|
|
|
I.1.Originea si evolutia geografiei sociale
Termenul de geografie sociala este la fel de vechi ca cel de geografie umana, fiind deja utilizat la 1870 in literatura de specialitate din Franta, unde a si fost teoretizat de C.Vallaux. Initial acest termen nu avea o semnificatie precisa, substituindu-se geografiei umane, mai ales in literatura britanica (pana in 1940). Obiectul de studiu al geografiei sociale a fost definit in perioada interbelica in Olanda, sub influenta evidenta a lui P.V. de la Blache, dat fiind interesul suscitat de modul de viata. Spre deosebire de conceptia vidaliana insa, modul de viata era studiat dintr-o perspectiva sociala si nu una naturalista, urmarindu-se predilect raporturile dintre societate si individ, relatiile acestuia cu factorii naturali fiind subsidiari. O importanta deosebita era acordata structurii sociale a populatiei. Aceasta miscare a continuat in perioada postbelica prin eforturile scolii germane (W.Hartke, H. Bobek) dar si a celei franceze (P.George). Influenta scolii sociologice de la Chicago extinde interesul pentru aceasta abordare la tarile anglo-saxone, dupa 1960. Mai ales in S.U.A., interesul principal era deslusirea cauzalitatii segregatiei sociale. Treptat, aceasta disciplina capata un contur tot mai clar, aparenta suprapunere peste preocuparile geografiei umane, in speta ale geografiei populatiei, estompandu-se prin accentul pus pe o serie de concepte precum : spatiul social, mediu social, dinamica sociala, practici sociale si mai ales teritoriu, cu derivatele sale.
I.2.Principalele curente de gandire ale geografiei sociale
Geografia sociala suscita dezbateri polemice in toate scolile geografice. Pot fi deosebite trei pozitii:
-geografia sociala nu este altceva decat geografie umana de calitate (R. Hérin, 1983), care pentru intelegerea dinamicii peisajului combina un numar mare de factori printre care si cei sociali. Astfel, geografia umana, inca de la Vidal de la Blache este o geografie sociala. Invocarea existentei sau necesitatii sale este doar o moda sau o incercare de singularizare, fara obiect si fara o baza stiintifica serioasa.
-nevoia promovarii unei noi ramuri a geografiei umane pare bizara, existand discipline care studiaza deja faptele sociale: geografia populatiei, a asezarilor, a turismului, geografia politica etc.
-geografia care studiaza faptele sociale nu mai este in fond geografie, fiind mai apropiata prin obiectul studiului si tehnicile de cercetare de sociologie, etnologie sau antropologie. Reticentele geografilor fata de aceste discipline auxiliare, considerate a nu avea suficienta obiectivitate stiintifica sunt cunoscute.
Definirea geografiei sociale si situarea sa in contextul geografiei si al stiintelor sociale este inca un deziderat. Incercarile in aceasta directie sunt vechi (inca din sec. al XIX-lea, cazul lui E.Reclus, continuat pe parcursul sec. XX de J Brunhes, A Chatelain, M Sorre, P George, P Claval etc.). Aceasta sarcina este ingreunata de diversitatea sau chiar incompatibilitatea definitiilor date geografiei sociale. S-a avansat mai mult in definirea conceptelor, a metodelor dar nu si in teoretizarea acesteia („contururi nedefinite, un obiect inca imprecis”, R. Chapuis, 1976).
Evolutia geografiei sociale este jalonata de definitii variate, restrictive sau extensive, conform orientarilor de ansamblu ale autorilor. In cazul scolii geografice franceze, pentru E. Reclus (1830-1905), faptele societatilor (initiative individuale, grupuri sociale, familii, clase, caste, lupta intre clase, lupta pentru putere) constituie …mediul dinamic ce transforma gradual spatiul geografic. Timpul modifica neincetat spatiul iar lumea noastra se dezvolta progresiv spre constituirea unei societati generale, coerenta, capabila sa formeze cu spatiul terestru un tot intim”, cf. L'homme et la terre, 1905.
J.Brunhes deceleaza doua dimensiuni, una pur sociala si alta economica, avand drept obiectiv studiul localizarii si distributiilor spatiale ale faptelor sociale (regimul proprietatii agrare, factorii psihologici si sociologici care diferentiaza utilizarea unor resurse, impactul unor maladii corelate cu nivelul de trai, etc.), prelungire fireasca a studiului factorilor naturali. Astfel, geografia poate fi „ partenera obligatorie a stiintei sociale” (La geographie humaine, 1912 ).
