Fundamentul psihanalitic al tehnicilor proiective

FUNDAMENTUL PSIHANALITIC AL TEHNICILOR PROIECTIVE

1. Prolectivitate si proiectie, precizari conceptuale

Teoriile actuale ale psihologiei generale, domeniu explicativ fundamental al psihicului uman, considera proiectivitatea ca fiind un ansamblu de capacitati functionale prin care constiinta se reflecta pe sine in obiectele lumii inconjuratoare.

Modalitate superioara de reflectare cognitiva a realitatii, constiinta este o caracteristica a sistemelor capabile sa receptioneze, sa pastreze si sa prelucreze informatia pentru a o utiliza in autoreglaj si adaptare la mediu. La om, fenomenele de constiinta cuprind intr-un tot unitar imaginile realitatii obiective (constiinta despre lume) si pe cele ale realitatii subiective (constiinta de sine), individul reflectand la nivel constient atat obiectele lumii inconjuratoare, cat si propriile sale relatii cu acestea. intemeiata pe trasaturile personale si pe caracteristicile Eului, constiinta de sine converteste informatia externa in raspunsuri selective fata de influentele mediului, armonizand necesitatile obiective cu cele subiective. Aceste conduite de raspuns exprima sistemul de valori al individului, atitudinile, motivatiile si trairile sale, si in acest sens, datorita laturii sale autoreflexive, constiinta se reflecta pe sine in lumea inconjuratoare. Astfel inteleasa, proiectivitatea reprezinta o modalitate prin care psihicul se relationeaza cu ambianta, (P. Popescu-Neveanu, 1978), constituind una din cele patru functii ale constiintei, si anume:

functia de reflectare cognitiva - de semnificare si cunoastere a realitatii pe baza sensurilor date atat elementelor lumii inconjuratoare, cat si celor provenite din propria inteiioritate;

functia anticipativa - de devansare in plan mental a actiunii practice cu ajutorul structurilor rationale, constiinta fiind capabila nu doar sa generalizeze datele senzorial-perceptive, ci si sa construiasca modele mentale, sesizand ceea ce ramane invariant si stabil dincolo de anumite transformari pe care le sufera realitatea;

functia proiectiva - de externalizare in manifestari comportamentale a unor continuturi subiective;

functia finalista - de orientare a subiectului uman spre scopuri, demers prin care constiinta construieste o lume de valori.

Psihanaliza considera ca proiectia este mecanismul prin care inconstientul - sursa principala a proiectivitatii umane, isi exprima pulsiunile intr-o forma deghizata, prin fantasme, vise, procese imaginative, reactii de aparare a Eului.

intr-un sens mai restrans, proiectia reprezinta un mecanism de aparare a Eului, un proces prin care subiectul atribuie lumii exterioare ganduri, dorinte sau sentimente pe care nu le poate recunoaste ca fiind ale sale (F. de Sciti vaux, 1998). Prin proiectie individul expulzeaza din sine si localizeaza in altul - persoana sau lucru - trasaturi, sentimente, dorinte, conflicte, pe care le ignora sau le refuza propriei persoane.

1.1 Conceptia lui Sigmund Freud            

Freud introduce conceptul in campul psihanalizei, considerand

initial proiectia drept mecanismul prin care se structureaza delirul in paranoia*. Autorul pune pe seama mecanismului proiectiv judecata falsa a paranoicului, care este inclinat sa interpreteze gresit realitatea, reducand-o la datele cunoscute de el fara a tine seama de faptele obiective. Conflictualitatea pulsionala extrem de intensa, proprie acestuia, se converteste (proiecteaza) intr-un ansamblu de idei delirante despre realitatea extema, fortata astfel sa intre in tiparele logicii sale deformate. Freud considera ca aceasta conflictualitate a paranoicului este produsa de o regresie² a personalitatii la stadii infantile ale dezvoltarii ei, insotita de fixatia³ 'intr-o adevarata furie narcisica'. Asemanator lui Narcis, personaj legendar care simbolizeaza iubirea exclusivista pentru propria persoana, paranoicul cade in capcana unei iubiri patologice de sine care arc in subsidiar o pierdere profunda, aproape totala, a sebtimentului de atasament fata de obiectul extern⁴. in mod normal, inca de la nastere individul se ataseaza de obiectul extern primordial, reprezentat de sanul matern. Daca din diverse motive acest atasament nu functioneaza, toata energia libidinala a persoanei se centreaza pe sine, fapt ce produce un narcisism patologic.

Narcisismului excesiv ii este caracteristic asa-numitul catexis, fenomen de fixatie extrem de intens, rigid si imuabil.

