Este ratiunea intotdeauna rezonabila?

Este ratiunea intotdeauna rezonabila?

Trebuie sa recunoastem, oamenii au probleme in a gandi corect si in a se simti fericiti. Indiferent cat de inteligenti sau cat de bine educati ar fi, ei descopera prea usor, modul in care sa se comporte irational. Si asta nu doar o data sau de doua ori pe parcursul vietii, ci chiar foarte des. Da, foarte des!

Putem sa spunem atunci, ca oamenii sunt niste fiinte rationale? Da, putem. Si nu, nu putem. Oamenii detin cea mai spectaculoasa combinatie, care cuprinde atat prezenta simtului realitatii cat si lipsa vreunui sens. Ei au facut, bineanteles, si vor continua sa faca minuni cu mintile lor. Se situeaza, atat de mult, deasupra oricaror alte animalele cu care se inrudesc (cum ar fi maimutele superioare) incat, pana si cei mai imbecili oamenii sunt, deseori, vizibil mai inteligenti decat oricare din aceste creaturi stralucite.

Intr-adevar, oamenii sunt fiinte cat se poate de rationale. Dar sunt, de asemenea, fiinte cu tendinte puternice, de-a se manifesta ridicol, de-a avea idei preconcepute si idei foarte stupide. Ei sunt in mod natural influentabili, superstitiosi, intoleranti si de-a dreptul nesabuiti - mai ales in relatiile lor cu ceilalti oameni. Chiar si atunci cand stiu ca sunt auto-distructive si stiu ca ar fi mai fericiti si mai sanatosi daca s-ar comporta intr-un alt mod, ei au, cu toate acestea, mari dificultati in a realiza un comportament cu sens si rational. Chiar daca se intampla sa faca acest lucru, este doar pentru o perioada scurta de timp, dupa care recurg din nou la alte modalitati imature de comportament.

Sa luam un caz concret. Cand am intalnit-o (R.A.H) prima oara pe Marlo, avea douazeci si trei de ani, era o femeie foarte frumoasa si desteapta, si lucra ca si secretara pentru presedintele unei mari corporatii. Cu toate ca nu terminase decat liceul, incepuse sa lucreze la aceasta firma de la varsta de nouasprezece ani, si datorita personalitatii ei placute si inteligente trecuse rapid de la a fi una dintre cele douazeci de femei stenografe la cea mai inalta pozitie de secretara din companie.

Cu toate acestea, in viata ei amoroasa, Marlo nu statea la fel de bine. A cunoscut, la varsta de douazeci de ani, un barbat mai in varsta, a inceput sa aiba, dupa numai cateva saptamani, o relatie cu el, si a fost socata cand a aflat ca acesta nu are nici o intentie sa divorteze de sotia lui, si fiind convinsa ca viata nu mai merita, astfel, traita, a luat o cantitate mare de somnifere. Descoperita, la timp, de o prietena si dusa la spital, pentru spalaturi stomacale, a scapat fara a avea alte complicatii.

Pentru a fi o poveste cu adevarat romantica, Paul tanarul doctor rezident, care ii facuse lui Marlo spalaturile stomacale, s-a indragostit de ea si imediat dupa ce a iesit din spital, au inceput sa isi dea intalniri. Timp de mai multe luni, au ramas doar la stadiul de amici, ea evitand sa aiba o relatie mai profunda de atat, fiind convinsa, dupa experienta pe care o avusese cu primul ei iubit ca toti barbatii sunt niste "mitocani". Cu alte cuvinte, Marlo, o femeie cat se poate de desteapta, a gasit foarte usor calea de a face cele mai absurde greseli, care pot fi gasite ca erori in orice carte de logica - aceea a suprageneralizarii irationale. Pentru ca un singur iubit a mintit-o, a considerat ca toti barbatii cu care ar putea avea o relatie sunt la fel de iresponsabili.

Gandirea irationala a lui Marlo a mers si mai departe de atat. Dovedind o rabdare si o intelegere constanta, Paul, a reusit sa ii invinga temerile, convingand-o intr-un final ca o iubeste cu adevarat si ca vrea sa se casatoreasca cu ea. A acceptat cu parere de rau, si s-a simtit destul de usurata cand au trebuit sa amane data nuntii pana peste un an, cand el avea sa-si termine studiile si sa treaca in Colegiul Medicilor. Cu toate ca stia ca Paul este iubitor si de incredere, considera, totusi - intelegand prin asta, ca ea credea cu putere, in ciuda multor dovezi contrare - ca el nu tinea cu adevarat de ea.

Pe langa faptul ca Marlo era convinsa ca daca primul iubit a mintit-o in legatura cu sentimentele fata de ea si Paul face la fel, ea se incredea, totodata, si in faptul ca: "Primul iubit m-a parasit, nu din cauza lipsei lui de responsabilitate, ci pentru ca a descoperit ceea ce stiam de o viata intreaga, si anume ca sunt o persoana lipsita de valoare. Si pentru ca Paul este atat de valoros, este imposibil sa tina atat de mult la mine, pe cat crede. Imediat ce ma va descoperi - asa cum a facut-o, dupa cateva luni, si primul mei iubit- si el ma va vedea exact asa cum sunt in realitate si ma va parasi. Asa ca mai bine asteptam un an inainte sa ne casatorim, timp in care el va observa cum sunt eu cu adevarat, ma va parasi, si vom preantampina, astfel, o casnicie de cosmar sau un divort."

Acesta este modul de "gandire" la care Marlo, o femeie desteapta si eficienta, a apelat. Avand o astfel de gandire ilogica, ea a asteptat, in tacere, ca Paul sa o "descopere" si sa se desparta de ea.

Apoi, urmatorul pas "logic" din acest lant ilogic s-a petrecut. Odata ce Marlo si-a dat seama ca poate sa aiba cat de cat incredere in Paul si ca il iubeste cu adevarat, a inceput sa devina extrem de geloasa si posesiva. Ori de cate ori trebuia sa il astepte mai mult de zece minute dupa ce tura lui de la spital se incheia, ea ii facea un interogatoriu monstru. Daca ii zambea politicos unei paciente, asistente sau receptionere il acuza de faptul ca ar cocheta cu ele.

