|
|
|
Comportament normal versus comportament simulat
In sens larg, comportamentul reprezinta maniera specifica prin care subiectul uman este determinat sa raspunda printr-un ansamblu de reactii la solicitarile de ordin fizic sau social care vin din ambianta, cautand sa se adapteze la situatii noi.
In viata unei persoane, apar adesea situatii care o solicita in mod contradictoriu. Anumite cerinte sociale pot intra in contradictie cu starea de moment sau chiar convingerile intime ale persoanei, cu sistemul propriu de valori. Apar, astfel, dilemele de comportament, depasirea lor presupunand din partea persoanei maturitate sociala, plasticitate psihica si suplete comportamentala. Daca adeptii behaviorismului ortodox foloseau termenul de comportament pentru a face referire la reactiile exteriorizate ale organismului, la ceea ce poate fi observat, inregistrat si masurat direct, o data cu dezvoltare a procedeelor si tehnicilor de inregistrare a reactiilor organismului, au fost descoperite si urmarite noi modificari interne, care tin de procesele gandirii, emotiei, limbajului e.t.c. mai fine decat cele observate anterior. Astfel, s-au distins doua modalitati de raspuns comportamental (Ciofu, 1974):
(a) – Comportamentul aparent (Overt behavior) – care include reactiile exteriorizate ale persoanei, observabile direct, cum ar fi limbajul vorbit sau gestual, mimica, activitatea de miscare a membrelor sau corpului.
(b) Comportamentul inaparent (Covert behavior) – care include modificarile interne, indirect decelabile, ce insotesc procesele gandirii, emotiei, limbajului e.t.c. dintre care amintim: modificarile ritmului respirator, ale ritmului cardiac, a secretiei salivare, intensificarea activitatii glandelor sudoripare, a compozitiei chimice si hormonale a sangelui, cresterea conductantei electrice a pielii s.a.m.d.
Exista o continua interschimbare intre cele doua modalitati comportamentale, in sensul ca unui comportament aparent ii corespund in mod obligatoriu forme de comportament inaparent, insa nu oricaror manifestari inaparente le corespund manifestari ale comportamentului aparent. Atat modalitatile aparente cat si cele inaparente sunt aspecte ale unui comportament larg, cu o caracteristica de unicitate pentru momentul respectiv. Se stie ca orice comportament are concomitente cognitive si/sau biochimice, asa cum orice modificare biochimica este resimtita in modul de procesare a informatiei sau in comportament. Luand in calcul finalitatea actiunii, este important de sesizat cauza principala care optimizeaza interactiunea persoanei cu mediul, putandu-se astfel interveni asupra factorilor blocanti atat la nivel intern, cat si la nivel extern (Miclea, 1997). Una dintre problemele frecvent intalnite in activitatea judiciara este cea a comportamentului simulat al persoanelor implicate in diferite cauze penale. In functie de situatia in care se afla o anumita persoana, in functie de interesul si scopul urmarit, comportamentul obisnuit al acesteia poate lua formele conduitei simulate.
Conduita sau comportamentul simulat reprezinta o incercare de a ascunde sau falsifica sensul unei realitati. Persoana in cauza da intentionat un raspuns verbal strain aceluia pe care il gandeste, exteriorizand sau mascand o expresie care nu se potriveste cu aprecierea, atitudinea sau cu sentimentul autentic incercat.
Simularea nu este doar o simpla eroare, ea se caracterizeaza prin intentionalitate. Este o „greseala intentionata”, invaluita si sustinuta pragmatic. Simularea este o entitate contradictorie intre aspectul aparent si cel inaparent al comportamentului, expresia unei dedublari psihologice in raport cu sine. Aspectul aparent poate fi cunoscut, uneori este afisat abil sau naiv, cu efortul de persuasiune. Dimpotriva, aspectul inaparent este secretizat, nu face obiect de confesiune, iar uneori pentru a-l secretiza, se practica dezinformarea sistematica, dupa reguli tactice bine definite, pentru derutarea organelor judiciare.
