|
|
|
Povestirea lui Maxim Leanca despre zilele Unirii din 1918, in satul Movileni, judetul Balti
Duminica, 9 iulie 2000, d-nii Vadim Pirogan si Boris Movila au fost in satul Movileni, din comuna Cuhnesti, judetul Balti (sectorul Glodeni), satul lui Constantin Leanca, acel martir care a facut Unirea, si a fost deputat in parlamentul tarii. Domnul Pirogan, impreuna cu primarul Ion Betisor, a inaugurat o placa memoriala pe fatada casei unui nepot al martirului, iar strada din centrul satului, pe care se afla casa, a primit numele sau. La casa de cultura din localitate s-a strans mai multa lume, si, dupa alocutiunile d-lor Pirogan si Movila, au luat cuvantul mai multi sateni mai batrani care l-au cunoscut personal pe martirul Constantin Leanca. Atunci mi-am adus aminte de povestirea lui Maxim Leanca, tatal meu, spusa mie cu doua saptamani inainte de a muri.
Il aduceam, la 14 august 1953, din Gulagul bolsevic de la Valea Norocului, raionul Floresti. Imi facuse chemare seful lagarului nr. 1, capitanul NKVD-ist Vasiliev, sa vin dupa tatal meu greu bolnav, ca il elibereaza inainte de termen, caci zilele ii sunt pe sfarsite. Am primit bilet de tren pe cheltuiala lagarului, de la gara Marculesti pana la gara Falesti; pe tren, bietul meu parinte mi-a povestit despre Unirea Basarabiei cu patria-mama Romania, pentru care a fost persecutat de fiarele NKVD-iste si condamnat la 10 ani de lagar. Eu am scris intreaga povestire intocmai cum mi-a povestit-o tatal meu, in care au intrat si cuvintele lui Constantin Leanca. Cum acele insemnari erau periculoase pe acele timpuri, ca sa nu am conflicte cu securitatea criminala bolsevica, am ascuns povestirea tatalui meu, scrisa pe foi de caiet, sub o invelitoare a unei carti din biblioteca personala. Biblioteca numara peste o mie de volume, si, ca sa gasesc acele foi unde am scris povestirea tatalui meu, de mult uitata, caci trecusera aproape 47 de ani, mi-au trebuit doua zile. Am gasit-o sub aceeasi invelitoare unde am ascuns-o, ca s-o pot da publicitatii.
Ceea ce mi-a povestit tatal meu s-a intamplat la cateva luni dupa casatoria lui cu mama, la data de 15 martie 1918.
“La data de 15 martie, de ziua nasterii sotiei mele, care implinise 22 de ani, ne-am pregatit de o mica petrecere, prima pe care o organiza sotia mea. Nu destul ca era postul mare, dar s-a intamplat sa fie si zi de vineri, si toata mancarea s-a gatit numai de sec; pe langa rudele apropiate pe care le-am chemat a fost si preotul Baidan, care nu dadu voie nici peste sa avem pe masa, caci este zi mare, de doua posturi in aceeasi zi. Sotia, impreuna cu verisoarele ei Leolea (casatorita cu Ilie Corj) si Masa (sora mai mica a Leolei, casatorita cu Pavel Gadei) au pregatit toata mancarea, iar pe Pavel Gadei l-am trimis la evreul Mascu, in Bolotina, sa cumpere tuica. Ilie Corj s-a dus la Cuhnesti, la evreul Hascal, dupa votca ruseasca, caci numai la dansul se gasea. Iar parintii mi-au adus o vadra de vin roziu Chasselas-Muscat. Din acest fel de poama era aproape toata via, pe cand sotia avea vinul ei, doua butoaie cu vin negru vartos, facut din poama rara neagra.
O data cu seara, au venit, primii, amandoi frati ai sotiei: Petru si Pavel, apoi si sora mai mare a sotiei, Tasia, cu sotul ei, apoi verisorii mei - fratii Serioja si Vasile Leanca, iar apoi Gherghe, Pentelei si Cozma Leanca, tustrei fratii cu sotiile lor. Numai fratii sotiei au venit singuri - sotia cumnatului Pavel n-a voit sa vina de la Galaseni, avand ura pe sotia mea, iar sotia lui Pavel murise ( pe copilasul ei il crestea cumnata Tasia). Au venit apoi parintii mei si ai sotiei, tatal ei cu a doua lui sotie, iar la urma preotul Baidan cu preoteasa.