Asadar, putem observa, din nou, aici o extensie a gandirii irationale a lui Marlo. Odata ce un barbat a parasit-o, acest iubit ar putea face la fel. Si pentru ca Paul chiar pare ca tine la ea, cum poate ea sti cu adevarat, pe deplin si fara sa se indoieasca ca merita iubirea lui? Mai mult decat atat, pentru ca se simte in continuare indecisa, cum poate ea sti, cum poate sa fie sigura, ca el nu ezita, de fapt, sa se casatoreasca cu ea, si ca are nevoie de mai mult timp pentru a se hotara?

Acestea erau gandurile pe care Marlo le tot avea in minte, creandu-i o stare profunda de nesiguranta - si ducand, in mod frecvent, la o gelozie intensa.

Datorita faptului ca Paul si-a dat seama ca gelozia lui Marlo este o dovada a nesigurantei ei, acesta i-a acceptat comportamentul de interogare compulsiv, pana intr-un final cand a convins-o sa mearga la sedinte de psihanaliza de trei ori pe saptamana. Marlo a urmat aceste sedinte timp de doi ani. Ceea ce a reiesit din aceste sedinte psihanalitice, a fost faptul ca, desi, ea si-a iubit tatal si parea a fi copilul lui preferat, ea s-a temut, deseori, ca el ii va descoperi calitatea ei proasta si ca o va respinge in favoarea sorei ei mai mari. Psihanalistul lui Marlo a considerat ca acest tipar din copilarie i-a cauzat majoritatea comportamentelor ei de mai tarziu in relatia cu primul iubit si cu Paul. Marlo nu l-a contrazis, si s-a simtit putin mai bine, chiar, dupa sedintele de psihanaliza. Dar, rascolirea amintirilor copilariei ei, nu au ajutat-o sa isi diminueze sentimentele extreme de gelozie. In final, aflandu-se intr-o stare de dezgust si disperare a intrerupt sedintele de psihanaliza.

Intre timp, Paul devenind si el descurajat, a inceput sa priveasca cu scepticism faptul ca ar putea avea o casnicie fericita alaturi de Marlo. Stiindu-i, pe de alta parte, tendintele suicidale, s-a decis sa o trimita la psihoterapie, inca o data, inainte de a se desparti de ea; si a insistat ca ea sa incerce cel putin cateva sedinte cu mine. Trecusera doar cinci astfel de sedinte, timp in care Marlo a si inceput sa isi schimbe gandirea irationala, cand Paul i-a spus ca trebuie sa se desparta de ea, lasand-o la usa mea.

Va puteti imagina ce sedinta am avut. In ciuda sedativelor pe care Paul i le administrase in timpul conversatiei lor din acea zi, Marlo a inceput sa aiba un comportament isteric de cum a intrat in birou. Dupa cinsprezece minute, de incercari serioase de a o linisti, mi-a spus: "Ei bine, stiu ce trebuie sa fac acum. Trebuie sa termin treaba pe care el a amanat-o timp de trei ani."

"Te referi la faptul de a te sinucide?" am intrebat-o.

"Da."

"Desigur, acesta este privilegiul tau. Si te superi," am continuat eu aproape comic, "sa imi spui de ce intentionezi sa iti tai gatul cand ai putea foarte bine sa mai stai prin preajma si sa te mai torturezi inca vreo jumatate de secol?"

Am descoperit, pe parcursul experientei bogate cu oameni cu intentii suicidale, ca de multe ori ajuta sa discuti cu ei deschis, pe sleau, si cu o anumita cantitate ponderata de umor despre intentiile pe care le au - intrucat, oricum, se vorbesc prea multe lucruri serioase in sedintele REBT. Cred, pe deplin, si faptul ca, desi, viata are multe aspecte placute, oricine are dreptul, inclusiv unul dintre clientii mei, sa decida sa isi sfarseasca viata.

Din acest motiv, nu ma nelinistesc, atunci cand cineva ameninta ca se va sinucide, dar le dezbat Credintele lor Irationale, in acelasi mod, in care dezbat oricare alte Credinte distructive. Clientii mei observa, ca desi eu stiu ca ei se gandesc la sinucidere, nu le neg dreptul de a comite aceasta fapta, ci doar ca imi doresc foarte mult ca ei sa reexamineze avantajele pe care le au daca continua sa traiasca si doar dupa aceea sa decida daca, intr-adevar, vor sa moara.

Sa ne intoarcem la Marlo. "Stiu ca am dreptul," mi-a spus ea, "sa imi iau viata. Si din moment ce nu mai vad nici un rost pentru a continua cu ea, intentionez sa fac exact acest lucru. Viata pare o afacere falsa. Nu pot avea incredere si nu ma pot baza pe nimeni. Lucrurile se sfarsesc, intotdeauna, la fel."

"Cum asa? Doar pentru ca te-au parasit doi iubiti pe rand? O concluzie al naibii de mareata dintr-un strop atat de jalnic de dovada!"

"Acelasi lucru - se intampla intotdeauna acelasi lucru."

"Prostii! Cum poate o femeie atat de desteapta ca tine sa creada asemenea porcarii? Vad foarte putine similaritati intre faptul ca primul tau iubit te-a parasit pentru ca nu a vrut sa isi asume responsabilitatea de a divorta de sotia lui si de a continua cu altcineva, si faptul ca Paul te-a parasit, pentru ca, sa spunem cel mai mic lucru, te-ai comportat ca o persoana geloasa infama. Si, daca intr-adevar iti doresti sa ai o relatie solida cu un barbat, nu crezi ca solutia ar fi sa nu te mai comporti atat de enervant si sa nu mai ceri in mod absolutist ca barbatii din intreaga lume sa iti garanteze siguranta absoluta?"

"Dar cum pot sa stiu ca Paul nu a planuit, chiar de la inceput, acest lucru, asa cum a facut Roger, primul meu iubit, acum trei ani? Cum pot sa stiu ca nu a facut, in mod intentionat, astfel incat sa obtina tot ce a vrut de la mine si apoi sa ma paraseasca chiar inainte sa ne putem casatori?"

