Sistemul de legi din psihologie si valoarea lor practica

Sistemul de legi din psihologie si valoarea lor practica

Stiintele incep prin a face opera de descriere si clasificare inainte de a descoperi legi, de a avansa ipoteze explicative. In psihologie, care inscrie la activul ei peste un secol de existenta, ponderea demersurilor clasificatorii si descriptive este destul de mare. Era firesc sa se acorde prioritate in timp clasificarii actelor psihice, subsumarii lor in genuri si specii: perceptie, memorie, gandire, vointa etc.

Nu o data in istoria stiintei, s-a sustinut ca psihicul nu se supune unor legitati obiective si ca psihologia nu face decat sa descrie ceea ce este dat nemijlocit in experienta interna a subiectului, adica sa fie o stiinta pur descriptiva (fenomenologie).

Desi fenomenele psihice prezinta o mare dispersie sau variabilitate interindividuala, totusi gasim o unitate in diversitate, care ia forma legitatii statice.

Unele regularitati - spune Pavelcu - sunt mai mult o condensare a experientei curente. Multe acte cotidiene se bazeaza pe prevedere, de exemplu: comunic unui prieten o veste fiind sigur ca-l va bucura. Exista trepte de cunoastere a legilor: de la legea intuita si aplicata in practica, redusa la intelesul unei simple actiuni invatate si efectuate pe baza unei observatii concrete si individuale, pana la formularea generala si abstracta a unor relatii constante si necesare.

De exemplu, studierea cazurilor individuale nu este posibila decat pe baza cunoasterii legilor de distributie sau frecventa, si prin raportare individualului la variabilitatea grupului, iar in cazul psihologiei genetice este vorba de stabilirea legilor dezvoltarii, existenta unor stadii sau perioade care presupun repetabilitate la fiecare generatie.

Rezumand, in psihologie exista - dupa B. Lomov  - mai multe grupe de legitati:

- legile psihofizicii, care se refera la identificarea, diferentierea si recunoasterea semnalelor, precum si la formarea asociatiilor;

- legitati care dezvaluie dinamica proceselor psihice: succesiune legica a fazelor perceptiei, invatarii etc.

- legitati ale dezvoltarii psihice a omului, cum ar fi stadiile dezvoltarii inteligentei s. a.

In ansamblu, in desfasurarea fenomenelor psihice actioneaza principiul determinismului probabilist, motiv pentru care aparatul statistico-matematic isi gaseste aplicarea in cercetarea psihologica.

Consideram important de precizat, legile stabilite de catre doi mari psihologi, legi devenite clasice si constituind un punct de plecare pentru studiile invatarii si respectiv trebuintelor. (tabelul nr.1)

Tabelul nr.1 Legile psihologiei

Cei care au contestat legile psihologiei (Pieron, Wallon, Helmer, Rescher etc) se asteptau sa gaseasca in psihologie legi ca in fizica, mecanica sau alte stiinte exacte. James defineste psihologia ca fiind o stiinta naturala, context in care el spera sa-i gaseasca fundamente solide. Calificativul sau acuza, de fapt, fragilitatea psihologiei, lipsa articulatiilor dintre ipotezele si faptele sale fundamentale care, departe de a avea o valoare personala si absoluta, trebuie sa fie reformulate. Ce este totusi psihologia, dupa opinia lui James? "O insiruire de fapte grosolan observate, cateva discutii bataioase si guralive despre teorie, cateva clasificari si descrieri [], dar nici o singura lege in sensul in care vorbim de legi in fizica, nici o singura formula din care sa se poata deduce o consecinta, asa cum se deduce un efect din cauza lui []. Noi ignoram pana si termenii intre care ar trebui ca legile fundamentale - pe care nu le avem - sa stabileasca relatii' (James).

Se spera deci ca in psihologie sa fie descoperite legi de tip dinamic ca in fizica, adica legi in care o cauza sa conduca intotdeauna la obtinerea aceluiasi efect, evident in conditii strict determinate. Nu se intelegea faptul ca, datorita complexitatii obiectului de cercetare al psihologiei, acest lucru este imposibil.

