspecte comparative privind competenta jurisdictionala in cazul incetarii raporturilor de munca si a raportului de serviciu

Judecarea conflictelor de munca este de competenta instantelor stabilite conform Codului de procedura civila.

Astfel, potrivit disp.art. 2 alin.1 pct.c din Codul de procedura civila, tribunalele judeca in prima instanta conflictele de munca, cu exceptia celor date prin lege in competenta altor instante. De asemenea, judeca procesele si cererile in materie de contencios administrativ, in afara de cele date in competenta curtilor de apel ( art.2, alin.2, pct.d din Codul de procedura civila).

Statutul functionarilor publici, urmare a completarii si modificarii prin Legea 161/2003[3], s-a imbogatit cu art. 94¹ care in primul aliniat stabileste competenta jurisdictionala :

In cazul in care raportul de serviciu a incetat din motive pe care functionarul public le considera netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instantei de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat s-au s-a dispus incetarea raportului de serviciu, in termen de 30 de zile calendaristice de la comunicare.

Competenta stabilita de dispozitiile legii nr. 188/1999 este o competenta derogatorie de la dispozitiile art. 284 Codul muncii, fiind de stricta interpretare si aplicare. Prin urmare, conflictele de munca prin care s-a dispus incetarea raportului de serviciu, vor fi de competenta instantei de contencios administrativ .

Asadar, competenta instantei de contencios administrativ este stabilita numai in raport cu anumite categorii de litigii expres mentionate in dispozitiile legii speciale si, intrucat interpretarea lor trebuie sa fie de stricta aplicare, toate celelalte conflicte de munca revin spre solutionare instantei de drept comun.

In cazul functionarilor publici, prin exceptie, Legea nr. 188/1999 prevede competentt functionala a instantei de contencios administrativ. Aceasta competenta nu este insa atribuita in plenitudine de jurisdictie, printr-o norma generala ci limitativ, prin norme speciale, pentru conflictele de munca avand ca obiect contestarea sanctiunii disciplinare (art. 68), a ordinului sau dispozitiei de imputare (art. 73 alin. 2) ori a actului administrativ prin care s-a dispus incetarea raportului de serviciu (art. 89 alin. 1). Orice alte litigii ce constituie conflicte de munca (in intelesul art.281 din C. muncii) sunt de competenta instantelor prevazute de art. 284 alin. (1) din C. muncii, iar nu a instantelor de contencios.

Competenta de judecata apartine tribunalului pentru urmatoarele considerente:

Competenta materiala functionala (de atributiune) determinata, obiectiv, dupa natura litigiului ori dupa varii criterii subsidiare, este intotdeauna absoluta. Nu mai putin, atunci cand competenta este reglementata prin norme speciale, in virtutea lui est strictissimae interpretationis, nu este susceptibila de extrapolare.

Cat priveste conflictele de munca, art. 284 alin. (1) C. muncii trimite la competenta materiala stabilita de C. proc. civ. Acest lucru inseamna ca sunt aplicabile dispozitiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., potrivit carora tribunalele judeca in prima instanta conflictele de munca, cu exceptia celor date prin lege in competenta altor instante.

Este adevarat ca in cazul functionarilor publici, prin exceptie, Legea nr. 188/1999 prevede competenta functionala a instantei de contencios administrativ. Aceasta competenta nu-i este insa atribuita in plenitudine de jurisdictie, printr-o norma generala, ci, limitativ, prin norme speciale, pentru conflictele de munca avand ca obiect contestarea sanctiunii disciplinare (art. 68), a ordinului sau dispoziiei de imputare (art. 73 alin. 2) ori a actului administrativ prin care s-a dispus incetarea raportului de serviciu (art. 89 alin. 1). Ca urmare, in virtutea caracterului absolut al normelor de competenta materiala functionala si a lui est strictissimae interpretationis, rezulta ca orice alte litigii ce constituie conflicte de munca (in intelesul art. 281 din Codul muncii) sunt de competenta instantelor prevazute de art. 284 alin. (1) C. muncii, iar nu a instantelor de contencios administrativ.

Cum, Legea nr. 188/1999 este o lege speciala in materia reglementarilor referitoare la functionarii publici, are prioritate in privinta aplicarii, in raport cu legea generala a contenciosului administrativ, care este Legea nr. 29/1990.