Cand preotul Baidan a inceput sa binecuvanteze masa, s-a auzit un mars puternic de la un taraf de lautari. Am ramas cu totii nedumeriti, ca din cauza postului mare preotul Baidan ne-a interzis sa chemam taraful de lautari al lui Mihaita Berbece. Taraful cinta in pragul casei un mars solemn si, in loc sa se opreasca, au continuat si mai puternic, si a intrat in casa unchiul Ion Leanca, cu Costache, fiul sau mai mic, care numai ce venisera de la Balti. Preotul Baidan il si lua la roata pe unchiul Ion :
“Frate Ioane, esti om batran, cum de ti-a dat in gind sa aduci lautarii in postul mare, si inca vinerea ?”
“Parinte, nu-i frumos sa certi omul inainte sa dai binete mesenilor, nu-i frumos ca la asa petrecere de tineret sa veniti cu sacul plin de pacate. Ei sunt tineri, slava Domnului ca au scapat cu zile din razboiul cel turbat. Daca vor juca in post cred ca n-are sa cada cerul peste ei, asa cum nici peste dumneata, parinte, n-a cazut, ca nu de putine ori ai jucat in post. Or inchina si ei aceleasi matanii cate ai inchinat si dumneata, dupa ce jucai in post, ca sa ierte Dumnezeu pacatele. Iar mai departe afla ca pe noi nu ne-a chemat nimenea. Eram in pravalia lui Hascal, cand Ilie Corj a cumparat zece sticle de votca ruseasca si ne-a spus ca l-a trimis Maxim, caci maine e ziua de nastere a nevestei lui. Mai mult nu ne-a trebuit nimica, caci pe Anicuta noi am crescut-o, ca doar e din mahalaua noastra, din subotca razaseasca pe care o iubeste mahalaua intreaga; asa fetita frumoasa, cuminte si cinstita subotca noastra inca n-a avut, iar pentru noi, lautarii, ne era ca ingerul credintei noastre. Si cum sa nu venim sa inveselim pe acesti tineri, daca in aceasta noapte ingerul nostru implineste douazeci si doi de ani! Asa ca noi nu am venit sa cantam pentru bani in postul mare! Ci am venit sa bucuram si sa inveselim pe Anicuta noastra, impreuna cu sotul ei, ca nu de mult s-au casatorit, si dumneata, parinte, i-ai cununat. Iar daca spuneti ca e pacat, atunci om inchina si noi matanii, pentru iertarea pacatelor noastre. Cat priveste pe domnul Ion Leanca, care a venit de la Balti cu baiatul lui, ni se pare ca venirea noastra ii este de bine.”
“Frate Mihaita, daca-i asa, atunci bine ati venit. Dumneata, frate Ioane, vine si te aseaza aici langa mine, iar baiatul dumitale sa treaca langa finul Maxim, ca i-a si facut loc. Se vede ca va fi o petrecere frumoasa, cu dansuri, bucurie si veselie, necatand ca e Postul Mare. Dar eu, ca preot al credintei noastre, va oblig ca vinerea viitoare sa inchinati cate zece matanii, iar in Vinerea Patimilor sa inchinati cate douazeci de matanii - zece inainte de masa, si zece cand va veti scula. Si, ca pastor al vostru, eu o sa inchin dublu, ca nu voi rabda sa nu-mi dansez finele, ca am tocmai trei, care se invartesc cu blidele pe care le aduc la masa, si asa plina cu bucate, si toate sunt tinerele si frumoase de iti fug ochii dupa ele”, a spus preotul Baidan, zambind. Apoi a vorbit si unchiul Ion, uitandu-se la cei din jur:
“Parinte, dragi si cinstiti meseni! Vreau sa va spun ca baiatul meu cel mai mic numai ce a venit de la Balti, cu o insarcinare foarte importanta pentru intreaga noastra populatie moldoveneasca din Basarabia. Iar acum lasa sa va lamureasca singur Costachel al meu.”