"Nu poti stii cu siguranta. Dar, sigur este ca situatia nu pare deloc asa cum tot incerci sa o aranjezi. Mie nu mi se pare deloc asa! De altfel, hai sa presupunem ca felul in care vezi tu lucrurile este adevarat, si ca Paul chiar a planuit, exact ca si primul barbat din viata ta, sa obtina de la tine tot ce a vrut din punct de vedere sexual si apoi sa te paraseasca in fata altarului. Si? Acest lucru ar demonstra doar ca, asemeni lui Roger, si el s-a comportat imoral. Dar de ce sa o faci problema ta? Cum poate fi acesta un motiv pentru ca tu sa iti improsti creierii peste frumosul tau covoras persian?"

"Dar daca nu pot sa am incredere in nimeni," a inceput Marlo sa zbiere, "cum pot sa vad vreo perspectiva de a trai vreodata fericita?"

"Nimeni?" am continuat eu implacabil. "Nu pot sa inteleg cum doi barbati de pe durata vietii tale de pana acum sunt echivalentul a tuturor. Hai chiar sa spunem, de dragul argumentului tau, ca nu poti avea deloc incredere nici in Roger, nici in Paul. Pentru asta trebuie sa suprageneralizezi atat de mult? Daca ai angaja doua femei pentru a te ajuta la birou si amandoua s-ar dovedi a nu fi demne de incredere ai concluziona, categoric, ca nu vei putea gasi, niciodata pe cineva mai de incredere?"

"Nu, presupun ca nu as crede asta. Inteleg ce vreti sa spuneti."

"Si chiar daca am incuviinta - din nou, de dragul argumentului tau - ca ai avut ghinionul extraordinar de a intalni doi barbati la rand care s-au comportat gresit, demonstreaza acest lucru faptul ca vei fi intotdeauna mintita, si ca nu te vei putea bucura niciodata de faptul ca traiesti?"

"Pareti a vrea sa spuneti, ca faptul ca, l-am pierdut pe Paul, nu reprezinte ceva ce merita luat in vedere," mi-a spus Marlo (mai putin isteric).

"Mai deloc. Nu am putea spune, cumva mai bine, ca tu esti cea care pare sa se considere pe sine ca fiind ceva care nu merita luat in considerare? Sau ca faptul ca vrei sa te sinucizi, este la fel de putin important?"

"Vreti sa spuneti ca nu ma consider suficient de valoroasa pentru a merge inainte, si de aceea ma simt atat de tulburata si ma gandesc sa pun capat la tot?"

"Pai, nu te consideri asa? Imi amintesti, oarecum, de o femeie care se afla la o audiere pentru ca depasise limita legala de viteza. Judecatorul a intrebat, `Cum se poate doamna, sa aveti cinci copii, cu varste intre unu si opt ani, cand tocmai mi-ati spus ca singurul sot pe care l-ati avut a murit acum trei ani?``Pai, domnule judecator` a raspuns femeia `sotul meu e mort - dar eu nu sunt!` Se vede, ca aceasta femeie era convinsa de faptul ca viata merita traita, chiar daca sotul ei era pierdut, in mod irevocabil. Asta inseamna ca s-a acceptat pe sine. Tu, faci acest lucru?"

"Dar cum as putea sa ma accept cand, vedeti si dumneavoastra, ca nimeni altcineva nu pare sa faca acest lucru, cand barbat dupa barbat continua sa ma respinga? Nu indica acest lucru ceva?"

"Ba da, dar indica ceva despre tine - si anume ca tu consideri ca cel mai important lucru este sa ai un barbat asa cum vrei tu, care sa te accepte inainte ca tu sa te accepti pe tine. Mai indica faptul ca te evaluezi in permanenta si ca auto-evaluarea pe care ti-o faci depinde de aprobarea celorlalti. Continui sa iti spui lucruri ilogice: `Daca un iubit nu ma aproba inseamna ca nu am nici o valoare; daca doi barbati, la rand, nu m-au iubit suficient de mult pentru a se casatori cu mine, acest lucru dovedeste ceea ce eu am stiut de la inceput: ca sunt un nimic!`Nu vezi cat de circular este rationamentul tau?"

"Mmm. Lasati-ma sa inteleg. Ceea ce imi tot spun si ceea ce mi-am spus intotdeauna este: `Doar atunci sunt valoroasa si pot sa consider ca am o viata pretioasa, daca si cand un barbat pe care il iubesc cu adevarat, tine la mine.` Si pe urma, cand aflu ca el nu tine atat de mult la mine pe cat am crezut eu, trag imediat concluzia, `Bineanteles ca nu tine la mine. Pentru ca, asa cum stiam deja, nu am nici o valoare; si cum ar putea el, atunci, sa tina cu adevarat, la o persoana care este lipsita de valoare?` Daca acestea sunt, intr-adevar, lucrurile pe care mi le spun, atunci aveti dreptate, chiar este o gandire circulara."

"Pai, si nu astea sunt lucrurile pe care ti le spui?"

"Asa s-ar parea, nu? Va trebui sa ma mai gandesc asupra acestui lucru."

"Este exact ceea ce si vrem: sa te gandesti mai tare asupra credintelor tale. Si, sa te gandesti mult la ele si innafara sedintelor noastre. In timp ce te gandesti la valoarea ta ca si persoana, mai gandeste-te la inca un aspect important."

"Ce aspect?" a intrebat Marlo. Era atat de concentrata si se gandea atit de intens la gasirea unei modalitati de a-si rezolva problemele, incat nimeni nu si-ar fi imaginat vreodata ca, doar cu cateva minute in urma, luase in considerare posibilitatea de a se arunca de la geamul biroului meu.

"Gandeste-te, daca vrei", i-am spus, "la cantitatea mare de cerinte absolutiste pe care le ai fata de oameni, asa cum le-ai avut si fata de Paul, de exemplu. Tocmai pentru ca te consideri, nevaloroasa, si crezi ca ai nevoie de aprobarea iubitilor tai pentru a fi `valoroasa` tu nu le ceri pur si simplu, asa cum crezi in mod gresit ca faci, sa iti raspunda cu afectiune. Mai degraba, le pretinzi ca ei sa faca acest lucru."

