|
|
|
Raporturile geneticii cu psihologia; directii de cercetare
Genetica actuala este atat de complexa, incat trebuie sa distingem mai multe domenii specializate. Astfel, genetica formala trateaza legile transmiterii caracterelor ereditare, genetica moleculara studiaza ereditatea la nivel molecular, genetica umana se ocupa de om si se inerfereaza cu medicina, psihologia, etologia in domenii ca: genetica medicala, psihogenetica, genetica comportamentala. Interesul psihologiei pentru genetica deriva din telul marturisit al acesteia de a descifra destinele noastre individuale, de a deslusi legatura intre ereditate si personalitate.
Cunostintele despre personalitate au evoluat ca si termenul 'persona(lat.=masca), care desemna initial exteriorul, masca, ajungand, prin metonimie, sa insemne rolul, personajul si in sfarsit, personalitatea, ideea de personalitate. Ce face ca o fiinta sa fie ea insasi? Suntem doar produsele mediului social, cum au sustinut behavioristii, care au si reusit sa excluda pentru o vreme genetica din psihologie si cum sustin inca unii psihologi contemporani (americanul Skinner :' nu am vazut inca ce poate face omul din om!')? Doctrina uniformitatii esentiale a copiilor la nastere a marcat politica in domeniul educatiei si guvernarii. Or, toate dovezile de care dispunem tind catre concluzia ca ereditatea, cu tot ce inseamna ea, inclusiv inzestrarea psihica nu este mai putin importanta decat cultura. Copii ai hazardului, suntem niste unicate inca din momentul conceptiei.
Psihogenetica, o noua ramura a geneticii, pe care si-o revendica si psihologii, are ca obiect evidentierea rolului factorilor ereditari in viata psihica. Serveste pedagogiei in procesul de instruire si educatie. Nu exista nici o contradictie intre recunoasterea
a influentei genetice asupra personalitatii si importanta acordata educatiei. Care este rolul bagajului genetic in itinerariul nostru biografic si care este rolul mediului? Este adevarat ca uneori o singura gena ravaseste o viata! Dar tot atat de adevarat este ca definirea individualitatii reclama un mediu adecvat. Ne nastem cu un potential genetic care se va realiza sau nu in functie de existenta unui mediu sociocultural si educational adecvat. Cati tineri supradotati nu au intrat in anonimat fiindca nu au gasit microclimatul fertil? Si invers, cati tineri mai putin 'bogati' genetic nu au ajuns somitati pentru ca au avut sansa de a evolua intr-un mediu stimulant? Drept concluzie, am putea cita cuvintele lui Voltaire: 'O educatie aleasa pune in valoare calitatile omului, dar nu poate sa le creeze'.
Fiecare individ are nevoie de o atentie aparte intr-un mediu anume construit. Pentru psihologie, studierea diferentelor interindividuale are consecinte importante in ceea ce priveste:
politica educationala: invatamantul ar trebui diferentiat in functie de posibilitatile, calitatile si aptitudinile elevilor. De la selectia viitorilor elevi pana la volumul informatiilor pe care le poate inmagazina creierul uman, de la bioritmurile scolare pana la verificarea performantelor individuale, componenta genetica nu poate fi ignorata;
orientarea profesionala: selectia, formarea si promovarea valorilor, a calitatilor utile societatii ar trebui sa se faca potrivit sintagmei 'omul potrivit la locul potrivit'. In numeroase cazuri ar fi posibila evitarea risipei de inteligenta si aptitudini;
psihoterapie: intelegerea aspectelor innascute ale personalitatii va duce la identificarea datelor ce nu pot fi schimbate si orientarea spre cai mai eficiente de rezolvare.
Genetica comportamentala, recunoscuta recent ca disciplina distincta (odata cu prima carte publicata de Fuller si Thompson in 1960), cunoaste o crestere exponentiala dupa anii 70, cand stiintele comportamentale au inceput sa accepte teoria si metodologia geneticii. Desi preocuparile legate de genetica comportamentala sunt vechi, istoria geneticii comportamentale incepe cu adevarat cu Darwin ('Expresia emotiilor la om si animale') si cu Galton, care a studiat avant la lettre ereditatea caracteristicilor mentale si a sugerat folosirea gemenilor si a copiilor adoptati in studiul corelatiei ereditate-mediu.