C O N C L U Z I I

Reglementarea celor doua raporturi juridice de munca, respectiv raportul de munca al personalului contractual si raportul de serviciu al functionarului public, au capatat reglementari prin legi specifice fiecarui domeniu de drept.

Necesitatea statului de a-si exercita atributiunile functionale necesita competente sporite din partea celor care duc la punerea in executare a legii, dar si luarea unor decizii care pot da nastere , modifica sau stinge raporturi juridice de drept public.

Viata de zi cu zi a cetatenilor este o continua interactiune intre relatiile sociale dintre membrii societatii, relatii reglementate de dreptul comun si relatiile cu institutiile statului. Cele doua domenii ale vietii sociale, dreptul privat si cel public, unde se desfasoara relatiile de convietuire sociala si dreptul public al statului, formeaza un tot unitar. Paradoxal, desi au functii si obiective diferite, dreptul privat si cel public nu pot exista unul fara altul.

Relatiile umane sunt reglementate de dreptul privat a carui caracteristica este consensualismul..

Contactul individual de munca, ca expresie libera a consensualismului, a acordului dintre partile contractante, permite fiecaruia de a-si pune la dispozitie calitatile si capacitatile personale avand ca finalitate retribuirea acestora. Este esenta contractului de munca, lucru statuat prin lege, lege ce reglementeaza cadrul general al relatiilor de munca.

Finalitatea activitatii functionarilor publici se traduce intr-o mai buna functionare a relatiilor intre cetateni si stat si nu se poate vorbi de existenta a doua entitati separate. Motivele pentru care intre raporturile juridice de munca ale personalului contractual si raporturile de serviciu ale functionarilor publici se regasesc o serie de asemanari, se datoreaza faptului ca elementul comun este persoana fizica, ca purtatoare de drepturi si obligatii, dar exista si diferente substantiale datorate planurilor pe care acestea se situeaza.

Puterea publica este una imperativa, care dicteaza o anumita conduita si nerespectarea ei atrage dupa sine forta coercitiva a legii.

Incetarea contractului individual de munca si a raportului de serviciu prezinta o importanta deosebita, atat din punct de vedere teoretic cat si practic.

Prin analiza caracterului dual al raportului de serviciu , reglementarea competentei jurisdictionale este susceptibila de argumente pro si contra .

De aceea, apreciem ca, de lege ferenda, se impune o unificarea normelor in ceea ce il priveste pe functionarul public, atat a normelor de drept material cat si cel procedural.

Aratam ca, atat practica cat si doctrina au subliniat necesitatea unei reglementari unitare a modului de desfasurare a raportului de serviciu al functinarului public, majoritatea[4] pronuntandu-se pentru reunirea dreptului material si procedural sub jurisdictia dreptului administrativ, solutie pe care o imbratisam si noi.

STUDIU DE CAZ

Decizie de incetare a raporturilor individuale de munca; protectia liderului unui sindicat infiintat pentru a apara interesele salariatilor unei societati care s-a divizat fara ca organizatia de sindicat sa sufere vreo modificare.

Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr.201/2003, contestatorul D.D.O, in contradictoriu cu intimata S.C.”M.E.2002”S.A, a investit instanta judecatoreasca pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna anularea deciziei nr.579/2002, emisa de intimata, reintegrarea in postul detinut anterior, obligarea intimatei la plata drepturilor salariale si a cheltuielilor de judecata.

Prin sentinta nr.358/2003, Tribunalul Constanta a admis, in parte, contestatia, a anulat decizia contestata, a dispus reintegrarea contestatorului in postul detinut anterior, a obligat intimata catre contestator la plata drepturilor salariale de care a fost lipsit acesta de la momentul desfacerii nelegale a raporturilor de munca si pana la efectiva reintegrare, actualizate cu indicele de inflatie, respingand ca nedovedite cheltuielile de judecata.

Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta a avut in vedere ca disponibilizarea contestatorului a avut la baza un act unilateral al angajatorului, neimputabil salariatului, fara a se obtine acordul organului de conducere al sindicatului, din a carui conducere a facut parte si contestatorul.