Criza economica interbelica, impactul emanciparii femeilor, ascensiunea fascismului, au implicat in perioada interbelica un viu interes modificand opiniile despre rolul geografiei sociale. A. Chatelain, punea accent pe studierea omului din dubla perspectiva a importantei claselor/ categoriilor sociale si a caracteristicilor vietii sociale, individuale sau colective, La geographie sociale, 1946).
P. George considera drept obiect al geografiei sociale descrierea tipurilor de structuri sociale si urmarirea dinamicii societatilor, paralel cu schimbarile tehnicii si a raporturilor sociale, fondata explicit pe o teorie economica si sociala generala. Geografia sociala nu este astfel o noua forma de gandire geografica ci un element al analizei geografice, o „contributie la singura sinteza geografica valabila, cea a geografiei ca stiinta umanista” (cf. Geographie sociale du monde, 1970). Aceasta disciplina este necesara dar nu este autonoma, „fara sociologie si economie, nu exista” (idem). Pentru R.Rochefort, geografia sociala este studiul functiei sociale a spatiului si a conditiei spatiale a omului intr-o tripla abordare, a spatiilor sociale, a strategiilor spatiale ale grupurilor si subgrupurilor sociale, a structurarii sociale a spatiului (Geographie sociale et environnement, 1972). P.Claval vede in geografia sociala structura si coerenta care a lipsit totdeauna geografiei (Principes de la geographie sociale, 1973 ). Alaturi de studiul mediului, geografia sociala ar fi una din cele doua abordari sintetice ale geografiei si ar studia ordonarea faptelor sociale (arhitectura grupurilor sociale, dimensiunile culturale, politice si economice ale vietii sociale, organizarile teritoriale). In fine, R.Chapuis, introduce in 1976 termenul de geografie sociologica, care ar aborda studiul spatial al grupurilor umane si raporturilor sociale situandu-se prin concepte, metode si obiect la limita dintre sociologie si geografie.
Geografia sociala franceza oscileaza intre mai multi poli, fiecare cu caracter interdisciplinar, vazut ca un mod de fundamentare a geografiei ca stiinta sociala. Privilegiind mecanismele economice, culturale sau sociale, geografia se indeparteaza de traditia naturalista, explicabil prin grija geografilor de a explica, de a se implica in chestiunile sociale la ordinea zilei.
In Marea Britanie inainte de razboi chestiunile sociale erau abordate cu totul secundar in studiile regionale sau in cele consacrate spatiilor rurale, cu un nivel rudimentar al explicatiilor. Pana spre 1960 ele raman doar o componenta a studiilor de geografi a populatiei sau de geografie urbana (E. Jones, 1960). Spre deosebire, in S.U.A. perspectivele deschise de scoala de la Chicago sau de studiul comportamentelor (behaviourism ) au permis o reflectie mai profunda asupra implicatiilor geografice ale faptelor sociale. Trei curente s-au dezvoltat in aceasta arie: cantitativismul, behaviourismul si miscarea radicala. Revoluta cantitativa initiata in America de Nord, patrunde in Marea Britanie dupa 1960, urmarind o mai mare exactitate a cercetarilor, prin prelucrarea statistica a datelor sociale devenite tot mai numeroase. Sub numele de ecologie factoriala, a contribuit la detectarea configuratiilor sociale ale oraselor. Aceasta abordare a prelungit studiile anterioare, pur descriptive, prelucrand acele informatii accesibile in baze de date, ignorand aspectele vietii sociale necuantificabile. Perspectiva behaviourista se impune prin studiul comportamentelor, ideilor, aspiratiilor si perceptiilor, imediat dupa razboi (initiata dupa 1920 de E. Semple). Studiul fenomenologic axat pe anchete si interviuri orienteaza geografia sociala spre sociologie si psihologie sociala. Cu toate limitele sale a avut un rol pozitiv privilegiind studiul cauzelor si al proceselor, adesea in detaliu. Curentul radical dezvoltat dupa 1970, este elementul cheie al dezvoltarii geografiei sociale actuale. El a atras atentia asupra disfunctionalitatilor sistemelor economice si sociale, structurii claselor, problemelor vietii sociale, organizarilor societatii. Este o atitudine structuralista ce cauta explicatiile mai degraba alaturi de aspectele economico-politice, determinand geografii sa abordeze fenomene noi precum piata muncii, piata capitalurilor sau a parcului edilitar ori functionarea institutiilor si a puterii, considerate anterior ca nongeografice. Interesul pentru constructiile teoretice devine mai evident, in ansamblu fiind geografie activa, utila si inserata in problemele timpului. Importanta castigata de geografia sociala in lumea anglo-saxona este data si de numarul publicatilor tematice dar si de faptul ca aceasta disciplina este obligatoriu studiata in toate universitatile (E. Jones, 1977, 1989).
