Muntii Apuseni de Sud

Muntii Apuseni de Sud

Morfologic, Muntii Apuseni de Sud se delimiteaza intre Mures si -un aliniament foarte sinuos care ar uni localitatile Birzava-Madrizesti-Halma-giu-Cimpeni, sud Rosia Montana-Salciua-Ocolis, incluzind Muntii Trascau, Muntii auriferi, Muntii Vintului si Muntii Drocca. Muntii Apuseni de Sud mai sint denumiti si Muntii Metaliferi (v. PI. V, fig. 76).

Existenta aurului in Muntii Apuseni de Sud a atras atentia din cele mai vechi timpuri, iar cercetarile geologice propriu-zise au inceput foarte de timpuriu. Imaginea geologica de ansamblu se datoreste lui T. Ghitulescu si M. Socolescu. Au urmat lucrarile de sinteza ale lui M. Ilie, I. Po-pescu-Voitesti, L. Kober etc. Cercetarile s-au amplificat dupa anul 1950 cind si-au adus contributia V. Pap iu, D. Giusca, G. Cioflica, H. Savu, D. Iacob, M. Bleahu, M. Borcos, M. Lupu, S. Bordea, A. Dusa, I. Mirza si altii.

1. Stratigrafia

Aria labila din care au evoluat Muntii Apuseni de Sud a aparut nu cu mult inainte de Neojurasic. Primul act a constat in deschiderea unei fracturi profunde (rift continental) care a declansat o activitate magmatica de tip ofiolitic. Riftul initial s-a largit treptat ceea ce a condus la fragmentarea ariei continentale sialice transilvano-panonice formata in principal din sisturi cristaline. Resturi ale acestora se gasesc sub forma de blocuri ce se contureaza ca insule, cum este cirstalinul de la Rapolt, sau insulele de cristalin din Muntii Trascau.

Incepind din Neojurasic sau chiar din Mezojurasicul terminal s-a declansat si procesul de sedimentare care a continuat pina la sfirsitul Cretacicului, in timp ce activitatea magmatica a durat cu intermitenta, pina spre sfirsitul Eocretacicului, cind a avut loc paroxismul austric. In Neocretacic s-a produs paroxismul subhercinic; in continuare, insa, acumularile mai poarta intrucitva amprenta formatiunilor sinorogene, dovada ca spatiul Muntilor Apuseni de Sud a continuat sa evolueze ca arie labila pina la sfirsitul Cretacicului.

La sfirsitul Cretacicului si inceputul Paleogenului, in Muntii Apuseni de Sud a avut loc vulcanismul laramic, iar in Miocen se formeaza depresiunile intramontane contemporane cu desfasurarea vulcanismului neogen.

Ca urmare a acestor evenimente, in structura Muntilor Apuseni de Sud se deosebesc urmatoarele unitati lito-si structogenetice: masivele cristaline prealpine, magmatitele ofiolitice, sedimentarul prelaramic, vulcanitele laramice, vulcanitele neogene si depresiunile intramontane cu sedimentarul postlaramic (v. PI. V).

1.1. Masivele cristaline prealpine

Sisturile cristaline din Muntii Apuseni de Sud ocupa arii restrinse, delimitindu-se sub forma a doua insule in Muntii Trascau si o a treia in regiunea Rapolt de pe Valea Muresului (v. PI. V). La alcatuirea acestora participa sisturi cristaline prehercinice si sisturi cristaline hercinice.

Sisturile cristaline prehercinice. Acestea formeaza cea mai mare parte din insulele de cristalin din nordul Muntilor Trascau, care traverseaza Valea Ariesului intre localitatile Ocolis si Buru. Sisturile cristaline de aici au fost descrise sub numele de cristalinul de Vidolm-Lunca si se incadreaza in rindul mezometamorfitelor fiind similare cristalinului de Baia de Aries, cu care initial au facut corp comun; sint reprezentate prin sisturi cuartitice-micacee cu granati, micasisturi cu intercalatii de paragnaise, de cuartite adesea grafitoase, de amfibolite si de calcare cristaline. La acestea se a-dauga sisturi cu silicati si carbonati manganiferi. Cristalin de Vidolm-Lunca se intilneste spre sud in citeva iviri pina la Valea Galda, unde formeaza o a doua insula.

Sisturile cristaline hercinice. Acestea ocupa suprafete relativ restrinse in sud-estul insulei de cristalin din nordul Muntilor Trascau si includ epi-metamorfite reprezentate prin sisturi sericito-cloritoase cu intercalatii lenticulare de cuartite grafitoase si prin calcare dolomitice cristaline. Calcarele contin entroce de Crinoizi care pledeaza pentru virsta paleozoica a materialului premetamorfic, de unde virsta hercinica a metamorfismului.

Insula de cristalin de la Rapolt, situata la nord de localitatea Simeria de pe Valea Muresului, este constituita din sisturi cristaline hercinice. Acestea reprezinta de fapt prelungirea sisturilor cristaline din Poiana Rusca si au fost descrise drept cristalinul de Varmaga reprezentind ultimul termen al suitei hercinice metamorfozate. Sisturile cristaline de la Rapolt sint reprezentate printr-o masa puternica de calcare si dolomite cristaline, urmate de filite sericitoase, sericito-cloritoase si grafitoase; o larga dezvoltare o an porfiroidele.

Distributia cu aspect insular a sisturilor cristaline din Muntii Apuseni de Sud sugereaza ca ele reprezinta intr-adevar relicte ramase in urma fragmentarii microplaci! transilvano-panonice in doua blocuri care s-au indepartat unul de altul.

1.2. Magmatitele ofiolitice

O buna parte din Muntii Apuseni de Sud este alcatuita din magmatite ofiolitice. Acestea formeaza o masa imensa, care se intinde pe o lungime de 190 km intre Valea Ariesului si localitatea Zabalt de pe Valea Muresului, si pe o latime ce poate atinge 40 km (v. PI. V). Muntii Drocea sint formati aproape exclusiv din ofiolite. Magmatismul de pe urma caruia a rezultat masa ofiolitica a inceput nu cu mult inainte de Neojurasic si a durat pina in Eocretacic. Nu exista nici un indiciu ca acesta ar fi inceput din Triasic. Primele depozite cunoscute nu sint mai vechi decit Jurasicul superior. Ultimile veniri de vulcanite alterneaza cu depozite barremian-aptiene.

Din punct de vedere petrografic si petrochimic, in ansamblul masei ofiolitice se disting doua complexe majore, unul predominant tholeitic de virsta mezo- si neojurasica si altul predominant calcoalcalin de virsta Malm-Neocomian. Acestora li se adauga complexul spilitic barremian-aptian.

Complexul tholeitic este format din curgeri de bazalte cu frecvente structuri de pilow-lave, anamesite si sporadic aglomerate; acestora li se asociaza frecvent intruziuni gabbroice care adesea dau zone de contact termic foarte limitate. Componentul predominant al complexului tholeitic este bazaltul sub diferite varietati, in timp ce aglomerate se intilnesc subordonat intercalate in curgerile de lava.

Corpurile intrusive sint in general de dimensiuni mici (2—3 km lungime si 200—300 m latime). Caracteristica principala a acestora o constituie structura lor stratificata rezultata din cristalizarea fractionata a lavei in situ. intre corpurile intrusive se disting:

— pinze intrusive, cum este aceea de la Cazanesti-Ciungani (fig. 78) care este intrusa in masa bazaltica prezentind structura stratificata (de jos in sus: microgabbrouri, dolerite, gabbrouri cu magnetit, gabbrouri);

— dyke-uri, cum este dyke-ul de la Almas-Saliste;

— corpuri ultrabazice, de asemenea cu structura stratificata, cum este acela de la Rosia Noua;

— corpuri de gabbrouri compuse, cum este corpul de la Almasel format din intruziuni succesive de magme de compozitie diferita de la bazic spre acid (hiperite-microgabbrouri-gabbrouri cuartifere-diorite cuartifere).

