|
|
|
DEONTOLOGIA DIDACTICA Si DIDACTOGENIA IN INVATAMANTUL PRESCOLAR
Pornind de la etimologia termenului- deontologie – care inseamna:
gr. deon,deontos= ceea ce trebuie facut,ceea ce se cade,datorie
logos= cuvant,discurs,stiinta, putem spune ca deontologia didactica se refera la ceea ce facem noi la grupa , la drepturile si indatoriile care ne revin.In acest sens deontologia didactica examineaza o serie de aspecte generale ale exercitarii unei profesiuni cum ar fi:
Munca cadrului didactic se desfasoara intr-un univers larg de valori morale. El poseda, asa cum se arata in literatura de specialitate , doua feluri de autoritate:
autoritatea deontica ( institutionalizata)
autoritatea epistemologica ( de cunoastere )
Noi, cadrele didactice, care suntem intr-o continua conexiune cu copiii
avem o mai mare autoritate epistemica si de asemenea avem unele obigatii morale fata de ei, cum ar fi: ne preocupam ca prichindeii nostri sa fie fericiti, sa-si implineasca idealul,sa-l indrumam, sa-l ajutam, sa-l consiliem . Trebuie sa tinem cont de ceea ce il intereseaza,sa evitam sa-l desconsideram, sa-l tratam cu mult respect si sa tinem cont de mentalitatea si stilul sau de viata.Nu trebuie sa ne consideram ca suntem perfecti , ci din contra trebuie sa avem tot timpul in vedere dictonul latin: „ INVATAND PE ALTII , INVETI LA RANDUL TAU”- A. Schopenhauer in „ Fudamentele Moralei”
Dascalul, si in mod speciale educatoarele, trebuie sa tina cont de dorintele copiilor, mai ales ca pentru ei gradinita e o a doua familie,este locul unde trebuie sa se simpta ca acasa, sa fie inconjurati de multa dragoste si de multa atentie,dar in acelasi timp trebuie sa tina cont si de asteptarile parintilor,dar si sa respecte personalitatea lor.
Ca si in alte meserii si noi suntem supusi greselilor. Nu trebuie sa uitam ca noi suntem cei care ii invatam pe altii si de aici termenul de didactogenie,provenit de la gr. Didacteon= cel care invata pe altul. Apar si la noi unele vicii „didactogene”( greseli facute neintentionat ) atunci cand ii apostrofam sau cand le spunem ceva de genul: „nu esti bun de nimic”, „esti un incapabil”, „nu faci bine nimic”,etc. Fara sa ne dam seama, toate aceste vorbe il fac pe copil sa-si piarda increderea in sine. Chiar si parintii pot fi considerati factori didactogeni , de aceea trebuie ajutati sa inteleaga fenomenul si sa-i formam din acest punct de vedere.
In mod special trebuie sa ne axam pe conduita morala, ca si educator, si mai putin pe cea profesionala.Totdeauna sa facem eforturi sa-i intelegem pe copii, sa-i formam si sa functionam in spiritul reformei curriculare, sa ne concentram activitatea instruirii pe activitatea copilului, pentru a nu forma didactogenii.
Observam ca fiecare generatie ce ne apare in viata este diferita fata de cea precedenta. Nu putem sa facem cu ei ce am facut si cu ceilalti, poate acestia sunt mai talentati in domeniul artei si atunci ne axam pe aceste abilitati ,altii sunt atrasi de ceea ce ne incojoara, vor sa descopere si sa afle cat mai multe lucruri si atunci facem astfel incat sa ne documentam pentru acel domeniu, cu alte cuvinte tot timpul trebuie sa fim pusi la punct cu ceea ce a aparut nou,sa folosim metode cat mai active si sa ne imbunatatim mereu bagajul profesional.
Educatorul trebuie sa fie foarte cald, apropiat de copii,sa le respecte personalitatea , sa nu aiba o atitudine de control, de „sefie”, ci sa fie ca un adevarat prieten ,tovaras de joaca, dispus oricand sa-l asculte, sa aiba rabdare cu el si sa-l trateze cu respect (respecta daca vrei sa fi respectat!).