"Pretind ca Paul sa ma aprobe, indiferent de cum ma comport cu el sau de ce fac?"

"Da. Pentru a-ti satisface propria `nevoie` de dragoste absoluta, te astepti ca el sa se conformeze impasibil la ideile tale preconcepute despre cum trebuie sa se comporte un iubit. Si cand nu se comporta exact asa cum gandesti tu ca ar trebui sa se comporte - si Dumnezeu stie ca incerci tot ce e posibil pentru a vedea daca intr-adevar se comporta exact asa! - incepi sa te razboiesti cu el si sa-l faci nestatornic si nedemn de incredere. Prin urmare, mentinandu-ti cerintele irationale, si fortandu-l astfel - da, intr-adevar fortandu-l - sa te paraseasca, iti `dovedesti` tie ca nu poti avea incredere in el. Ceea ce `dovedesti`, de fapt, este nevoia ta fata de aprobarea lui si a altora. O alta repriza de gandire circulara!"

"Da, cred ca am nevoie ca el sa ma aprobe. Si atunci, il constrang sa fie de acord cu asa-numitele mele nevoi. Dar, el nu face acest lucru, pentru ca ma considera foarte agasanta. Asa ca imi spun `Faptul ca el considera ca sunt atat de agasanta, dovedeste ca nu am nici o valoare si ca am nevoie de aprobarea si de sprijinul lui, pentru ca eu saracuta fiinta nevaloroasa, nu pot sa ma descurc in aceasta lume mare si rea.` Dumnezeule, chiar trebuie sa ma descurc de una singura - pe tot parcursul vietii - nu-i asa?"

"Asa este! Si pana nu rezolvam problema cu increderea in tine, cum crezi ca ne putem astepta ca tu sa ai incredere in oamenii ca si Paul? Pana cand tu nu iti dai seama ca nu este nimic groaznic, ci numai neplacut, in a fi respins de cel iubit, cum putem sa ne asteptam ca tu sa te comporti suficient de frumos cu el, astfel incat sa nu te considere prea agasanta?"

Asa ca Marlo si cu mine am continuat sa vorbim. Pana la sfarsitul sedintei, se calmase deja, si incepuse, chiar, sa gandeasca dintr-o noua perspectiva cu privire la propria ei persoana, ceea ce inseamna ca incepuse sa se accepte neconditionat. Mi-ar placea sa pot spune ca rezultatul obtinut dupa sedintele noastre de terapie si dupa multe ore de reexaminari a credintelor irationale, este casatoria fericita a lui Marlo cu Paul. Din pacate, acest lucru nu s-a intamplat! In ciuda progreselor ei remarcabile, Paul a hotarat ca atat cat au fost impreuna a fost de ajuns, si numai ocazional s-a mai intalnit cu Marlo. Dar, inainte de-a se implini un an de la terminarea terapiei Marlo si-a gasit un nou iubit, cu care s-a relationat, intr-un mod mult mai realist.

Pentru a ne reantoarce la tema noastra principala: Marlo a reusit, datorita vulnerabilitatilor ei, sa gasesca o cale foarte usoara de a-si ravasi viata sentimentala, chiar daca, in alte privinte, a stiut cum sa se manifeste rational si eficient. Datorita gandirii ilogice, a facut suprageneralizari, si-a creat credinte in legatura cu inutilitatea ei si a fost ferm convinsa ca ceea ce ea isi doreste este ca Paul sa o iubeasca in mod "normal", cand de fapt ceea ce ea cerea era ca el sa o iubeasca in mod nemuritor.

De ce a facut toate astea? Deoarece Marlo este om. Deoarece oamenii au la dispozitie doisprezece ani de copilarie, timp in care sunt dependenti de altii si fac confuzii intre comportamentul rezonabil si cel ilogic. Deoarece, chiar daca au "depasit" varsta copilariei, se lasa afectati, pentru tot restul vietii, de ceea ce au invatat in perioada aceasta. Deoarece, oricat de "maturi" ar fi, ei nu vad, in mod realist, comportamentul pe care il au si relatiile pe care le stabilesc cu ceilalti. Deoarece, au puternice inclinatii biologice inspre anxietate, depresie, si ostilitate, chiar daca aceste stari le saboteaza dorintele. Deoarece, familiile lor si comunitatile in care traiesc ii invata, inca din copilarie, cum sa ramana creduli, influentabili, si conformisti in multe privinte. Deoarece, fiind oameni, ei au tendinte puternice (nu instincte, ci tendinte instinctoide, cum le-a numit Abe Maslow) inspre inertie, cautare de senzatii, dispozitii schimbatoare, si negativism care interfereaza frecvent cu gandirea si planificarea eficienta. Deoarece, au deseori tendinta de a se lasa rasfatati de placeri de scurta durata - cum ar fi mancatul in exces, bautul, sau fumatul - care ii afecteaza pe termen lung.

Desi, oamenii sunt "constienti", de multe ori, ca ar fi mai bine sa faca anumite lucruri in schimbul altora, ei refuza, frecvent sa le faca; la fel, desi, sunt "constienti" ca ar fi mai bine sa evite anumite lucruri, ei cedeaza, deseori, in fata acestora. Mai ales in raport cu ceilalti, oamenii se comporta in mod irational. Acest lucru, se intampla deoarece, oamenilor inteligenti li se pare, din cand in cand, ca este aproape imposibil sa aleaga intre comportamentele sociale logice si practice si cele fara sens si ilogice. Daca ati trai singuri pe o insula pustie, vi s-ar parea foarte usor sa traiti, in mod echilibrat majoritatea timpului. Dar realitatea este ca nu traiti pe o insula pustie. Si, fie ca va place sau nu, sunteti obligati sa va conformati din punct de vedere social. Cu toate acestea, ar fi bine, ca in acelasi timp, sa fiti oarecum independenti si individualisti pentru a va indeplini destinul; pentru a reusi sa fiti dumneavoastra.