Complexul calcoalcalin este format din bazalte, andezite si diferentiate acide (dacite, riolite), la care se adauga subordonat roci de tendinta alcalina ca: limburgite, oligofire, keratofire. Complexul calcoalcalin ocupa o pozitie central-estica in cadrul Muntilor Apuseni de Sud. O dezvoltare mai larga o are intre Culoarul Deva-Brad si Culoarul Zlatna-Almas. Cea mai mare dezvoltare insa o are in Muntii—Trascau, unde complexul calcoalcalin este dominat de andezite, dacite si riolite cu piroclastitele asociate.

La diferite nivele in ansamblul ofiolitic se gasesc intercalatii de argile rosii si jaspuri.

Complexul spilitic se intilneste in Muntii Trascau intre Valea Ampoiului si Valea Galdelor fiind asociat stratelor de Fenes si stratelor de Metes; include curgeri in facies de pilow-lave si piroclastite.

Tinind seama de repartitia spatiala si de caracterele petrochimice ale magmatitelor ofiolitice din Muntii Apuseni de Sud, care indica o marcata evolutie de la bazalt tholeitic la produse calcoalcaline si in final la produse cu tendinta alcalina (limburgite, oligofire, keratofire), se apreciaza ca ofiolitele cu caracter tholeitic ar reprezenta o crusta de origine oceanica, in timp ce complexul calcoalcalin ar fi rezultatul unor procese de subductie.

1.3. Invelisul sedimentar prelaramic

Exceptind doua iviri izolate de depozite psefito-psamitice de la marginea estica a insulei de cristalin din nordul Muntilor Trascau, care se presupun a apartine Permianului, toate celelalte formatiuni sedimentare apartin Mezozoicului. Acestea se delimiteaza la anumite zone care se dispuneau oarecum in jurul masei de ofiolite responsabila de zonarea invelisului sedimentar.

In structura actuala a Muntilor Apuseni de Sud se disting urmatoarele zone faciale:

— zona Trascau-Valea Ampoiului, caracterizata prin dezvoltarea faciesurilor recifale pentru intervalul Malm-Neocomian timpuriu, a faciesului pelitic pentru Tithonic-Neocomian si a unor faciesuri stromatitice-cori-smitice pentru Eocretacic in general;

— zona Deva-Zam, in lungul Culoarului Muresului, caracterizata prin dezvoltarea faciesurilor recifale pentru Malm-Neocomian timpuriu si a faciesurilor arenitice flisoide pentru Eocretacic;

— zona Birzava-Madrizesti, situata in vestul Muntilor Drocea, caracterizata prin dezvoltarea Tithonic-Neocomianului in facies flisoid grezos-calcaros si a Barremian-Aptianului in facies de wildflis;

— zona Halmagiu-Abrud in partea de nord a Muntilor Apuseni de Sud caracterizata in principal prin dezvoltarea Eocretacicului in facies flisoid sau de wildflis.

La zonele mentionate s-ar mai putea adauga zona Drocea, reprezentata prin masa centrala de ofiolite, in principal complexul tholeitic, pe care s-a dezvoltat faciesul recifal al Malm-Neocomianului timpuriu si Eocretacicul in facies stromatitic-corismitic, in cea mai marc parte indepartat de eroziune.

Formatiuni sedimentare in Muntii Apuseni de Sud se cunosc si sint consemnate pe harti incepind cu acelea de virsta oxfordiana. Procesul de sedimentare insa a inceput poate mai devreme; indiciul ar fi unele intercalatii de gresii, calcare, jaspuri cu radiolari etc. din masa ofiolitelor; insa cele mai vechi depozite datate palentologic sint calcarele oolitice calloviene, cu Oppelia fusca, Lytoceras adeloides, Phylloceras tortisulcaium etc., remaniate in formatiuni de virsta albiana din jurul localitatii Cricau de la nord de Alba Iulia, mentionate de F. Herbich. Nu au fost identificate depozite mai vechi, incit opinia ca aria labila a Muntilor Apuseni de Sud ar fi evoluat ca atare din Triasic nu poate fi sustinuta.

In suita invelisului sedimentar prelaramic din Muntii Apuseni de Sud, tinind seama de schimbarile laterale de facies, se pot separa grupari de formatiuni corespunzatoare urmatoarelor intervale cronostratigrafice: Malm-Neocomian timpuriu, Neocomian, Barremian-Albian,Vraconian-Cenomanian, Vraconian-Coniacian si Santonian-Mastrichtiab (fig. 79).

Malm-Neocomian. Depozitele apartinind acestui intarval de timp sint dezvoltate fie in facies recifal, fie in facies pelitic terigen.

Faciesul recifal a luat nastere in zonele de margine ale bazinului de sedimentare si apartine intervalului Malm-Berriasian. In structura actuala, depozite de acest facies se intilnesc la marginea insulelor de cristalin, dar mai ales la marginea sau pe aria de raspindire a masei de ofiolite, care a constituit suportul imediat al formatiunilor sedimentare.

In zona Trascau-Valea Ampoiului (v. fig. 79), faciesul recifal are o larga raspindire, constituind cea mai mare parte din Culmea Bedeleu. Aici, suita malm-neocomiana debuteaza cu o secventa mixta reprezentata prin lave bazaltice si piroclastite in alternanta cu calcare stratificate din care M. Lupu mentioneaza Saccocoma, Clypeina jurassica si amonoideul Semi-formiceras semiforme, totul apartinind Oxfordian-Tithonicului inferior. Treptat, spre partea superioara se trece la calcare masive, organogene (calcare de Stramberg), din care se cunoaste o asociatie cu Clypeina jurassica, Trocholina alpina, iar dintre tintinide Tintinnopsella carpathica, indicind virsta Tithonic tirziu-Berriasian a calcarelor recifale. Astfel de depozite se mai intilnesc in nord-estul Muntilor Trascau, iar spre sud in bazinul Ampoiului unde apar pe suprafete foarte limitate, mai ales sub forma de blocuri. Pe suprafete mai intinse, calcare de Stramberg se intilnesc in bazinul Vaii Almasului, in ele fiind sapate Cheile Cibului.

In zona Deva-Zam, faciesul recifal al Malm-Neocomianului se dezvolta in partea sa vestica (pe aliniamentul Capimas-Zam-Vorta), unde incepe prin calcare rosii cu Taramelliceras sp. apartinind Oxfordianului, urmate de calcare de Stramberg cu Diceras arietinum, Hcterodiceras sp, Trocholina alpina, Clypeina jurassica etc. reprezentind Kimmeridgian, Berriasianul.

In zona Abrud-Halmagiu, faciesul recifal apare sporadic la marginea zonei, la contactul cu masa ofiolitica. Pe suprafete restrinse calcare recifale apar izolat pe aria de raspindire a ofiolitelor la Magureaua Vatei, la Baita etc. Acestea se mai intilnesc si ca olistolite cum sint calcarele de la nord de localitatea Buces (Vulcan), la izvoarele Crisului Alb etc, (v. PI. V).

Faciesul pelitic-terigen s-a dezvoltat mai spre largul bazinului de sedimentare si este reprezentat fie prin depozite pelitice amintind faciesul stratelor cu Aptychus, fie printr-o formatiune detritica de factura flisoida.

In zona Trascau, incepind din estul insulei de sisturi cristaline si ajungind spre sud pina in Valea Galda, se dezvolta un facies calcaros-pelitic al Malm-Neocomianului. Suita debuteaza printr-un nivel subtire (2 m) de brecie avind substrat de sisturi cristaline, urmat de calcare rosii de tip ammonitico rossc cu Holcophylloceras mediterancum, Ptychophylloceras ptychoicum, Sowerbyceras torlisidcaium, Taramelliceras compsmn etc., care indica Kimmeridgian-Tithonicul timpuriu. Deasupra acestora se dezvolta o succesiune monotona de calcare si marnocalcare la care se adauga intercalatii de marne violacee. Din ele M. Lupu mentioneaza o fauna cu Laev-aptychus sp., Lamellaptychus beyrichi, L. angulocostatus si o asociatie de tintinide cu Calpionella alpina si Crassicollaria intermedia. Pe baza continu tului paleontologic depozitele in cauza sint atribuite Tithon-Neocomianului

In unele din celelalte zone suita Malm-Neocomianului este reprezentat tot numai prin Tithonic-Neocomian si include depozite predominant grezo-calcaroase cu factura flisoida.