Intimata, in termen legal, a formulat recurs, aratand ca problema care suporta discutii este in legatura cu admisibilitatea desfacerii contractului de munca, atata vreme cat contestatorul era lider sindical intr-un alt sindicat decat cel din unitatea angajatoare, in care de altfel nu este legal constituit un sindicat.

Examinand criticele formulate se constata ca salariatul disponibilizat este lider al Sindicatului salariatilor “N.-O.”, calitate in care a semnat contractul colectiv de munca aplicabil la nivelul unitatii recurente, indeplinind totodata si functia de secretar general al Federatiei Sindicatelor din T., calitate in care a semnat contractul colectiv la nivel de ramura aplicabil si in cazul unitatii recurente.

In conformitate cu art.11(1) din legea nr.54/1991,” reprezentantilor alesi in organele de conducere ale sindicatelor, precum si persoanelor care au detinut o astfel de functie in termen de 1 an de la incetarea mandatului, nu li se poate modifica sau desface contractul de munca pentru motive neimputabile lor, pe care legea le lasa la aprecierea celui care angajeaza, decat cu acordul organului colectiv de conducere ales al sindicatului.”

Contractul colectiv de munca incheiat la nivelul S.C.”N.-O.”S.A, a fost semnat in calitate de presedinte de catre contestator, acest contract, aplicabil la nivelul recurentei, in art.71(2), prevazand interdictia desfacerii contractului de munca in considerarea calitatii de presedinte (lider) de sindicat.

Textele legale enumerate mai sus au in vedere tocmai protectia sociala acordata reprezentantilor alesi in organele de conducere sindicala.

Instanta de fond a retinut in mod corect ca, prin O.G.nr.48/1997, statutul si functia liderilor de sindicat, in cazul transferului dreptului de proprietate asupra actiunilor sau partilor sociale ale societatilor comerciale, se mentin.

Retinand ca disponibilizarea s-a facut cu incalcarea prevederilor legale enuntate mai sus, ca in speta de fata, contestatorul fiind lider de sindicat, era nevoie de acordul organului de conducere al sindicatului, din a carui structura a facut parte contestatorul, hotararea instantei de fond este legala si temeinica, astfel ca recursul urmeaza a fi respins.

( Curtea de Apel Constanta; dosar nr.628/C/2003; decizia nr.628/C/2003)

Nota:

Problematica solutionata in aceasta speta priveste conditionarea protectiei (asigurate de lege membrilor organelor de conducere al sindicatului) de constituirea sindicatului pe langa un anumit angajator.

Solutia pronuntata este fara indoiala cea corecta, in continuare propunandu-ne sa facem anumite nuantari asupra sferei de acoperire a dispozitiilor art.10 al.1 din legea nr.54/200

Principial, sindicatele nu se constituie pe langa angajatori, ci in scopul promovarii si apararii intereselor salariatilor din cadrul unor angajatori, indiferent daca este vorba despre un angajator determinat sau de o pluralitate de angajatori.

In acest sens, dispozitiile art.2 al.2 din legea nr.54/2003 prevad ca: “Pentru constituirea unei organizatii sindicale este necesar un numar de cel putin 15 persoane din aceeasi ramura sau profesiune, chiar daca isi desfasoara activitatea la angajatori diferiti.”, sindicatele fiind, potrivit art.1 pct.2 din acelasi text de lege, independente fata de patronat.

Dispozitiile art.10 pct.1 din legea sindicatelor, trebuiesc analizate sistematic, lamurirea sferei de aplicare a protectiei asigurate membrilor organelor de conducere, urmand a fi facuta tinandu-se cont de dispozitiile legale din acelasi act normativ si din alte acte acte normative incidente in cauza.

Remarcam ca dispozitiile mentionate asigura protectia legii numai “reprezentantilor alesi in organele de conducere ale organizatiilor sindicale”.

Aceasta situatie este in contradictie cu dispozitiile art.3 din Conventia O.I.M. nr.83/1971, ratificata de Romania prin Decretul nr.83/1975, care prevede ca sunt “reprezentanti sindicali” atat reprezentantii sindicali alesi sau numiti de sindicate sau de membrii acestora cat si reprezentantii alesi de lucratorii din intreprinderi (in cazul in care nu exista un sindicat ) .

