Notiunea de personalitate - Orientari majore in abordarea personalitatii, Tipurile psihologice din perspectiva psihologiei analitice, Notiunea de localizare a controlului

Notiunea de personalitate

Personalitatea este definita ca un set relativ stabil de caracteristici psihologice care influenteaza modul in care individul interactioneaza cu mediul sau (Gary Johns, 1998). Ea este evidentiata de modul diferit in care oamenii reactioneaza la multiplele situatii in care se afla, la problemele cu care se confrunta, la relatiile in care se implica, la persoanele cu care intra in contact. Cu toate ca personalitatea este relativ stabila, ea este susceptibila de schimbare prin experienta de invatare adulta.

Datorita problemelor legate de masurare, personalitatea are un trecut destul de lipsit de perspective in comportamentul organizational. Insa progresele inregistrate treptat in domeniul tehnologie de masurare ca si noi directii in organizatii, au condus la sporirea interesului. Nu se poate spune ca s-a ajuns la concluzia ca exista un anumit tip de personalitate - personalitatea cea mai buna - iar cei din pozitiile de conducere ar trebui sa invete sa aprecieze avantajele diversitatii angajatilor. Un concept cheie devine acum cel de "adecvare", punand persoana potrivita sa faca munca potrivita si expunand angajati diferiti unor stiluri manageriale diferite. Putem avea tendinta de a exagera impactul personalitatii asupra comportamentului organizational. Personalitatea va avea cel mai mare efect in situatiile "slabe" - situatiile cu rolurile definite lejer, putine reglementari si contexte de consolidare si sanctionare slabe.

1. Orientari majore in abordarea personalitatii

Personalitatea poate fi abordata din difertite perspective si din directii. Exista numeroase teorii ale personalitatii, dintre care amintim: biologista, experimentalista, socio-culturala si antropologica si cea psihometrica.

Orientarea biologista pune accent pe intreaga organizare psihocomportamentala a omului, subliniaza rolul motivelor biologice si al experientei timpurii - pre- si postnatala - in formarea personalitatii. Trasaturile primare sunt considerate ca fiind: dependenta, agresivitatea, sexualitatea.  Sunt insa si alte opinii, spre exemplu, americanii considera razboiul, agresivitatea si competitia ca fiind umane prin nastere.Totusi, exista societati (Arapesii din Noua Guinee) in care razboiul este necunoscut, iar comportamentul agresiv si competitiv virtual inexistent.
Necesitatea abordarii experimentaliste a personalitatii a fost formulata de Stanford (1963) astfel: "Studiul personalitatii este studiul modului in care oamenii difera pe un registru foarte intins in ceea ce au invatat: fiecare persoana deci este unica.dar toti au invatat in concordanta cu aceleasi legi generale." Au fost abordate indeosebi procesele de invatare, procesele perceptiei si procesele de cunoastere superioare.

Orientarea socio-culturala si antropologica se bazeaza pe ideea ca personalitatea poate fi inteleasa numai pe baza contextului social in care traieste individul, si numai comparand indivizii apartinand unor populatii si culturi diferite (Mead, Linton). Procesul de socializare este un proces social prin care individul uman, om, membru activ al societatii, parcurge transformari succesive. Prin intermediul acestui proces individul uman dobandeste posibilitatea de a-si  dezvolte o identitate, un ansamblu de idei o gama de deprinderi. Esenta acestui proces este ca societatea incearca sa tranforme individul (viitor actor al societatii) dupa chipul sau, astfel incat sa raspunda normelor, valorilor societatii. Conform teoriei rolurilor, fiecare dintre noi avem un status social si jucam diferite roluri in functie de cerintele si expectantele generale ale societatii.

Orientarea psihometrica vizeaza studiul trasaturilor exprimabile sub forma unor liste de atribute ce caracterizeaza persoana in cadrul unei situatii. A fost dezvoltat un numar mare de tehnici si instrumente de masura: scale, chestionare etc.

Personalitatea consista dintr-un numar de dimensiuni si trasaturi care sunt determinate complex de catre predispozitia genetica si trecutul de invatare pe termen lung al persoanei. De-a lungul timpului psihologii au ajuns la concluzia ca exista cinci dimensiuni de baza, dar generale ale personalitatii. Astazi, un numar impresionant de cercetari in domeniul personalitatii indica un acord general asupra modelului de 5 factori evidentiat prin tehnica factorizarii aplicata prin proceduri de autoevaluare si evaluari ale altora, proceduri realizate in mai multe lumi, pe diverse esantioane de subiecti (apartinand tuturor categoriilor de nationalitati, varste, sexe). Astfel, pentru populatia americana, structura factoriala este rezultatul unor deosebit de elaborate si extensive cercetari pentru a asigura o reprezentare echilibrata in termeni. Studiile lui Costa si McCrae (1985, 1992) i-au condus spre realizarea si validarea unor chestionare cu cei cinci factori si cate 6 fatete ale fiecaruia din ei, astfel: Extraversie, Deschidere la experienta, Agreabilitate, Constiinciozitate, Nevrozism.