Legile psihologiei sunt legi probabiliste, legi in care un fenomen numit "cauza' duce numai cu o anumita probabilitate la obtinerea altui fenomen numit "efect'. Nu este exclus ca aceeasi cauza sa duca la aparitia mai multor efecte. Explicatiile date de un profesor unei clase de elevi sunt aceleasi pentru fiecare elev, efectele vor fi insa extrem de variate (un elev intelege totul, altul doar partial; unul intelege corect, profund, altul superficial, un altul s-ar putea sa nu inteleaga nimic). Si situatia inversa este valabila: cauze diverse genereaza unul si acelasi efect. Trei elevi pot obtine aceeasi performanta in invatare, insa unul a invatat pentru nota, altul pentru a-si satisface parintii, in fine, un al treilea, pentru a sti, a cunoaste, a fi informat. Aceste fapte sunt posibile deoarece intre cauza si efect apar mai multe serii cauzale care pot devia, amana, suspenda, grabi producerea efectului. In calitate de "serii cauzale' ce survin intre cauza si efect, apar "conditiile interne' ale individului, personalitatea sa care filtreaza, mediaza actiunea factorilor externi asupra organismului. Aceasta nu inseamna ca psihologia nu se supune determinismului universal, doar ca acesta este de alt tip.

De altfel, in locul determinismului clasic, stiinta contemporana a introdus notiunea de plurideterminism, cu diferite forme de manifestare.

Jean Francois Le Ny descrie doua situatii tipice:

- situatii de supradeterminare, cand un fenomen oarecare poate fi produs de fiecare dintre celelalte fenomene, prezenta tuturor facand ca el sa fie supradeterminat;

- situatia de subdeterminare, cand un fenomen oarecare nu poate fi produs de nici unul dintre celelalte fenomene, ci numai de toate la un loc, el fiind, in acest caz, subdeterminat prin fiecare dintre factorii sai.

Zador T. introduce notiunea de determinism sincronic, potrivit caruia fiecare fapt devine punct de plecare pentru alte actiuni, fapta sau actiunea individuala dobandind importanta, insemnatate sociala prin influenta pe care o exercita asupra celorlalti. Se pare ca acest tip de determinism, la care adaugam si situatia de subdeterminare, este mai propriu psihologiei decat formele determinismului clasic sau cele ale situatiei de supradeterminare.

Filosoful finlandez Georg Henrik von Wright descrie urmatoarele tipuri de determinism: determinismul de tipul predictibilitatii (in care evenimentele sunt predeterminate si pot fi prezise) si determi­nismul de tipul inteligibilitatii (evenimentele si actiunile sunt explicate dupa ce au avut loc). Daca primul tip de determinism este specific stiintelor naturii, celalalt este frecvent intalnit in stiintele socio-umane, si cu atat mai mult in psihologie unde diferitele actiuni, conduite, comportamente ale oamenilor sunt determinate de intentiile si atitudinile lor cognitive. Probabilitatea ca aceste intentii si atitudini sa conduca la efecte diferite este foarte mare.

In psihologie, legile au nu doar un caracter probabilistic, ci si statistic, ele neverificandu-se pe fiecare membru component al unei colectivitati date, ci pe majori­tatea membrilor ei. Daca aplicam un test de memorie pentru verificarea uneia dintre legitatile acestui proces psihic ("inceputul si sfarsitul unui material se retin mai bine decat mijlocul lui'), nu ne putem astepta ca aceasta legitate sa se confirme in cazul fiecarui individ dintr-o multime data, ci doar pe majoritatea persoanelor testate.

Cei care au contestat existenta si caracteristicile legilor psihologiei se asteptau sa gaseasca in psihologie numai legi de tip cauzal. Or, acest lucru nu mai este posibil astazi, cand insasi notiunea de cauzalitate a suferit o profunda renovare. (Zlate M)

Astfel, alaturi de cauzalitatea simpla si lineara  exista alte forme de cauzalitate, mult mai complexe, cum ar fi:

- cauzalitatea multipla (bazata pe prezenta mai multor cauze si mai ales pe interactiunea lor combinata, care da alte efecte decat simpla adunare de cauze luate separat);

- cauzali­tatea retroactiva (efectul, o data obtinut, actioneaza asupra cauzei, eliminand-o sau regland-o astfel incat sa conduca la producerea efectului dorit sau dezirabil);

- cauzalitatea inferioara (de la inferior la superior, de la evenimentele fizico-chimice la cele psihice, de la evenimentele periferice la cele centrale);

- cauzalitatea superioara (de la superior la inferior, de la psihic la biologic sau de la fenomenele psihice superioare la cele inferioare).