Poate veti considera ca aceste doua obiective sunt contradictorii si greu de atins. Poate veti considera ca este, de fapt, imposibil sa faceti astfel incat sa va simtiti in pielea dumneavoastra si, in acelasi timp, sa va intelegeti bine si cu ceilalti.

Luati, de exemplu, situatia simpla in care stati si vorbiti cu un grup de sapte sau opt prieteni. Sa presupunem ca majoritatea celorlalti membrii ai grupului dumneavoastra sunt inteligenti si rafinati. Sa presupunem, de asemenea, ca nu aveti nici o preferinta fata de nici un membru al grupului.

Cu toate acestea, va aflati intr-o dilema social-individuala. Daca ii convingeti pe membrii grupului sa vorbeasca despre lucrurile care va starnesc interesul, unii dintre ei ar putea sa se simta, in scurt timp, plictisiti si dezgustati de faptul ca va comportati atat de egoist. Dar, daca acceptati sa se discute, doar ceea ce alti oameni vor, veti fi, probabil, dumneavoastra, cei care va veti simti plictisiti, pentru majoritatea serii.

Daca, apare in discutie un subiect, fata de care aveti opinii puternice, si va afirmati aceste opinii, este posibil ca anumiti membrii ai grupului sa se simta raniti, ofensati sau suparati. Daca, in schimb, va pastrati opiniile pentru dumneavoastra sau le exprimati, dar in mod precaut, va veti simti frustrati.

Cu toate ca incercati, in mod politicos, sa acordati, si altor membrii ai grupului, sansa de a vorbi, unii dintre ei, s-ar putea, sa nu fie la fel de politicosi, monopolizand conversatia imediat ce le oferiti sansa de a vorbi, si constrangandu-va sa ramaneti tacuti in legatura cu mai multe aspecte pe care le considerati importante. Dar, daca intrerupeti, in mod asertiv, conversatia, alti membrii ai grupului pot fi nemultumiti de faptul ca ei nu s-au exprimat suficient. Orice ati face nu exista nici o cale de a castiga - cel putin nu in totalitate. Indiferent ce ati face. Chiar si in aceasta situatie simpla, daca va comportati, exact asa cum vreti dumneavoastra, cativa membrii ai grupului se vor simti marginalizati si vor tinde sa aiba o antipatie fata de dumneavoastra. Iar, daca sunteti de acord cu ceea ce vrea grupul, va veti simti dumneavoastra frustrati, si veti avea tendinta de a-i antipatiza pe ceillalti. In afara de cazul in care dorintele dumneavoastra coincid cu cele ale celorlalti membrii ai grupului (o intamplare putin probabila!) cineva, dumneavoastra sau ei, se va simti, intotdeauna, frustrat. Asadar, cu totii va puteti simti, in cel mai simplu caz, foarte nemultumiti - daca nu chiar anxiosi sau furiosi.

Lucrurile se complica si mai mult, daca va intereseaza ceea ce alti membrii ai grupului gandesc despre dumneavoastra. Asta, deoarece, daca va doriti foarte mult sa le castigati aprobarea, va veti comporta astfel incat sa faceti tot ceea ce ei vor sa faceti, si nu ceea ce dumneavoastra ati vrea sa faceti. Si apoi, veti avea sentimente de ura fata de dumneavoastra pentru ca v-ati comportat atat de slab si ii veti ura si pe ei pentru ca v-au vazut slabiciunea. Sau, in alt caz, veti face ceea ce vreti sa faceti - si doar apoi va veti ingrijora daca ei va plac, in continuare, pentru ceea ce ati facut.

Faptul ca va doriti atat de mult sa fiti aprobati de ceilalti, presupune un comportament nevrotic. Dar chiar si fara acest comportament nevrotic, este dificil si de multe ori descurajator, sa faceti discriminarea intre ceea ce v-ar place sa faceti si ceea ce ar fi mai bine sa faceti, in situatiile de grup. Pentru ca ceea ce vreti este sa obtineti ceea ce va doriti. Dar vreti, si ca ceilalti sa se simta comfortabil si sa va acorde aprobarea lor - de buna voie si fara a avea vreo legatura cu dorintele dumneavoastra nevrotice de aprobare. Prin urmare, va simtiti, in permanenta, sfasiati, si nu puteti rezolva, in intregime, acest conflict.

In alte relatii de grup si mai complicate, lucrurile devin si mai dificile. Astfel, intr-un grup foarte competitiv - ca de exemplu, intr-o scoala unde elevii vor sa intre la facultatile dorite, sau intr-un birou de afaceri, unde angajatii concureaza intre ei pentru comisioane sau salarii mai mari - ar parea ca este foarte greu sa faceti ceea ce va doriti sa faceti si in acelasi timp sa castigati si sa mentineti si bunavointa celorlalti.

Din acest motiv, veti considera ca, in aproape oricare grup social, este dificil sa pastrati un echilibru rational al lucrurilor, astfel incat sa faceti in asa fel sa nu va pierdeti nici gusturile si preferintele personale, dar nici sa nu va opuneti membrilor celorlate grupuri. Pentru ca nu puteti anticipa, pe deplin, care sunt comportamentele dumneavoastra cele mai "rezonabile", veti oscila intre ele in functie de modificarea imprejurarilor. Astfel, atunci cand intrati pentru prima oara intr-un grup, ar fi bine sa taceti din gura si sa ii lasati pe ceilalti membrii sa vorbeasca. Mai tarziu, puteti incerca sa va aratati vrednici de ce stiti, chiar daca cei care au vorbit anterior, ar prefera sa continue sa fie in centrul atentiei. La sfarsit, puteti sa le oferiti altora, din nou, ocazia de a vorbi. Dar nu veti putea niciodata stabili cu precizie, in prealabil, cand si unde sa trageti linia dintre participarea dumneavoastra activa si acceptarea politicoasa a parerilor celorlalti, atata timp cat acest lucru depinde de o multime de factori.