Figura 1. Cele "cinci mari" dimensiuni ale personalitatii ( McCrae, 1992)

Acesti cinci factori au fost identificati de-a lungul unor culturi si limbi radical diferite oferind suport ipotezei existentei celor cinci factori si aplicabilitatii lor. Lasand la o parte vorbitorii de limba engleza, structura factoriala a modelului a fost replicata in limbile: germana, italiana, magheara, spaniola, chineza, japoneza, ceha, estoniana, finlandeza, croata. Modelul a fost, de asemenea replicat si pe populatia greaca.

Studii rezumative realizate de De Daad (1992) indica un acord unanim pentru primii patru factori (Extraversie, Stabilitate Emotionala, Agreabilitate, Constiinciozitate). In privinta celui de-al cincilea factor, denumirile sunt controversate inca.

Iata, pe scurt, cum pot fi descrise aceste dimensiuni fundamentale ale personalitatii:

Extraversiunea - sociabilitatea si ambitia, atractia interpersonala, afirmarea, puterea, izbucnirea - arata capacitatea de orientare a personalitatii catre exterior, modul de implicare in actiune, sociabilitatea persoanei.

Stabilitatea emotionala - controlul emotional, emotionalitatea, neuroticismul, adaptarea, anxietatea, afectul - arata caracteristicile emotionale ale persoanei (calm, multumit, emotiv) si diferite dificultati emotionale (anxietate, depresie, iritabilitate) Stabilitatea emotionala exprima gradul in care o persoana are un nivel corespunzator de control emotional (Gary Johns, 1998). Persoanele care au o stabilitate emotionala scazuta manifesta neincredere in propria lor persoana, precum si deprimare, in timp ce indivizii cu un nivel crescut al stabilitatii emotionale au o mare incredere in fortele personale, precum si o sporita consideratie fata de ei insisi.

Gradul de agreare - adaptabilitatea sociala, placerea, nivelul socializarii, amabilitatea, dragostea - se refera la calitatile emotionale ale persoanei si la comportamentele ei prosociale.

Constiinciozitatea - conformitatea, dependenta, responsabilitatea, prudenta, autocontrolul, interesul pentru munca, puterea realizarii - vizeaza modul concret, caracteristic al individului de a trata sarcinile, activitatile, problemele care apar in viata lui; cuprinde trasaturi cum ar fi ordinea, disciplina, responsabilitatea sociala. Constiinciozitatea s-a dovedit a fi unul dintre cei mai puternici predictori ai succesului in munca si al performantelor in realizarea sarcinilor. Indivizii constiinciosi vor respecta procedurile si vor actiona in scopul atingerii obiectivelor grupului.

Deschiderea la nou - gradul in care o persoana gandeste flexibil si este receptiva la idei noi, inovatoare. Acele persoane ce au o atitudine deschisa sunt mult mai creative si cu o imaginatie mai bogata decat persoanele inchise in sine, acestea din urma fiind favorabili mentinerii status quo-ului.

Cercetarile realizate de-a lungul timpului si care au evaluat aceste cinci dimensiuni au scos in evideta faptul ca ele sunt relativ independente si ele apartin intr-adevar, nu numai mentalului, ci si realului (Minulescu, 1997, in Irina Macsinga, 2003, pag. 95). Putem fi mai sus sau mai jos in orice combinatie de dimensiuni; ele tind totusi sa se mentina in diverse medii culturale. Astfel, persoane din culturi diferite folosesc toate aceste dimensiuni cand prezinta personalitatea celorlaltora.

2. Tipurile psihologice din perspectiva psihologiei analitice

Inca din cele mai vechi timpuri, oamenii s-au dovedit a fi foarte interesati de diversitatea si de pluralitatea comportamentelor umane. Hipocrate distingea in anul 450 i.Cr. patru temperamente diferite - o ipoteza pe care mai tarziu au preluat-o si alti specialisti. Insa abia C. G. Jung a adus argumente mai consistente in sprijinul acestei teorii in cartea sa "Tipuri psihologice".

Savantul elvetian sustinea ca oamenii au anumite trasaturi specifice care pot fi identificate cu usurinta. Cartea lui Jung, desi acopera o mica parte din preocuparile sale, a reprezentat si continua sa fie si azi o baza solida pentru diversele studii realizate.

Nota distinctiva a oricarei personalitati este data de caracteristicile ei dominante. Dintre toate caracteristicile pe care le detine un individ, el prefera sa le foloseasca in mod constant pe cele mai bine conturate, numite predispozitii. Celelalte caracteristici, mai putin dezvoltate, sunt oarecum neglijate in comparatie cu acestea. Predispozitiile definesc variatele aspecte (sau functii) pe care le imbraca interactia individului cu lumea. Urmatoarele patru perechi de caracteristici (sau predispozitii) vor forma tipul de personalitate pe care il reprezinta persoana respectiva:

Extravertirea (e) si introvertirea (i)- legate de preferinta noastra pentru lumea exterioara, respective interioara.

Functia senzoriala (S) si cea intuitiva (I)- legate de modul in care asimilam informatii despre lumea inconjuratoare.

Functia reflexiva (R) si cea afectiva (A) - legate de procesul prin care luam decizii.

Functia juducativa (J) si cea perceptiva (P) - legate de preferinta noastra pentru un stil de viata mai organizat, respective mai flexibil.