Rezulta astel existenta a doua categorii de reprezentanti sindicali, unii alesi iar altii numiti, potrivit art.10 din legea nr.54/2003, numai cei alesi in organele de conducere ale unei organizatii sindicale fiind protejati de lege, nu si cei numiti in organele de conducere ale unei organizatii sindicale sau alesi de lucratorii dintr-o unitate unde nu este constituita o organizatie sindicala.

Apreciem ca nu exista un temei pentru ca doar reprezentantii alesi in organele de conducere ale unei organizatii sindicale sa fie protejati iar cei numiti in organele de conducere ale unei organizatii sindicale sau alesi de lucratorii dintr-o unitate unde nu este constituita o organizatie sindicala, nu, cu atat mai mult cu cat in restul legislatiei nu se face o astfel de distinctie.

STUDIU DE CAZ

Decizie de incetare a raporturilor de serviciu prin prin reducere de personal ca urmare a reorganizarii activitatii. Stabilirea prejudiciului suferit de functionarul public eliberat din functie[5].

Reclamanta P.D., in contradictoriu cu paratul C.J.C. a solicitat ca prin hotarare judecatoreasca sa se dispuna:

anularea actului administrativ – Dispozitia nr.336/06.08.2004, prin care s-a dispus incetarea raporturilor de serviciu;

obligarea autoritatii administrative la achitarea salariului indexat, majorat si recalculat si a celorlalte drepturi banesti cuvenite;

reintegrarea in functia publica detinuta;

obligarea la daune morale de 50.000.000 lei.

In fapt, reclamanta a motivat ca a detinut in cadrul autoritatii publice locale, functia de auditor clasa I, gradul profesional principal, iar eliberarea sa din functia publica cu motivarea „reducere de personal ca urmare a reorganizarii activitatii”, incalca principiile consacrate de art.3 lit.”f” si art.25 al.2 din Legea nr.188/1999 privind statutul functionarului public.

A invederat ca, potrivit art.84 al.7 din Legea nr.188/1999 „reorganizarea activitatii”, consta in mutarea autoritatii sau institutiei publice in alta localitate ori, in cazul prevazut de al.4 lit.”c” „modificarea substantiala a atributiilor autoritatii publice, precum si a structurii organizatorice a compartimentelor”, in cadrul C.J.C. nu s-a realizat o modificare substantiala a atributiilor, dat fiind atributiile reglementate de Legea nr.215/2001.

Reclamanta a mai aratat ca, potrivit art.86 din Legea nr.188/1999, functionarii publici nu pot fi eliberati din functia publica, in situatiile prevazute de art.84 lit.”b,c,e” in cazul in care nu exista functii publice vacante corespunzatoare in cadrul autoritatii publice, ori la data emiterii dispozitiei contestate in cadrul Consiliului Judetean existau numeroase functii publice vacante corespunzatoare, fara ca paratul sa se ingrijeasca a-i aduce la cunostinta acest lucru.

S-a mai sustinut ca, potrivit art.86 al.2 din Legea nr.188/1999 autoritatea publica avea obligatia de a solicita Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, in perioada de preaviz, lista functiilor publice vacante, pentru realizarea unui eventual transfer, obligatie legala care nu s-a realizat.

In sustinerea cererii, reclamanta a depus Dispozitia nr.336/2004.

Prin intampinarea depusa la dosar, paratul a solicitat respingerea actiunii, motivand ca procedura reorganizarii activitatii presupune desfiintarea unor posturi si infiintarea altora, posturi care nu trebuie adaptate pregatirii profesionale a functionarului disponibilizat, iar cu privire la obligatia instituita de art.86 al.2 din lege, institutia este in curs de identificare a unui astfel de post.

Prin cererea depusa la termenul de judecata din 17.01.2005, reclamanta, in temeiul art.57 Cod pr.civila, a chemat in judecata A.N.F.P., silicitand:

constatarea nulitatii Dispozitiei nr.336/2004, prin care s-a dispus incetarea raporturilor de serviciu;

obligarea autoritatii administrative la achitarea salariului majorat, si recalculat si a celorlalte drepturi banesti cuvenite;

sa se dispuna reintegrarea in functia publica detinuta;

obligarea la daune morale de 50.000.000 lei (file 48-50 dosar fond).