Cauzalitatea inferioara si cea superioara au permis psihologiei cognitive sa desprinda in domeniul perceptiei doua tipuri de procesare a informatiilor: procesare dirijata de fapte (in care nivelul faptic, perceptiv determina integrarea imagistica supe­rioara) si procesare dirijata prin concept (in care nivelul superior, logic contribuie la organizarea faptica, perceptiva). Din acest considerent, in psihologie, in afara legilor cauzale, exista si alte legi la fel de complexe ca cele cauzale, dar diferite de acestea.

In psihologie, unde avem de-a face cu fiinta vie a omului, inzestrat cu capacitatea de autoorganizare si autoreglare, sunt prezente legi teleologice iau finaliste care privesc efectul voluntar sau scopul 

Tolman, aducand unele corective behaviorismului, accepta ca omul nu actioneaza in gol, la intamplare, ci determinat si orientat de anumite scopuri. Aceasta idee il conduce la parasirea relatiei determinative stimul - reactie, in favoarea unei "spontaneitati' interne a activitatii umane, redimensionand astfel rolul motivatiei in determinarea comportamentului uman.

Psihologul francez M. Pradines evidentiaza existenta a trei tipuri de legi:

1) legi de functionare a feno­menelor psihice; (legi ale senzatiilor (adaptarea, contrastul, proiectia), ale gandirii, memoriei sau imaginatiei)

2) legi de compozitie, organizare sau structura; (legea pregnantei, a celei mai bune forme, a similaritatii si contiguitatii formulate de Wertheimer in domeniul perceptiei)

3) legi de dezvoltare sau legi psihogenetice (legea dezvoltarii stadiale a psihicului copilului, la formularea careia o contributie deosebita si-au adus-o psihologi ca W. Stern, J. Piaget, L.S. Vigotski

B. Lomov clasifica legile psihologiei astfel:

- legile psiho-fizicii (identificarea, diferentierea semnalelor, formarea asociatiilor);

- legile dinamicii psihice (succesiunea logica a fazelor perceptiei, invatarii etc.);

- legile dezvoltarii psihice (stadiile dezvoltarii psihice, stadiile evolutiei inteligentei etc).

Autorii care au negat legile psihologiei s-au asteptat ca acestea sa fie pur psihologice. Realitatea demonstreaza insa ca ele au conotatii fiziologice, fizicaliste sau sociologice. Si este firesc sa fie asa, din moment ce psihicul este expresia sintetica si ultimativa a tuturor celorlalte forme existentiale. Este aproape exclus ca formele exis­tentiale superioare sa nu le incorporeze pe cele inferioare, sa nu intretina relatii cu ele, sa nu contina reziduuri ale acestora, chiar daca in expresia lor finala le depasesc pe cele inferioare. Nu caracterul pur sau impur al legilor psihologiei este funda­mental, ci existenta legilor ca atare. Aceasta nu trebuie sa ne impiedice insa sa cautam si sa descoperim legi proprii, specifice psihologiei. (Zlate)

Principalele legi specific psihologice sunt:

- legea optimumului motivational formulata de Yerks si Dobson,

- legea autorealizarii (sau autoactualizarii) stabilita de Maslow,

- legea acomodarii prin depasire

- legea centrarii si decentrarii intelectuale propuse de Piaget,

- legile nivelului de aspiratie

- legile schimbarii individului in grup formulate de Lewin.

Specificul legilor psihologiei provine nu doar din specificitatea obiectului cercetat, ci si dintr-un anume mod de functionare a lor. Actionand concomitent, intretaindu-se unele cu altele, ele isi relativizeaza efectele sau si le restructureaza total.

O lege a memoriei arata ca un material mai mare ca volum se memoreaza mai greu decat unul mai mic ca volum. O alta lege a memoriei precizeaza ca materialul organizat, structurat, logic se memoreaza mai repede si mai bine decat materialul neorganizat, nestructurat, fara sens logic. Aceste efecte se obtin atunci cand cele doua legi actioneaza independent una de alta. Cand actiunea lor va fi concomitenta, efectul va fi cu totul altul.

Exemplu: este mai mult ca sigur ca un material mare ca volum, dar cu un grad crescut de organizare si structurare logica, va fi memorat si retinut mult mai bine decat un material restrans ca volum, dar cu un grad mare de dezorganizare.

In psihologie, deoarece legile fenomenelor psihice interfereaza este foarte probabil ca o lege sa devina conditie pentru actiunea alteia.