|
|
|
In teoria auto-guvernarii mentale, ideea centrala care se contureaza este aceea a nevoii pe care oamenii o manifesta de a 'guverna' sau de a conduce activitatile lor cotidiene. Exista foarte multe modalitati de a realiza acest lucru, in general fiecare dintre noi definindu-si treptat acel stil de auto-guvernare care ii confera cel mai mare confort psihic.
Aceasta maniera personala de monitorizare si control a propriilor evenimente, stari si actiuni defineste un stil care, in cele mai multe cazuri, datorita faptului ca asigura un anumit confort, avem tendinta sa-l perpetuam, acesta devenind astfel putin flexibil, inregistrand variatii foarte mici in functie de succes sau esec. Utilizarea flexibila a strategiilor mentale de auto-control duce la o varietate de stiluri de gandire.
Stilurile, ca si abilitatile, nu sunt date de la nastere, ci in mare parte reprezinta o functie a mediului in care se si dezvolta. O persoana care manifesta un anumit stil de gandire intr-o situatie poate avea un alt stil in alta situatie; mai mult chiar, persoanele pot avea un stil preferat intr-o etapa a dezvoltarii ontogenetice, preferand un altul, intr-o situatie diferita. Astfel, stilurile 'nu sunt fixe, ci fluide' (Sternberg & Lubard, 1991, p.22).
Tendinta indivizilor catre adoptarea unor anumite stiluri de gandire in functie de situatie trebuie diferentiata de abilitatea individuala de implementare a acestora. De exemplu, foarte multi studenti doresc sa-si exprime creativitatea, sa adopte un stil de gandire creativ in rezolvarea unor sarcini academice, dar putini reusesc realizarea in fapt a acestui lucru.
O problema care ramane inca neelucidata este aceea a originii acestor stiluri. Ce se cunoaste este ca stilul de gandire se modeleaza dupa tipul sarcinii si dupa situatie. Anumite sarcini reclama manifestarea primara, optimala a anumitor stiluri.
Sternberg subliniaza faptul ca socializarea copilului intr-un anumit sistem de valori va recompensa preferential anumite stiluri de gandire si va devitaliza pe altele.; dar faptul ca anumite persoane retin un stil care a fost putin recompensat intr-un anumit sistem cognitiv-valoric sugereaza faptul ca socializarea nu are o influenta covarsitoare asupra originii stilului, ci este vorba mai degraba de anumite dispozitii dificil de schimbat.
In conformitate cu teoria auto-guvernarii mentale, variatele stiluri de control al actiunilor nu reprezinta o coincidenta, ci sunt reflectari exterioare sau 'oglinzi' ale stilurilor prefigurate pe plan mental.
Sternberg si Wagner, pentru a descrie si explica stilurile de gandire, apeleaza la o analogie intre modul de structurare si functionare a guvernului unei tari si functionarea cognitiei umane, mecanismele analogice urmarind cateva criterii de baza.
Luand in considerare modul in care guvernul are structurate partile sale componente, acestea referindu-se la aspectele legislative, executive si judiciare, in mod similar se diferentiaza trei tipuri de stil de gandire:
stilul de gandire legislativ este preocupat de crearea, formularea si planificarea actiunilor cognitive; o persoana care exhiba un asemenea stil de gandire isi va formula propriile reguli si se va conduce, in general, dupa linii directoare personale in finalizarea actiunilor. Aceste persoane prefera probleme nestructurale sau nefabricate anterior, organizand materialul dupa propriile legi cognitive;
stilul de gandire executiv se concentreaza asupra implementarii si actiunii; persoanele care au predominant acest stil de a gandi urmeaza, de obicei, regulile prescrise de altii, apeleaza la modalitati actionale preexistente, preferand problemele si situatiile problematice prestructurate;
stilul de gandire judiciar are ca actiuni mentale predominante evaluarea, compararea si judecarea analitica a unor sisteme teoretice sau idei. Aceste persoane evalueaza legi si proceduri, judeca critic lucrurile, prefera probleme ce presupun analiza si evaluarea diferitelor idei. Ca studenti, acest tip de persoane prefera eseurile analitice, compararea punctelor de vedere opuse, analiza si descifrarea unor contradictii.