Pornind de la aceste predispozitii sau functii ale personalitatii, avem de-a face cu urmatoarele tipuri de personalitate:

Tipul extravertit. Numim extravertit acel habitus in care mecanismul extravertit precumpaneste. O atitudine extravertita normala nu inseamna niciodata ca individul se comporta oriunde si oricand conform unei scheme extravertite. In toate cazurile se poate sesiza cu usurinta la acelasi individ si anumite procese psihice in care apare mecanismul introvertirii. Functia psihica cea mai diferentiata este utilizata extravertit, in timp ce functiile mai putin diferentiate sunt folosite introvertit, prin urmare, functia care are valoarea superioara este expresia personalitatii constiente, a vointei, a intentiei, in vreme ce functiile mai putin diferentiate sunt si mai putin constiente si tin de ceea ce se intampla individului. Este genul de persoana care cedeaza in fata cerintelor exterioare, insa nu fara lupta, dar finalul este in favoarea conditiilor exterioare. Constiinta sa este orientata in intregime spre exterior, intru cat de acolo vine determinarea cea mai importanta, decisiva. Totusi, o atitudine prea extravertita poate sa se indrepte in asemenea masura impotriva subiectului, incat acesta sa fie sacrificat in totalitate asa-numitelor exigente obiective, de exemplu in situatia cand o organizatie se extinde continuu pe motiv ca exista comenzi, iar posibilitatile ivite trebuie realizate.

Tipul extravertit simte nevoia de a renunta la sine in favoarea obiectului si de a asimila subiectul obiectului. Exigentele inconstiente ale acestui tip au un caracter egoist, de fapt de natura primitiva si infantila. Echilibrul psihic este dat de compensarea atitudinii constiintei prin intermediul atitudinii inconstientului.

Gandirea extravertita se orienteaza in directia obiectului si a datelor obiective; nu are nevoie sa fie o gandire pur factuala, una concreta, poate fi si una ideala, daca se evidentiaza ca ideile folosite sunt imprumutate intr-o foarte mare masura din exterior (prin instruire, educatie, traditie).

Tipul gandire extravertita.

In aceasta categorie intra acei indivizi care se lasa intotdeauna calauziti de o gandire chibzuita, isi subordoneaza toate actiunile sale importante concluziilor intelectuale, orientate catre idei si fapte obiective, general valabile.

Nu prea crede in existenta unor posibile exceptii de la regula; el trebuie satsi realizeze idealul despre care considera ca reprezinta expresia cea mai pura a realitatii obiective. Pune pe primul plan respectarea adevarului, a dreptatii si abia apoi iubirea fata de aproape.

Este genul de persoana care reprimeaza activitatile artistice, estetice, cultivarea prietenei si in general orice forma de viata dependenta de sentiment.

Interesul pentru cei din jur este scazut, de aceea nu de putine ori este privit de ceilalti ca un tiran.

Tipul simtire extravertita.

Actioneaza dupa cum ii dicteaza sentimentele, sentimente care corespund situatiilor obiective si valorilor general valabile. Se intelege deci ca acest tip isi reprima la maxium gandirea, insa nu in sensul ca astfel de persoane nu gandesc deloc, dimpotriva gandesc foarte mult si foarte bine, dar gandirea nu este sui-generis, ci doar o anexa simtirii, in sensul ca ceea ce nu poate simtii, nu poate nici gandi constient.

Lucrurile se pot schimba in functie de semnificatia obiectului, atunci realizandu-se o asimilare a subiectului prin obiect, astfel incat subiectul simtirii ajunge in cele din urma sa dispara.

Intru cat in viata cotidiana apar nenumarate situatii diferite si ajung sa se inlocuiasca unele pe altele, tot astfel si personalitatea se divide intr-o multitudine de sentimente. De multe ori ni se pare ca intr-o situatie sunt intr-un anumit fel, iar in alta suntem altfel, dar in realitatea aceasta multiplicitate a personalitatii nu este posibila. Intotdeauna baza eului ramane aceeasi si astfel se opune categoric starilor afective in schimbare.

Tipul senzatie extravertita.

Se caracterizeaza printr-un foarte dezvoltat simt al realitatii. In orice imprejurare, realitatea tangibila este cea care ii poate crea acea stare de relaxare de care are nevoie. Atat intentia, cat si moralitatea unui astfel de tip caracterial vizeaza placerea concreta; scopul sau fundamental este acela de a simti in permanenta obiectul, de a avea senzatii si de a le savura.

Tipul intuitie extravertita.

Nu este de gasit in situatiile stabile, sau acolo unde sunt valori reale, unanim acceptate, ci acolo unde avem de-a face cu mai multe posibilitati. Situatiile stabile ii creeaza chiar o stare de sufocare.

Foarte important este faptul ca in situatiile in care apar noi posibilitati (chiar daca aceasta se opune credintelor sale  anterioare), nici ratiunea si nici sentimentul nu il pot opri sau nu-l pot face sa dea inapoi de la acestea. El poseda o moralitate cu totul aparte, nefiind nici afectiva si nici rationala; manifesta o grija scazuta atat fata de bunastarea celor din jur cat si fata de cea a propriei sale persoane.