Multa vreme pentru Freud proiectia nu a constituit o modalitate de manifestare externa a personalitatii, ci un mecanism care produce doar transformarea ei interna, ca urmare a unui conflict reprimat ce ajunge deformat in constiinta. Tarziu, el va recunoaste capacitatea de exprimare externa directa a proiectiei, atunci cand va aprecia creatia artistica drept o proiectie a autorului in opera sa.

1.2. Conceptia lui Cari Gustav Jung

C.G. Jung este primul care considera proiectia un proces de transferare in exterior a unor continuturi subiective provenite din inconstientul personal si din cel colectiv, un mecanism al diferentierii si opozitiei dintre Eu si lume. Autorul apreciaza ca deoarece proiectiile apartin inconstientului, si nu subiectului constient, se poate afirma ca individul nu face proiectii ci este mai degraba confruntat cu acestea, asa cum sunt ele produse de zona abisala a structurii sale psihice.

Proiectia este un proces de disimilare prin care 'un continut subiectiv este instrainat subiectului si incorporat oarecum intr-un obiect. Poate fi vorba atat de continuturi penibile, incompatibile, de care subiectul se debaraseaza astfel, cat si valori pozitive, inaccesibile subiectului din anumite motive, de pilda ca urmare a faptului ca el se subestimeaza' (C.G. Jung, 1994).

Daca pentru Freud proiectia ca mecanism ce produce o tranformare interna a personalitatii are la baza un narcisism exacerbat, pentru Jung (1994) 'proiectia se intemeiaza pe identitatea arhaica a subiectului cu obiectul', adica pe echivalenta psihologica inconstienta care exista initial intre subiect si obiect. Identitatea este o consecinta a indistinctiei psihologice primordiale intre individ si lume, deci a starii primordiale inconstiente proprie individului¹.

Proiectia ia nastere atunci cand apare necesitatea desfacerii acestei identitati, devenita suparatoare, deoarece lipsa unui continut subiectiv distinct prejudiciaza adaptarea individului la realitate. Asadar, proiectia este o stare de identitate care a devenit obiectul criticii subiectului insusi sau a altcuiva, urmata de separarea obiectului de subiect.

Jung identifica doua tipuri de proiectie - pasiva si activa.

Proiectia pasiva este forma obisnuita a tuturor proiectiilor patologice si a multor proiectii normale care nu sunt rezultatul vreunei intentii, ci evenimente exclusiv automate, intamplatoare.

Proiectia activa este o componenta esentiala a empatiei, proces de aducere a obiectului intr-o relatie intima cu subiectul. Pentru a realiza o relatie empatica subiectul separa din sine insusi un continut, de exemplu - un sentiment, pe care il transpune in obiect, insufletindu-1 si atragandu-1 in sfera sa subiectiva.

Jung considera ca proiectia este modalitatea fundamentala prin care se pot surprinde si investiga complexele. Complexele sunt ansambluri coerente de caracteristici psihice - trasaturi de personalitate, sentimente, reprezentari - partial sau total inconstiente, care orienteaza conduita individului; de exemplu, complexul de inferioritate corespunde unui ansamblu de comportamente utilizate de persoana in lupta impotriva sentimentului de inferioritate. Metoda psihoterapeutica conceputa de Jung, numita analiza personala, urmareste constientizarea complexelor si prin aceasta rezolvarea lor, scop in care utilizeaza mecanismul proiectiv. Acesta este facut sa functioneze prin intermediul a doua metode, asocierea libera a cuvintelor si desenul, considerate de autor esentiale in analiza personalitatii.

1.3. Conceptia neopsihanalistilor

Neopsihanalisth, adepti ai teoriei formulata de Anna Freud, considera ca proiectia este un mecanism de aparare a Eului care ii serveste acestuia in efortul de mentinere a normalitatii psihice. Ca mecanism de aparare proiectia consta in plasarea nereusitelor personale pe seama altcuiva sau in atribuirea propriilor trasaturi negative si dorinte imorale altora. Plasandu-si problemele in afara Eul evita pericolul dezvoltarii angoasei' deoarece acum conflictul nu-i mai apare ca venind din interior, de la propriile pulsiuni, ci ca avand o cauza externa. In consecinta, amenintarea interna este inlocuita cu una exterioara de care Eul s-ar putea apara mai usor, prin tentative de fuga sau prin evitari fobice.

