|
|
|
INVELISUL CORPULUI UMAN – PIELEA
Structura pielii la prima vedere pare a fi simpla, insa acest invelis este foarte complicat. Izolarea corpului uman impotriva influentei, factorilor nefavorabili ai mediului inconjurator, protejeaza organismul de temperaturi ridicate sau scazute, de penetrarea apei si a tuturor agentilor patogeni: bacterii, virusi, fungi, protozoare, nematozi, etc. Pielea este un filtru foarte bun, prin care pot penetra numai anumite substante benefice pentru organism. Nu tot ceea ce patrunde in organism injectabil, penetrand fortat pielea, este benefic organismului, macromoleculele penetrate fortat produc de multe ori poluarea intregului organism, de aceea, acum se elaboreaza metode noi de interventie in organism prin piele (filtru), care sa nu influenteze negativ procesele vitale.
Studiul acestui invelis a dat nastere unei stiinte separate – DERMATOLOGIA, considerata a fi foarte complexa deoarece pe piele apar o gama de afectiuni complicate care pot fi provocate de catre factori interni si externi greu de diagnosticat.
Din punct de vedere histologic pielea corpului uman este alcatuita din mai multe structuri. Epidermul este construit din mai multe straturi de celule denumite generos keratocite din cauza functiei de baza. Stratul bazal este alcatuit dintr-o grupa de celule keratocitice rezistente la actiunea factorilor nefavorabili ai mediului inconjurator. Printre aceste celule se afla melanocitele, celulele Langerhans si celulele Merke.
Keratitele bazale sunt celule cilindrice inalte, implantate vertical, cu nucleul voluminos, oval, hipercromatic, intens bazofil, ocupand aproape tot volumul celulelor. Aceste celule in procesul turn over-ilor genereaza celulele straturilor supra-adiacente. Aici deseori se observa prezenta mitozei – proces care in celelalte celule nu se observa. Celulele cilindrice se leaga de membrana bazala prin filamente groase spiralate.
Stratul mucos al lui Malpighi reprezinta portiunea cea mai groasa a epidermului si prezinta mai multe straturi de celule aranjate in mozaic. Pe masura ce se indeparteaza de stratul bazal din care se nasc celulele, acestea se turtesc, pe masura ce se deplaseaza pe axul orizontal nucleul acestor celule pare palid si voluminos, iar citoplasma ecozinofila. In aceasta zona apar unele spatii prin care se misca limfa si in care se observa puntile de unire, “spini”, constituite de expansiuni citoplasmice cu rolul de a grupa fibrele, care intaresc coeziunea intre celule. Aceste punti de uniune prezinta o umflatura centrala, iar capetele se fixeaza pe ingrosari discoide ale membranei celulare.
Stratul granulos il continua pe cel malpighian in evolutia celulelor spre suprafata. Este constituit din 1-4 randuri de celule romboidale, dar latite pe axul orizontal. Nucleul este voluminos, in parte mascat de granulatiile de keratohialina care bureaza citoplasma, conferind celulelor o tenta inchisa.
Stratul lucidum este situat intre stratul granulos si cel superficial, bine vizibil numai in epidermul palmar si plantar. Acesta este constituit din 1-3 randuri de celule, de asemenea alungite, paralele cu suprafata, prost delimitate, translucide, anucleate.
Stratul cornos a carui grosime variaza in functie de regiune, de la aproximativ 1/5 pina la 1/2 din inaltimea epidermului, este construit din celule mult turtite, cu citoplasma eozinofila si omogena, anucleate - aspect datorat gradului mare de keratinizare.
Exista doua tipuri de keratina: keratina moale, sintetizata si prezenta in epiderm si in teaca externa a firului de par, si keratina tare prezenta in unghii si in corticala firului de par.
Procesul de keratinogeneza incepe din celulele stratului bazal, dar se desavarseste in stratul cornos constituind maturizarea cornoasa in care componentele citoplasmice sunt degradate intr-o masa amorfa inconjurata de o membrana impermeabila, complex care reprezinta tocmai celula cornoasa.
Reinnoirea celulelor epidermului reprezinta evolutia keratinocitelor epidermice care migreaza de la nivelul stratului germinativ, unde se reproduce in proportie de aproximativ 70%, spre suprafata, pe masura ce se produce maturarea cornoasa. Reinnoirea celulelor este mult scurtata in anumite afectiuni patologice. In cazul psoriazisului celulele se reinnoiesc numai la 4-5 zile, formand niste cruste evidente pe suprafata pielii.
Procesul de melanogenizare serveste la transferul melaninei catre keratinocitele straturilor superioare malpighiene. Melanina este un polimer cu greutate moleculara mare: sub actiunea tirozinazei enzima trece in 3,4 –dihidroxifenilalanina (DOPA) si apoi in DOPA – chinona. In final se ajunge prin polimerizarea indol 5-6 chinonei, la formarea unei polichenone regulate care da nastere melaninei unindu-se cu o glicoproteina.
Rolul esential al melaninei este de fotoprotectie avand capacitatea de a absorbi radiatiile ultraviolete influentand culoarea pielii.
In epiderm, in afara de keratinocite si melanocite mai sunt prezente si alte celule:
celulele Langerhans sunt localizate intre celulele stratului bazal si straturile malpighiene, poseda prelungiri dendritice si au rolul de a prezenta antigenul limfocitului T in reactiile imunitare;
celulele Merkel sunt situate imediat deasupra membranei bazale a epidermului varfurilor degetelor, patului unghial, gingiilor, buzei si mucoasei bucale.
Jonctiunea dermo-epidermica este marcata prin prezenta membranei bazale care separa cele doua componente ale pielii. Aceasta apare cu o structura complexa in microscopia electrono-optica, cele doua componente principale fiind: lamina lucida si lamina densa.
Interlinia dermo-epidermica are o forma ondulata marginind in zona boltilor papilele dermice, iar intre acestea mugurii interpapilari.
Dermul este situat imediat sub epiderm si este constituit din trei zone:
a) Dermul superficial cu o structura mai laxa;
b) Corionul demarcat in partea superioara de o linie aproape orizontala, are o structura mai densa si este situata la distanta mica sub mugurii interpapilari;
c) Dermul profund cu fascicule colagene, groase.
Structura intima a dermului comporta un schelet reprezentat de fibre colagene grupat in fascicule elastice si fibre de reticulina, de substanta fundamentala care umple spatiile interfibrilare si de celule putin numeroase, presarate rar. Dermul asigura elasticitatea, tensiunea, rezistenta la presiune si protectia mecanica a pielii.
Hipodermul este constituit dintr-o retea de trasee conjuctivo – elastice, ale carei ochiuri sunt ocupate de lobuli grasosi constituiti din celule adipoase. Sub hipoderm se afla tesutul celular subcutanat.