In ceea ce priveste simtirea si gandirea sa, acestea sunt oarecum refulate si creeaza la nivel inconstient anumite ganduri si sentimente arhaice, infantile.

Tipul introvertit

Caracteristica acestui tip este aceea ca se orienteaza dupa factorii subiectivi, adica dupa acei factori ai perceperii si cunoasterii reprezentand dispozitia personala a individului respectiv, cu care se recepteaza excitatia senzoriala. Nu trebuie inteles ca atitudinea introvertita este identica cu eul subiectului, ci este structura psihica a subiectului de dinaintea oricarei dezvoltari a eului.

Introvertitul se separa de obiect si manifesta atitudini defensive si de impunere in fata obiectului; are nevoie mereu de o lucrare interioara enorma. Gandirea se orienteaza in momentul hotarator, dupa datul subiectiv. Starile exterioare nu sunt cauza, ci scopul acestei gandiri; gandirea introvertitului incepe in subiect si duce inapoi tot la subiect, chiar daca realizeaza incursiuni foarte intense in domeniul realului.

Tipul gandire introvertita

Este dominat de idei care nu izvorasc din datul obiectiv, ci din cel subiectiv; isi urmeaza propriile idei spre interior.

Tinde sa aprofundeze, nu sa se extinda.

Judecata sa pare rece, brutala, arbitrara, inflexibila pentru ca se raporteaza la subiect si foarte putin (ori deloc) la obiect. Obiectul este oarecum neglijat.

Apare de multe ori ca o persoana autoritara, chiar dura.

In mediul penitenciar, ca si educator, apare ca inaccesibil, avand o influenta scazuta, deoarece nu cuoaste mentalitatea detinutilor cu care lucraza. Exclude influentele straine, iar personal devine antipatic strainilor si de aceea mai dependent de cei apropiati.

Limbajul i se face mai personal si mai dur, ideile i se adancesc,  dar nu se mai pot exprima suficient prin materia existenta. Cat despre sensibilitate si emotivitate, acestea compenseaza ceea ce lipseste.

Tipul simtire introvertita

Dispun de un temperament melancolic, prefera sa nu iasa in evidenta, sunt persoane tacute, greu de inteles pentru cei din jur si de cele mai multe ori se gasesc in spatele unei masti copilaroase. Este tipul pentru care zicala "apele linistite sunt adanci" se potriveste perfect. Desi manifesta o deschidere fata de ceilalti, nu manifesta nici un fel de amabilitate sau bunavointa fata de obiectul strain, mai mult chiar afiseaza o atitudine rece, distanta, indiferenta fata de acesta.

Tipul senzatie introvertita

Se spune despre acest tip ca este unul specific persoanelor irationale, pentru ca ele atunci cand puse sa faca alegeri se bazeaza pe ceea ce se intampla in momentul respectiv, fara sa apeleze la judecati rationale. Se ghideaza dupa gradul de intensitate al participarii subiective a senzatiei declansate de stimulul obiectiv.

Senzatia introvertita sesizeaza nu atat suprafata lunii fizice, cat mai ales fundalul ei.

Intrucat dispune de o gandire si o simtire relativ inconstiente, acest tip se caracterizeaza si prin modalitati arhaice de exprimare; chiar si atunci cand gandirea si simtirea lui sunt constiente, folosesc tot expresii foarte uzuale, banale, indispensabile. Astfel, se situeaza intr-o lume mitologica, in care tot ceea ce il inconjoara se imparte in zei binevoitori si demoni rauvoitori.

In general, persoana apartinand acestui tip se multumeste cu inchiderea in sine si cu banalitatea realitatii pe care o trateaza arhaic, fara insa sa stie acest lucru.

Tipul intuitie introvertita

In aceasta categorie se inscriu, pe de o parte visatorul si vizionarul mistic (cazuri ce inclina spre patologie) si, pe de alta parte, artistul (cazul normal). Extrem de importanta este intensitatea intuitiei, astfel ca o adancire a acesteia poate produce o indepartare extraordinara a individului de realitatea tangibila, devenind o enigma pentru ce din jurul sau. Daca este artist, atunci arta lui este una abstracta, rupta de realitate, daca insa nu este artist, atunci el devine pentru ceilalti un geniu neinteles.

Limbajul pe care il foloseste, nu este unul pe care il utilizeaza toata lumea; aduce multe argumente, dar lipsite de acel "ratio" care convinge; este "glasul profetului in desert".

Persoanele de acest tip refuleaza senzatia obiectala, aceasta fiind de fapt caracteristica fundamentala a inconstientului sau.

Daca la inceput, ideea tipurilor nu a fost primita cu prea mare entuziasm, in 1972 s-a infiintat in Florida un centru oficial de cercetare in domeniu, numit Center for the Application of Psychological Type (CAPT). Aceasta institutie, care isi propune sa stranga informatii si date despre tipuri de personalitate, s-a constituit cu vremea intr-un centru mondial. Din 1975 Indicatorul de Tipuri Myers-Briggs este publicat in Statele Unite de catre Consulting Psychologists Press. Treptat, el a fost unanim recunoscut, iar interesul in privinta informatiilor pe care le contine a crescut considerabil, mai ales in perioada anilor '60. Tipologia respectiva se poate aplica oricarui individ, indiferent de zona culturala din care provine.