In zona Birzava-Madrizcsti suita tithonic-neocomiana include jaspuri cu intercalatii de argilite si calcarenite cu Calpionella alpina, cunoscute sub numele de stratele de Soimus-Buceava. Acestea trec pe verticala la depozite cu caracter de flis predominant grezocalcaros reprezentat printr-o suita ritmica ternara in care litotopii ce se succed sint calcarenite, grezo-calcare si argile; cu dezvoltare lenticulara se intilnesc si marnocalcare care amintesc calcarele cu Aptychus. Din depozitele descrise, pe linga tintinide, se mai citeaza Holcostcphanus asterianus, indicind virsta tithonic-neocomiana. Acestea apar sub forma unei fisii largi in lungul zonei Birzava-Madrizesti.

In zona Abrud-Halmagiu depozitele tithonic-neocomiene imbraca acelasi facies flisoid grezocalcaros ca in zona Birzava-Madrizesti si sint cunoscute sub numele de stratele de Crisul Alb. La partea lor superioara se individualizeaza un complex predominant silicios, violaceu, descris drept strate de Curechiu. intreg ansamblul tithonic-neocomian contine o asociatie de tintinide cu Calpionella -alpina, C. clliptica, TintinnopseMa sp., care ndica o atare virsta. Asemenea depozite apar discontinuu spre marginea nord-vestica a zonei Abrud-Halmagiu.

In seria eocrctacica din Muntii Apuseni de Sud se mai poate separa Neocomianul ca atare si Barremian-Albianul.

Neocomianul. In afara de faciesurile mentionate in care Neocomianul este inseparabil de partea termianla a Jurasicului superior, se poate delimita si Neocomianul ca atare imbracind faciesuri sensibil deosebite de la o zona la alta.

In zona Trascau, se disting doua faciesuri ale Neocomianului. Astfel, in situatie alohtona, in klippa de la Pleasa Rimetilor de la est de Culmea Bedeleu, peste calcarele de Stramberg, in continuitate de sedimentare dar in pozitie rasturnata, se dispune un nivel de calcare rosii, feruginoase, ooliticc, noduloase, in grosime de un metru. Din aceste calcare S. Bordea mentioneaza o fauna cu Duvalia dilatata, Crioceratites duvalii, C. nolani, Olcostephanus asterianus, care indica Hauterivianul.

In partea sudica a zonei, la nord de Valea Ampoiului, intr-o structura anticlinala, si in Muntii Vintului, se intilneste un facies cu totul aparte determinat de activitatea vulcanica-ofiolitica. Aici Neocomianul este reprezentat printr-o asociatie intima de sisturi argiloase, calcare si spilite dind ceea ce V. Papiu a denumit facies stromatitic; lateral, spre est se trece la un facies mai grosier reprezentat printr-o formatiune vulcanogen-sedimentara cu brecii, cincritc, graywackc, curgeri de lave bazice etc., ansamblul reprezentind faciesul corismitic. Neocomianul in facies stromatitic-coris-mitic dezvoltat in regiunea Vaii Ampoiului a fost desemnat de M. Bleahu sub numele de strate de Fenes inferioare.

In zona Deva-Zam, Neocomianul este dezvoltat in acelasi facies stro-matitic-corismitic si afloreaza pe zone relativ restrinse.

Barremian-Albianul. In intervalul Barremian-Albian, in domeniul Muntilor Apuseni de Sud s-au intensificat miscarile tectonice precursoare paroxismului austric. In aceste conditii au luat nastere depozite foarte groase, predominant detritice, prezentind mai mult sau mai putin caracterele formatiunilor sinorogene. Astfel, se intilnesc frecvent depozite ritmice si pararitmice asemanatoare intrucitva cu flisul tipic; adesea predomina depozite argiloase in care se gasesc insedimentate blocuri de origine si virsta diferita, totul amintind trasaturi de wildflis in care sint frecvente episoadele conglomeratice sau brecioase; de asemenea, in multe zone, la nivele diferite, intervine material vulcanic bazic. Variatiile de facies, atit pe verticala cit si pe orizontala, constituie o caracteristica a depozitelor barremian-albiene. Daca se mai adauga faptul ca fosile se intilnesc foarte rar, iar asociatiile de foraminifere sint aproape exclusiv din categoria aglu-tinantelor, se intelege ca diversele orizontari litostratigrafice difera de la o zona la alta, iar corelarea cronostratigrafica riguroasa la nivel regional este greu de realizat. De cele mai multe ori entitatile litostratigrafice ramin valabile numai pentru o anumita zona si au fost desemnate cu denumiri locale (v. fig. 79).

In zona Abrud-Halmagiu, S. Bordea a realizat o orizontare mai detaliata a Barremian-Albianului. Suita debuteaza printr-o secventa ritmica care se dispune peste stratele de Crisul Alb; litotopii ce se succed sint reprezentati printr-o gresie cenusie, silicioase, in strate subtiri si sisturi argiloase. Aceasta secventa a fost denumita de M. Socolescu drept „strate de Cabesti' si are o larga raspindire. Din astfel de depozite provine un exemplar de Barremites difficile care indica virsta barremiana a stratelor de Cabesti, ele fiind chiar mai comprehensive.

Peste stratele de Cabesti, de regula in continuitate de sedimentare, urmeaza depozite predominant grezocalcaroase, caracterizate prin succedarea ritmica a stratelor grezocalcaroase cu marne cenusii. Ca faciesuri locale, cu dezvoltare lenticulara, se intilnesc conglomerate polimictice amintind caracterele formatiunilor de wildflis, piroclastite si brecii mixte vulcanogen-sedimentare. Ansamblul depozitelor grezocalcaroase a fost desemnat de M. Socolescu si T. Ghitulescu sub numele de „strate de Valea Dosului' avind o grosime de 400m. Din ele provine o asociatie faunistica cu Hypa-canthoplites nolaniformis, Acanthoplites uhligi, Silesi'toides kilianiformis etc., care le confera virsta aptiana. In partea vestica a zonei Abrud-Halmagiu, aproximativ la nivelul Aptianului superior si Albianului inferior, sub numele de strate de Valea Morgasului, S. Bordea descrie depozite cu un pronuntat caracter de wildflis.

In partea estica si centrala a zonei Abrud-Halmagiu, stratele de Valea Dosului suporta o alternanta pararitmica de gresii si argilite reprezentind un flis atipic. Subordonat, ca episoade locale, se intilnesc conglomerate polimictice iar intercalatiile de microbrecii cu ciment calcaros si cu elemente de calcare de Stramberg, ofiolite si sisturi cristaline, apar ca o caracteristica pentru aceasta entitate litofaciala desemnata drept „stratele de Ponor,,. Din ele se cunosc doar asociatii de microforaminifere aglutinante (Trocha-mmina vocontiana, Hapfaprahmoides nonioides, Reophax horidus etc.). Stratele de Ponor au o grosime in jur de 400 m si se apreciaza ca repre-tinta o buna parte din Albian. Depozitele sincrone din partea centrala a zonei Abrud-Halmagiu au fost desemnate drept „strate de Piriul Izvorului'; au o pozitie transgresiva si includ aleuro-pelite fin muscovitice cu caracter flisoid. Din astfel de depozite provin exemplare de Hysteroceras orbigny, indicative pentru Albian; au o grosime de 400 m (v. fig. 79).

In zona Trascau-Valea Ampoiului suita barremian-albiana afloreaza in jumatatea sudica a acesteia si este predominant detritica, iar pe alocuri se recunosc litotopii caracteristici stratelor de Cabesti, ai stratelor de Valea Dosului si ai stratelor de Ponor.

Cu toate acestea, in suita barremian-albiana din zona Trascau-Valea Ampoiului s-au separat doar doua entitati litostratigrafice, descrise de M. Bleahu drept „stratele de Fenes' superioare si „stratele de Metes'.

Stratele de Fenes superioare includ ansamblul depozitelor care urmeaza in continuitate de sedimentare peste stratele de Fenes inferioare, fiind reprezentate prin gresii silicioase in alternanta cu argile (similare acelora din stratele de Cabesti). Acestea sint urmate de depozite argiloase cu intercalatii de tufuri si spilite iar pe alocuri se dezvolta calcare bioconstruite. Suita stratelor de Fenes superioare se incheie prin gresii calcaroase cu intercalatii de marne (amintind stratele de Valea Dosului); cu dezvoltare locala se intilnesc microconglomerate, microbrecii etc. iar la diverse nivele se interpun curgeri de lave, tufuri si aglomerate spilitice. Virsta stratelor de Fenes superioare se apreciaza a fi barremian-aptiana.