Pornind de la principalele forme istorice ale guvernarii, se diferentiaza alte patru forme de auto-guvernare mentala si, implicit, patru stiluri de gandire:
stilul de gandire monarhic este echivalent cu activarea si urmarirea unui singur obiectiv sau a unei maniere predominante de a realiza lucrurile si de a rezolva problemele. Persoanele caracterizate prin stilul de gandire monarhic se concentreaza asupra unui singur scop, devenind tensionate atunci cand au de finalizat mai multe actiuni concomitent. De asemenea, au o capacitate redusa de a rezista la stimuli distractori;
stilul de gandire ierarhic are abilitatea de a urmari scopuri multiple, fiecare avand prioritati diferite. Persoanele la care predomina un asemenea stil de a gandi, isi pot concentra atentia asupra mai multor scopuri concomitent, au capacitatea de a discrimina valentele acestora, de a ierarhiza obiectivele, de a considera anumite scopuri ca fiind mai importante decat altele;
stilul de gandire oligarhic se aseamana cu cel precedent prin faptul ca in campul cognitiv exista activate mai multe scopuri in acelasi timp, dar spre deosebire de stilul ierarhic, obiectivele nu pot fi discriminate. O persoana cu un stil oligarhic de a gandi se angajeaza in mai multe sarcini concomitent, dar va esua in a acorda importanta diferita acestora, nefiind capabila de a-si stabili anumite prioritati. Acest aspect va conduce aceste persoane la experienta conflictului si a tensiunii rezultate din incapacitatea de a stabili prioritati, deoarece toate obiectivele li se par la fel de importante;
stilul de gandire anarhic nu urmeaza in general nici o regula sau procedura bine definita, personala sau imprumutata. Persoanele cu un stil de gandire anarhic au tendinta de a obtine performante superioare atunci cand sarcinile si situatiile au un grad redus de structurare si un grad crescut de ambiguitate, in cazul in care procedurile de urmat nu sunt clare sau cand problemele cu care se confrunta se rezolva adeseori printr-un mecanism de insight.
Considerand ca si criteriu nivelurile de functionare ale unui guvern, cercetatorii disting alte doua tipuri de stiluri de a gandi:
stilul de gandire global prefera abordari relativ largi si abstracte, ignorand de cele mai multe ori structura in avantajul detaliilor. Persoanele cu un stil de gandire global dau dovada unor capacitati analitice superioare si a unor abilitati superioare de conceptualizare, avand rezultate superioare in lumea ideatica. Aspectul lor vulnerabil se refera la limitarea surprinderii ansamblului, a structurii generale. In tipologia lui Jung, acest tip de stil de gandire este similar psihotipului senzatie;
stilul de gandire local, complementar primului, prefera probleme mult mai concrete, avand o capacitate superioara de surprindere a structurii, a relatiilor dintre elemente, avand o orientare predominant pragmatica. Punctul lor vulnerabil se refera la in capacitatea, uneori, de a descifra detaliile, de a analiza elementele componente ale structurii. In tipologia lui Jung, acest tip de stil de gandire este similar psihotipului intuitie.
In functie de relatiile interne si externe ale unui guvern, autorii identifica alte doua stiluri de gandire:
stilul de gandire intern se caracterizeaza prin tendinta de a lucra individual, de canalizare a energiei spre interior, spre propria lume ideatica, coreland puternic cu o structura de tip introvertit. Persoanele cu un stil de gandire intern sunt orientate spre sarcina, au o senzitivitate sociala mai slaba si relatii interpersonale mai restranse;
stilul de gandire extern, complementar celui intern, prefera munca in echipa, canalizarea predominanta a energiei se realizeaza spre exterior, sunt persoane senzitive social, cu nevoie de recunoastere sociala si de aprobare din partea altora. Initiaza si intretin cu usurinta relatii interpersonale.