In acest caz, ar fi bine sa fiti constienti atat de dezirabilitatea exprimarii proprii cat si de cea a acceptarii sociale. Cu toate ca satisfacerea placerilor personale, pare a fi un plan bun de a trai, aceste interese personale includ si o anumita cantitate de interese sociale. Fiindca, daca luptati doar pentru "propriul" bine, si nu va intereseaza de ceilalti, veti constata ca multi oameni peste care treceti cu nepasare, va vor da peste cap "propriul" bine, mai devreme sau mai tarziu. Asadar, ar fi bine sa includeti, intr-o anumita masura, si binele altora in ceea ce considerati a fi binele dumneavoastra.

In mod similar, daca scopul dumneavoastra principal este sa obtineti binele imediat, inseamna ca, inevitabil, va sabotati potentialele placeri viitoare. "Traieste ziua de azi, caci poti muri in ziua de maine" pare a fi o filosofie perfect sanatoasa - asta daca sansele de a muri maine sunt mari. Dar, de cele mai multe ori, traiti pana la varste inaintate de optzeci sau si mai multi de ani; si, astfel, zilele dumneavoastra de maine, vor fi, probabil, nefericite daca traiti doar pentru ziua de azi. In acelasi timp, daca traiti doar pentru ziua de maine, veti avea tendinta de a trai ziua prezenta cu prea multa prudenta si monotonie. Si din nou, rezultatele dumneavoastra, pe termen lung, vor fi infrante.

Ratiunea, se dovedeste a fi liderul adevarat. Veti observa ca nu este un model de conduita absolut corect sau sigur, si veti considera, de multe ori, ca este dificil sa trageti linia exacta intre comportamentul rational si irational. In plus, daca o duceti la extreme, ratiunea se poate transforma in irationalitate, si asta din mai multe motive:

1. Pentru a supravietui, oamenii au nevoie de o anumita cantitate de emotii, si ar fi irational, sau cu alte cuvinte daunator propriei dumneavoastre persoane sa nu aveti niciodata reactii puternice si preconcepute - ca de exemplu nevoia dumneavoastra de a rani sau chiar de a ucide pe cineva, atunci cand va ataca intentionat.

2. Gusturile sau preferintele oamenilor, desi sunt de multe ori "irationale" si "nejustificate", pot aduce vietii un plus de placere si de pasiune. Atunci cand faceti o pasiune pentru colectarea timbrelor, cand va dedicati sa va faceti partenerul de viata fericit, sau cand ascultati muzica timp de zece ore pe zi, va comportati, intr-un fel, "irational". Dar, ca si multi alti oameni, puteti beneficia de numeroase placeri inofensive de pe urma acestor preocupari "irationale" sau "afective". "Intelectul pur", daca exista asa ceva, poate fi eficient - dar fara sa aduca cu sine vreo placere. "Afectele" (unul din vechii termeni pentru emotii) au primit aceasta denumire pentru ca ele va afecteaza - va influenteaza sa va doriti sa traiti si sa va bucurati de existenta dumneavoastra. Viata umana ar putea persista si fara nici un fel de emotii, dar ar parea incredibil de monotona.

3. Cand ratiunea este dusa la extreme, este, uneori, ineficienta si daunatoare. Daca de fiecare data cand va legati siretul de la pantof sau cand mancati o felie de paine, ar trebui sa va opriti si sa judecati daca acesta este lucrul cel mai "corect" sau cel mai "bun" pe care il puteti face, ratiunea dumneavoastra ar fi mai degraba un obstacol decat un ajutor, si a-ti sfarsi prin a fi, probabil, foarte rationali - dar nefericiti. "Ratiunea" extrema sau obsesiv-compulsiva este frecvent, irationala; deoarece, potrivit, cel putin, REBT-ului, ratiunea "adevarata" sustine sau sporeste fericirea oamenilor.

4. O viata complet rationala ar putea fi, de fapt, o existenta mecanica - o viata prea glaciala, fara sentimente, si mecanizata. V-ar putea submina exprimarea creativa, mai ales, in domeniul artei, literaturii si muzicii.

Toate aceste obiectii aduse ratiunii extreme au o oarecare validitate. Dar, ele presupun si niste premise gresite, care sunt duse la extreme irationale. Daca le reducem la esentele lor, observam ca ele rasar, adesea, din frica noastra de necunoscut. Chiar daca multi "irationalisti" sunt foarte anxiosi, ei stiu macar care sunt limitele tulburarilor lor. Necunoscand gradul de dificultate pe care l-ar avea de infruntat, daca ar duce o viata rationala, si temandu-se ca acesta ar putea depasi dificultatile lor actuale, ei inventeaza povesti de "groaza" eronate, cu privire la ce inseamna ratiunea, oferindu-si, astfel, o scuza pentru faptul ca nu incearca sa o obtina.

Inca o data: Fiind constienti de faptul ca starea lor irationala, prezenta, duce la rezultate neplacute, dar stiind si faptul ca gandirea si comportamentul rational este dificil si necesita timp si efort considerabil, oamenii tulburati, depun, mult mai mult, efort in a gasi argumente impotriva lucrurilor rationale decat in a incerca sa le aplice, in viata lor de zi cu zi.

Unul dintre clientii mei (R.A.H.), Ronald opunea rezistenta, in mod constant, abordarii mele rationale cu privire la problema lui serioasa de anxietate si mancat compulsiv, recunoscandu-si in mod deschis aceasta rezistenta.

"Iti este teama" l-am intrebat "ca daca iti reconstruiesti viata dupa principiile pe care le-am discutat, te vei transforma intr-un fel de monstru mecanic rational?"

"Pai, intr-un fel, da," mi-a raspuns clientul.

"Bine. Hai sa examinam, acum, frica ta fata de comportamentul mecanic, pe care l-ai putea dobandi ca rezultat al terapiei, exact ca si cum am examina oricare dintre celelalte anxietati ale tale. Ai vreo dovada care sa-ti sprijine aceasta frica? Numeste o persoana pe care o cunosti, care este atat de rationala incat nu pare sa se bucure de viata si se comporta ca un mecanism logic, asa cum ai insinuat tu."