In ultimii ani, profesorul american David Keirsey a adus cea mai substantiala contributie la studiul tipurilor. Urmand, timp de aproape patruzeci de ani o metoda proprie de investigatie, el a conceput o teorie despre temperament care simplifica mult Indicatorul Myers-Briggs. Keirsey sustine ca cele saisprezece tipuri initiale - altminteri greu de retinut - pot fi grupate in patru temperamente de baza si da indicatii precise pentru identificarea acestora.

Mayers sublinia faptul ca nu trebuie inteles faptul ca intr-un om nu se gaseste decat un tip sau altul, ci ca el are preferinta pentru unul dintre ele. Pentru a ilustra aceasta idee Mayers a facut referire la modul in care ne utilizam mainile: desi noi ne utilizam ambele maini, de multe ori mana dreapta (in cazul in care nu suntem stangaci) este cea care actioneaza, cealalta fiind utilizata doar pentru suport.

Fiecare om are doua fete, una este indreptata catre evenimente, oameni, lucruri, cealalta este indreptata catre ganduri, dorinte, idei, imaginatie. Aceste doua moduri sunt complementare si tin de natura noastra, dar oamenii sunt in mod innascut mai atrasi de una dintre lumi, cea interioara sau cea exterioara. Astfel caracterul introvertit sau extravertit va fi mai puternic in dezvoltarea personalitatii si va juca rolul dominant in ceea ce priveste comportamentul.

Conceptia conform careia stilul de lucru al educatorului este variabil, iar personalitatea este stabila, structura ce nu poate fi usor de modificat, a generat o serie de contradictii in domeniul psihologiei judiciare, deoarece nu s-a inteles faptul ca, pentru a schimba stilul nu este necesara schimbarea personalitatii in ansamblu. Uneori este necesara doar o reechilibrare a dimensiunilor personalitatii, a ponderii pe care aceste dimensiuni o au in plan comportamental, efectele pozitive fiind accentuate, iar cele negative infrante. Tocmai de aceea sustin necesitatea cunoasterii celor mai frecvente tipuri de personalitate care stau la baza comportamentului educatorului din Penitenciar, pentru ameliorarea lor reala. Interpretarea personalitatii intr-o maniera dinamica, evolutiva, ar putea contribui la solutionarea dilemei.

Pentru fundamentarea cercetarii am recurs la interpretarea personalitatii educatorilor din penitenciar din perspectiva conceptului de tip psihologic dezvoltat de catre Carl Jung si evaluat cu ajutorul MBTI-ului, instrument de diagnoza psihologica creat de catre Katherine Briggs si fiica sa Isabel.

Lasand la o parte acesti factori generali, foarte importanta este si o alta structura de personalitate, si anume locul controlului.

3. Notiunea de localizare a controlului

Este o alta caracteristica specifica personalitatii si care influenteaza comportamentul individului la locul de munca este locul controlului.

Conceptul de "locus of control", introdus in anu 1966 de Rotter, isi are originea in Teoria invatarii sociale (teoria lui Bandura) si defineste modul in care o persoana isi explica succesul sau esecul prin cauze de tip intern sau extern, controlabile ori necontrolabile.

Rotter spunea "cand recompensele sunt percepute de subiect ca [] nefiind pe deplin legate de actiunile sale, atunci, in cultura noastra, sunt in general percepute ca fiind rezultatele norocului, sansei, sortii si sub controlul altor persoane mai puternice sau ca fiind impredictibile din cauza marii complexitati a fortelor ce il inconjoara. Cand evenimentul este interpretat in acest fel de catre individ, numim aceasta credinta controlul extern. Daca persoana percepe evenimentul ca fiind rezultatul comportamentului sau ori al caracteristicilor sale generale, numim aceasta credinta control intern."

Prin urmare, conceptul lui Rotter de 'locus al controlului', puternic influent, arata faptul ca oamenii dezvolta o expectatie genera1izata, in sensul daca evenimentele care li se intampla sunt cauzate de ei insisi (o 'orientare interna') sau de alte persoane, de soarta, noroc sau sansa (o 'orientare externa'). Rotter crede ca acest locus al orientarii controlului este mai de asteptat sa influenteze modul in care oamenii interpreteaza evenimentele noi si ambigue.

In 1973, L. M. Lefcourt a demonstrat ca exista o legatura intre performantele obtinute intr-o anumita activitate si locul situarii controlului comportamentelor. Astfel 'internalistii' obtin in general performante superioare in comparatie cu 'externalistii'. Acest lucru se explica prin faptul ca, 'internalistii', avand incredere mai mare in fortele proprii, isi pot modela permanent efortul in functie de natura factorului cognitiv sau a sarcinii de rezolvat, mobilizandu-se adecvat pentru indeplinirea ei.

Importanta crescuta acordata increderii in control a produs in literatura de specialitate proliferarea scalelor de masurarea 'locului controlului'. In mod eronat, cercetatorii au presupus adesea ca aceste sca1e masoara calitati, precum simtul competentei sau maiestria de a depasi evenimentele. Totusi exista o diferenta intre conceptul de locus al controlului si competenta.