Luand ca si criteriu liniile politice stabilite de un guvern, Sternberg distinge alte doua tipuri de stiluri de gandire:
stilul de gandire conservator, care adera la regulile si procedurile deja existente, minimizeaza schimbarea, evita situatiile cu grad mare de ambiguitate, preferand sarcinile si situatiile sociale familiare. Acest stil de a gandi nu se opune stilului legislativ care, aparent, are aspecte contrastante; un individ poate fi legislativ si conservativ, daca, bazandu-se pe idei mai vechi, le restructureaza si, in final, va crea propria modalitate de actiune sau de punere a problemei;
stilul de gandire progresist va merge dincolo de regulile si procedeele existente, va incerca sa schimbe parametrii situatiei si, de asemenea, prefera situatiile ambigue si incerte.
Sternberg si Ruzgis (1994) apreciaza ca metodele clasice de evaluarea a nivelului general de dezvoltare mentala sunt inadecvate masurarii acestui concept, deoarece stilul de gandire nu este abilitate si nici trasatura de personalitate. Mai mult chiar, metodele psihometrice clasice au un caracter static si nu pot surprinde dinamica specifica stilurilor de gandire.
In conformitate cu aceasta ratiune, cercetatorii propun substituirea testelor clasice cu metode cu caracter calitativ, de genul eseurilor, metodelor sinoptice, chestionarelor de auto-evaluare si portofoliului. In 1998, Sternberg si Wagner elaboreaza chestionarul pentru evaluarea stilurilor de gandire ('Thinking Styles Questionnaire') alcatuit din 104 itemi repartizati in mod egal pentru cele 13 stiluri de gandire explicate anterior. Sarcina subiectului este de a evalua fiecare intrebare sau afirmatie pe o scala de tip Lickert de la 1 la 6, cotarea realizandu-se prin insumarea rezultatelor si elaborarea unei ierarhii a acestor stiluri.
Aplicarea conceptului de stil de gandire este extrem de larga, cuprinzand arii, cum sunt educatia, domeniul clinic, domeniul organizational sau psihologia judiciara.
Cele mai multe cercetari cu caracter aplicativ s-au realizat in domeniul educational, prin derularea unui program foarte vast de cercetare in scolile si universitatile din Statele Unite.
Obiectivele cercetarii constau in aprecierea relatiilor dintre stilul de gandire si performantele academice, evaluarea rezistentei la stres a cadrelor didactice, precum si aprecierea legaturii dintre stilul de gandire al studentului si profesorului.
Concluziile la care a ajuns acest studiu amplu subliniaza urmatoarele idei:
profesorii de liceu sunt mai legislativi si mai putin executivi, comparativ cu profesorii din invatamantul superior; cu alte cuvinte, primul grup incurajeaza mai mult manifestarea creativitatii elevilor decat cel de al doilea grup;
stilul executiv, local si conservator coreleaza semnificativ pozitiv cu varsta cadrelor didactice; profesorii mai tineri incurajeaza intr-o mai mare masura stilul judiciar, extern si progresist;
exista diferente semnificative intre cadrele didactice, la nivelul stilului de gandire, in functie de disciplinele predate; astfel, profesorii din universitatile tehnice au un stil de gandire predominant local, analitic, pe cand in cazul profesorilor care predau discipline umaniste, acestia prefera un stil de gandire progresist si judiciar, incurajand mai puternic gandirea critica a studentilor;
la nivelul universitatii ca organizatie, s-a constatat ca se promoveaza explicit sau implicit (tacit) un anumit stil de gandire; astfel, unele universitati sunt mai legislative, externe si progresiste, pe cand altele sunt mai executive, interne si conservatoare;
s-a demonstrat existenta unei corelatii semnificative intre stilul de gandire al profesorului si cel al studentului; diferentele dintre profesori nu consta atat in cantitatea de informatii de care dispune, ci mai degraba in modul in care exprima aceste cunostinte si abilitati, adica in stilul de gandire; cu timpul, acest stil se va transmite implicit studentului;
s-a demonstrat ca in cazul in care exista o potrivire intre stilul de gandire al profesorului si cel al studentului, profesorul va avea tendinta sa realizeze o supraevaluare a performantelor acestuia.