Psihanalistii contemporani extind sfera de cuprindere a fenomenului proiectiv atribuindu-i acestuia functii multiple. J. Laplanche si J.B. Pontalis (1994) considera ca fenomenele de proiectie se pot grupa in patru categorii:

- fenomene de proiectie prin care subiectul percepe mediul ambiant si raspunde acestui mediu in functie de interesele, aptitudinile, deprinderile, dorintele, starile sale; acest tip de proiectie intervine, alaturi de anumite conduite invatate, in prejudecati, in starile de montaj psihic prin prisma carora se abordeaza realitatea, in procesele de atribuire si etichetare;

- fenomene de proiectie prin care subiectul asimileaza (aseamana) o persoana alteia, considerand-o pe cea de-a doua similara primei a si pierzandu-i astfel din vedere caracteristicile proprii; in acest caz proiectia este insotita de fenomenul de transfer²;

- fenomene de proiectie prin care subiectul: a) se asimileaza pe sine unor persoane straine; b) asimileaza in sine alte persoane; in aceste cazuri proiectia este insotita de fenomenul de identificare proiectiva¹;

- fenomene de proiectie prin care subiectul atribuie altuia tendintele si dorintele pe care nu si le recunoaste, pentru ca daca le-ar recunoaste ca fiind ale sale acestea ar intra in conflict cu cenzurile practicate de Eu; tendintele si dorintele atribuite apartin cel mai adesea sferei pulsionale 'clasice', fiind legate in mod direct de sexualitate, putere, posesiune si de suferinta care decurge din refularea lor; proiectiile din aceasta categorie, considerate proiectii propriu-zise, dau seama de intreaga conflictualitate refulata in inconstient si constituie zona predilecta de investigare prin intermediul tehnicilor proiective.

In concluzie, se poate spune ca proiectia ca operatie de expulzare in lumea exterioara a gandurilor, afectelor si dorintelor de care subiectul nu are stiinta sau a caror existenta in el o refuza, apare in cadrul unei activitati  defensive menita sa elibereze Eul de neplacere si suferinta.

2. Dinamica sistemului psihic uman, sursa a mecanismului proiectiv

Psihanaliza considera ca viata psihica este rezultatul confruntarii unor forte antagoniste, maniera de intelegere care corespunde unui punct de vedere dinamic. Conform acestei teorii, intre cele trei structuri componente ale psihicului uman - inconstientul,  preconstientul (subconstientul), constientul' - se stabilesc legaturi functionale complexe, bazate pe o continua interactiune.

Pentru Freud, viata psihica rezulta din conflictul care apare intre inconstientul ce-si trimite permanent instinctele (pulsiunile) in sfera constiintei spre a fi satisfacute (gratificate) si constientul care incearca, prin normele morale pe care le detine, sa le interzica libera exprimare in afara; in acest sens, norma morala devine forta ce se opune exteriorizarii libere a pulsiunii.

Inconstientul este sediul pulsiunilor (instinctelor), dintre care dominante sunt cele sexuale, inscrise in chiar structura biologica a organismului. Ele sunt intr-o continua miscare si au ca unic scop descarcarea tensiunilor de care dispun. Detensionarea nu se poate face oricum, ci in conformitate cu regulile morale care reglementeaza convietuirea sociala.

Constientul este depozitarul normelor sociale, instanta care permite numai anumite moduri de satisfacere a pulsiunilor, altfel, manifestarea lor fiind amanata sau chiar blocata definitiv.

Daca inconstientul functioneaza dupa principiul placerii². caruia ii acorda statutul de principiu fundamental al vietii, constientul actioneaza dupa principiul realitatii, care presupune gandire, actiune planificata, conduita reglata in conformitate cu normele. Fata de inconstientul care este elan vital datorita dominatiei pulsiunii sexuale - pulsiunca fundamentala a vietii, constiinta este o simpla 'spectatoare' care observa si permite sau nu satisfacerea pulsiunilor. Constiinta nu are initiative, ea este instanta care doar aplica principiul realitatii, si, ca urmare, refuleaza, reprima si cenzureaza pulsiunile care contravin moralei.

Refularea este operatia psihica prin care se interzice accesul in constiinta sau sunt indepartate din campul acesteia reprezentarile¹ jenante ori insuportabile, urmata de dirijarea lor spre abisurile inconstientului. Freud defineste refularea drept un fel de uitare care se caracterizeaza prin dificultatea cu care este evocata amintirea, in ciuda stradaniilor considerabile carora li se opune o rezistenta interna. in psihismul uman functioneaza doua tipuri de refulare - primara si secundara.

Refularea primara (sau originara) corespunde unor reprezentari care nu reusesc niciodata sa ajunga Ia constiinta, fiind refulate dintr-o data si inca de la inceput in inconstient, unde produc o fixatie.