In spatiul germanic, geografia sociala are radacini vechi, ca si in Franta. Cercetarile lui Ratzel si influenta lui Vidal au impus genul de viata ca si concept central (R. Schwab, 1983). Patru tendinte opuse pot fi detectate in dezbaterile asupra naturii si rolului geografiei sociale (Soziogeographie).
1. Geografia sociala este un simplu camp experimental fara traditie universitara, apendice al geografiei umane, puternic influentat de sociologie, o ramura secundara.la fel ca geografia medicala.
2. Geografia sociala nu este decat o subdiviziune prost delimitata a geografiei umane atingand diferite probleme fara un camp de actiune definit, un sinonim inutil al acesteia.
3. Geografia sociala constituie un punct de intalnire intre geografie si sociologie, o sociologie aplicata la spatiu deci o socio-geografie. Termenul este, de altfel, uzitat in spatiul germanic, fiind studiata sub acest nume la Utrecht de ex.
4. Un nucleu dur insista asupra faptului ca geografia sociala. este o forma noua de abordare a geografiei, o reorientare metodologica a acesteia care ar cuprinde el putin ramurile geografiei umane.
Multitudinea articolelor si studiilor avand in titlu termenul de Soziogeographie dovedeste voga pe care o cunoaste in spatiul germanic. In centrul studiilor se afla omul, omul-actor, creator de sisteme spatiale, pe care le face sa functioneze si sa evolueze (scoala de la Viena a lui H. Bobek, scoala de la München a lui W. Hartke). Atentia excesiva acordata omului pleaca de la trei notiuni fundamentale : functii vitale de baza, grup si comportament. Activitattile, miscarile si fluxurile, structurile si organizarile spatiale, legate de acestea decurg din obligatiile pe care le are populatia pentru a-si acoperi o serie de necesitati vitale : rezidentiale, de lucru, aprovizionare, formative, recreere, viata sociala. Miscarile si fluxurile create prin exercitarea functiilor de baza se inscriu intr-un camp de interrelatii spatio-functional. Aceasta unitate spatio-functionala cunoscuta drept Kulturlandschaft, spatiu organizat, umanizat, functional, spatiu-peisaj, ia forma unor regiuni, avatarurile teoriei spatiului vital fiind vizibile.
Elementul motor, creator de structuri spatiale este individul integrat intr-un grup definit prin omogenitatea comportamentului si a modului de actiune (A.Demangeon, 1946). Altfel spus, comportamentul spatial al omului este influentat de grupul caruia ii apartine, deci grupurile si nu suma indivizilor creeaza sistemele spatiale. Influenta sociologiei care demonstreaza modul in care strategiile de grup domina comportamentul individual este evidenta.
Un interes remarcabil a fost astfel acordat definirii notiunii de grup. Se remarca trei directii : prima, inspirata din genul de viata' vidalian (H. Bobek) conform caruia acesta ar reprezenta grupul determinat atat de fortele sociale cat si de mediul natural, bazandu-se pe ideea interactiunii om-mediu. Realitatea grupului se masoara prin capacitatea sa de a influenta peisajul; o a doua directie este cea care porneste de la grupul de comportament (Hartke, W). Astfel s-ar institui o corespondenta intre comportamentul uman si consecintele sale asupra proceselor spatiale; a treia cale este copiata dupa modelul behaviourismului american, definindu-se grupurile socio-geografice (toate persoanele ce dezvolta campuri de interrelatii functionale identice, masurabile prin intesitatea lor si avand un comportament identic). Aceasta din urma, a permis geografilor germani sa fundamenteze doua notiuni importante in geografia sociala : cea de retea (armatura sociala) si cea de organizare sociala. Spatiul este vazut in acest caz nu ca un obiect esential de studiu ci in primul rand ca un suport al sistemelor de interrelatii functionale. Geografia sociala ar consta in studiul aspectelor spatiale ale interrelatiilor sociale.