A motivat ca, la data de 19.08.2004 A.N.F.P. a efectuat un control inopinat la C.J.C. constatand ca un numar de 11 functionari publici au primit preaviz si vor inceta raporturile de serviciu, fiindu-i transmis lista functiilor publice vacante, dar nu a procedat la oferirea unei alte functii in aparatul propriu sau in alta institutie subordonata.

Prin intampinarea depusa la dosar, A.N.F.P. a invocat, pe cale de exceptie, lipsa calitatii procesuale pasive, motivand ca, potrivit art.21 al.1 lit.”c” din Legea nr.188/1999 modificata si completata, are atributia legala de a monitoriza si controla modul de aplicare a legislatiei privind functia publica si functionarii publici, in cadrul autoritatilor si institutiilor publice.

A invederat ca in nici una din reglementarile legale, nu este prevazuta competenta directa sau indirecta de a emite acte administrative cu caracter individual, care sa genereze efecte juridice cu privire la eliberarea functionarilor publici in cadrul altor autoritati publice.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea actiunii, ca nelegala si netemeinica.

In cauza s-a depus documentatia care a stat la baza emiterii dispozitiei atacate (referatul Directiei Administratie Publica si Juridica).

Sub aspect probator, la solicitarea reclamantei, s-au incuviintat proba cu interogatoriul paratului (si supliment) si proba cu inscrisuri (file 23-43, 84, 92-117 dosar fond).

Prin Sentinta civila nr.425/CA/2005, Tribunalul Constanta a respins exceptia lipsei calitatii procesuale active invocata de Agentia Nationala a Functionarilor Publici, a respins actiunea reclamantei in contradictoriu cu paratul Consiliul Judetean Constanta si a respins cererea de chemare in judecata a AN.F.P.

Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta a retinut ca, potrivit art.20 al.3 din Legea nr.188/1999, A.N.F.P. se legitimeaza procesual activ.

Pe fond, Dispozitia nr.336/2004 a C.J.C., s-a emis in conformitate cu dispozitiile art.84 al.4 lit.”a” din Legea nr.188/1999 si art.86, intrucat in cauza a avut loc o reorganizare a activitatii prin reducerea postului ocupat de functionarul public, iar in perioada de preaviz a solicitat A.N.F.P. lista functiilor publice vacante.

De asemenea, s-a retinut ca, in urma reorganizarii activitatii paratului, postul detinut de reclamanta nu mai exista, iar functiile publice neocupate nu sunt corespunzatoare studiilor reclamantei.

Impotriva acestei solutii a declarat recurs P.D., sustinand ca, in cauza, nu a avut loc o reorganizare a atributiilor autoritatii sau institutiei, numarul functiilor publice ramanand aceleasi si dupa 2004. De asemenea, prin infiintarea D.C.C., la data emiterii preavizului, nici un post nu era ocupat, desi avea pregatirea necesara (studii economice), iar ulterior, au fost angajate si persoane cu aceeasi pregatire ca a sa, iar in prezent mai exista functii neocupate. Totodata, din probele administrate rezulta ca atributiile aferente postului de auditor nu s-au modificat deloc dupa 2004 si nici conditiile de ocupare a acestui post.

Paratii, prin intampinare, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Verificand legalitatea si temeinicia sentintei recurate, in raport cu criticile aduse, se constata ca recursul este fondat din urmatoarele considerente:

Prin Dispozitia nr.336/2004 emisa de presedintele C.J.C., s-a dispus incepand cu 06.09.2004 incetarea raporturilor de serviciu a contestatoarei, avand functia publica de executie auditor clasa I, gradul profesional principal, in cadrul C.J.C., potrivit art.84 al.4 lit.”b” si al.7 din Legea nr.188/1999 republicata.

Dispozitia sus-mentionata a fost emisa in temeiul Hotararii C.J.C. nr.127/2004, in baza caruia s-a aprobat o noua organigrama.

Din probele administrate in cauza rezulta ca, numarul functiilor publice nu a fost afectat prin emiterea Dispozitiei nr.127/2004, respectiv au fost 118 functii publice si tot atatea au ramas (din care 117 de executie).

Contestatoarea, anterior emiterii Dispozitiei nr.336/2004, ocupa functia de executie – auditor clasa I, gradul profesional principal.