Si varul Costache, inainte ca sa-si ia locul langa mine, a vorbit:
“Dragii mei frati si surori, si cinstiti meseni! Eu am venit in satul meu, la fratii si surorile mele, la rudele si satenii mei, ca sa va indemn si sa va fac chemarea la o fapta demna de noi, care va trece in istoria neamului nostru. Parintii nostri stiu de la buneii nostri, si buneii de la buneii lor, ca Basarabia noastra a fost rupta din trupul Moldovei, cu o suta si sase ani in urma. Turcii ne-au rupt, si ne-au vandut rusilor, contributie si despagubire de razboi, fara voia si consimtamantul acestui popor oropsit de soarta. Eroii martiri ai neamului nostru, cum au fost Hanculestii de la Hancesti, Codrenii de la Orhei, Lenculestii de la Soroca si Arburestii de la Hotin, care s-au impotrivit cotropitorilor si ocupatiei rusesti, au fost o mare parte nimiciti pe loc, o alta parte deportata in Siberia salbatica (tocmai la raul Zeia, in padurile neumblate, se gasesc si astazi sate moldovenesti, in jur cu mlastini nesfarsite, si calea de circulatie este numai apa raului Zeia). Iar alta parte a scapat fugind si imprastiindu-se peste toata Basarabia, bunaoara cum au fugit si strabuneii nostri Lenculesti din Soroca, si s-au aciuat prin mai multe voloste, prin Cahul, prin Calarasi, dar mai multi prin volostele Falesti si Balotina, iar parintii parintilor si-au gasit adapost in satul Movileni, care ne este satul nostru natal. Feldmarsalul Kutuzov a supus Basarabia, ucigand si deportand cu pohodurile lui na Sibir, a inlocuit boierimea moldoveneasca cu dvoreni ai tarului, si a adus in satele pustiite bulgari, si turci trecuti in religia crestina, gagauzii, care au fost de partea rusilor. In timp de o suta si sase ani Rusia tarista si criminala a lichidat boierimea si o mare parte din razesii lui Stefan cel Mare, a lichidat limba moldoveneasca de prin toate scolile, si a permis la toata pleava ruseasca si ucraineana sa se stabileasca aici.
Frati si surori, cinstiti meseni! Din cauza robiei tariste si a razboaielor fara de sfarsit populatia s-a rasculat si tarul Nicolae al II-lea, marele calau al Rusiei, a fost detronat si arestat. S-a alcatuit primul guvern provizoriu democratic in Rusia, in frunte cu avocatul Kerenski, care ne-a permis sa ne formam si noi guvernul nostru, si sa declaram Basarabia noastra “Republica Moldova”. Aflati, frati si surori, cinstiti meseni, ca noi astazi avem guvernul nostru numit Sfatul Tarii, in frunte cu presedintele Ion Inculet, si cu secretarul Buzdugan si cu vicepresedintele Pan Halippa. Dar suntem putini, Basarabia e plina cu pleava societatii rusesti si ucrainene la nord, iar la sud cu bulgari si cu gagauzi. Iar bolsevicii aventurierului Lenin au format in Rusia cel mai criminal partid politic, care ucide prin groaznice masacre populatia instarita si boierimea. Bandele bolsevice sunt si pe la noi, si au inceput sa adune in jurul lor pe toti hotii si puscariasii din Basarabia, si terorizeaza pe oamenii mai bogati. Noi, douazeci de reprezentanti tarani din zemstva tinutala Balti am prezentat la birou, in numele reprezentantilor tinutului, dorinta urmatoare, scrisa si, mai jos, de noi iscalita, de toti reprezentantii zemstvei tinutului Balti. Cu cinste va rugam sa aveti bunatatea ca, inainte de a intra in randuiala zilei hotaratoare, sa puneti iscalitura pe aceasta lista si dumneavoastra; ca zemstva noastra sa aiba mai mare glasuire a tuturor dorintelor noastre, ca sa ne unim cu tara noastra Romania, stiind prea bine ca acum o suta si sase ani am fost furati cu de-a sila de la sanul mamei noastre scumpe, cu care am fost trup si suflet.
Noi, toti cei douazeci de tarani reprezentanti ai zemstvei, ne-am imprastiat pe la satele noastre si prin toate satele cu populatie moldoveneasca ale tinutului Balti, ca sa adunam iscalituri, pentru a ne uni cu patria-mama, Romania. Si aceasta hotarare nestramutata si sfanta vom duce-o la Chisinau in Sfatul Tarii, pentru ca acestia, ascultand glasul nostru, sa hotarasca in graba, in numele intregii tari, sfanta mantuire mult dorita in vesnica unire cu tara noastra, Romania!