Deasupra stratelor de Fenes superioare s-au separat stratele de Metes. Acestea includ o formatiune cu caractere de wildflis constituita in cea mai mare parte din marne, uneori rosietice, cu intercalatii subordonate de calcare albe si gresii fine cu lamine paralele sau oblice. Elelmentul caracteristic este dat de prezenta unor conglomerate cu matrice argiloasa care inglobeaza blocuri de calcare neojurasice ce pot atinge dimensiuni de zeci de metri. Pe baza continutului in microforaminifere aglutinante, stratele de Metes ar reveni Albianului incluzind eventual si Aptianul terminal. Acestea afloreaza din Valea Ampoiului spre nord pina in Valea Galda, iar spre vest ajung pina in regiunea Stanija.

In zona Deva-Zam, peste un nivel de jaspuri se dezvolta strate de Cabesti (gresii silicioase in alternanta cu argilite negre) care de fapt isi au stratotipul in aceasta zona. Local se intilneste o formatiune neagra cu blocuri care aminteste faciesul de wildflis si care este atribuita Aptian-Albianului.

In zona Birzava-Madrizesti se considera ca suita Barremian-Albianului este reprezentata numai in parte, fiind constituita din depozite de tip wildflis. In ansamblu aceste formatiuni amintesc stratele de Ponor si li se atribuie virsta Aptian-Albian. Se urmaresc sub forma unei zone continua intre Mures si Crisul Alb.

Cretacicul superior. La sfirsitul Eocretacicului, in domeniul Muntilor Apuseni de Sud a avut loc paroxismul austric care a generat principalele structuri tectonice si a condus la prima exondare majora. In felul acesta s-au conturat doua zone emerse, una corespunzatoare Muntilor Trascau si a doua corespunzatoare Muntilor Drocea. Acestea au functionat ca atare in tot timpul Neocretacicului, incit ariile de sedimentare au capatat o alta distributie decit in Eocretacic, ele dispunindu-se in jurul ariilor ridicate. Cele doua zone exondate erau separate printr-un tuloar caruia, in structura actuala, i s-ar suprapune Valea Ampoiului. Spre est si sud zonele ridicate erau marginite de zone depresionare cu o subsidenta mai activa, in timp ce spre nord si nord-vest veneau in contact cu marginea sudica, rigida, a Muntilor Apuseni de Nord, care functiona ca zona de seif. Mai trebuie adaugat faptul ca in domeniul Muntilor Apuseni de Sud, miscarile tectonice au continuat in tot timpul Neocretacicului si desi s-a inregistrat un paroxism subhercinic, acesta nu a avut un rol definitoriu in ceea ce priveste aranjamentul tectonic. In asemenea conditii, depozitele Cretacicului superior imbraca faciesuri predominant detritice relevind caracterele formatiunilor sinorogene, cu frecvente episoade flisoide.

In ansamblul depozitelor Neocretacicului, tinindu-se seama de raporturile cu formatiunile preaustrice si de caracterele litofaciale, se pot distinge urmatoarele grupari lito- si cronostratigrafice: Vraconian-Cenomanian, Vraconian-Coniacian si Santonian-Mastrichtian (v. fig. 79).

Vraconian-Cenomanian. Formatiunile incadrate in acest interval se separa ca atare in regiunea Izvorul Ampoiului. Aici, stratele de Piriul Izvorului (albiene) suporta conglomerate care pot atinge 200 m grosime, desemnate sub numele de „conglomerate de Negrileasa'. Virsta vraconian-ceno-maniana a acestora nu este argumentata paleontologic, ci numai pe baza de superpozitie stratigrafica.

In culoarul Vaii Ampoiului depozitele vraconian-cenomaniene se dispun transgresiv peste stratele de Fenes superioare si includ conglomerate care trec la gresii friabile in strate groase pina la 3 m. La rindul lor acestea suporta depozite grezoase si argiloase in succesiune ritmica. Ansamblul din culoarul Vaii Ampoiului a fost descris drept stratele de Valea lui Paul. Din ele provin exemplare de Rotalipora monsalvensis si Rotalipora evoluta, indicative pentru Cenomanian. Se presupune si existenta Vraconianului in baza.

Vraconian-Coniacian. Acesta include depozite care afloreaza in jumatatea nordica a Muntilor Trascau si in zona Deva-Zam.

In Muntii Trascau s-a separat o suita detritica foarte eterogena, alcatuita din conglomerate polimictice, mai frecvente in baza suitei, urmate de gresii de tip subgraywackic, in alternanta ritmica cu sisturi argiloase. Adaugind caracterul de granoclasare foarte evident, prezenta hieroglifelor, laminatia etc. incadrarea acestor depozite in rindul formatiunilor sinoro-gene este justificata. Ansamblul lor este descris sub numele de „strate de Rimeti'. Din ele, M. Lupu mentioneaza asociatii de foraminifere cu Rota-lipora appenninica, R. cushmani etc., indicative pentru Vraconian-Cenomanian, si cu Praeglobotruncana stephani, Globotruncana angusticarinata etc., indicativa pentru Turonian-Coniacian.

In partea de sud a Muntilor Drocea, in Defileul Muresului, la nord de Deva, depozitele neocretacice se dispun transgresiv peste depozitele eo-cretacice si debuteaza printr-o secventa grezoasa-calcaroasa in care se intilnesc elemente bine rotunjite, frecvent din cuartite; au o grosime de 40— 80 m si sint desemnate sub numele de „strate de Fornadia'. Din ele provine o fauna cu Echinospatagus ricordeanus, Puzosia mayoriana, Orbitolina mamillata, care le confera virsta vraconian-cenomaniana. Acestea sint sincrone cu stratele de Gherghes care stau pe cristalinul din Poiana Rusca. Suita neocretacica din sudul Muntilor Drocea se incheie prin gresii micacee muscovitice, adesea glauconitice in strate pina la l—2 m, care alterneaza cu marne nisipoase cenusii-albicioase. Din acestea se cunoaste o fauna cu Inoceramus inconstans, I. labiatus si o asociatie de microforaminifere cu Praeglobotruncana stephani, P. delrioensis, Globoiruncana angusticarinat.i, G. lapparenti etc., care confera acestor depozite, descrise drept strate de Deva, virsta turonian-coniaciana.

Santonian-Mastrichtian. Acest ultim ciclu de sedimentare urmeaza paroxismului subhercinic care a afectat partile periferice ale spatiului sud-apusean. Procesul de sedimentare s-a desfasurat in conditii de instabilitate tectonica,-fapt evidentiat de caracterele stratonomice ale depozitelor respective. Formatiunile apartinind acestui ciclu se intilnesc pe arii si cu faciesuri diferite, atit in sudul cit si in nordul Muntilor Apuseni de Sud.

In sudul Muntilor Apuseni de Sud, depozitele postconiaciene ocupa o arie destul de larga in zona de curbura a acestora, intre insula de cristalin de la Rapolt si Valea Ampoiului. Ele sint reprezentate printr-o stiva groasa de 300 m, in cuprinsul careia s-au delimitat trei complexe litologice (v. fig. 79):

— complexul bazal grezos-calcaros de culoare violacee, de 80 m grosime, desemnat- sub numele de strate de Bobilna;

— complexul median calcaros-marnos, alb-violaceu, de 100 m grosime constituind stratele de Geoagiu;

— complexul detritic flisoid desemnat drept strate de Bozes. Acest ultim complex reprezinta o suita ritmica de gresii subgraywackice, grezo-calcare si marne, la care se adauga gresii si adesea microconglomerate. Din intercalatiile marnoase provine o fauna cu Actaeonella gigantea, Inoceramus balticii s etc. si o asociatie de microforaminifere cu Globotruncana lapparenti, G. fornicata etc. De la partea superioara a suitei se cunosc exemplare de Cerithiiim sp., Mclanopsis sp. etc.