La inceputul secolului trecut se admitea ca integul comportament uman este puternic modelat ereditar - atat trasaturile normale, cat si psihozele, alcoolismul, inapoierea mentala si crima. Sub influenta darwinismului social, s-a incercat explicarea comportamentelor 'deviante' prin absenta selectiei naturale si s-a propus cmpensarea acesteia cu eugenismul. Teoriile biologizante au avut consecinte grave: sterilizarea bolnavilor, adoptata in 30 de state din SUA si in cateva tari din Europa. Exagerand rolul ereditatii, Charles Davenport/ unul dintre initiatorii eugenismului nord-american, credea ca si comportamentul normal este controlat genetic. De exemplu, afirma ca ofiterii de marina au o gena specifica - gena pentru dragostea de mare sau thalassophilia, care s-ar gasi pe cromozomul X si s-ar transmite astfel de predilectie barbatilor. Apoi, cu timpul, in genetica au patruns tot mai mult teoriile ambientaliste, conform carora comportamentul este modelat decisiv de mediu, de saracie, de carenta educationala, de contextul familial nestimulativ. Programele de asistenta sociala concepute de societate au insa costuri prohibitive si au fost in cele mai multe cazuri abandonate.
Desi dezbaterea ereditate - mediu este mai veche decat psihologia insasi, ea este, totusi, mai vie ca niciodata. Pana acum, nici un comportament uman nu a fost relationat exclusiv de markeri genetici. Asadar, comportamentul nostru nu este mostenit per se , ci este rezultatul experientei si al invatarii. Zestrea ereditara specifica poate insa facilita sau frana invatarea sau elaborarea unui pattern comportamental. Complexitatea interactiunii ereditate - mediu deriva din existenta unui numar imens de genotipuri potentiale, de peste 70 de trilioane, precum si a unui numar infinit de medii diferite. O analogie utilizata in psihologie este cea cu suprafata unui dreptunghi. Acesta nu poate exista in lipsa ambelor latimi si lungimi, iar suprafata sa se modifica daca se modifica una dintre ele. In acelasi fel, si comportamentul este determinat atat de ereditate, cat si de mediu. Intre acesti termeni exista o interactiune si o interconditionare totala. In ce fel determina schimbarile unuia dintre acesti doi termeni modificarile celuilalt? Aceasta intrebare repezinta una dintre preocuparile actuale ale psihologilor.
Punctul de vedere al geneticii contemporane a fost expus de Lewontin(1985): 'Pentru determinismul biologic noi nu suntem liberi, deoarece viata este limitata de un numar relativ mic de cauze interne, si anume genele care genereaza comportamente specifice sau predispozitii pentru comportamente specifice. Dar aceasta teorie pune pe plan secundar chiar esenta diferentelor dintre biologia umana si biologia celorlalte organisme. Creierele noastre, mainile noastre, limba noastra ne-au facut independenti de numeroase caracteristici ale lumii exterioare. Biologia noastra a facut din noi creatori care recreeaza constant mediul psihic si material si a caror viata individuala rezulta dintr-o multiplicitate extraordinara de traiectorii cauzale care se intersecteaza. In acest sens tocmai biologia noastra ne face liberi'. In ceea ce priveste ereditatea, disputa dintre determinism si libertate este bazata pe eroare intrucat opusul libertatii nu este determinismul, ci coercitia. Ironia sortii face ca oamenii sa se revoltae atat de tare impotriva determinismului genetic, care este doar o parte din constructia lor, dar in acelasi timp sa ii imbratiseze de buna voie pentru a se elibera de responsabilitati. Criminalii se folosesc de scuza nebuniei, magnatii de boala Alzheimer pentru a motiva neplata impozitelor, pacientii din psihoterapie isi invinuiesc parintii pentru nefericirile personale, nenumarati oameni isi consulta horoscopul.
In genetica comportamentala, dezbaterea ereditate - mediu urmareste rolul pe care ii au bagajul genetic si factorii mezologici in multe domenii de cercetare:
originea limbajului
personalitatea
boala mentala
agresiunea
diferentele de gen
inteligenta
La interferenta cu psihologia si psihiatria s-au conturat in ultimul timp noi directii de cercetare in genetica:
epidemiologia genetica a bolilor psihice si a trasaturilor psihice ale personalitatii normale,
scanarea genomului uman pentru localizarea genelor multiple implicate in cauzalitatea bolii maniaco-depresive, a schizofreniei, a bolii atacurilor de panica, a bolii Alzheimer, a alcoolismului, a tulburarilor cu debut in copilarie cum sunt autismul, sindromul hiperkinetic si tulburarile de comportament. Va veni probabil momentul ca esantioanele de AND sa inlocuiasca geamurile de unic sens utilizate in psihiatrie,
.problemele etice, in special problema riscului discriminarii sociale a individului pe baza
informatiei genetice. A devenit evident faptul ca localizarea genelor de predispozitie pentru unele tulburari psihice, sau a celor de susceptibilitate pentru unele comportamente va deschide noi perspective terapiei. Lumea va deveni mai simpla sau mai complicata pentru parinti si pedagogi cand pediatrul le va prezenta lista multiplelor lor susceptibilitati genetice?