In lucrarea 'Stress, Appraisal and Coping', aparuta in anul 1984 sub semnatura lui R. Lazarus si S. Folkman, arata ca parerile despre control sunt diferite si in conformitate cu modelul de stres psihologic al unei persoane, model dependent de gradul in care o persoana se simte provocata sau amenintata de cerintele vietii. Un simt al amenintarii intervine atunci cand o persoana se indoieste de abilitatea ei de a invinge cerintele importante ale vietii. Daca o persoana este amenintata, este de asteptat sa devina anxioasa sau ingrijorata. Pe de alta parte, intervine un simt al controlului cand ea crede ca poate, cu un efort considerabil, sa conduca solicitarile vietii si se centreaza pe ele ca sa faca experienta placuta. Aceiasi autori subliniaza si faptul ca anumite scopuri ale controlului pot coexista, acoperind atat circumstantele externe, cat si starile interne - de exemplu, schimband conditiile externe, tolerand durerea, controland reactiile, pastrand imaginea de sine si mentinand morala. Oamenii pot incerca astfel sa armonizeze cerintele muncii platite si ale celei facute acasa, in gospodarie ca sa sporeasca propriile resurse.

Se poate afirma ca un simt al controlului personal poate ajuta oamenii sa depaseasca greutatile si sa se bucure de echilibrarea muncii platite cu cea de acasa. Pe de alta parte, poate fi foarte demoralizant sa descoperi cum, contrar principalelor noastre asteptari, dar si ale a1tora, nu putem stapini cerintele vietii. Unele din cerintele 'dificile' pot fi cele pe care le producem singuri. Modificindu-ne scopurile, stabilind prioritati si delegind responsabilitati, putem reduce presiunile exercitate asupra noastra si, plini de speranta, sa mentinem un simt al controlului si deci al confortului psihic.

Locul controlului vizeaza, deci, un set de convingeri referitoare la faptul daca controlul comportamentului cuiva este realizat in principal de catre forte exterioare sau interioare (Gary Johns, 1998).  Este vorba, cu alte cuvinte, de o variabila, o dimensiune a personalitatii care se refera la convingerile oamenilor cu privire la localizarea factorilor care le controleaza comportamentul. La un capat al axei se gasesc externalistii - cei care considera ca fortele externe le determina comportamentul - iar la celalalt capat se situeaza internalistii - aceia care cred ca sansa de a-si controla comportamentul se afla in ei insisi.

Internalistii considera ca exista o relatie puternica intre efortul depus in munca si performanta obtinuta. Spre deosebire de externalisti, ei tind sa creada ca institutia in care isi desfasoara activitatea pune accentul foarte mult pe reusita de la locul de munca si va recompensa orice performanta obtinuta. Prin urmare, crezand ca recompensele pe care le pot primi vor fi influentate de comportamentul lor in munca, ei vor fi mult mai probabil atenti la informatia care ii va face capabili sa lucreze mai bine si o vor fructifica.

Externalistii tind sa priveasca lumea ca imprevizibila, un loc al norocului, in care soarta, sansa si cei puternici le controleaza destinul. (Gary Johns, Xie J., Fang. Y., 1992, pag 657-676).

Figura 2. Axa localizarii interne/externe a controlului (Xie J., Fang. Y., 1992 )

Cercetarile efectuate de Miller D., Kets de Vries, M. F. R., Toulouse, J. M. au evidentiat faptul ca localizarea controlului influenteaza comportamentul organizational, intr-o mare varietate de ocupatii. Astfel, directorii generali mai externisti s-au angajat in afaceri mai riscante, au promovat mai multe inovatii ale produsului sau legate de comercializare si au fost mai degraba lideri decat urmaritori in cadrul competitiei. Intr-un alt studiu, aceeiasi autori au aratat ca cei care cred ca au un control intern asupra propriei sanatati au fost mai atenti decat externalistii in materie de sanatate.

Intr-adevar, pentru ca se percep ca fiind capabili sa controleze ceea ce li se intampla, oamenii care cred in controlul intern sunt mai satisfacuti de munca lor, castiga mai multi bani si ajung in pozitii mai inalte in organizatii (Andrisani, P. J., Nestel, G., 1976, pag 156-165). Se pare chiar ca acestia sunt mai putin stresati, suporta mai bine stresul si se angajeaza in planificari mult mai ingrijite ale carierei (Thorton, G. C., 1978). Internalistii nu lucreaza obligatoriu mai bine decat externalistii, insa ei par sa actionezemai mai bine in munci care necesita initiativa si inventivitate, in timp ce externistii se descurca mai bine in cazul sarcinilor de rutina. Externistii prefera o supraveghere mai directiva, in timp ce participare si autoconducerea par sa fie mai potrivite pentru un subordonat internist.

Cand se vorbeste despre controlul personalitatii este esential, asa cum remarca si Rogers, sa se faca o distinctie clara intre influentare si determinism; astfel, daca determinismul presupune existenta unei relatii de cauzalitate, in cadrul influentarii aceasta nu este prezenta. Putem spune ca factorii externi, precum familia, colegii, prietenii nu exercita asupra noastra o functie de control extern, adica determinativ pentru personalitatea noastra, ci actioneaza ca si o factori de influenta.