"Pai nu stiu pe cineva anume. Dar, trebuie sa recunosc ca, din cand in cand, dumneavoastra pareti a fi asa. Pareti a fi extraordinar de eficient. Si, in rare cazuri va nelinisteste ceva anume. Chiar si cand sunt daramat si plang sau sunt trist, acest lucru nu pare sa va afecteze. Si mie mi se pare ca e cam ciudat sa fiti asa, poate ca sunteti fara suflet."

"Si acest lucru demonstreaza ca sunt o persoana rece si ca sunt incapabil de-a ma bucura de viata, sau de a ma simti fericit?"

"Nu, in mod exact. Dar ma tem ca as putea sa-mi pierd capacitatea de a ma bucura ,daca ma comport la fel de calm si de obiectiv ca dumneavoastra."

"Ah, un lucru, de-a dreptul, diferit! Datorita anxietatii si compulsivitatii tale exagerate, te simti in acest moment, mai nefericit ca niciodata. Dar, asa cum mi-ai descris adineaori, eu nu par a fi aproape niciodata afectat de lucrurile din jurul meu. Daca descriptia ta fata de mine este, intr-adevar, adevarata, inseamna ca eu nu ma simt prea nefericit. Si, cu toate acestea, tie ti-e frica, ca daca dobandesti linistea, pe care o am eu, vei fi nefericit, sau cel putin vei pierde capacitatea de a te bucura. Este corect?"

"Da. Nu stiu de ce, dar asa simt."

"Vrei sa spui, ca asa crezi. Dar, te mai intreb odata: Ce dovezi ai pentru aceasta credinta a ta? Ai incercat, macar pentru cateva zile sau saptamani sa vezi cum este sa te comporti la fel de calm ca si mine? Ai reusit sa iti demonstrezi, pe parcursul acestei incercari, spre satisfactia personala - sau ar fi mai bine sa spunem spre nemultumirea ta? - ca te-ai simti mai rau si mai nefericit decat te simti acum?"

"Nu, nu pot sa spun ca am incercat."

"Atunci, de ce nu incerci sa experimentezi, cu adevarat, acest lucru? La urma urmei, daca aceasta incercare nu functioneaza poti sa te intorci, oricand, la starea ta deprimanta de acum. Daca, pe parcursul incercarii tale de-a te comporta mai rational, incepi sa te transformi intr-un zombi mecanizat, poti sa te reantorci, oricand, la oricare nivel de irationalitate, pe care doresti sa il ai, din nou, in viata ta. Pentru ca, tu nu semnezi nici un contract, in prealabil, prin care sa se stipuleze ca vei continua sa te comporti intr-un mod `rational` rece si indiferent, daca experimentul cu gandirea logica incepe, intr-adevar, sa o ia in directia aceea. In orice caz, din cate vad eu, pentru ca nu ai incercat niciodata sa vezi cum este sa gandesti rational, si pentru ca te simti foarte nefericit datorita stilului de viata irational pe care il ai acum, continui sa inventezi un lucru fata de care ai o frica irationala, ca si o justificare pentru `pericolele` care ar putea sa apara, daca te-ai schimba pe tine."

"Vreti sa spuneti, ca oamenii ca si mine se tem atat de tare sa isi schimbe modul de a trai, incat nascocesc obiectii false si exagerate pentru a nu face acest lucru?"

"Intocmai. Inainte sa incerci, macar, sa vezi cum e o alta cale, inventezi atat de multe contraargumente fantastice fata de asta, incat nu iti acorzi nici macar o sansa sa aflii daca ar fi satisfacatoare."

"Deci, considerati ca, in acest moment, tulburarea mea consta nu atat de mult in faptul ca ma comport irational, ci in faptul ca refuz sa incerc, macar, sa vad cum este sa fii rational; si pe langa asta, insist si asupra faptului ca, daca chiar as incerca, m-as transforma intr-un zombi mecanic si insensibil? "

"Exact. De ce nu incerci sa vezi cum este?"

Ronald, chiar a incercat sa lucreze la compulsia lui cu mancatul si sa isi interogheze credintele irationale, care ii creau frecventele anxietati. Mi-a relatat, foarte entuziasmat, dupa cateva saptamani, dupa ce realizaze deja progrese considerabile, urmatoarele:

"Pe langa faptul ca am reusit sa nu mai mananc atunci cand nu imi este foame, asa cum faceam cand am venit prima oara la dumneavoastra, am inceput sa tin, pentru prima oara in viata mea, si o dieta adevarata si am slabit deja 3 kilograme jumate. Sunt convins ca voi avea si mai putine kilograme, mai ales acum cand realizez ca mancam atat de mult pentru a-mi distrage atentia de la ideea mea ticnita ca nu pot face fata, de unul singur, pericolelor vietii, fara a fi in continuare bebelusul parintilor, sotiei si chiar a copiilor mei.

"Si vreau sa mai subliniez un lucru. Odata cu reducerea compulsiilor mele alimentare si a unora dintre fricile mele cu privire la faptul ca nu pot infrunta anumite evenimente, m-am asteptat ca acele stari reci, de indiferenta, de care, ma temeam, acum cateva saptamani, sa apara si ele, dar pur si simplu, nu s-au materializat. Din contra! Ma simt al naibii de sentimental, dar intr-un sens bun, si sunt atat de entuziasmat de viata mea, incat aproape ca ma duc cantand, in fiecare dimineata, la servici. De altfel, chiar in aceasta dimineata, pentru prima data dupa multi ani, m-am trezit cantand. Si m-am oprit pentru un moment, timp in care m-am ascultat spunandu-mi, `Woaw! Banditul ala de Harper - a avut dreptate! Daca ceea ce se intampla acum si anume faptul ca eu cant in drum spre servici, ilustreaza cat de mecanit m-au facut aceste chestii ale terapiei rationale, cred ca ar trebui sa imi maresc considerabil doza si sa invat sa ciripesc ca o privighetoare!` Imi place sa ma comport ca acest tip de robot!"