Virsta primelor doua, complexe este discutabila; nu este exclus ca stratele de Bobilna si stratele de Geoagiu sa reprezinte de fapt faciesuri laterale ale stratelor de Bozes. Pentru ansamblul stratelor de Bozes virsta santonian-mastrichtiana este justificata palentologic. Partea terminala a acestora ar putea sa includa si Paleocenul.

In partea nordica si vestica a Muntilor Apuseni de Sud, depozitele senoniene ocupa o zona foarte intinsa, plecind de pe Valea Muresului prin estul Muntilor Zarand, este acoperita de eruptivul neogen in bazinul Crisului Alb, reapare pe o zona larga in Muntele Gaina, se continua prin bazinul Ariesului si mai departe formeaza culoarul Salciua-Ocolis; prin bazinul Riului Iara face legatura cu Senonianul din Muntii Apuseni de Nord. In lungul acestei zone depozitele senoniene variaza ca grosime si intr-o oarecare masura si ca litofacies, in sensul ca sint mai subtiri inspre vest si din ce in ce mai groase spre est, iar pe linga faciesul de Gosau care este caracteristic intregii zone, spre est se dezvolta si depozite cu factura de flis. Astfel, in culoarul Birzava-Madrizesti, depozitele senoniene au 500 —600 m grosime si debuteaza printr-un nivel psefito-psamitic, dupa care se trece la marne si marno-gresii cu lentile de calcare cu rudisti. incepind din bazinul Crisului Alb spre est, pe linga faciesul de Gosau, spre partea superioara a suitei senoniene, se dezvolta depozite cu caracter fli-soid reprezentate printr-o alternanta de gresii, microconglomerate si marne cenusii. Aspectul de flis devine din ce in ce mai pregnant cu cit se inain-traza spre est si ajunge sa capete dezvoltarea tipica in culoarul Salciua-Ocolis unde faciesul de Gosau este mai putin pregnant. Acesta se dezvolta din nou in bazinul Riului Iara.

Din depozitele senoniene din nordul Muntilor Apuseni de Sud provine o bogata fauna in primul rind de rudisti. Din acest punct de vedere, Dealul cu Melci din bazinul Vidra constituie un adevarat monument natural. Printre fosilele cele mai caracteristice, din depozitele in facies de Gosau se cunosc: Hippurites socialis, H. sulcatus, Vaccinitcs oppeli, V. gosaviensis etc.la care se adauga Actaconella gigantea, A. lamarcki, Inoceramus balticus, /. salis-burgensis, Echinocoris vulgaris, iar dintre microforaminifere,Globotruwcana fornicata. Asociatia faunistica indica intervalul Santonian-Mastrichtian. La sfirsitul Cretacicului are loc paroxismul laramic in timpul caruia s-a desavirsit aranjamentul tectonic si totodata s-a manifestat si magmatismul laramic.

1.4. Magmatitele laramice

In Muntii Apuseni de Sud magmatismul laramic s-a manifestat numai prin cea de a doua etapa cind s-au pus in loc citeva corpuri intrusive. Acestea se dispun pe doua aliniamente. Astfel, pe un aliniament mai vestic se gasesc corpurile de la Savirsin si de ia Cazanesti, iar pe un aliniament mai estic se situeaza corpurile de la Ccrbia si de la Magureaua Vatei. Masivele mentionate sint intruse in masa de ofiolite.

Corpul de la Savirsin este un corp compus, constituit in partea nordica din veniri succesive de diorite cuartifere si granodioritice; in partea sudica se intilnesc granite porifice ulterioare celor din partea nordica, intreg corpul este strabatut de filoane aplitice, micropegmatitice si porfire granitice.

Corpul de la Cazanesti este intrus in pinza intrusiva de gabbrouri si in acoperisul bazaltic al acesteia (fig. 78); are o structura de sfenolit si este constituit din diorite cuartifere cu separatii granitice. Totul este strabatut de un sistem de filoane granodioritice, granitice si aplitice.

Corpul de la Cerbia este constituit in principal din granite si subordonat din granodiorite, totul fiind strabatut de filoane.

Corpul de la Magureaua Vatei este format de fapt din mai multe corpuri mai mici constituite din granite, granodiorite si diorite cuartifere.

Punerea in loc a magmatitelor laramice in Muntii Apuseni de Sud a dat nastere la fenomene de metamorfism termic.

1.5. Vulcanitele neogene

Incepind din Badenian, in Muntii Apuseni de Sud s-a desfasurat vulcanismul subsecvent tardiv. Produsele acestuia se intilnesc pe suprafete relativ intinse dispuse pe anumite aliniamente (v. PI. V). Se apreciaza ca o buna parte din produsele vulcanice a fost indepartata de eroziune si ca ceea ce s-a conservat reprezinta aproximativ o treime din materialul initial. De pe urma vulcanismului neogen au fost puse in loc produse destui de variate, deosebindu-se in principal riolite, dacite, andezite cuartifere, andezite si andezite bazaltoide. Acestea se caracterizeaza, in general, prin structura porfirica cu diverse grade de cristalizare.

Ca forme de zacamint, produsele vulcanismului neogen se prezinta fie ca structuri inradacinate, fie sub forma de curgeri de lave, fie ca formatiuni vulcano-sedimentare.

Structurile inradacinate se caracterizeaza prin dispozitia predominant verticala a corpurilor vulcanice, aceasta fiind in legatura directa sau indirecta cu sursa de alimentare. Asemenea corpuri sint foarte frecvente in Muntii Apuseni de Sud, constituind vulcani si subvulcani de diverse tipuri, cum sint: vulcanii de tip mixt de Sacarimb, vulcanii de tip central-mixt din dealul Cetras, vulcanii de tip central din Dealul Contu si de la Arama-Corabia, vulcanii de tip central-compus de la Ciinel-Magura Baii etc. si subvulcanii de la Valea Morii sau de la Baia de Aries.

Curgeri de lava se intilnesc in jurul majoritatii vulcanilor, iar piroclastite se cunosc pe suprafete intinse mai ales in partea nord-vestica a Mun-tilor Drocea si a Muntilor Zarand.

Formatiunea vulcanogen-sedimentara include acumulari care au luat nastere printr-un aport de material terigen si vulcanogen asociat in proportii diferite. Materialul vulcanogen a fost introdus, fie direct in timpul activitatii vulcanice, fie prin transportul de catre agentii externi, din structurile vulcanice recent formate.

Vulcanitele, sub diverse forme de zacamint, se intilnesc dispuse pe mai multe zone in lungul unor aliniamente oblice fata de structurile Muntilor Apuseni de Sud, in partea centrala a acestora, si conforme in zonele de margine. Aceste zone se suprapun de regula depresiunilor posttectonice intramontane.-In Muntii Apuseni de Sud ,se individualizeaza patru asemenea aliniamente.

Un prim aliniament se suprapune Depresiunii Brad-Sacarimb, iar de la Halmagiu spre vest si nord-vest, produsele vulcanice se continua pina la Gurahont. Mai departe, in parte sint acoperite de depozitele pliocene si cuarte-nare ale Depresiunii Zarandului, insa sporadic apar pe marginea acesteia pina la Pincota.

La nord-est de zona Halmagiu-Brad-Sacarimb se individualizeaza al doilea aliniament, care in partea sudica se suprapune in parte depresiunii posttectonice Zlatna-Almas. Vulcanitele de pe acest aliniament se intilnesc pina in dreptul localitatii Stanija, alcatuind astfel a-liniamentul sau zona Zlatna-Stanija.

Cea mai nordica zona de aparitie a vulcanitelor neogene se delimiteaza intre localitatile Bucium si Rosia Montana intinzindu-se spre N V pina la Baia de Aries. Vulcanitele de la Rosia Montana se suprapun depresiunii posttectonice din aceasta, regiune.

In partea de sud-vest a Muntilor Apuseni de Sud se situeaza cea de a patra zona in care apar produsele vulcanismului neogen. Acestea se urmaresc in directia est-vest pe o distanta de 80 km intre Deva si localitatea Capilnas.

Desi vulcanismul neogen s-a manifestat pe un teritoriu foarte intins si printr-o gama larga de procese endogene avind drept consecinta formarea unor roci foarte variate, s-au stabilit totusi anumite asociatii de roci cu caractere petrochimice bine precizate; care reflecta anumite etape in desfasurarea activitatii vulcanice. Pe baza acestora s-a identificat o anumita ordine constatindu-se existenta a trei cicluri (fig. 80) in evolutia vulcanismului neogen din Muntii Apuseni. Caracterul de ciclu este dat de faptul ca fiecare etapa are un inceput, un paroxism si o faza de calm. Asemenea cicluri nu sint neaparat strict sincrone in cadrul unei regiuni intinse.