Prin raspunsul la intrebarea nr.8 la interogatoriu, paratul C.J.C., recunoaste ca atributiile postului de auditor nu s-au modificat deloc dupa „reorganizare”.

De asemenea, paratul recunoaste ca la data incetarii raportului de serviciu, existau alte functii publice vacante.

Ulterior, prin raspunsurile suplimentare la interogatoriul contestatoarei, paratul C.J.C. recunoaste ca, in urma „reorganizarii” a infiintat D.C.C., iar contestatoarea conform pregatirii sale putea ocupa orice functie de control din noua „Directie” infiintata.

„Compartimentul de audit” a suferit o reducere a numarului de posturi de la 8 la 3, dar din probele administrate nu rezulta daca au mai fost emise si alte dispozitii de eliberare din functii pentru alti functionari publici, in limita posturilor ramase.

De asemenea, nu rezulta justificarea reducerii numarului de functii ca urmare a reducerii activitatii de audit si prin disparitia atributiilor specifice acestora, in situatia celor 5 posturi reduse.

Totodata, in situatia in care ar fi avut loc o reducere a posturilor cu respectarea dispozitiilor art.84 al.7 din Legea nr.188/1999 republicata, intrucat institutia avea posibilitatea sa-i ofere contestatoarei un post in cadrul D.C.C., conform pregatirii sale, conform art.92 al.2 din Legea nr.188/1999 republicata, nu se putea dispune eliberarea din functie a contestatoarei.

Astfel, potrivit art.86 al.1 din Legea nr.188/1999 republicata, functionarii publici pot fi eliberati din functia publica in situatiile prevazute de art.84 al.4 lit.”b,c,e” , in cazul in care nu exista functii publice vacante corespunzatoare in cadrul autoritatii sau institutiei publice.

In speta, asa cum s-a aratat, C.J.C. avea functii vacante in cadrul D.C.C., care erau compatibile cu pregatirea contestatoarei.

Invocarea in aparare, de catre paratul C.J.C. a dispozitiilor art.86 al.2 din legea sus-mentionata, nu are nici un fundament, intrucat in cauza, paratul avea la data eliberarii din functie a contestatoarei, functii publice vacante corespunzatoare pregatirii acesteia.

Ca atare, avand in vedere ca nu se poate constata cu certitudine ca in cauza a avut loc o reorganizare efectiva prin reducerea postului contestatoarei, iar pe de alta parte faptul ca la data eliberarii din functie in cadrul institutiei existau functii vacante, in temeiul textelor legale sus-mentionate, instanta constata ca Dispozitia nr.336/2004 este nelegala.

In temeiul art.89 din Legea nr.188/1999 republicata, dispune reintegrarea contestatoarei in functia publica detinuta, precum si plata drepturilor salariale (indexate, majorate si recalculate) de la data incetarii raporturilor de serviciu si pana la reintegrarea efectiva, cat si a celorlalte drepturi banesti.

In legatura cu cererea contestatoarei privind obligarea paratului C.J.C., la plata daunelor morale in valoare de 50.000.000 lei, retine ca aceasta este intemeiata, intrucat contestatoarea a fost prejudiciata moral prin masura dispusa.

Despagubirile morale pot fi acordate si functionarilor publici, in conformitate cu dispozitiile art.93 din Legea nr.188/1999 republicata, raportate la dispozitiile art.1 din Legea nr.29/1990 care reglementeaza repararea prejudiciului cauzat fara a se face distinctie intre despagubirile materiale si cele morale.

Acordarea drepturilor prevazute de art.89 din lege vizeaza acoperirea prejudiciului material, in timp ce despagubirile morale se acorda pentru prejudiciul moral adus.

Ca atare, avand in vedere considerentele mai sus-exprimate, in baza art.312 Cod pr.civila, instanta admite recursul cu consecinta anularii Dispozitiei nr.336/2004, a reintegrarii contestatoarei si obligarii paratului la plata despagubirilor materiale si morale.

Studiul spetei de fata isi propune sa aduca in discutie o problema ce si in cazul salariatilor a generat controverse in doctrina si practica, respectiv posibilitatea acordarii de daune morale ca urmare a acordarii de masuri reparatorii pentru acoperirea prejudiciului cauzat de eliberarea nelegala din functie.