Rogers, chiar, a adus unele critici conceptiei skinner-iene, reprosandu-i ca nu a avut in vedere posibilitatea individului uman de a-si controla propria personalitatea (autocontrolul personalitatii); mai mult, Rogers subliniaza faptul ca vorbind despre controlul personalitatii ne rezumam, de fapt, la 3 aspecte:

un set de conditii ale unui anumit A, putandu-se face predictii asupra comportamentului sau (controlul intern/autocontrolul) ;

un set de conditii ale unui anumit B impuse lui A, comportamentul acestuia din urma putand fi astfel predictibil in momentul in care B isi face aparitia (controlul extern) ;

un set de conditii ale unui anunit B pentru A, A consimtind la o parte din aceste conditii, astfel incat doar unele efecte in A sunt preictibile (influenta externa).

4. Modelarea personalitatii individului in timpul detentiei - teorii si rezultate experimentale

Pentru surprinderea specificului activitatii reeducative desfasurate in penitenciare, este necesara o scurta trecere in revista a principalelor teorii privind modelarea personalitatii individului in timpul detentiei.

Teoria "influentei colective

Influentarea este o actiune constienta, organizata si unilaterala; ea este exercitata de un individ sau un grup de indivizi in scopul modificarii comportamentului altui individ sau grup. Influenta este mai mult decat simpla persuasiune deoarece produce o schimbare reala si de durata in conduita subiectului. Formele prin care se exercita actiunea de influentare sociala a indivizilor sunt: tehnicile socioeducative si reeducative, crearea de convingeri, propaganda si actiunea practica (munca). Mecanismul de exercitare a influentarii psihosociale poate fi normativ - subiectul conformandu-se unor asteptari/reglementari formulate de un alt individ sau de grup si informational - cand accepta ca adevarate informatiile primite si actioneaza in sensul lor. Primul mecanism il intalnim mai ales la subiectii care fac parte din grupuri constituite, iar cel de-al doilea in cazurile in care individul are incertitudini privind cunoasterea situatiei reale.

Principalelele directii ale influentarii in cadrul activitatii de reeducare din peniteniar sunt:

viata profesionala - urmarindu-se formarea unui producator de bunuri sau servicii constient de locul, rolul si importanta sociala a muncii sale; viata sociala - urmarindu-se formarea unui membru angajat in realizarea scopurilor generale; viata particulara si familiala - urmarindu-se formarea unui individ autonom si a unui membru de familie capabil; viata culturala si activitatile in timpul liber.

Teoria "culturii de masa"

Conceptul de cultura de masa se refera la activitatea de ridicare a nivelului general de cultura si cunoastere al poporului. Se exercita asupra tuturor oamenilor indiferent de varsta, in forme institutionalizate sau neinstitutionalizate, principalul obiectiv fiind acela de a determina individul (grupurile) sa duca o viata activa si creatoare, sa participe la viata colectivitatii din care face parte, sa-si dezvolte personalitatea.

Toate aceste obiective le regasim si in activitatea de reeducare a detinutilor. Ceea ce creaza probleme sunt formele si mijloacele prin care sa se obtina efectele sociale pozitive cele mai mari in conditiile in care pozitia detinutilor nu este intotdeauna favorabila acestui proces. Scopul fundamental vizeaza totusi transmiterea unui sistem axiologic umanist care la nivel individual sa fie transformat in actiune sociala acceptata de colectivitate.

Teoria "opiniei colective (publice)"

In ceea ce priveste opinia publica - inteleasa ca judecata de valoare la un moment dat a unei colectivitati asupra unei probleme concrete, actuale si de larg interes, dar cu solutii discutabile (Dragan I, 1980) - la nivelul penitenciarului preocuparile sunt indreptate spre cunoasterea continutului opiniilor detinutilor, iar pe aceasta baza, formarea unor opinii corecte. Desigur, in opinia colectiva gasim reflectate cu intensitate variabila evenimentele curente apreciate prin prisma caractersticilor populatiei respective. Important insa pentru administratia locurilor de detinere sunt cele doua functii ale opiniei colective: functia de evaluare a evenimentelor (care anume si cat de importante sunt ele pentru viata colectivitatii) si cea de control social, in sensul ca factorii de decizie isi pot regla actiunile dupa acest sensibil 'seismograf social' care este opinia colectiva.

In acest context al formarii unor opinii, mijloacele de comunicare au o contributie importanta: abordarea prin mass-media - ziare, carti, filme, radio si televiziune - a problemelor colective, a persoanelor si evenimentelor, le confera acestora prestigiu sporesc autoritatea, fapt ce contribuie in mod direct la structurarea si modificarea opiniilor colective.

Foarte interesant este, in acest sens, studiul realizat in luna mai 1991 de Gheorghe Florian si care a vizat cunoasterea aprecierilor detinutilor asupra peniteciarului ca institutie, precum si in legatura cu diverse aspecte concrete ale regimului de detentie si referitor la opinia lor privind activitatile de reeducare. Fiind primul sondaj de opinie realizat in randul detinutilor, el a fost conceput astfel incat sa nu dea nastere la zvonuri disfunctionale, ci sa demonstreze interesul autentic al administratiei centrale pentru conditiile de viata din unitati si pentru un dialog activ cu toate categoriile de detinuti.