Simularea are o prezenta cotidiana. Uneori se dovedeste a fi necesara, stimuland sensul vietii. Omul are nevoie si de unele parghii compensatorii, de autoiluzionare, de autoamagire. Pentru a depași momentele critice din viata, persoana, constient sau inconstient, isi protejeaza Eul prin cultivarea sentimentelor sperantei , increderii, optimismului. Simularea in aceste conditii reprezinta o forma ocolita de acceptare a conditiei umane, un loc de refugiu imaginar.
Conditia succesului unei simulari este data de consistenta sa interna, de abilitatea cu care subiectul mentine coerenta demersului sau fictiv. Ea presupune inteligenta, conduita „civilizata”. Contrafacerile sunt mijloace elegante de eludare a normelor sociale. Sub masca unor conduite conformiste, inventand mereu tactici derutante, simulantul se complace intr-un fals relational, structurandu-si un spatiu simulat, pentru a putea manipula. Cadrul fictiv nu numai ca ia locul realitatii, dar o si modifica.
Simularea este intotdeauna motivata, determinata de dorinte, de interese. Ea este o modalitate de realizare facila a scopului. Simularea apare in cele mai frecvente situatii: pentru disculpare, pentru a apara pe cineva, din nevoia de protectie, din dorinta de razbunare, pentru a rezista presiunilor si normelor coercitive ale comunitatii s.a.m.d.
Simularea se realizeaza prin diverse strategii: inventare, exagerare, diminuare, omisiune, substituire, transformare, tacere s.a.m.d. Ea se poate prezenta in diverse ipostaze (Cucos, 1997; Bus, 2000):
1. Simularea totala, in care falsitatea este prezenta pe intreg parcursul manifestarii comportamentale;
2. Simularea intercalata cu anumite franturi de adevar;
3. Simularea prin omisiunea voita a informatiei veridice;
4. Prezentarea unei variante sau ipoteze, greu verificabile, ca fiind adevarul insisi;
5. Recurgerea la demonstratii incongruente din punct de vedere formal (substituirea unei gandiri logice cu una pasionala);
6. Utilizarea abuziva a unor demonstratii care nu concorda sau nu sunt relevante pentru situatia concreta prezentata;
7. Persiflarea adevarului prin mimica, gestualitate, dand de inteles ca ceea ce se spune este fals;
8. Exagerarea sau absolutizarea unor aspecte neimportante in defavoarea esentialului;
9. Adaugarea la mesajul transmis a unor conotatii negative ce tin de profilul caracterial al emitentului;
10. Prezentarea unui adevar ca si cum acesta ar fi o minciuna si a unei minciuni ca si cum ar fi un adevar;
11. Crearea deliberata a unei derute interpretative prin jonctiunea dintre adevar si falsitate, inducandu-se prin aceasta dezinteresul interlocutorului pentru a mai cunoaste ceva.
Nu exista granite fixe, imuabile, intre adevar si falsitate, existand o permanenta interschimbare. Simulantul opereaza dupa o logica elastica, pentru a ajunge cat mai repede la tinta, fiind facilitat de limbaj si cunoscand foarte bine realitatea pe care isi propune sa o ascunda.
Simularea reprezinta o metoda de coping comportamental, avand functia de a preveni sau reduce reactia de stres, provocata de ancheta judiciara. Prin simulare, persoana este convinsa ca poate controla agentul stresant, obtinandu-se astfel o reducere a reactiei de stres. Acest efect pozitiv nu se inregistreaza in mod automat. In urma studiilor experimentale s-a constatat ca prin controlul stresului nu se obtine doar reducerea acestuia, ci in unele cazuri se poate ajunge la intensificarea fenomenului. Copingul comportamental antrenat in cazul simularii reduce stresul doar atunci cand (Miclea, 1997):
12. este urmat de un feed-back asupra eficientei interventiei comportamentale;
13. costul realizarii lui nu depaseste beneficiile;
14. reduce ambiguitatea si/sau incertitudinea legata de situatia stresanta.