Asa cum a inceput sa observe si acest client, o abordare rationala asupra vietii nu presupune o rationalitate de un singur tip. Definitia rationalului folosita in REBT este: dovedirea ratiunii; nu a prostiei si necugetarii; este cu judecata; duce la rezultate eficiente; produce efecte dorite cu un minimum de cost, timp pierdut, I inutil, sau efecte secundare neplacute; ajuta la atingerea obiectivelor individuale si sociale pentru care luptati.

Asadar, ratiunea umana include emotii adaptative, obiceiuri sanatoase, si o existenta captivanta. Viata rationala nu reprezinta un sfarsit in sine. Viata este rationala atunci cand va folositi capacitatea intelectuala pentru a va crea zile si ani mai fericiti si mai satisfacatori. A fi rational inseamna a va comporta (si simtii!) mai plini de bucurie.

Rationalitatea¸asa cum o denumim noi, nu corespunde cu modul perfectionist sau absolutist. Cu toate ca ne consideram destul de rationali, nu suntem niste rationalisti consacrati. Rationalismul considera ca ratiunea sau intelectul, si nu simturile, este sursa adevarata a cunoasterii noastre. Noi nu credem, la fel. Asemenea majoritatii oamenilor de stiinta moderni, admitem faptul ca, cunoasterea este, in mare masura, influentata de gandirea umana. Dar recunoastem, de asemenea, ca aceasta este dependenta de simturi, emotii si comportamente.

Anumiti oameni devotati rationalitatii, precum Ayn Rand si Nathaniel Branden considera ca ratiunea este perfecta si pretind ca ea produce, in mod invariabil, comportamente "bune" si "sanatoase". Noi nu suntem de acord; iar eu (A.E.) am scris o carte intreaga in care am descris pericolele obiectivismului, si a filosofiei lui Rand.

Daca nu privim gandirea rationala ca fiind un Bine Absolut, sau un sfarsit, in sine, ci mai degraba si mai rezonabil un mijloc spre un rezultat din ce in ce mai bun, in ceea ce priveste fericirea umana - si, mai ales, in ceea ce priveste minimalizarea anxietatii, depresiei, ostilitatii si a autoevaluarii globale negative - evitam capcana de a fi prea rationali. "Rationalitatea" excesiva, exagerata sau dogmatica presupune o contradictie. Cu cat impingem mai tare ratiunea spre extremele, care ne sunt daunatoare si cu cat o transformam mai tare intr-un dogmatism, cu atat mai putin se numeste ratiune. Ratiunea absoluta este, probabil, nonsensul absolut!

Cativa dintre urmasii REBT-ului sunt acuzati de faptul ca se comporta "prea rational" si ca isi incurajeaza clientii sa se manifeste prea impasibili. Astfel de acuzatii ar putea avea un sambure de adevar. Dar daca acesta este cazul, inseamna ca acesti urmasi practica prost Terapia Rational Emotiva si Comportamentala. Asa cum am notat anterior, Maxie C. Maultsby a definit gandirea rationala ca fiind acel gen de gand care va duce la conservarea vietii dumneavoastra, va produce un minimum de ingrijorare si conflict intern, si daca actionati asupra lui, va va impiedica sa experimentati conflicte nedorite cu alti oameni.

Daca urmati acest tip de gandire rationala, nu veti raspunde in mod mecanic sau supra-rational. Atunci cand se face referire la termenul de rational, diferiti oameni afirma diferite lucruri. Noi ne referim la faptul ca este: inteligent, eficient, si nedaunator. Si includem si emotia, sensibilitatea, creativitatea, si arta ca si preocupari pe deplin rationale - atata timp cat nu le duceti la astfel de extreme, incat sa va saboteze viata si alte forme de a va bucura.

Este rationalizarea rationala? In nici un caz! Rationalizarea inseamna inventarea unor explicatii aparent rationale sau plauzibile pentru comportamentele, credintele si dorintele dumneavoastra, fara a fi, de obicei, constienti ca aceste explicatii nu sunt fondate. Prin urmare, rationalizarea sau justificarea propriului comportament, echivaleaza cu opusul gandirii rationale referitor la acest comportament.

In mod similar, chiar daca a intelectualiza inseamna, intr-un sens filosofic, a rationa sau a gandi, intr-un sens psihologic inseamna a supraaccentua preocuparile intelectuale, cum sunt informatica, si a minimaliza domeniile afective, precum teatrul sau muzica. A intelectualiza, inseamna, de asemenea, a va gandi, intr-un mod atat de compulsiv, la problemele dumneavoastra emotionale, incat ajungeti sa le negati si sa le evitati, in loc sa incercati sa le rezolvati.

Asadar, cu toate ca Terapia Rational Emotiva si Comportamentala este puternic in favoarea unei abordari rationale asupra vietii umane, ea nu este in favoarea rationalizarii sau a intelectualizarii. A gasi calea rationala de a iesi dintr-o tulburare emotionala inseamna a fi echilibrat si inteligent. Dar, a rationaliza si a intelectualiza asupra comportamentului daunator duce la perpetuarea lui. Ele nu reprezinta domeniul nostru de interes. Daca unii oameni ne acuza de faptul ca sprijinim "solutiile" rationalizate si intelectualizate pentru problemele oamenilor, aceasta este problema lor!

Va tragem un alt semnal de alarma in legatura cu puterile pe care le are rationamentul. Majoritatea oamenilor sunt capabili sa gandeasca mult mai bine, decat o fac in legatura cu problemele lor - si pentru a-I ajuta pe ei (si pe dumneavoastra) sa faca acest lucru, am scris aceasta carte. Dar gandirea poate fi interferata si de altceva: de tulburari de invatare (ca de exemplu tulburarea deficitului de atentie) si tulburari severe de personalitate (ca de exemplu tulburarea obsesiv- compulsiva). Daca dumneavoastra sau partenerii dumneavoastra au probleme deosebite in a gandi rational si a se comporta eficient, investigati, negresit, daca nu au una din aceste tulburari. Daca acestea se dovedesc a fi prezente, exista diferite tipuri de tratamente speciale - inclusiv reabilitarea, antrenamentul de abilitati, medicatia, si psihoterapia - care pot fi de ajutor pe langa trainingul pe care vi-l faceti pentru a avea o gandire rationala.