Legislatia muncii insa, reglementand raspunderea angajatului fata de salariat impune prin art. 269 din Codul Muncii aplicarea principiilor raspunderii contractual civile care, asa cum s-a aratat in doctrina[7], impun ca prejudiciul ce urmeaza a fi reparat sa fie prevazut in contract sau lege, caz ce reclama mentionarea in actele ce reglementeaza nasterea, executarea, modificare sau incetarea raporturilor de serviciu a posibilitatii de acoperire a prejudiciului de natura nepatrimoniala. Este de remarcat ca trimiterea de la normele dreptului muncii la normele general civile este posibila doar daca normele Codului Muncii nu reglementeaza o anumita institutia insa in cazul de fata institutia raspunderii patrimoniale este pe deplin reglementata, nefiind necesar utilizarea normelor raspunderii delictuale cata vreme legea trimite expres la normele de natura contractuala cu efectele mai sus aratate.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

Tratate, cursuri, monografii

1. Alexandru Ticlea, Dreptul muncii. Curs universitar, Editura Rosetti

Bucuresti 2004

2. Alexandru Ticlea, Tratat de dreptul muncii, Editura Rosetti, Bucuresti

2006

Alexandru Ticlea, Codul muncii – adnotat si comentat, Editia a II-a

Editura Lumina Lex, Bucuresti 2006

4. Alexandru Ticlea, Andrei Popescu, Constantin Tufan, Marioara Tichindelean, Ovidiu Tinca, Dreptul muncii, Editura Rosetti, Bucuresti 2004

5. Andrei Savescu, Marinela Cioroaba, Alina Matei, Codul muncii adnotat- Doctrina si jurisprudenta, Editura Indaco, Bucuresti 2005

6. Anton Trailescu, Drept administrativ, Curs universitar, Edittia a II-a, Editura All Beck, Bucuresti 2005

7. Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol.II, Editura All Beck, Bucuresti 2005

8. Augusta Boian Berchi, Cartea functionarului public, Editura. Teora, Bucuresti 2000

9. Eufemia Vieru, Dumitru Vieru, Dreptul muncii, Editura Lucman, Bucuresti 2004

10. Gheorghe Alecu, Sorin Groza, Marian Foca, Bogdan Marian Mitric, Culegere de practica judiciara in material dreptului muncii 2004, Editura Europolis, Constanta 2005

11. Ion Traian Stefanescu, Modificarile Codului Muncii comentate, Editura Lumina Lex, Bucuresti 2006

12. Liviu Filip, Curs de dreptul muncii, Casa de Editura Venus, Iasi 2003

1 Luminita Dima, Alexandru Athanasiu, Dreptul muncii, Editura C.H.Beck, Bucuresti 2006

14. Luminita Dima, Codul muncii si Legile uzuale, editia a III-a revizuita, Editura All Beck, Bucuresti 2006

15. Luminita Dima, Curs universitar. Dreptul muncii, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2006

16. Nicolae Neagu, Natura juridica si etica functiei publice, Editura Bren, Bucuresti 2006

17. Nicolae Voiculescu, Drept comunitar al muncii, Editura Rosetti, Bucuresti 2005

18. Nicolae Voiculescu, Dreptul muncii. Reglementari interne si comunitare, Editura Rosetti, Bucuresti 2003

19. Olia- Maria Cursiuc, Solutionarea conflictelor de munca, Editura Lumina Lex, Bucuresti 2004

20. Ovidiu Macovei, Continutul contractului individual de munca, Editura Lumina Lex, Bucuresti 2004

21. Ovidiu Tinca, Dreptul Muncii, relatii colective, Editura Lumina Lex, Bucuresti 2004

22. Pantelimon Manta, Vasile Ghimes, Dreptul muncii si securitatii sociale, Editura Academica Brancusi, Targu Jiu 2004

2 Raluca Dumitru, Contractul individual de munca. Prezent si perspective, Tribuna Economica, Bucuresti 2005

24. Serban Beligradeanu, Consideratii teoretice si practice in legatura cu Legea 188/1999 privind Statutul functionarului public, Dreptul nr.2/2002