Primul ciclu, marcind inceputul activitatii vulcanice in Muntii Apuseni de Sud, s-a desfasurat in Badenianul timpuriu si corespunde unei miscari de subsidenta accentuata, acompaniata de transgresiunea badeniana. Trasatura esentiala a acestui ciclu este data de caracterul pulsatoriu al venirilor de lave care au dat nastere la roci foarte variate. Intensitatea maxima a primului ciclu s-a inregistrat in Badenianul timpuriu. In general a predominat vulcanismul explosiv; dovada sint piroclastitele foarte dezvoltate. Asociatiile de roci sint reprezentate prin riolite si andezite, iar spre sfirsitul ciclului prin riolite consolidate sub forma de tufuri si riodacite (facies ignimbritic). Produsele acestui prim ciclu s-au recunoscut pe suprafete restrinse in zona Zlatna-Almas si in partea sudica a zonei Brad-Saca-rimb. O buna parte din ele insa este acoperita de depozite mai noi, in timp ce o alta parte a fost distrusa. Centre de eruptie din primul ciclu au fost recunoscute in zona Zlatna-Almas fiind reprezentate prin vulcanii rioli-tici si andezitic! din Dealul Teius, virful Podii etc. In zona Halmagiu-Brad-Sacarimb se recunosc vulcanii riolitici din sectorul Baita-Craciunesti si vulcanii andezitic! de la Magura Baii, Pleasa si Gliganul.

Al doilea ciclu, cel mai important prin intensitatea cu care s-a manifestat si prin volumul produselor vulcanice care au fost puse in loc, s-a desfasurat incepind din Badenianul tirziu si pina in Pliocenul timpuriu. Vulcanismul din acest ciclu s-a produs in toate zonele amintite, depasind chiar aria Muntilor Apuseni de Sud, caci asemenea produse se intilnesc spre sud-est in Depresiunea Streiului si spre nord-vest in Depresiunea Zarandului. Activitatea vulcanica a avut un caracter mixt, dind nastere la curgeri de lave si produse piroclastice, iar aparatelor vulcanice li se asociaza si corpuri subvulcanice de dimensiuni si forme variate.

Cu unele exceptii, in succesiunea desfasurarii vulcanismului din ciclul -4 doilea se disting: oprima faza dacitica, cind au luat nastere dacitele dO tip Ciinel-Rosia Montana; o a doua faza cind au fost puse in loc andezitele cuartifere de tip Barza si Sacarimb-Valisoara; o a treia faza, cind se pun in loc din nou dacite (dacitele de tip Cetras).

In timp ce in celelalte zone s-au desfasurat fazele descrise, in Depresiunea Zarandului venirile de lave au dat nastere la asociatii de roci in care sint preponderente andezitele piroxenice, iar subordonat s-au format andezite amfibolice si andezite cuartifere, ultimele incheind succesiunea eruptiunilor.

Produsele primei faze dacitice au fost identificate pe aliniamentul Brad-Sacarimb in vulcanii din sectoarele Clinei, Barza si Dealul Fetei. Pe aliniamentul Zlatna-Stanija, produse asemanatoare se intilnesc in structura vulcanului din Dealul Breaza, iar pe aliniamentul Bucium-Rosia Montana au fost identificate dacitele primei faze in Dealul Contu, Cetate etc.

Produsele andezitice ale celei de a doua faza se intilnesc pe toate aliniamentele si iau parte la alcatuirea unui mare numar de aparate si structuri vulcanice. Pe aliniamentul Brad-Sacarimb, in rindul acestora se numara aparatele vulcanice de la Caraciu, din grupul Barza, din sectorul Bucuresti-Rovina, structurile de la Magura-Curechiu aparatele de la Valisoara, cele de la Sacarimb etc. Pe aliniamentul Zlatna-Stanija sint de asemenea numeroase curgeri andezitice ca acelea de la Borzesti, Breaza, Magura etc. Pe aliniamentul Rosia Montana-Bucium-Baia de Aries, asemenea produse vulcanice se intilnesc in vulcanii Corabia-Aram a, in mai multe aparate din sectorul Baia de Aries si in vulcanii din Depresiunea Rosia Montana. Pe aliniamentul Deva-Capilnas, andezite se intilnesc in structurile din imprejurimile Devei si la Uroiu (linga Simeria), iar la extremitatea vestica in structurile de la Bulza si Valea loneasa.

Produsele dacitice ale celei de a treia faze sint mai putin raspindite, insa sint bine reprezentate in primul rind in vulcanii de la Cetras si in alte structuri din zona Brad-Sacarimb. In sectorul Baia de Aries se cunosc in vulcanul Poienita.

Produsele andezitice din Depresiunea Zarandului sint legate de un numar mic de centre vulcanice, a caror activitate a fost mai indelungata. Asemenea structuri au fost recunoscute in virful Cornitei in apropierea vaii Crisului Alb.

Al treilea ciclu s-a desfasurat in a doua jumatate a Pliocenului. Activitatea vulcanica a acestuia este mult mai slaba si reprezinta stadiul final al vulcanismului subsecvent tardiv neogen. S-a manifestat mai ales in zonele de margine ale Muntilor Apuseni de Sud, pe fundamentul cristalin. In general, acest ciclu s-a manifestat ca un vulcanism efusiv, slab explosiv, dind corpuri evazate sau stilpi de dimensiuni mici. Prin activitatea acestui ultim ciclu au fost puse in loc andezite bazaltoide si subordonat andezite amfiobolice, avind o raspindire restrinsa. Dezvoltarea cea mai mare o au in sectorul Rosia Montana unde se cunosc vulcanii de la Rotunda si de la Virful Poenii, alcatuiti din andezite bazaltoide. Spre nord, la Baia de Aries, andezitele amfibolice din Piatra Cirligatu apar sub forma unor stilpi implintati in sisturi cristaline. In zona sudica, produse ale celui de al treilea ciclu se recunosc in andezite bazaltoide la Magura, Sirbi, Lesnid.

Dintre cele trei cicluri, numai ciclul al doilea este insotit de procese metalogenetice, precedate de o intensa activitate hidrotermala care a transformat produsele eruptive ale acestui ciclu.

1.6. Vulcanitele bazaltice cuaternare

In citeva puncte din Muntii Apuseni de Sud se intilnesc importante mase de bazalte. Acestea sint produsele unui vulcanism mai recent/ cuaternar, care se pare ca isi are originea in paturile mai profunde ale scoartei. Bazaltele din Muntii Apuseni de Sud sint similare acelora din Carpatii Orientali de la Racos si li se da aceeasi interpretare.

Lucaret, de pe malul Riului Bega, este unul din punctele unde se intilnesc bazalte compacte sau poroase cu separatii in placi.

Cele doua Detunate, Detunata Goala si Detunata Flocoasa, din regiunea Rosia Montana, sint constituite din bazalte sub forma de coloane; Detunata Goala are aspect de orga, constituind unul din punctele de atractie pentru iubitorii si admiratorii monumentelor naturii.

2. Tectonica Muntilor Apuseni de Sud

Muntii Apuseni de Sud reprezinta sutura sau cicatricea unei arii labile (y. fig. 90, 91) care, in evolutia sa, a cunoscut o etapa de expansiune insotita si urmata de procese geotectonice specifice (activitate magmatica bazica, procese de scurtare a scoartei, eventual subductie si consum de crusta oceanica etc.). Din acest punct de vedere, aria sud-apuseana ar fi analoaga cu subzona flisului intern din Carpatii Orientali; se deosebeste de aceasta insa prin faptul ca aria sud-apuseana a evoluat ca arie labila intramicroplaca. De aici unele trasaturi specifice, cum ar fi: conservarea unei importante mase ofiolitice ca urmare a unor procese limitate de consum prin subduc.ere, dezvoltarea unui flis si wildflis atipic, deformari de amploare mai modesta etc.