Refularea secundara (sau propriu-zisa) corespunde unor reprezentari care sunt indepartate tardiv din campul constiintei si dirijate spre inconstient.

Din cele doua componente ale pulsiunii - reprezentarea si afectul, numai reprezentarea poate fi refulata deoarece afectul nu devine niciodata inconstient: el poate suferi doar diverse transformari prin deplasare, investire, izolare, represiune, simptom isteric. Mecanismul refularii atinge reprezentarile pulsiunilor printr-un dublu proces - cel al dezinvestirii (reprezentarea periculoasa pentru constiinta este detasata, separata de cantitatea de energie pulsionala pe care o contine) si cel al contrainvestirii (energia pulsionala disponibila prin dezinvestire este fixata pe o alta reprezentare, inofensiva).

Represiunea, spre deosebire neta de refulare, este un act constient si voluntar, inrudit cu inhibitia, prin care se produce o limitare a pulsiunii in cautarea satisfacerii sale. Ea este o expresie directa a fricii in fata autoritatii exterioare, a recunoasterii constiente a tensiunii dintre persoana si aceasta autoritate, un derivat imediat al conflictului trait constient dintre nevoia de a avea dragostea respectivei autoritati si nevoia de satisfacere a pulsiunilor. Pe de alta parte, spre deosebire de refulare, represiunea lasa continutul interzis in preconstient, neimpingandu-I in zona abisala a psihismului.

Cenzura este operatia psihica prin care formatiunile inconstiente sunt impiedicate sa ajunga la constiinta in forma lor originara. Cenzura reglementeaza, in primul rand, accesul reprezentarilor inconstientului la preconstient si, intr-o mai mica  masura, a preconstientului la constient.

Pulsiunile sunt traite ca tensiuni specifice si ele circula pe verticala celor trei instante in ambele sensuri:

- ascendent (inconstient - preconstient - constient), cautand gratificatie prin manifestare comportamentala libera in sfera existentei constiente, tendinta pe care constiinta prin normele sociale interiorizate in ea o controleaza cu severitate;

- descendent (constient - preconstient - inconstient), fiind trimise inapoi, in preconstient prin represiune sau in profunzimea inconstientului prin refulare, pulsiunile a caror manifestare contravine normelor sociale.

Preconstientul (subconstientul) are un rol redus in tot acest joc de forte dintre inconstient si constiinta. El constituie in principal o 'statie de tranzit' in care pulsiunile inconstientului si tendintele constiente vin si stationeaza temporar, pentru a trece apoi fiecare din ele in structurile opuse: pulsiunile inconstiente vor urca in constiinta pentru a obtine satisfacere; tendintele constiente considerate neconforme cu normele vor cobora inapoi in inconstient ca urmare a refularii lor. Acestor continuturi subiective aflate in trecere li se adauga o serie de continuturi interzise care, fiind mai putin contrariante pentru constiinta, au fost doar reprimate si nu refulate, si care vor putea ramane in preconstient pana la gasirea unor modalitati acceptabile de satisfacere.

Confruntarea dinamica dintre inconstient si constient, dintre principiul placerii si principiul realitatii, dintre dorintele, reprezentarile, pulsiunile. instantele¹ antagoniste din intenontatea individului uman, genereaza in permanenta conflicte psihice. Modelul fundamental al conflictului psihic este cel al conflictului dintre dorinta si aparare, dintre incercarea oricarei dorinte de a obtine satisfacere in maniera primara, libera, si opozitia constiintei care se apara astfel de trairile negative insuportabile ce ar insoti detensionarea pulsionala necenzurata, adica incalcarea normei morale.

In opinia lui Freud, conflictul psihic, consecinta a dezacordului de principiu dintre inconstientul instinctual si constiinta reglementata de norme sociale, poate evolua in trei directii:

pulsiunile reprimate sau refulate revin in constiinta dupa ce si-au transformat continutul prin sublimare si se satisfac in maniera modificata, sub forma unor activitati acceptate social; aceasta transformare duce la rezolvarea deplina a conflictului intrapsihic printr-o detensionare pulsionala completa, permisa deoarece ea are loc in conformitate cu principiile morale ale constiintei (societatii);

pulsiunile reprimate sau refulate nu-si transforma continutul, dar gasesc cai de detensionare care ocolesc constiinta si se satisfac simbolic fie prin vise - ca modalitate de descarcare ce functioneaza la nivelul inconstientului, fie prin stari de reverie sau prin acte ratate - ca modalitati de descarcare predilect preconstiente; satisfacerea simbolica permite o rezolvare partiala a conflictului intrapsihic, o descarcare pentru moment a tensiunii deoarece pulsiunile interzise, care nu si-au transformat continutul, persista in inconstient ca surse de conflict latent;

pulsiunile reprimate sau refulate nu isi transforma continutul si nici nu se satisfac simbolic, ci se acumuleaza in inconstient devenind sursele unui conflict nevrotic activ.

