|
|
|
ARGINTUL
Istoria argintului este strans legata de cea a aurului. Prin faptul ca si el se gaseste uneori in natura sub forma nativa, cu stralucirea lui deosebita este cunoscut din cele mai vechi timpuri ale antichitatii si folosit la confectionarea podoabelor si apoi la fabricarea monedelor.
Din cele scrise in Biblie reiese ca argintul era cunoscut cu 2000 ani i.e.n., iar Homer ne asigura in “Iliada” ca Achile avea scutul si spada de argint. Alte opinii , bazate pe studierea diferitelor obiecte de argint ce au fost descoprite in morminte, arata o vechime de 3500 ani i.e.n.
In vechiul Egipt, cand se extragea si cunostea numai argintul nativ, valoarea sa era cam aceeasi cu a aurului. Mai tarziu , prin sec. XV i.e.n. dupa ce se cunostea si procedeul de extragere al argintului din combinatii (din sulfura de argint) pretul lui incepe sa scada fata de cel al aurului.
In fostul palat al regelui asirian Sargon din orasul Korsabad au fost gasite placi datand din anul 710 i.e.n., una de aur si alta de argint, pline cu inscriptii, dar pe una din ele se mentioneaza un fapt important, ca 131/3 parti de argint valoreaza cat o parte de aur.
Numele argintului provine, probabil, de la culoarea sa alba cuv. “Kesef” din ebraica veche, deriva de la cuv. “khasov” care insemna palid, iar cuv. grecesc “argyros” provine de la “argos” care inseamna “a stralucii” . De la “argyros” s-a trecut in latina la “argentum”, denumire care a ramas pana azi in multe tari si de unde provine si denumirea stiintifica a acestui element.
In Evul Mediu, alchimistii, pasionati de astrologie, comparau argintul cu luna din cauza culorii sale palide (in contrast cu aurul, care simboliza Soarele). Alchimistul Geber in “:Catrtea despre metale” scria : “Luna sau argintul”.
Extragerea argintului se facea prin mai multe procedee . Amalganarea se cunostea din antichitate, nu numai la extragerea aurului dar si la cea a argintului.
Asadar, in vreme ce in procesul amalganarii la aur mercurul se aliaza numai cu aurul curat, la argint, mercurul dizolva argintul chiar din clorura de argint , caci el se combina si cu clorul separat.
Rafinarea argintului se cunostea si ea, ca si a auruli din antichitate. Procedeul este cel al copelatiei . Aurul sau argintul , impurificate cu alte metale si in special cu plumb, cupru, cositor , se calcina in vase numite cupe , iar prin trecerea unui curent de aer , impuritatile erau oxidate si absorbite de peretii porosi ai cupei , in vreme ce metalul pretios – aurul sau argintul – (care nu sunt atacate de oxigen ) ramanea curat .
In natura , argintul se gaseste de cele mai multe ori ca sulfura de argint in amestec cu alte sulfuri , de plumb , cupru , arsen , stibiu .
In anul 1829 , Pattinson realizeaza un procedeu ( care se si numea “pattinsonare” ) si care da bune rezultate la extragerea argintului din plumbul argintifier . Procedeul se aplica industrial din 1831 si a fost de o importanta deosebita pentru Marea Britanie, care in acei ani producea in imperiul sau colonial 40% din productta mondiala de plumb. Procedeul are la baza principiul ca in aliajul plumb - argint , prin racire , se separa intai plumbul , care ramane deasupra topiturii si se indeparteaza cu linguri gaurite . Prin aliajul de plumb – argint ce ramane se sufla aer , care oxideaza plumbul la litorga ( oxid de plumb) , iar argintul ramane aproape curat (95%). Cativa ani mai tarziu , in 1850 , Alexander Parkes (1813 – 1890) , un chimist englez ,mare inventator, posesor a 66 brevete in cele mai diferite domenii ale chimiei , realizeaza si in metalurgia plumbului un procedeu de dezargintare care-i poarta numele si care se aplica din 1859 pana astazi .
Procedeul pare , la inceput , paradoxal. In vreme ce toti metalurgistii si chimistii se cazneau sa separe argintul de plumb si alte impuritati, Parkes vine si adauga in plumbul topit o cantitate mica de zinc (cca. 2%). La prima vedere, procedeul separarii celor doua metale se complica. Dar pe masura ce temperatura scade sub 935s C, zincul introdus, care, evident, este topit si el, se separa ca o spuma, continand argintul din aliaj sub forma de cristale mixte zinc – argint. Oxidand apoi acest aliaj, zincul trece ca oxid de zinc, iar argintul ramane curat.
Minereurile care contin sulfura de argint se pot trata cu cianura de sodiu, iar complexul de cianura de argint si de sodiu prin tratare cu zinc elibereaza argintul .
Din 1884 ca urmare a cercetarilor lui B. Moebiu, argintul se rafineaza pe cale electrolitica. Argintul se bucura de proprietatile de a fi cel mai bun conducator de electricitate si de caldura dintre toate metalele.
Raportul valoric aur si argint se modifica mereu. Daca in Evul Mediu 1 kg de aur reprezenta valoarea a 13 kg de argint, in 1985 erau necesare 28 kg, iar in 1939 aproximativ 77 kg argint pentru acelasi kilogram de aur.
Argintul trece astfel de la fabricarea bijuteriilor, unde insotea aurul, la fabricarea altor obiecte, ca : statuete, tacamuri, cupe ; iar apoi fiind accesibile ca pret, la fabricarea oglinzilor, a unor cerneluri, in medicina (ca argint coloidal) si mai ales in industria fotografica. Se foloseste, de asemenea la argintarea unor obiecte fabricate din metale mai ieftine, carora le da un aspect frumos si
o rezistenta mare.
Pe teritoriul Romaniei, exploatarea argintului se facea odata cu cea a aurului, in special in M-tii Apuseni si evident mult inainte de ocuparea Daciei de catre romani. Cantitatea de argint extrasa in Transilvania pana la retragerea romanilor din Dacia (271 e.n.) este apreciata la aproximativ 1.345.000 kg, iar totalul extractiei de argint pana in 1980 este apreciata la 12.000.000 kg.