Sutura sud-apuseana (vest-carpatica), care in partea vestica a ariei de aflorare are orientarea vest-est, in partea estica isi schimba directia spre nord-est descriind o curbura in regiunea Vaii Ampoiului, incit se orienteaza pe directia nord-sud. In felul acesta muleaza, ca si sistemul pinzelor de Biharia, autohtonul de Bihor. Spre nord, sutura sud-apuseana este partial acoperita de formatiuni tertiare ale Depresiunii Transilvaniei, insa nu depaseste paralela localitatii Turda, unde se termina in prelungirea faliei Plopis. Mai departe spre'nord, sutura sud-apuseana este mult deplasata pe orizontala in directia NV si trebuie cautata la vest de o falie importanta din regiunea localitatii Carei. In aceasta zona, intregul edificiu situat in prelungirea Muntilor Apuseni a fost implicat intr-o tectonica rupturala si deplasat spre nord, regasindu-se in Carpatii Nordici interni.

Revenind la curbura din regiunea Vaii Ampoiului, este usor de constatat ca aceasta este o replica, de amploare mai modesta, a curburii Carpatilor Orientali. Ambele se datoreaza situatiei paleostructurale fiind determinate de existenta unui bloc rigid median (transilvan).

Marginea estica a Muntilor Apuseni de Sud este acoperita de formatiuni ale Depresiunii Transilvaniei, insa pe sub acestea din urma sructurile sud-apusene nu se continua decit pe o mica distanta. Ele ar putea ajunge pina la meridianul localitatii Ocna Muresului, unde, prin foraje, s-ar fi interceptat roci bazice de tip ofiolitic. In acelasi sens preledaza si orientarea in ansamblu a Muntilor Apuseni de Sud care muleaza autohtonul de Bihor. In aceasta situatie nu se poate sustine ca elementele transilvane din zona cristalino-mezozoica a Carpatilor Orientali (pinzele transilvane) isi au originea in sutura sud-apusearia, care s-ar prelungi in fundamentul Depresiunii Transilnaviei. Dealtfel, unei atare interpretari (privind originea elementelor sedimentarului transilvan) i se opune faptul ca in elementele transilvane se gasesc formatiuni de virsta triasica, timp in care aria labila care a generat Muntii Apuseni de Sud nu aparuse inca.

Intentia de a generaliza gruparea structurilor tectonice pe virste si a le desemna prin denumiri mai cuprinzatoare nu justifica includerea structurilor din Muntii Apuseni de Sud in rindul transilvanidelor; aceasta, in primul rind, pentru simplul motiv ca structurile in cauza isi au zona de dezvoltare in Muntii Apuseni si nu in tinuturile transilvane. Gruparea acestora (inclusiv a structurilor Muntilor Apuseni de Nord) sub denumirea de „apusenide', asa cum a procedat M. Sandulescu intr-o prima varianta, ar fi mult mai judicioasa si mai sugestiva. Ar urma deci ca transilvanidele sa includa structurile sau elementele proprii suturii transilvane, aceasta gasindu-se in estul Depresiunii Transilvaniei, acoperite de formatiunile acesteia. Sub numele de „dacide' s-ar include structurile de virsta cretacica din Carpatii Orientali si Meridionali. La acestea se adauga „moldavidele' grupind structurile tertiare.

In partea opusa spre sud-vest, continuarea suturii sud-apusene este mai mult presupusa. Cert este ca nu reprezinta o ramura a suturii tethysiene a Vardarului. Lasind la o parte faptul ca sutura sud-apuseana are o pozitie intramicroplaca, aceasta nu poate fi considerata o ramificatie a suturii Vardarului, datorita faptului ca zona labila a Oceanului Tethys s-a deschis in Triasic, in timp ce aria ritfoggna sud-apuseana a aparut in Jurasic.

Procesele de scurtare a scoartei datorita fortelor de subimpingerc si unei activitati de subductie, dar mai ales de obductie, au condus la frecvente deformari, unele atingind valoarea pinzelor de sariaj; mai frecvent insa sint structurile de cute-solzi (v. fig. 82).

In rindul elementelor tectonice de prim ordin se numara si relatiile dintre ansamblul structural al Muntilor Apuseni de Sud si unitatile structurale majore invecinate. Aceste limite au caracter ruptural reprezentind falii crustale; ele de fapt scapa observatiilor directe fiind acoperite de invelisul sedimentar posttectonic, insa isi tradeaza prezenta prin efecte difuze la suprafata.

Contactul dintre Muntii Apuseni de Sud si Muntii Apuseni de Nord, in adincime, se stabileste intre sisturile cristaline nord-apusene si masa ofiolitica sud-apuseana cu sedimentarul asociat (v. fig. 81). Acest contact este dat de un plan de falie crustala pe care masa ofiolitica are tendinta de a se subduce. Urma acestui contact este acoperita tectonic de structurile plicative sud-apusene cele mai avansate, sau de invelisul neocretacic. Pe alocuri, falia crustala este puternic decrosata, cum se poate constata in bazinul Ariesului, unde cristalinul de Baia de Aries apare ca un promontoriu avansat spre Apusenii de Sud.

Spre ESE, Muntii Apuseni de Sud vin in contact cu blocul transilvan prin intermediul unei falii crustale constituind falia est-apuseana. Aceasta este decrosata de o alta falie crustala majora sau falia sud-transilvana, care separa Muntii Apuseni de Sud de unitatile supragetice ale Carpatilor Meridionali. Aceasta este orientata vest-est, si are caracter de transcurenta. Falia sud-transilvana urmareste Valea Muresului, iar la suprafata se reflecta printr-un sistem de falii care afecteaza invelisul sedimentar dind contacte anormale intre diversi termeni ai acestuia sau intre sedimentar si masa ofiolitica. Aceste contacte nu au caracter de incalecare si cu atit mai mult nu reprezinta plane de sariaj.

Deformarea majora a Muntilor Apuseni de Sud consta in fragmentarea masei ofiolitice, ridicarea si inaintarea ei peste sedimentarul din zonele marginale nordice, ale caror substrat in adincime este constituit tot din ofiolite, eventual si fragmente de crusta continentala (sisturi cristaline). In felul acesta a rezultat pinza de Drocea, o pinza de amploare considerabila. Urma planului de sariaj se recunoaste din Valea Muresului (unde aceasta traverseaza culoarul Birzava-Madrizesti), pina in bazinul Crisului Alb, unde este acoperita de produsele vulcanismului neogen. In zona Depresiunii, Brad-Sacarimb, pinza de Drocea este decrosata spre sud-est de sistemul de falii orientat NV-SE care a generat depresiunea amintita. Urma planului de sariaj reapare la est de Depresiunea Brad-Sacarimb si este din nou intrerupta de o falie, sau de un sistem de falii, peste care este amplasata Depresiunea Almas-Zlatna (v. PI. V,).

Pinza de Drocea este o pinza tipica de obductie, fiind constituita in cea mai mare parte din ofiolite si in principal din complexul tholeitic. Faciesurile specifice ale invelisului sedimentar sint reprezentate prin calcare recifale in intervalul Malm-Neocomian timpuriu si faciesuri detritice-stromatit-corismitice in Eocretacic.

Sedimentarul din fata pinzei, sub presiunea acesteia, a fost cutat dind structuri de cute-solzi. Asemenea structuri se individualizeaza clar in zona Birzava-Madrizesti, unde se distinge solzul superior de Cris, format din flis grezos-calcaros (Tithonic-Neocomian) si solzul de Grosi inferior, constituit din depozite cu factura de wildflis (Barremian-Aptian). Acesti solzi prind sub planul de incalecare depozite neocretacice in facies de Gosau.

Situatia nu mai este tot atit de clara la est de Crisul Alb, unde cei doi solzi mi.se mai recunosc cu caracterele lor specifice.'Cu privire la virsta punerii in loc a structurilor mentionate si in primul rind a pinzei de Drocea, judecind dupa faptul ca solzii amintiti afecteaza depozitele neosenoniene, ar rezulta virsta neocretacica si chiar laramica a acestora. Urmarind insa traseul urmei sariajului de Drocea, se constata ca cele mai noi depozite prinse sub planul de incalecare apartin Albianului; de unde rezulta virsta austrica a deformarilor majore. Tinind seama si de prezenta olistolitelor de calcare insedimentate in depozitele barremian-albiene din fata pinzei, care au rezultat din alunecarea maselor calcaroase de pe substratul ofiolitic, se poate conchide ca primele deformari au inceput mult mai de timpuriu, cel putin din Barremian. Efecte majore a avut insa tectogeneza austrica. Deformari de mai mica amploare s-au produs si spre sfirsitul Cretacicului care au afectat si invelisul neosenonian.