25. Valer Dornean, Badica Gheorghe, Dreptul muncii, Editura Lumina Lex, Bucuresti 2002

26. Vasile Val Popa, Dreptul muncii- sinteza de practica judiciara comentata, Editura All Beck, Bucuresti 2004

27. Vasile Constantin, Documente de baza ale Comunitatii si Uniunii Europene, Editura Polirom, Bucuresti 2002

28. Vlad Barbu, Dreptul muncii. Curs universitar, Editura National, Bucuresti 2003

29. Verginia Vedinas, Consideratii referitoare la modificarile si completarile aduse Statutului functionarilor publici prin Legea 163/2003, Dreptul nr.10/2003

Acte normative

30.Carta sociala europeana revizuita, ratificata de Romania prinLegea nr. 74/1999, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 193 din 4 mai 1999, completata prin 3 Protocoale

31.Codul Muncii – Legea nr. 53/2003, modificata si completata prin OUG nr. 65/2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 576/5.07.2005,

32.Legea nr.168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 582/29.11.1999

3Legea nr.161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.279/21.04.2003

34.Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici- republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 251 din 22 martie 2004, modificata ulterior, inclusiv prin OG nr. 39/2005 (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.430 din 20 mai 2005)

35.Legea nr. 90/1996 privind protectia muncii- republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.47 din 29 ianuarie 2001, modificata ulterior

Studii, articole, lucrari de specialitate

36. Adrian Mirel Petrariu, Discutii privind incetarea de drept a contractului individual de munca, Revista Dreptul nr.1/2004

37. Alexandru Atanasiu, Luminita Dima, Regimul juridic al raporturilor de munca in reglementarea noului cod al muncii, Pandectele romane nr. 6/2003

38. Alexandru Ticlea, Contractul individual de munca. Element de extraneitate, Revista Dreptul , nr.11/2003

39. Alexandru Ticlea, Acte normative noi- Codul muncii, Revista romana de dreptul muncii nr. 1/2003

40. Alexandru Ticlea, Solutii si propuneri privind interpretarea si aplicarea unor dispozitii ale Codului muncii, Revista romana de dreptul muncii nr. 2/2003

41. Alexandru Ticlea, Omisiuni ale Codului muncii, Revista romana de dreptul muncii nr. 4/2003

42. Buletinul jurisprudentei Curtii de Apel Constanta 2004, Ed.Lumina Lex, Bucuresti 2005

4 Constantin Tufan, Ioan Micle, Incetarea raporturilor de munca ( de serviciu) in cazul functionarului public pe motivul suspendarii, Revista Romana de dreptul muncii nr. 1/2005

44. Dan Raiciu, Dreptul la indemnizatia de somaj, Revista romana de dreptul muncii nr.3/1003

45. Gioni Popa-Gavrilovici, Catalin Faghian, Prticularitati si consecinte juridice ale termenului de preaviz ,Revista romana de dreptul muncii nr.3/2004

46. Ion Dumitru, Intelesul sintagmei de functie publica echivalenta cu functia detinuta de functionarul public in cazul transferului sau in interesul serviciului , Revista Dreptul, nr.1/2004

47. Ion Traian Stefanescu, Serban Beligradeanu, Prezentare de ansamblu si observatii critice asupra noului Cod al muncii, Dreptul nr. 4/2003

48. Magda Volonciu, Un nou regim juridic in cazul incetarii contractului de munca in perioada de proba, Curierul judiciar nr. 7 – 8 /2005

49. Monica Gheorghe, Solutionarea conflictelor de drepturi pe cale amiabila in momentul si dupa sesizarea instantei, Revista romana de dreptul muncii nr.2/2005

50. Raluca Dimitriu, Incetarea de drept a contractului individual de munca, raporturi de munca nr.8/2004

51. Stefan Beligradeanu,Discutii privind incetarea de drept a contractului individual de munca, Revista Dreptul nr.1/2005,

52. Stefan Beligradeanu, Modul in care trebuie procedat in cazul reintegrarii in munca a salariatului drept consecinta a punerii in executare a unei hotarari judecatoresti definitive care ulterior este modificata sau casata in urma admiterii recursului angajatului, Revista Dreptul nr.1/2005,

5 Valeriu Zanfir, Noul Cod al muncii – evolutie reala sau formala, Raporturi de munca nr.5/2003