Orientarile psihanalitice ulterioare, in linia unei directii initiate si dezvoltate de Anna Freud, mai implica o categorie de fenomene in rezolvarea conflictelor psihice si anume mecanismele de aparare a Eului. Autoarea considera Eul ca fiind instanta psihica ce asigura echilibrul intre tendintele instinctuale ale organismului si cerintele realitatii, permitand satisfacerea acelor pulsiuni concordante cu valorile sociale. Constrans sa intre in conflict cu pulsiunile indezirabile, Eul este primul care resimte tensiunea negativa ce decurge din acest fapt si, ca urmare, isi dezvolta un ansamblu de mecanisme de aparare.

Mecanismele de aparare sunt reactii prin care Eul se protejeaza dc pulsiunile inacceptabile si de afectele negative legate de ele. Este vorba de acele pulsiuni care nici nu-si transforma continutul prin sublimare incat sa obtina satisfacere prin activitati aprobate de constiinta, nici nu-si gasesc cai de detensionare simbolica si sunt si prea active pentru a ramane latente in inconstient. Deoarece de pulsiunile inacceptabile se leaga intotdeauna afecte negative care nu pot fi refulate¹, Eul va fi nevoit sa se protejeze cu ajutorul unui ansamblu de reactii (mecanisme) prin care va transforma emotionalitatea excesiva in modalitati suportabile. Dintr-o asemenea perspectiva, mecanismele de aparare sunt procese psihice menite sa reduca conflictul emotional si sa blocheze efectele distructive ale tensiunii psihice.

Mecanismele de aparare a Eului includ un numar mare de reactii psihice defensive la care face apel constiinta in scopul diminuarii sau stingerii tensiunii intrapsihice si anume: anularea (numita si anulare retroactiva), compensarea, deplasarea, fantazarea (numita si fantezie autista), formarea reactiei (numita si formatiune reactionala, reactie inversa, transformare in contrariu), identificarea, intelectualizarea, introiectia, izolarea afectului, intoarcerea asupra propriei persoane, proiectia si proiectia deliranta (aceasta din urma exprimand o exacerbare severa a mecanismului, pana la ruperea contactului cu propria persoana), rationalizarea, refularea, regresia, repararea raului, represiunea, sublimarea, substitutia, supracompensarea, suprimarea.

Acestor mecanisme de aparare 'clasice' li s-au adaugat altele, luate mai recent in studiu, si anume: acuzarea refuzarii ajutorului, afilierea, agresiunea pasiva, altruismul, anticiparea, autoafirmarea, autoobservarea, condensarea, contrainvestirea, clivajul, devalorizarea, disocierea, formatiunea de compromis, formatiunea substitutiva, idealizarea, identificarea proiectiva, negarea (sau refuzul realitatii) si negarea psihotica, omnipotenta, retragerea apatica (sau 'insularizarea' emotionala), scindarea, trecerea la act, umorul.

Utilizarea acestor mecanisme duce la o rezolvare partiala a conflictului intrapsihic deoarece continutul inacceptabil al pulsiunilor nu se modifica, doar afectul negativ ce le insoteste fiind resemnificat subiectiv intr-un sens tolerabil emotional pentru persoana.

Pe baza teoriei psihanalitice se pot formula cateva concluzii.

1. Antagonismul constitutiv dintre inconstient si constiinta genereaza un conflict intrinsec psihicului uman, dupa cum structureaza si modalitati de gestionare a acestui conflict, mecanismele de aparare a Eului fiind una din posibilitati.

2. Proiectia este unul dintre mecanismele fundamentale de aparare, prin care Eul atribuie lumii exterioare (pune pe seama altora) propriile ganduri, afecte si dorinte interzise de norma morala constienta.

3. Continuturile subiective proiectate scot la iveala con fii dualitatea, latenta, refulata in inconstient, care devine astfel analizabila cu ajutorul unor probe psihologice capabile sa declanseze functionarea mecanismului proiectiv.

4. Analiza conflictualitatii latente permite, de fapt, o analiza profunda a personalitatii si aceasta evaluare a personalitatii sub aspect structural si dinamic prin intermediul proiectiei sta la baza constructiei si utilizarii tehnicilor proiective.