Complicatiile tectonice in fata pinzei de Drocea sint frecvente mai ales in partea centrala a zonei Abrud-Halmagiu si in zona Stanija; acestea insa nu pot constitui pinze independente. Dealtfel, fiecare harta mai recenta prezinta o alta imagine tectonica si cu cit acestea se vor a fi mai detaliate, cu atit sint mai ipotetice. O asemenea apreciere este si mai valabila pentru regiunea Trascau-Valea Amploiului.

La est de Valea Ampoiului situatia, cel putin la prima vedere, pare sensibil deosebita de aceea de la vest. Deosebirea esentiala consta in suprafata ocupata de ofiolite, care este mult mai restrinsa. Aceasta se situeaza cu precadere in zona centrala a Muntilor Trascau. Problema care se pune este daca aceasta zona ofiolitica este inradacinata si deformata la rindul ei, dind structuri de solzi, sau daca reprezinta restul unei pinze de sariaj conservata ca petic de acoperire, subintelegindu-se in acest caz ca aria ocupata de ofiolite a fost mult mai intinsa.' Cei mai multi geologi sustin acest ultim punct de vedere. Ca argument se aduce pozitia suspendata, cel putin aparent, a formatiunii ofiolitice si a calcarelor recifale asociate, impreuna constituind Culmea Bedeleu.

In sprijinul unei structuri inradacinate se poate aduce ca argument dispozitia de ansamblu care sugereaza o structura anticlinala majora ce coboara axial spre sud. In axa acesteia se gaseste cristalinul din nordul Muntilor Trascau. Sisturile cristaline, carora li s-au adaugat ofiolite, in timpul procesului de sedimentare au putut functiona ca un rid favorizind dezvoltarea calcarelor recifale. Prin urmare, calcarele, sint, sau cel putin au fost, in relatii normale fata de sisturile cristaline si substratul ofiolitic; continuarea lor spre sud ar marca de fapt zona axiala a structurii anticlinale. Aliura de anticlinal a Culmii Bedeleu este sugerata si de dezvoltarea simetrica, de o parte si de alta a zonei centrale, a acelorasi depozite (strate de Fenes), care se succed in ordine normala (de la vechi spre nou) in sensul indepartarii de zona axiala. Pe baza celor mentionate se poate conchide ca structura ce formeaza Culmea Bedeleu este inradacinata, incit nu reprezinta un petic de acoperire. Formatiunea ofiolitica de sub depozitele sedimentare arc o mai larga extindere. Aceasta inseamna ca aria de la est de Valea Apoiului este mai coborita decit aria Muntilor Drocea care a fost afectata mai puternic de eroziune. Prezenta in zona Stanija a faciesului stromatitic-corismitic al Eocretacicului, similar aceluia din zona Trascau-Valca Ampoiului, sugereaza ca aceasta din urma este continuarea directa a unitatii Drocea, insa care a suferit o decrosare dextra. In asemenea situatie, in mod firesc urma sariajului de Drocea s-ar regasi in zona Trascau-Valea Amploiului. Aceasta ar putea sa fie contactul tectonic dintre ofiolitele si calcarele recifale, pe de o parte, si depozitele eocretacice din vestul Culmii Bedeleu, pe de alta parte, sau contactul tectonic dintre depozitele eocretacice (stratele de Fenes) si depozitele neocretacice din zona Abrud-Halmagiu (contact care figureaza pe harti mai recente intocmite de M. Bleahu si M. Lupu), Judecind dupa faptul ca sedimentarul eocretacic in facies stromatitic-corismitic este propriu zonelor de larga dezvoltare a ofiolitelor, si ca pinza de Drocea consta in deplasarea intregului ansamblu ofiolitic si sedimentar, continuarea sau corespondentul urmei sariajului de Drocea la est de Valea Ampoiului ar fi contactul tectonic dintre stratele de Fenes (Eocretacicul zonei Trascau-Valea Ampoiului) si depozitele neocretacice ale zonei Abrud-Halmagiu; cu unele modificari, acesta corespunde partial cu fruntea a ceea ce M. Lupu a denumit pinza de Fenes. Contactul tectonic amintit se urmareste de la localitatea Izvoru Ampoiului spre nord-est, trece pe la marginea vestica a insulei de sisturi cristaline de pe Valea Galda, traverseaza Valea Ariesului pe la est de localitatea Ocolis, unde marcheaza limita vestica a cristalinului de Vidolm-Lunca. Mai departe este acoperit de depozitele tertiare ale Depresiunii Transilvaniei, insa se prelungeste pina in falia Plopis. Astfel trasat, contactul tectonic mentionat ar reprezenta conturul unei pinze care intereseaza intregul ansamblu al Muntilor Trascau si ar constitui pinza de Trascau, corespunzind pinzei de Drocea de la vest (v. PI. V, fig. 82).

Pinza de Trascau, la rindul ei, datorita eforturilor la care a fost supusa in timpul sariajului, a suferit deformari care au condus la fragmentarea ei si stabilirea unor raporturi tectonice intre diversele blocuri, intr-o asemenea situatie se gaseste Culmea Bedeleu constituind solzul Bedeleu. Asemenea contacte anormale sint foarte frecvente in Muntii Trascau, insa conturarea diverselor subunitati tectonice, mai ales cind acestea sint interpretate ca pinze (de Fundoaia, de Rimet etc.), este foarte relativa si diferita sensibil nu numai de la autor la autor ci si la unul si acelasi autor. Aceasta dificultate provine tocmai din faptul ca deformarile sint in cadrul aceleiasi unitati majore incit nu prezinta diferentieri specifice.

Cu privire la virsta pinzei de Trascau se pot face aceleasi consideratii ca si in cazul pinzei de Drocea. Cu alte cuvinte, si in zona Trascau-Valea Ampoiului deformarile au inceput de timpuriu (in Eocretacic) insa reasezarile majore s-au petrecut la sfirsitul Eocretacicului si in tectogeneza intra-senoniana.

Ultimele miscari, laramice timpurii, au avut urmari mai putin importante. Acestea au produs deformari mai vizibile in invelisul posttectonic, de pilda in stratele de Bozes.

Pozitia stratelor de Bozes de la Bulbuci, unde stau peste depozite mai vechi, nu sugereaza o pinza.

Deformari de o oarecare amploare s-au produs in formatiunile din fata pinzei de Trascau si a pinzei de Drocea, mai ales in partea vestica a zonei Abrud-Halmagiu. Acestea se traduc de regula prin structuri de cute-solzi, dar care nu par a fi continuarea acelora din zona Birzava-Madrizesti.

Atrage de asemenea atentia masa de calcare masive de la Vulcan, nord de localitatea Buces. Aceasta apare ca repauzind pe depozite baremian-albiene in facies de wildflis. Aspectul sau proeminent in relief se datoreaza eroziunii care a indepartat formatiunile argiloase din jur in care blocul de calcare a fost insedimentat. Este clar ca acest bloc de calcar reprezinta un olistolit. Materialul provine din pinza de Drocea de pe care s-a desprins si a alunecat. O asemenea origine ar putea avea si masa de calcare de la extremitatea sudica a Culmii Bedeleu, care s-a desprins din solzul Bedeleu. De altfel, aceasta este originea blocurilor de calcare sau de ofiolite insedimentate in formatiunile de wildflis barremian-albiene din fata pinzelor de Drocea si Trascau.

Ultimele deformari pe care le-a suferit aria Muntilor Apuseni de Sud s-au petrecut in Miocen si sint exclusiv rupturale. Acestea constituie sistemul de fracturi care a generat depresiunile posttectonice Brad-Sacarimb, Almas-Zlatna si Rosia Montana. Fracturile sint de fapt falii mai vechi reactivate. Ele au constituit si caile de acces pentru vulcanitele neogene, cu care Muntii Apuseni de Sud isi incheie evolutia de arie labila.