Au fost investigati 436 detinuti (366 barbati - 151 recidivisti si 215 nerecidivisti si 70 femei - 20 recidiviste si 50 nerecidiviste) din 8 unitati: Iasi, Vaslui, Focsani, Craiova, Margineni, Deva si Targsor. Din prelucrarea datelor au rezultat urmatoarele:

1. - Chiar detinuti fiind, exista un larg consens in ce priveste rolul social al institutiei penitenciare in aplicarea justitiei, acordul fiind exprimat de 75% din barbati si 84% din femeile detinute (tabelele 1 si 2, anexa 12). In schimb, finalitatea activitatilor desfasurate cu detinutii pentru indreptarea lor, este apreciata diferentiat de cei in cauza -aproximativ 40% din barbati apreciind ca acestea nu contribuie la reeducarea lor (la femei procentul este doar de 20%)

2. - Educatorii din penitenciare sunt bine apreciate de detinuti, atat in ceea ce priveste calitatile umane cat si al prestigiului social implicat de acest domeniu de munca, desi aproximativ 45% din barbati nu sunt multumiti de felul cum acestea se poarta cu ei in relatiile obisnuite (femeile detinute isi exprima insa acordul in procent de 78%). Trebuie remarcat ca la itemul -"toti educatorii isi fac cinstit datoria" - parerile detinutilor sunt impartite: 42% dau un raspuns afirmativ si tot atatia unul negativ (la femei raspunsul negativ se inregistreaza doar in 22% cazuri).

3. - Referitor la conditiile de viata din penitenciare, surprinde faptul ca desi dupa revolutia din 1989 s-au introdus imbunatatiri substantiale in drepturile acordate detinutilor, acestia le considera insuficiente. Aspectele cele mai criticate sunt igiena (51 %), calitatea hranei (57%), dar mai ales asistenta medicala (63%). Procente mari sunt furnizate si de femeile detinute. Probabil aceasta este explicatia si pentru procentele in care detinutii (42%) si detinutele (48%) asteapta totusi un decret de gratiere sau considera ca ei merita mai multa grija din partea societatii (itemul 24). Oricum, marea masa a detinutilor investigati este de pare ca in fiecare judet trebuie sa existe un penitenciar.

Folosirea la munca a detinutilor in timpul executarii pedepsei este vazuta diferit de barbati si femei: primii nu sunt de acord cu obligarea la munca (55%) in timp ce femeile sunt de acord (64%).

4. - In opinia condamnatilor, pedeapsa primita nu este dreapta (65% la barbati si 61% la femei), aceasta in conditiile in care motivatia infractionala este mult mai nuantata decat a surprins chestionarul (pentru bani de distractii sau pentru a avea cu ce trai).

5. - Sunt apreciate activitatile culturale si mai ales cele religioase. Este interesant de constatat ca, si la barbati si la femei, problema fericirii nu este redusa doar la existenta banilor, multi din cei investigati fiind preocupati sa invete cum se poate trai cinstit in timpurile de azi, cand in general numarul infractiunilor este in crestere.

6. - In optica detinutilor, deficientele sistemului penitenciar acopera un interval larg de probleme, de la cele foarte concrete privind hranirea si igiena pana la unele formulate in termeni generali - 'respectarea drepturilor omului' sau 'regimul de detentie. In consecinta, dorintele detinutilor urmaresc de fapt corectarea aspectelor negative enumerate, la care adauga totusi putine sugestii pentru factorul de decizie: concedii, purtarea parului, cumparaturi de valoare mai mare.

Trebuie remarcat faptul ca lista doleantelor detinutilor nerecidivisti este mult mai ampla decat a celor recidivisti care in general in timpul sondajului, s-au dovedit mai rezonabili. Acest lucru pare a se datora faptului ca recidivistii pot compara actualele conditii din penitenciare cu cele de dinainte de Revolutia din decembrie 1989.

Teet, R. P., Rothstein, M. si Jackson, D. N. au realizat un experiment care a pus in evidenta aspecte foarte interesante ce vizeaza legatura existenta intre cele cinci dimensiuni de baza ale personalitatii si comportamentul organizational, astfel, rezultatele pe care ei le-au obtinut evidentiaza faptul ca cele cinci dimensiuni se afla in legatura cu performata in munca. De asemenea, cei trei cercetatori au scos in evidenta si faptul ca cele cinci dimensiuni conduc la o functionare pe post mai buna, iar pentru persoanle care ocupa functii de conducere este importanta o extraversiune mare, dupa cum prezenta constiinciozitatii usureaza performanta in toate ocupatiile. Trebuie mentionat si faptul ca extraversiunea si constiinciozitatea deosebita au contribuit mai mult la performanta manageriala pentru conducatorii care au avut mai multa autonomie.

Totodata a reiesit in urma acestui studiu si faptul ca prezenta constiinciozitatii devine un antidot important in cazul comportamentelor dezirabile, precum: furtul, absenteismul, problemele disciplinare.

Toate aceste cercetari constituie un punct de plecare in formularea ipotezelor din cadrul acestei lucrari, o baza stiintifica buna in demararea acestui studiu.