“Tinere, guvernul nostru chiar doreste sa ne unim cu tara?” a intrebat preotul Baidan mirat.
“Da, parinte! Dar fara sustinerea populatiei ei nu pot face nimica.”
“Auziti, frati si surori, tineri si batrani! Sfatul Tarii noastre asteapta sustinerea populatiei! Asa ca, tinere, scrieti-ma mai intai pe mine, ca pastor al intregului sat, apoi scrieti pe toti delaolalta, caci unde se duce pastorul credintei, se duc dupa el toti credinciosii. Maine e sambata si vom merge impreuna in sat, vom aduna iscalituri, iar poimaine e duminica si voi veni la biserica, caci la sfarsitul serviciului divin voi rosti o predica in privinta unirii cu tara, si vor iscali toti credinciosii, chiar si femeile care stiu o bruma de carte.”
“Parinte! Eu, ruschii, poate iscalit?” a intrebat sotul Tasiei, sora mai mare a sotiei, uitandu-se jenat la toti imprejur.
“Frate Ivan, n-are importanta daca esti rus, principalul e sa scapam de hotii bolsevici, care-s fara Dumnezeu, si de dvorenii taristi, la care tu pana la armata ai fost clacas. Iar in tara romaneasca robia si claca au fost desfiintate inca de marele domnitor Alexandru Ioan Cuza, asa ca, unindu-ne cu tara, populatia Basarabiei va fi libera, iar mosiile razasesti si cele boieresti, pe care dvorenii rusi le-au luat, se vor intoarce adevaratilor stapani.”
Toate rudele mele si musafirii erau intr-o stare de bucurie si de mirare, ca nu se astepta nimeni la intoarcerea Basarabiei inapoi de unde a fost rapita. Cat a tinut inscrierea si iscalitul, taraful lui Mihaita a cantat permanent Hora Unirii, si, dupa ce s-a terminat cu iscaliturile, preotul Baidan a binecuvantat masa de la inceput, si o alta petrecere a inceput, cu bucurie dubla, de au dansat si tanar si batran. Preotul Baidan, cam incalat, dansa de-i curgeau sudorile pe fata, de parca ii turna cineva apa in cap, iar vestea unirii cu tara l-a inveselit, incat a uitat ca-i postul mare si zi de vineri. Pestele, pe care la inceput l-a interzis, el singur a cerut sa-l aduca pe masa, si petrecerea s-a terminat a doua zi pe la amiazi.
Varul Costache, aproape de ziua, si-a cerut scuze, si s-a dus sa se odihneasca, caci peste zi trebuia sa-si indeplineasca misia pentru care a venit. Impreuna cu dansul s-a dus si preotul Baidan sa se odihneasca la unchiul Ion. Iar preoteasa, fiind mai tanara, a ramas sa danseze cu noi, tinerii.
Au trecut doua saptamani de la aceasta intamplare, cand ne-am pomenit cu armata romana in sat, si nu semana deloc cu armata muscalilor, oameni mari si bolfosi, brutali si betivi. Ostasii romani erau slabi si rau imbracati, dar buni la suflet si omenosi; si caii, de asemenea erau slabiti. Ei au trecut Prutul din satisorul Barza, care se afla fata in fata cu satul Bisericani, precum si din satul Santa-Maria, pe la vadul scaldatoarei razesilor. Acolo, la mijlocul Prutului, era o moara de apa legata de pilonii unui pod stravechi, care candva lega satul Santa-Maria de vechiul sat razasesc Chilia, sat de bastina al hatmanului Stavar, mare hatman al lui Stefan cel Mare. Acel sat era asezat intre baltile Prutului, in centrul padurii domnesti, fosta candva mostenire a domnitei Ruxandra, fiica lui Petru Rares, si sotia lui Alexandru Lapusneanu. Ca marturie a ramas doar fundamentul , unde candva a fost biserica satului, si doua cruci de piatra, marturie a unor morminte. Pe una din cruci era sapat numele unei femei cu litere slavone - “Stavar Ana”, iar pe cealalta abia se cunostea pronumele “Mihalcea”, dar numele nu-l stia nimenea.