Se observa ca obiectul privilegiat de cercetare este grupul social (procesele sociale). Fundamental se poate admite ca geografia sociala este studiul relatiilor intre raporturile geografice si cele sociale. Prin raporturi (combinatii) geografice trebuie intelese relatiile oamenilor cu locurile, peisajele, spatiile corespunzator unor functii diferite (munca si productie, locuire, deplasare, reproducere, aprovizionare, formare, intretinere a unor relatii sociale, destindere, asa cum le-a descris scoala de la München). Raporturile sociale se subordoneaza practic celor geografice, ambele categorii fiind generate de factori eterogeni :
- de natura economica, cele legate de munca, productie, turism, locuire, reproducere
- de natura ecologica, prin adaptarea la mediul fizic al migratiilor, activitatilor de productie si destindere
- de natura istorica, peisajele si societatile poarta amprenta, marturiile structurilor sociale anterioare si a sistemului lor de relatii cu spatiul
- de natura juridica, prin legislatiile referitoare la proprietatea terenurilor, a spatiilor colective si a codificarii fluxurilor de marfuri, capital, informatii si idei sau de oameni ce regleaza raporturile sociale si influenteaza determinant raporturile geografice
- de natura afectiva, atasament sentimental si referinta spatiala la peisajele copilariei, locurile unor evenimente individuale sau colective ce marcheaza existenta fiecaruia, sau chiar emotiile, judecatile estetice fata de cutare peisaj, afectivitate ce se schimba cu varsta, sexul, nivelul cunoasterii si al culturii.
- de natura ideologica, fie ca e vorba de locuri de cult sau centre ale puterii publice, marcheaza constiinta colectiva prin valoarea lor simbolica. Pentru o colectivitate sociala si teritoriala sau pentru un grup, materializarea unui sistem de valori regleaza atitudinile colective.
Fara a fi autonome, aceste dimensiuni ale raporturilor spatiale si ale celor sociale sunt interdependente formand un sistem global care le guverneaza si care structureaza intr-un mod dominant raporturile economice si cele de productie. Nu exista o dependenta mecanica, univoca a socialului, politicului, juridicului sau psihologicului fata de economic. De o parte dreptul, culturalul sunt in interactiune cu economicul pe de alta exista decalaje cronologice intre, de exemplu, dezvoltarea fortelor productive si comportamentele sociale, decalaje care influenteaza raporturile sociale, cele spatiale si interactiunea lor.
Acest scurt excurs in problematica definirii geografiei sociale, permite sa se observe ca des nu este inca pe deplin incadrata in campul cunoasterii, are o dezvoltare si o recunoastere remarcabila in contextul aglomerarii societatilor umane si al contractiei binomului spatiu-timp. Nu intamplator, mai toate tarile est-europene, sub dominatia ideologiei marxiste pana mai ieri, s-au conformat rapid dupa 1990 facand abuz adesea de geografia sociala., publicandu-se chiar atlase (Atlas de geographie sociale de l'ex- URSS, V Kolossov, Bruxelles, 1995), reviste, din dorinta de a renunta la determinismul naiv si optimismul exagerat caracteristic geografiei economice din acest spatiu. Fara a fi o ruda saraca a geografiei umane, aceasta disciplina se dovedeste utila in efortul elucidarii mecanismelor complexe ce regleaza viata sociala, sau mai exact o deregleaza, aportul geografilor prin raportarea la spatiu, cu toate asperitatile si calitatile lui intrinseci putand constitui un supliment la eforturile sociologilor, antropologilor sau economistilor care adesea se cantoneaza intr-o dimensiune aspatiala cu scopul aflarii unor legitati. Ca orice fiinta, si omul este in continua evolutie iar modul lui de actiune a cunoscut modificari sensibile,de la primele constientizari ale unicitatii lui in mediul biotic la noile realitati artificiale pe punctul de a-i scapa de sub control. Merita poate sa incercam evaluarea, macar empirica, a corelatiilor dintre fenomenele si procesele vietii sociale, subiective si cele ale lumii obiective. Poate tocmai in necunoasterea acestora se afla sursa atator disfunctii si dezechilibre care afecteaza in egala masura mediul „natural” si mediul „social”.