Se stie ca o parte din locuitorii satului s-au refugiat in satul Bisericani, cum sunt razesii care poarta numele de familie: Baghici, Badarau si Stavar, iar familia Sterpu s-a ridicat in deal de la marginea padurii domnesti, si au format catunul Sterpeni, langa care a luat fiinta satul Movileni. Restul populatiei fostului sat Chilia numai calaul Kutuzov stie in care pohod na sibir a fost trimis. Satul acestor martiri a fost ruinat, si pamanturile, cu o parte din padurea domneasca, au fost daruite dvoreanului Reghincamf, neamt de origine. Cand eram copil treceam balta Chilia, care mai mult era uscata, si cu baietii ne duceam pe acele locuri, unde fusese candva satul, unde era fundamentul fostei biserici si cateva morminte. Nu departe erau cativa meri de prasade foarte batrani, si pe jumatate uscati, de unde culegeam prasade, de trei sorturi: Ilinca, Pana si Limonca.
Armata romana, dupa ce a trecut Prutul, a mers pe linia de hotar intre ogoare, pe drumul razasesc, si s-a umplut satul. La noi in gazda statea un ofiter, si, cand a terminat sotia cina, l-am poftit la masa, si el a primit oferta bucuros; am scos un ulcior de vin si am ciocnit impreuna. Tot gustandu-l, l-a baut tot, si a recunoscut ca e un vin foarte bun, de marca europeana. I-am povestit cum a fost varul meu Costache Leanca, si am iscalit aproape tot satul cererea de Unire cu patria-mama, Romania.
El a zambit, si a vorbit cu bucurie:
“De aceea am primit noi ordin sa trecem Prutul, ca sa oprim navalirea hoardelor bolsevice, care ucid si prada populatia, fara sa se uite ca multi sunt de-ai lor.”
Mi-a mai spus:
“Tinere, e bine ca, dupa cum vad, aici la voi lumea n-a suferit de pe urma razboiului, cum a suferit populatia noastra de dincolo de Prut. Mai ales in locurile unde se stabilisera muscalii tarului, targurile si satele au fost jefuite, n-a mai ramas nici o pasare, un purcel, o vita in curte. De oameni si-au batut joc mai rau decat barbarii, femeile si fetele de la 12 ani au fost lasate gravide. Iar nemtii si austriecii, daca au venit in locul lor, si-au batut joc de populatie tot atat de barbar ca si muscalii. Eu sunt fiu de boier de pe Valea Dornei, am lasat acasa parintii batrani si trei surori necasatorite. Cat au fost muscalii la noi, au gazduit un general rus care a protejat surorile si averea, iar dupa ce au plecat ei, au navalit austriecii, care ne-au pradat complet si mi-au batjocorit surorile. Saracie, greutate si nevoie este si la populatie, si in cadrul armatei, dar sunt bucuros de unirea Basarabiei, pamantul nostru e bun si roditor, populatia e harnica. Prin unire tara va deveni mai bogata si mai puternica” - aceste cuvinte ofiterul le-a rostit printre lacrimi.
A doua zi tot regimentul de cavalerie a plecat spre Balti. In urma s-a aflat ca era regimentul 7 Rosiori din Iasi, care a trecut Prutul la primul ordin, si s-au grabit spre oras, ca sa lichideze bandele bolsevice care se cuibarisera acolo.
Noua, satenilor, parca ne era frica cu noua stapanire, caci eram deprinsi cu rusii, si credeam ca asa trebuie sa fie. Si prima mirare pe care am avut-o a fost la biserica, caci preotul Baidan facea toate serviciile divine in limba moldoveneasca, fapt care, pana atunci, ii era interzis. Mai pe urma s-a deschis scoala obligatorie de 7 clase, pentru baieti si pentru fete, si tot invatamantul era in limba moldoveneasca sau romana, caci este una si aceeasi limba. Iar cea mai mare mirare a fost improprietarirea taranilor cu pamant; a fost luata o mare parte din mosiile dvorenilor rusi si nemti, cum era la noi boierul Reghincamf, si s-au impartit taranilor asa-numitele nadeluri. Toti satenii erau in culmea fericirii, ca aveau pamantul lor propriu, iar munca obligatorie de claca la boieri s-a lichidat. Si in scurt timp satenii nostri erau de nerecunoscut, toti veseli si bogati. Pe an ce trecea lumea traia mai bine si se facea mai bogata.”
